Tratatele internaţionale privind drepturile omului aplicate în România

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Articolul care reglementează situaţia juridică a tratatelor internaţionale privind drepturile omului
din Legea fundamentală a României prevede că: “Dispoziţiile constituţionale privind drepturile
şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” 1

După o analiză superficială a acestui text, putem semnala faptul că articolul 20 din Constituţia
României, consacră supremaţia dreptului internaţional faţă de dreptul intern, aşadar Legea
fundamentală a României trebuie să fie interpretată în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Totodată
neconcordanţa între tratatele internaţionale şi reglementările interne, oferă prioritate
reglementărilor internaţionale faţă de cele cu caracter intern.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu este un tratat, însă menţionarea ei în cadrul

acestui articol, denotă faptul că are un statut de autoritate de necontestat.

Dispoziţiile art.20, în perspectiva aplicării lor, implică două aspecte majore. Primul aspect îl
priveşte pe legiuitor, care este obligat să verifice dacă proiectele de legi pe care le discută şi le
adoptă se corelează cu tratatele internaţionale la care România este parte. Al doilea aspect,
priveşte autorităţile publice competente, care negociază, semnează şi ratifica tratatele
internaţionale. Aceştia trebuie să manifeste o atenţie sporită la observarea corelaţiei dintre
prevederile dreptului internaţional şi prevederile dreptului românesc, de asemenea trebuie să
identifice situaţiile în care procedeul rezervelor poate fi folosit.2

Primul articol al Constituţiei României prevede faptul că „respectarea Constitutiei, a suprematiei

sale si a legilor este obligatorie”. 3 Supremaţia Constituţiei aşadar, permite ratificarea unui tratat
internaţional care ar contraveni prevederilor sale, doar cu condiţia ratificării acesteia cu rezervele
corespunzătoare.

Articolul din Constituţia României, care obligă statul român să-şi îndeplinească obligaţiile pe
care le are, conform tratatelor internaţionale şi care reglementează totodată transformarea unui
tratat în lege internă, prevede următoarele: „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi
cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. În cazul în care un tratat la care România

1
Art. 20, alin. 1 şi 2, din Constituţia României
2
Antonie Iorgovan, Constituţia României, comentată şi adnotată, R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1992, p. 49.
3
Art. 1, alin. 5, din Constituţia României.
urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc
numai după revizuirea Constituţiei.”4

Dacă comparăm acest articol cu articolele similare din Constituţiile Franţei şi a Statelor Unite
ale Americii, observăm că Franţa acordă prioritate tratatelor la care a devenit parte, cu condiţia
reciprocităţii102, iar SUA consideră că tratatele reprezintă “Legea supremă a ţării”

Ţara noastră nu a semnat de fiecare dată convenţiile elaborate sub egida ONU necondiţionat, ci a
formulat deseori rezerve sau a decis să nu accepte unele prevederi ale acestora. În continuare
vom descrie situaţia României referitoare la ratificarea celor mai importante convenţii elaborate
sub egida ONU:

4
Art. 11, alin. 1, 2 şi 3, din Constituţia României