6.

PIERDERI ENERGETICE LA CURGEREA

FORȚATĂ A FLUIDELOR

6.1 INTRODUCERE

Ca orice fenomen fizic real și transportul fluidelor se realizează cu

pierderi de energie, hidraulică în cazul lichidelor, sau energie pneumatică în cazul
gazelor. Calculul acestor pierderi se face pornind de la ecuația conservării
energiei ( ) pentru cazul mișcării permanente a fluidelor incompresibile în
câmp gravitațional (ecuația lui Bernoulli), scrisă pentru două secțiuni de calcul

(coloana luid)
(6.1)

Termenul din ecuația anterioară reprezintă tocmai pierderile

energetice care apar la curgerea fluidului între secțiunile ( ) și ( ). Sunt
denumite și pierderi hidraulice sau pierderi de sarcină (hidraulică), uneori și
rezistențe hidraulice.
Deși din punct de vedere fizic pierderile hidraulice în orice element al
unei rețele sunt indivizibile, pentru ușurința calculelor, acestea sunt adesea
împărțite (convențional) pentru aceeași secțiune de calcul în
 pierderi liniare, numite și distribuite,
 pierderi locale, .
Ambele tipuri de pierderi se însumează după principiul suprapunerii
pierderilor, pentru care se ia suma aritmetică a pierderilor distribuite și a
pierderilor locale, deci
(6.2)
Practic, valoarea pierderilor liniare este luată în considerare doar pentru
componentele de lungime relativ mare sau atunci când este apropiată de valoarea
pierderilor locale. De asemenea, în calculele moderne ale rețelelor hidraulice e
mai convenabil să se opereaze cu coeficienți adimensionali ai pierderilor
energetice deoarece, în curenții dinamic și geometric asemenea, valoarea acestor
coeficienți este independentă de natura fluidului, de viteza curentului precum și

45
de dimensiunile componentelor calculate pentru care se respectă asemănarea
geometrică, egalitatea numerelor Reynolds și sau a altor criterii de similitudine,
dacă ele sunt importante.
În general, pierderile de energie hidraulică se exprimă în raport cu
termenul cinetic din ecuația lui Bernoulli, în forma generală

(6.3)

unde reprezintă coeficientul pierderilor energetice, denumit și

coeficientul pierderilor hidraulice, coeficientul pierderilor de
sarcină sau coeficient de rezistență hidraulică,
este viteza medie pe secțiunea de calcul.
În funcție de coeficienții adimensionali caracteristici, relația (6.2) se poate
scrie

(6.4)

unde - reprezintă coeficientul de rezistență liniară,

- reprezintă coeficientul de rezistență locală.
Principiul însumării pierderilor se aplică nu numai la calculul unui
element separat al unei rețele hidraulice, dar și la calculul hidraulic al întregului
ansamblu, adică suma aritmetică a pierderilor în diferitele elemente de pe traseu
este egală cu rezistența totală a rețelei. În acest caz se iau în considerare și
influențele reciproce ale elementelor ce compun rețeaua hidraulică, situate la
distanțe mici unele față de altele.

6.1.1 Piederi liniare (distribuite) de sarcină

Pierderile liniare (sau distribuite) sunt provocate de vâscozitatea
fluidului și constituie rezultatul schimbului de impuls între molecule (în cazul
mișcării laminare), precum și între particulele aflate în straturi învecinate ale
fluidului, care se mișcă cu viteze diferite.
Valoarea acestor piederi de energie hidraulică este direct proporțională
cu lungimea traseului parcurs și invers proporțională cu diametrul (echivalent
hidraulic) al secțiunii de curgere. Se calculează cu relația

(6.5)

unde
46
 - este coeficientului Darçy-Weisbach de frecare vâscoasă, după
numele celor doi oameni de știință Henry Darçy (1803- 858) și
Julius Weisbach (1806-1871) care au contribuit la formularea
relației anterioare, cunoscută și ca relația Darçy-Weissbach,
este lungimea traseului de secțiune constantă, pentru care se
calculează pierderile liniare
reprezintă diametrul hidraulic al secțiunii traseului parcurs de
fluid

(6.6)

Din relațiile (6.4) și (6.5) rezultă

(6.7)

Când raportul ( ) este constant și fluidul este incompresibil,

coeficientul de frecare vâscoasă ( ) depinde de regimul de curgere (numărul
Reynolds) și de rugozitatea relativă ( ) a pereților elementelor hidrulice

(6.8)

unde este rugozitatea absolută: reprezintă înălțimea medie a asperităților

exprimată în unități absolute de lungime, figura 6. .

Fig. 6.1 – Definirea rugozității

Relațiile uzuale de calcul ale coeficientului de frecare vâscoasă și variația

acestuia pentru principalele regimuri de curgere și diverse rugozități sunt
prezentate în figura 6.8.
Pentru situațiile în care traseul hidraulic este format din mai mai multe
tronsoane cu secțiuni diferite pierderile liniare totale se obțin prin însumarea
pierderilor pe fiecare tronson. Pentru situația ilustrată în figura 6.2, pierderea
totală de energie distribuită este

47
 (6.9)

Fig. 6.2 – Calculul pierderilor liniare pentru un traseu hidraulic format din
tronsoane cu secțiuni diferite

4.1.2 Piederi locale de sarcină

Pierderile locale apar pe porțiuni scurte ale curgerii (numite uneori și
singularități) unde are loc o perturbare a curgerii normale, respectiv o variație a
vectorului viteză medie ca modul și sau direcție. Apar în locurile cu schimbări
ale configurației traseului (difuzoare, confuzoare, coturi, filtre, armături etc.), la
întâlnirea și ocolirea obstacolelor, sau la desprinderea curentului de pe suprafața
pereților conductelor.
Relația generală de calcul a acestor pierderi este de forma (6.3)

(6.10)

Coeficientul rezistenței locale ( ) depinde în special de caracteristicile

geometrice ale elementului hidraulic considerat, dar și de alți parametri ai
mișcării precum
 profilul vitezei la intrarea fluidului în elementul hidraulic examinat; la
rândul ei, distribuția de viteze depinde de regimul de curgere, de forma
intrării în element, de lungimea porțiunii drepte ce precede intrarea, de
distanța până la diferitele părți prelucrate ale tronsonului sau obstacole
etc.,
 numărul Reynolds (regimul de curgere),
 numărul Mach (pentru curgeri cu variații ale densității).
Coeficienții pierderilor locale se determină în majoritatea situațiilor pe
cale experimentală, dar sunt situații în care se pot stabili și expresii analitice,
precum în cazul curgerii cu variație bruscă a secțiunii ( ), figura 6.3

48
 Fig. 6.3 – Curgerea cu variație bruscă de secțiune

v v v
(6.11)
v
Acest rezultat este cunoscut și ca relația Borda-Carnot, după numele celor
doi oameni de știință Jean de Borda ( 733- 899) și Lazare Carnot ( 753–1823)
care au dedus-o.
Și în practică, precum în cazul anterior, pierderile locale de sarcină se
exprimă în funcție de viteza mai mare pe tronsonul pentru care se calculează.
După cum se observă, relația nu cuantifică și influența regimului de curgere,
astfel încât în calculele curente se introduce un factor de corecție ( ). Astfel,
utilizând relația anterioară, coeficientul rezistenței locale datorită modificării
secțiunii ( ) se calculează cu relația

(6.12)

Pierderea de energie pentru cazul descris anterior se datorează în

principal desprinderii curentului de pe suprafața conductei de secțiune care
conduce la formarea unei zone turbionare (de recirculare) în zona joncțiunii.

6.2 APLICAȚII PRACTICE

6.2.1 Descrierea instalației. Principiul experimentului
Scopul acestor experimente este de a pune în evidență pierderile
energetice, liniare și locale, care apar la curgerea forțată (sub presiune) a apei
prin conducte. Concret, se vor determina valorile coeficienților ce caracterizează
aceste pierderi pentru unele dintre cele mai întâlnite rezistențe hidraulice
utilizând instalația prezentată în figura 6.4.
Aceasta este compusă din motorul electric ( ) de acționare a pompei (2),
contorul de volum (3), rezervorul de apă (4) și rețeua de conducte (5) care
49
împreună cu conductele de admisie (7) și de refulare (8) formează un circuit
închis. Debitul de apă vehiculat prin conductele instalației poate fi reglat cu
ajutorul robinetelor R1, R2, R3 și R4. De asemenea, variațiile de presiune pe cele
trei ramuri ale rețelei pot fi măsurate cu piezometrele diferențiale directe (6),
PD1, PD2, PD3, PD4, sau cu ajutorul manometrelor M1, M2, M3, M4.

Fig. 6.4 – Instalația experimentală

Conform relației (6. ), pentru calculul pierderilor energetice la curgerea

unui fluid între două secțiuni este necesar să se cunoască parametrii fluidului în
cele două puncte de calcul: viteze, presiuni, cote de poziție în raport cu un nivel
de referință (convenabil ales)

50
 (6.13)

Pentru determinarea acestora

 se calculează vitezele medii ( ) ale apei prin secțiunile de calcul, după
determinarea debitului ( ) de apă circulat prin instalație utilizând
contorul de volum

(6.14)

(6.15)

unde este timpul (cronometrat) necesar trecerii unui volum

(prestabilit) de fluid prin contorul de volum;
 se măsoară căderile de presiune pe conducte cu ajutorul piezometrelor
diferențiale directe

(6.16)

sau cu ajutorul manometrelor.

Pentru conducte orizontale (precum în cazul acestei lucrări) cotele de
nivel ale celor două secțiuni de calcul sunt egale, în consecință .

6.2.2 Determinarea rezistențelor hidraulice pe prima ramură

Prima ramură a rețelei hidraulice (vezi figura 6.5) este o conductă de
diametru constant .

Fig. 6.5 – Determinarea rezistențelor hidraulice pe prima ramură

51
 În consecință, viteza medie ( ) a fluidului pe această ramură va fi
constantă conform ecuației continuității. Deoarece nu există perturbații ale
curgerii între cele două secțiuni de calcul, și , aflate la o distanță una de
cealaltă, singurele pierderi energetice sunt cele liniare. Așadar, relația (6. 3)
capătă forma

(6.17)

6.2.3 Determinarea rezistențelor hidraulice pe a doua ramură

A doua ramură a rețelei hidraulice, figura 6.6, este formată din două
conducte (în paralel) de diametre egale .

Fig. 6.6 – Determinarea rezistențelor hidraulice pe a doua ramură

Pe lângă pierderile liniare pe tronsoanele de secțiune constantă, pe

această ramură apar și pierderi locale în cele două ramificații (modificarea
secțiunii și schimbarea direcției de curgere) și coturi.
Aplicată între secțiunile și pentru calculul pierdelor totale pe a
doua ramura ( ), relația (6. 3) este echivalentă cu

(6.18)

52
 Pentru cele două porțiuni liniare de lungime se poate determina
coeficientul pierderilor liniare ( ), similar ca pentru prima ramură

(6.19)

Pentru calculul vitezei se ține cont de faptul că debitele pe cele două

conducte ale tronsonului sunt egale, iar suma lor reprezintă debitul pe
tronson

(6.20)

6.2.4 Determinarea rezistențelor hidraulice pe a treia ramură

Și pe această ramură, vezi figura 6.7, există variații ale secțiunii de
curgere, deci pe lângă pierderile distribuite există și pierderi locale: în robinet
( ) și la schimbarea de secțiune ( ).

Fig. 6.7 – Determinarea rezistențelor hidraulice pe a treia ramură

Coeficientul pierderii locale de energie la schimbarea de secțiune se

determină aplicând relația (6. 3) între secțiunile și

53
 (6.21)

Coeficienții și se pot considera ca fiind egali cu (pentru un calcul

rapid) sau se pot determina din diagrama Moody (vezi figura 6.8).
Pentru calculul coeficientului de rezistență caracteristic robinetului se
aplică relația (6. 3) între secțiunile și , rezultând

(6.22)

întrucât pierderile liniare pe această porțiune sunt foarte mici raport cu cele
datorate căderii de presiune pe robinet.

6.2.5 Desfășurarea experimentului

Pentru desfășurarea experimentelor
 se verifică dacă nivelul apei din bazinul 4 depășește nivelul secțiunii de
evacuare al conductei de retur (se completează dacă e cazul); se verifică
dacă robineții R1, R2, R3 sunt închiși, iar R4 deschis (se fac reglajele
necesare, dacă e cazul);
 se pornește motorul de antrenare al pompei;
 se deschide robinetul R1 și se efectuează citiri la piezometrul diferențial
PD1: și ; se cronometrează timpul necesar trecerii unui volum
de apă (prestabilit) prin contorul de volum (3), în vederea
determinării debitului ; se închide robinetul R1;
 se deschide robinetul R2 și se fac citiri la piezometrele diferențiale PD2 și
PD3: și , respectiv și ; se cronometrează timpul necesar
trecerii unui volum de apă (prestabilit) prin contorul de volum, în
vederea determinării debitului ; se închide robinetul R2;
 se deschide robinetul R3 și se efectuează citirile la manometrele M , M2 și
la piezometrul diferențial PD4: și , respectiv și ; se
cronometrează timpul necesar trecerii unui volum de apă prin
contorul de volum, în vederea determinării debitului ; se închide
robinetul R3 și se oprește motorul de antrenare al pompei;
 se calculează debitele de apă circulate prin instalație: , , conform
relației (6. 5), iar debitul conform relației (6.2 );
 se calculează vitezele , , , și corespunzătoare acestor debite,
cu relația (6. 4);
54
 se calculeză numerele Reynolds ( ) corespunzătoare

(6.23)

determinând în prealabil vâscozitatea cinematică a apei cu relația lui

Poisseuille

(6.24)

unde reprezintă vâscozitatea apei în condițiile

atmosferei fizice normale ( și ), iar
este temperatura apei.
 se determină coeficienții de frecare vâscoasă și din diagrama Moody
(figura 6.8) pentru o rugozitate a conductelor , sau se pot
considera ca fiind egali cu (pentru un calcul rapid);
 se calculează coeficienții pierderilor energetice cu relația (6. 7), cu
relația (6. 8), cu relația (6. 9), cu relația (6.2 ) și cu relația
(6.22); valorile obținute se trec în tabelul de înscriere al rezultatelor.

Fig. 6.8 - Diagrama Moody pentru calculul

55
 TABELE DE DATE

Dimensiuni caracteristice pentru instalația utilizată

56