Sunteți pe pagina 1din 5

Prevenirea riscului de credit

Prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor.


Divizarea riscului are ca obiectiv dispersia riscurilor, astfel încât legea probabilităţilor să
reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea băncii.

Locul și rolul băncilor în economie este strâns legată de calitatea lor de intermediar
principal în relația economii-investiții, o relație determinantă pentru creșterea economică. În
calitate de intermediari între deponenți de economii și beneficiarii de credit, băncile sunt
supuse unei serii de operațiuni: acestea colectează fonduri; ei presupun riscuri debitorilor
(analizează cererile de credit și să ia riscurile asociate); ei își asumă riscul ratei dobânzii,
deoarece intermedierea implică o schimbare de maturitate.

Banca este expusă la riscul de credit pe diferite active financiare, inclusiv instrumente
financiare derivate și de datorie, expunerea de credit actuală în ceea ce privește aceste
instrumente este egală cu valoarea contabilă a acestor active în bilanț. Riscul de credit asociat
cu activități comerciale și de investiții poate gestionat prin intermediul procedurilor de
gestionare a riscurilor.

Divizarea riscurilor se realizează mai întâi între persoane fizice şi persoane juridice,
băncile fixându-şi plafoane de credite. In cazul persoanelor juridice banca acorda credite nu
numai producatoriilor mari, cat si celor mici astfel incat aceasta isi repartizeaza riscurile.

În cazul persoanelor fizice, unităţile bancare acordă credite salariaţilor, liberilor


profesionişti şi pensionariilor, însă sub anumite condiţii şi programe studenţilor.

Dat fiind faptul că banca acţionează în domenii diferite riscul de credit poate fi
susţinut în limite controlabile, însă sunt situaţii în care anumite persoane juridice cu capital
mare au nevoie de credite mari, iar o singură bancă nu poate să satisfacă această nevoie.

Băncile au active care se pot schimba rapid în valoare și a cărei valoare este adesea
dificil de determinat. De exemplu, scăderea valorii creditelor poate avea un efect semnificativ
asupra raportului de solvabilitate al băncii și a rentabilității. În conformitate cu
reglementările naționale specifice din diferite țări, băncile trebuie să determine și să
constituie dispozițiile pierderi la credite - cheltuielile pentru pierderile viitoare cu privire la
împrumut implicite. Determinarea prevederilor pierderilor de împrumut se bazează pe
metodologia specifică pentru clasificarea creditelor și să stabilească coeficienții dispoziții.
Pierderile sunt influentate de metodologii, metodologii care variază de la țară la țară,
influențate de opțiunea autorităților bancare naționale în domeniu. Creditele clasificate ca
fiind in pierdere afectează profitabilitatea băncii și acestea sunt rezultatele deteriorarea
calității activelor băncilor și, în acest context, este esențial să se gestioneze în mod eficient
procesele de constituire a provizioanelor pentru pierderi din credite.

2.5. Măsurarea riscului de credit

Măsurarea riscului de credit se face în două etape. Prima etapă constă în stabilirea
unei limite maxime a activelor cu risc faţă de fondurile proprii ale băncii prin calcularea
raportului de solvabilitate (norma Cooke) şi pe care banca va trebui să o respecte de altfel,
respectarea raportului de solvabilitatea este impus de Banca Naţională.1

A doua etapă constă în măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluarea
periodică a portofoliului de credite. Banca Naţională impune băncilor să-şi clasifice
portofoliul de credite şi să- şi constituie provizioane de două ori pe an, respectiv la sfârşitul
lunilor iunie şi decembrie şi să raporteze situaţia în termen de 30 zile la BNR.

Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc impune


evaluarea performanţelor financiare ale tuturor clienţilor băncii pe baza bilanţurilor contabile
de la 30 iunie, până la 30 decembrie, evaluare care este identică cu cea utilizată la acordarea
creditelor.

Categoria de performanță financiară este determinată, și ajută la categoria alege, în


luna următoare celei în care băncile au avut acces la rapoartele respective.

În cazul în care băncile nu sunt în măsură să evalueze performanța financiară a unui


client din sectorul non bancar, acesta va merge direct la categoria E.

Frecvența cu care se determină performanța financiară a unei companii, coincide cu


frecvența cu care sunt situațiile financiare.

Analiza și clasificarea portofoliului de credite are ca scop evaluarea performanțelor


financiare ale solicitantului de credit și serviciul lor de datorii.

1
Managementul Riscului în Activitatea Bancară, https://www.scribd.com/doc/53133671/Managementul-
Riscului-in-Activitatea-Bancara
Analiza riscului stă la baza clasificării fiecărui împrumut într-un anumit grup, în funcție de
risc, schema de construcție de clasificare a creditelor, în ordinea performanței financiare a
clienților.

 Clasificarea creditelor în conformitate cu cerințele necesare pentru a stabili asigurarea


accesului se realizează prin aplicarea simultană a trei criterii: serviciului datoriei,
performanța financiară și initierea procedurilor de recuperare a creditelor.
 Serviciul datoriei, definește capacitatea clientului de a rambursa suma datorată băncii,
și se exprimă în număr de zile de întârziere a ratelor de plată în conformitate cu
contractul la plata cheltuielilor de credit din cauza lor. performanța financiară constă
din operațiuni analitice complexe și analiza caracterul prudențial al fiecărui client
bazat pe un indicator cantitativ și calitativ prevăzut cu un anumit punctaj.
Periodicitatea evaluează performanța financiară a clienților corporatisti si este
asociata cu cel al situațiilor financiare, care constituie o sursă importantă de
informații.
 Inițierea procedurii de recuperare a creanțelor, al treilea criteriu se bazează pe
clasificarea creditelor se face în conformitate cu cerințele de stabilire a provizionelor
necesare pentru acoperirea riscului de credit.

Încadrarea solicitanților în categoriile A, B, C, D și E se face după analiza


performanței financiare a acestora, după cum arată mai jos:

- Categoria A - performanțele financiare sunt foarte bune și le permit să ramburseze în


timp util, interesul și rata și performanțele financiare ale acestora sunt de natură să rămână
foarte ridicate.

- Categoria B - performanțe financiare bune și foarte bune, dar ele nu sunt menținute
la același nivel pentru o perioadă mai lungă de timp.

- Categoria C - performanța financiară adecvată, dar cu o tendință de scădere


explicită.

- Categoria D - performanța financiară scăzută și o tendință ciclică explicită pe


perioadă scurtă de timp.

- Categoria E - cele financiare arată pierderi de performanță și există perspective clare


că nici ratele, sau s-ar interesa fi plătit.
Serviciul de datorii al solicitantului de credit este împărțit în cinci intervale:

- 0-15 zile;

- 16-30 zile;

- 31-60 zile;

- 61- 90 de zile;

- Minim 90 de zile.

Prin corelarea datelor referitoare la performanța financiară cu datele referitoare la


serviciul datorii, se obține clasificarea creditelor.

În aceste condiții:

 Creditele standard - sunt acelea care nu implică deficiențe și riscuri care ar putea pune în
pericol administrarea datoriilor așa cum este stipulat în contractul de credit.
 Creditele în observație - sunt creditele acordate clienților cu rezultate economice foarte
bune, dar care, în timpul perioade scurte de timp, dificultăți în rambursarea întâlnit ratele
datorate și dobânda corespunzătoare.
 Creditele substandard - prezintă deficiențe și riscuri care pun în pericol lichidarea
datoriilor fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și / sau capacitatea de
plată a beneficiarului creditului. Aceste credite sunt caracterizate de posibilitatea reală că
banca ar trebui să preia, parțial, unele pierderi ca urmare a imposibilității recuperării
întregul credit, cu excepția cazului în deficiențele creditului sunt corectate.
 Creditele îndoielnice - sunt acele credite îndoielnice care rambursarea sau lichidarea,
care, în funcție de circumstanțele, valorile și garanțiile existente, este incert. Aceste
active sunt acelea care sunt neprotejate sau protejate putin de valoarea realizabila a
garantiilor acestora.
 Creditele pierdute - sunt acele credite care nu mai pot fi restituite băncii, fapt care
determină înregistrarea lor ca active să fie ne-garantate.

În ţările dezvoltate unităţile bancare nu consideră garanţiile ca fiind o condiţie necesară în


vederea acordării unui credit, însă în ţările slab dezvoltate grantia reprezintă condiţia de bază
în acordarea creditelor fie ca gaj, ipotecă etc.
Cu toate acestea anlizarea situaţiei financiare a potenţialului client prin verificarea
posibilităţii acestuia de a rambursa creditul este primordială, iar garanţia în astfel de situaţii
trece pe un plan secund.

Acest lucru este datorat faptului că în cazul în care potenţialul client traversează o
perioadă care nu îi mai permite continuarea activităţii şi plata aferentă a ratelor, banca
conştientizează faptul că instituiile de stat au prioritate în recuperarea sumelor de bani
datorate, astfel încât garanţia expusa băncii nu poate acoperii valoare creditului.