Paul Goma

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935,[2] Mana, Orhei, Regatul României – d. 25 martie 2020,[3] Paris, Franța[3]) a fost un scriitor român și

disident anticomunist. Pentru opoziția sa împotriva regimului comunist a fost arestat și bătut; datorită popularizării internaționale a
cazului său, a putut să părăsească țara și s-a stabilit în Franța, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc.[4]
A refuzat în 1980 cetățenia franceză și a rămas multă vreme apatrid.[5][6]. A stârnit dezaprobare pentru publicarea de texte
antisemite,[7] în care, deși nu nega ororile comise împotriva evreilor, le justifica drept răzbunări legitime.[8]

Cuprins

 1Biografie
 2Exilul

 3Activitatea literară și civică

o 3.1„Săptămâna roșie”

 4Activitatea politică

 5Deces

 6Volume publicate

 7Premii și distincții

 8Note

 9Bibliografie

 10Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în
urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost reținut opt zile la Securitate și exmatriculat din
toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane arestate și anchetate sub acuzația de anticomunism. A
reușit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.
În 1954 a susținut simultan examenele de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și
critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii
Tineretului Muncitor (UTM). În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara
Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov și după înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a
aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM, după care a fost arestat și acuzat de „tentativă
de organizare de manifestație ostilă”.[necesită  citare] În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare, pe care i-a executat la
închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a
rămas până în 1963.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la
facultatea de filologie a Universității din București.
Din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp, a fost
propus în 1971 pentru excludere din PCR, în care se înscrisese în august 1968. Un an mai devreme, la Radio Europa
Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).
În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările
dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.
În ianuarie 1977, Goma a trimis o scrisoare de solidarizare cu Charta 77 a cehoslovacilor, apoi o scrisoare deschisă lui [[Nicolae
Ceaușescu și, pe 8 februarie, o scrisoare deschisă adresată Conferinței de la Belgrad, semnată de peste 420 de persoane. Pentru
aceste trei scrisori în care se cerea guvernului României respectarea drepturilor omului și care au fost difuzate de Radio Europa
Liberă și de presa occidentală a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intervențiile din Occident, repertoriat de
organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International.

Exilul[modificare | modificare sursă]
La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la
Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. A
sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez
liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unei tentative de asasinat - unui atac cu colet-capcană -
pusă la cale de regimul de la București.
Paul Goma a fost exclus în 1977 din Uniunea Scriitorilor din România.
Goma a fost cetățean român,[9] conform unei informări a Ministerului de Interne.
Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și eurosceptic și în 1980 a refuzat cetățenia
franceză dar, scriitorul Andrei Țurcanu a anunțat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova.[10][11]

Activitatea literară și civică[modificare | modificare sursă]

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace
toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.
În august 1968 a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma a făcut cerere de aderare la Partidul Comunist
Român și-n august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc ședința de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana
Costescu, Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc și Paul Goma.[necesită  citare]
În 1969, la Uniunea Scriitorilor a fost criticat pentru publicarea romanul „Ostinato” în Occident.
În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița, după ce Alexandru
Ivasiuc „decodificase” două personaje din carte ca fiind cuplul Ceaușescu.[necesită  citare] Manuscrisul romanului a fost expediat în
Occident.
În octombrie 1971, a apărut în limba germană, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de
carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacție, Dumitru
Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria
noastră”.[necesită  citare] Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai
Ungheanu și Darie Novăceanu.[necesită  citare]
În 1972, a apărut tot la Suhrkamp ediția germană a romanului Ușa, în 1974 ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărți,
Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu
mișcarea „Carta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa la penitenciarul Rahova.
După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

„Săptămâna roșie”[modificare | modificare sursă]

În 2002, Paul Goma a publicat eseul „Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii”, în care descrie „atrocități comise de
populația neromână, în special, întreaga minoritate evreiască (variantă care a fost atenuată în edițiile ulterioare) în timpul retragerii
trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, ca urmare a ultimatumului sovietice din iunie 1940”. Autorul ia apărarea
lui Ion Antonescu stabilind o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul
declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru
faptele reprobabile din anul precedent”.
Conform surselor parțial menționate mai jos, Săptămâna roșie nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a
istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele și care
aruncă asupra unei întregi populații evreiești (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva grupuri de militanți comuniști.
Politologii și jurnaliștii care comentează Săptămâna roșie apreciază că lucrarea face uz de antisemitism și se plasează în literatura
negaționistă în cadrul categoriei de scrieri care „trivializează prin comparație”.[12] Documente cu privire la evenimentele descrise în
eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române[13] și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu.[14][15]
În fața acestor critici, Paul Goma a încercat să-și amelioreze lucrarea, sporind sursele și renunțând la anumite aproximații: eseul a
fost revizuit de câteva ori între anii 2002 și 2005. Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chișinău (2003), a doua
la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost
îndepărtat din considerentele de mai sus.[16]
Este considerat drept negaționist al Holocaustului din România și din cauza opoziției sale față de Raportul Comisiei Wiesel.[17]

Deces[modificare | modificare sursă]
Pe 18 martie 2020, Paul Goma a fost internat la spitalul La Pitié Salpêtrière din Paris, infectat cu coronavirus și a murit în noaptea
din 24 spre 25 martie 2020.[18]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]


Camera de alături (1968)

Ostinato (1971)


Ușa noastră cea de toate zilele (1972)


Gherla (1976)


În cerc (1977)


Garda inversă (1979)


Culorile curcubeului '77 (1979)


Patimile după Pitești (1981)


Chassé-croisé (1983)


Soldatul câinelui (1991)


Bonifacia (1986) [19]


Din Calidor (1987)


Roman intim (1989)


Arta refugii (1990)


Astra (1992)


Sabina (1991)


Adameva (1995)


Amnezia la români (1995)


Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995)


Justa (1995)


Jurnale (1997-2004)


Jurnal de apocrif (1999)


Garda inversă (1997)

Altina – grădina scufundată (1998)


Alte jurnale (1998)


Jurnalul unui jurnal (1998)


Scrisuri (1972-1998)


Infarct (2001)


Basarabia (2002)


Săptămâna roșie, 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia și evreii, ed. I-VIII (2003-2010)

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]


„Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres”, 1986

Cetățean de onoare al orașului Timișoara din 2007 [20]


Premiul Academiei de Științe a Moldovei pentru diaspora „Paul Goma”, 2015

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ a b Paul Goma, Brockhaus Enzyklopädie

3. ^ a b c d e Biografa oficială: Paul Goma a murit din cauza infectării cu coronavirus, G4media.ro[*], 25 martie 2020, accesat în 25
martie 2020

4. ^ V. Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, 2008

5. ^ Laurențiu Ungureanu (2 octombrie 2015), „Cazul Paul Goma: singur împotriva tuturor. De la luptele cu regimul comunist la
exil”, Adevărul, accesat în 27 martie 2020

6. ^ „Dizidentul anticomunist Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova”, România liberă, accesat în 27 martie 2020

7. ^ „Gheorghiu, Mihai Dinu: L'honneur perdu d'un dissident roumain”. Le Monde du 29 mai 2007.

8. ^ Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România (2005), Raport final, Iași: Editura Polirom, pp. 380–
381, ISBN 973-681-990-6; link

9. ^ „O veste buna pentru prietenii lui Paul Goma. Scriitorul are statut de cetatean roman. «   Varujan Vosganian”.

10. ^ „Cotidianul.ro 26 aprilie 2013 (online): Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova”.

11. ^ „Dizidentul anticomunist Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova”.

12. ^ „Distortion, negationism and minimalization of the Holocaust in postwar Romania, pagina 57”  (PDF).

13. ^ Arhivele Militare Române, fond 948, secția a 3-a operații, dosare 527, 98, 1836, 1891 etc.

14. ^ Dinu C. Giurescu, Evreii din România (1939-1944)  , 1997

15. ^ Dinu C. Giurescu, Cine poartă răspunderea? 1998

16. ^ „ZIUA”. www.ziua.ro.

17. ^ Leon Volovici „The Report on the Romanian Holocaust and Its Consequences”Antisemitism International, No. 3-4, 2006, p. 107.

18. ^ „Biografa oficială: Paul Goma a murit din cauza infectării cu coronavirus”. G4Media.ro. 25 martie 2020.
 19. ^ Lansare de carte - Bonifacia, de Paul Goma, 11 decembrie 2006, Ziare.com, accesat la 23 ianuarie 2014

20. ^ Paul Goma, pus la zid, 1 septembrie 2007, RL Online, România liberă, accesat la 30 iunie 2015

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Mariana Sipoș, Destinul unui disident: Paul Goma, Ed. Universal Dalsi, 2005;
 Elvira Iliescu, Paul Goma - 70, Ed. Criterion, 2005;

 Laszlo Alexandru, Viceversa!, polemici pro și contra lui Paul Goma, Timișoara, Ed. Bastion, 2008.

 Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești Personalități, București: Ed. Litera, 2011, pp.346-347

 Denis Roșca, Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, Chișinău: Ed. Pontos, 2016, pp.261-262