Dreptul Uniunii versus dreptul național

Drepturile fundamentale, valorile și conceptele fundamentale care stau la baza UE includ și

drepturile fundamentale ale cetățenilor individuali ai Uniunii. De mai bine de 200 de ani, istoria
Europei este marcată de eforturile continue de îmbunătățire a protecției drepturilor fundamentale.
Începând cu declarațiile drepturilor omului și ale cetățeanului din secolul al XVIII-lea, drepturile
fundamentale și libertățile civile sunt astăzi puternic ancorate în Constituțiile majorității statelor
civilizate, în special ale statelor membre ale UE. Sistemele juridice ale acestora au la bază statul
de drept și respectul demnității, libertății și dreptului individului la dezvoltare personală. De
asemenea, există numeroase convenții internaționale privind protecția drepturilor omului, între
care Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(Convenția europeană a drepturilor omului – CEDO) are o semnificație deosebită pentru Europa.

Protecția drepturilor fundamentale printr-un cadru juridic al Uniunii a fost obținută abia în
temeiul unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a apărut însă
relativ târziu, și anume în anul 1969. Anterior acestui moment, Curtea de Justiție a respins toate
obiecțiile legale fundamentale, argumentând că nu ar intra în competența sa probleme care fac
obiectul normelor constituționale naționale. Curtea de Justiție a fost nevoită să revină asupra
acestei poziții, în special în baza unui principiu pe care chiar aceasta l-a instituit, și anume
principiul supremației dreptului Uniunii asupra dreptului național, această supremație putând fi
reală doar dacă dreptul Uniunii este în măsură să garanteze o protecție a drepturilor fundamentale
echivalentă celei garantate de Constituțiile naționale.

Punctul de plecare în această jurisprudență îl constituie cauza Stauder, în care beneficiarul unei
indemnizații acordate victimelor de război a considerat că cerința de a-și menționa numele în
momentul înregistrării pentru cumpărarea de unt la preț redus în perioada Crăciunului reprezenta
o încălcare a demnității sale și a principiului egalității. Deși inițial Curtea a apreciat că indicarea
numelui nu este indispensabilă, având în vedere dispozițiile dreptului Uniunii, și că, prin urmare,
este inutil să examineze modul în care a fost încălcat un drept fundamental, în cele din urmă
Curtea a afirmat că respectarea drepturilor fundamentale reprezintă unul dintre principiile
generale ale dreptului Uniunii, Curtea trebuind să asigure respectarea acestuia. Astfel, Curtea de
Justiție a recunoscut pentru prima dată existența unui cadru al drepturilor fundamentale propriu
Uniunii Europene.

Inițial, Curtea de Justiție a stabilit garantarea drepturilor fundamentale pe baza unui anumit
număr de dispoziții ale tratatelor. Astfel, Curtea a stabilit numeroase interdicții privind
discriminarea, care, în anumite cazuri, se referă la aspecte specifice principiului general al
egalității. Între acestea se numără interzicerea oricărei discriminări pe motiv de naționalitate
(articolul 18 din TFUE), combaterea tratamentului diferențiat pe criterii de sex, rasă sau origine
etnică, religie sau confesiune, handicap, vârstă sau orientare sexuală (articolul 10 din TFUE),
egalitatea de tratament a bunurilor și persoanelor în ceea ce privește cele patru libertăți
fundamentale (libera circulație a mărfurilor, articolul 34 din TFUE; libera circulație a
persoanelor, articolul 45 din TFUE; dreptul de stabilire, articolul 49 din TFUE; libera prestare a
serviciilor, articolul 57 din TFUE), concurența liberă (articolul 101 și următoarele din TFUE),
precum și egalitatea de remunerare între femei și bărbați (articolul 157 din TFUE). Cele patru
libertăți fundamentale ale UE, care garantează libertățile de bază ale vieții profesionale, pot fi, de
asemenea, considerate un drept fundamental în cadrul Uniunii privind libera circulație și libera
exercitare a unei activități profesionale. De asemenea, sunt garantate în mod explicit libertatea de
asociere (articolul 153 din TFUE), dreptul de a adresa petiții (articolul 24 din TFUE) și protecția
secretelor comerciale și a secretului profesional (articolul 339 din TFUE).

Curtea de Justiție a dezvoltat și a completat în mod constant aceste tentative inițiale de protecție
a drepturilor fundamentale prin dreptul Uniunii. În acest sens, Curtea a recunoscut principii
juridice generale și le-a aplicat utilizând conceptele comune ale Constituțiilor statelor membre,
precum și convențiile internaționale privind protecția drepturilor omului, la care statele membre
au aderat. Între aceste convenții, o importanță deosebită o are CEDO – Convenția europeană a
drepturilor omului, care a contribuit la conturarea esenței drepturilor fundamentale ale Uniunii și
a mecanismelor de protejare a acestora. Astfel, Curtea de Justiție a recunoscut mai multe
libertăți, precum: dreptul de proprietate, libertatea de exercitare a unei activități profesionale,
inviolabilitatea domiciliului, libertatea de opinie, drepturile generale ale personalității, protecția
familiei (de exemplu, dreptul membrilor