Interdisciplinaritatea în învățământul preșcolar - concept educațional modern

Prof. Tăbăcaru Iulia-Carmen

Grădinița cu program prelungit ,,Arlechino” Galați

În societatea contemporană, se observă că granițele dintre diverse științe devin din ce în ce mai fine,
utilizându-se din ce în ce mai des transferul reciproc de metode, termeni și modalități de interpretare a
acestora. Caracterul abstract al conceptelor elaborate în cadrul fiecărei științe generale în parte oferă o
bază largă de aplicare în diverse științe particulare, precum pedagogia, de exemplu.
Pedagogia reprezintă și ea rezultatul unui proces complex care din punct de vedere istoric cuprinde
două etape mari :
- Etapa reflectării educației în conștiința comună a oamenilor;
-Etapa reflectării teoretice a fenomenului educațional.
Axându-ne pe caracterul ştiinţific al pedagogiei putem să definim în general ştiinţa ca fiind un complex
de teorii şi legi cu valoare explicativă referitoare la un anumit domeniu al realităţii. Facem în acest context
precizarea că pentru a i se recunoaşte statutul de “ştiinţă” orice disciplină trebuie să îndeplinească mai multe
condiţii:
 să aibă un domeniu propriu de cercetare şi investigaţie, respectiv un obiect de studiu
specific;
 să dispună de o metodologie adecvată şi mijloace ştiinţifice specifice de studiere a domeniului său;
 să pună în circulaţie şi să utilizeze un limbaj ştiinţific suficient de consistent pentru a descrie
domeniul de realitate studiat;
 să identifice şi să clarifice legităţile ce guvernează domeniul de realitate pe care îl investighează;
 să dovedească relativ constant capacitatea de a formula, în temeiul legilor descoperite şi pe baza
constatărilor teoretico-explicative, predicţii valide cu privire la evoluţia fenomenelor supuse
cercetării;
Complexitatea fenomenului educaţional, alături de diversitatea sarcinilor şi provocărilor cărora
pedagogia contemporană trebuie să le facă faţă (problema soluţionării corecte a raportului cultură generală -
cultură de specialitate la nivelul conţinutului învăţământului, problema asigurării unei mai mari apropieri a
şcolii de viaţa reală, etc.) au determinat necesitatea consolidării caracterului interdisciplinar al pedagogiei.
Ca primă etapă a sistemului de învățământ, grădinița de copii are o importanță covârșitoare în formarea
personalității tinerei generații, deoarece vârsta copiilor de care se ocupă este cea a maximei plasticități.
În societatea românească contemporană se observă din ce în ce mai intens o intensificare și accelerare
a ritmului de schimbare ce intervine în toate domeniile activității umane. Se vorbește, în acest sens de o
intensificare a ritmului de acumulare a informației științifice, de o explozie informațională, de o creștere
demografică, de o nouă eră caracterizată prin cibernetizare, robotizare, etc.
În acest context, se vorbește despre necesitatea unei pedagogii a informației, mai exact a unei
pedagogii a selecției, utilizării și interpretării documentelor, pentru a extrage informațiile pe care le conțin.
Toate aceste fenomene își pun amprenta și asupra învățământului, fapt ce conduce la o tendință
permanentă de modernizare, actualizare, pentru a reflecta cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii.
Viziunea interdisciplinară - concept educațional modern - presupune depășirea descriptivului, pentru a
descoperi structura internă clară, care în fond explică geneza și manifestările celor observate și măsurate. În
perioada contemporană se observă tendința tot mai clară de impunere a concepției interdisciplinare.
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care se realizează
în principal respectând logica ştiinţelor respective şi-l ajută pe copil în formarea unei imagini unitare a
realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare.
Un conţinut structurat în chip interdisciplinar este mai adecvat realităţii descrise şi asigură o

percepere unitară şi coerentă fenomenelor. Activităţile interdisciplinare din grădiniță au eminamente

caracter formativ, formează atitudini faţă de cunoaştere, răspunde nevoilor copiilor, aceştia vor cunoaşte şi
stăpâni mediul înconjurător sub aspecte variate prin transfer de cunoştinţe, modul natural de a învăţa al
preşcolarilor fiind prin joc, acţiune, integrarea informaţiilor în jurul unei teme sau elemente de viaţă
social, astfel că învăţarea interdisciplinară contribuie la cultivarea aptitudinilor creative (flexibilitate,
originalitate), la dezvoltarea sensibilităţii copiilor şi la însuşirea tehnicilor de cunoaştere ştiinţifică,
familiarizarea cu tehnici de cercetare diverse, formarea unei viziuni globale la preşcolari prin organizarea

interdisciplinară a conţinuturilor de către educatoare depăşind graniţele limitate ale unei specializări.
Abordarea interdisciplinară a predării conţinuturilor diferitelor arii curriculare oferă cadrului
didactic posibilitatea de a crea condiţii pentru dezvoltarea la preşcolari a capacității de a face corelaţii
între diferite domenii de cunoaştere, de a integra cunoştintele în domenii diferite de viaţă, de a utiliza un
limbaj comun pentru mai multe activităţi, de a dărâma orice îngrădire dintre disciplinele de studiu. Mult
teoretizată, ideea de interdisciplinaritate are în contextul educațional actual șanse mărite de abordare, odată
cu aplicarea în practica școlară a noii viziuni educaționale propuse prin reforma învățământului.
Interdisciplinaritatea este susținută ca un principiu de organizare și desfășurare a procesului educațional,
atât prin reforma de orientare, cât și prin cea de structură și de conținut.
Astfel avantajele interdisciplinarităţii sunt multiple:

 Valorifică aptitudinile intelectuale și creative

 Favorizează identificarea unicității copilului
 Stimulează spiritul de competiție, empatie
 Exersează lucrul în echipă și colaborarea
 Copii dobândesc o privire de ansamblu asupra vieții
 Favorizează transferul de cunoștințe, priceperi, deprinderi, comportamente de la un domeniu la altul
 Oferă copilului și cadrului didactic o structură care respectă ierarhia cunoștințelor anterior
dobândite
 Constituie o abordare economică al raportului dintre cunoștințe și volumul de învățare prin
caracterul larg de aplicabilitate al principiilor, conceptelor generale
 Asigură un transfer al cunostințelor dobândite în situații noi
 Se realizează prin învățarea bazate pe probleme
  Se axează pe formarea și perfecționarea unor competențe transferabile
Abordarea interdisciplinară permite realizarea obiectivelor atât cognitive cât și afective, ori de
ordin acțional, iar în atenția cadrului didactic, manager al situațiilor de învățare, trebuie să stea și
urmatorul aspect: atunci când copiii dobândesc o anumita deprindere sau pricepere, ei trebuie ajutați să
înțeleagă și să știe cum o pot transfera în diferite alte domenii, pentru ca o deprindere cu cât este mai
specifică, cu atât e mai dificil de transferat.

Concluzii:

1. nevoia abordării interdisciplinare a procesului instructiv-educativ;

2. rolul pregătirii de specialitate a cadrului didactic;
3. aspecte ale abordării interdisciplinare în raport cu alte strategii;
4. efecte posibile în planul dezvoltării armonioase a copilului.
Când există o preocupare din partea cadrului didactic pentru abordarea interdisciplinară, procesul
educațional dobândește un caracter formativ, sunt eliminate “barierele” artificiale dintre domeniile
cunoașterii, se realizează fără dificultate transferul de cunoștinte, crește gradul de implicare a copiilor și
eficiența activității instructiv- educative este mai sigură.

Bibliografie:

1. Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie-fundamentele şi teoria educaţiei, Editura Logos,
Galaţi, 2001.
2. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Polirom, Bucureşti, 2006.
3. Cucoș, C., Interculturalitate si educatie, in FORUM, nr. 469-470-471, 1998.
4. D'Hainaut, L., Analiza și reglementarea sistemelor educative,- un cadru conceptual, 198