Sunteți pe pagina 1din 16

CAPITOLUL 2.

ANALIZA EFICIENȚEI INVESTIȚIILOR

2.1 Caracteristici generale cu privire la investiții

În cadrul oricărei activități economice, investițiile pot fi privite drept elemente generatoare,
care fac posibil ca acestea să existe, să se desfășoare și să se dezvolte. Realizarea unui proiect de
investiții are ca efect principal diversificarea ofertei și, implicit, creșterea veniturilor acumulate de
către entitatea economică.

Prin investiții se poate ințelege totalitatea resurselor (fie ele de natură materială, umană,
financiară, sau informațională) ce sunt destinate creșterii capacității de producție a societății. Din
punct de vedere contabil, investițiile reprezintă o imobilizare de fonduri. Din punct de vedere
financiar, aceste investiții trebuie privite drept niște cheltuieli de resurse care au rolul de a conduce
la realizarea unor economii, respectiv venituri, pe o perioadă de timp de exploatare rațională, când,
prin amortizare, se asigură rambursarea tuturor acestor cheltuieli.

Investițiile pot fi clasificate după mai multe criterii:

I. Din punct de vedere al naturii acestora, distingem:


• investițiile corporale, ce sunt constituite din activul fizic și circulant al societății;
• investiții necorporale;
• investiții financiare;

II. Din punct de vedere al obiectivului ce se urmărește prin realizarea unui proiect, se disting
următoarele:
• investițiile productive, ce se împart în:
o investiții de expansiune (vizează crearea de noi capacități de producție);
o investiții de menținere (fac referire la înlocuirea sau utilarea capacităților
de producție existente deja în firmă);
o investiții de modernizare (au scopul de a spori performanțele tehnice ale
societății);
o investiții de inovare (pentru diversificarea activității entității economice);
• investiții obligatorii;
• investiții strategice;
III. În funcție de gradul de risc prezentat, investițiile pot fi:
• cu risc scăzut;
• cu risc ridicat (cele de diversificare a gamei de producție, sau de expansiune);

IV. După rolul ocupat de investiții în cadrul proiectului, acestea pot fi de natură:
• directă (consumuri de resurse investiționale care se materializează în obiectele de
bază ale proiectului1);
• colaterală (scopul acestora este de a asigura condiții normale de funcționare a
obiectivului proiectului);
• conexă (reprezintă acele cheltuieli care se realizează în ramuri sau domenii
conexe domeniului în care se execută proiectul propriu-zis);
V. Din punct de vedere al structurii tehnologice a cheltuielilor, se disting:
• investiții în mijloace fixe;
• cheltuieli preliminare (licențe, cheltuieli de constituire);
• fond de rulment (capital de lucru);
VI. În funcție de modul de constituire, investițiile pot fi:
• nete (ce provin din profitul agentului economic, credite, etc.);
• brute (provin din adăugarea amortizărilor la investițiile nete);

2.2 Descrierea proiectului de investiții

Proiectul de investiții poate fi definit drept un ansamblu optimal de acțiuni de investiții,


bazate pe o planificare coerentă, pe baza căreia o combinație de resurse umane sau materiale provoacă
o dezvoltare economică, socială determinată. 2

Având în vedere oportunitățile societății, dar și punctele slabe identificate în capitolele


anterioare, conducerea Radic Star S.R.L. și-a propus încă din anul 2016 realizarea unui proiect ce

1 Managementul Investițiilor (Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Românu, 1997)


2 Managementul Investițiilor (Prof. Univ. Dr. Ing. Ion Românu, 1997)
constă în construirea unei noi unități de procesare de carne, care cuprinde investiții pe întreg lanțul
alimentar.

Implementarea acestui proiect necesită următoarele operațiuni:

• Abatorizare – construirea unui abator cu o capacitate mai mare;


• Procesare – construirea unei unități de procesare cu o capacitate de 16 tone preparate
din carne/ zi;
• Depozitare – construirea depozitelor pentru materia primă și produsele finite în cadrul
complexului de abatorizare-procesare;
• Comercializare – dotarea magazinului alimentar de la intrarea în cadrul unității cu
echipamente specifice;

Îndeplinirea acestui proiect de investiții reprezintă atât o necesitate, cât și o oportunitate pentru
eficientizarea activității prin reducerea substanțială a costurilor cu materia primă și asigurarea unui
flux continuu de fabricație, ce va conduce la creșterea productivității muncii.

De asemenea, prin realizarea investiției se urmărește și diversificarea gamei de produse prin


introducerea în fabricație a produselor crud-uscate. Parte din proiect ce constă în construirea
depozitelor frigorifice de congelare va contribui la stabilizarea prețurilor la carnea de porc, acțiune
încurajată de către Uniunea Europeana prin acordarea de subvenții.

Capacitatea de producție propusă prin investițiile din proiect este de 6800 tone/ an, împărțite
astfel:

• produse proaspete din tranșare – 2800 tone/ an;


• produse din fabricație – 4000 tone/ an;

Ca activitate nouă, intervine abatorizarea, cu o capacitate estimată de producție de 7800 tone/


an, producția rezultată fiind utilizată în cadrul fabricii de preparate, cât și ca livrare directă de carne
la carcasă. Sinteza capacităților de producție se regăsește în Tabelul 2.1.

Tabel 2.1: Situația noilor capacități de producție


Specificație Capaciatate nouă
Tone/an Tone/luna Tone/zi
Abator -capacitate de tăiere 7884 657 31

• Porc 7800 650 31

• Oaie 84 7 0.3

Fabrică preparate 6800 567 27

• Produse proaspete din 2800 233 11


tranșare

• Produse din fabricație 4000 333 16

Referitor la forța de muncă ocupată prin realizarea investiției, se estimează că în urma


implementării proiectului se vor crea 50 de noi locuri de muncă.

De asemenea, durata de realizare a investiției este de 33 luni, iar durata de funcționare se


prezintă astfel:

➢ Amenajarea terenului – 10 ani;


➢ Rețele utilități – 15 ani;
➢ Abator – 30 ani;
➢ Fabrică de procesare carne – 30 ani;
➢ Utilaje cu montaj – 12 ani;
➢ Dotări – 5 ani.

2.3 Analiza costurilor investiției


Valoarea proiectul de investiții propus de Radic Star S.R.L. este de aproximativ 28.000.000
Lei , valoare structurată în mai multe capitole, după cum urmează:

 Capitolul I cuprinde cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului ce urmează a fi


modernizat;
 Capitolul II cuprinde cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului (lucrări de
construcții, alimentare cu apă, gaze, canalizare, drumuri de acces, etc.);
 Capitolul III se referă la cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică (proiectare și
inginerie, studiu de fezabilitate, servicii de consultanță, etc.);
 Capitolul IV se referă la investiția de bază și cuprinde principalele construcții și instalații
necesare investiției: abator, fabrică de procesare carne, utilaje și echipamente tehnologice cu
montaj, dotări;
 Capitolul V se referă la alte cheltuieli, precum cele specifice organizării de șantier, comisioane,
taxe, dar și cheltuieli diverse și neprevăzute.

Valorile celor 5 capitole astfel prezentate sunt redate în Tabelul 2.2.

Tabel 2.2: Prezentarea valorii investiției pe principalele capitole

Denumire Valoare fără TVA TVA (Lei) Valoare cu TVA


(Lei) (Lei)

Capitolul I 144.707 28.941 173.649

Capitolul II 178.688 35.738 214.426

Capitolul III 788.165 157.633 945.798

Capitolul IV 22.219.759 4.443.952 26.663.710

Capitolul V 266.129 0 266.129

Total 23.597.448 4.666.264 28.263.713


Sursele de finanțare ale proiectului de investiții sunt multiple, enumerându-se ajutorul public
nerambursabil, dar și finanțarea privată ce include atât autofinanțare, cât si împrumuturi. Valorile
acestora pot fi regăsite în Tabelul 2.3.

Tabel 2.3: Sursele de finanțare (Lei)

Cheltuieli Cheltuieli TOTAL


eligibile neeligibile
Ajutor public nerambursabil 11.256.605 11.256.605

Cofinanțare privată 11.256.605 5.750.503 17.007.108

• autofinanțare - 5.750.503 5.750.503

• împrumuturi 11.256.605 - 11.256.605

TOTAL PROIECT 22.513.210 5.750.503 28.263.713

2.4 Evaluarea eficienței economice a proiectului

Evaluarea eficienței economice a unui proiect de investiții se poate realiza printr-un set de
indicatori care furnizează o mulțime de informații referitoare la activitățile de investiții ce vizează
efectele, eforturile și compararea acestora.

Cei mai importanți indicatori sunt de natură statistică, enumerându-se:

• valoarea investiției;
• investiția specifică;
• termenul de recuperare a investiției;
• coeficientul de eficiență economică.

Acest set de indicatori este caracterizat de o folosință imediată în cadrul proiectului, datorită
usurinței de calcul și puterii de a furniza informații importante cu privire la proiectul ce urmează a fi
implementat.
I. Investiția totală – reprezintă un indicator de volum ce vizează efortul investițional săvârșit
pentru realizarea proiectului de investiții. Formula de calcul este:

It = Id + Icol + Icon + SMC + Pi + Pc , unde:

o It reprezintă investiția totală;


o Id, Icol, Icon reprezintă investiția directă și colaterală;
o SMC reprezintă stocul de mijloace circulante necesar la dotare;
o Pi reprezintă pierderea de profit rezultată din scoaterea din circuit a resurselor
financiare ce au fost alocate pentru finanțarea investiției;
o Pc reprezintă pierderea de profit rezultată din scoaterea din folosință a unor capacități
de producție.

Volumul total de investiții în cazul proiectului desfășurat de Radic Star S.R.L. este de
28.263.713 Lei. Fiind un indicator de volum ce cuantifică efortul alocat investiției, nu se poate
decide numai prin prisma acestuia dacă proiectul este sau nu optim, deoarece se poate alege atât
varianta minimă, pentru care efortul depus este minim, dar este posibil și ca o investiție totală mai
mare să vizeze achiziționarea de utilaje mult mai performante care să conducă la creșterea capacității
de producție și, implicit, a profitului. Prin urmare, este necesară calcularea unor indicatori
suplimentari, care să analizeze atât eforturile, cât și efectele.

II. Investiția specifică – indică efortul investițional săvârșit pentru obținerea unei unități de
capacitate, exprimată fizic sau valoric. Formula de calcul este dată de:

It
𝑆= , unde:
Qh

o It reprezintă investiția totală calculată anterior;


o Qh reprezintă atât capacitatea de producție exprimată în Lei, cât și valoarea producției
sau venitul anual ce se va obține din producția de bază. 3

28.263.713
Înlocuind, vom obține: S = = 0,2606 lei investiție/ 1 leu venit.
108.453.188

3 Eficiența investițiilor aplicată (Coord. Prof. Univ. Dr. Ion Vasilescu, editura Luminalex, București, 2003)
III. Termenul de recuperare – indică perioada de timp în urma căreia se recuperează
investiția din profitul anual și se calculează după relația:

It
T= ,unde:
Ph

o T reprezintă termenul de recuperare a investiției;


o It reprezintă investiția totală calculată anterior;
o Ph reprezintă profitul anual, calculat ca diferența dintre veniturile anuale (Q h) și
cheltuielile anuale de producție (C h).

Formula de calcul devine:

28.263.713 28.263.713
T= = = 3,068 ani ≈ 3 ani.
108.453.188−99.241.994 9.211.194

Se constată faptul că, în funcție de valoarea obținută anterior, proiectul adoptat de Radic Star
S.R.L. este unul eficient, investiția fiind recuperată într-un timp relativ scurt.

IV. Coeficientul de eficiență economică - indică profitul anual ce se obține la 1 Leu


investit. Relația de calcul este:
Ph
e= ,unde:
It

o e reprezintă coeficientul de eficiență economică a investiției;


o Ph și It reprezintă profitul anual, respectiv investiția totală, calculate anterior.

9.211.194
Înlocuind, se obține: e = = 0,325 Lei profit anual la 1 Leu investit. Ideal ar
28.263.713
fi ca valoarea acestui indicator să fie cât mai mare.
2.5 Valoarea actuală netă

Ideea principală de la care se pornește în cazul adoptării unei decizii de investiție este aceea
că firmele întotdeauna vor căuta să achiziționeze active care vor produce mai mult decât costă. În
consecință, este nevoie ca firma să cunoască modul în care sunt determinate prețurile acestor
active, utilizându-se drept criteriu valoarea actuală netă (NPV). În cele mai multe cazuri,
realizarea proiectelor de investiții în active se desfășoară pe mai multe perioade (ani), ele fiind
afectate de risc. Indiferent de tipul investiției considerate, pentru o firmă ce urmărește maximizarea
profitului, regula de decizie este simplă, și anume să urmărească maximizarea valorii actuale a
firmei.4

Pentru acceptabilitatea unui proiect de investiții, în practica financiară se utilizează criteriul


valorii actuale nete, ce permite determinarea profitului care se degajă din proiectul de investiții
calculat ca diferență între suma tuturor fluxurilor viitoare generate de proiectul de investiții și
valoarea inițială a acesteia. Formula de calcul este următoarea:

𝑇
𝑁𝑅𝑡
𝑁𝑃𝑉 = −𝐶𝐼 + ∑
(1 + 𝑟𝑡 )𝑡
𝑡=1

unde:

o NPV reprezintă valoarea actuală netă așteptată din realizarea proiectului de


investiții;
o CI reprezintă costul investiției;
o NRt reprezintă fluxurile monetare nete genenrate de proiectul de investiții în
perioada t;
o rt reprezintă rata de discount utilizată în calculul valorii actuale în perioada t
(8%);
o [1,T] reprezintă orizontul de timp în care se realizează proiectul.

4 Curs Economia și Gestiunea Riscului, Capitolul 6 (Prof.Univ. Dr. Virginia Mărăcine)


În vederea obținerii acestui indicator, este necesară estimarea fluxurilor de numerar nete
aferente societății. În estimarea acestora, vom ține cont atât de veniturile și cheltuielile înregistrare
în anii anteriori analizați, dar și de creșterea capacității de producție ca urmare a intrării în funcțiune
a noilor utilaje ce fac parte din investiție, precum și creșterea plăților aferente materiilor prime,
energiei, apei și personalului.

2.5.1. Estimarea veniturilor și cheltuielilor

Având în vedere faptul că implementarea unei noi unități de procesare va crește capacitatea de
producție, aceasta ridicându-se la o valoare de 6.800 tone/ an, vânzările fizice vor avea un trend
ascendent în anii ce urmează, rezultând într-o creștere consistentă a veniturilor din producția proprie.
De asemenea, noua activitatea de abatorizare va contribui la sporirea producției, aceasta prezentând o
capacitate de aproximativ 7800 tone/ an, o parte din aceasta urmând a fi utilizată anual în cadrul
fabricii de procesare.

Odată cu dezvoltarea întregului lanț de producție al societății, noile facilități vor genera
cheltuieli suplimentare.

În primul rând, cheltuielile materiale privind materiile prime și cele consumabile, cheltuielile
cu energia și apa, dar și cele privind mărfurile vor fi supuse unor creșteri masive. De asemenea,
numărul actual de angajați ai societății (238) se va mări cu aproximativ 50 de noi angajați, ajungându-
se la un număr total de 288. Prin urmare, și cheltuielile privind personalul, asigurările și protecția
socială se vor mări.
Tabel 2.4.1: Estimări privind fluxurile de numerar net (Lei)

Denumire indicator Anul 1 al Anul 2 al Anul 3 al Anul 4 al


implementării implementării implementării implementării
A.Venituri din 115.603.199 113.529.506 117.759.112 119.456.341
exploatare

B.Cheltuieli aferente:

o Materiilor prime 81.688.264 79.614.571 83.844.177 85.541.406


o Energiei și apei 911.209 1.184.902 1.384.902 1.584.902
o Mărfurilor 2.070.483 2.270.583 2.370.483 2.470.583
o Personalului 5.170.855 5.175.855 5.275.375 5.375.375
o Asigurări 1.278.870 1.378.000 1.478.100 1.578.200
o Prestații externe 9.175.435 8.775.123 11.470.500 11.950.000
o Impoztie
130.099 135.100 140.000 145.000

VENITURI – TOTAL 15.998.064 14.995.372 11.795.575 10.810.875


CHELTUIELI

C.Plăți aferente:
o TVA 1.003.085 1.025.530 1.225.120 1.375.220
o Impozit pe profit 3.626.120 3.452.935 2.257.561 1.725.310

D.Flux de numerar (A- 11.368.859 10.516.907 8.312.894 7.710.345


B-C)

E. Ieșiri de lichidități:
o Rambursări de 1.502.146 1.550.220 1.608.086 1.640.550
credite pe termen
mediu și lung
o Plăți de dobânzi 267.883 207.797 147.711 132.150

F. Flux de lichidități net 9.598.830 8.758.890 8.004.297 5.937.645


– CASH FLOW (D-E)

Tabel 2.4.2: Estimări privind fluxurile de numerar net (Lei)


Denumire indicator Anul 5 al Anul 6 al Anul 7 al
implementării implementării implementării
A.Venituri din 120.540.340 122.789.650 124.456.550
exploatare

B.Cheltuieli aferente:

o Materiilor prime 88.555.462 89.600.350 90.005.785


o Energiei și apei 1.600.120 1.600.090 1.590.453
o Mărfurilor 2.570.291 2.450.321 2.352.562
o Personalului 5.370.855 5.371.125 5.369.478
o Asigurări 1.778.350 1.712.215 1.695.365
o Prestații externe 10.175.435 9.895.400 11.564.200
o Impoztie
154.215 152.452 155.874

VENITURI – TOTAL 10.335.612 12.007.697 11.722.833


CHELTUIELI

C.Plăți aferente:
o TVA 1.355.356 1.455.231 1.025.987
o Impozit pe profit 1.625.965 2.520.654 2.124.695

D.Flux de numerar (A- 7.354.291 8.031.812 8.572.151


B-C)

E. Ieșiri de lichidități:
o Rambursări de 1.300.856 1.600.452 1.595.623
credite pe termen
mediu și lung 117.356
o Plăți de dobânzi 120.523 124.321

F. Flux de lichidități net 5.932.912 6.307.039 6.859.172


– CASH FLOW (D-E)
2.5.2. Calculul indicatorului

Cu ajutorul fluxurilor obținute în cadrul Tabelelor 2.4.1, respectiv 2.4.2, și utilizând


software-ul Excel, împreună cu funcția NPV, obținem:

Tabel 2.5: Calculul valorii actuale nete

Investiția inițială 28,263,713.00 lei


Fluxuri de numerar nete
Anul 1 9,598,830.00 lei
Anul 2 8,758,890.00 lei
Anul 3 8,004,297.00 lei
Anul 4 5,937,645.00 lei
Anul 5 5,932,912.00 lei
Anul 6 6,307,039.00 lei
Anul 7 6,859,172.00 lei
Rata de discount 8.00%
Valoarea actuală netă 10,866,449.94 lei

(Sursa – Excel)

Acest criteriu de selecție al proiectelor de investiții presupune existența unei valori NPV
pozitive, iar proiectul cu o valoare mare pentru acest indicator va determina creșterea profiturilor.

o În cazul în care NPV < 0, atunci proiectul de investiții se respinge deoarece


rata rentabilității proiectului este mai mică decât costul capitalului.
o Dacă NPV = 0, proiectul poate fi acceptat sau nu, întrucât capitalul investit
este renumerat la nivelul dobânzii compuse practicate de băncile comerciale.
o În cazul în care NPV > 0, proiectul de investiții se acceptă deoarece
rentabilitatea investiției este superioară ratei dobânzii sau costului capitalului.

Deoarece valoarea obținută a indicatorului pentru cazul societății Radic Star S.R.L. este
pozitivă, fiind mult mai mare decât valoarea de referință, proiectul de investiții este acceptabil,
acesta promițând să genereze firmei un profit de 10.866.449,94 Lei, într-un orizont de 7 ani.
2.6. Rata internă de rentabilitate

Rata internă de rentabilitate reprezintă cea mai importantă variantă în raport cu valoarea
actuală netă. Această metodă presupune determinarea unui singur număr care poate caracteriza
performanțele unui proiect. Aceasta este o rată internă, numărul obținut fiind intrinsec fiecărui
proiect de investiții și nu depinde decât de fluxurile de numerar generate de acesta.

Rata internă de rentabilitate se bazează pe ipoteza că fluxurile de numerar viitoare pot fi


reinvestite la această rată RIR. Practic, RIR reprezintă acea rată de discount pentru care valoarea
actuală netă este egală cu 0. 5

Formula de calcul pentru această rată este următoarea:

𝑇
𝑁𝑅𝑡
𝐶𝐼 = ∑
(1 + 𝑅𝐼𝑅)𝑡
𝑡=1

Înlocuind, vom obține:

9.598.830 8.758.890 8.004.297 5.937.645 5.932.912


28.263.713 = + + + +
(1 + 𝑅𝐼𝑅)1 (1 + 𝑅𝐼𝑅) 2 (1 + 𝑅𝐼𝑅) 3 (1 + 𝑅𝐼𝑅) 4 (1 + 𝑅𝐼𝑅)5
6.307.039 6.859.172
+ +
(1 + 𝑅𝐼𝑅) 6 (1 + 𝑅𝐼𝑅)7

Pentru simplificarea calculelor, vom utiliza software-ul Excel, împreună cu funcția financiară
IRR, aplicată astfel:
Tabel 2.6: Calculul ratei interne de rentabilitate

Investiția inițială - 28,263,713.00 lei


Fluxuri de numerar nete
Anul 1 9,598,830.00 lei
Anul 2 8,758,890.00 lei
Anul 3 8,004,297.00 lei
Anul 4 5,937,645.00 lei
Anul 5 5,932,912.00 lei
Anul 6 6,307,039.00 lei
Anul 7 6,859,172.00 lei
Rata internă de rentabilitate 19.61%
(Sursa – Excel)

5 http://andrei.clubcisco.ro/cursuri/f/f-sym/5master/mti-mf/curs_5.pdf
Proiectele de investiții care vor avea RIR mai mare decât rata medie a dobânzii vor fi acceptate,
iar cele care au RIR mai mică decât rata dobânzii vor fi respinde. Prin urmare, regulile de investire
în cazul acestui indicator sunt următoarele:

o Proiectul este acceptat dacă RIR este mai mare decât rata de actualizare;
o Proiectul este respins daca RIR este mai mică decât rata de actualizare. 6

Valoarea obținută mai sus, precum și relațiile dintre investiția inițială și fluxurile de numerar
pot fi surprinse și în Figura 2.1.

Valoare actualizată
netă

0
8 19,61
Rata de actualizare (%)

Figura 2.1: Valoarea actuală netă și rata de actualizare

Graficul din Figura 2.1 redă valoarea actuală netă ca o funcție de actualizare. Curba
intersectează axa orizontală în punctul RIR = 19,61%, deoarece acesta corespunde valorii actuale
nete de 0. De asemenea, se poate observa că VAN > 0 pentru rate de actualizare mai mici decât RIR,
precum și faptul ca VAN scade pentru valori ce depășesc rata de 17%.

6 http://andrei.clubcisco.ro/cursuri/f/f-sym/5master/mti-mf/curs_5.pdf
2.7. Concluzii privind decizia de investiție

Eficiența unui proiect de investiții reprezintă un proces supus analizei perfecționate și eficacității
sporite. Aceste lucruri se pot realiza prin stabilirea cu precizie a obiectivelor urmărite. Orice investiție
este caracterizată de faptul că reprezintă o cheltuială imediată, în timp ce efectele vor apărea în
perspectivă.

Investiția pe care SC Radic Star S.R.L. și-a propus să o realizeze presupune dezvoltarea întregului
lanț alimentar, și anume: construirea unui abator, a unei unități de procesare cu o capacitate mai mare,
a depozitelor pentru materia primă și produse finite, cât și dotarea cu echipamente specifice a
magazinelor alimentare din cadrul unității principale.

În adopotarea deciziei de investiții, se optează pentru acel proiect de investiții care oferă o rată de
rentabilitate maximă. În cazul proiectului adoptat de societatea în cauză, rata internă de rentabilitate
este egală cu 19,61%, ceea ce reprezintă nivelul maxim al dobânzii la care ar putea face față proiectul
de investiții.

De asemenea, valoarea investiției de 28.263.713 Lei va putea fi recuperată într-un timp mediu, pe
baza profiturilor aduse de noile utilaje ce vor intra în funcțiune, valoarea indicatorului fiind
aproximativ egală cu 3 ani. Raportându-ne la durata unui an, dintr-un leu investit, s-ar recupera 0,325
Lei sub formă de profit.

În aceste situații, proiectul propus de SC Radic Star S.R.L. se dovedește a fi rentabil, nu doar
pentru că analiza indicatorilor de perfomanță o demonstrează, ci și pentru că, prin realizarea acestuia,
societatea ar putea acapara un segment suplimentar din piață. În plus, Radic Star deține și avantajul
dat de existența unei ample rețele de clienți, dintre care amintim Kaufland, Mega Image, sau Profi.

S-ar putea să vă placă și