Democrația secolului al XXI-lea

Lărgirea elitelor

Democrația a fost descrisă de Jean-Jacques Rousseau ca fiind un

guvernămînt al zeilor:
„Adăugăm că nu există guvernământ mai supus războaielor civile şi
tulburărilor lăuntrice decît cel democratic sau popular, pentru că nu există nici unul
care să tindă atît de tare şi atît de continuu să-şi schimbe forma şi care să ceară atîta
vigilență şi curaj pentru a fi menținut în forma sa. Cetățeanul, mai ales în statele cu
această alcătuire, trebuie să se înarmeze cu forță şi statornicie şi să-şi repete în
fiecare zi a vieţii, în sinea lui, cuvintele unui virtuos palatin din Dieta Poloniei:
«Mai bine o libertate primejdioasă decît o sclavie liniștită». Dacă ar exista un
popor de zei, s-ar guverna democratic. Oamenilor nu li se potrivește un
guvernămînt atît de perfect“.1
De-a lungul timpului puterea de decizie în democrație a apartinut fie unor
reprezentanți, în cazul democratiei representative, fie intregului popor cu rol de
suveran, în cazul democrației directe. A vorbi despre democrație directă în zilele
noastre poate să sune idilic, deoarece potențialul ca ea să fie aplicată este extrem de
limitat.
Eficiența unei democrații depinde în mare parte de cei ce poartă ,,povara
decizională”, de calitatea deciziilor acestora. Modul de distribuire a puterii
decizionale defineste și el pana la urma societatea în cauza si poate reprezenta
triumful ori esecul unei asemenea societăți. Prin urmare, rolul elitelor se impune
prin însemnătatea sa practică în guvernarea societăţii.

1
Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Științifică, București, 1957, p.183.
 Fluiditatea modului în care sunt luate deciziile este cauzata de însăși trecerea
fireasca a timpului. Alvin Toeffler stabilește două puncte temporale pentru a
evidenția aceasta schimbare.2
Primul punct este anterior sosirii celui de Al Doilea Val și portretizeaza o
societatea preindustriala, mecanisme simple de desfasurare a traiului uman care nu
necesita pregatire ori specializare. Urmatoare caracterizare a acestei societati este
simpla: lentoarea vietii permitea o lentoare in decizii.
Ca urmare a revoluției industriale, puterea de decizie nu mai putea fi
exercitata de un grup nespecializat, de rând. Nasterea unor elite a fost fireasca
pentru noua societate în curs de dezvoltare la o viteză amețitoare. 3 Instituții noi au
luat ființă cu scopul de a satisface nevoile societății și a permite eficientizarea
procesului decizional.
În cadrul acestui proces de expansiune, si prin intermediul instituțiilor mai
sus mentionate, clasa de mijloc nu numai ca a dobandit acces la participatia
decizionala ci a ajuns chiar sa fie nucleul decizional.
Mai mult decât atat, de apreciat este modul in care Toffler explica fenomene
precum dobandirea drepturilor politice ale femeilor ori integrarea afro-
americanilor, ca facand parte din procesului largirii elitelor. Mai exact, ceea ce
inteleg eu este ca dezvoltarea societatii solicita expansiunea cercului care
suporta ,,povara decizionala”.4 Elitele au inceput sa nu se mai refere doar la
individul alb, masculin și heterosexual.
Problematica acestui proces în cadrul căruia grupurile guvernante absorb
persoane noi este data de limita de absorbtie. Desii trecerea societatii la noi nivele
de complexitate a permis anumitor categorii sociale o intruziune, unele persoane
raman in continuare excluse din anumite procese decizionale pe motiv de rasa, sex
ș.a. Aceste limitari sunt observabile de la societate la societate.
In timp ce in unele tari este de neconceput ca femeile sa nu poata participa la
procesul decizional, in altele este de neconceput ca acestea sa participe la procesul
decizional in propria gospodărie.

2
Alvin Toffler, Al treilea val, Editura Politica, 1939, p.587.
3
Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurta istorie a omenirii, Editura Polirom, 2017, p.241.
4
Alvin Toffler, Al treilea val, Editura Politica, 1939, p.588.
 Prin comparatia de mai sus tin sa evidentiez ca democratia si procesul de
largire al elitelor trebuie abordat de la caz la caz si analizat in parte deoarece nu
orice largire a elitelor duce la o emancipare a procesului decizional ori a binelui
societatii in sine.
Consider ca Toffler a analizat doar aspectele naturale are evolutiei societatii
cauzate de cel de Al Doilea Val, respectiv ca largirea elitelor este imperativa.
Totusi aceasta largire poate duce la inconsecventa.
Astfel, dezintegrarea şi disfuncţionalitatea elitelor guvernante frînează
derularea firească a reformelor demo-cratice, ridică costurile sociale ale trecerii la
economia de piaţă, condiţionînd pierde-rea parţială sau totală de către elita puterii a
încrederii în societate.
Stimatul profesor Valentin Constantin spunea ca o democratie eficienta este
o democratie cu traditie. Ceea ce inteleg eu este ca o democratie functionala
prespune un grup guvernant consecvent in procesul decizional, un grup care nu uita
deciziile trecutului si le foloseste pentru a anticipa consecintele deciziilor viitoare.
Procesul si implicatiile acestei idei de largire a elitelor este o necesitate ce
presupune incluziunea unui numar considerabil de persoane intrucat societatea s-a
diversificat ea insasi, devenind mult mai complexa si sensibila la ideea de individ
si individualitate.
Ironia este ca, pentru libertatea specifica democratiei s-au făcut revoluții și
războaie, urmînd ca mai apoi tot oamenii sa nu stie ce sa faca cu ea. Democratia
are in functionarea sa ceva instabil și chiar poate să-si cauzeze propria dispariție, în
condițiile în care nu este păzită cu atenție.
Raportat la tara in care traim, dupa 30 de ani de democratie suntem
inconjurati de o gălăgie politica asurzitoare care nu spune nimic. Povara
decizionala este irelevanta intr-un stat care lipseste consecventa si ratiunea politica,
elitele sunt amortite iar democratia simbolizeaza doar dreptul de a-ti striga
nemultumirile in strada.
Dacă în Occident persoana care accede la putere este bogată din punct de
vedere material, are studii de prestigiu şi este ocupată profesional în politică, în
„noile” democraţii din spaţiul postsovietic se poate observa o situaţie tocmai
inversă: individul pretinde la putere pentru a se îmbogăţi, pentru a obţine anumite
privilegii şi un statut social înalt. 5

5
Tănase S. Revoluţia ca eşec. Elite şi societate. Iaşi, 1996, p. 62.
 Pornind de la acestea şi alte considerente, unii autori, pe bună dreptate,
consideră că în noile state independente nu există, de fapt, elită politică (în sensul
strict al cuvîntului), ci clasă politică sau chiar clanuri/caste, care nicidecum nu
corespund cerinţelor şi caracteris-ticilor specifice grupurilor politice elitare din
ţările occidentale.