Operam cu doi termeni : muzeologie si muzeografie.

Muzeologia este ansamblul ordonat, sistematizat al cunostintelor teoretice despre

muzeu. Muzeografia este o parte a muzeologiei care se ocupa cu descrierea si organizarea
muzeelor. Muzeologia are astfel un caracter mai degraba normativ, spune cum trebuie sa fie
muzeul, iar muzeografia are un caracter practic mai pregnant si are rolul de a ordona
sistematic si sistemic cunostintele specifice domeniului. Muzeologia este in stransa legatura
cu practica muzeografica intrucat ea isi stabileste de acolo de fapt normele teoretice.

Muzeul ca institutie

Premisele activitatii muzeale

Primele manifestari ale colectionarii si expunerii bunurilor de cultura apar inca din
Antichitate (inclusiv a Orientului Apropiat). Razboaiele erau insotite de spolierea cetatilor
invinse de artefactele cu valoare artistica, care ulterior erau expuse in temple ca trofee. In
Antichitatea clasica greco-romana activitataea de colectionare capata un aspect si mai
interesant, anume consacrarea de spolia templelor zeilor protectori (a partii cele mai
importante din prada dar care nu avea un caracter economic, adica trofee, arme ale
dusmanilor, inscriptii etc). Tot in aceste temple erau depuse si obiecte votive dedicate unor
realizari civice cum erau performantele sportive la olimpiade sau jocuri panolimpice.
Exemple de temple : Templul lui Zeus din Olimpia, templul lui Apollo din Delphi, pe
Capitoliu, o aripa a Prophylea avea o pinacoteca deschisa publicului, ca un muzeu, si pune
premisele colectiilor. Apar si colectiile private : Pliniu cel Batran ar fi avut una cu obiecte din
stiintele naturii, imparatul Claudius era si el un impatimit colectionar de antichitati etrusce,
fiind un erudit in domeniul etruscologiei. In aceasta perioada apare pentru prima data
fenomenul turismului cultural : Herodot calatoreste in Asia Mica si descrie monumentele
arhitectonice, Pausanyas Perieghetul, imparatul Hadrian, chiar si Nero.

In Evul Mediu, aceasta preocupare si traditie de acumulare de antichitati s-a atenuat

considerabil. Biserica, marea autoritate, a incercat sa elimine tot ceea ce era considerat
decadent, care putea incita la placeri carnale, iar de exemplu statuile elenistice au fost scoase
din circuitul public sau chiar distruse. Biserica a incercat sa impiedice colectionarea si
pastrarea operelor antice care erau frumoase, senzuale, tulburatoare si care erau alaturate
inclusiv idolatriei. Acum apare insa cultul relicvelor si preocuparea pentru procurarea si
colectionarea acestora – obiecte din Palestina, de la Sfantul Mormant. Veneratia cu care ele
erau inconjurate si credinta rolului lor benefic asupra detinatorului au facut ca in catedrale si
biserici sa se formeze adevarate colectii. Intre ele s-a intamplat sa se numere si obiecte de o
deosebita valoare artistica, de exemplu obecte de arta bizantina de secoll VII-VIII pastrate in
muzee diecezane cum ar fi cele de la Trier in Germania sau Esztergom in Ungaria.
Sacralitatea acestor obiecte si folosirea lor in adorarea divinitatii au ajutat la colectionarea lor.
Un alt fenomen caracteristic Apusului – constituirea monarhiilor puternice, centralizate – a
ajutat la formarea colectiilor. Tendintele spre absolutism monarhic vor genera comanda
sociala in domeniul artistic : monumente comemorative, sculpturile lui Michelangelo pentru
mormintele familiei Medici, Capela Sixtina.
 Primele colectii sistematice apar in Epoca Renasterii. Apare notiunea de colectie de
bunuri culturale. Primele colectii publice italiene apar in 1471 – sculpturi antice in Palazzo dei
Conservatori di Roma. Alte colectii importante sunt cele ale Bisericii Catolice, cum ar fi
colectia Vaticanului. Apar colectii ale unor principi, care vor fi baza celor de stat de mai
tarziu. Pe la mijlocul secolului XIV se organizeaza galerii de arta, unele cu caracter privat.
Apar si primele biblioteci sistematice si primele incercari de restaurare a unor obiecte/carti. In
secolul XV se fondeaza Biblioteca Vaticanului de Papa Nicolae V.

Etapa aparitiei primelor muzee publice (nu colectii publice!) se suprapune din punct de
vedere istoric cu aparitia primelor state burgheze. Inca din 1734 Papa Clement XII
organizeaza la Roma Muzeul Capitolin. In Franta, dupa Revolutia Burgheza si nationalizarea
bunurilor regale, Palatul Louvre devine in 1793 muzeu, infiintat fiind de Napoleon.

Aparitia muzeului public ca institutie culturala marcheaza inceputul procesului de

democratizare a muzeului, a colectiei. Acestea se popularizeaza si devin inclusiv o institutie
de educare. Se impune si ideea de muzeu national, unic al unei intregi natiuni, care sa adune
tot ceea ce are mai valoros acel popor. Aceasta notiune se opunea oarecum ideii de muzeu
universal (muzeele imperiale cum erau British Museum, Louvre, Stats Museum) care adunau
obiecte din toata lumea. Astazi ideea de muzeu national apare oarecum desueta deoarece s-au
constituit retele muzeale alcatuite din muzee locale/specializate. Mai mult, in Romania cel
putin, nu exsista un singur muzeu national; exista cate un muzeu national la Bucuresti, Cluj,
Constanta, Bucovina datorita statutului valorilor pe care le detin. Muzee specializate –
Muzeul de Arta Cucuteni din Piatra-Neamt.

In lumea contemporana, muzeul cunoaste o evolutie extrem de dinamica, pe masura ce

rolul lui ca institutie culturala devine din ce in ce mai complex, multilateral. S-a adancit
procesul de democratizare prin asigurarea unei largi accesibilitati a publicului. Muzeul este
din ce in ce mai activ implicat in procesul de educatie. Rolul lui multilateral se releva in
cercetarea stiintifica, se poate vorbi de cercetare stiintifica de muzeu (fundamentala si
aplicata). El devine o institutie de diseminare a cunostintelor obtinute din cercetare. Muzeul
este si trebuie sa fie in perioada contemporana o prezenta cat mai activa in viata comunitatii.
El are rolul si este responsabil de conservarea patrimoniului cultural. In epoca contemporana
se constata si un proces de modernizare a muzeului care se vede mai ales in tehnicile de
expunere si a mijloacelor de comunicare cu publicul. Se tinde spre un muzeu conceput ca un
centru de activitati culturale si sociale in care au loc evenimente/activitati culturale care de
regula nu ar face obiectul unui muzeu. Exista tendinta de a se crea un sistem de muzee nu
numai pe orizontala ci si pe verticala, pe profile/nivele/functii specifice (nationale, regionale,
locale, de arheologie, etnografie etc) in care fiecare muzeu trebuie sa fie complementar
celorlalte.

Muzeul este o institutie cultural-stiintifica si educativa care are drept obiectiv

colectarea si conservarea bunurilor culturale, cercetarea stiintifica asupra acestor bunuri si
valorificarea lor prin expunere in scop de instruire/educare si agrement al publicului.
 Din aceasta definitie rezulta ca :

-muzeul este un organism cu caracter institutional, este un ansamblu de elemente, de raporturi

jurudice, culturale cu functii precise si constiente in cadrul vietii culturale exprimate printr-un
statut juridic propriu.

-muzeul are un dublu caracter stiintific si cultural. Aspectul stiintific fundamenteaza

activitatea muzeului, ordoneaza pe criterii stiintifice patrimoniul cultural, iar aspectul cultural
reprezinta scopul final al existentei unui muzeu. Practic, muzeul exista pentru a disemina
informatia, pentru a genera atitudini spirituale, pentru a disemina cunostinte publicului larg.

Functiile muzeului

Functii specifice muzeului care diferentiaza muzeul de biblioteca/arhiva: functia de

cercetare, constituire si dezvoltare a patrimoniului; functia de conservare/restaurare; functia
educationala, de valorificare cultural-educativa a patrimoniului.

Functia de cercetare, constituire si dezvoltare a patrimoniului este functia fundamentala

pentru ca fara formarea unui patrimoniu cultural un muzeu nu poate exista. Colectiile trebuie
sa fie alcatuite sistematic, sa aiba la baza criterii stiintifice de cercetare. La ora actuala se
vorbeste de cercetarea de muzeu. Cu cat o colectie este mai sistematic alcatuita, cu atat functia
de cercetare si celelalate functii ale muzeului sunt mai bine indeplinite. In alta ordine de idei,
cercetarea stiintifica are drept consecinta constituirea patrimoniului cultural. In practica,
observatiile stiintifice trebuie sa fie insotite si de pastrarea probelor care au generat acele
observatii. Acest lucru presupune constituirea unei colectii si apoi constituirea unui muzeu.

Functia de conservare a patrimoniului. Fara conservare colectiile si implicit muzeul dispar.

Daca nu sunt indeplinite conditiile conservarii, cu timpul bunurile culturale se degradeaza, se
distrug si nu vor mai prezenta interes muzeal. Obiectele din materiale perisabile se vor
distruge in timp astfel incat trebuie sa fie luate masuri de conservare inca de la descoperirea
lor. Conservarea este de asemenea necesara si in vederea cercetarii. Insasi conservarea
bunurilor presupune o activitate de cercetare stiintifica aplicata pentru gasirea celor mai bune
solutii de pastrare.

Functia educationala. Fara expunerea colectiilor conservate, muzeul isi pierde sensul, devine
un simplu depozit, o arhiva rezervata unui numar restrans de cercetatori. In felul acesta
muzeul isi pierde rolul social pe care trebuie sa il indeplineasca. Chiar in cadrul unui muzeu
bunurile culturale neexpuse isi pierd din valoarea culturala si educativa. De aceea sunt
organizate expozitii, cataloage. In acest context cercetarea si valorificarea bunurilor vin sa
adauge valoare acestor bunuri. De asemenea, conservarea si cercetarea aduc si obligativitatea
de a valorifica acel bun. La randul sau, valorificarea expozitionala si educationala genereaza
intrebari care determina reluarea si adancirea cercetarii. Pe de alta parte, expunerea bunurilor
ridica noi probleme de conservare si restaurare, ceea ce obliga cercetareaaplicata sa gaseasca
solutii.
Cercetarea de muzeu se imparte in : cercetarea fundamentala a obiectelor de patrimoniu
detinute; cercetarea aplicata pe probleme de restaurare, conservare, valorificare; cercetarea
muzeografica sau muzeologica.

Alaturi de aceste functii fundamentale exista si o serie de functii comune, de natura

administrativa : functia de conducere si planificare a activitatii; asigurarea financiara a
activitatii; activitatea de formare, perfectionare si promovare a personalului.

Structura muzeului

Factori constitutivi. Muzeul este o structura complexa care poate imbraca diferite
forme de organizare administrativa in functie de specificul sau. Orice muzeu prezinta o serie
de elemente comune care sunt totodata si elemente constitutive ale muzeului :

-patrimoniul specific – colectiile, fondurile

-dotarea tehnico-materiala – localul, instalatiile, amenajarile interioare, laboratoarele,
mobilierul, vitrinele.
-personalul de muzeu care asigura activitatea
-mijloacele economico-financiare de care dispune institutia – bugetul
-publicul – publicul stabil, cu o anumita structura socio-profesionala si publicul flotant.

Toti acesti factori sunt intruniti intr-o structura organica exprimata de Organigrama
muzeului, care cuprinde :

- Organizarea spatial-materiala, pe orizontala

-planul organizarii materiale – depozite, sali de expozitie, spatii de lucru
-spatiile administrative – garaje, ateliere, birouri.
Ele formeaza circuitul muzeal si circuitul functional. Circuitul muzeal se divide si el in
circuitul expozitional si circuitul infrastructural.

- Organizarea pe verticala
-nivelul de conducere
-nivelul personalului de specialitate – personalul de specialitate cu activitate operativa,
personalul de specialitate tehnic, personalul de intretinere.
-nivelul personalului administrativ organizatoric – asigura activitatea de infrastructura, are
atributii de coordonare, executie.
Din punctul de vedere functional al profilului activitatii lor distingem : activitatea de
cercetare-colectare; activitatea de evidenta stiintifica si documentara; activitatea de restaurare-
conservare; activitatea cu caracter expozitional; activitatea in relatiile cu publicul.

Determinarea marimii Organigramei este facuta in primul rand dupa dimensiunile

activitatii muzeale. Parametrul fundamental al acestei dimensionari este cel al marimii
colectiilor. Alt parametru este cel al volumului si diversitatii actiunilor cu publicul. Alt
criteriu este cel al specificului colectiilor, de exemplu o colectie de pictura implica o activitate
de restaurare-conservare mult mai complexa decat una cu obiecte din piatra. Alt factor este cel
al patrimoniului virtual de pe teritoriul de cuprindere al muzeului respectiv, prin patrimoniu
virtual intelegandu-se ansamblul bunurilor de cultura cunoscute si necunoscute existente pe
teritoriul de cuprindere al muzelului. Prin structurile sale organizatorice si prin statutul juridic,
muzeul raspunde de cunoasterea, conservarea si raspandirea patrimoniului virtual.

Organigrama functionala cuprinde numarul de posturi si nivele determinate pe baza

factorilor enumerati mai sus, este o “organigrama ideala”. Organigrama administrativa
cuprinde numarul real de posturi si nivele ierarhice. Ideal ar fi ca organigrama functionala si
organigrama administrativa sa coincida, insa in realitate ele pot sa difere destul de mult ca
urmare a influentei unor factori diversi.

Locul muzeului in sistemul institutional

Locul muzeului in sistemul institutiilor culturale

In epoca contemporana, muzeul este parte componenta a unei retele de institutii

culturale si stiintifice in care el ocupa locul sau specific. Daca in secolul XVIII-inceputul
secolului XIX muzeul era o institutie singulara, de sine-statatoare, relativ autonoma si
autosuficienta, in epoca contemporana muzeul nu mai este conceput in acest mod pentru ca
apare necesitatea conlucrarii intre institutii pentru ca se diversifica nevoile culturale si oferta
culturala. Muzeul este cel care pune in valoare creatia in domeniul culturii materiale, inclusiv
creatia din domeniul artelor plastice; in acest domeniu atributiile muzeului interfereaza cu
cele ale salilor de expozitie sau galeriilor de arta. Pentru a nu exista suprapuneri deranjante,
exista o distinctie clara : muzeul valorifica creatia artistica dar de regula pana la nivelul
retrospectivelor de autor, iar in galerii se gazduiesc de regula expozitii de
grup/persoana/tematice. In plus, galeriile au scopul de a promova artistul in scop comercial,
pe cand muzeul are doar acte cultural-educative.

Privite in ansamblu, institutiile de cultura se pot grupa in institutii de spectacol (teatru,

opera, filarmonica, cinema), de difuzare a informatiei culturale (radio, edituri), uniuni si
asociatii de artisti, institutii de patrimoniu, biblioteci, arhive, muzee.

Locul muzeului in sistemul institutiilor stiintifice

Cercetarea stiintifica in diferite domenii se poate face si in afara institutiilor de

specialitate, dar este greu de conceput aceasta activitate fara muzee (in domenii ca istoria,
arheologia, istoria artei etc). De cele mai multe ori cercetarea stiintifica ori a inceput in
muzeu, ori a generat un muzeu. Muzeul este cel care detine, administreaza si conserva
izvoarele cu care cercetarea opereaza, de aceea cercetarea fara muzeu este greoaie. Muzeul
este institutie specifica de cercetare empirica in aceste discipline. Din acest punct de vedere,
institutul de cercetare ar trebui sa fie un for de coordonare metodologica si de difuzare a
informatiei. In realitate insa acest lucru nu se intampla; institutele tind sa devina principalele
institutii de cercetare specialitate intr-un anumit domeniu, propunand inclusiv noi politici de
cercetare. De asemenea, institutele au o functie de coordonare metodologica (universitatile).
Asadar exista o interferenta intre atributiile si competentele muzeului, institutelor de cercetare
si universitatilor. Tocmai de aceea trebuie sa existe o buna colaborare intre ele, iar in cadrul
acestei colaborari locul muzeului trebuie sa fie bine precizat. El ar trebui sa aiba ca atributii
principale analiza si conservarea marturiilor materiale, remodelarea fenomenelor cercetate in
functie de stadiul atins de cercetarea stiintifica, constituirea instrumentelor colective de
cercetare.

Reteaua institutiilor muzeale

In epoca contemporana, muzeul nu mai este o institutie singulara, ci se regaseste intr-o

retea a institutiilor muzeale care se compune din unitati diversificate din punctul de vedere al
obiectului de activitate si implicit al colectiilor. Din punctul de vedere al profilului intalnim
muzee cu profile traditionale, la care se adauga muzee cu profil mai neconventional
(reconstituiri de asezari, in aer liber, interactive etc). impactul unui muzeu interactiv si al
actelor culturale oferite de acesta este de multe ori mult mai mare asupra vizitatorului decat
cel al unui muzeu clasic.

Din punct de vedere teritorial pot fi distinse mai multe niveluri de ierarhizare : muzee
nationale, regionale, judetene, orasenesti, satesti, case memoriale. In aceasta retea ierarhizata
pe verticala, muzeul national nu mai este gandit ca un singur muzeu care sa detina cele mai
valoroase creatii materiale ale unei natiuni, ci este acel muzeu al carui patrimoniu prezinta
interes national. In Romania s-a realizat o retea muzeala edificata pe criterii teritoriale. Cu alte
cuvinte, fiecare structura teritorial-administrativa trebuie sa detina o forma de muzeu. Mai
mult, in anumite judete aceasta retea a fost organizata pe principiul complexelor muzeale care
reunesc unitati muzeale cu obiecte de activitate diferite. In aceste complexe muzeale nu intra
manastirile si muzeele lor sau muzeele/colectiile particulare. In centrul acestei retele
teritoriale se afla muzeele nationale si apoi cele judetene care devin centre de cercetare si
conservare a patrimoniului pe aria administrativa pe care o au in grija. In acest caz atributele
muzeului se suprapun uneori deranjant cu cele ale Oficiilor sau Directiilor de patrimoniu care
au de asemenea competente in conservarea patrimoniului din aria teritoriala jurisdictionala.
Ideal ar fi ca aceste oficii/directii sa fie o functie/un serviciu in cadrul muzeului.

Functia de constituire a patrimoniului cultural

Colectiile unui muzeu constituie in primul rand un patrimoniu de valori culturale care
ne apare sub forma unor bunuri materiale care au o valoare specifica intrucat sunt purtatoare
de informatii. Atunci cand vorbim de valoarea specifica a unui obiect cultural distingem
valoarea intrinseca a bunului si valoarea contextuala (informatia). Valoarea intrinseca este
aceea pe care obiectul o prezinta prin atributele lui specifice : materia prima, calitatea
executiei, stadiul de conservare. Valoarea contextuala este relevata de cercetarea de muzeu in
raport cu conditiile de descoperire/achizitie, datele care pot fi culese, modul in care obiectul a
functionat/este functional. Uneori, valoarea contextuala este mai importanta decat cea
intrinseca, de aceea este necesar sa se cunoasca foarte precis provenienta sau conditiile de
descoperire a acelui obiect. Lipsa informatiei contextuale poate duce la anularea intregii valori
a obiectului.

Un alt aspect este marimea patrimoniului muzeal. In general, ea este data de numarul
de piese cuprinse. Acest criteriu este valabil mai ales in cazul in care valoarea pieselor este
relativ constanta sau graviteaza in jurul unei medii. Totodata insa pot aparea si piese de
exceptie/unicate sau cu valoare intrinseca exceptionala. Problema acestor piese unicate este ca
tocmai din cauza raritatii lor este destul de dificil sa le fie stabilita valoarea.

Constituirea si dezvoltarea patrimoniului muzeal se face prin intermediul catorva

activitati specifice:

-colectionarea patrimoniului muzeal – un ansamblu de actiuni/operatiuni/mijloace cu caracter

profesional/administrativ-juridic care au drept scop transferul de bunuri culturale in
proprietatea muzeului. Cu alte cuvinte, transferul patrimoniului virtual in patrimoniu real sau
muzeal.

-cercetarea stiintifica a patrimoniului – un ansamblu de actiuni/operatiuni/procedee/tehnici

efectuate cu scopul cunoasterii stiintifice a patrimoniului muzeal.

Caile de constituire si dezvoltare a patrimoniului muzeal

Achizitia – libera, fortata, conditionata. Achizitia libera este un contract de vanzare-

cumparare intre parti, intotdeauna in forma scrisa si completa. Achizitia fortata apare atunci
cand legea intervine constituind o servitute a dreptului de proprietate. In general achizitia
fortata se aplica pieselor care se exporta si implica rascumpararea pieselor la pretul pietei care
este stabilit fie prin licitatie fie prin expertiza. Extinderea abuziva a achizitiei fortate,
legiferata sau nu, cu incalcarea dreptului de proprietate genereaza fenomenul de spoliere.
Achizitia conditionata se manifesta tot sub forma unui contract intre parti, dar numai in
anumite conditii specificate expres. Daca acele conditii nu se indeplinesc contractul devine
caduc. De obicei, achizitia conditionata creaza niste avantaje achizitorului, ea aplicandu-se de
regula ca o masura de clementa fata de detinatorul bunului care altfel ar cade sub incidenta
unei masuri de achizitie fortata sau chiar de penalizare legala.

Donatia si legatul (testamentul) – ambele implica un raport juridic bilateral intre

donator si donatar. Spre deosebire de achizitie, donatia nu implica in mod esential o expresie
baneasca a acestui raport. In esenta, donatia se bazeaza pe intentia donatorului de a ceda un
bun de cultura muzeului. Daca institutia muzeala refuza donatia, atunci raportul juridic este
inchis. Acceptul sau refuzul de a primi donatia este determinat de balanta favorabila intre
valoarea nominala a donatiei si suma sarcinilor materiale ce revin muzeului care nu trebuie sa
depaseasca un coeficient egal cu rata chiriei acestei valori. Totusi, sunt cazuri cand valoarea
culturala a bunului prevaleaza chiar daca balanta nu este favorabila. Din punctul de vedere al
obligatiilor materiale ale muzeului distingem doua tipuri de donatie : donatia libera si donatia
conditionata. In cazul donatiei libere obligatiile materiale ale muzeului se reduc la pastrarea si
punerea in valoare a bunurilor donate, asadar problema balantei nici nu se mai pune. Aceasta
balanta ar putea apare doar in cazul in care bunul respectiv ar avea nevoie de o restaurare
extrem de costisitoare. Donatia conditionata presupune existenta unor conditii impuse de catre
donator, fie de natura materiala, fie de natura morala, fie ambele. In cazul conditiilor
materiale : plata unor despagubiri partiale sau a unei rente viagere, construirea unui spatiu
special, asigurarea unor conditii speciale de restaurare/conservare, servituti ca angajarea unui
anumit tip de personal calificat, organizarea de expozitii. In toate aceste situatii trebuie facuta
balanta. Conditii morale pot fi pastrarea memoriei donatorului prin constituirea unui fond sau
fundatii cu numele sau.

Colectarea in teren – de regula corelata cercetarii, in general efectuata chiar in timpul

cercetarii (arheologie), alte ori complementara cercetarii (etnografie). Colectarea in teren
presupune identificarea si evaluarea obiectului, asigurarea conditiilor de
conservare/depozitare, transportul, transferul material si juridic al obiectului si al
documentatiei de teren in muzeu.

Cercetarea de muzeu

Este o a doua functie specifica a muzeului. In practica muzeologica cercetarea

stiintifica ocupa un loc foarte important atat ca volum de munca cat si ca implicare in
ansamblul functiilor fundamentale ale muzeului. Ea constituie calea cea mai importanta de
dezvoltare a patrimoniului muzeal, baza evidentei stiintifice a acestui patrimoniu, asigura
fundamentul stiintific al activitatilor de conservare si restaurare si orienteaza in raport cu
structura si optiunile publicului activitatile de valorificare a patrimoniului muzeal.

Cercetarea specifica de muzeu se desfasoara in 2 categorii de discipline :

- Discipline specifice, care dau specificul muzeului respectiv, domeniul lui – arheologia,
etnologia, istoria culturii/artei/tehnicii/naturala, ecologie etc. Disciplinele specifice au
in comun faptul ca opereaza cu marturii materiale care fac obiectul patrimoniului
muzeului. Cercetarea in domeniul disciplinelor specifice contribuie la formarea
patrimoniului muzeal.
- Discipline comune cu aplicatie muzeala, in toate muzeele, indiferent de specificul
muzeului respectiv – chimia (an)organica, fizica, (micro)biologia, botanica,
entomologia, climatologia, rezistenta materialelor etc. Cercetarea in aceste discipline
se face ca aplicatie la domeniul muzeal.

Intre cele 2 categorii de discipline exista o diferenta fundamentala in ceea ce priveste

obiectivele lor : cele specifice urmaresc cunoasterea tipologica si valorificarea educationala a
patrimoniului muzeal, in timp ce disciplinele comune vizeaza cunoasterea proceselor
transformationale ale materialelor din care sunt realizate bunurile in scopul conservarii si
restaurarii lor. O alta diferenta este aceea ca disciplinele comune cuprind si procedurile de
conservare a faptelor/fenomenelor datorita caracterului nerepetabil/foarte greu repetabil al
fenomenelor studiate.

Cercetarea fundamentala se ocupa cu stabilirea principiilor si criteriilor de selectie,

analiza, reconstituire si interpretare a faptelor specifice, care construiesc, detaliaza si clarifica
postulatele de baza, sistemele de referinta, metodele de cercetare, care organizeaza si
coordoneaza intocmirea instrumentelor de cercetare.

Prin cercetarea aplicativa se intelege activitatea concreta de selectare, conservare si

valorificare expozitionala a bunurilor culturale care formeaza obiectul cercetarii. Cercetarea
aplicativa se raporteaza la principiile si criteriile stabilite de cercetarea fundamentala.
 Tipuri de cercetare de muzeu :

- cercetarea stiintifica propriu-zisa, specifica

- investigatia paleotehnica si de conservare (arheometria)
- cercetarea psihosociologica a publicului

Cercetarea stiintifica specifica cuprinde cercetarea in domeniile disciplinelor precum

istoria, arheologia, istoria artei, etnologie etc. Arheologia are 3 directii principale de cercetare:
cercetarea topografica, sapatura arheologica, cercetarea de laborator. Cercetarea topografica
urmareste depistarea si conservarea statiunilor arheologice, repertorierea lor, clasificarea dupa
natura lor. Sapatura arheologica are mai multe tipuri : de salvare, preventiva, de sondaj,
sistematica. Toate au drept scop recuperarea bunurilor de natura arheologica si a informatiei
contextuale pr principii stratigrafice. Cercetarea de cabinet are de cele mai multe ori caracter
tipologic si are ca scop ordonarea rezultatelor obtinute prin sapatura. De fapt, cercetarea de
cabinet continua cercetarea efectuata pe teren. Exista tendinta ca cercetarea arheologica de
muzeu sa se extinda in orizontul mai larg al antropologiei culturale. Se incearca depasirea
arheologiei strict descriptive si se merge in directia unei arheologii care sa permita
reconstituirea completa a mediului. Istoria : cercetarea istorica de muzeu este la inceputuri,
obectul ei de activitate nefiind foarte clar stabilit. In principiu, cercetarea istorica de muzeu
are un caracter local si concret care trebuie sa aiba ca obiect cercetarea institutiilor/
personalitatilor/ obiectelor cu valoare istorica dintr-o zona data. Un alt domeniu care ar trebui
abordat aici este cel al istoriei culturii, tot cu caracter local. Etnologia si etnografia cunosc 2
directii de cercetare, anume cercetarea de teren si cercetarea de colectie. Cercetarea de teren
se face prin anchete sau observatii directe. Cercetarea de colectie vizeaza obiecte care se afla
deja in patrimoniul. In monentul de fata cercetarea etnografica si in special cea de teren sta
sub semnul interdisciplinaritatii care presupune analiza structurala, semiotica, statistica,
depasind astfel stadiul descriptiv al cercetarii. In etnografie incep sa fie folosite din ce in ce
mai mult metode statistice, se incearca inlantuirea fenomenelor cauzale si intercatiunea lor, se
incearca integrarea etnologiei si etnografiei in antropologia culturala.

Investigatia paleotehnica se afla in stransa legatura cu problemele de conservare si

restaurare a obiectelor de muzeu. Practic, aceasta cercetare se realizeaza de regula in
laboratoarele de conservare-restaurare. Desi ea are ca finalitate imediata conservarea/
restaurarea, rezultatele ei sunt folosite si de cercetatorii de specialitate in cercetarea specifica,
ceea ce ii da acesteia un caracter de interdisciplinaritate. In cadrul investigatiei paleotehnice
distingem :

-investigatia fizica – de structura (radiografii, radioscopii etc) sau de structura chimica, insa
prin mijloace fizice (spectrometria etc). Aflam compozitia materiei prime si eventual ni se
arata aria-sursa a materiei prime folosite si implicit se poate stabili originea obiectului
respectiv. Aceste analize pot oferi informatii cu privire la autenticitatea obiectelor. Aflam de
regula informatii de compozitie calitativa.
-investigatii chimice – compozitia chimica calitativa si cantitativa a obiectului. Au calitatea
de a fi practic nedistructive pentru obiect pentru ca preleveaza probe foarte mici. Mostrele
prelevate sunt supuse la diversi reactivi.

-investigatia biologica – are ca obiect de studiu obiecte de natura organica, nu numai

artefacte, ci si fosile, bucati de lemn etc. Este realizata de regula in cadrul investigatiilor care
urmaresc procesul de degradare a bunurilor. Procesele de degradare se datoreaza diversilor
agenti biologici. Investigatia biologica vizeaza si determinarea varstei si implicit a
autenticitatii unui obiect. Si aceasta cercetare are un puternic caracter interdisciplinar, iar
rezultatele investigatiei biologice sunt utilizate si in cercetarea specifica aducand un aport
extrem de important.

Cercetarea psihosociologica a publicului de muzeu. Cuprinde mai multe directii :

cercetarea statistica a structurii de public si a optiunilor publicului, cercetarea de
comportament, experimentul. Cercetarea de comportament se bazeaza mai mult pe observatia
libera in muzeu. Experimentul vizeaza o cercetare combinata in care se foloseste metoda
anchetei care imbina observatiile libere cu activitati muzeale special organizate. Mult mai
elaborate sunt cercetarile de natura statistica care vizeaza structura/optiunile publicului. Sunt
cel mai important aspect al cercetarii psihosociologice pentru ca ne furnizeaza indicatorii
interesului publicului pe varsta, structura socioprofesionala etc. Cercetarile statistice sunt
importante pentru ca muzeul ar trebui sa vizeze anumite categorii din public; in functie de ele,
si organizarea expozitionala imbraca forme specifice. In general este realizata de acei
specialisti care au atributii in relatiile cu publicul; ideal este ca acestia sa aiba pregatire in
domeniul sociologiei, psihologiei etc. Cercetarea structurala a publicului presupune o analiza
sistematica astfel incat sa permita o clasificare/clasare a vizitatorilor pe categorii de varsta,
sex, profesie sau sa determine in ce masura publicul este constituit preponderent din localnici
sau turisti. Toate acestea sunt importante pentru eficientizarea diseminarii informatiei din
cercetarea muzeala in randul publicului.

Forme de valorificare stiintifica a cercetarii

Principalele forme sunt raportul, monografia, repertoriul si catalogul. Raportul si

monnografia sunt specifice tuturor formelor de cercetare, pe cand repertoriul si catalogul sunt
prin excelenta forme pentru valorificarea cercetarii stiintifice de muzeu.

Raportul priveste in special cercetarea de teren, fiind intocmit periodic, de regula la sfarsitul
fiecarei campanii. El cuprinde descrierea desfasurarii cercetarii cu accent pe metodele si
procedeele de cercetare, principalele observatii, principalele informatii obtinute. Rapoartele
sunt foarte importante pentru arheologi pentru ca noteaza primele semnalari ale noilor
descoperiri care sunt astfel introduse in circuitul stiintific.

Monografia este o lucrare ampla care are ca obiect reconstituirea/remodelarea unui

fenomen/proces specific unui domeniu stiintific. La baza ei sta analiza sistematica a tuturor
elementelor care compun fenomenul studiat si a interactiunilor care se stabilesc intre aceste
elemente.
Catalogul si Repertoriul sunt forme de valorificare a cercetarii stiintifice specifice muzeului.
Ambele sunt forme de inventariere si de evidenta stiintifica, de unde apar uneori si confuzii
intre ele. Repertoriul este de regula mai cuprinzator si are un caracter exhaustiv, in timp ce
Catalogul inventariaza de regula doar o parte din multimea fenomenelor studiate. Sunt mai
multe tipuri de Repertoriu: topografic, tipologic, biografic, bibliografic, de obiecte.
Cataloagele pot fi: signalectice, sumare, exhaustive, de expozitie, de colectie.