3.

DETERMINAREA TENSIUNII SUPERFICIALE

3.1 NOȚIUNI TEORETICE

Tensiunea superficială ( ) este o proprietate specifică lichidelor. Este
definită prin forța care se exercită tangențial pe unitatea de lungime de pe
suprafața de separație a unui lichid, datorită interacțiunii dintre moleculele de
lichid din stratul superficial și moleculele din interiorul lichidului

(3.1)

Tensiunea superficială intervine în

calculul diferenței de presiune într-un
punct al unei suprafețe curbe de contact
dintre două lichide imiscibile sau la nivelul
suprafeței de separație dintre un lichid și
un gaz, datorită acțiunii forțelor
intermoleculare. Astfel, dacă în interiorul
lichidului forțele de atracție dintre
molecule se echilibrează reciproc, Fig. 3.1 - Acțiunea forțelor
moleculele din stratul corespunzător intermoleculare
suprafaței de separație suferă o atracție
spre interiorul lichidului, în sfera de acțiune a forțelor intermoleculare, după cum
este prezentat în figura 3.1.
Dacă se notează cu și razele de curbură principale ale unui element
de suprafață, precum în figura 3.2 și cu tensiunea superficială pe contur, atunci
pe laturile de lungime și vor acționa forțele , respectiv , ale căror
rezultante (orientate înspre centrele de curbură, pe direcția normalei la
suprafață) sunt

Suma acestor forțe este echilibrată de forța rezultantă de presiune (pe

direcția normalei la suprafață). Astfel, rezulta următoarea relație cunoscută și ca
formula lui Laplace (Pierre Simone de Laplace, 1749-1827)

(3.2)

20
 Fig. 3.2 – Acțiunea forțelor de tensiune superficială
asupra unui element de suprafață

Astfel, sub acțiunea forțelor de tensiune superficială, suprafața liberă (sau

de separație) a unui lichid tinde să devină minimă, precum în cazul bulelor de
gaz, a căror formă tinde să devină sferică, , caz în care diferența
dintre presiunea din interiorul bulei și presiunea din exteriorul acesteia este
.
Așadar, tensiunea superficială poate fi definită și ca energie specifică
unității de suprafață, situație în care relația (3. ) devine

(3.1')

3.2 DETERMINAREA TENSIUNII SUPERFICIALE CU INELUL DU NOÜY

Una dintre metodele practice de determinare a tensiunii superficiale a
lichidelor este cea elaborată de Pierre Lecomte du Noüy ( 883- 972), a cărui
principiu este prezentat în figura 3.3.
Astfel, tensiunea superficială ( ) este determinată măsurând forța
maximă ( ) de interacțiune dintre suprafața lichidului și un inel de diametru
cunoscut ( ), executat uzual din fir de platină cu rază constantă ( ).

21
 Aplicând relația (3. ) pentru cazul prezentat în figura (3.3), unde
contactul dintre fluid și inel se realizează atât pe cercul definit de diametrul
exterior, cât și pe cel definit de diametrul interior, rezultă

(3.3)

Fig. 3.3 – Principiul de măsurare cu inelul du Noüy

O metodă similară ca principiu este cea elaborată de Ludwig Wilhelmy

(1812- 864), în care inelul este înlocuit cu o placă plană, precum în figura 3.4.

Fig. 3.4 – Principiul de măsurare cu placa Wilhelmy

În această situație, relația (3. ) devine

22
 (3.4)

întrucât valorile unghiului de contact sunt foarte mici pentru valorile maxime ale
forței .
Deoarece forțele care trebuie măsurate sunt mici, sunt necesare balanțe
cu precizie ridicată.

3.3 DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

Pentru desfășurarea experimentului, se parcurg următoarele etape:
 se determină (prin măsurare) dimensiunile caracteristice instrumentului
utilizat: raza ( ) firului și diametrul ( ) în cazul inelului du Noüy,
respectiv lungimea ( ) și grosimea plăcii ( );
 se fixează instrumentul în balanța de măsurare, după care aceasta se
reechilibrează;
 se imersează instrumentul în lichidul a cărui tensiune superficială
urmează să fie determinată, complet în cazul inelului și parțial în cazul
plăcii (umezită complet);
 se ridică ușor instrumentul astfel încât se se formeze un menisc la
suprafața lichidului și se determină forța ( ) maximă de interacțiune
dintre inel placă cu suprafața lichidului;
 se calculează valoarea tensiunii suferficiale ( ) cu relația (3.3) sau cu
(3.4), în funcție de instrumentul utilizat;
 procedura poate fi aplicată pentru diferite valori ale temperaturii ( )
lichidului testat, determinându-se dependența .

TABEL DE DATE

Nr.
F
Crt.
[m] [m] [m] [m] [°C] [N] [N/m]

23