Constituția Statelor Unite ale Americii

Constituția Statelor Unite ale Americii (în engleză, [The] United States Constitution)

este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie și 17
septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de
către Convenția Constituțională a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States
Constitutional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să
intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de state suverane și un
guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar
definită și cu o constituție mai ambiguă, Articolele Confederației.
Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste
colonii britanice, fiind votată și acceptată de adunările celor treisprezece state originare la
date diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, și 29 mai 1790 de
către statul Rhode Island, al treisprezecela și ultimul dintre cele treisprezece state originare.
După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact așa cum a fost inițial
preconizat de către un grup al Părinților Fondatori, respectiv validând Uniunea și Constituția
însăși, la 21 iunie 1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost atins prin
ratificarea sa de către statul New Hampshire, Constituția Statelor Unite a servit ca model
multor națiuni. Astăzi, constituția Statelor Unite este cea mai veche constituție de tip federal
din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 228 de ani. În același timp, este cea mai veche
constituție scrisă din lume care funcționează neîntrerupt de la adoptarea sa.[1]

Pagina a II-a a Constituției Statelor Unite ale Americii

 Pagina a III-a a a Constituției Statelor Unite ale Americii

Pagina a IV-a a a Constituției Statelor Unite ale Americii

Cuprins

 1Istorie
 2Preambulul Constituției

 3Articolul I - Puterea legislativă

 4Articolul II - Puterea executivă

 5Articolul IV - Puterea statelor și limitele lor

 6Articol V - Procesul de schimbare a constituției

 7Articol VI - Puterea federală

 8Amendamente

o 8.1Primul amendament

 8.1.1Clauza instituirii

 9Note

 10Bibliografie

 11Legături externe

o 11.1Arhivele naționale ale SUA (National Archives)

o 11.2Surse oficiale ale guvernului Statelor Unite

o 11.3Website-uri neguvernamentale

o 11.4Website-uri activiste

Istorie[modificare | modificare sursă]
Pentru detalii vedeți Istoria Constituției Statelor Unite ale Americii
În timpul Războiului de Independență (în engleză, American Revolutionary War), ca
urmare a Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii, cele treisprezece
colonii britanice, care s-au răsculat contra Imperiului Britanic, au format pentru început
un guvern central foarte slab și nu foarte eficient, având Congresul Continental (în
engleză, Continental Congress) ca unica sa entitate componentă, conform Articolelor
Confederației. Congresul Continental era un organ strict legislativ, care adeseori nu
putea nici măcar să producă legi datorită absenteismului frecvent al membrilor acestuia.
Puterile executivă și judiciară nu existau.
Congresul Continental fiind de fapt doar un organ legislativ, nu avea nici o putere ca să
impună nici un fel de legi, incluzând colectarea de taxe. Inexistența unor
ramuri executive și juridice care să aplice legile și, respectiv, să-i pedepsească pe cei
care nu le respectau, făcea ca puterea Congresului Continental să fie nu doar foarte
limitată, dar, de cele mai multe ori, să fie nerespectată, ignorată sau chiar
ridiculizată. Absenteismul membrilor săi era de multe ori intenționat pentru a nu se
realiza quorumul necesar trecerii unei legi. Astfel, în mod frecvent, chiar și cele mai
moderate propuneri sau schimbări erau blocate.
 Călimara folosită pentru semnarea Constituției Statelor Unite ale Americii

În septembrie 1786, reprezentanți a cinci state s-au întâlnit în ceea ce urma a fi

numită Annapolis Convention pentru a discuta modificările necesare care urmau a fi
aduse Articolelor Confederației pentru a netezi relațiile economice, și în special
comerțul. Cu această ocazie, participanții i-au invitat pe toți reprezentanții celor 13
state să se întâlnească ulterior în Philadelphia, Pennsylvania, ca să discute ce ar trebui
să facă pentru îmbunătățirea și nuanțarea creării organelor necesare conducerii
federale.
După terminarea Convenției de la Annapolis, Maryland, Congresul Confederației a
aprobat un plan de revizuire a Articolelor Confederației prevăzut a avea loc în ziua
de 21 februarie 1787.

Preambulul Constituției[modificare | modificare sursă]

„Noi, Poporul Statelor Unite, in vederea realizării unei Uniuni mai strânse, așezării
dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea obștească, promovării
Prosperității generale si asigurării Binecuvântărilor Libertății pentru noi înșine si
pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele
Unite ale Americii.”
Preambulul Constituției S.U.A. nici nu recunoaște vreo putere, nici nu oprește vreo
acțiune; el doar explică motivația din spatele Constituției.[2] Este o declarație de bază
ce precede Constituția. Preambulul, în special primele două cuvinte (noi, poporul)
este una dintre cele mai menționate secțiuni ale Constituției. Sunt cu adevărat cele
mai importante cuvinte din Constituție deoarece arată că aceasta nu vine de la un
rege sau împărat, ci de la poporul însuși.
Expresia „noi, poporul Statelor Unite” este de o importanță singulară. Se prevede
astfel că puterea și autoritatea guvernământului federal[3] al Statelor Unite ale
Americii nu vine de la mai multe state sau de la popoarele mai multor state, ci de la
o entitate identificată ca fiind popor al Statelor Unite ale Americii, cu Constituția
servind ca un contract între poporul S.U.A., mulțimea de state, și noua entitate
creată: guvernământul federal al S.U.A.[4]
Dorința fondatorilor era aceea de a asigura un sistem de echilibre și contraponderi
între puteri (Legislativ vs. Executiv vs. Judiciar).[5]

Articolul I - Puterea legislativă[modificare | modificare sursă]

Puterea legislativă este deținută de Congres, care constă împarte din două camere,
cea superioară, Senatul și cea inferioară, Camera Reprezentanților.

Articolul II - Puterea executivă[modificare | modificare sursă]

Puterea executivă este deținută de Președinte și Vicepreședinte. Puterea executivă
va fi încredințată unui președinte al Statelor Unite ale Americii. Președintele va fi
comandantul suprem al armatei și al marinei, va putea încheia tratate cu avizul și
consimțământul Senatului, dacă cel puțin două treimi din senatorii prezenți își vor da
acordul.

Articolul IV - Puterea statelor și limitele

lor[modificare | modificare sursă]
Articol V - Procesul de schimbare a
constituției[modificare | modificare sursă]
Articol VI - Puterea federală[modificare | modificare sursă]
Amendamente[modificare | modificare sursă]
Constituția Statelor Unite are 27 de amendamente, primele zece, ratificate simultan
intre anii 1789 și 1791, sunt cunoscute sub denumirea de United States Bill of
Rights și urmăresc limitarea puterii guvernului federal.
Primul amendament[modificare | modificare sursă]
Acesta interzice Congresului să voteze legi prin care să se instituie o religie oficială
de stat sau prin care o religie este preferată în locul alteia, să promulge legi prin
care s-ar împiedica libertatea religioasă, legi care să îngrădească libertatea de
exprimare, libertatea presei, legi care să limiteze dreptul la adunare pașnică și la a
trimite petiții guvernului.
Textul amendamentului spune: "Congress shall make no law respecting an
establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the
freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to
assemble, and to petition the Government for a redress of grievances."
Clauza instituirii[modificare | modificare sursă]
"Congress shall make no law respecting an establishment of religion..."
Primului Amendament are ca scop apărarea libertății de conștiință, a libertății
religioase și a libertății de exprimare, iar Clauza Instituirii (eng. Establishment
Clause) contribuie la atingerea acestui scop prin ridicarea "unui zid de separație
între Biserică și Stat".[6] Această clauză poate fi interpretată fie într-un mod
"separaționist", caz în care această clauză ar interzice orice fel de ajutor oferit
de Congres pentru Biserică, indiferent de confesiune, fie într-un mod "non-
preferențialist" interzicând doar ajutarea unei religii în favoarea alteia, nu și
intervenția în domeniul religios cu scopul de a facilita accesul la religie (privește
acomodarea conflictelor ce ar apărea între separarea bisericii de stat și datoria
statului de a asigura libera alegere și accesul cetățenilor la religie - eng. Free
Exercise Clause).
Trebuie remarcat că "această clauză are un caracter absolut". Cere să nu
existe nici o lege (no law) și, de asemenea, trebuie remarcat că această clauză
nu interzice doar instituirea de către guvernul federal a unei religii oficiale de
stat, ci orice fel de lege respecting an establishment of religion"[7] Astfel, deși unii
judecători de la Curtea Supremă, precum William Rehnquist, au argumentat că
această clauză "nu interzice decât instituirea unei singure biserici naționale sau
favorizarea unei biserici în favoarea alteia"[7], majoritatea deciziilor Curții
Supreme și a membrilor ei au susținut că Clauza Instituirii interzice guvernului
promovarea religiei în general cât și favorizarea unei religii în raport cu alta sau
a religiei în raport cu nonreligiile.
În speța, devenită celebră pentru dezbaterile cu privire la Clauza
Instituirii, Everson v. Board of Education, 1947, Curtea Supremă s-a pronunțat
asupra interpretării ei astfel: „Clauza cu privire la instituirea unei religii a Primului
Amendament înseamnă cel puțin asta: Nici un stat și nici guvernul federal nu pot
înființa o biserică. Nici unul nu poate da legi în sprijinul unei religii, a tuturor
religiilor, sau să prefere o religie în favoarea alteia. Nici unul nu pot forța sau
influența o persoană să urmeze sau să renunțe la o anume biserică împotriva
voinței sale sau să fie forțat să-și declare credința sau necredința într-o religie.
Nici o persoană nu poate fi pedepsită datorită sau declarării credințelor
religioase sau nonreligioase, pentru prezența sau absența de la biserică. Nici o
taxă indiferent de sumă, mare sau mică, nu poate fi îndreptată spre susținerea
activităților sau instituțiilor religioase, indiferent de numele și forma aleasă pentru
învățarea sau urmarea învațăturilor religioase. Nici un stat, nici guvernul federal
nu pot, în mod deschis sau secret, participa în activitățile organizațiilor și
grupurilor religioase și viceversa.“[8]
Cazurile ajunse la Curtea Supremă cu privire la Clauza Instituirii au atins toate
zonele de conflict, de intersectare dintre statul secular și biserică/religie,
existând acum o serie de precedente ce se doresc a trasa această graniță fină
între sferele celor două.[9]
De exemplu, în ceea ce privește asistența financiară a organizațiilor
religioase Bradfield v. Roberts (1899) Curtea Supremă a găsit constituțională
finanțarea unui spital administrat de o instituție romano-catolică deoarece
spitalul a fost considerat o instituție seculară a cărei sprijinire cu bani bugetari nu
constituie o sprijinire directă a Bisericii Romano-Catolice. În Everson v. Board of
Education (1947), s-a considerat a fi constituțională o hotărâre locală prin care
era finanțat transportul copiilor la școală, fie că e parohială sau nu, în ciuda
Clauzei Instituiste, asta pentru că legea se aplică tuturor cetățenilor, indiferent
de religie. În Lemon v. Kurtzman(1971), s-au considerat a fi neconstituționale
două legi, una care permitea statului să "cumpere" servicii în sectoare seculare
de la școlile religioase iar alta ce permitea statului să plătească un procentaj din
salariul profesorilor din școlile private, inclusiv cele religioase. O linie de
demarcație pare a considera neconstituțional ajutorul direct către organizațiile
religioase, vezi Sloan v. Lemon 1973, Mueller v. Allen 1983 cu folosirea
veniturilor din taxe pentru ajutorarea colegiilor parohiale, pentru ajutorarea
studenților în a urma aceste cursuri; insă este considerată constituțională
posibilitatea statului de a acorda ajutoare unice pentru construirea acestor
colegii, sau ca girant pentru creditele studenților ce doresc să urmeze un astfel
de colegiu, ajutorul acordat fiind indirect către organizațiile religioase.
În problema rugăciunile în orele din școlile publice s-a considerat, în Engel v.
Vitale 1962, ca neconstituțională rostirea unei rugăciuni, chiar dacă era non-
confesională, Justice Black scriind că: "nu este parte a îndatoririlor oficiale ale
guvernului să compună rugăciuni oficiale pentru orice fel de grup de cetățeni
americani, pe care aceștia să le poată recita ca parte a unui program religios
intreprins de către guvern". În Wallace v. Jaffree (1985), Curtea a găsit
neconstituționlă hotărârea cu privire la necesitatea unui moment de tăcere
pentru rugăciune privată—nu atât tăcerea a fost considerată neconstituțională
cât faptul că aceasta promova religia iar în Lee v. Weisman 1992, tot
neconstituțională a fost decisă și recitirea de rugăciuni religioase în cadrul
ceremoniilor de absolvire, sau alte tipuri, unde prezența nu este neapărat
obligatorie. În Santa Fe Independent School Dist. v. Doe 2000, Curtea a decis
că nici măcar un vot al corpului de studenți nu ar autoriza o rugăciune condusă
de studenți înaintea orelor de curs).
Și exemplele ar putea continua, dar merită spus că din aceste serii de
precedente s-au putut extrage o serie de teste în vederea interpretării
constituționalității, dacă o lege respectă sau nu Clauza Instituirii:1. Testul
Lemon, numit așa după speța din 1971, unde s-a hotărât că pentru a fi în acord
cu această clauză, o lege trebuie a) să aibă un scop secular legitim; b) să fie
neutră față de religie, efectul primar nu trebuie să fie acela de a încuraja sau
inhiba dezvoltarea unei religii; și c) să nu implice guvernul în mod însemnat în
treburile religiei.2 Testul Coerciției asociat, de regulă, cu Justice Anthony
Kennedy și soluționarea din County of Allegheny v. ACLU, afirmă că guvernul nu
violează Clauza Instituirii decât dacă 1) oferă sprijin direct unei religii astfel încât
să contribuie la instituirea unei biserici de stat; și 2) obligă oamenii să sprijine
sau să participe la o religie împotriva voinței lor; 3. Testul Instituirii interpretare
în care o lege încalcă Clauza și Primul Amendament dacă aceasta favorizează o
religie în favoarea alteia într-un mod în care îi face pe unii să se simtă out-sideri,
iar alții să se simtă in-sideri/privilegiați.[7]
În ciuda clarității Primului Amendament la Constituție și al caracterului absolut al
Clauzei Instituirii, în Statele Unite ale Americii există totuși o veche și puternică
tradiție a nerespectului Constituției în această privință, și prin asta în fond a
disprețului pentru legea fundamentală a țării, care astfel ea devine doar o simplă
literă moartă. A trecut astfel mai bine de o jumătate de secol deja de când
spețele relevante (1962, 1963) au fost tranșate de Curtea Supremă a S.U.A.,
însă de atunci și până azi atât membrii legislativului, cât și angajații statului din
școli, dar și populația deservită de aceste instituții însăși, au încălcat și mai
continuă și acum să încalce sistematic, practic de manieră zilnică, prevederile
constituționale privitoare la religia în școlile publice. Astfel, parlamentele statelor
federației americane au adoptat în mod repetat numeroase legi care eludează
hotărârile Curții Supreme și astfel transformă în literă moartă prevederile
constituționale, asta în timp ce minoritatea care protestează sau ar dori sa
protesteze contra acestor încălcări flagrante și sistematice ale Constituției
S.U.A., suportă din partea mediului o colosală presiune întru conformism, fiind
intimidați și reduși astfel la tăcere.[10]
Chiar și anumite instituții federale importante s-au lasat antrenate în tentative de
eludare, de ocolire a deciziilor Curții Supreme: parlamentul federal american
("Congresul") de ex., a adoptat în 1993 "Legea de Reabilitare a Libertății
Religioase" (L.R.L.R.), prin care guvernul federal era obligat să justifice limitarea
libertății religioase doar prin invocarea - și firește dovedirea eventuală a
amenințării - unui interes național major, asta în ciuda faptului că SCOTUS
decisese deja în 1990 că guvernul nu e obligat să invoce vreun "interes național
major" atunci când limitează libertatea religioasă, pentru asta fiind suficient
apelul la o simplă lege cu aplicare generală. Curtea Supremă a considerat că
prin adoptarea acestei legi care practic abolește decizia ei, puterea legislativă
încearcă să-i dicteze, drept pentru care cu prima ocazie (1997) a abolit L.R.L.R.
pe motiv că prin adoptarea acestei legi Congresul se face vinovat de
"nerespectarea separării puterilor în stat".[11]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Constitution of the United States: Main Page
2. ^ Levy, Leonard W.,ed. Encyclopedia of the American Constitution. 5 vol.;
1992, 3000 p.

3. ^ US Law Dictionary

4. ^ Tribe, Laurence H. , American Constitutial Law (1999)

5. ^ Kersch, Ken I., Constructing Civil Liberties: Discontinuities in the

Development of American Constitutional Law, Cambridge, U. Press, 2004,
p.392.

6. ^ Introduction to the principle of separation of church and state

7. ^ a b c firstamendmentcenter.org: Religious Liberty in Public Life - Establishment

clause Index

8. ^ Everson v. Board of Education(1947)

9. ^ First Amendment Library - Freedom of Religion Cases & Materials

10. ^ În speța Engle v. Vitale (1962) și Comisia Școlară Abington v. Schempp
(1963) Curtea Supremă a decis în mod clar că școlile nu pot comandita
rugăciuni sau lecturi ale Bibliei, și că profesorii și învățătorii, sau alte oficialități
și angajați din instituțiile de învățământ ale guvernului, nu pot organiza și
conduce rugăciuni. În opinia SCOTUS, a face așa ceva ar însemna "a institui o
religie într-o instituție guvernamentală". Însă în ciuda acestor spețe cu valoare
de precedent ("landmark court decisions"), parlamentele statelor federației au
adoptat numeroase legi care să eludeze hotărârile Curții Supreme a Statelor
Unite ale Americii: parlamentarii adunărilor statelor federației adoptă astfel de
legi pentru că ele sunt extrem de populare în electorat și sunt astfel excelente
teme de campanie electorală. Curțile federale au respins în mod repetat aceste
 legi, însă membrii parlamentelor statelor federației nu-și abandonează acest
prost obicei niciodată. Între timp, este un fapt că în instituțiile de învățământ din
numeroase comisii școlare, profesorii conduc rugăciuni iar elevii le recită zilnic,
ignorând pur și simplu Constituția și legile. Părinții și elevii care se opun acestei
practici ilegale a rugăciunilor în școlile publice le este adesea teamă să depună
plângeri din cauza presiunii sociale. Chestiunea rugăciunilor în școlile publice
ilustrează tensiunea dintre democrație și un guvern constituțional. Continuarea
recitării de rugăciuni în unele școli - și intimidarea celor care obiectează la
această practică ilegală - reprezintă un exemplu contemporan de "tiranie a
majorității", tiranie despre care scria în 1830 savantul francez Alexis De
Tocqueville. (In Engle v. Vitale (1962) and School District of Abington v.
Schempp (1963) the Supreme Court unambiguously held that schools could not
sponsor prayer or Bible readings and that teachers, principals, and other school
officials and employees could not lead prayers. To do so, according to the
Court, was to establish religion in a government institution. Despite these cases,
state legislatures have passed numerous acts to circumvent the Supreme Court
ruling. State lawmakers pass such laws because they are popular with
constitutents and are often excellent campaign issues. Time after time the
federal courts have struck down such laws, but legislatures never seem to get
the message. Meanwhile, we know that in numerous school districts teachers
lead prayers and students say them every day, simply ignoring the law of the
land. Parents and students who object to such prayers are often afraid to
complain because of social pressure. The issue of school prayer illustrates the
tension beween democracy and constitutional government. The continuations of
school prayers in some schools - and the intimidation of those who object to
such prayers - is a modern-day example of the "tyranny of the majority" that the
French scholar Alexis de Tocqueville identified in the 1830s.") - citat din
lucrarea "Religion and American Law: An Encyclopedia", autor Paul Finkelman
(Chapman Distinguished Professor University of Tulsa College of Law), citatul
provenind din "Introducere", pp. vii/viii. Religion and American Law, Garland
Reference Library Of The Humanities (Vol. 1548), Garland Publishing, Inc., A
Member Of The Taylor & Francis Group, New York & London, 2000, Copyright
© 2000 by Paul Finkelman.

11. ^ Un contraexemplu al tiraniei majorității poate fi perceput în Legea de

Reabilitare a Libertății Religioase. In speța Biroul de Angajări din cadrul
Departamentului Personal (Resurse Umane) al statului Oregon contra Smith,
Curtea Supremă a decis că statele n-au nevoie să justitice limitările libertății de
exercitare a religiei prin apelul la o noțiune precum "interesul național major".
Curtea Supremă a hotărât că scutirile și înlesnirile religioase nu-s o chestiune
cerută de Constituție. În 1993 Congresul a încercat să abolească această
hotărâre și să reimpună guvernelor (statelor federației) obligația de a demonstra
existența unui caz de interes național major atunci când refuza înlesnirile
religioase sau scutirile pe motive religioase. Adoptând această lege, Congresul
n-a încercat să impună o tiranie a majorității, ba dimpotrivă, a încercat să
impună tuturor majorităților protecția minorităților religioase. Legea a fost
adoptată cu scopul de a "reinstaura testul interesului național major" așa cum a
existat el înaintea judecării la Curtea Supremă a cazului Oregon v. Smith", și
"să furnizeze un fundament juridic celor cărora guvernul le îngreunează liberul
exercițiu al religiei lor." Legea declara că "guvernul nu trebuie să îngreuneze
unei persoane liberul exercițiu al religiei chiar dacă această îngreunare rezultă
ca și consecință a aplicării unei legi cu caracter general", cu excepția cazului în
care "se dovedește că această limitare a exercițiului … (1) este esențială pentru
 promovarea unui interes național major; și (2) este cel mai puțin restrictiv mijloc
de a promova acest interes național major." Rareori a încercat Congresul să
limiteze puterea lui sau a celorlalte ramuri ale cârmuirii (guvernului), pentru a
proteja minoritățile. Dar acest admirabil exemplu nu putea trece testul
constituționalității, astfel încât în cazul Orașul Boerne contra Flores (1997)
Curtea Supremă a anulat legea Congresului (L.R.L.R.) pe motiv că aceasta
violează separarea puterilor în stat. Congresul nu poate dicta Curții Supreme ce
teorie juridică trebuie să adopte aceasta în jurisprudența ei. (The flip side of the
tyranny of the majority can be seen in the Religious Freedom Restoration Act
(RFRA). In Employment Division, Department of Human Resources of Oregon
v. Smith(1990) the Supreme Court ruled that states did not need to justify
burdens on religious exercise with a compelling state interest. Instead, the
Court ruled that religious exemptions to generally applicable laws are not
constitutionally required. In 1993 Congress tried to reverse this ruling and bring
back the compelling state interest test in cases involving the free exercise of
religion. In passing this act Congress did not try to impose a “tyranny of the
majority,” but rather tried to get all majorities to protect minority religions. The
law was passed “to restore the compelling interest test” as it had existed before
Oregon v. Smith, and “to provide a cause of action to persons whose religious
exercise is burdened by government.” The law declared that “Government shall
not burden a person’s exercise of religion even if the burden results from a rule
of law of general applicability” except “if it demonstrates that the application of
the burden to the person… (1) is essential to further a compelling state interest;
and (2) is the least restrictive means of furthering that compelling governmental
interest.” Rarely has Congress tried to reign in its own powers, and that of other
branches of government, to protect minorities. But, this admirable goal could not
pass constitutional scrutiny. In City of Boerne v. Flores (1997) the Supreme
Court overturned RFRA on the ground it violated the separation of powers.
Congress cannot dictate to the Supreme Court what theory of law the Court
must adopt in its jurisprudence.) - citat din lucrarea "Religion and American
Law: An Encyclopedia", autor Paul Finkelman (Chapman Distinguished
Professor University of Tulsa College of Law), citatul provenind din
"Introducere", p. viii. (Religion and American Law, Garland Reference Library Of
The Humanities (Vol. 1548), Garland Publishing, Inc., A Member Of The Taylor
& Francis Group, New York & London, 2000.)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Levy, Leonard W.,ed. Encyclopedia of the American Constitution. 5 vol.;
1992, 3000 p.;
 US Law Dictionary;

 Tribe, Laurence H. , American Constitutional Law ( 1999);

 Gregory Casey, “ The Supreme Court and Myth: An Empirical Investigation,

“Law &Society Review, vol.8, no.3, p. 385-420;

 Marshall, Thurgood, “ The Constitution: A living document”, Howard Law

Journal 1987, p. 28;

 Rakove, Jack N., Original Meanings: Politics and Ideas in the Making of the
Constitution. Knopf, 1996,p. 455;
 Amar, Akhil Reed (2005), “ In the beginning”, America’s Constitution: A
Biography, New York: Random House.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikicitat găsiți citate legate de Constituția Statelor Unite ale Americii.

La Wikisursă există texte originale legate de Constituția Statelor Unite ale

Americii

Arhivele naționale ale SUA (National Archives)

[modificare | modificare sursă]

 The National Archives Experience — Constitution of the United States

 The National Archives Experience — High Resolution Downloads of the
Charters of Freedom

 Full text of U.S. Constitution

 Full text of The Bill of Rights

 Full text of the amendments

Surse oficiale ale guvernului Statelor

Unite[modificare | modificare sursă]
 Analysis and Interpretation of the Constitution of the United States:
Annotated constitution, with descriptions of important cases (official
publication of U.S. Senate)
 United States Constitution and related resources: Library of Congress

 CIA World Fact Book

Website-uri neguvernamentale[modificare | modificare sursă]

 The Constitution Society: Research and public education on the principles
of constitutional republican government
 Law about...the Constitution: An overview of constitutional law from
the Legal Information Institute

 The U.S. Constitution Online: Full text of Constitution, with some history and
annotation

 The U.S. Constitution Online: Record of ratifications by states

 National Constitution Center in Philadelphia: Museum and education center

 Education on the U.S. Constitution. ERIC Digest No. 39.: Study on the
treatment of the Constitution in public education

 Free audiobook from librivox.org

 Annotated Constitution by the Congressional Research Service of the

U.S. Library of Congress(hyperlinked version published by LII)

 http://www.law.umkc.edu/faculty/projects/ftrials/conlaw/estabinto.htm

Website-uri activiste[modificare | modificare sursă]

 SmallGovTimes.com: Site advocating small government and strict
constitutional construction
 Thirty-Thousand.org: Site advocating an increase in the size of the House of
Representatives.

 Krusch, Barry (2003). Would The Real First Amendment Please Stand

Up? Online book arguing that the Supreme Court's interpretation of the First
Amendment has created a “virtual First Amendment" that is radically
different from the true amendment.