INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ LA COPII

Prof. Tăbăcaru Iulia-Carmen

G.P.P. ,,Arlechino" Galați
Dezvoltarea armonioasă a copilului, prin educație de calitate, reprezintă condiția de bază
pentru incluziunea socială a acestuia. Sprijinul care trebuie oferit copilului aflat în situație de
risc pentru dezvoltare este cea mai importantă investiție în viitorul acestuia.
Problemele emoționale ale copiilor vin sub diferite forme și le afectează diferit viața.
Există probleme superficiale, care sunt depășite cu ușurință, pe măsură ce copiii cresc și învață
să recunoască și să-și controleze emoțiile, însă există și probleme de natură emoțională care
devin cronice și pot afecta sănătatea mentală, dacă nu se intervine la timp.

Ce sunt emoțiile?
În psihologie emoțiile sunt stări psihologice complexe care sunt simțite ca schimbări
fizice și fiziologice, și care ne influențează gândirea și comportamentul. Fiecare persoană le
experimentează în felul propriu ca răspuns la evenimente interne sau externe: de exemplu
amintiri, senzații corporale, boală, relații, alte persoane, fenomene naturale și alte lucruri
exterioare.
Emotiile angajează o activitate complexă la nivelul creierului și pot influența sau
distorsiona senzația, percepția, atenția, gândirea, memoria. Pe lângă faptul că emoțiile pot
influența procesele mentale, ele produc schimbări în tot corpul nostru – de la mușchi, schimbări
ale expresiei faciale, schimbări în tonul vocii sau în nivelul de energie.

Inteligența emoțională
Capacitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima, de a accede sau
genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea; de a cunoaşte şi înţelege emoţiile în
vederea promovării şi dezvoltării emoţionale şi intelectuale.
Este deja bine cunoscut că inteligența emoțională este un ingredient cheie pentru
succesul în viața personală și profesională. Mai mult, un nivel crescut al inteligenței emoționale
este o caracteristică importantă a tuturor liderilor de succes.

Cum se dezvoltă inteligența emoțională?

Deși este determinată genetic și are o puternică bază în funcționarea neurobiologică a
creierului, dezvoltarea inteligenței emoționale poate fi influențată de factorii de mediu din
copilăria mică, odată cu dezvoltarea limbajului și a abilităților de socializare ale copilului.
Predispoziția genetică este “cultivată” prin modul în care adulții din preajma copilului
știu să stimuleze adecvat dezvoltarea competențelor emoționale, de comunicare și de socializare
ale copilului.

Nevoile emoționale ale copilului

Copiii, cu siguranță, nu vin pe lume însoțiți de un manual de utilizare. Și dacă ar fi așa, atunci
capitolul despre cum ar fi un copil fericit nu ar fi foarte complicat, deoarece există o formulă
care, la prima vedere, este foarte simplă pentru orice părinte al unui copil:

Un copil ajunge să fie fericit atunci când părinții satisfac, în mod constant, nevoile lui, iar, pe
măsură ce va crește, copilul va deveni din ce în ce mai capabil să-și îndeplinească nevoile de
sinestătător.

1. Nevoia de dragoste. Copiii au nevoie de dragoste când au dreptate, când nu au dreptate,

când sunt fericiţi şi când sunt trişti. Ei au nevoie să fie iubiţi aşa cum sunt, tot timpul.
2. Nevoia de onestitate. Copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei.
Minciuna, adevărul spus pe jumătate şi decepţiile îl fac pe copil să fie confuz. Părintele este
cel mai important model în acest sens ajutându-l să fie onest, prin exemplul propriu.

4. Nevoia de respect. Copilul trebuie tratat ca o persoană valoroasă. Trebuie lăsat să facă
alegeri. Are nevoie de explicaţii pentru unele decizii care sunt luate împreună cu adultul.
Impunerea, fără a înţelege importanţa lor, îl privează pe copil de posibilitatea de a învăţa să
ia singur decizii. De asemenea, este necesară folosirea unui limbaj al respectului
(mulţumesc”, „iartă-mă”, „te rog” etc.).
5. Nevoia de înţelegere. Copilul are nevoie să fie înţeles. Ascultarea fără a-l întrerupe
facilitează înţelegerea situaţiilor din punctul lui de vedere. Aşteptările faţă de copil nu
trebuie să fie legate doar de dorinţa părintelui, ci trebuie să reflecte ceea ce este bine pentru
copil.

6. Nevoia de emoții pozitive. Deseori, copilul, în procesul învățării sociale, trece prin
experiențe negative, în special, când primește sarcini pe care nu le poate îndeplini cu
succes, ceea ce îl face să se dezamăgească în sine și în capacitățile sale. În majoritatea
cazurilor, adulții sunt cei care impun copiilor astfel de sarcini, pentru a-i dezvolta sau
pentru a-i testa potențialul. Însă, pe lângă aceasta, copilul mai are nevoie și de experiențe,
care îl vor ajuta să-i crească încrederea în sine, el are nevoie să fie ajutat să ajungă la un
anumit succes, să găsească soluții la problemele de zi cu zi, să primească aprecieri și
încurajări, să descopere noi locuri, noi relații etc.

7. Nevoia de a-i fi descoperit potențialul înnăscut. Este foarte important de a accepta

copilul așa cum este, cu abilitățile sale și cu viziunile sale. Una dintre sarcinile cele mai
importante ale părintelui este cea de a-i crea copilului condițiile necesare dezvoltării
potențialului său sau de a orienta copilul spre dezvoltarea unor abilități speciale (dans,
pictură, înot etc.) asupra cărora copilul are înclinații. Părintele va proceda incorect în cazul
în care va impune copilului o anume profesie de viitor, încercând astfel să realizeze
propriul vis prin intermediul copilului.

8. Nevoia de libertate. Copilul creşte şi evoluează, respectiv, atitudinea faţă de copil trebuie
să se schimbe în ceea ce priveşte regulile, limitele sau consecinţele. Odată cu înaintarea în
vârstă, copilul are nevoie de mai multă libertate pentru a învăța să se descurce de
sinestătător, pentru a se dezvolta ca personalitate integră.

9. Nevoia de încredere în adultul care îl îngrijește. În fiecare copil trăiește frica de a fi

abandonat, în special, această frică poate fi resimțită mai acut de către copiii care au fost
abandonați de mai multe ori. Drept consecință, copilul are necesitatea de a crea o legătură
de încredere cu un adult, care să aibă grijă de el necondiționat. Copilul are nevoie de atenţia
şi compania părintelui pentru a învăţa, pentru a fi ascultat, pentru a se juca, pentru a citi,
pentru a comunica etc. Este bine ca timpul petrecut cu copilul să devină un obiectiv al
adultului, pentru care să depună efort conştient şi care, cu siguranţă, va fi răsplătit în viitor.