Sunteți pe pagina 1din 3

Ulei de plajă cu 5 uleiuri protectoare

Formula: FC06241

Faza Ingrediente pentru ~100 ml Cantitate


A ulei de susan 35 ml (32,7 gr)
A ulei de morcovi macerat 35 ml (32,7 gr)
A ulei de gălbenele sau de karanja 20 ml (18,6 gr)
ulei de cătină din seminţe SAU
A 3 ml (2,8 gr)
concentrat de carotene
A ulei de zmeură 7 ml (6,4 gr)
A vitamina E 0,5 ml (~15 pic)
Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.
Prepararea este un procedeu simplu: într-un vas sau direct în flacon se adaugă toate ingredientele
rețetei și se amestecă temeinic. 
Ingredientele acestui ulei de plajă sunt protectoare la nivel celular, pregătesc pielea pentru
expunerea la soare, au un conţinut ridicat de antioxidanţi şi carotenoide cu acţiune antiradicalară și
de protecția pielii de factorii externi.
Aplicat pe piele, uleiul lasă un fin strat portocaliu. Poate fi folosit şi pentru copii, nu conține
ingrediente contraindicate sau cu potențial iritativ. Copiii, mai ales cei mici, trebuie feriți de razele
solare în orele de vârf iar bebelușii ar trebui să stea la umbră, protejați cu vestimentație adecvată.
Dacă se doreşte parfumarea, se pot include câteva picături de ulei esenţial (exclus cele
fotosensibilizante) sau parfumant natural.
...

Emulsie ”after-sun” regeneratoare


Formula: IL18551

Faza Ingrediente pentru ~150 ml % Cantitate


A ulei de cocos 12 18 gr
A emulsifiant Bella 4 6 gr
B macerat de mimoză 82 123 gr
B gumă xanthan 0,3 0,45 gr
C ulei esențial de lavandă 0,6 30 picături
C bisabolol 0,5 24 picături
C cosgard 0,6 30 picături
Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.
Mod de preparare:
Cu 24 de ore înainte de prepararea rețetei se pregăteşte maceratul de mimoză. Într-o sticlă sau vas
cu capac se adaugă 5 gr pudră de mimoză + 150 gr apă plată sau distilată. Se amestecă bine şi se
lasă la macerat într-un loc răcoros şi întunecat. Se amestecă din când în când. 
După 24 de ore maceratul se filtrează cu ajutorul filtrului din magazinul nostru sau cu tifon așezat
într-o strecurătoare, în mai multe straturi. Soluţia filtrată se lasă în repaus pentru câteva minute,
deoarece, unele particule care au trecut totuşi prin filtru, se vor aşeza la baza paharului și se pot
decanta. Soluția se va turna lent într-un pahar Berzelius, astfel încât depunerile să rămână la bază iar
filtratul să conțină cât mai puţine fibre. Dacă rezultă o cantitate mai mică de macerat decât 123 gr
atunci se suplimentează cu apă plată.
Peste maceratul filtrat se presară guma xanthan amestecând energic până la dispersarea gumei. Se
lasă în repaus 10 minute pentru a se forma un gel lejer.
Prepararea emulsiei: într-un pahar termorezistent se adaugă ingredientele fazei A. Acest pahar
împreună cu paharul care conține maceratul de mimoză se plasează pe baie de apă. Când ambele
faze au ajuns la 70°C, se scot din baia de apă.
Se toarnă încet faza B peste faza A, între timp se mixează și se continuă mixarea timp de 3 minute.
Paharul se plasează într-un vas cu apă rece pentru accelerarea răcirii şi se continuă omogenizarea
încă 3 minute. 
Peste compoziția răcită până la temperatura mâinii, se adaugă pe rând ingredientele fazei C, cu
amestecare după fiecare. Emulsia astfel preparată se transferă în recipientul dedicat. Consistența
emulsiei se va definitiva pe a doua zi.
Rezultă o emulsie ușoară, cu textură plăcută, se absoarbe rapid și are un subtil parfum agreabil.
Conţine ingrediente ce acţionează pentru regenerarea pielii după plajă și repararea pielii deteriorate,
este calmantă și hidratantă. Se poate aplica pe corp şi pe ten, la adulţi şi copiii mai mari de trei ani.
Opţiuni:
• în loc de uleiul de cocos se poate folosi ulei de babassu sau alt ulei vegetal ori unt vegetal,
după preferințe
• în faza B, la prepararea maceratului se poate include 5 gr glicerină scăzând cu 5 gr cantitatea
apei
• formula se poate îmbogăți cu 0,5% alantoină sau 0,2% extract CO2 de mușețel, 0,5% pudră
de aloe, în faza C

Loțiune calmantă şi reparatoare, după plajă


Formula: 612171

Faza Ingrediente pentru ~100 ml % Cantitate


A apă de melisa sau tei 47,5 47,5 gr
A gel de aloe vera 30 30 gr
A apă de mentă 20 20 gr
A panthenol 2 2 gr
A alantoină 0,5 0,5 gr
Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.
Prepararea este un proces simplu şi rapid: într-un bol se adaugă pe rând ingredientele în ordinea
dată de reţetă cu amestecare după fiecare. O parte din alantoină se va dizolva în timp, pe a doua zi.
Soluţia rezultată se transferă în recipientul dedicat.
O soluție ”aftersun” ce se poate aplica pe piele după expunerea la soare, o dată sau de 2-3 ori pe zi.
Este răcoritoare, calmantă și hidratantă, cu acțiune reparatoare. Se poate folosi pentru copii și adulți
deopotrivă.
Se pulverizează pe zonele în cauză, inclusiv pe față dacă e cazul, se poate netezi ușor cu degetele iar
pielea se lasă liberă până ce este uscată. A se agita flaconul înainte de utilizare! 
Soluția nu necesită conservare și trebuie păstrată la frigider. O porție nouă se poate prepara ușor și
rapid, chiar într-o cantitate mai mică, după necesități.
Pentru copiii mai mici de 6 ani, apa de mentă se poate înlocui cu apă de albăstrele sau lavandă.

S-ar putea să vă placă și