Gentrificarea este definită ca dislocarea unor populații sărace din zone urbane prin presiuni economice și

sociale exercitate de către o clasă privilegiată în căutare de noi piețe (imobiliare) pentru crearea de plus-

valoare[1]. Astfel, ea reprezintă noua graniță de conflict între clasele sociale, graniţă important de relevat

pentru a înţelege mecanismele capitalismului contemporan.

Condiția contemporană a capitalismului poate fi privită prin prisma urbanității astfel:  diviziunea de clasă

exprimată prin acumularea de capital este internă metropolei și îi dă caracterul specific până în cele mai mici

detalii[2]. Din perspectiva condiției urbane, schimbarea față de paradigma fordistă constă în accentuarea

dependenței condițiilor materiale ale locuitorilor orașului faţă de fluctuațiile capitalului global. Practic, profitul

este extras mai puțin din munca salarială și mai mult din speculația imobiliară. Această situație și-a arătat

dimensiunile catastrofice o dată cu criza financiară ce începe în 2007, criză declanșată de bula imobiliară.
Astfel, dacă urbanitatea  exprimă în mod privilegiat transformările capitalismului, gentrificarea este fenomenul

ce relevă în mod reprezentativ aceste dinamici. Ea este „tensiunea de suprafață a unui parazit masiv și

ascuns”[3].