GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT

Riscul influențiază atât viata persoanelor fizice, cât și viața persoanelor juridice, astfel
încât deciziile acestora sunt întotdeauna urmare a analizarii riscului.

Instituțiile financiare, persoanele fizice și persoanele juridice, precum și economia

este guvernată de incertitudine și orice proiecție a unei anumite evenimente viitoare, este
amenințată de riscul de acuratețe a parametrilor prognozate. Riscul există și este produs sau
nu în funcție de condițiile create și este în continuă schimbare. Rscului bancar este un
eveniment care apare împreună cu tranzacțiile bancare și aduce efecte negative asupra
activității bancare, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului și chiar pierderi,
care afectează funcționalitatea băncii. Riscurile au un impact considerabil asupra valorii de
piață a unei bănci sau a unei instituții financiare, atât un efect intrinsec (ca pierderile direct
suportate, de obicei), precum și un efect indus la nivelul clienților, personal, parteneri și
economie.

În ceea ce privește unitățile bancare riscul este iminent în orice activitate a acestora,
dat fiind faptul ca activitățiile presupun asumarea unor riscuri.

De aceea, riscurile apar permanent în activitatea de zi cu zi a unei bănci trebuie să fie

identificate, în scopul de a diminua sau pentru a evita impactul negativ al acestora asupra
activității bancare, prin utilizarea tehnicilor și metodelor specifice și adecvate.

Dicţionarul explicativ al limbii române1, termenul risc este derivat din limba franceza,
de la cuvantul francez "risque" şi reprezintă un potential pericol, inconvenient posibil sau
probabilitatea de a suporta o pagubă.

Conform Dictionary of Finance and Banking2riscul poate fi definit ca fiind

probabilitatea de a suferi pierderi sau pagube in tranzactii.

1
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Dicţionar explicativ al limbii Române,
Ed. Universul Enciclopedic Gold, 2009, pag. 957
2
Oxford ,A Dictionary of Finance and Banking, Ed. Oxford University Press, 1997, pag. 309
 Riscul reprezintă „prejudiciul potenţial, la care sunt expuse patrimoniul, interesele şi
activitatea agentului economic.”3Într-o accepţie sintetică, riscul este definit şi ca
„probabilitatea de producere a unui eveniment cuconsecinţe adverse pentru subiect.”4

Evaluarea riscului poate fi definit ca fiind procesul prin care sunt obţinute
informaţiile ce fac referire atât la consecinţele rezultate, dimensiunea expunerii cât şi la
vulnerabilitatea la care este supus receptorul. Informaţiile sunt obţinute atât prin metode
cantitative cât şi prin metode calitative, acestea pot genera anumite statusuri ce pot exprima
gradul de încredere.

Analiza riscului ar putea fi definite ca fiind organizatoarea informaţiilor ce reflecta

probabilităţile, incertitudinea şi dimensiunea expunerii astfel încât acestea pot fi utilizate în
procesul decizional.

Acesta nu face altceva decât să centralizeze totalitatea informaţiilor rezultate din

evaluare riscului, astfel încât conduce la alternativele decizionale ale managementul riscului.

Managementul riscului este considerat ca fiind procesul din care reiese un set
rezultate potentiale favorabile sau nu decidentului. Pentru a stabili raportul dintre beneficii și
pierderi este necesar ca rezultate sa fie etichetate cu o anumita performanta.

Identificarea opţiunilor şi strategiilor în vederea minimizării pierderiilor cât şi

maximizării beneficiile joacă un rol foarte important în procesul decizional. Aşadar
decidenţilor le este recomandat ca aceştia să determine riscul ţinând cont de analiza de risc,
din care rezultă o serie de probabilități ce se pot avea un impact asupra componentelor
riscului.

Următorul pas îl reprezintă stabilirea politicilo şi a eticii ce trebuie respectate de

întreaga organizaţie. Aspectul de ordin psihologic al individului sau al grupului constituie un
factor important în luarea.

Incertitudinea este definită de S. Sava ca fiind “acea situaţie în care probabilitatea de a se

produce un eveniment nu este cunoscută”.5

Incertitudinea apare în cazul în care procesele decizionale care sunt influențate doar de
estimari si nu de reale cunoștiinte.
3
Mihai, I., Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare, Ed. Expert, Bucureşti, 2003, pag.151
4
I. Trenca, Mutu S., Managementul riscurilor bancare – Soluţii econometrice -, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj,
2012, pag.10
5
Sava, S., (coord. pt versiunea în limba română): Dicţionar Macmilian de Economie Modernă”, Ed. Codecs,
București, 1999, pag. 196;
Incertitudinea poate avea două forme in functie de perctie, astfel:

La nivelul societăţii umane, se cunosc două moduri de percepţie a incertitudinii:

Rezultatele activităţilor umane apar ca fiind tot timpul certe. Persoanele fizice sau
juridice care pledează pentru o astfel de percepţie, strategii pentru un viitor care la urma
urmei este unul necunoscut. Aşadar incertitudinea nu apare nici în prezent nici în viitor fapt
care conduce inadecvarea strategiilor utilizate de aceştia, dat fiind faptul că viitorul este unul
necunoscut.

Rezultatele activităţii umane sunt mai des văzute ca fiind incerte. Cei care mizează pe
această percepție consideră că incertitudinea este o parte foarte importantă în procesul
decizional. Cei cu o astfel de abordare se regăsesc în imposibilitatea de a lua parte la
procesele decizionale şi la elaborare strategiilor, aceştia opinând că atât prezentul cât şi
viitorul sunt incerte. Această viziune este de cele mai multe ori a persoanelor sau
organizaţiilor care la un moment dat au fost dezamăgiţi de efectele strategiilor sau de
rezultatele deciziilor luate.

1.2. Riscul de credit

Riscul de credit poate fi definit ca riscul care apare atunci când un client bancar, parte
la contract, nu îşi va îndeplini obligaţiile în conformitate cu termenele şi condiţiile
contractului, în felul acesta deţinătorul activelor suferind pierderi. Această pierdere poate fi
rezultatul unui faliment, o schimbare temporară în condiţiile de pe piaţă sau alţi factori care
pot afecta capacitatea de paltă a împrumutatului.6

In conformitate cu termenii unui împrumut, de rambursare pot avea diferite programe

și cerințe. De exemplu, un împrumut poate fi amortizat pe o anumită perioadă de timp, care
necesită rambursări regulate. Rambursările vor fi împărțite între dobânda (adică dobânda la
suma creditului restant) și rambursarea principalului (adică suma rămasă de plată periodică,
care este utilizat pentru a reduce valoarea creditului restant). În același timp, un termen de
împrumut poate fi amortizat pe o perioadă mai lungă de timp decât data scadenței pe
împrumut. În acest caz, un împrumut va fi nevoie de un "balon de rambursare" (adică

6
Apostu, T., Riscul de credit,
http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC2_2014/lucrari/2.3.Predut_Apostol_PAPER.pdf
valoarea principalului nu a fost încă rambursată vor fi datorate în întregime la sfârșitul
termenului). În ambele cazuri, toate plățile aferente împrumutului sunt numite rambursări.

Nerambursarea unui împrumut de catre client reprezintă cel mai des întâlnit risc, însă
este important de apreciat că expunerea creditului se întinde asupra unei mari varietăţi de
activităţi bancare, incluzând angajamentele şi garanţiile, acceptarea, operaţiuni de finanţare a
comerţului internaţional, plasamente şi instrumente specifice activităţii de piaţă de capital
cum ar fi valute, swaps-uri, obligaţiuni, profituri etc.

Riscul de credit poate, de asemenea, să apară din tranzacţiile înregistrate în afara

bilanţului contabil. O bancă poate să garanteze performanţele unui client în baza unui
contract contra unui comision.

Riscul de credit presupune două forme atât riscul de livrare cât şi de decontare.

În procesul de cumpărare a titlurilor de valoare către bancă sau de transferare a

acestora în baza unui acord (contract de vânzare – cumpărare), poate apărea riscul ca cealaltă
parte a contractului să nu îşi poată onora contractul la data menţionată, astfel încât banca să
se afle în imposibilitatea de a replasă titlurile de valoare la acelaşi preţ.

Ca o concluzie, se poate afirma că riscul creditului constă în:

Ř riscul insolvabilităţii debitorului, care poate influenţa şi o eventuală pierdere a sumei

împrumutate.

Ř riscul imobilizării, apare atunci când debitorul se află în imposibilitatea achitării la

scadență.

Personalul unitățiilor bancare, ca prim pas, trebuie să evalueze riscul, ca apoi să ofere
facilităţile unui credit. Preocuparea acestora trebuie fie centrată pe posibilitatea rambursării
creditului de către client cât şi de respectarea de către client a obligaţiilor contractuale ale
clientului.

Băncile trebuie să fie, de asemenea, preocupate de garantarea şi asocierea cu clientul de

afaceri ca şi de asigurarea îndrumării şi avizării care sprijină un viitor sigur pentru afacere.

În cadrul băncilor sunt numite comitete de credit care în final îşi dau sau nu aprobarea cu
privire la fiecare client de afacere.
 Înainte de a preda lucrarea sa comitetului de credit, analistul de credite trebuie să
evalueze costurile şi beneficiile potenţiale pentru toate cazurile analizate. El trebuie să aibă în
vedere:7

 recunoaşterea şi identificarea riscurilor legate de fiecare propunere;

 să facă o analiză a riscurilor în vederea reducerii lor;
 să aprobe sau să refuze propunerile clienţilor în cadrul uneistructuri organizatorice de
creditare.

Reducerea riscului presupune:

 realizarea unei baze informaţionale eficiente;

 cunoaşterea tuturor factorilor de decizie controlabili şi necontrolabili, toate limitările
şi rezultatele posibile pentru orice linie de credit sau serviciu care ar putea fi acordat;
 întocmirea cu grijă a documentaţiei de creditare pentru a asigura termenii şi condiţiile
care sprijină poziţia băncilor;
 asigurarea unor garanţii corespunzătoare;
 asigurarea controlului calitativ şi cantitativ al creditului, asigurând între altele ţinerea
evidenţei şi raportul dintre gradul de îndatorare şi credit.8

7
Botis, T., Gestiunea riscului de credit, https://www.scribd.com/doc/297666998/Proiect-Tot-Botis1

8
Botis, T., Gestiunea riscului de credit, https://www.scribd.com/doc/297666998/Proiect-Tot-Botis1