Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Masterat

Specialitatea : Contabilitate și Audit

REFERAT
Tema: Implicațiile adoptării IFRS
asupra contabilității din Republica
Moldova
Conducător științific:
Doctor în economie, conf. universitar,
Decanul facultății Contabilitate;
Grigoroi Lilia
Realizat: Calistru Olga,
gr. CA 191 fr.-Cl. II

Chișinău 2020
1
 Cuprins:
 INTRODUCERE……………………………………. 3
 Istoricul aplicării IFRS în Republica Moldova……………..4
 Implicațiile IFRS asupra contabilității din Republica Moldova……13
 Avantajele aplicării IFRS în Republica Moldova…………………..14
 Concluzii ……………………………………..26
 Bibliografie……………………………………….. 31

2
 Introducere
În general, pentru a ilustra prestigiul social sau gradul de „ştiinţific” cu care
operează o profesie sau o disciplină ştiinţifică, se începe cu istoria sa. De aceea,
considerăm că o incursiune în istoria contabilităţii ne ajută să-i înţelegem mai bine
statutul actual, atât ca formă a cunoaşterii ştiinţifice, cât şi ca practică socială.
Istoria contabilităţii relevă constatarea că „acolo unde domneşte confuzie în
socoteli, lucrurile nu merg bine”.

Cercetătorii admit că dezvoltarea doctrinară şi practica a contabilităţii este în

strânsă dependenţă de mediul cultural în care evoluează, privit sub toate
componentele lui: economic, social, juridic, fiscal, politic şi chiar religios. Pe de
altă parte, contabilitatea este privită şi ca un instrument care influenţează sau
transformă mediul în care operează. Deci, ca activitate socială, proprie omului,
contabilitatea este influenţată şi influenţează mediul în care se desfăşoară.
Geografia contabilităţii are ca obiect studiul comparativ al celor mai semnificative
sisteme de contabilitate contemporane, care, prin caracteristicile lor teoretice şi
practice, îşi extind tot mai mult influenţa, câmpul şi aria de aplicabilitate.
Rezultatele acestor studii reprezintă un adevărat „arsenal” în mâna organelor
guvernamentale şi profesionale care au atribuţii în domeniul contabilităţii naţionale.
La etapa actuală, după anii 1998, în RM, sunt derulate mai multe transformări,
denumite generic „reforme” contabile, pentru ca informaţia contabilă să devină
utilă deciziei unei multitudini de utilizatori, cu interese specifice, care activează
într-un mediu de piaţă concurenţială. Prin măsuri legislative, se urmăreşte
compatibilizarea practicilor contabile din RM cu cele internaţionale.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul

IFRS provenit de la denumirea în limba engleză (International Financial Reporting
Standards) reprezintă un set de standarde contabile. În prezent, ele sunt emise de

3
International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care
fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaţionale
de Contabilitate (IAS). IAS au fost emise între anii 1973 şi 2001 de către consiliul
International Accounting Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a
adoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde
poartă însă denumirea de IFRS. Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele
deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor
prin emiterea de noi standarde IFRS.

Circa 117 ţări ale lumii au decis să aplice IFRS în mod obligatoriu pentru
anumite categorii de entităţi sau să le accepte în calitate de alternativă la
standardele naţionale. Printre aceste ţări se înscriu atât ţările membre ale Uniunii
Europene (UE), cât şi multe alte ţări, printre care Emiratele Arabe Unite, Australia,
Brazilia, Chile, Costa-Rica, Cipru, Ecuador, Fiji, Ghana, Guatemala, Hon-duras,
Mongolia, Namibia, Panama, Venezuela, Republica Sud-Africană, Canada, India
etc.

Nu întârzie la acest compartiment şi ţările fostei URSS. Sectorul bancar din

Ucraina a trecut la IFRS începând cu anul 1998, în Uzbekistan IFRS se aplică
începând cu anul 2002, în Azerbaid-jan - cu anul 2006. Băncile din Rusia au trecut
la IFRS de la 1 ianuarie 2004. Standardele Interna-ţionale de Raportare Financiară
se mai aplică şi în Armenia, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Georgia,
Belorusia, Ţările Baltice.

Istoricul aplicarii IFRS in Republica Moldova

Menționând despre aplicarea IFRS in alte state, totuși în acest referat îmi
propun să ilustrez informații privind aplicabilitatea Standardelor Internaționale de
Raportare Financiară (International Financial Reporting Standards (IFRS)) în
Republica Moldova, având în vedere condițiile actuale ale economiei de piață.
Mesajul acestui articol este definit de prezentarea unor situații, prin care se observă
avantajele potențiale privind implementarea IFRS, privită din punctul de vedere al
4
necesității. Totodată, sunt relatate și unele lacune posibile, în urma aplicării
standardelor internaționale, ce s-ar referi la complicitate, costuri și concoradanță a
informației.

Implementarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (International

Financial Reporting Standards – IFRS) în Republica Moldova reprezintă nu altceva
decât o soluție, un răspuns al organelor competente în acest sens, privind
necesitatea și cererea din partea actorilor economici. Procesul de globalizare,
caracterizat prin aparența businessului internațional, prin dezvoltarea relațiilor
interstatale și crearea entitățiilor economice cu profil transnațional determină
necesitatea trecerii la o standardizare comună și adaptarea fenomenelor economice
la ea. Materia contabilă, definită ca cel mai important factor de furnizare a
informației economico-financiare, trebuie să fie adaptată cerințelor tuturor
participanților în acest proces de schimb economic.

Începând cu anul 2009, în Republica Moldova, se desfăşoară o amplă şi

importantă reformă a contabilităţii. Obiectivul general al acestei reforme constă în
armonizarea raportării financiare a entităţilor autohtone cu Directivele Uniunii
Europene (UE) şi Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
Necesitatea reformei sus-menţionate derivă din prevederile Legii contabilităţii [1],
iar modul şi etapele de desfăşurare a acesteia sunt stabilite în Planul de dezvoltare a
contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2011, aprobat prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1507 din 31 decembrie 2008 [2].

Acest document prevede patru priorităţi naţionale de reformare a contabilităţii:

1) ameliorarea cadrului normativ de raportare financiară; 2) fortificarea
principalelor instituţii responsabile de raportare financiară; 3) sprijinirea profesiei
de contabil şi auditor; 4) modernizarea învăţământului, instruirii profesionale şi
informării publicului. În
continuare, vom examina mai detaliat prima prioritate, care se referă la
perfecţionarea cadrului normativ de raportare financiară. Actualmente, acest cadru
cuprinde Legea contabilităţii, Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării

5
rapoartelor financiare, Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC), Comentariile
cu privire la aplicarea SNC, Planul de conturi contabile al activităţii economico-
financiare a întreprinderilor, precum şi regulamentele, recomandările metodice,
instrucţiunile şi alte acte ce reglementează contabilitatea entităţilor autohtone. De
remarcat faptul că actualul cadru normativ de raportare financiară, a fost elaborat,
preponderent, în anii 1996-2000, este incomplet şi necesită conformare cu
Directivele UE şi IFRS. În acest context, apare necesitatea soluţionării următoarelor
probleme de ordin principal: ƒ stabilirea mecanismului de implementare şi
actualizare a IFRS; elaborarea noilor reglementări contabile naţionale; ƒ delimitarea
cerinţelor de raportare financiară pentru diferite tipuri de entităţi; ƒ determinarea
formatelor pentru rapoartele financiare; ƒ constituirea Registrului electronic al
rapoartelor financiare. Implementarea IFRS constituie o direcţie primordială de
perfecţionare a cadrului normativ actual de raportare financiară. În conformitate cu
art. 3 din Legea contabilităţii, IFRS reprezintă standarde şi interpretări emise de
Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, care devin valabile în
Republica Moldova după acceptarea lor de către Guvern (Ministerul Finanţelor).
Conform situaţiei din 1 ianuarie 2012, acestea cuprind 9 IFRS, 29 de Standarde
Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi 30 de interpretări.

În Republica Moldova, IFRS sunt obligatorii pentru entităţile de interes public,

care cuprind instituţiile financiare, fondurile de investiţii, companiile de asigurări,
fondurile nestatale de pensii, societăţile comerciale ale căror acţiuni se cotează la
bursa de valori. Totodată, conform art. 4 alin. (2) din Legea contabilităţii, IFRS pot
fi aplicate pe bază benevolă în conformitate cu politica de contabilitate şi de către
entităţile care aplică sistemul contabil complet în partidă dublă. În cazul în care
prevederile SNC şi ale altor acte normative nu stabilesc unele reglementări
prevăzute de IFRS, entitatea este încurajată să aplice prevederile IFRS până la
acceptarea lor de către Guvernul Republicii Moldova [1, p. 4]. Modul de tranziţie la
IFRS este reglementat de prevederile IFRS 1 „Adoptarea pentru prima dată a
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară” [3] şi de Recomandările
metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la
6
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul
Ministerului Finanţelor nr. 69 din 17 septembrie 2009 [4]. În afară de aceste acte
normative, în cazul trecerii la IFRS, entităţile pot utiliza şi Ghidul de aplicare a
IFRS 1 care nu este inclus în versiunea IFRS, acceptată de către Ministerul
Finanţelor, însă conţine exemple ilustrative şi explicaţii privind tranziţia la
standardele internaţionale. Pentru armonizarea cadrului normativ de raportare
financiară cu normele internaţionale, o importanţă deosebită o prezintă elaborarea
noilor reglementări contabile naţionale. Aceste reglementări trebuie să fie bazate pe
Directivele UE, IFRS, Cadrul general conceptual de raportare financiară şi,
totodată, să ţină cont de legislaţia naţională şi experienţa altor ţări. Reglementările
nominalizate se elaborează de către grupuri de lucru constituite din specialişti locali
şi urmează să fie implementate într-un set unic începând cu 1 ianuarie 2014. Până la
această dată, entităţile autohtone sunt obligate să utilizeze SNC şi alte acte
normative contabile în vigoare. Noile reglementări contabile naţionale trebuie să
cuprindă: ƒ Standardele Naţionale de Contabilitate; ƒ Recomandările metodice
privind contabilitatea în diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale; ƒ Planul
general de conturi contabile; ƒ Metodica de tranziţie la noile reglementări contabile
naţionale; ƒ Regulamente, instrucţiuni şi alte acte cu caracter normativ aprobate de
către Ministerul Finanţelor şi/sau de instituţiile responsabile de raportarea
financiară. Conform art. 3 din Legea contabilităţii, SNC reprezintă standarde şi
interpretări, bazate pe Directivele UE şi pe IFRS, elaborate şi aprobate de
Ministerul Finanţelor, care stabilesc reguli generale privind ţinerea contabilităţii şi
raportarea financiară. Acestea sunt obligatorii pentru toate entităţile care aplică
sistemul contabil complet şi simplificat în partidă dublă. Elaborarea SNC noi
rezultă din prevederile art. 47 alin. (3) din Legea contabilităţii, potrivit cărora
Ministerul Finanţelor, în termen de 6 ani de la data intrării în vigoare a legii
specificate, trebuie să elaboreze şi să aprobe SNC care vor înlocui standardele
existente şi comentariile privind aplicarea acestora. Noile SNC vor conţine exemple
practice şi comentarii privind aplicarea prevederilor standardelor, ceea ce va facilita
utilizarea lor în practica contabilă. Conţinutul de bază al SNC noi trebuie să fie

7
expus într-o formă accesibilă, să corespundă prevederilor Directivelor UE şi IFRS
şi, totodată, să ţină cont de cerinţele legislaţiei în vigoare şi de nivelul actual de
dezvoltare economică a entităţilor autohtone. Nomenclatorul SNC este stabilit de
către Ministerul Finanţelor şi adaptat la elementele rapoartelor financiare. După
părerea noastră, structura generală a SNC trebuie să conţină următoarele elemente
principale: obiectiv; domeniu de aplicare; definiţii; conţinut (reguli generale,
recunoaştere, evaluare, contabilizare); prezentarea informaţiilor; prevederi
tranzitorii; data intrării în vigoare; anexe (după caz). 11 Recomandările metodice
vor stabili reguli specifice de ţinere a contabilităţii şi de raportare financiară pentru
entităţi din diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale, cum ar fi:
organizaţiile necomerciale, întreprinzătorii individuali, persoanele care desfăşoară
activitate profesională etc. Un element important al cadrului normativ de raportare
financiară este planul de conturi care stabileşte modul de reflectare şi de acumulare
a informaţiilor aferente elementelor contabile conform prevederilor SNC şi altor
reglementări contabile în vigoare. De menţionat că planul de conturi actual
reglementează, în mod excesiv, simbolizarea unică a conturilor sintetice şi a
subconturilor pentru toate entităţile. În plus, acest plan nu corespunde modului de
contabilizare şi de raportare financiară în condiţiile aplicării IFRS. În acest context,
Legea contabilităţii prevede elaborarea unui nou plan general de conturi contabile,
care va stabili doar nomenclatorul claselor şi grupelor de conturi contabile şi
metodologia privind utilizarea acestora. Acesta va avea un caracter de recomandare
şi se va aproba de Ministerul Finanţelor în baza SNC şi altor reglementări contabile
naţionale noi. Planul general de conturi contabile va fi aplicabil pentru entităţile
care utilizează SNC şi sistemul contabil complet şi simplificat în partidă dublă.
Conform art. 22 alin. (3) din Legea contabilităţii, entităţile vor avea dreptul să
elaboreze în baza planului sus-menţionat, planuri de conturi de lucru care vor
cuprinde nomenclatorul conturilor sintetice şi subconturilor necesare pentru
determinarea indicatorilor din rapoartele financiare. De remarcat că noul plan
general de conturi nu se va extinde asupra entităţilor ce aplică IFRS, care trebuie să
elaboreze, în mod individual, planuri de conturi proprii conform cerinţelor acestor

8
standarde. Metodica de tranziţie la noile reglementări contabile trebuie să conţină
recomandări privind închiderea conturilor actuale şi deschiderea conturilor noi,
precum şi un tabel comparativ privind divergenţele dintre noţiunile de bază utilizate
în reglementările contabile naţionale actuale şi cele noi. Nomenclatorul noilor SNC
şi altor reglementări contabile naţionale este prezentat în următorul tabel.
Nomenclatorul noilor SNC şi al altor reglementări contabile naţionale Nr. crt.
Denumirea SNC (actului normativ) Baza pentru elaborare 1. SNC „Situaţii
financiare” IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, IAS 7 „Situaţia fluxurilor de
trezorerie”, Cadrul general conceptual privind raportarea financiară 2. SNC
„Politici contabile, erori şi evenimente ulterioare” IAS 8 „Politici contabile,
modificări în estimările contabile şi erori”, IAS 10 „Evenimente ulterioare
perioadei de raportare” 3. SNC „Stocuri” IAS 2 „Stocuri” 4. SNC „Contracte de
construcţii” IAS 11 „Contracte de construcţii” 5. SNC „Imobilizări corporale şi
necorporale” IAS 16 „Imobilizări corporale”, IAS 38 „Imobilizări necorporale”,
IFRS 6 „Explorarea şi evaluarea resurselor minerale” 6. SNC „Contracte de leasing
(locaţiune)” IAS 17 „Contracte de leasing”, legislaţia naţională 7. SNC „Venituri”
IAS 18 „Venituri” 8. SNC „Costurile îndatorării” IAS 23 „Costurile îndatorării” 9.
SNC „Diferenţe de curs valutar şi de sumă” IAS 21 „Efectele variaţiei cursurilor de
schimb valutar”, legislaţia naţională 10. SNC „Creanţe şi alte investiţii” Cadrul
general conceptual privind raportarea financiară, IAS 32 „Instrumente financiare:
prezentare”, legislaţia naţională 12 11. SNC „Capital propriu şi datorii” Cadrul
general conceptual privind raportarea financiară, IAS 19 „Beneficiile angajaţilor”,
IAS 20 „Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor
legate de asistenţa guvernamentală”, IAS 37 „Provizioane, datorii contingente şi
active contingente”, legislaţia naţională 12. SNC „Deprecierea activelor” IAS 36
„Deprecierea activelor” 13. SNC „Investiţii imobiliare” IAS 40 „Investiţii
imobiliare” 14. SNC „Particularităţile contabilităţii în agricultură” IAS 41
„Agricultura” 15. SNC „Părţi afiliate şi asocieri în participaţie” IAS 24
„Prezentarea informaţiilor privind părţile afiliate”, IAS 31 „Interese în asocierile în
participaţie”, legislaţia naţională 16. SNC „Cheltuieli” Cadrul general conceptual

9
privind raportarea financiară, IAS 12 „Impozitul pe profit”, legislaţia naţională 17.
SNC „Costuri” Cadrul general conceptual privind raportarea financiară, legislaţia
naţională 18. SNC „Prezentarea informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiei de
economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare” Legislaţia naţională, experienţa
altor ţări 19. Recomandări metodice privind particularităţile contabilităţii în
organizaţiile necomerciale SNC şi alte reglementări contabile noi, legislaţia
naţională, experienţa altor ţări 20. Recomandări metodice privind contabilitatea
întreprinzătorilor individuali Codul Fiscal, alte acte legislative naţionale, experienţa
altor ţări 21. Planul general de conturi contabile SNC, alte reglementări contabile
noi 22. Metodica de tranziţia la noile reglementări contabile naţionale SNC, alte
reglementări contabile noi Nomenclatorul noilor SNC şi al altor reglementări
contabile naţionale diferă de nomenclatorul actelor normative contabile din alte ţări.
Astfel, în România, sunt în vigoare două acte normative principale în domeniul
contabilităţii: Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene [6] şi
Reglementări contabile simplificate [7], iar în Federaţia Rusă – 22 de regulamente
contabile [8]. Elaborarea SNC şi a altor reglementări contabile noi condiţionează
necesitatea stabilirii tipurilor şi formatelor rapoartelor financiare. La etapa actuală,
există trei nivele de raportare financiară aplicabile entităţilor autohtone: 1) rapoarte
financiare bazate pe IFRS – pentru entităţile de interes public şi alte entităţi care
aplică IFRS; 2) rapoarte financiare complete – pentru entităţile care aplică SNC şi
sistemul contabil complet; 3) rapoarte financiare simplificate – pentru entităţile care
aplică SNC şi sistemul contabil simplificat. În opinia noastră, nivelele sus-
menţionate trebuie incluse şi în noul cadrul normativ de raportare financiară.
Totodată, apare problema privind formatul rapoartelor financiare. În practica
internaţională există două abordări principale aferente formatului rapoartelor
financiare: 1) rapoarte financiare cu formate tipizate; 2) rapoarte financiare cu
formate libere care sunt elaborate de către entitate de sine stătător în baza
nomenclatorului minim de indicatori obligatorii. În condiţiile Republicii Moldova,
este preferabilă prima abordare, adică întocmirea rapoartelor financiare tipizate. În
acelaşi timp, considerăm că entităţilor autohtone trebuie să li se acorde dreptul de

10
prezentare a informaţiilor suplimentare în notele la rapoartele financiare. Registrul
electronic al rapoartelor financiare urmează să fie constituit pe lângă Serviciul 13
informaţional al rapoartelor financiare. Acest registru va asigura colectarea,
generalizarea şi păstrarea rapoartelor financiare în formă electronică, precum şi va
facilita accesul la acestea a diferitelor categorii de utilizatori. Armonizarea cadrului
normativ actual de raportare financiară se va efectua în două etape. Prima etapă
(anii 2009-2012) prevede elaborarea mecanismului de implementare a IFRS pe
teritoriul Republicii Moldova şi a actelor normative de bază în domeniul
contabilităţii: SNC, Planul general de conturi, alte reglementări contabile; stabilirea
cerinţelor specifice de raportare financiară pentru instituţiile financiare, companiile
de asigurări, entităţile ale căror acţiuni sunt cotate la Bursa de Valori. La etapa a
doua (anii 2013-2014), se va acorda atenţie primordială implementării SNC şi altor
reglementări contabile naţionale, precum şi elaborării recomandărilor metodice
privind particularităţile contabilităţii în diferite ramuri şi sectoare ale economiei
naţionale. În concluzie, menţionăm că armonizarea cadrului normativ de raportare
financiară cu Directivele UE şi IFRS va conduce la constituirea unui sistem
performant de contabilitate şi raportare financiară. În conformitate cu paragraful 2
din Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii
2009-2014 [2], îmbunătăţirea raportării financiare a entităţilor autohtone va avea un
impact semnificativ şi pozitiv asupra economiei naţionale datorită: ƒ fortificării
stabilităţii financiare a ţării şi reducerii riscului crizelor pieţei financiare; ƒ
contribuţiei la investiţiile externe directe; ƒ facilitării accesului entităţilor la credite
prin micşorarea costurilor informaţiei financiare şi а dobânzilor aferente; ƒ creşterii
veniturilor bugetare prin colectarea impozitelor şi taxelor calculate în baza
informaţiilor contabile; ƒ ameliorării procesului de monitorizare şi exercitare a
controlului asupra activităţii întreprinderilor de stat; ƒ creării posibilităţii de a
evalua şi a lua decizii rezonabile de către investitori privind perspectivele de
dezvoltare a entităţilor; asigurării accesului liber al tuturor categoriilor de utilizatori
la informaţia aferentă activităţii entităţilor, astfel promovând dezvoltarea activă a

11
pieţelor de capital; susţinerii integrării economice a statului în UE atât la nivel
regional, cât şi la nivel global.

Pe lângă un fenomen natural de aliniere la IFRS, întâlnit în multe ţări datorită

nevoii de menţinere a competitivităţii pe pieţele internationale, în ţările emergente
s-a manifestat şi nevoia de îmbunătăţire a sistemului contabil, iar IFRS au fost
considerate un model.

În Republica Moldova, ca şi în alte ţări emergente, atât Banca Mondială, cât şi

Fondul Monetar Internațional (FMI), au avut o puternică influenţă în procesul de
implementare a Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS/IFRS), prin
promovarea acestora ca modele de urmat. Astfel, reforma autohtonă privind
modificarea și îmbunătățirea Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) a fost
executată în baza IFRS și a directivelor europene.

Deci, armonizarea contabilă a devenit o necesitate ce reiese și din cerințele

utilizatorilor de situații financiare. Investitorii și analiștii financiari trebuie să
perceapă complexitatea situațiilor financiare ale entităților economice cu capital
străin ale căror acțiuni ar dori să le cumpere. Aceștia ar dori, de asemenea, ca
informațiile ce se conțin în situațiile financiare ale unor entități localizate în țări
diferite să fie comparabile, relevante și autentificate prin auditare, astfel
asigurându-se unicitatea sensului economico-financiar [1, p.159].

Având în vedere că IFRS se bazează în primul rând pe tradiţiile anglo-saxone,

aplicarea lor în ţări cu tradiţii diferite poate duce la rezultate variate. Cu atât mai
mult că ţările emergente nu sunt pregătite suficient pentru aplicarea IFRS. Astfel,
profesorii români C.Albu, N.Albu ș.a., în lucrarea „A story about IAS/IFRS imple-
mentation in Romania – an institutional and structuration theory perspective”, arată
că problema implementării IFRS este una destul de complexă şi trebuie luate în
considerare numeroase aspecte atunci când se eva-luează implementarea IFRS [2]:

 caracteristicile sistemului contabil;

 perspectiva istorică;
 caracteristicile şi atitudinile companiilor;
12
  utilizatorii situaţiilor financiare şi aşteptările lor;
 specificul profesiei contabile.

Procesul de armonizare a legislaţiei contabile întâmpină o serie de dificultăţi

legate în principal de: deficienţele reglementărilor internaţionale în stabilirea unor
norme precise privind anumite aspecte ale activităţii contabile; posibilităţile de
interpretare a legislaţiei internaţionale în concordanţă cu legislația tradiţională în
domeniu a fiecărei ţări; imposibilitatea companiilor de a se conforma
reglementărilor internaţionale [3].

În acest sens, deşi există o bază metodologică în creştere în ceea ce priveşte

aplicarea IFRS, complexitatea procesului de implementare conduce la nevoia de
cercetări fundamentale, realizate din diverse perspective teoretice şi metodologice.

Motivația și importanța cercetării

Studiul se bazează pe cercetare fundamentală și este menit să conducă la

descoperirea unor noi aspecte ale esenței necesității, dar și ale eficienței
implementării IFRS. La nivel național, problemele privind armoni-zarea
contabilității din R. Moldova au fost discutate și în cadrul conferințelor științifice
internaționale (2013- 2020), de către profesorii A.Nederița [4, p.32], L.Grigoroi [5,
p.8], de către Ministerul Finanțelor, fiind elaborate proiecte ce țin de reforma
contabilității.

Problemele ce țin de aplicarea IFRS în Republica Moldova sunt vaste și

importante, deoarece suntem la o etapă de tranziție, când interpretarea fiecărui
standard trebuie executată minuțios ca mai apoi să fie înțeles de către practicieni și
aplicat corect. Aceste probleme vizează: implicarea și rolul puternic al statului, ceea
ce nu este specific pentru ţările cu economie de piaţă dezvoltată; lipsa sistemului
eficient de recalificare şi de dezvoltare continuă a cadrelor în domeniu; cadrul
metodologic slab dezvoltat; lipsa literaturii metodice şi ştiinţifice în domeniul

13
practicilor internaționale; lipsa mecanismului eficient de control şi supraveghere a
activităţii de evaluare; birocrația etc.

Multe dintre aceste probleme rămân insuficient dezbătute, necesitând aprofundări,

precizări, argumente, completări și actualizări prin adaptare la conjunctura actuală.

Cercetarea noastră se rezumă la plus-valoarea pe care ar genera-o

implementarea IFRS, reprezentând o investigare destul de complexă, care nu poate
elucida, într-un singur articol, toate aspectele privind domeniul abordat.
Dimpotrivă, valoarea acesteia este dată de capacitatea de a genera noi întrebări în
căutare de răspunsuri.

Analizând literatura de specialitate (atât străină, cât și autohtonă), am constatat

că aria de abordare a tematicii date este vastă, ceea ce ne permite să facem aprecieri
și interpretări care pot aprofunda investigațiile în domeniul de cercetare selectat.

Avantajele aplicării IFRS în Republica Moldova

Implementarea IFRS trebuie privită ca o reformă deosebit de importantă pentru

dezvoltarea ţării, ca un pas în contextul integrării europene. Aceasta se adresează în
primul rând profesioniştilor financiar-contabili care ar trebui să acorde sprijin
Guvernului întru realizarea acestui deziderat de o importanţă strategică pentru
Moldova. Sistemul de contabilitate este un element foarte important al
infrastructurii economiei de piaţă ce leagă împreună atât organizaţiile private, cât şi
cele de stat. Activitatea economică externă a ţărilor, crearea entităților mixte şi a
companiilor transnaţionale, atragerea investiţiilor străine în economie scot în prim-
plan cerinţele faţă de perfecţionarea sistemului de informaţie economică a
întreprinderilor şi formarea sistemului de evidenţă construit pe principiile prevăzute
de standardele internaţionale.

Internaţionalizarea businessului presupune informarea participanţilor la toate

etapele – de la studierea sferei de aplicare a surselor financiare până la obţinerea
rezultatelor dorite. Activitatea economică a companiilor transnaţionale cuprinde

14
interesele investitorilor din multe ţări, din care cauză rapoartele financiare sunt
orientate spre cerinţele standardelor internaţionale privitor la întocmirea şi
prezentarea acestora.

Cele mai importante avantaje ale implementării IFRS în Republica Moldova

sunt prezentate în figura ce urmează.

Fig.1. Avantajele principale privind implementarea IFRS în Republica Moldova.

Sursa: elaborată de autori.

Analizând Figura 1, putem conchide că în urma aplicării IFRS entitățile

economice ar putea să cunoască o dezvoltare în ceea ce privește globalizarea
operațiunilor de schimb, parteneriat și susținere externă.

Cu toate acestea, pentru a fi familiarizați și a fi mai apropiați de aceste presupuse

avantaje, apare necesitatea de a prezenta unele situații concrete în care să se
evidențieze nu doar eficiența, dar și eficacitatea acestora.

Situația 1. În practica contabilă a Republicii Moldova apar dificultăți în ce privește

durata ciclului normal de producţie/prestări servicii sau termenul de vânzare de 12
luni. Ciclul normal de producţie/prestări servicii poate fi mai mare sau mai mic de
12 luni. Astfel, în unele ramuri ale economiei naţionale acest ciclu poate să
constituie un schimb, o zi, o lună, un an, iar în alte ramuri – mai mult de un an.

De exemplu, în industria vinicolă, o ramură dezvoltată a economiei naționale,

procesul de maturare a produselor (vinurilor, divinurilor etc.) poate dura mai mulţi
ani. Cu toate acestea, produsele aflate în proces de maturare se înregistrează ca
stocuri. Referitor la termenul de vânzare a stocurilor de 12 luni, menţionăm că
acesta se stabileşte la data procurării mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu au
fost vândute în termen de 12 luni, ele rămân în componenţa stocurilor şi nu trebuie
transferate în categoria activelor imobilizate. Această afirmaţie rezultă din definiţia
activelor circulante prezentată în pct.24 subpct.1) din SNC „Prezentarea situaţiilor
financiare”. Practicile internaționale dispun de criterii mult mai generale, care oferă
specialistului posibilitatea de a lua decizii în funcție de circumstanțe și necesități.

15
Dezvăluind aceste idei generale, considerăm importantă, ca un următor pas,
direcționarea spre trei segmente de bază ce țin nemijlocit de decizia de atribuire a
elementelor contabile la categoria stocurilor, acestea fiind: fizic, destinația și faza
de exploatare.

Situația 2. O altă problemă în practica contabilă națională derivă din definirea și

includerea în componența stocurilor a obiectelor de mică valoare și scurtă durată
(OMVSD). Conform pct.6 din SNC „Stocuri”, sunt prevăzute două variante de
determinare a componenței OMVSD:

 bunurile, a căror valoare unitară nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie,

indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară;

 bunurile, a căror valoare unitară nu depăşeşte pragul de semnificaţie prevăzut

în politicile contabile, indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu
mai mare de un an, indiferent de valoarea unitară.

La aplicarea acestei variante entitatea trebuie să determine de sine stătător pragul

de semnificaţie pentru OMVSD în conformitate cu SNC „Politici contabile,
modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”. Acest prag
poate fi stabilit în sumă absolută (de exemplu, 6 000 lei, 10 000 lei) sau în mărime
relativă (de exemplu, 2–3% din valoarea totală a stocurilor). Varianta de atribuire a
bunurilor la OMVSD se stabileşte de către entitate de sine stătător, se reflectă în
politicile contabile ale acesteia şi trebuie să fie corelată cu abordarea aplicată de
către entitate la stabilirea componenței mijloacelor fixe.

De menționat că reglementările internaționale nu prevăd așa categorie de stocuri

ca OMVSD. Totodată, analizând prevederile IAS 16 „Imobilizări corporale”,
imobilizările corporale sunt acele active care:

a) sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau

prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative;

16
b) este posibil de a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Prin urmare, putem deduce că, în conformitate cu reglementările internaționale,

OMVSD, care au un termen de utilizare mai mare de un an, urmează să fie
recunoscute în componența imobilizărilor corporale.

După părerea noastră, reglementările naționale, ignorând faptul că au fost elaborate

în baza IFRS și Directivelor europene, conțin de asemenea prevederi preluate din
reglementările anterioare și cele sovietice. De menționat că reglementările contabile
în țări precum România, Rusia, Ucraina prevăd noțiuni privind OMVSD cu unele
particularități. Reieșind din cele expuse și având în vedere practica contabilă
națională în ceea ce privește OMVSD, propunem ca în componența stocurilor să fie
recunoscute numai OMVSD care au un termen de utilizare nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară sau în limita pragului de semnificaţie prevăzut în
politicile contabile ale entității. Totodată, obiectele de inventar, care pot fi utilizate
mai mult de un an, să fie recunoscute în componența mijloacelor fixe într-o grupă
distinctă. Această recomandare corespunde cerinţelor internaţionale, precum şi
practicii ţărilor membre ale UE, cum ar fi România, Slovacia, dar și practicii țărilor
vecine, care au implementat parțial reglementările internaționale.

Situația 3. O altă problemă ce apare la identificarea bunurilor care pot fi raportate la

stocuri, diferit de abordarea în reglementările internaționale, constă în includerea în
componența stocurilor a ambalajelor retrunabile. Astfel, conform SNC „Stocuri”,
pct.6, sbpct.7), din componența stocurilor fac parte: ambalajele – bunuri care includ
ambalajele de o singură folosinţă sau refolosibile, achiziţionate sau fabricate,
destinate ambalării produselor (mărfurilor) şi/sau altor bunuri.

Ținem să menționăm că ambalajele refolosibile sau cele returnabile, deși sunt în

propietatea entității, ele nu sunt consumate (trecute la cost) după prima lor utilizare.
Acestea pot servi utilizării pe o perioadă mai îndelungată decât cea de 12 luni
consecutive, cum este prevăzut în legislația națională. Deci, aferent acestei
probleme legate în exclusivitate de evidența ambalajului returnabil, propunem ca la
intrarea acestor tipuri de stocuri în patrimoniul entității să se acorde o atenție
17
sporită criteriilor de separare a acestora. Astfel, să se execute o recunoaștere clară,
concisă, cum ar fi: ambalajul de unică folosință – în categoria stocurilor, cele
returnabile – în componența imobilizărilor corporale, dat fiind că inițial entitatea
cunoaște că de facto activele respective vor fi utilizate pe o perioadă mult mai mare
decât 12 luni. În ambele cazuri, la recunoașterea acestor elemente contabile vor fi
influențate conturile din bilanț de activ (stocuri, imobilizări) și, respectiv, conturile
de datorii și/sau venituri. Această recomandare fiind aplicată, se va obține avantaj
productiv în ceea ce ține de volumul înregistrărilor contabile, dar și evolutiv prin
selectarea celei mai oportune metode pentru entitate. Oricare ar fi selecția,
important este ca acestea să fie specificate în Politicile contabile ale entității.

Situația 4. Odată cu dezvoltarea metodologiei de evidență contabilă, trebuie să

înțelegem că aceste cerințe, evoluții sunt de fapt rezultate ale cerințelor mediului de
afaceri. În economia autohtonă tot mai mult se pune accent pe crearea standardelor
cu caracter de recomandare nu doar pentru entitățile cu caracter productiv, dar și
pentru organizațiile necomerciale (ONC), care tind să-și gestioneze în mod corect și
efectiv resursele, în ajutorul cărora vin nemijlocit instrumentele oferite de știința
contabilității.

Astfel, o preocupare tot mai intensă se observă atât pentru organele de

reglementare, a specialiștilor, cât și a practicienilor. În ce privește evidența
stocurilor, după cum am menționat anterior, acestea având o pondere destul de
semnificativă în totalul activelor, este necesar să fie înregistrate în momentul
oportun și la categoriile de active corecte. Fiind cunoscut principiul activității
ONC- urilor, care este bazat pe fenomenul de finanțare, există anumite
particularități ce țin, inclusiv, de evidența stocurilor. Astfel, având în vedere
criteriile generale ale practicilor naționale, precum și ale celor internaționale de
recunoaștere a stocurilor, unul dintre momentele la care trebuie de atras atenție
sporită este destinația elementelor intrate, în ONC-uri acestea fiind mai diver-
sificate, adică pe lângă cele tradiționale, pentru aceste tipuri de entități mai există și
activitatea ce ține de executarea anumitor proiecte. În situația actuală, venim cu
recomandarea ca, în cazul în care în realizarea anumitor proiecte-angajamente ale
18
organizațiilor necomerciale persistă și prezența stocurilor, și acestea nu vor afecta
nici bilanțul organizației și nici situația de profit și pierdere, stocurile trebuie să fie
înregistrate în conturi extrabilanțiere cu strictețe, dat fiind faptul că nu respectă
principiul general de recunoaștere a stocurilor, adică aceste elemente nu sunt
controlate în exclusivitate de entitate.

Situațiile prezentate supra atestă importanța implementării IFRS-urilor pentru

entitățile autohtone. De menționat că cele 4 situații expuse anterior sunt doar unele
dintre cazurile aleatorii selectate de către autori, însă în practica contabilă națională
entitățile întâlnesc mult mai multe dificultăți, încercând să facă față realității
economice prin aplicarea instrumentelor disponibile.

Totuși, orice modernizare, îmbunătățire, inclusiv aplicarea IFRS - urilor, este un

fenomen purtător de costuri. Probabil, una dintre cele mai mari probleme ar fi
costurile destul de impunătoare în ceea ce privește asigurarea utilizatorilor cu
informații relevante, organizarea training-urilor privind calificarea specialiștilor în
domeniu, serviciile de consultanță și dotarea entității cu un sistem informațional
bine dotat. În acest context, considerăm că cea mai mare dificultate în aplicarea
IFRS-urilor în Republica Moldova rezidă în pregătirea potențialilor utilizatori ai
acestor standarde. Totodată, este de menționat că intrarea în vigoare a Legii
Contabilității din ianuarie 2018, la elaborarea căreia au fost executate cercetări,
fiind stabilite unele direcții de armonizare a contabilității cu privire la entități, cum
ar fi:

 Revizuirea domeniul de aplicare a directivei privind contabilitatea;

 Noua definire a entităților de interes public;

 Reclasificarea entităților și stabilirea pragurilor obligatorii pentru entitățile

micro, mici, mijlocii și mari;

 Permiterea aplicării modelului de evaluare alternativă a activelor imobilizate

la valori reevaluate și a modelului de evaluare alternativă la valoarea justă;

19
 Stabilirea componenței situațiilor financiare anuale în funcție de tipul
entității și notele explicative;

 Revizuirea cerințelor de dezvăluire a informațiilor în notele explicative

pentru entitățile mijlocii și mari;

 Stabilirea cerințelor privind publicarea situațiilor financiare;

 Indicarea cerințelor privind auditul situațiilor financiare;

 Includerea cerințelor de prezentare a raportului managementului și a

raportului consolidat al managementului;

 Asigurarea transparenței plăților efectuate către guverne și raportării acestora

de către entitățile mari [6].

În articol am argumentat necesitatea implementării IFRS în Republica

Moldova, luând în calcul condițiile actuale ale economiei de piață autohtone.
Avantajele aplicării standardelor menționate au fost demonstrate prin studierea
anumitor situații în parte, care reflectă diferențe între practicile naționale și
internaționale, astfel fiind evidențiate punctele forte. Este cert faptul că orice
îmbunătățire, modernizare presupune efort major și investiție consistentă, care
trebuie să înceapă atât de la actorii economici, individual, cât și cu susținerea din
partea statului. Evident este faptul că entitățile economice din Republica Moldova
au nevoie de această schimbare, care va deschide alte orizonturi și oportunități.

Printre măsurile de îmbunătățire a procesului de armonizare a contabilității sunt

de menționat: simplificarea procesului de raportare financiară și statistică prin
elaborarea și lansarea unei platforme unice de raportare la IFS, CNAS, CNAM și la
Biroul Național de Statistică; implementarea programelor de formare profesională
şi dezvoltare a competenţelor și cunoștințelor reprezentanților profesiei contabile
întru facilitarea aplicării prevederilor legislației europene; sistematizarea și
armonizarea legislației fiscale şi vamale, prin elaborarea și adoptarea unei legislații
20
noi (Codul fiscal şi Codul vamal), care să asigure transparența, siguranța și
claritatea politicilor fiscale şi vamale.

Republica Moldova va avea de beneficiat enorm ca urmare a acestei decizii

nu doar din perspectiva armonizării cu legislaţia Uniunii Europene, ci şi a faptului
că entităţile din Republica Moldova vor utiliza un cadru contabil recunoscut la
nivel mondial, bazat pe conceptul de imagine justă şi fidelă – o măsură mult
aşteptată de toată comunitatea de afaceri.

Principalele provocări pentru entităţile ce vizează aplicarea IFRS ţin de:

• înţelegerea principalelor probleme şi a impactului potenţial al acestora;

• planificarea, repartizarea responsabilităţilor şi soluţionarea problemelor;

• instruirea personalului în ceea ce priveşte noile sisteme şi implicaţiile

practice ale IFRS asupra activităţii zilnice a acestora;

• sistematizarea informaţiilor noi şi asigurarea calităţii acestora;

• racordarea sistemelor informatice şi a procedurilor în funcţie de cerinţele

IFRS;

• eliminarea eventualelor deficienţe ale operaţiunilor financiare din perspectiva

cerinţelor

IFRS;
• elaborarea bugetelor şi previziunilor conform cerinţelor IFRS;

• dezvoltarea unei strategii de comunicare destinată să pregătească piaţa şi

părţile implicate în ce priveşte impactul potenţial asupra principalilor indicatori ai
performanţei conform IFRS;

• evaluarea consecinţelor asupra datelor pentru raportarea fiscală locală şi a

implicaţiilor asu-pra preţului de transfer.

Adoptarea IFRS reprezintă mai mult decât o modificare a reglementărilor

contabile. Este un nou sistem de evaluare a performanţei, un nou sistem de
proceduri, care trebuie adoptat la nivelul întregii entităţi. Acesta va schimba modul

21
de lucru şi, de asemenea, este posibil să impună schimbări decisive în ceea ce
priveşte managementul strategic şi contabil.

În principal, implicaţiile acestea sunt strict de natură contabilă şi se referă la:

• aplicarea noilor standarde IFRS (IFRS1 „Aplicarea pentru prima dată a

standardelor internaţi-onale de raportare financiară”);

• aplicarea integrală a anumitor standarde, care anterior erau atestate în practică

(IAS 36 „Depre-cierea activelor”, IAS 39 „Instrumente financiare” etc.);

• este posibil ca reglementările fiscale să nu ţină pasul cu reglementările

contabile, iar implica-ţiile fiscale ale anumitor tranzacţii ar putea fi difuze. Ca
urmare, nu sunt excluse conflictele cu autorităţile fiscale.

Este acesta un proces complementar? Sau poate fi tratat ca un simplu exerciţiu

tehnic pentru funcţia financiară? Categoric nu, deoarece:

• Întreaga bază de raportare către părţile interesate se va modifica. Pentru

multe entităţi acest lucru înseamnă o serie de schimbări fundamentale - schimbări
care pot afecta întreaga activitate, de la relaţiile cu investitorii până la procedurile
zilnice – şi care pot influenţa viabilitatea unor produse şi chiar profitabilitatea
activităţii în sine;

• Este necesar ca societatea să dispună de suficient timp ca să poată planifica

şi im-plementa modificările necesare, integrându-le la nivel de societate de o aşa
manieră ca acest proces să nu diminueze eficienţa activităţilor zilnice.
Cea mai bună modalitate de a realiza acest obiectiv e nevoie de utilizat IFRS
paralel în trei zone de activitate:

1. Modificarea cifrelor

Ea trebuie considerată una prioritară, care include: colectarea datelor,

generalizarea şi în-ţelegerea completă a cifrelor conform IFRS, prezentarea
informaţiilor, raportarea pe segmente şi evaluarea necesităţii provizionului pentru
deprecierea activelor. Această activitate va permite enti-tăţilor să întocmească
situaţii financiare IFRS comparabile cu rapoartele curente şi care, eventual, le va
înlocui pe acestea.

22
 2. Modificări în ceea ce priveşte activitatea

Concomitent, se vor puncta şi planifica modificările politicilor contabile şi a

procedurilor de raportare, sistemele informatice financiare şi de management,
cunoştinţele şi competenţele perso-nalului la toate nivelurile entităţii. Aceşti paşi
trebuie trataţi ca o potenţială oportunitate de restruc-turare şi optimizare a
costurilor, de integrare şi raţionalizare, de aliniere la principiile de calitate impuse
de UE. Un alt aspect important este cel legat de managementul percepţiei
acţionarilor şi a pieţei.

3. Managementul schimbării

Entităţile vor trebui să fie pregătite să controleze aceste schimbări în timp,

astfel încât să se asigure că procedurile sunt implementate eficient, şi că, pe
parcursul diverselor etape ale tranziţiei spre adoptarea IFRS, activitatea
operaţională se desfăşoară fără perturbări.

În acest proces este necesar de a defini clar rolurile, responsabilităţile şi resursele

necesare, pentru a crea un plan al proiectului pe baza căruia tranziţia spre IFRS să
poată fi realizată, pentru a controla evoluţia de o manieră pro-activă, pentru a
soluţiona problemele şi a acţiona prompt când se iau anumite decizii şi pentru a
comunica eficient cu cei implicaţi în această activitate.

Adoptarea IFRS reprezintă o schimbare importantă pentru majoritatea

entităţilor. Pentru ca acest proces să aibă sorţi de izbândă, conducerea de vârf
trebuie să se implice direct. Entităţile vor avea în derulare mai multe proiecte. Iată
de ce este necesară implicarea personalului de la nivelul întregii societăţi.

Printre avantajele aplicării IFRS putem menţiona:

1. Asigurarea la nivel internaţional a comparabilităţii informaţiilor din situaţiile

financiare ale entităţilor. Concomitent cu aplicarea IFRS, entităţile vor adopta un
limbaj global de raportare financiară, care le va permite sa fie percepute corect,
indiferent de originea utilizatorilor. O parte dintre societăţile europene au constatat

23
deja că, prin adoptarea IFRS, au acces la pieţele internaţionale de capital şi chiar îşi
pot reduce cheltuielile, tranzacţiile internaţionale derulează liber şi fără dificultăţi.

2. Accesibilitatea liberă a utilizatorilor la informaţia financiară. Este imposibil

ca o raportare financiară care nu este pe înţelesul tuturor utilizatorilor să ofere unei
entităţi oportunităţi noi de afaceri sau capital suplimentar. Acesta este şi motivul
pentru care unele entităţi aplică benevol IFRS.

3. Crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor străine. Pe pieţele

cu un nivel concurenţial avansat, aplicarea IFRS dă posibilitate entităţilor să se
raporteze la alte entităţi similare de la nivel mondial, permiţându-le investitorilor şi
altor utilizatori interesaţi să compare performanţa entităţii cu competitori de la nivel
global.

4. Asigurarea transparenţei şi sporirea gradului de dezvăluire a informaţiilor

financiare. Comunicarea efectuată în/şi pe baza unui limbaj cunoscut de toţi asigură
un nivel mai mare de încredere şi duce la creşterea posibilităţilor de acces la piaţa
de capital. De asemenea, ea permite grupurilor multinaţionale să aplice principii
contabile comune la nivelul tuturor filialelor, fapt care poate optimiza atât
comunicarea internă, cât şi cea externă.

În acelaşi timp, aplicarea IFRS poate facilita procesele de achiziţii şi vânzări

prin asigurarea unui nivel mai mare de încredere, relevanţă şi consecvenţă a
interpretării contabile.

5. Modernizarea procesului de învăţământ şi pregătirea specialiştilor pentru

certificarea profesională. Încadrarea instituţiilor de învăţământ universitar în
procesul de la Bologna.

6. Atragerea asistenţei financiare şi tehnice externe pentru dezvoltarea

contabilităţii şi auditului.

Totodată, la implementarea IFRS apar şi o mulţime de dificultăţi şi probleme,

precum interpretări greşite ale standardelor, deficienţe legate de utilizare
terminologiei, de etimologia, termenilor din domeniul dreptului etc.

Relaţia dintre standarde şi reglementări. Standardele, în general, au caracter de

recomandare, nu sunt imperative şi sunt emise de organisme neguvernamentale, pe

24
când reglementările au caracter imperativ şi sunt emise de instituţii
guvernamentale. Intervine problema implementării IFRS în sistemul naţional de
reglementări ale administraţiei. Această situaţie nu are o finalizare exactă generând
destule confuzii.

De multe ori, survin întrebări de tipul: cum se înregistrează în contabilitate

faptele descrise de IFRS sau acestea sunt standarde de raportare şi nu de ţinere a
contabilităţii.

O problemă esenţială, care, uneori, special se omite, dar care se referă la

IFRS, este aplicabilitatea acestora. Adică ele sunt făcute să fie aplicate de entităţi şi
nu la nivel guvernamental să se facă din ele o altă contabilitate.

O altă categorie de dificultăţi se referă la precondiţii. În toate cazurile ar trebui

să existe nişte condiţii explicite asigurate atât la nivel instituţional, cât şi politic.
Ori, la acest capitol atestăm o serie de neconformităţi. Nu există un model clar al
IFRS: în unele ţări sunt adoptate IFRS ca atare, în altele la elaborarea de standarde
internaţionale bazate pe principiile IFRS. Moldova temporar face parte din prima
categorie de ţări. Totodată, conform Planului de dezvoltare a contabilităţii şi
auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014 se preconizează elaborarea
reglementărilor contabile naţionale în conformitate cu cerinţele Directivelor UE şi
IFRS. Reglementările contabile naţionale cuprind Cadrul general de raportare
financiară, SNC noi, Planul general de conturi contabile şi alte reglementări
contabile.

O altă problemă nerezolvată atât la nivel naţional, cât şi la nivel european este
relaţia fiscalitate–contabilitate. Sunt două probleme aici care au impact negativ
asupra pieţei: în primul rând e vorba de cost, costurile legate de ţinerea a două
tipuri de contabilitate, de a face două tipuri de raportări financiare. În al doilea
rând, este vorba de credibilitate. Seturile de raportări financiare diferite constituie,
de asemenea, un impediment agravant în accelerarea procesului de introducere a
standardelor. Există o scindare totală între raportarea cu scop general şi raportarea
cu scop special, cea pe baze fiscale sau prudenţă, supraveghere. De foarte multe
ori cerinţele ce vădesc scopul special intră în contradicţie cu cele ce denotă scopul
general.

25
 O altă grupă de dificultăţi se referă la resurse, în special la cele financiare.
Statul care nu vede marele avantaj în aplicarea IFRS, niciodată nu v-a aloca
resursele necesare implementării. În aşa situaţie, iniţiativa ar trebui să o ia sectorul

Privat în ceea ce priveşte procesul de urgentare a introducerii IFRS. De exemplu, în

opinia unor specialişti, în comparaţie cu avantajele implementării IFRS, cheltuielile
sunt nesemnificative – circa 20-30 mii euro pentru întreprinderile mari (500
angajaţi). Principalele articole de cheltuieli pentru trecerea la IFRS sunt trainingul
pentru personal, serviciile de consultanţă şi dotarea întreprinderii cu un sistem
informaţional performant.

O altă grupă de factori este legată de profesia contabilă, mai exact de factorul
uman. În fond calitatea angajaţilor în structura contabilă de pinde de educaţie, de
etică şi de abilităţile de a raţiona, de a reflecta. Subordonarea totală faţă de
fiscalitate l- a împiedicat mereu să-şi dezvolte capacităţile de relaţionare, de
reflectare profesională.

Rezultă, deci, că sunt foarte multe lucruri de făcut şi ne punem întrebarea: vom
putea face faţă noilor cerinţe, noilor provocări?

Este clar că deocamdată nu există o strategie bine conturată cu privire la

aplicarea noilor standarde internaţionale. Contabilitatea este în continuare un
instrument prin care guvernanţii se implică cauzând ingerinţă în viaţa entităţilor.
Aceasta este o problemă gravă prejudiciind procesul de implementare a IFRS.

Concluzie

În urma analizei publicațiilor, articolelor si manualelor de specialitate pe

perioada 2011-2020 indiferent de țara sau limba în care au fost publicate, autorul
poate menționa despre faptul ca ideea primordială care se regăsește în toate sursele
informaționale este ca în urma implementării IFRS se urmărește creșterea
credibilităţii informaţiilor prezentate de entități și asigurarea unei comparabilităţi a
rezultatelor financiare ale entităților din acelaşi domeniu de activitate, care

26
contribuie la atragerea investiţiilor străine şi la promovarea creşterii transparenţei,
sporind încrederea investitorilor pe piaţa de capital.

Schimbările recente şi cele viitoare cu privire la IFRS-uri, expuse anterior, denotă

continua mişcare în care se află companiile din întreaga lume, mobilitatea
modelelor de afaceri pe care acestea le adoptă şi tranzacţiile, din ce în ce mai
complexe, la care sunt parte. Comitetul pentru Standardele Internaţionale de
Contabilitate are scopul de a ţine pasul cu dinamica de afaceri şi elaborarea
instrumentelor de raportare, într-un cadru convergent, între IFRS şi US GAAP, în
stare să răspundă cât mai eficient cerinţelor informaţionale ale utilizatorilor.
Companiile trebuie să analizeze atent modificările propuse, să evalueze impactul
acestora asupra practicilor curente utilizate şi să elaboreze un plan de tranziţie şi
implementare a noilor cerinţe.

Pregătirea contabililor diferă de la ţară la ţară şi se realizează în mod diferit: în

procesul dat sunt implicate atât instituţiile de învăţământ, cât şi organismele
profesionale contabile, iar în marea majoritate a ţărilor, în special în cele cu
economii dezvoltate, calificarea de contabil certificat se acordă, în discordanţă cu
practica autohtonă, de organismele profesionale contabile. După cum am
menţionat, în Republica Moldova, asigurarea educaţiei contabile şi de audit se face
de către instituţiile de învăţământ superior, organizaţii profesionale şi Ministerul
Finanţelor. La etape diferite de studiere, se urmăresc anumite aspecte de învăţare
şi/sau dezvoltare profesională continuă, iar instituţiile sau organizaţiile, implicate în
acest proces educaţional, trebuie să asigure, în general, aceleaşi abilităţi şi
cunoştinţe. Rolul central în educaţia contabilă îi revine instituţiilor de învăţământ
superior. Acestea au început să-şi afirme vocaţia europeană prin dezvoltări
convergente în cadrul spaţiului european al învăţământului superior odată cu
semnarea în mai 2005 a Declaraţiei de la Bologna. Între timp a fost elaborat Cadrul
Naţional al calificărilor contabile pentru învăţământul superior, care, în linii mari,
conţine toate prevederile IES 2 „Conţinutul programelor de educaţie contabilă
profesionistă”, precum şi unele prevederi ale IES 5 „Cerinţe de experienţă
practică”. Totuşi, unele aspecte privind nivelul cunoştinţelor în domeniul finanţelor
27
necesită aprofundare, precum şi realizarea unei conexiuni mai adecvate şi reale
între contabilitate, finanţe, management, aplicaţii IT. Or, provocarea majoră cu care
se confruntă, la moment, mediul academic din domeniul economic constă în găsirea
răspunsului adecvat la următoarele chestiuni: Pe ce criterii explicăm studenţilor
contabilitatea la hotarul dintre reforme? Asupra căror standarde trebuie să
focalizăm atenţia absolventului licenţiat: naţionale sau internaţionale? Care sunt
cursurile ce trebuie predate la Ciclul I Licenţă şi Ciclul II Masterat? Etc. Şi
răspunsul la aceste chestiuni trebuie corelat cu procesul de elaborare a noilor
standarde naţionale de contabilitate care este în plină derulare fără, însă, a cunoaşte
conţinutul şi finalitatea lui. Totodată, abilităţile absolvenţilor, care sunt direct
influenţate de răspunsul la întrebările de mai sus, trebuie să corespundă realităţii
dictate de practica contabilă la nivel de entitate. 246 Prevederile IES 7 „Educaţia
Profesională Continuă” în R. Moldova nu sunt transpuse in norme naţionale
armonizate, dar sunt foarte intens promovate de către ACAP, ca membru al IFAC.
Succesul ACAP constă în organizarea cursurilor de instruire şi perfecţionare
continuă şi a examenelor de calificare pentru certificări în contabilitate (CAP,
CIPA, DipIFR). Totodată, conform legislaţiei în vigoare, instruirea profesională
continuă a contabililor nu este obligatorie. În consecinţă, se îngreunează
promovarea, cunoaşterea, implementarea şi aplicarea acestor calificări la nivel
naţional. Însă, pentru un contabil modern, nu mai sunt suficiente doar cunoştinţele
academice, ci, pentru a-i fi recunoscute abilităţile, trebuie să fie permanent iniţiat în
toate modificările standardelor internaţionale şi naţionale de raportare financiară,
dar şi, nu în ultimul rând, să respecte cu stricteţe normele de etică profesională. În
Republica Moldova, etica profesională a contabililor este determinată de Codul
privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica Moldova1 ,
conform căruia sunt determinate caracteristicile profesiei de contabil şi anume:
posedarea unor cunoştinţe relevante, dobândite în procesul de studii şi instruire
continuă profesională; respectarea de către contabili a Codului privind conduita
profesională, inclusiv menţinerea la un nivel curent a modului unic de abordare
obiectivă a îndeplinirii obligaţiilor sale; acceptarea unor obligaţii faţă de societate

28
în ansamblu (prin introducerea unor restricţii la atribuirea unei calificări sau la
utilizarea unui titlu). Codul menţionat stabileşte norme de conduită profesională
unice în scopul asigurării celei mai înalte performanţe a activităţii desfăşurate şi
menţinerii încrederii publicului în profesia de contabil. Codul a fost elaborat ţinând
cont de interesele publice şi aşteptările utilizatorilor în ceea ce priveşte normele de
conduită profesională a auditorilor şi contabililor. Cât de etic este contabilul, care
se lasă influenţat în aplicarea raţionamentului său de interesele grupurilor de
presiune? Ce relevanţă mai are respectarea unui cod de etică profesională, în
condiţiile în care un bun profesionist este cel care, la întrebarea cât fac 1+1,
răspunde cu un zâmbet subtil în colţul gurii: cât vrei să facă ? Noi vindem sau
cumpărăm? Sub aparenta obiectivitate a cifrelor şi presupusa neutralitate a
instrumentului utilizat, contabilitatea poate să mintă, iar denaturările contabile sunt
foarte rar gratuite şi, de regulă, generează câştigători şi perdanţi nemeritaţi. Trebuie
să admitem că contabilitatea constituie un instrument bivalent, care poate, succesiv
şi simultan, să informeze şi să dezinformeze, să dezvăluie şi să ascundă. Codul
eticii profesionale în corespundere cu necesităţile sociale, cu includerea
mecanismului de acţiuni disciplinare, poate modifica rolul contabilului profesional
şi ca consecinţă creşterea încrederii societăţii în contabili şi auditori şi a statutului
lor profesional. Deci, etica reprezintă un element esenţial pentru asigurarea
dezvoltării profesiei contabile. Posibilităţile viitoare ale profesiei contabile depind,
într-o măsură mare, de păstrarea încrederii din partea societăţii. Profesia a atins un
moment critic şi se află în atenţia societăţii. Atmosfera critică trebuie să fie primită
de către contabili şi trebuie să conducă la aducerea în corespundere cu cerinţele
societăţii. Contabilitatea nu poate modifica definitiv etica timpului nostru. Etica
poate contribui la creşterea responsabilităţii pentru rezultatele acţiunilor. În opinia
noastră, este de durată ca entităţile să înţeleagă că dezvoltarea lor este strâns legată
de costul capitalului, iar costul capitalului este de neperceput fără încrederea în
situaţiile financiare elaborate de contabili, ori contabilul va fi considerat axul
central în jurul căruia gravitează toate deciziile managementului unei întreprinderi.
În acest context, am aduce în prim-plan raţionamentul profesional al contabilului,

29
care, însă în Republica Moldova este total deficitar. Subordonarea totală a
contabilităţii de către Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-30 din
15.03.2001 247 fiscalitate l-a împiedicat pe contabil să-şi dezvolte raţionamentul
profesional în aspect contabil şi, dacă cineva îi ia din mână planul de conturi şi
Codul fiscal, e un om terminat, nu mai ştie nimic. Deci, aici avem foarte multe
lucruri de făcut şi ne întrebăm dacă noi putem să facem faţă noilor cerinţe.
Raţionamentul profesional al contabililor trebuie să aibă ca finalitate oferirea
utilizatorilor de informaţii contabile a unor date de calitate, veridice şi conectate la
piaţă – pentru ca aceştia, la rândul lor, să ia decizii economice fundamentate.
Misiunea contabilului solicită un grad înalt de profesionalism, vigilenţă, experienţă
şi raţionament profesional.

Adoptarea IFRS, în Republica Moldova, întâlneşte serioase dificultăţi: 9

întreprinderile şi firmele de contabilitate sunt confruntate cu o provocare enormă:
formarea şi educarea; 9 standardele se bazează pe principii şi nu pe reguli.
Acceptarea primordialităţii principiilor trebuie să substituie regulile detaliate
devenite tradiţionale în Republica Moldova. Modul de abordare bazat pe principii
cere contabililor şi auditorilor exercitarea discernământului profesional. O astfel de
abordare bazată pe raţionament profesional trebuie să fie corelată cu sistemul
legislativ naţional. Standardele internaţionale au fost întotdeauna caracterizate prin
lipsa de detalii desfăşurate. Chiar şi prevederile importante în standarde sunt,
deseori, formulate ambiguu, fără a fi explicate prin exemple. 9 cea mai mare parte a
întreprinderilor sunt întreprinderi mici şi mijlocii pentru care aplicarea IFRS este
costisitoare. Al doilea moment provocator pentru profesia contabilă ţine de viitorul
apropiat, de precondiţiile privind punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2014 a SNC
(noi). De regulă, la elaborarea unui standard internaţional, există perioada de
analiză şi comentarii de cel puţin 9 luni şi perioada de studiu de cel puţin 6 luni de
la publicare până la punerea lor în aplicare. Ne întrebăm care vor fi perioadele de
studiu ale noilor standarde pentru publicul larg sau vom repeta greşelile reformei
din anul 1998 – 24 ore pentru studierea şi aplicarea SNC. O provocare actuală
pentru profesie reprezintă şi calitatea serviciilor acordate. Auzim deseori replici la
30
adresa contabilului, fie că este ridicat în slăvi, fie că este total ponegrit. Unii văd în
contabil un panaceu care poate rezolva toate problemele contabile, fiscale şi
financiare, alţii o frână în calea dezvoltării afacerii. Să-i lăsăm pe primii în pace şi
să le spunem mulţumim pentru apreciere, dar să-i avertizăm că pot fi până la urmă
dezamăgiţi, deoarece contabilul, în condiţiile, actuale doar reflectă situaţia entităţii,
fără a fi parte componentă a managementului entităţii. Să ne referim la situaţia
când contabilul, implicit contabilitatea, este considerat un impediment în calea
dezvoltării afacerii. Cred că, de fapt, unii susţin că contabilitatea este o frână atunci
când ea este practicată de unele persoane mai puţin pregătite în domeniu. Pentru
noi, cea mai importantă doleanţă o constituie deschiderea drumului afirmării
profesiei contabile la adevărata sa valoare. Mediul de afaceri, utilizatorii
informaţiilor furnizate de rapoartele financiare devin din ce în ce mai conştienţi de
rolul contabilului pentru întreprindere şi economie. Contabilitatea nu trebuie
confundată doar cu întocmirea şi clasarea de documente şi ţinerea evidenţei
acestora. Contabilului îi sunt încredinţate spre dirijare şi armonizare cifrele privind
mişcarea bunurilor economice şi surselor unei întreprinderi, care, ordonate pe
anumite categorii, după o schemă bine stabilită, pot descifra în orice moment
situaţia reală a unei întreprinderi, oricât de complexă ar fi ea. Din responsabilitatea
pe care o are profesia contabilă pentru protejarea interesului public rezultă
necesitatea unui organism profesional puternic la nivel naţional, ale cărui
comandamente principale să fie: educaţia, etica şi controlul de calitate.

Și în incheiere nu putem decât să sperăm că contabilii din RM își vor învinge

fricile, fobiile referitor la noutățile contabile care colindă în întreaga lume și vor
face să fie auzit glasul lor făra a sta mereu sub umbră.

BIBLIOGRAFIE

https://www.iasplus.com/en/resources/ifrs-topics/use-of-ifrs

31
http://ase.md/files/catedre/cae/conf/conf_aprilie_2013.pdf

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Aplicarea%20IFRS%20in
%20economia%20nationala%20provocari%20avantaje%20riscuri%20probleme.pdf

http://oaji.net/articles/2017/2054-1521039355.pdf, pag 49-54

4. NEDERIŢA, A. Aspecte metodologico-aplicative ale contabilității rezultatului

din tranziția la noile SNC. În: Conferinţa ştiinţifică internaţională „Contabilitatea,
auditul şi analiza economică între conformitate, schimbare şi performanţă”, 02
aprilie 2015, Chişinău, ASEM.

5. GRIGOROI, L. Dezbateri privind progresul contabilității în contextul integrării

europene. În: Conferinţa ştiinţifică internaţională „Contabilitatea, auditul şi analiza
economică între conformitate, schimbare şi performanţă”, 02 aprilie 2015,
Chişinău, ASEM.

32
33
34