Transfer de căldură şi masă

CONVECȚIA TERMICĂ

1. Generalităţii

Convecţia termică reprezintă transferul de căldură între un solid şi un

fluid în mişcare. Procesul se realizează prin acţiunea simultană a conducţiei
termice în stratul de fluid din imediata apropiere a peretelui şi a convecţiei
propriu-zise care presupune amestecul particululor de fluid.

Fluxul termic unitar transmis în procesul de convecţie va fi:

(1)

în care:

- reprezintă fluxul transmis prin conducţie,

- - fluxul transmis prin convecţie, - densitatea fluidului, -
viteza fluidului, – entalpia specifică fluidului.

Înlocuind în relaţia (1), se obţine:

(2)

Utilizarea ecuaţiei (2) pentru calcule tehnice este extrem de dificilǎ, din
aceste motive ecuaţia fundamentalǎ a convecţiei termice (ecuaţia lui Newton)
este:

(3)
sau

(4)

1
 Transfer de căldură şi masă

Procesul de convecţie este strâns legat de hidrodinamica curgerii

fluidului. Existǎ douǎ tipuri de bazǎ de curgere a unui fluid: laminarǎ şi
turbulentǎ.

La curgerea laminarǎ, curgerea se desfǎşoarǎ în straturi paralele, fǎrǎ

transfer de particule (de masǎ) între acestea.

Curgerea turbulentǎ presupune un amestec continuu a fluidului. Viteza

instantanee a acestuia fiind suma unei viteze medii temporale şi a unei pulsaţii de
vitezǎ. Pulsaţiile de vitezǎ sunt atât transversale cât şi longitudinale. Pulsaţiile
transversale fac ca particulele de fluid sǎ fie deplasate perpendicular pe direcţia
de curgere, împreunǎ cu pulsaţiile longitudinale formând vârtejuri de fluid, care
duc la o mişcare continuǎ de amestec. Între cele douǎ tipuri de bazǎ existǎ o
curgere tranzitorie, în care o particulǎ de fluid are alternativ porţiuni de curgere
laminarǎ şi turbulentǎ.

Regimul curgerii este caracterizat de criteriul Reynolds, care reprezintă

raportul între forţele de inerţie şi cele de viscozitate:

; (5)

în care: sunt lungimea caracteristică, in , vâscozitatea

cinematică, in , densitatea fluidului, în , viscozitatea dinamică, in .

Valorile limitǎ a criteriului Reynolds care definesc regimurile de curgere

sunt funcţie de geometria curgerii şi vor fi prezentate în paragrafele următoare.

Un concept deosebit de util studiului hidrodinamicii şi transferului

convectiv de cǎldurǎ este stratul limitǎ.

Stratul limitǎ hidraulic reprezintă stratul de fluid din vecinătatea

peretelui care îşi păstrează regimul laminar de curgere, indiferent de regimul de
curgere al restului masei de fluid. El se datorează forţelor de frecare cu peretele şi
forţelor produse de viscozitatea fluidului. Grosimea stratului limitǎ se defineşte,
în mod convenţional, ca distanţa de la suprafaţa peretelui în care viteza acestuia
creşte de la valoarea zero la perete, la 99% din viteza fluidului neperturbat de
perete ( (figura 1).
2
 Transfer de căldură şi masă

Stratul limitǎ hidraulic împarte zona de curgere în douǎ regiuni:

- una subţire lângă perete, în care gradientul vitezei şi forţele de frecare cu

peretele sunt mari, şi
- o regiune exterioarǎ stratului limitǎ unde viteza este constantǎ, iar
efectele viscozitǎţii sunt neglijabile.

Fig. 1 - Stratul limitǎ hidrodinamic la curgerea peste o placǎ.

În mod analog se defineşte stratul limitǎ termic, în care temperatura

fluidului variază de la la 99% din temperatura fluidului neperturbatǎ de perete
(figura 2).

Fig. 2 - Stratul limitǎ termic la curgerea peste o placǎ.

3
 Transfer de căldură şi masă

La orice distanţǎ de la începutul curgerii peste o placǎ fluxul termic

unitar local se poate determina aplicând legea lui Fourier, pentru :

(6)

Relaţia (6) indică că la suprafaţă, fluidul nu se miscă, iar transferul de

căldură are loc numai prin conducţie termică.

Înlocuind fluxul de căldură unitar în relaţia {6), rezultă:

(7)

Prin urmare, condiţiile din stratul limită termic care influenţează puternic
gradientul temperaturii la perete , determină valoarea coeficientului de

convecţie.

2. Clasificarea convecţiei termice

4
 Transfer de căldură şi masă

3. Ecuaţiile diferenţiale ale convecţiei termice

3.1. Ecuaţia conducţiei

Pentru un element de volum din stratul limită termic, ecuaţia conducţiei are
forma:

(8)

Deoarece elementul de volum se aflǎ în mişcare derivata totalǎ a temperaturii va

fi:

(9)

în care:

- variaţia locală a temperaturii în timp

- componentele vitezei pe cele trei direcţii;

Prin înlocuirea ultimilor relaţii în relaţia (9), rezultă:

(10)

De asemenea, prin înlocuirea relaţiei (10) în relaţia (8), rezultă:

5
 Transfer de căldură şi masă

(11)

Relaţia (11) reprezintă ecuaţia conducţiei pentru un element de volum din stratul
limită termic.

3.2. Ecuaţia mişcării

Se consideră un element de volum în stratul limită hidrodinamic (Fig. 3).

Forţele care acţionează asupra elementului de volum în mişcare sunt: a) forţe de
presiune şi greutate; b) forţe de frecare. Se vor determina rezultanta forţelor care
acţionează asupra elementului de volum.

Fig. 3 - Forţele care acţioneazǎ asupra elementului în mişcare.

Proiecţia forţelor de greutate, presiune şi frecare pe axa Ox este:

- Forţa de greutate – acţionează în centrul de greutate al elementului.

Proiecţia ei pe axa Ox este:

(12)

6
 Transfer de căldură şi masă

- Forţa de presiune – care acţionează pe suprafaţa superioară a elementului

este . Presiunea pe suprafaţa inferioară va fi .
Rezultanta celor două forţe este:

(13)

- Forţa de frecare – care acţionează pe suprafaţa din stânga elementului

este – . Semnul minus este datorat faptului cǎ viteza fluidului în
stânga elementului este mai micǎ decât în element. La suprafaţa din
dreapta, în exteriorul elementului viteza fiind mai mare sensul forţei de
frecare se inversează. Aceasta va fi .

Rezultanta celor două forţe este:

(14)
–

Conform legii lui Newton, forţa de frecare unitarǎ de suprafaţǎ este:

(15)

în care: – vâscozitatea dinamică [Pas].

Înlocuind rel. (15) în (14) se obţine:

(16)

Relaţia (16) este valabilă numai pentru o mişcare unidirecţionalǎ. În cazul

general în care se modificǎ dupǎ toate cele 3 direcţii, proiecţia forţei de
frecare pe axa 0x se va calcula cu relaţia:

(17)

7
 Transfer de căldură şi masă

Prin însumarea celor trei forţe se obţine:

(18)

Conform legii a doua a mecanicii ( aceastǎ forţǎ va fi egalǎ cu masa

înmulţitǎ cu acceleraţia, adică:

(19)

în care - derivata totală a vitezei.

Prin înlocuirea rel. (19) în (18), rezultă:

(20)

Dezvoltând derivata totală a vitezei

se obţine:

(21)

Relaţia (21) reprezintă ecuaţia mişcării după direcţia 0x.

În mod similar, se poate scrie ecuaţia mişcării după celălalte două direcţii:

8
 Transfer de căldură şi masă

(22)

(23)

În formă vectorială

(24)

3.3. Ecuaţia de continuitate

Se considerǎ un element de volum de fluid din stratul limitǎ hidrodinamic,

pentru care se calculează bilanţul masic.

Fig. 4 – Fluxurile masice pentru elementul de volum

Masa de fluid care intrǎ în elementul de volum după direcţia 0x este:

9
 Transfer de căldură şi masă

(25)

Masa de fluid care iese din elementul de volum:

(26)

Masa de fluid rămasă în elementul de volum:

(27)

Similar, masa de fluid rămasă în elementul de volum după direcţiile Oy şi Oz:

(28)

(29)

Suma acestor mase va conduce la modificarea în timp a densitǎţii fluidului din

elementul , adică:
(30)

sau
(31)

Prin egalarea relaţiilor (30) şi (31), rezultă:

sau
(32)

10
 Transfer de căldură şi masă

Relaţia (32) reprezintă ecuaţia de continuitate.

Pentru fluide incompresibile ( , ecuaţia (32) devine:

(33)

CONVECȚIA FORȚATĂ MONOFAZICĂ LA CURGEREA PRIN CANALE

1. Curgerea prin canale circulare

La curgerea prin canale pot apare trei regimuri de curgere:

– regimul laminar: pentru ;
– regimul intermediar (de tranziţie) pentru
– regimul turbulent: pentru

1.1. Viteza media şi temperature medie

Viteza fluidului într-un canal variază de la zero la suprafața canalului până la o

valoare maxim în centrul canalului. Prin urmare, este convenabil de lucrat cu o
viteză medie care rămâne constant, atunci când aria secțiunii a canalului este
constant (Fig. 1).

11
 Transfer de căldură şi masă

Fig. 1 – Profiluri de viteză reale și idealizate pentru curgerea într-un canal

(debitul masic al fluidului este aceeași pentru ambele cazuri).

Viteza medie în aplicațiile reale de încălzire și răcire se poate modifica oarecum

din cauza schimbărilor de densitate cu 12onstant12re. Dar, în practică, evaluarea
proprietățile fluidelor se face la o temperatură medie și astfel sunt tratate ca fiind
12onstant. Confortul de a 12onst cu proprietăți 12onstant de obicei justifică mai
mult decât o ușoară pierdere de precizie.

Valoarea vitezei medii într-un canal este determinată din cerința ca principiul
conservării masei să fie satisfăcută, adică:

(1)
în care este debitul masic, – densitatea, – aria secţiunii transversal şi
– profilul vitezei.

Pentru fluide incompresibile, viteza medie într-un canal circular de raza se

poate calcula cu relaţia:

(2)

Viteza medie prin canal mai poate fi determinată dacă debitul masic este
cunoscut, adică:

12
 Transfer de căldură şi masă

(3)

Atunci când un fluid este încălzit sau răcit, pe măsură ce curge printr-un canal,
temperatura fluidului la orice secțiune transversală se schimbă de la la
suprafața peretelui la o valoare maximă (sau minimă în cazul încălzirii) în centrul
tubului. Ca şi în cazul vitezei este convenabil de lucrat cu o temperatură medie
care rămâne constantă. Spre deosebire de viteza medie, temperatura medie se va
schimba în direcția de curgere ori de câte ori fluidul este încălzit sau răcit.

Valoarea temperaturii medii este determinată din cerința principiului

conservării energiei conform carui energia transportată de fluid printr-o secțiune
transversală trebuie să fie egală cu energia care ar fi transportată prin aceeași
secțiune transversală dacă fluidul ar fi la o temperatură constantă . Acest lucru
poate fi exprimat matematic ca (Fig. 2)

(4)
Temperatura medie a unui fluid cu densitate şi căldura specifică constant care
curge într-un canal circular cu raza poate fi exprimată ca

(5)

Fig. 2 – Profiluri de temperatură reale și idealizate pentru curgerea într-un canal .

13
 Transfer de căldură şi masă

Obs.: temperatura medie a unui fluid se schimbă în timpul încălzirii sau răcirii.
De asemenea, proprietățile fluidului în cazul curgerii prin canale sunt de obicei
evaluate la temperatura medie a fluidului, care este media aritmetică a
temperaturilor medii la intrare și ieșire. Adică

1.2. Transferul de căldură la curgerea laminară

1.2.1. Hidrodinamica curgerii

Se consideră un fluid care intră într-un canal circular cu o viteză uniformă. În

acest caz, particulele de fluid din stratul în contact cu suprafața tubului se vor
opri complet. Acest strat va determina, de asemenea, ca particulele de fluid din
straturile adiacente să încetinească treptat, ca urmare a frecarii. Pentru a
compensa această reducere a vitezei, viteza fluidului în secțiunea medie a
canalului va trebui să crească pentru a menține un debit masic constant prin
canal. Ca urmare, de-a lungul tubului se dezvoltă un strat limită hidrodinamic
datoritǎ forţelor de vâscozitate care apar pe perete. Grosimea acestui strat limită
crește în direcția fluxului până când stratul limită ajunge în centrul canalului și
astfel umple întregul canal, așa cum se arată în Figura 3.

Fig. 3 –Dezvoltarea stratul limită hidrodinamic în canale circulare

Regiunea de la intrarea fluidului în canal până la punctul în care stratul limită

fuzionează cu linia centrală se numește regiunea de intrare hidrodinamică, iar
lungimea acestei regiuni se numește lungimea de intrare hidrodinamică .
14
 Transfer de căldură şi masă

Curgerea în regiunea de intrare se numește curgere hidrodinamică în curs de

dezvoltare, deoarece aceasta este regiunea în care se dezvoltă profilul de viteză.
Regiunea de dincolo de regiunea de intrare în care profilul de viteză este complet
dezvoltat și rămâne neschimbată se numește regiune complet dezvoltată
hidrodinamic. Profilul vitezei în regiunea complet dezvoltată este parabolic în
curgerea laminară și oarecum mai plat în curgerea turbulentă datorită mișcării
turbionare în direcție radială.

Lungimea de intrare hidrodinamică este de obicei considerată a fi distanța de la

intrarea în canal unde coeficientul de frecare este cu aproximativ 2 procente mai
mare decât valoarea din regiunea complet dezvoltată hidrodinamic (valoarea
coeficientului de frecare în regiunea complet dezvoltată rămâne constantă)
(Fig.4).

Fig. 4 – Variaţia coeficientului de frecare în direcţia curgerii (

În curgerea laminară, lungimea de intrare hidrodinamică este:

(6)
Pentru lungimea de intrare hidrodinamică este aproximativ egală cu
diametrul canalului, dar creste liniar cu viteza. În cazul limită, când ,
lungimea de intrare hidrodinamică este de .

În curgerea turbulentă, lungimea de intrare hidrodinamică poate fi determinată

cu relaţia:

15
 Transfer de căldură şi masă

(7)

Lungimea de intrare hidrodinamică în curgere turbulentă este mai scurtă şi

depinde mai putin de numărul Reynolds. La , , iar la
, .

1.2.2. Transferul de căldură

Similar ca în cazul hidrodinamicii curgerii la intrarea în canal există o zonă de

intrare în care stratul limită termic nu cuprinde toată secţiunea canalului (Fig.5).

Fig. 5 –Dezvoltarea stratul limită termic în canale circulare

Se consideră un fluid la o temperatură uniformă care intră într-un canal circular a

cărui suprafață este menținută la o temperatură diferită. De data aceasta,
particulele de fluid din stratul în contact cu suprafața tubului vor avea aceeaşi
temperatură cu temperatura suprafeței. În acest caz se va iniția transferul de
căldură prin convecție în canal și dezvoltarea unui strat limită termic de-a lungul
canalului. Grosimea acestui strat limită crește, de asemenea, în direcția curgerii
până când stratul limită ajunge la centrul canalului și astfel umple întregul canal,
așa cum se arată în Figura 5. Regiunea de la intrarea fluidului în canal până la
punctul în care stratul limită fuzionează cu linia centrală se numește regiunea de
intrare termică, iar lungimea acestei regiuni se numește lungimea de intrare
16
 Transfer de căldură şi masă

termică . Curgerea în regiunea de intrare se numește curgere termică în curs de

dezvoltare, deoarece aceasta este regiunea în care se dezvoltă profilul de
temperatură. Regiunea de dincolo de regiunea de intrare în care profilul de
temperatură adimensional exprimat ca rămâne neschimbată
se numește regiune complet dezvoltată termic. Regiunea în care curgerea este
dezvoltata atât hidrodinamic cât și termic și, profilurile de viteza şi temperatură
rămân neschimbate, se numesc curgeri complet dezvoltate, adică

În curgerea laminară, lungimea de intrare termică este:

(8)

Rezultă că dacă lungimea de intrare termică este mai mare decât cea
hidrodinamică. Pentru unele fluide, cum ar fi uleiurile la care , lungimea
de intrare termică la curgerea laminară poate depăşi 5000 de diametre. Pentru
gaze la care diferenţa între cel două lungimi de intrare nu este
mare, în schimb pentru metalele lichide ( ) lungimea de intrare termică
este foarte mică.

Există numeroase analize analitice a transferului de căldură la curgerea laminară

stabilizată, care pornesc de la ecuaţiile diferenţiale ale convecţiei şi utilizează
două tipuri de condiţii la limită:

- temperatura peretelui constantă în lungul canalului ( ) sau

- fluxul termic unitar de suprafaţă constant ( ).

Problema este tratată de asemenea, în două ipoteze:

a) în zona încălzită a canalului hidrodinamica curgerii este stabilizată, existând

numai stabilizarea termică (ipoteză valabilă dacă există o zonă neîncălzită la
17
 Transfer de căldură şi masă

intrarea în canal în care se stabilizează curgerea sau în cazul valorilor mari ale lui
Pr ( );

b) în canal se suprapune stabilizarea hidraulică cu cea termică (stabilizare

combinată).

Pentru un canal cu debit masic constant, se poate aplica un bilanţ energetic

pentru a determina modul în care temperatura medie variază de-a lungul
canalului şi modul în care transferul de căldură prin convecţie este legat de
diferenţa de temperatură între intrarea şi ieşirea din canal (Fig. 6).

Fig. 6 – Curgerea unui fluid printr-un canal.

Ecuaţia de bilanţ energetic este:

dar fluxul de căldură unitar de suprafaţă este

de unde rezultă

 Pentru flux de căldură unitar de suprafaţă constant:

18
 Transfer de căldură şi masă

Integrând de la , rezultă
(9)

În acest caz, temperatura medie variază liniar cu de-a lungul tubului (Fig. 7). De
asemenea se poate observa o variaţie a diferenţei de temperatura cu .
Această diferență este inițial mică (datorită valorii mari a lui în apropierea
intrării), dar crește odată cu creșterea lui datorită scăderii lui care are loc pe
măsură ce se dezvoltă stratul limită. Cu toate acestea, în regiunea complet
dezvoltată știm că este independent de . Prin urmare, rezultă că (Ts - Tm)
trebuie să fie, de asemenea, independentă de în această regiune.

Fig. 7 - Variația temperaturii suprafeței canalului și a temperaturii medii ale

fluidului de-a lungul acestuia pentru cazul unui flux de căldură unitar de
suprafață constant.

 Dacă temperatura la perete este constantă:

19
 Transfer de căldură şi masă

Dacă se consideră că

în care

Semnul (-) apare datorită faptului că

se poate scrie

sau

în care curgerea nu este presupusă complet dezvoltată.

Prin separarea variabilelor, rezultă :

Integrând de la la o distanţă oarecare , rezultă :

dar

Înlocuind, se obţine

20
 Transfer de căldură şi masă

La ieşirea din canal, unde :

Rezultă

În termeni de şi , rezultă

(10)

(variaţie exponenţială)

Fig. 8 – Variaţia temperaturii fluidului pentru

21
 Transfer de căldură şi masă

Pentru o lungime a canalului , rezultă

sau

(11)

în care aria suprafeţei de schimb de căldură ( )

De asemenea, dintr-un echilibru energetic se poate scrie că :

(12)

Prin combinarea relaţiilor (11) şi (12), rezultă :

(13)

în care este diferenţă de temperatură medie logaritmică

(14)

22