UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

BISERICA DIN CIPRU ÎN SECOLUL XX

STUDENT:
CIRCA ALEXANDRU-IOAN
ANUL II, SEMESTRUL II

Cluj Napoca
2019
 I. PERIOADA 1900-1960

În data de 12 iulie 1870, Ciprul a trecut de sub dominația otomană, sub puterea britanică, lucru
care a fost văzut ca fiind favorabil de către Biserică, și laici, deoarece aceștia erau creștini, și se
aștepta ca ei, să ofere libertate, astfel să își îndeplinească un vis vechi și anume, acela de a se uni
cu Greci(patria-mamă). Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece afacerile statului nu erau
favorabile acestei dorințe iar noii conducători nu le-au îndeplinit dorința, ba mai mult în timp le-
au impus, taxe mari și au luat mai puține măsuri cu privire la libertatea cetățenilor, implicându-se
chiar și în afacerile interne ale Bisericii Ortodoxe Cipriote. Biserica a reușit să se impună
continuării acestei situații, prin meritul arhiepiscopului Sofronios III, care a condus cu
înțelepciune Biserica ,, Apostolul Varnava’’ 13 ani sub turci și 22 ani sub dominație britanică;
acesta mergând în 1889 împreună cu o delegație la Londra pentru a cere luarea unor măsuri de
ameliorare a situției politice din insula ocupată.
După moartea lui, scaunul rămâne vacant un deceniu din cauza conflictelor interne iar din
1909 arhiepicopul Kyrillos a fost mitropolit de Kyrenia și Kition, este ales să ocupe scaunul,
acesta ocupându-se în mod deosebit de restaurarea bisericilor, ridicarea altor noi, și refacerea a
statului național al Bisericii, motiv pentru care, în 1914 a fost redactat primul Statut al
Constituției Bisericii din Cipru. Succesorul său este Kyrillos III care v-a manifesta interes
deosebit pentru dezvoltarea învățământului și problema națională a Ciprului, aflându-se în
fruntea a două delegații la Londra și stabilind un nou Statut care nu v-a fi pus în aplicare.
În martie 1925 insula este declarată colonie britanică, fapt ce a dus la intensificarea luptei
pentru independență, în octombrie 1931 autoritățiile destructurând mișcarea revoluționară cu
brutalitate, arestându-i pe Nikodimos mitropolit de Kytion și pe Makarios mitropolit de Kyrenia
ambii fiind exilați. Autoritățiile interzic astfel să se bată până și clopotele, pe lângă oricare alte
forme de libertate. După moartea lui Kyrillos III în 1933 scaunul rămâne din nou vacant din două
motive :
1. Biserica nu a mai ținut întruniri sinodale din cauza deportării celor doi mitropoliți și din
cauza decesului arhiepiscopului.
2. Guvernul Ciprului, a emis trei acte neconforme autorității britanice și indispensabile
pentru o alegerea normală a noului arhiepiscop.
Abia în 1947 v-a avea loc alegerea unui nou arhiepiscop în cadrul unui sinod electoral obișnuit
la care a participat mitropolitul Ioakimos din Derkos, din partea patriarhiei Constantinopolului,
unde este ales mitropolitul Pafosului, Leontios. Acesta conduce și desfășoară activității atât pe
plan bisericesc cât și național, însă v-a fi privat de către britanici, la libertate în două rânduri.
Succesorul acestuia v-a fi Makarios II sub care este înființat în 1949 Seminarul ,,Apostol
Varnava’’ urmându-i Makarios al III-lea între 1950-1977 care consolidează spiritualitatea
Bisericii, și finanțele clerului, arătând totodată mult interes față de instituțiile filantropice,
dezvoltarea învățământului și a dirijat cu success evaluarea proprietățiilor funciare ale
arhiepiscopiei dar și ridicarea unei mărețe reședințe arhiepiscopale. Face ca școlile secundare să
dispună de fonduri proprii, menținându-și autonomia și evitând dependența de guvernul străin,
dar acționează și pentru obținerea independenței insulei, înființând în acest scop Organizația
Pancipriotă Națională a Tineretului. Face călătorii în afară pentru a prezenta pe scena
internațională drepturile ciprioților, inclusiv la sediul Națiunilor Unite. Între timp, în 1955 i-a
naștere o nouă revoltă deoarece s-a înțeles că este imposibilă dobândirea libertății pe căi
diplomatice, revoltă sub conducerea politică a lui Makarios III și comandamentul militar a lui
Ghiorghios Grivas- Digenis în urma careia, Makarios și alte două fețe bisericești sunt exilați iar
un mitropolit condamnat la domiciliu forțat iar mii de ciprioți trimiși în lagăre de concentrare. În
1957 cei deportați sunt eliberați cu interdicția de a intra în Cipru, și se duc la Atena unde
continuă lupta pentru eliberarea insulei, din care se vor întoarce în 1959, după semnarea
convenției de la Londra-Zurich care a dus la abolirea regimului colonial din Cipru, și
proclamarea republicii în august 1960.

II. De la proclamarea Republicii Cipru (august 1960) până în anul 2000

Prin această proclamare, începe o nouă eră pentru Biserica cipriotă, cel mai însemnat eveniment
constând în ocuparea postului de președinte, de către arhiepiscopul Makarios III care întruchipa
tradiția națională și lupta ciprioților pentru eliberare. În 1963, izbucnește revolta turcilor, care
întrerupe procesul dar Ciprul în frunte cu arhiepiscopul continuă eforturile pe drumul martiriului
în ideea că recurgând la acest lucru, v-a avea loc reînvierea națională. În timp ce Makarios III
lupta pentru acest vis, trei mitropoliți ai insulei (Ghenadios, Anfimos, Kyprianos) fiind instigați
de guvernul militar grec i-au cerut în 1972 să demisioneze din funcția de președinte dar a refuzat
și a fost depus din treapta de arhiepiscop după un an. Acesta se adresează celor patru Patriahii
solicitându-le să i-a măsuri necesare iar răspunsurile au fost pozitive. Astfel că, în urma unui
sinod extraordinar, cu un cvorum adecvat s-a declarat că decizia luată de cei trei este un act
necanonic, ilegal, fiind invitați să reia o relație normală cu Makarios. Refuzând rezoluția
sinodului, cei trei au fost caterisiți în 1973 iar în 1974 începe o lovitură de stat și invazia turcă,
care dă naștere distrugerilor martirilor și jertfei. Arhiepiscopul scapă ca prin minune, și părăsește
Ciprul, iar din străinătate luptă pentru ca Cipru să se redreseze după consecințele acelor doi
factori. În urma insistențelor poporului, revine în 1974 fiind primit cu multă căldură dar din
cauza problemelor de sănătate trece la cele veșnice în august 1977. Succesorii lui la postul
prezidențial vor fi Spyros Kyprianou, urmat de Ghiorghios Vasiliou, apoi timp de zece ani, până
în 2003 de Glafkos Klerides. În 1977 este ales ca succesor asistentul lui Makarios și anume
Hrysostomos I care și-a prezentat planurile, în cadrul înscăunării ținându-se de cuvânt, insuflând
oamenilor multă fervoare atât religioasă cât și națională, care a fost pătrunsă de moralitate și
fidelitate, în lupta finală pentru restaurarea dreptății și libertății. Datorită lui, în 1979 este
redactat un nou Statut al Bisericii.

III. Organizarea Bisericii

În termeni de jurisdicție administrativă, Biserica Ciprului, din 1973 este împărțită în șase regiuni:
Regiunea Arhiepiscopală și Regiuni Mitropolitane ( Paphos, Kytion, Kyrenia, Limassol,
Morfou). Arhiepiscopul, cei cinci mitropoliți, împreună cu Varnava, episcopul vicar de
Salamina, și Vasilios, episcop vicar al Trimitundei, din 1996, formează Sfântul Sinod al Bisericii
din Cipru. Mănăstiriile din Cipru continuă să fie locașuri de rugăciune și pelerinaj, în prezent
existând 9 mănăstirii de călugări și 16 mănăstiri de monahii, Biserica interesându-se în mod
deosebit, de bunăstarea spirituală și materială a clericilor, și numai membrii absolvenți ai
Seminarului Sf. Ap Varnava pot devenii cleerici. Biserica a întemeiat școli, biblioteci, iar cele
mai importante licee din capitală construite din fondurile acesteia, care, acordă ajutoare
studenților aflați în situații precare existând o fundație în acest sens. Ea se achită de asemenea de
toate obligațiile sale interortodoxe și intercreștine, întreținând relații cu toate Bisericile-surori
ortodoxe, și contribuie la o apropiere între Bisericile Creștine, pentru a depășii vechile divergențe
teologice. În urma unui acord cu Patriarhia Greacă Ortodoxă din Alexandria, Biserica cipriotă a
început participarea la activității misionare în Africa de Est, dar și la mișcarea ecumenică a
Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la conferința Bisericilor Europene și la Consiliul Bisericilor
din Orientul- Mijlociu ca membră fondatoare. În anul 2007, Cipru avea în jur de 750.000 de
locuitori, dintre care 80% făceau parte din comunitatea greacă, stabilită în partea sudică a țării,
majoritar ortodoxă, dar Biserica întreține relații foarte amicale și cu restul comunitățiilor de
maroniți, armeni, catolici și anglicani.