Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

MISIOLOGIE

Inchisoarea îngerilor

STUDENT:

BULCA DANIEL

ANUL II

CLUJ-NAPOCA

2019
Închisoarea îngerilor (titlul original The Shawshank Redemption) este un
film american din anul 1994, scris și regizat de Frank Darabont. Filmul este o
ecranizare după nuvela lui Stephen King, Rita Hayworth and Shawshank
Redemption, publicată inițial în colecția Anotimpuri diferite din 1982. Actorii
principali sunt Tim Robbins în rolul lui Andy Dufresne și Morgan Freeman ca Ellis
Boyd "Red" Redding.
Declarat pe bună dreptate de mulți cel mai bun film din toate timpurile,
,,Inchisoarea îngerilor’’ este adaptarea cărții lui Steven King’. Actorul Morgan
Freeman face un rol secundar memorabil în interpretarea lui Red, condamnat
pentru o lungă perioadă fiind și narator în același timp.Povestea este complexă și
arată drumul parcurs de Andy Dufresne (Tim Robbins) de la încarcerarea sa
pentru uciderea sotiei și amantului până la finalul ce prezintă evadarea dar și o
serie de alte lucruri neașteptate.
Dorința pentru libertate nu îl părăsește niciodată pe Andy , așa că în
următorii douăzeci de ani acesta iși consolidează poziția în cadrul închisorii
folosindu-se de cunoștințele sale de bancher creând diverse situații profitabile
pentru conducerea instituției.
În anul 1946, Andy Dufresne (Tim Robbins), un bancher de succes dar
foarte rezervat este condamnat pe nedrept pentru uciderea soției și amantului
acestei. El primește două sentințe pe viața în închisoarea Shawshank din statul
american Maine. Aceasta era recunoscută pentru tratamentele foarte severe din
partea gardienilor. În prima noapte de detenție, tratamentul barbar al șefului
închisorii, Căpitanul Byron Hadley (Clancy Brown) are ca rezultat moartea unui
nou deținut.
După aproape o lună, Andy se împrietenește cu Red și cercul său de prieteni.
Red este un om înțelept în interiorul închisorii, și este cunoscut de toți ceilalți
condamnați ca "omul care știe cum să facă rost de anumite lucruri" pentru ei
adică contrabandă pentru profit. Prietenia care se leagă între Andy și Red, începe
după ce Andy îi cere lui Red ca în schimbul unui comision să îi facă rost de
un piolet cu scopul de a își menține hobby-ul de colecționar de roci, pe care apoi le
modeleazǎ sub forma unor piese de șah. Mai târziu îi cere lui Red un poster cu Rita
Hayworth pentru peretele din celula sa, înlocuindu-l de-a lungul anilor, cu cele ale
lui Marilyn Monroe și Raquel Welch.
În timpul unei zile de muncǎ pe acoperișul închisorii, Andy îl aude pe
căpitanul gărzii Byron Hadley (Clancy Brown) plângându-se de plățile impozitelor
pentru o viitoare succesiune. Andy își asumă riscul de a fi pedepsit, prin a-i explica
lui Hadley cum să evite plata taxelor din punct de vedere legal; Hadley acceptă
sfatul lui Andy și îi recompensează pe prietenii săi, cu un scurt răgaz și câte două
beri. Consultanța financiară a lui Andy este solicitată în curând de către
,majoritatea polițiștilor de la Shawshank și de la alte închisori din apropiere. Lui
Andy îi este dat chiar și un spațiu pentru a putea lucra la problemele lor financiare,
sub pretextul de a administra biblioteca închisorii alături de un deținut în vârstă,
Brooks Hatlen (James Whitmore). Andy este capabil sǎ ajute la extinderea
bibliotecii prin trimiterea a mai multor cereri cǎtre guvern, acestea materializându-
se după o perioadă de timp sub formǎ de donații de bani și de cǎrți.
Urmărind filmul, nu pot spune că mi-au apărut imediat comparații
scripturistice sau religioase, însă dupa vizionarea comentariilor lui Robert Barron,
personajul principal simbolizându-l în mare parte pe Însuși Hristos, care intervine
într-o lume a încarcerării, și arată calea spre ieșire. Ceea ce este formidabil este că
el, cu ajutorul prietenului său Red face rost de un ciocănel mic, care va fi calea lui
spre ieșire, și îl maschează în Biblie, exact la Cartea Ieșirii (Exodus), simbolistică
a eliberării. O altă comparație a lui Andy cu Hristos este că el vine atât de inocent,
într-o lume crudă, aduce esența frumosului prin micile sale gesturi în acea
închisoare, prietenilor lui, iar el, precum Mântuitorul trebuie să meargă în mizeria
păcatului, în adâncimea păcatului pentru a se elibera, iar în final Andy iese din
acea zonă distrugătoare prin care se târăște într-o apă curată , simbolistică a
botezului. Așadar în ziua următoare, Andy este căutat, însă celula este goală, la fel
cum era și Mormântul Mântuitorului la venirea străjerilor.

Așadar, imaginea lui Andy în haine noi, elegante, luând toți banii din contul
conducătorului închisorii, simbolizează biruința asupra răului, și captarea tuturor
puterilor acestora. Red, în imaginea biblica în simbolizează pe Sfântul Apostol
Petru, iar momentul în care acesta se întânleste cu Andy pe plajă, simbolizează
faptul că Mântuitorul ne-a arătat calea pe care să mergem, iar noi trebuie să o
urmăm pentru a ne întâlni cu El.

S-ar putea să vă placă și