Tensiunea superficială

Tensiunea superficială este proprietatea generală a lichidelor de a lua o formă geometrică de arie minimă în lipsa forțelor externe,
datorată acțiunii forțelor de coeziune dintre moleculele lichidului. Această proprietate face ca porțiunea de suprafață a lichidului să
fie atrasă de altă suprafață, cum ar fi cea a unei alte suprafețe de lichid, ca în cazul fuzionării picăturilor de apă sau a formării de
sfere din picăturile de mercur.
Aplicând fizica newtoniană forțelor ce apar din cauza tensiunii superficiale se obțin predicții precise pentru numeroase
comportamente ale lichidelor, comportamente atât de comune încât sunt în general luate ca atare.
Aplicând termodinamica acelorași forțe, rezultă predicții pentru alte comportamente mai subtile ale lichidelor.
Mărimea fizică ce caracterizează tensiunea superficială este coeficientul de tensiune superficială, notată de regulă cu litera
grecească σ (sigma), uneori cu γ (gamma), care este o mărime fizică intensivă, caracteristică fiecărei substanțe omogene în condiții
fizice date (constantă de material)
Coeficientul de tensiune superficială are dimensiune de forță pe unitatea de lungime, sau de energie pe unitatea de arie. Cele două
sunt echivalente — dar când se face referire la energie pe unitatea de arie, se preferă termenul de energie superficială — termen
mai general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor.

Cuprins

 1Cauze
 2Efecte vizibile în viața de zi cu zi

 3Bazele fizice

o 3.1Două definiții

o 3.2Formulă dimensională și unități de măsură

o 3.3Exemple sugestive pentru efectele tensiunii superficiale

 3.3.1Acțiunea peliculei de lichid asupra unui fir

 3.3.2Insecte pe suprafața liberă a apei

 3.3.3Propulsia datorită tensiunii superficiale interfaciale

o 3.4Curbura suprafeței și presiunea

o 3.5Suprafața de arie minimă a unei pelicule cu delimitare arbitrară

o 3.6Fenomene de contact între lichide și solide

 3.6.1Unghiuri de racordare și tensiunea interfacială

 3.6.2Unghiuri de racordare particulare

 4Metode de măsurare

 5Efecte

o 5.1Lichid într-un tub vertical

o 5.2Pete pe o suprafață

o 5.3Dezintegrarea jeturilor în picături

 6Termodinamică

o 6.1Termodinamica balonului de săpun

o 6.2Influența temperaturii

o 6.3Influența compoziției soluțiilor

o 6.4Influența dimensiunii particulelor asupra presiunii vaporilor

 7Tabel de date

 8Galerie de efecte

 9Vezi și

 10Bibliografie

o 10.1în limba română

o 10.2în limbi străine

 11Legături externe

Cauze[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Fenomene moleculare în lichide.

Diagramă a forţelor ce acţionează asupra a două molecule de lichid.

Această agrafă se află sub nivelul apei, care a crescut ușor și uniform. Tensiunea superficială împiedică atât scufundarea agrafei, cât și revărsarea

lichidului peste paharul albastru.

Tensiunea superficială se datorează atracției dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei
lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru
termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La
suprafața lichidului, moleculele sunt atrase înspre interior de alte molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele
din mediul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid).[1] Astfel, toate moleculele de la suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de
atracție moleculară îndreptate spre interior, echilibrată în celălalt sens doar de rezistența la compresie a lichidului, ceea ce
înseamnă o forță rezultantă nulă. Există, însă, o forță ce determină diminuarea suprafeței libere a lichidului, și în acest sens,
suprafața unui lichid se aseamănă cu o membrană elastică. Din cauza aceasta, sub acțiunea forțelor moleculare din partea masei
de lichid, suprafața liberă a lichidului tinde să ia forma ce corespunde celei mai mici suprafețe locale.[1]
Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât
dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea. Dar
moleculele de la margine au mai puțini vecini decât cele interioare și deci sunt într-o stare de energie mai mare. Pentru ca lichidul
să-și minimizeze starea energetică, el trebuie să minimizeze numărul de molecule de la margine și deci să-și minimizeze aria
suprafeței.[2][3]
Ca rezultat al minimizării ariei, suprafața unui lichid va prelua forma cea mai uniformă pe care o poate avea (demonstrația
matematică a faptului că formele „uniforme” minimizează aria suprafeței se bazează pe ecuația Euler–Lagrange). Cum orice
curbură a formei suprafeței duce la mărirea ariei, va rezulta și o energie mai mare. În consecință, suprafața va împinge înapoi înspre
orice curbură în același fel în care o minge împinsă la deal va împinge înapoi pentru a-și minimiza energia potențială gravitațională.

Efecte vizibile în viața de zi cu zi[modificare | modificare sursă]

Apă formând un bob de rouă pe o frunză

Apă picurând dintr-un robinet

Efectele tensiunii superficiale pot fi văzute în cazul apei:


Formarea de picături de apă pe suprafața caroseriei ceruite a unui automobil. Apa are aderență slabă cu ceara și
puternică cu ea însăși, și astfel apa se adună în picături. Tensiunea superficială le dă o formă cvasisferică, fiindcă sfera are
cel mai mic raport între aria suprafeței și volum

Formarea de picături are loc atunci când o masă de lichid este întinsă. Animația arată apa care aderă la gura robinetului
și care câștigă în masă până când greutatea ei crește dincolo de punctul în care tensiunea superficială nu o mai poate ține
legată de robinet. După aceea, ea se separă și tensiunea superficială formează picătura sferică. Dacă din robinet ar fi curs un
flux continuu de apă, acesta s-ar fi dezmembrat în picături pe parcursul căderii. Gravitația întinde fluxul de apă, după care
tensiunea superficială îl strânge în sfere.[4]


Plutirea de obiecte mai dense ca apa are loc când obiectul nu se umezește și greutatea sa este suficient de mică pentru a
fi contrabalansată de forțele ce rezultă din tensiunea superficială.[3]


Separarea uleiului de apă este cauzată de o diferență între tensiunile superficiale ale lichidelor diferite.


Lacrimile de vin reprezintă formarea de picături și curgeri pe marginea unui pahar ce conține o băutură alcoolică. Cauzele
sale se regăsesc în interacțiunile complexe dintre tensiunile superficiale diferite între apă și etanol.

Tensiunea superficială apare și în alte fenomene comune, mai ales când se folosesc unele substanțe care o reduc:

 Baloanele de săpun au suprafețe foarte mari cu volum foarte mic. Baloanele de apă pură sunt instabile. Adăugarea de
surfactanți, însă, poate avea efect stabilizator asupra baloanelor (efectul Marangoni). Surfactanții reduc tensiunea superficială
a apei de cel puțin trei ori.
 Emulsiile sunt un tip de soluție în care joacă un rol și tensiunea superficială. Mici fragmente de ulei suspendate în apă
pură se adună spontan în mase mult mai mari. Dar prezența unui surfactant duce la scăderea tensiunii superficiale, care
permite stabilitatea micilor picături de ulei în masa apei (sau viceversa).

Bazele fizice[modificare | modificare sursă]

Două definiții[modificare | modificare sursă]
Diagramă ce prezintă, în secţiune transversală, un ac ce pluteşte la suprafaţa apei. Greutatea sa, Fw, acţionează vertical în jos şi este echilibrată de

forţele de tensiune superficială de pe cele două laturi, Fs, tangente la suprafaţa apei în punctele în care ea intră în contact cu acul. Componentele

orizontale ale celor doi vectori Fs sunt orientate în sens opus una faţă de alta şi deci se anulează reciproc (fiind egale în modul, din motive de simetrie),

dar componentele verticale sunt orientate în acelaşi sens (vertical, în sus) şi deci se adună[3] şi echilibrează greutatea Fw.

Dintre toate corpurile geometrice, forma sferică posedă, la un volum determinat, cea mai mică arie. Din acest motiv, schimbarea
formei nesferice ale unei mase determinate de lichid într-o formă sferică, atrage după sine micșorarea ariei suprafeței de delimitare
a lichidului de mediul înconjurător. Prin urmare, efectul forțelor presiunii moleculare, sub influența cărora lichidul ia forma sferică,
este analoagă acțiunii care ar apărea dacă suprafața lichidului ar reprezenta o membrană elastică ce tinde să se contracte (strângă)
[5]
 Fenomenele fizice determinate de existența presiunii moleculare se pot explica prin aplicarea modelului unei astfel de membrane
superficiale care delimitează volumul lichidului studiat, de mediul său înconjurător.[1][6]
Pentru menținerea unei membrane întinsă în echilibru static, la marginea ei trebuie să existe o forță F, tangentă la suprafața
lichidului și normală la marginea suprafeței; forța aceasta se numește forță de tensiune superficială. Acestă forță este direct
proporțională cu lungimea l a marginii membranei de lichid; pentru a scrie expresia matematică a forței de tensiune superficială se
introduce un coeficient de proporționalitate, numit coeficientul de tensiune superficială, reprezentat prin simbolul σ și care

depinde de natura lichidului.[6] Dependența forței de tensiune superficială de lungime se exprimă prin formula:   . Coeficientul
tensiunii superficiale este definit ca fiind forța pe unitatea de lungime, unde forța este paralelă cu suprafața, dar perpendiculară pe
direcția lungimii.[1] Din expresia forței de tensiune se poate scrie formula de definiție a coeficientului de tensiune superficială:[5]

Cu alte cuvinte, coeficientul   este numeric egal cu forța aplicată pe unitatea de lungime a marginii suprafeței membranei de
lichid.[1][5][6][7]
Un mod intuitiv de a înțelege dependența forței de lungime este exemplul dat de o peliculă plană de săpun delimitată de o buclă de

ață întinsă, de lungime l. Ața va fi trasă spre interiorul peliculei (membranei) de o forță egală cu 2 L (factorul numeric 2 apare
din cauză că pelicula de săpun are două fețe, și deci două suprafețe, astfel încât ața se „racordează” de două ori la membrană).
[8]
 Tensiunea superficială are deci dimensiune de forță pe unitate de lungime.[6] În Sistemul Internațional unitatea sa
este newtonul pe metru, dar în cgs unitatea sa este dina pe cm.[6][9] O dină/cm corespunde la 0,001 N/m.
O definiție echivalentă pentru coeficientul de tensiune superficială, utilă în termodinamică, este lucrul mecanic efectuat pe unitatea
de suprafață.[6] Astfel, pentru a crește aria suprafeței libere a unei mase de lichid cu o cantitate, ΔA, este necesară o cantitate de

lucru mecanic  ΔA.[8] Acest lucru mecanic se transformă în energie potențială. Cum sistemele mecanice izolate încearcă să
găsească o stare de energie potențială minimă, potrivit principiului minimei acțiuni, o picătură liberă de lichid preia în mod natural o
formă sferică, formă de suprafață minimă pentru un volum dat.[5]
Lucrul mecanic al forţei de tensiune superficială

Pentru deducerea relației corecte dintre energia membranei, variația ariei și coeficientul de tensiune superficială se consideră o
membrană de lichid dreptunghiulară întinsă pe un cadru rigid de înălțime l, având una din înălțimi (o latură) mobilă și de masă
neglijabilă (vezi figura din dreapta). În vederea determinării lucrului mecanic necesar pentru a mări aria membranei superficiale de
lichid cu o cantitate ΔA, se deplasează prin translație latura mobilă a membranei pe o distanță ΔS sub acțiunea unei forțe externe F.
[5][10]
 Procesul de întindere a membranei este unul cvasistatic, de aceea, această forță este permanent în echilibru cu rezultanta
forțelor de tensiune superficială care se opun deplasării spre dreapta. În aceste condiții, lucrul mecanic efectuat de către forța F

împotriva forțelor de tensiune superficială este  .[10] Conform relației de definiție a forței de tensiune superficială  ; din
aceste două relații rezultă expresia lucrului mecanic corespunzător creșterii ariei membranei:

Produsul   este egală cu variația ΔA a ariei membranei astfel încât:[10]

Lucrul mecanic efectuat asupra membranei contribuie la creșterea energiei potențiale a membranei, adică  , de unde

Relație din care se scrie o a doua definiție pentru coeficientul de tensiune superficială:

.
Energia potențială E este fracțiunea din energia internă a membranei care pe parcursul unei transformări izoterme poate fi
transformat în lucru mecanic. În termodinamică această parte a energiei se numește energie liberă (generalizat: potențialul Gibbs).

[10]
 Ultima relație dă definiția fizică a coeficientului  , și anume: coeficientul de tensiune superficială este numeric egal cu
variația energiei libere a membranei superficiale raportat la variația ariei acestei membrane.[10]

Formulă dimensională și unități de măsură[modificare | modificare sursă]

Conform analizei dimensionale, formula dimensională pentru   după prima definiție se scrie sub forma:

Adică dimensiunea fizică a coeficientului de tensiune superficială este masa ori timpul la puterea minus doi.
În Sistemul Internațional de Măsuri forța se măsoară în N iar lungimea în m, rezultă că unitatea de măsură pentru coeficientul
tensiunii superficiale în SI este:

Adică: unitatea de măsură a tensiunii superficiale în SI este newon pe metru sau newton ori metru la puterea minus unu. În
sistemul cgs ea se măsoară în dyn pe centimetru sau dyn ori centimetru la puterea minus unu.
După a doua definiție, unitatea de măsură este:

În consecință tensiunea superficială poate fi măsurată în SI și ca jouli pe metru pătrat și în cgs ca ergi pe cm2.[6][10]

Echivalența energiei pe unitate de suprafață cu forța pe unitatea de lungime se poate demonstra prin analiză dimensională.[6][8] Prin
egalarea celor două expresii ale coeficientului de tensiune superficială rezultă relațiile:

Exemple sugestive pentru efectele tensiunii

superficiale[modificare | modificare sursă]
Acțiunea peliculei de lichid asupra unui fir[modificare | modificare sursă]

Întinderea unui fir textil de către tensiunea superficială dintr-o membrană de soluţie apoasă de săpun

În imaginea animată din dreapta este prezentat un experiment simplu care demonstrează acțiunea tensiunii superficiale asupra
membranelor de lichid. O peliculă subțire de soluție apoasă de săpun este întinsă pe „buza” unui pahar, între două puncte diametral
opuse ale marginii paharului se află legat un fir textil ușor care are o formă oarecare. Inițial, forma firului este stabilă datorită faptului
că forțele de tensiune superficială care acționează de o parte și alta sunt în echilibru. În momentul în care experimentatorul „sparge”
pelicula din partea de jos, forțele de tensiune superficială acționează unilateral numai din partea de sus, reducând aria peliculei
rămase la minimum iar firul textil este întins, luând o formă curbă corespunzătoare ariei minime. Configurația finală, de „semilună”, a
ansamblului peliculă-fir corespunde celei mai coborâte valori a energiei potențiale.

Insecte pe suprafața liberă a apei[modificare | modificare sursă]

Două gerridae, insecte ce folosesc tensiunea superficială pentru deplasare

Cele două insecte care se împerechează utilizează tensiunea superficială pentru a sta pe suprafața apei. Suprafața liberă a apei se
comportă ca o membrană elastică: picioarele insectelor, în contact cu suprafața apei, determină îndoirea acesteia, crescându-i aria.
Aceasta reprezintă o creștere a energiei potențiale datorită tensiunii superficiale care apare în regiunea deformată a apei egală cu
scăderea de energie potențială rezultată din coborârea centrului de masă al insectelor; prin aceasta se realizează un echilibru
energetic în sensul că variația energiei ansamblului insecte-peliculă de apă este nulă. Fenomenul se poate explica și din punct de
vedere static, prin echilibrarea forței de greutate ale celor două insecte de rezultanta forțelor de tensiune superficială ce acționează
din partea peliculei de apă deformată asupra picioarelor insectelor[11]

Propulsia datorită tensiunii superficiale interfaciale[modificare | modificare sursă]

Propulsia unui corp uşor datorită tensiunii superficiale interfaciale

Curbura suprafeței și presiunea[modificare | modificare sursă]

Forţele de tensiune superficială acţionând asupra unui element de suprafaţă  .   şi   sunt elementele arcelor de

curbură după axele de coordonate. Echilibrarea forţelor de tensiune superficială cu forţele datorate presiunii conduce la ecuaţia Young–Laplace
Dacă nu acționează nicio forță normală asupra suprafeței aflată sub acțiunea tensiunii, ea trebuie să rămână plană. Dar dacă
presiunea de o parte a suprafeței diferă de cea de partea cealaltă, diferența de presiune înmulțită cu aria are ca rezultantă o forță
normală. Pentru ca forțele de tensiune superficiale să anuleze forța normală dată de presiune, suprafața trebuie să fie curbată.
Diagrama arată cum curbura unui element de suprafață duce la o componentă netă a forțelor de tensiune, normală pe centrul
elementului de suprafață. Starea de echilibru care se realizează este descrisă de ecuația ecuația Young–Laplace:[2][6]

unde:

  este diferența de presiune.

  este tensiunea superficială.

  și   sunt razele de curbură după fiecare axă paralelă cu suprafața.

Cantitatea din paranteza din partea dreaptă a ecuației este de fapt dublul curburii medii a suprafeței (în funcție de
normalizare).
Soluțiile acestei ecuații determină forma picăturilor de apă, petelor, meniscurilor, baloanelor de săpun și ale tuturor celorlalte
forme determinate de acțiunea tensiunii superficiale (cum ar fi forma urmelor insectelor pe suprafața apei).

Tabelul de mai jos arată cum crește presiunea internă a picăturii de apă cu scăderea razei. Pentru
picături nu foarte mici efectul este neglijabil, dar diferența de presiune devine enormă atunci când
picăturile ajung la dimensiuni moleculare.
Δp pentru picături de apă de raze diferite în condiții standard de presiune și temperatură

Raza picăturii 1 mm 0,1 mm 1 μm 10 nm

Δp (atm) 0,0014 0,0144 1,436 143,6

Suprafața de arie minimă a unei pelicule cu delimitare

arbitrară[modificare | modificare sursă]

Suprafaţa minimă

Pentru a găsi forma suprafeței minimale pentru pelicula limitată de un cadru cu o geometrie arbitrară folosind doar mijloace
matematice, se impune rezolvarea unui sistem de ecuații diferențiale cuplate, supuse condițiilor la frontieră, care este un calcul
dificil. Realizând respectivul cadru din sârmă și scufundându-l într-o soluție de săpun, între tronsoanele cadrului se va forma o
peliculă de suprafață aproximativ minimală (cea exactă doar în imponderabilitate) în câteva secunde. Fără a efectua niciun
calcul, pelicula ajunge singură la soluția unei minimizări complexe.[8][12]
Motivul pentru aceasta este acela că diferența de presiune de-a lungul unei interfețe fluide este proporțională cu curbura
medie, după cum arată ecuația Young-Laplace. Pentru o peliculă de săpun deschisă, diferența de presiune este zero, și deci
curbura medie este și ea zero, iar suprafețele minimale au ca proprietate nulitatea curburii medii.

Fenomene de contact între lichide și solide[modificare | modificare

sursă]
Unghiuri de racordare și tensiunea interfacială [modificare | modificare sursă]
Cum niciun lichid nu poate exista într-un vid perfect perioade lungi de timp din cauza evaporării rapide, suprafața oricărui lichid
este o interfață între acel lichid și un alt mediu. Suprafața unui lac, de exemplu, este o interfață între apa din lac și aer. Atunci,
tensiunea superficială nu
este doar o proprietate a
lichidului, ci o proprietate a
interfeței lichidului cu un alt
mediu. Dacă un lichid este
într-un recipient, atunci în
afara interfeței lichid/aer la
suprafața de sus, există și o
interfață între lichid și pereții
recipientului. Tensiunea
superficială între lichid și aer
este de regulă mai mare
decât tensiunea superficială
de la contactul cu pereții
recipientului. Și acolo unde
se întâlnesc două suprafețe,
geometria lor trebuie să fie
în așa fel ca toate forțele să Forţele în punctul de contact pentru un unghi de contact mai mare de 90° (stânga) şi mai mic de 90° (dreapta)
fie în echilibru.[2][6][8]

Când cele două suprafețe se întâlnesc, ele formează un unghi de racordare,  , care este unghiul pe care tangenta la
suprafață îl face cu suprafața solidă. Diagrama din dreapta prezintă două exemple. Forțele de tensiune sunt prezentate pentru
interfața lichid-aer, interfața lichid-solid și interfața solid-aer. În exemplul din stânga, diferența dintre tensiunile superficiale

lichid-solid și solid-aer,  , este mai mică decât tensiunea superficială lichid-aer,  , dar totuși pozitivă, și anume

În diagramă, atât forțele verticale cât și cele orizontale trebuie să se anuleze exact în punctul de contact. Componenta

orizontală a lui   este anulată de forța de adeziune,  .[8]

Componenta verticală a lui   trebuie să anuleze exact forța  .[8]

Lichid Solid Unghiul de racordare

apă

etanol sticlă obișnuită 0°

cristal de plumb
cuarț obișnuit
dietil eter
 tetraclorură de
carbon

glicerol

acid acetic

ceară de petrol 107°

apă
argint 90°

sticlă obișnuită 29°

iodură de metil cristal de plumb 30°

cuarț obișnuit 33°

mercur sticlă obișnuită 140°

Câteva unghiuri de contact lichid-solid [8]

Întrucât forțele sunt direct proporționale cu tensiunile superficiale respective, avem și:[2][6]

unde


 este tensiunea interfacială lichid-solid,


 este tensiunea interfacială lichid-aer,


 este tensiunea interfacială solid-aer,


 este unghiul de contact, unde un menisc concav are unghi de racordare mai mic de 90° iar un menisc
convex are unghi de racordare mai mare de 90°.[6][8]

Aceasta înseamnă că deși diferența dintre tensiunile superficiale lichid-solid și solid-aer,  , este

dificil de măsurat direct, ea poate fi calculată cu ușurință pe baza unghiului de racordare,  , dacă

se cunoaște tensiunea superficială lichid-aer,  .[6]

Aceeași relație există și în diagrama din dreapta. Dar în acest caz se vede că
deoarece unghiul de racordare este mai mic de 90°, diferența de tensiune
superficială lichid-solid/solid-aer trebuie să fie negativă:

Unghiuri de racordare particulare[modificare | modificare sursă]

În cazul particular al unghiului de racordare al unei interfețe apă-argint la care unghiul de racordare este
egal cu 90°, diferența de tensiune superficială lichid-solid/solid-aer este exact zero.
Un alt caz particular îl reprezintă unghiul de racordare de exact 180°. Apa împreună cu un teflon special
pregătit se apropie de această valoare.[2] Unghiul de racordare de 180° se realizează când tensiunea
superficială lichid-solid este exact egală cu tensiunea superficială lichid-aer.[6]

Metode de măsurare[modificare | modificare sursă]

Tensiunea superficială poate fi măsurată folosind metoda picăturilor pe un goniometru.

Întrucât tensiunea superficială are numeroase efecte, există mai multe căi de a o măsura. Metoda optimă
depinde de natura lichidului măsurat, de condițiile în care se măsoară tensiunea și de stabilitatea
suprafeței la deformare.


Metoda inelului du Noüy: Metoda tradițională utilizată pentru măsurarea tensiunii superficiale sau
interfaciale. Proprietățile suprafeței legate de umezire au o influență restrânsă asupra acestei
tehnici. Se măsoară forța maximă exercitată de suprafață asupra inelului.[13]


O versiune minimizată a metodei Du Noüy utilizează un ac metalic cu diametru mic în loc de inel, în
combinație cu o microbalanță de mare sensibilitate pentru măsurarea forței maxime. Avantajul
acestei metode este acela că se pot măsura volume foarte mici (până la ordinul zecilor de microlitri)
cu foarte mare precizie, fără a trebui să se efectueze corecții pentru flotabilitate (pentru un ac cu
geometria corectă). În plus, măsurarea se poate efectua foarte rapid, în minim 20 de secunde.


Metoda plăcilor Wilhelmy: O metodă universală potrivită pentru măsurarea tensiunii superficiale pe
intervale de timp lungi. O placă verticală de perimetru cunoscut se atașează la o balanță, și se
mășoară forța datorată umezirii.[14]


Metoda rotației picăturii: Această tehnică este ideală pentru măsurarea tensiunilor interfaciale mici.
Se măsoară diametrul unei picături într-o fază grea în timp ce ambele se rotesc.

Metoda picăturii: Prin această tehnică se pot măsura tensiunea superficială și cea interfacială, chiar
la temperaturi și presiuni ridicate. Geometria unei picături se analizează optic.[14]


Metoda lui Jaeger: O tehnică de măsurare pentru determinarea tensiunii superficiale la durate de
rezistență mici ale suprafețelor. Se măsoară presiunea minimă pe fiecare balon.


Metoda volumului picăturii: O metodă pentru determinarea tensiunii interfaciale ca funcție de vârsta
interfeței. Un lichid cu o densitate este pompat într-un al doilea lichid cu o densitate diferită și se
măsoară timpul între formarea picăturilor.[15]


Metoda creșterii în tub capilar: Capătul unui tub capilar este scufundat într-o soluție. Înălțimea până
la care urcă soluția în interiorul tubului capilar este legată de tensiunea superficială prin
ecuația discutată mai jos.[16]


Metoda stalagmometrică: O metodă ce constă în cântărirea șî analizarea unei picături de lichid.


Metoda picăturii legate: O metodă de determinare a tensiunii superficiale și a densității prin
plasarea unei picături pe un substrat și măsurarea unghiului de contact.[17]


Metoda cu cerneală de test: O metodă de măsurare a tensiunii superficiale a substratelor folosind
cerneală de test și interpretând reacția cernelii. Vezi video.

Efecte[modificare | modificare sursă]
Lichid într-un tub vertical[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Capilaritate.

Diagrama unui barometru cu mercur

Un barometru cu mercur constă dintr-un tub vertical de sticlă de aproximativ 1 cm diametru umplut parțial
cu mercur, și cu vid (denumit vid Toricelli) în volumul neumplut (vezi diagrama din dreapta). Nivelul
mercurului din centrul tubului este mai înalt decât la margini, suprafața superioară a mercurului fiind în
formă de dom. Centrul de masă al întregii coloane de mercur ar fi puțin mai jos dacă mercurul ar fi plat
de-a lungul secțiunii transversale a tubului, dar forma de dom dă o arie a suprafeței puțin mai mică
întregii mase de mercur. Din nou, cele două efecte se combină pentru a minimiza energia potențială
totală. O astfel de formă a suprafeței se numește menisc convex.
Motivul pentru care se consideră aria suprafeței întregii mase de mercur, inclusiv porțiunea care se află
în contact cu sticla, este că mercurul nu aderă deloc la sticlă. Astfel, tensiunea superficială a mercurului
acționează asupra suprafeței sale totale, inclusiv a celei aflate în contact cu sticla. Dacă în loc de sticlă
tubul ar fi fost din cupru, situația ar fi fost foarte diferită. Mercurul aderă cu agresivitate la cupru. Deci
 într-un tub de cupru, nivelul mercurului în centrul tubului va fi mai mic decât pe margini (ar prezenta
menisc concav). Într-o situație în care lichidul aderă la pereții recipientului, se consideră că partea
suprafeței fluidului care se află în contact cu recipientul are tensiune superficială negativă. Fluidul atunci
încearcă să maximizeze aria suprafeței de contact. Deci în acest caz creșterea ariei de contact cu
recipientul reduce energia potențială în loc să o mărească. Această scădere este suficientă pentru a
compensa creșterea de energie potențială asociată cu ridicarea fluidului în apropierea pereților
recipientului.

Ilustraţie a creşterii şi scăderii prin capilaritate. Roşu=unghi de contact mai mic de 90°; albastru=unghi de contact

mai mare ca 90°

Dacă un tub este suficient de îngust și adeziunea lichidului la pereții săi este suficient de mare, tensiunea
superficială poate trage lichidul în sus pe tub, într-un fenomen denumit capilaritate. Înălțimea coloanei
ridicate este dată de relația:[8]

unde

  este înălțimea lichidului ridicat,

  este coeficientul de tensiune superficială lichid-aer,

  este densitatea lichidului,

  este raza tubului capilar,

  este accelerația gravitațională,

  este unghiul de racordare descris mai sus. Dacă   este mai mare de 90°, cum este cazul mercurului
într-un recipient de sticlă, lichidul va coborî în tub, în loc să urce.

Pete pe o suprafață[modificare | modificare sursă]

 Curba de profil a unei pete de lichid în care unghiul de contact are 180°. Curba este dată de

formula[2] :  unde 

Mici pete de apă pe o suprafaţă netedă şi curată; grosimea lor este vizibilă.

Turnarea de mercur pe un geam orizontal plat are ca efect formarea unei pete de grosime
vizibilă. (Nu încercați decât în condiții de asigurare a protecției antitoxice. Vaporii de mercur
sunt extrem de toxici!) Pata se va împrăștia doar până în punctul în care are o grosime de
puțin sub un centimetru. Și aceasta se datorează acțiunii tensiunii superficiale puternice a
mercurului. Masa lichidului se aplatizează deoarece astfel mare parte din mercur este adusă
la un nivel energetic cât de jos posibil. Dar tensiunea superficială, în același timp, acționează
spre a reduce suprafața totală. Rezultă o stare de echilibru: o pată cu o grosime aproape fixă.
Aceeași demonstrație se poate face și cu apa, dar numai pe o suprafață la care apa nu aderă,
ca de exemplu ceara. Apa turnată pe o suprafață ceruită, netedă și curată se va comporta
similar mercurului turnat pe geam.
Grosimea petei de lichid pe o suprafață al cărui unghi de contact este de 180° este dată de:[2]

unde

 este adâncimea petei în centimetri sau metri.

 este tensiunea superficială a lichidului în dyn pe centimetru sau în newtoni pe metru.

 este accelerația gravitațională egală cu 980 cm/s2 sau 9,8 m/s2

 este densitatea lichidului în grame pe centimetru cub sau în kilograme pe metru cub
 Ilustraţie a felului în care unghiul de racordare conduce la reducerea grosimii petei

În realitate, grosimea petelor va fi puțin mai mică decât cea prezisă de formula de
mai sus, deoarece foarte puține suprafețe au unghi de racordare de 180° cu vreun
lichid. Când unghiul de racordare este mai mic de 180°, grosimea este dată de
expresia:[2]

Pentru mercur pe sticlă,  ,   și  , și deci  . Pentru apă

pe parafină la 25 °C,  ,   și   ceea ce dă  .

Formula prezice și că atunci când unghiul de racordare este aproape de 0°,
lichidul se va împrăștia într-un strat foarte subțire pe toată suprafața. O astfel
de suprafață se numește perfect umectabilă de lichid.

Dezintegrarea jeturilor în
picături[modificare | modificare sursă]

Etapă intermediară a dezintegrării unui jet în picături. Se observă raze de curbură

pe direcţia axială. Ecuaţia razei jetului este  , unde   este raza jetului

neperturbat,   este amplitudinea perturbaţiei,   este distanţa de-a

lungul axei jetului şi   este numărul de undă

În viața de zi cu zi, se poate observa că un jet de apă ce iese dintr-un robinet
se dezintegrează în picături, indiferent cât de lin curgea el inițial. Aceasta se
datorează unui fenomen denumit instabilitatea Plateau–Rayleigh,[2][6] care
este, în întregime, o consecință a efectelor tensiunii superficiale.
Explicația acestei instabilități începe cu existența unor mici perturbații în jet.
Acestea sunt prezente întotdeauna, indiferent cât de laminară este curgerea
lichidului. Dacă perturbațiile sunt dezvoltate în componente sinusoidale, se
observă că unele componente se amplifică în timp, în timp ce altele se
atenuează în timp. Dintre cele care se amplifică, unele cresc mai rapid ca
altele. Dacă o componentă se atenuează sau se amplifică, și cât de rapid
crește ea depinde de numărul său de undă (o măsură a numărului de maxime
și minime pe centimetru) și de raza jetului cilindric inițial.[6]

Termodinamică[modificare | modificare
sursă]
După cum s-a arătat mai sus, lucrul mecanic elementar necesar creșterii unei

suprafețe cu un element de arie   este  . Deci la temperatură și

presiune constantă, coeficientul de tensiune superficială este egală
cu energia liberă Gibbs pe aria suprafeței:[2]

unde   este energia liberă Gibbs și   este aria.

Legile termodinamicii impun ca orice scimbare spontană de stare să fie
însoțită de o scădere a energiei libere Gibbs.
De aici rezultă motivul pentru care scăderea ariei suprafeței unei mase

de lichid este întotdeauna spontană ( ), dacă nu este însoțită de

alte schimbări energetice. Deci, pentru a crește aria suprafeței, trebuie
să se adauge o anumită cantitate de energie.

Energia liberă Gibbs este definită de ecuația[18]  , unde   

este entalpia și   este entropia. De aici și din faptul că tensiunea

superficială este energia liberă Gibbs pe aria suprafeței, se poate obține
următoarea expresie pentru entropia pe unitatea de arie:

Ecuația lui Kelvin pentru suprafețe rezultă din rearanjarea ecuației

de mai sus. Ea afirmă că entalpia suprafeței sau energia suprafeței
depind ambele de coeficientul de tensiune superficială și de
derivata ei în raport cu temperatura la presiune constantă prin
relația:[19]

Termodinamica balonului de
săpun[modificare | modificare sursă]
Presiunea din interiorul unui balon de săpun ideal (cu o
singură suprafață) poate fi calculată din considerațiile
termodinamice privind energia liberă. La temperatură și
 număr de particule constante,  , energia liberă
Helmholtz fiind dată de:

unde   este diferența de presiune în interiorul și în

exteriorul balonului, iar   este tensiunea

superficială. La echilibru,  , și deci,

.
Pentru un balon sferic, volumul și aria suprafeței
sunt date de relațiile

 ,
și

 .
Înlocuind aceste relații în expresia
anterioară, rezultă

 ,
care este echivalent cu ecuația
Young-Laplace când Rx = Ry.
Pentru baloane de săpun reale,
presiunea se dublează din cauza
prezenței a două interfețe, una
interioară și alta exterioară.
Influența
temperaturii[modificare | 
modificare sursă]

Dependenţa de temperatură a

coeficientului de tensiune

superficială la apa pură

 Dependenţa de temperatură a

coeficientului de tensiune

superficială a benzenului

Coeficientul de tensiune
superficială depinde de
temperatură.[6] Din acest motiv,
când se exprimă o anume valoare
a tensiunii superficiale a unei
suprafețe de contact, trebuie
specificată explicit și temperatura.
Tendința generală este ca
tensiunea superficială să scadă cu
creșterea temperaturii, ajungând
la o valoare de 0 la temperatura
critică.[6] Există doar unele ecuații
empirice care fac legătura între
tensiunea superficială și
temperatură:


Eötvös:[13][19][20]

Aici V este volumul molar al
substanței, TC este temperat
ura critică și k este o
constantă valabilă pentru
aproape toate substanțele.
[13]
 O valoare tipică este k =
2.1 x 10−7. [J K−1 mol-2/3]  [13]
[20]
 Pentru apă, se poate
folosi și V = 18 ml/mol
și TC = 374 °C.
O variantă a ecuației Eötvös
este descrisă de Ramsay și
Shields:[18]

unde diferența de
temperatură de 6
kelvini face formula să
corespundă mai bine
realității la temperaturi
joase.

Guggenheim-
Katayama:[19]

 este o
constantă a
fiecărui lichid și n
este un factor
empiric, a cărui
valoare este 11/9
pentru lichidele
organice. Această
ecuație a fost
propusă și de van
der Waals, care a
propus și ca 

 să fie dat

de expresia 

, unde 

 este o
constantă
universală a
tuturor lichidelor,

iar   
este Presiunea
critică a lichidului
(deși
experimentele
ulterioare au

relevat că   
variază puțin de
la un lichid la
altul).[19]
Atât
Guggenheim-
Katayama cât și
Eötvös țin cont de
faptul că valoarea
coeficientului de
tensiune
superficială atinge
0 la temperatura
critică, pe când
teoria lui Ramsay
și Shields nu e
valabilă la acest
punct extrem.
Influența
compoziției
soluțiilor[modi
ficare | mod
ificare
sursă]
Solvații pot avea
efecte asupra
tensiunii
superficiale în
funcție de
structura lor:

 Efect redus
sau
inexistent,
cum e
cazul zahăru
lui
 Creștere a
tensiunii
superficiale,
ca la sărurile
anorganice

 Scăderea
progresivă a
tensiunii
superficiale,
ca la alcooli

 Scăderea
tensiunii
superficiale
până la un
punct
dincolo de
care nu mai
au niciun
efect, cum
este
cazul surfact
anților

Ceea ce complică
acest efect este
faptul că un solvat
poate exista în
concentrații
diferite la
suprafață și în
masa soluției.
Această diferență
variază de la un
amestec
solvat/solvent la
altul.
Izoterma
Gibbs afirmă că:

[18]
      


 se
numește
concentrația
superficială,
 și reprezintă
excesul de
solvat pe
unitatea de
arie a
suprafeței
supra cât
solvat ar fi
prezent
dacă
concentrația
s-ar păstra
aceeași ca
și în masa
soluției.
Unitatea de
măsură este
mol/m2


 
este concent
rația substa
nței din
masa
soluției.


 
este constan
ta gazelor și 

 este 
temperatura

Izoterma Gibbs
se bazează pe
unele ipoteze
simplificatoare,
deci ea poate fi
aplicată doar în
soluții ideale
(foarte diluate) cu
doi compuși.
Influența
dimensiunii
particulelor
asupra presiunii
vaporilor[modi
ficare | mod
ificare
sursă]
Ecuația Clausius-
Clapeyron conduc
e la o altă ecuație
atribuită și ea lui
Kelvin și care
explică de ce, din
cauza tensiunii
superficiale, presi
unea
vaporilor pentru
picături mici de
lichid în
suspensie este
mai mare decât
presiunea
standard a
vaporilor aceluiași
lichid când
suprafața de
contact este
plană, adică
atunci când un
lichid formează
picături mici,
concentrația de
echilibru a
vaporilor săi în
mediu este mai
mare. Aceasta se
întâmplă fiindcă
presiunea din
interiorul picăturii
este mai mare
decât cea din
afara ei.[18]

Molecule

le de pe

suprafaţ

a unei

picături

mici

(stânga)

au, în

medie,

mai

puţini

vecini

decât cei

de pe o

suprafaţ

ă plană

(dreapta)
 . De

aceea,

ele sunt

legate

mai slab

de

picătură

decât

molecule

le dintr-

un volum

cu

suprafaţ

a plană.

  este presiunea standard a vaporilor pentru lichidul respectiv la presiunea și temperatura respective.

  este volumul molar.

  este constanta gazelor

 
este
raza
Kelvin,
raza
picături
lor.
Efectul
explică 
supras
aturați
a vapo
rilor. În
absenț
a
punctel
or
de nucl
eație,
trebuie
să se
formez
e mici
picături
înainte
ca ele
să
evolue
ze în
picături
mai
mari.
Aceast
a
necesit
ăo
presiun
ea
vaporil
or de
multe
ori mai
mare
decât
presiun
ea
vaporil
or în
punctul 
tranziți
ei de
fază.[18]
Aceast
ă
ecuație
este
folosită
și în
chimia 
cataliz
atorilor 
pentru
a
evalua 
mezop
orozitat
ea soli
delor.
[21]

Acest
efect
poate fi
văzut
în
termen
i de
număr
mediu
de
vecini
molecu
lari ai
molecu
lelor de
la
supraf
ață
(vezi
diagra
mă).

Tabel
ul
urmă
tor
prezi
ntă
câtev
a
valori
calcul
ate
pentr
u
acest
efect
în
cazul
apei
la
diferi
te
dime
nsiun
i ale
picăt
urilor
:
P/P0 p
entru
picătu
ri de
apă la
diferit
e raze
în con
diții
norma
le de
presiu
ne și
tempe
ratură[
19]

R1 1 1 1
a000
z 00
a0

p
i
c
ă
t
u
r
i
i

(
n
m
 )

1 1 1
P 2
. . .
/ .
0 0 1
P 9
0 1 1
0 5
1 1 4

Efectul
devine
mai
clar
pentru
picături
de
dimens
iune
foarte
mică,
întrucâ
t pe o
rază
de
1 nm
se află
aproxi
mativ
100 de
molecu
le,
cantitat
e
suficie
nt de
mică
pentru
a
impune
o
analiză 
cuantic
ă.

Ta
bel
de
dat
e[
mo
dif
ica
re 
| 
mo
dif
ica
re
sur
să]
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
Ac
id
27.
ac 20
6
eti
c
Ac 30 40.
id 68
ac
eti
c
(4
0.
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
1
%
)+
ap
ă
Ac
id
ac
eti
c
(1 54.
30
0. 56
0
%
)+
ap
ă
Ac
et 23.
20
on 7
ă
Di 20 17.
eti 0
l
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
et
er
Et
22.
an 20
27
ol
Et
an
ol
(4
29.
0 25
63
%
)+
ap
ă
Et
an
ol
(1
1, 46.
25
1 03
%
)+
ap
ă
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
Gl
ic
20 63
er
ol
n-
H 18.
20
ex 4
an
Ac
id
cl
or
hi
dri
c 
17 65.
20
.7 95
M 
so
luț
ie
ap
oa
să
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
Iz
op
ro 21.
20
pa 7
no
l
M
er
15 487
cu
r
M
et 22.
20
an 6
ol
n-
O 21.
20
ct 8
an
Cl 20 82.
or 55
ur
ă
de
so
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
di
u 
6.
0
M 
so
luț
ie
ap
oa
să
Za
ha
ro
ză 
(5 76.
20
5 45
%
)+
ap
ă
A 75.
0
pă 64
A 25 71.
Tensiu
nea
superfi
cială a
diferitel
or
lichide
în dine/
cm la
suprafa
ța de
contact
cu
aerul[22]
Concen
trațiile
procent
uale ale
soluțiil
or sunt
masice
dina/c
m se
numeșt
e și
mN/m
(miline
wton
pe
metru)
în
unități
SI
Te
nsi
Te
un
mp
ea
era
su
tur
per
ă
fici
°C
ală, 
γ
pă 97
A 67.
50
pă 91
A 10 58.
pă 0 85

Ga
ler
ie
de
efe
cte
[mo
dific
are | 
modi
ficar
e
surs
ă]

D
e
s
p
ăr
ţir
e
a
u
n
ei
p
el
ic
ul
e
d
e
a
p
ă
în
m
iş
c
ar
e
la
ri
c
o
ş
ar
e
a
di
nt
r-
o
li
n
g
ur
ă.

 


F
ot
o
gr
af
ie
a
a
p
ei
în
c
ur
g
er
e
a
d
er
â
n
d
la
o
m
â
n
ă.
T
e
n
si
u
n
e
a
s
u
p
er
fi
ci
al
ă
cr
e
e
a
z
ă
p
el
ic
ul
a
d
e
a
p
ă
di
 nt
re
m
â
n
ă
şi
c
ur
g
er
e.

U
n
b
al
o
n
d
e
s
ă
p
u
n
e
c
hi
li
br
e
a
z
ă
fo
rţ
el
e
d
e
te
n
si
u
n
e
c
u
pr
e
si
u
n
e
a
p
n
e
 u
m
at
ic
ă
in
te
rn
ă.

T
e
n
si
u
n
e
a
s
u
p
er
fi
ci
al
ă
î
m
pi
e
di
c
ă
s
c
uf
u
n
d
ar
e
a
u
n
ei
m
o
n
e
d
e:
m
o
n
e
d
a
e
st
 e
în
m
o
d
c
er
t
m
ai
d
e
n
s
ă
c
a
a
p
a,
d
e
ci
n
u
p
o
at
e
pl
ut
i
d
o
ar
di
n
c
a
u
z
a
fl
ot
a
bi
lit
ăţ
ii.

O
m
ar
g
ar
et
ă.
În
tr
e
a
g
a
fl
o
ar
e
s
e
af
lă
s
u
b
ni
v
el
ul
s
u
pr
af
eţ
ei
li
b
er
e.
A
p
a
cr
e
şt
e
u
ni
fo
r
m
în
ju
ru
l
m
ar
gi
ni
lo
r.
T
e
n
si
u
n
e
a
s
u
p
er
fi
ci
al
ă
î
m
pi
e
di
c
ă
a
p
 a
s
ă
s
c
uf
u
n
d
e
fl
o
ar
e
a.

F
ot
o
gr
af
ie
c
e
pr
e
zi
nt
ă
fe
n
o
m
e
n
ul
„l
a
cr
i
m
i
d
e
vi
n”
,
in
d
u
s
d
e
o
c
o
m
bi
n
aţ
ie
a
m
o
di
fi
c
ăr
ii
te
n
si
u
ni
i
s
u
p
er
fi
ci
al
e
a
a
p
ei
c
u 
et
a
n
ol 
î
m
pr
e
u
n
ă
c
u
fa
pt
ul
c
ă
et
a
n
ol
ul 
s
e
e
v
a
p
or
ă 
m
ai
ra
pi
d
c
a
a
p
a.

 


O
a
gr
af
ă
d
e
m
et
al
pl
ut
e
şt
e
p
e
a
p
ă.
S
e
m
ai
p
ot
a
d
ă
u
g
a
şi
al
te
le
fă
ră
c
a
a
p
a
s
ă
s
e
re
v
er
s
e.


O
m
o
n
e
d
ă
d
e
al
u
m
in
iu
pl
ut
e
şt
e
p
e
o
s
u
pr
af
aţ
ă
a
a
p
ei
la
1
0 
°
C
.
O
ri
c
e
gr
e
ut
at
e
s
u
pl
i
m
e
nt
ar
ă
ar
d
u
c
e
la
s
c
uf
u
n
d
ar
e
a
m
o
n
 e
d
ei
.

Ve
zi
și[m
odifi
care 
| mo
dific
are
surs
ă]

 P
re
si
u
n
e
d
e
v
a
p
or
i
 U
n
d
e
c
a
pi
la
re

Bi
bli
ogr
afi
e[m
odifi
care 
| mo
dific
are
surs
ă]
în
lim
ba
ro
mâ
nă[
modi
ficar
e | 
modi
ficar
e
surs
ă]

 M
.-
I.
S
ăl
ăj
a
n,
A
.
M
o
c
a
n
u,
M
.
T
o
m
o
ai
a-
C
ot
iș
el
, 
P
r
o
g
r
e
s
e
î
n
t
e
r
m
o
di
 n
a
m
ic
a
,
hi
d
r
o
di
n
a
m
ic
a
și
bi
o
fi
zi
c
a
st
r
a
t
u
ril
o
r
s
u
b
ți
ri,
P
re
s
a
U
ni
v
er
si
ta
ră
C
lu
je
a
n
ă,
2
0
0
4
 D
i
m
a,
Io
n
și
al
ții
: 
D
ic
 ți
o
n
a
r
d
e
fi
zi
c
ă,
E
di
tu
ra
e
n
ci
cl
o
p
e
di
c
ă
ro
m
â
n
ă,
B
u
c
ur
e
șt
i,
1
9
8
0,
(p
a
g.
4
6-
4
7,
4
4
8-
4
4
9)

 Fl
or
e
a,
J.
și
P
a
n
ai
te
s
c
u,
V
.: 
M
e
c
a
ni
c
a
F
lu
id
el
o
r,
E
di
tu
ra
di
d
a
ct
ic
ă
și
p
e
d
a
g
o
gi
c
ă,
B
u
c
ur
e
șt
i,
1
9
8
6,
c
a
pi
to
lu
l
I: 
S
t
a
ti
c
a
fl
ui
d
el
o
r,
(p
a
g.
3
4-
 4
5)

 F
ri
ș,
S
.
E
.
și
Ti
m
or
e
v
a,
A
.
V
. : 
C
u
r
s
d
e
F
iz
ic
ă
G
e
n
e
r
al
ă,
v
ol
.
I.
(t
ra
d
u
c
er
e
di
n
li
m
b
a
ru
s
ă)
E
di
tu
ra
T
e
h
ni
c
ă,
B
u
 c
ur
e
șt
i,
1
9
6
4,
c
a
pi
to
lu
l
I
X
: 
F
e
n
o
m
e
n
e
m
ol
e
c
ul
a
r
e
î
n
li
c
hi
d
e 
(p
a
g.
3
8
9-
4
0
7)

 Ia
c
o
b,
C
ai
u
s
și
al
ții
: 
D
ic
ți
o
n
a
r
 d
e
m
e
c
a
ni
c
ă,
E
di
tu
ra
șt
ii
nț
ifi
c
ă
și
e
n
ci
cl
o
p
e
di
c
ă,
B
u
c
ur
e
șt
i,
1
9
8
0,
(p
a
g.
5
9,
2
8
5,
4
6
1-
4
6
2)

 M
ur
g
ul
e
s
c
u,
I.
G
și
S
e
g
al
,
E
.: 
I
n
tr
o
d
u
c
e
r
e
î
n
c
hi
m
ia
fi
zi
c
ă
,
v
ol
.I
I.
1
,
T
e
o
ri
a
m
ol
e
c
ul
a
r
ci
n
e
ti
c
ă
a
m
a
t
e
ri
ei
,
E
di
tu
ra
A
c
a
d
e
m
ie
i
R
S
R
,
B
u
c
ur
e
șt
i,
1
9
7
9,
s
e
cț
iu
n
e
a
a
V
-
a: 
S
t
a
r
e
a
Li
c
hi
d
ă,
c
a
pi
to
lu
l
X
X
V
III
: 
P
r
o
p
ri
e
t
ă
ți
d
e
e
c
hi
li
b
r
u,
(p
a
g.
7
2
 3-
7
3
9)

în
lim
bi
str
ăin
e[m
odifi
care 
| mo
dific
are
surs
ă]
1. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
F
ri
ș
și
T
i
m
o
r
e
v
a
,
o
p
.
ci
t,
p
a
g
.
3
8
9
2. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
f
 
g
 
h
 
i j
  
P
i
e
rr
e
-
G
ill
e
s
d
e
G
e
n
n
e
s
;
F
r
a
n
ç
o
i
s
e
B
r
o
c
h
a
r
d
-
W
y
a
rt
;
D
a
v
i
d
Q
u
é
r
é
(
2
0
0
2
). 
C
a
p
ill
a
r
y
a
n
d
W
e
tt
i
n
g
P
h
e
n
o
m
e
n
a
—

D
r
o
p
s
,
B
u
b
b
l
e
s
,
P
e
a
rl
s
,
W
a
v
e
s
.
T
r
a
d
u
s
d
e
A
l
e
x
R
e
i
s
i
n
g
e
r.
S
p
ri
n
g
e
r. 
I
S
B
N
 
0
-
3
8
7
-
0
 0
5
9
2
-
7
.

3. ^ 
a
 
b
 
c
 
W
h
it
e
,
H
a
r
v
e
y
E
.
(
1
9
4
8
). 
M
o
d
e
r
n
C
o
ll
e
g
e
P
h
y
s
i
c
s
.
v
a
n
N
o
s
tr
a
n
d
. 
I
S
B
N
 
0
4
4
2
2
9
4
 0
1
8
.

4. ^ 
J
o
h
n
W
.
M
.
B
u
s
h
(
2
0
0
4
). 
„
M
I
T
L
e
c
t
u
r
e
N
o
t
e
s
o
n
S
u
rf
a
c
e
T
e
n
s
i
o
n
,
l
e
c
t
u
r
e
5
” 
(
P
D
F
).
M
a
s
s
a
c
h
u
s
e
tt
s
I
n
s
ti
t
u
t
e
o
f
T
e
c
h
n
o
l
o
g
y
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
1
a
p
ri
li
e
2
0
0
7
. 
P
a
r
a
m
e
tr
u
n
e
c
u
n
o
s
c
u
t 
|
d
a
t
e
f
 o
r
m
a
t
= 
ig
n
o
r
a
t
(
aj
u
t
o
r)

5. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
D
i
m
a
și
al
ții
,
o
p
.
ci
t.
p
a
g
.
4
4
9

6. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
f
 
g
 
h
 
i j
  
k
 
l
 
m
 
n
 
o
 
p
 
q
 
r
 
F
lo
r
e
a
și
P
a
 n
ai
t
e
s
c
u
,
o
p
.
ci
t.
p
a
g
.
3
4
-
3
5

7. ^ 
M
u
r
g
ul
e
s
c
u
p
7
2
8
-
7
2
9

8. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
f
 
g
 
h
 
i j
  
S
e
a
r
s,
F
r
a
n
ci
s
W
e
st
o
n
;
Z
e
m
a
n
 s
ki
,
M
a
r
k
W
. 
U
n
i
v
e
r
s
it
y
P
h
y
s
i
c
s
2
n
d
e
d
. 
A
d
di
s
o
n
W
e
sl
e
y
1
9
5
5

9. ^ 
J
o
h
n
W
.
M
.
B
u
s
h
(
2
0
0
4
). 
„
M
I
T
L
e
c
t
u
r
e
N
o
t
e
s
o
n
S
u
rf
a
c
e
T
e
n
s
i
o
n
,
l
e
c
t
u
r
e
1
” 
(
P
D
F
).
M
a
s
s
a
c
h
u
s
e
tt
s
I
n
s
ti
t
u
t
e
o
f
T
e
c
h
n
o
l
o
g
y
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n
A
p
ri
l
1
2
0
0
7
. 
P
a
r
a
m
e
tr
u
n
e
c
u
n
o
s
c
u
t 
|
d
a
t
e
f
o
r
m
a
t
= 
ig
n
o
r
a
t
(
aj
u
t
o
r)
; 
V
e
ri
fi
c
a
ți
d
a
t
el
e
p
 e
n
tr
u
: 
|
a
c
c
e
s
s
-
d
a
t
e
= 
(
aj
u
t
o
r)

10. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
f
 
F
ri
ș
și
T
i
m
o
r
e
v
a
,
o
p
.
ci
t.
,
p
a
g
.
3
9
0

11. ^ 
J
o
h
n
W
.
M
.
B
u
s
h
(
2
0
0
4
). 
„
M
I
T
L
e
c
t
u
r
e
N
o
t
e
s
o
n
S
u
rf
a
c
e
T
e
n
s
i
o
n
,
l
e
c
t
u
r
e
3
” 
(
P
D
F
).
M
a
s
s
a
c
h
u
s
e
tt
s
I
n
s
ti
t
u
t
e
o
f
T
e
c
h
n
o
l
o
g
y
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
1
a
p
ri
li
e
2
0
0
7
. 
P
a
r
a
m
e
tr
u
n
e
c
u
n
o
s
c
u
t 
|
d
a
t
e
f
o
r
m
a
t
= 
ig
n
o
r
a
t
(
aj
u
 t
o
r)

12. ^ 
A
a
r
o
n
s
o
n
,
S
c
o
tt
.
„
S
I
G
A
C
T
N
e
w
s
”. 
|
c
o
n
t
r
i
b
u
t
i
o
n
= 
ig
n
o
r
a
t
(
aj
u
t
o
r)

13. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
„
S
u
rf
a
c
e
 T
e
n
s
i
o
n
b
y
t
h
e
R
i
n
g
M
e
t
h
o
d
(
D
u
N
o
u
y
M
e
t
h
o
d
)” 
(p
df
).
P
H
Y
W
E
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
8
s
e
p
t
e
m
b
ri
e
2
0
0
7
.

14. ^ 
a
 
b
 
„
S
u
rf
a
c
e
a
n
d
I
n
t
e
rf
a
c
i
a
l
T
e
n
s
i
o
n
”.
L
a
n
g
m
u
ir
-
B
l
o
d
g
e
tt
I
n
s
tr
u
m
e
n
t
s
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
8
s
e
p
t
e
m
b
ri
e
2
0
0
 7
.

15. ^ 
„
S
u
rf
a
c
t
a
n
t
s
a
t
i
n
t
e
rf
a
c
e
s
” 
(
P
D
F
).
l
a
u
d
a
.
d
e
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
8
s
e
p
t
e
m
b
ri
e
2
0
0
7
.

16. ^ 
C
a
l
v
e
rt
,
J
a
m
e
s
B
. 
„
S
u
rf
a
c
e
T
e
n
s
i
o
n
(
p
h
y
s
i
c
s
l
e
c
t
u
r
e
n
o
t
e
s
)”
.
U
n
i
v
e
r
s
it
y
o
f
D
e
n
v
e
r.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
8
s
e
p
t
e
 m
b
ri
e
2
0
0
7
.

17. ^ 
„
S
e
s
s
il
e
D
r
o
p
M
e
t
h
o
d
”.
D
a
t
a
p
h
y
s
i
c
s
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
8
s
e
p
t
e
m
b
ri
e
2
0
0
7
.

18. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
M
o
 o
r
e
,
W
a
lt
e
r
J
.
(
1
9
6
2
). 
P
h
y
s
i
c
a
l
C
h
e
m
i
s
tr
y
,
3
r
d
e
d
.
P
r
e
n
ti
c
e
H
a
ll
.

19. ^ 
a
 
b
 
c
 
d
 
e
 
A
d
a
m
,
N
e
il
K
e
n
s
i
n
g
t
 o
n
(
1
9
4
1
). 
T
h
e
P
h
y
s
i
c
s
a
n
d
C
h
e
m
i
s
tr
y
o
f
S
u
rf
a
c
e
s
,
3
r
d
e
d
.
O
x
f
o
r
d
U
n
i
v
e
r
s
it
y
P
r
e
s
s
.

20. ^ 
a
 
b
 
„
P
h
y
 s
i
c
a
l
P
r
o
p
e
rt
i
e
s
S
o
u
r
c
e
s
I
n
d
e
x
:
E
ö
t
v
ö
s
C
o
n
s
t
a
n
t”
.
A
c
c
e
s
a
t
î
n 
1
6
n
o
i
e
m
b
ri
e
2
0
0
8
.

21. ^ 
G
.
E
rt
l,
H
.
K
n
ö
zi
n
g
e
r
a
n
d
J.
W
ei
tk
a
m
p
; 
H
a
n
d
b
o
o
k
o
f
h
e
t
e
r
o
g
e
n
e
o
u
s
c
a
t
a
l
y
s
i
s
, 
V
ol
.
2
,
p
a
g
e
4
3
0
;
W
il
e
y
-
V
C
H
 ;
W
ei
n
h
ei
m
;
1
9
9
7

22. ^ 
L
a
n
g
e
's
H
a
n
d
b
o
o
k
o
f
C
h
e
m
i
s
tr
y
,
1
0
t
h
e
d
. 
p
p
1
6
6
1
–
1
6
6
5