Eseu despre particularitatile unui basm cult studiat

Harap-Alb de Ion Creanga

Unul dintre cei 4 mari clasici si creatorul basmului cult in literatura romana, Ion Creanga
publica ”Povestea lui Harap-Alb” in revista ”Convorbiri literare” in anul 1877.Basmul, despre care
criticul literar George Calinescu afirma ca ”e un chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste sub
orice strai si la orice varsta”, este un bildungsroman cu caracter mitic, simbolic si initiatic, ce
surprinde aventuroasa maturizare a mezinului unui crai ”de la o margine a pamantului”.

Opera preia tiparul narativ si functiile basmului popular, infatisandu-ne o lume idealizata in
care eroul, forta binelui, lupta si infrange raul, insa reusita este una colectiva.Protagonistul
beneficiaza din incipit de personaje donatoare si adjuvante, precum: fiinte supranaturale(Sfanta
Duminica), animale cu insusiri fantastice(calul nazdravan, regina albinelor) si fapturi fabuloase, cu
insusiri pantagruelice(Fomila, Setila, Gerila, Ochila, Pasari-Lat-Lungila).Prin raportare la personajul
principal, insusi Spanul indeplineste functia de trimitator si initiator, constituind astfel ”raul necesar”,
fara de care evolutia tanarului nu ar fi fost posibila.De aceea, calul nu il omoara pana cand scopul sau
nu este indeplinit.

Calatoria si infruntarea obstacolelor, concomitent cu evolutia constanta interioara a eroului

demonstreaza caracterul initiatic, precum si umanizarea fantasticului.Regasim in caracterizarea
directa, facuta de autor si de alte personaje, precum si in cea indirecta, dedusa din actiuni si vorbe,
trasaturi specifice rasei umane, defecte ce trebuie corijate si calitati ce trebuie slefuite.Astfel, eroul
deseori confunda aparenta cu esenta(nesocoteste calul si batrana, ce se dovedesc a fi fiinte
fantastice care il vor ajuta), nesocoteste sfatul parintesc(se increde in Span) si este naiv(intra in
fantana la indemnul Spanului).

Titlul operei este format din substantivul articulat ”povestea”, ce sugereaza ca naratorul nu
isi asuma veridicitatea intamplarilor relatate, fapt intarit si de formula populara de la final(”Si v-am
spus o mare minciuna”), impreuna cu oximoronul ”Harap-Alb”, un substantiv propriu ce evidenteaza
dualitatea protagonistului(harap-sclav inchis la culoare, ultima patura sociala, alb-puritate,
noblete).Acesta este in deplina concordanta cu tema, ce nu constituie doar in lupta dintre bine si rau,
ci si calatoria, cu motivul ancestral al initierii.

Basmul are caracter mitic, actiunea desfasurandu-se in illo-tempore, in aspatialitate si

atemporalitate-”la o margine a pamantului”, ”amu cica era odata intr-o tara”.

Pastrand structura populara, opera presupune 4 stari diferite ce corespund cu momentele

subiectului.Starea de echilibru(expozitiunea) – fixeaza locul, timpul, o parte din personaje(craiul si ce
trei fii, Imparatul Verde si cele trei fete).

Elementul perturbator(intriga), ce strica starea initiala – scrisoarea de la Verde-Imparat,

cerandu-i fratelui sau unul dintre fiii lui drept urmas pe tron.

Actiunea reparatorie(desfasurarea actiunii)-probele la care e supus printul, unde Creanga

utilizeaza triplicarea(inmultirea situatiilor).Astfel, mezinul, ajutat insa de Sfanta Duminica, este
singurul care trece de proba uneltita de crai, care, deghizat intr-un urs feroce, astepta sub un pod de
la granita regatului, pentru a pune la incercare curajul copiilor sai(motivul superioritatii
mezinului).Trecerea podului si parasirea casei parintesti marcheaza intrarea in maturitate, pierderea
oricaror privilegii ereditare si inceputul evolutiei tanarului.Tatal sau il sfatuieste sa se fereasca de
omul span si de omul ros(motivul interdictiei), sfat parintesc pe care baiatul avea sa-l incalce indata,
luandu-l calauza pe Spanul mieros.Incapabil sa deosebeasca aparenta de esenta si ”boboc in felul lui
la trebi de aiestea”, printul coboara intr-o fantana(motiv literar specific) la indemnul
antagonistului.Incapabil sa mai iasa, Spanul isi autoinsuseste identitatea printului, ii fura cartea, banii
si armele, silindu-l sa-i fie rob.Episodul fantanii are o importanta cruciala, incat constituie nasterea lui
Harap-Alb, ”coborarea” pe cea mai de jos treapta sociala si depunerea juramantului ce ii traseaza
destinul-il va sluji pe Span pana cand va muri si va invia din nou.Malitiozitatea initiatorului sau il va
supune la numeroase probe dificile, precum-sa aduca salati din gradina ursului, pielea cu nestemate
din Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Rosu.Pe drum spre curtea printesei intalneste animale
nazdravane(craiasa furnicilor si regina albinelor), care, in schimbul omeniei sale, ii ofera obiecte
fermecate ce ii vor fi de ajutor in ultima proba, ce se va triplica.De asemenea, se imprieteneste cu 5
personaje pantagruelice(Setila, Fomila, Gerila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila).Fara de aceste fapturi
(donatori si ajutoare), nu ar fi putut duce la capat seria de cerinte de la curtea imparatului-casa
inrosita in foc, ospatul gargantuelic, alegerea macului de nisip, escapada fetei, ghicitul ei de celalalte
doua printese(motivul dublului) si aducerea a ”trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de
unde se bat muntii in capete”.

Intoarcerea triumfatoare la curtea unchiului sau il infurie peste poate pe Span, ce rabufneste
intr-un act de violenta, omorandu-l pe Harap-Alb(moartea initiatica), marcand punctul
culminant.Scopul sau este atins, rolul sau de initiator nu mai este necesar, iar calul nazdravan ii aplica
pedeapsa suprema.Readus la viata cu obiectele fantastice de catre fata de imparat, printul si-a
implinit juramantul catre Span si a ajuns la finalul calatoriei evolutive-dintr-un print naiv si privilegiat,
s-a metamorfozat intr-un rege intelept. Deznodamantul(refacerea echilibrului si rasplatirea eroului)
consta in instalarea pe tron si casatoria cu fata Imparatului Rosu, urmata de o nunta fastuoasa.

Naratorul este omniscient, atotstiutor, manuind ca un papusar personajele si destinul

acestora, obiectiv(povestirea este la persoana a 3a).Cu toate acestea, basmul nu este nici pe departe
unul traditional, incat Creanga isi face simtita prezenta prin oralitatea stilului si prezenta umorului.

Amprenta marelui povestitor se distinge prin folosirea abundenta a dialogului, a dativului

etic(”mi ti-l insfaca”), a numeroase expresii onomatopeice(”teleap,teleap,teleap!”), imprecatii,
adresare directa, diminutive(”bauturica”), proverbe si zicatori(”Lac de-ar fi, ca broastele sunt
destule”). Sunt folosite si numeroase modalitati de realizare a umorului, facand citirea basmului
distractiva si usoara, precum:versuri (“De-ar sti omul ce-ar pati/Dinainte s-ar feri”), vorbe de duh din
popor, incepute cu syntagma “vorba ceea..”(Vorba ceea:Frica pazeste bostanaria”).

Basmul este “o oglindire a vietii in moduri fabuloase”(G. Calinescu).”Povestea lui Harap-Alb”

este un frumos basm cult, ce impleteste realul cu fantasticul si calatoria fabuloasa a printului cu
maturizarea si evolutia, povestea fiind aplicabila fiecaruia dintre noi.