Sunteți pe pagina 1din 6

Evadatul

Evadatul (în engleză The Fugitive) este un film thriller american din 1993, inspirat


din serialul de televiziune cu același nume. Filmul a fost regizat de Andrew Davis și i-a avut
în rolurile principale pe Harrison Ford și Tommy Lee Jones.
Povestea începe cu condamnarea lui Richard Kimble (Ford), care fusese acuzat pe nedrept
de uciderea soției sale. La scurt timp după aceea, Kimble evadează din arest și se luptă să-
și dovededească nevinovăția și să-i aducă în fața justiției pe cei care erau responsabili în
timp ce este urmărit necruțător de către o echipă de șerifi federali, condusa de șeriful
adjunct Samuel Gerard (Jones).
Filmul a beneficiat de un succes comercial și critic, cu încasări la casele de bilete de la nivel
mondial de 368.875.760 de dolari față de lun buget de 44 de milioane de dolari. El a fost
nominalizat pentru șapte premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, o raritate pentru un
film asociat cu un serial de televiziune, iar Jones a câștigat premiul pentru cel mai bun actor
în rol secundar. El are în prezent un scor de 94% pe Rotten Tomatoes și un rating de
"apreciere universală" din partea Metacritic.[2][3] El a avut o continuare, Legea e lege, în care
Jones a reluat rolul lui Gerard.

Cuprins

 1Rezumat
 2Distribuție

 3Recepție

o 3.1Premii

 4Novelizare și remake-uri

 5Continuare

 6Vezi și

 7Referințe

 8Legături externe

Rezumat[modificare | modificare sursă]
Dr. Richard Kimble (Ford), un respectat chirurg vascular din Chicago, vine acasă într-o
noapte și-și găsește soția, Helen (Sela Ward), rănită mortal de un intrus, un om cu o
proteză la un braț. Kimble se luptă cu criminalul, dar omul scapă. Toate dovezile
circumstanțiale sugerează că Kimble este vinovat de crimă: nu există nici o dovadă a unei
intrări prin efracție în casă, amprentele sale sunt pe armă, el este beneficiarul poliței de
asigurare de viață a lui Helen și în apelul ei de neînțeles la 9-1-1 ea pare să-l numească
ucigașul ei. Kimble este condamnat la moarte pentru crimă de gradul I, cu premeditare. Pe
drum spre închisoare, câțiva prizonieri încearcă să evadeze. În lupta care urmează,
autobuzul lor iese de pe drum și se prăbușește pe o cale ferată unde tocmai venea un tren
din sens opus. Kimble scapă din autobuzul distrus și fuge în noapte.
Un grup de US Marshals, condus de adjunctul de mareșal federal Samuel Gerard (Jones),
ajunge la locul accidentului și se ocupă de vânătoarea fugarilor, în timp ce răniții sunt duși
la un spital din apropiere. Kimble se furișează în același spital pentru a-și trata rănile și a-și
schimba înfățișarea. În timp ce pleca la spital, el este recunoscut de către un gardian rănit,
dar fuge cu o ambulanță. Gerard și echipa sa blochează un tunel printr-un baraj din
apropiere pentru a-l prinde pe Kimble, dar foctorul abandonează vehiculul și coboară în
canalul de scurgere a apei. Kimble este în cele din urmă încolțit de Gerard la capătul
canalului, dar sare în lacul de la baza barajului. El înoată în aval. Cei mai mulți urmăritori
renunțe la căutarea lui Kimble, crezându-l mort, dar Gerard persistă și se dovedește că are
dreptate atunci când un telefon dat avocatului îl pune din nou pe urmele lui Kimble.
Kimble se întoarce la Chicago pentru a-l găsi pe ucigaș și primește bani de la prietenul său,
un medic pe nume Dr. Charles Nichols. Dându-se drept om de serviciu, Kimble intră în
secția de protezare a Cook County Hospital pentru a obține o listă cu oamenii care au avut
proteza de la braț reparată la scurt timp după asasinarea soției sale. Gerard își dă seama
că Kimble trebuie să caute un om cu un braț și începe o căutare similară cu scopul de a
anticipa următoarea mișcare a lui Kimble. În timp ce se afla la spital, Kimble observă un
băiat grav bolnav, care avea un diagnostic greșit pus de tinerii medici de la secția de
urgență, și-l trimite la o intervenție chirurgicală de urgență, ceea ce-i salvează viața. Mai
târziu, când este întrebat de un medic (Julianne Moore) de ce a dus bolnavul la o altă secție
decât i s-a spus, el fuge și ea cheamă paza.
Kimble merge apoi la închisoarea Cook County Jail, pentru a întâlni un om cu un braț
acuzat de jaf armat, dar vede că nu este criminalul. Gerard și echipa sa merg și ei la
închisoare cu aceeași suspiciune, iar Gerard îl observă pe Kimble când acesta din urmă
pleca. Are loc o urmărire, în care Gerard trage mai multe focuri asupra lui Kimble, dar
acestea sunt oprite de sticla antiglonț. Gerard îl urmărește pe Kimble prin parada de St.
Patrick's Day din Chicago unde Kimble abia scapă. El vizitează apoi casa următoarei
persoane de pe listă, un fost ofițer de poliție pe nume Frederick Sykes. Kimble își dă seama
că omul este criminalul și află că acesta este angajat de o companie farmaceutică care
lucrează la un nou medicament numit Provasic. Doctorul analizase medicamentul și
descoperise că acesta cauza leziuni ale ficatului, care ar fi împiedicat aprobarea sa de
către Food and Drug Administration. El constată, de asemenea, că Nichols se ocupa de
promovarea medicamentului, aranjase o cursă și-i ordonase lui Sykes să-l ucidă pe Kimble
(moartea soției sale a fost accidentală). Gerard îl urmărește pe Kimble la casa lui Sykes și
trage și el aceeași concluzie.
Kimble ia un tren L pentru a merge să se confrunte cu Nichols, dar Sykes îl atacă și în lupta
care a urmat Sykes împușcă un polițist de tranzit înainte de a fi imobilizat și încătușat de un
perete de către Kimble. Câteva momente mai târziu, Kimble întrerupe discursul lui Nichols,
acuzându-l de falsificarea datelor de la analiza medicamentului. Ei încep să lupte, în timp ce
Gerard și poliția din Chicago îl urmăresc, crezând că Kimble a ucis polițistul de tranzit de la
bordul trenului, iar polițiștii sunt instruiți să-l împuște pe loc. Când Kimble, Nichols și Gerard
sunt în spălătoria hotelului, Gerard strigă că știe despre conspirația organizată de Nichols.
Auzind aceasta, Nichols încearcă să-l împuște pe Gerard, dar în ultimul moment Kimble îl
lovește pe la spate, salvând viața lui Gerard. Kimble este luat în custodie de către mareșalii
federali, deoarece el era din punct de vedere tehnic încă un fugar, în ciuda nevinovăției
sale. În interiorul mașinii, Gerard îi scoate cătușele.

Distribuție[modificare | modificare sursă]
Actor Rol

Harrison Ford Dr. Richard Kimble

Tommy Lee Jones Deputy Marshal Samuel Gerard

Sela Ward Helen Kimble

Julianne Moore Dr. Anne Eastman

Joe Pantoliano Deputy Marshal Cosmo Renfro

Andreas Katsulas Frederick Sykes

Jeroen Krabbé Dr. Charles Nichols

Daniel Roebuck Deputy Marshal Robert Biggs

L. Scott Caldwell Deputy Marshal Erin Poole

Tom Wood Deputy Marshal Noah Newman

Ron Dean detectivul Kelly

Joseph F. Kosala detectivul Rosetti


Miguel Nino polițistul din Chicago nr. 1

John Drummond prezentatoarea de știri

Tony Fosco polițistul din Chicago nr. 2

Joseph F. Fisher Otto Sloan

James Liautaud Paul

David Darlow Dr. Lentz

Jane Lynch Dr. Kathy Wahlund

Nick Searcy șeriful Rawlins

Neil Flynn polițist de tranzit

Recepție[modificare | modificare sursă]
Evadatul a deschis puternic la casele de bilete din SUA, aducând încasări de 23.758.855 de
dolari în primul său week-end și deținând primul loc timp de șase săptămâni.[4][5] Încasările
au fost în cele din urmă de 183.875.760 $ în SUA, și de 368.875.760 $ la nivel mondial.[6][7]
El a primit, de asemenea, recenzii entuziaste din partea criticilor de film. În iulie 2009, avea
un scor de 94% și era certificat "Fresh" pe situl Rotten Tomatoes și un scor de 86 sau
"apreciere universală" din partea Metacritic.[2][3] Roger Ebert i-a dat 4 stele din 4, numindu-l
"unul dintre cele mai bune filme ale anului".[8]
Câțiva comentatori au spus că finalul a fost afectat, fiind introduse elemente de teoria
conspirației.[9][10][11]
Premii[modificare | modificare sursă]
Filmul a fost nominalizat la următoarele premii ale Academiei Americane de Film:[12]
Categorie Nominalizat Rezultat Câștigătorul categoriei

Cel mai bun actor în rol


Tommy Lee Jones Câștigător
secundar

Cel mai bun film Arnold Kopelson

Cea mai bună imagine Michael Chapman

Dennis Virkler
David Finfer Lista lui Schindler
Dean Goodhill
Cel mai bun montaj
Don Brochu
Richard Nord
Dov Hoenig
Nominalizat
Cea mai bună melodie James Newton
originală Howard

John Leveque
Cea mai bună editare sonoră
Bruce Stambler

Jurassic Park
Donald O. Mitchell
Michael Herbick
Cel mai bun sunet
Frank A. Montaño
Scott D. Smith

Jones a primit și numeroase alte premii pentru rolul său, inclusiv Premiul Globul de Aur
pentru cel mai bun actor în rol secundar (film). Regizorul Andrew Davis a primit o
nominalizare pentru "cel mai bun regizor" la premiile Globul de Aur și Directors Guild of
America din acel an (dar nu a fost onorat cu o nominalizare similară la Premiile Oscar).
Ford a fost și el nominalizat pentru un Glob de Aur pentru interpretarea sa.
Listele American Film Institute

 AFI's 100 Years...100 Movies - Nominalizat


 AFI's 100 Years...100 Thrills - #33

 AFI's 100 Years...100 Heroes and Villains:


o Dr. Richard Kimble - Nominalizat ca Hero

 AFI's 100 Years of Film Scores - Nominalizat

 AFI's 10 Top 10 - Nominalizat ca Mystery Film

Novelizare și remake-uri[modificare | modificare sursă]


Jeanne Kalogridis a scris o novelizare a filmului. Ea a plecat de la scenariul original, care
evită multe dintre dialogurile savante și pline de umor din film. Romanul ei arată o mai mare
atenție unora dintre personajele principale ale filmului, în special lui Gerard și mai noilor săi
subordonați. Au fost realizate și două remake-uri: filmul Criminal în limba telugu [13] și
filmul Nirnayam în malayalam.

Continuare[modificare | modificare sursă]
Jones a reluat rolul lui Gerard într-o continuare lansată în 1998, Legea e lege (titlu
original U.S. Marshals), în care joacă și Wesley Snipes, Robert Downey Jr., Joe
Pantoliano, Daniel Roebuck și Tom Wood. Al doilea film prezintă iarăși echipa lui Gerard
urmărind un evadat acuzat de crimă, dar acolo nu apare Harrsison Ford în rolul lui Kimble
sau evenimente din primul film. Totuși, spitalul ficțional la care lucra Kimble, Chicago
Memorial, este prezentat.

S-ar putea să vă placă și