Sfântul Chiril al Alexandriei (378-444)

- când, la 444, Chiril se stinge din viață, el împreună cu unchiul său, episcopul Teofil, aveau 59
de ani de episcopat în Alexandria, timp în care orchestraseră 2 depuneri de episcop de C-pol,
declaraseră eretici pe fruntașii școlii antiohiene și duseseră polemici acerbe împotriva
origenismului și împotriva hristologiei antiohiene.
- Teofil era unchiul său și fusese crescut și educat cu mare grijă de acesta; Teofil însuși, rămas
orfan la o vârstă fragedă, venise în Alexandria împreună cu sora sa (mama lui Chiril) și intrase
sub protecția marelui Atanasie.
- 18 oct. 412, Chiril ajunge episcop, după 3 zile de revoltă și după învingerea adversarului său,
arhidiaconul Timotei. Va fi supranumit, de către Ioan de Nikiu, un cronicar/istoric din secolul al
VII-lea, „noul Teofil”.
- politica sa ecleziastică poate fi succint prezentată în patru puncte:
a) o presiune constantă asupra păgânilor, ereticilor și evreilor, ajutat în acest demers și de
legislația teodosiană;
b) cultivarea unei alianțe strânse cu Roma;
c) rezistența împotriva expansiunii autorității episcopului de C-pol;
d) păstrarea sprijinului monahilor din Egipt.
- soteriologia este cea care determină hristologia lui Chiril
- în lupta împotriva nestorianismului/ Nestorie a fost implicat și Ioan Cassian, căruia papa
Celestin al Romei i-a trimis dosarul pe care l-a primit de la Chiril cu acuzarea lui Nestorie ca
urmare a dovedirii falsității hristologiei acestuia. Ioan Cassian a confirmat și el că învățătura lui
Nestorie era eretică.
- locul pentru sinodul al treilea ecumenic a fost ales Efesul, oraș ostil Constantinopolului și care
era un centru de devoțiune ferventă față de Fecioara Maria.

1
Hristologia Sf. Chiril
- învățătura despre Hristos este cel mai amplu și mai bine articulată în A doua epistolă către
Nestorie, epistolă care va fi confirmată și de Sinodul de la Efes ca o expresie adevărată a
credinței ortodoxe. Mai mult, hotărârea Sinodului de la Calcedon nu poate fi interpretată corect
decât prin intermediul hristologiei lui Chiril.
- hristologia lui Chiril cuprinde în mod necesar 6 premise/ afirmații complementare:
1. Cuvântul lui Dumnezeu Se face om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu;
2. Iisus Hristos trebuie să fie Dumnezeu adevărat, pentru că numai astfel poate să îl mântuiască
pe om, dacă este Dumnezeu adevărat;
3. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie om deplin, pentru că doar ceea ce este asumat, este
mântuit (cf. Sf. Grigorie din Nazianz). Comentând textul din Ioan 1, 14 „și Cuvântul carne S-a
făcut”, Sf. Chiril accentuează că S-a făcut om deplin, cu trup și suflet, chiar dacă aici este folosit
cuvântul „carne”; Ioan optează pentru acest termen pentru că prin el se subliniază mai bine
slăbiciunea, vulnerabilitatea și alterarea umanității prin cădere, și că tocmai o astfel de
umanitate a venit Cuvântul să vindece, să răscumpere și să mântuiască.
4. Firea umană pe care a asumat-o Cuvântul lui Dumnezeu a fost o fire căzută, trup și suflet
alterate prin păcatul protopărinților, de aceea a fost părtaș la toate afectele acestei firi, mai
puțin la păcat. Păcatul a fost străin de firea umană a lui Iisus Hristos. Această asumare a firii
umane căzute înseamnă că însăși firea umană căzută, pe care și-a asumat-o Cuvântul lui
Dumnezeu, a trebuit să fie restaurată și mântuită.
5. Unirea firii umane cu cea divină, în persoana lui Iisus Hristos, este una ontologică, pentru că
doar în cadrul unei astfel de uniri, Fiul lui Dumnezeu a putut restaura și mîntui cu adevărat
propria Sa umanitate și apoi, prin intermediul acesteia, a noastră. Revenind la Ioan 1, 14, Sf.
Chiril insistă asupra verbului folosit, „a deveni”, pentru a sublinia realitatea Întrupării. Cuvântul
lui Dumnezeu nu a locuit carnea/ trupul, ci S-a făcut realmente carne/ trup/ om. Pe de altă
parte, această devenire întru om nu înseamnă că Cuvântul S-a transformat în trup/ om. În
Comentariul la Evanghelia după Ioan (6, 54), Chiril spune: „nu spunem că Cuvântul lui
Dumnezeu, Care este de la Tatăl, S-a transformat în carne/ trup, nici că trupul/ carnea s-a

2
schimbat în Cuvânt; căci fiecare rămâne ceea ce este prin natură iar Hristos este una, alcătuit
din două firi”.
6. datorită unei uniri reale, ontologice, a firii umane cu firea divină, în persoana lui Iisus Hristos
este posibilă comunicarea însușirilor celor 2 firi. Același Iisus Hristos, Care este și Dumnezeu
adevărat și Om adevărat, săvârșește minuni, învie din morți, dar și suferă de foame, sete, frig
etc. De fapt, comunicarea însușirilor reprezintă și adevărata cheie hermeneutică pentru
hristologia lui Chiril. Această comunicare a însușirilor este posibilă pentru că, același Cuvânt al
lui Dumnezeu, rămânând ce era, adică Dumnezeu, a devenit și ceea ce nu era, adică om, unind
cu Sine, după ipostas, firea umană (e(nw/saj e(autw=| kaq ‘ u(po/stasin to\ a)nqrw/pinon)
(Epistola a doua către Nestorie 2, 4). Tocmai unicitatea Persoanei este cea care face reală
unirea firilor și comunicarea însușirilor.

Formula Mia physis

- cea mai controversată formulă hristologică folosită de Sf. Chiril, care i-a adus acuza de erezie,
a fost „o singură fire a Cuvântului lui Dumnezeu întrupată” (mi/a fu/sij tou= Lo/gou tou=
Qeou= sesarkwme/nh). Această formulă era cu atât mai suspectă, cu cât fusese folosită pentru
prima dată de Apolinarie (Ad Jovianum 1: o(mologou=men ... ou) du/o fu/seij to\n e(/na ui(o/n,
mi/an proskunhth\n kai\ mi/an a)prosku/nhthn, a)lla\ mi/an fu/sin tou= qeou= lo/gou
sesarkwme/nhn kai\ proskunoume\nhn). Sf. Chiril crezuse, eronat, că această formulă i-a
aparținut Sf. Atanasie.
- rezolvarea satisfăcătoare a acestei „aporii” trebuie să facă apel la terminologie. Pentru cei trei
mari capadocieni, termenul physis era sinonim cu cel de ousia, așa cum se vede dintr-o epistolă
a Sf. Grigorie de Nazianz către Cledoniu: „fu/seij me\n ga\r du/o, qeo\j kai\ a)/nqrwpoj”. Ce
însemna, oare, pentru Sf. Chiril, termenul physis?
- în teologia trinitară formulată de Sf. Chiril, ou)si/a / fu/sij sunt distincte de u(po/stasij, însă în
teologia hristologică, fu/sij și u(po/stasij pot fi și sinonimi.
- pentru Nestorie și pentru antiohieni, această formulă a lui Chiril însemna că Hristos este doar
o singură fire/ esență, în sensul unei terțe naturi compuse din firea divină și cea umană, această
terță natură nefiind nici complet divină, nici complet umană.

3
- pentru Chiril, însă, physis nu vrea să exprime aici o singură esență/ ousie, ci o singură entitate
(în sensul de ipostas). Pentru a argumenta modul în care el înțelege aceste termen cu referire la
Hristos, Chiril se referă la unirea dintre trup și suflet în persoana umană. La fel cum sufletul și
trupul unei ființe umane sunt unite ontologic și formează o singură realitate sau entitate, tot
astfel Fiul lui Dumnezeu este unit ontologic cu firea umană/ umanitatea pentru a forma o
singură realitate sau entitate, Iisus Hristos. Formula mia physis trebuie să fie înțeleasă, în
hristologia lui Chiril, ca sinonimă pentru mia hypostasis. În A treia epistolă către Nestorie, 8,
Chiril afirmă: „Prin urmare, toate afirmațiile conținute în Scriptură se referă la o singură
persoană (e(ni\ prosw/pw|), adică la singurul ipostas întrupat al Cuvântului (u(posta/sei mia=|
th=| tou= Lo/gou sesarkome/nh|). Pentru Chiril, așadar, singura entitate (physis) a lui Hristos nu
este alta decât singura persoană/ singurul ipostas (prosopon/ hypostasis) al Fiului/ Cuvântului
care există ca întrupat.
- când Sf. Chiril afirmă (A doua epistolă către Nestorie 3) că „Cuvântul unește cu Sine trupul/
carnea după ipostas” (sa/rka e(nw/saj o( Lo/goj e(autw=| kaq ‘ u(po/stasin), prin expresia „după
ipostas” el clarifică trei lucruri:
1. distinge clar între persoană (cine-le) și naturile persoanei (maniera existenței cine-lui).
Aceeași persoană, care există din veșnicie ca Dumnezeu, există acum și ca om.
2. de vreme ce există o singură persoană în Iisus Hristos, Întruparea nu presupune alterare,
amestecare sau confuzie a naturilor, ci fiecare natură își păstrează specificitatea, Fiul lui
Dumnezeu asumându-și, prin întrupare, o nouă fire, cea umană, și implicit un nou mod de
existență, cel uman. Apare o noutate în modul de existență a Fiului lui Dumnezeu, dar nu apare
o fire nouă, compozită, din eventuala amestecare a celor două firi, divină și umană. Mergând pe
această înțelegere, Sinodul de la Calcedon, din 451, va spune despre cele două firi ale
Mântuitorului că sunt unite „fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire, fără despărțire”
(a)sugcu/twj, a)tre/ptwj, a)diaire/twj, a)cwri/stwj), unirea săvârșindu-se în Ipostasul unic al
Cuvântului.
3. unicitatea ipostasului și dualitatea firilor implică, automat, și comunicarea însușirilor. Nu firea
dumnezeiască pătimește și moare pe cruce, ci ipostasul unic al Fiului lui Dumnezeu întrupat. Nu
firea omenească înviază din morți, ci ipostasul unic al Fiului lui Dumnezeu întrupat. Tocmai

4
datorită unicității Ipostasului și comunicării însușirilor, este posibil un limbaj oximoronic care să
ilustreze acest lucru: „...a pătimit într-un mod nepătimitor” (a)paqw=j e)/paqen); „Cel
nepătimitor era într-un trup care pătimea” (h)=n ga\r o( a)paqh\j e)n tw=| pa/sconti sw/mati);
„era într-un trup răstignit pe cruce, împropriindu-și pătimirile trupului Său într-un mod
nepătimitor” (h)=n e)n tw=| staurwqe/nti sw/mati, ta\ th=j i)di/aj sarko\j a)paqw=j
oi)keiou/menoj pa/qh).

EXPLICAREA CELOR 12 ANATEMATISME

1.