Sunteți pe pagina 1din 2

Raportul dintre Carta și CEDO

Deoarece dreptul la un proces echitabil se regăsește în cele două acte menționate mai sus,
respectiv Carta europeană a drepturilor omnului si Convenția Europeană a Drepturilor Omnului,
este imperativ să analizăm problema aplicabilității celor două instrumente. Întrebarea la care voi
încerca să răspund este următoarea- când este aplicabilă Carta și când este aplicabilă Convenția?
Carta este un instrument innovator datorită conținutului ei vast și trece de domeniile
limitate ale Convenției care prin conținut reglementează doar drepturi civile şi politice.
Articolul 6 al Convenției este și el limitat din punct de vedere al domeniului de aplicare.
Este incident exclusiv în privința acelor drepturi și obligații civile consacrate la nivel national, și
în materia acuzațiilor penale.1 Constatarea unei încălcări în baza Convenției depinde de existența
ori inexistența unor căi de atac accesibile în dreptul intern.2
Prin comparație putem să ne referim la Carta drepturilor fundamentale ca la un
instrument care nu este atât de limitat. Aceasta se aplică având în vedere toate drepturile și
libertăților recunoscute de legislația UE.
Altă diferență importantă raportat la aplicabilitate ține de faptul că Articolul 47
interesează exclusiv instituțiile UE și statele membre care se preocupă de implementarea de
legislație.3 De exemplu, voi discuta în continuare, în alt capitol al acestei lucrări, modul în care
Spania a pus în aplicare o Decizie-cadru ce privește mandatul european de arestare. Astfel, Carta
se raportează la toată legislația UE, de la Directive la Decizii-cadru având un efect extins.
Distincția între sistemul Convenției și sistemul Cartei este trasată din punct de vedere al
mecanismului de control prin normele și condițiile de funcționare ale Curții Europeane a
Drepturilor Omnului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. În timp ce CJUE garantează
respectarea legislației UE și uniformitatea aplicării, CEDO se pronunță asupra încălcării
drepturilor justițiabililor de către stat.
Intervenția CEDO este subsidiară într-o perspectivă de ansamblu, iar garantarea
respectării prevederilor Convenției este o obligație a statelor semnatare, iar instanța având drept
de intervenție doar când obligațiile acestora au fost ignorate.
Revenind la instrumentele care prevăd dreptul la un proces echitabil, majoritatea
drepturilor prevăzute de Carta își regăsesc conținutul în Convenție. Articolul 52 (3) al Cartei
1

2
Delcourt c. Belgiei, §§23-26
3
Apetrei Alice Mariana, Drepturile omului in Uniunea Europeana Editura Lumen, 2010,pp. 136-137..
clarifică relația dintre aceasta și Convenție. Când drepturile instrumentului se regăsesc în
Convenție, între acestea va exista identitate de înteles dar totuși se vor bucura de o protecție mai
extinsă datorită dimensiunilor Cartei. Dispozițiile articolului 52 confirmă relevanța
jurisprudenței CEDO în procesul de interpretarea a Cartei în contextual în care există o
corespundență între drepturile acesteia și drepturile Convenției.