Raspandirea stilismului in Transilvania si muntenia

Raspandirea stilismului in Ardeal se leagă de numele starețului Evloghie Oța de la manastirea Râmeți
( 1909 – 1979 ), traitor la Sf Munte Athos și stareț al manastirii Râmeți din 1940.

În cursul anului 1952, Evloghie Oţa a fost arestat şi trimis în judecata Tribunalului Aiud, pentru delicte
de violenţă contra pudoarei şi inversiune sexuală., iar la sfârșitul anului a fost destituit din postul de
stareț ți chemat la manastirea Moisei unde a ramas ca simplu vietuitor.

Pe 4 aprlie 1954, Evloghie Oța, împreună cu alti 6 calugari de la manastirea Râmeți au trecut la stilul
vechi, trimițând o notficare în acest sens Episcopiei Ortodoxe Romane a Albei Iuliei și Sibiului. La 1
septembrie 1954 consistoriul monahal a hotarat caterisirea celor in cauza. Tot acum se dscopera faptul
ca, prin fals in acte, Evloghie se considera stapân al domeniilor manastiresti. În data de 16 septembrie
1954, Evloghie Oţa a trimis o notificare Episcopiei Ortodoxe Cluj, în care arăta că, din data de 4
aprilie 1954, de când a notificat trecerea la stilul vechi, autorităţile bisericeşti nu mai au nicio
jurisdicţie asupra mănăstirii: de la acea dată, nu mai exercitaţi asupra noastră nicio putere de
conducere şi, prin aceasta, vă refuzăm categoric autoritatea falsă pe care aţi îndrăznit să o extindeţi
acum în mod abuziv şi ilegal asupra mănăstirii şi a personalului ei. Prin această notificare el
considera toate sentintele date de catre Biserica ca fiind nule.

O alta personalitate marcanta in raspândirea stilismului in Ardeal este calugarul Ghenadie Marciu, fost
vietuitor la Manastirea Sf Ioan Botezatorul din Alba Iulia. A fost caterisit in anul 1953 pentru abateri
disciplinare, dupa care s-a mutat in raionul Sebes unde a continuat sa savarseasca slujbe și a afirmat ca
a avut 2 viziuni ( Sf Gheorghe si Maica Domnului ). In 1954 a trecut la stilism dupa o corespondenta
intensa cu Movileanu si Ota insa revine la ortodoxie in decursul aceluiasi an. Cu toate acestea un
referat din 2 aprilie 1957 al Directiei Imputernicitilor Hunedoara arata faptul ca in Sebes exista un
grup de 20-30 de persoane conduse de fostul calugar Marciu. In 1958 era semnalata o casa de
rugaciuni si in Covasna unde se svarseau slujbe pem stil vechi.

In Arhiepiscopia Bucurestilor situatia nu este suficient de conturata insa se stie ca după instaurarea
reg. Comunist a luat fiinta schitul stilist Sf. Gheorghe de la Copaceni ( 1946). Schitul a avut un rol
important in promovarea stilismului deoarece aici erau hirotoniti preoti și trimisi in tara. Ex. Martinian
Comănici a fost trimis la Codreni ( ilfov ) si movilita ( putna ).

In mai 1954 Martinian Comănici solicita statului eliberarea autorizatiei de functionare insa aceasta
este respinsa pe motiv ca, cultul de care apartine nu este recunoscut. In 1955 Comitetul de conducere
al schitului, in frunte cu ieromonahul Martinian a hotarat desfiintarea schitului și transformarea lui in
biserica de mir pentru credinciosii cultului Crestin Traditionalist.

In anul 1956 au avut loc numeroase confruntari intre membrii schitului de la Slatioara, sustinatori ai
lui Evloghie si Neculae Teodorescu ( proprietarul terenului pe care se afla schitul de la Copaceni ).
Totusi in anul 1957 Evloghie Oța savarseste slujba de Bobotează pe stil vechi in schitul de la Copaceni
imbracat in straie arhieresti si-l pomeneste pe galaction Cordun ca arhiepiscop.

Tot in Bucuresti raspandirea stilismului se leaga de numele preotului Aurel Vasilescu care din anul
1948 a slujit ca paroh la Biserica Putul Inalt din capitala. La data de 31 iulie 1952, epitropul şi
consilierii Parohiei Puţul Înalt II din Bucureşti semnau un proces verbal prin care consemnau părăsirea
cultului ortodox şi trecerea la cultul ortodox de rit vechi. În anul 1953, fostul preot Aurel Vasilescu a
avut o tentativă nereuşită de a trece la lipoveni, iar în 1954 semna deja ca secretar general al
organizaţiei lui Movileanu.

Stilismul si regimul comunist: aspecte ale unei relatii controversate.

În anul 1948, stiliştii, prin vocea lui Ion Movileanu, se declarau mulţumiţi de situaţia lor în peisajul
religios al Republicii Populare Române. Intre anii 1945 – 1955 a avut loc o corespondenta
impresionanta intre conducerea miscarii stiliste cu ministerul cultelor si cu alte institutii ale statuui in
vederea recunoasterii lor, insă acestia erau respinsi cu diplomatie. Autoritatile locale din comunele
unde se aflau credinciosi stilisti ii ajutau cu recomandari ce urmau sa fie atasate la memoriile lor, ex
primaria Furceni.

În luna februarie a anului 1954, credincioşii stilişti din comuna Tâmboieşti, raionul Râmnicu Sărat, se
adresau Comitetului Central al PMR şi Consiliului de Miniştri al RPR, cerând autorizaţie de
funcţionare pentru o casă de rugăciune insă si acestia sunt refuzati deoarece simpla pastrare in
calendar a stilului vechi nu constituie un motiv pt a recunoaste calitatea de cult a grupării.

Mai mult, stiliştii au adresat memorii şefului statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi chiar au obţinut o
audienţă la acesta în data de 9 iunie 1954, de faţă fiind şi Ministrul Cultelor, Petre Constantinescu Iaşi.
Delegaţia compusă din Dionisie Hugeanu, Meftodie Marinache şi Emilian Pricop a înaintat un
Memoriu în care arată că „atata vreme cat nu sunt impotriva statului sa li se acorde libertate de
inchinare”.

Un alt element important din perioada comunista este reprezentat de decretul 410 / 1959 care sustinea
scoaterea monahilor din manastiri și primirea noilor monahi in biserica sa se faca doar de catre
episcop. In acest context construirea schitului stilist de la Slatioara venea in totala contradictie cu
regimul comunist insa acestia afirmau ca decretul nu ii priveste deoarece bisericile lor sunt ridicate de
ei fara ajutorul statului. Totodata fostul arhiereu Galaction Cordun spera sa profite de aceasta lege si sa
atraga cat mai multi calugari indepartati din manastirile ortodoxe. Aceasta posibilitate a fost intuita si
de patriarhul Justinian Marina.

O alta tema controversata este relatia liderilor stilisti cu securitatea intre anii 1950-1960, perioada in
care inchisorile comuniste erau pline de preoti, episcopi si credinciosi ortodocsi, catolici sau de alte
confesiuni. Astfel ca in 1955 Galaction Cordun si Glicherie Tanase au fost adusi in fata securitatii din
Ploiesti pt un interogatoriu si au primit domicliu fortat, Cordun la Cernica și Glicherie in satul
Rachitoasa din Baragan. Acest domiciliu fortat nu l-a impiedicat de Galaction sa mearga si sa
savarsească hirotoniri la manastirea Copaceni si la biserica din Moara Domnească unde a fost hirotonit
intru arhiereu pe Tanase, venit de la domiciliul sau fortat din Baragan. Un alt episod interesant este
evadarea lui Galaction Cordun in anul 1959, realizata de catre Glicherie ajutat de catre avocatul Albu
din Bucuresti, Mircea Ispir și Pavel Mogârzan. La sesizarea facuta de Patriarhia Romana Securitatea i-
a arestat imediat pe avocatul Albu si pe Pavel Mogârzan dar s-a dovedit neputincioasa in a-l arestat pe
cel care evadase.

Miscarea stilista s-a bucurat de o pleiada intreaga de avocati care i-au ajutat pe acestia in procese. Cel
mai important a fost Petre Pandrea, pe numele sau adevarat Petre Marcu care in perioada interbelica a
pledat in numeroase procese ale stilistilor, ale greco-catolicilor și a maicilor de la Vladimiresti. În anul
1958, a alcătuit chiar un Memoriu către Gheorghe Gheorghiu Dej în chestiunea persecuţiei religioase a
sectei creştin-ortodoxe zisă a stiliştilor. În acest memoriu,el denunţă faptul că s-a pornit o nouă
persecuţie împotriva cultului stilist, în urma căreia Mănăstirea Copăceni a fost desfiinţată şi s-au
alcătuit mai multe dosare penale pentru preoţii cultului. Cu acest prilej, cerea reînnoirea autorizaţiei de
funcţionare începând cu data de 1 martie 1948 şi asigurarea libertăţii religioase pentru stilişti,
carefuncţionează într-o stare de semi-clandestinitate. In aceasta perioada neagra pentru toate celelalte
culte si secte, stilismul s-a dezvoltat in voie fara presiunea autoritatilor. Au construit locasuri de cult,
au cooptat noi credinciosi și trimiteau memorii pentru abuzurile si persecutiile existente. Imputernicitii
de la M culturii si Cultelor aratau in rapoartele lor ca stilistii se achitau de obligatiile lor catre stat, ca
platesc impozitele etc...

În cursul anului 1956, s-a ajuns la situaţia incredibilă ca un grup de călugări stilişti să-l cheme în
judecată pe fostul Inspector general de la Ministerul Cultelor, Gheorghe Lefter, acuzându-l că le-ar fi
confiscat anumite acte pe baza cărora oficiau slujbele religioase. Ca urmare, fostul inspector a fost
interogat la Procuratura Focşani în legătură cu aceste pretinse abuzuri. Atunci când Ministerul Cultelor
a înştiinţat Procuratura Focşani că stiliştii nu constituie un cult recunoscut, procurorul a replicat că nu
avea cunoştinţă de acest fapt şi că a acţionat conform legii.

din rapoartele păstrate în Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, vedem că, în perioada comunistă,
Biserica stilistă avea o situaţie materială de invidiat. În 1981, mănăstirea Slătioara încasa 150.000 de
lei/an de la stat doar pentru vânzarea către acesta a animalelor contractate. La aceasta, se adăugau
veniturile realizat din vânzarea de lumânări (existau ateliere de lumânări care funcţionau pe lângă
unele biserici stiliste), precum şi din activitatea de colportaj. Banii erau destinaţi, în mare parte,
întreţinerii lăcaşelor de cult sau chiar realizării unor construcţii noi.

În anul 1989, stilismul era o prezenţă deloc neglijabilă în peisajul religios. Cele mai puternice centre
stiliste se aflau în continuare în Moldova şi Dobrogea. Astfel, în zona Fălticeni, existau 2 protopopiate:
Rădăşeni şi Drăguşeni, 3 schituri – la Brădiţel (40 de vieţuitoare), Boboceni, com. Boroaia (14
vieţuitoare), Paiseni, com. Cornu Luncii (20 de vieţuitoare). La Rădăşeni şi Râşca, stiliştii aveau
cimitire proprii, în timp ce, în celelalte localităţi,înmormântările se făceau în cimitirele parohiilor
ortodoxe. Cu prilejul sărbătorilor Naşterii Domnului, preoţii stilişti mergeau cu ajunul. În judeţele
Brăila şi Galaţi, existau cca. 800 de stilişti răspândiţi în 9 localităţi, din care peste 90% se aflau
înFurceni, Condrea şi Lieşti. În concluzie, putem afirma că, în perioada comunistă, Biserica Stilistă şi-
a continuat nestingherit activitatea. O serie de manifestări încălcau legislaţia în vigoare: a nu se săvârşi
slujbe religioase în afara bisericii – or, la hramurile de la Slătioara, organizate în curtea mănăstirii,
participau mii de oameni; prozelitism religios în contextul în care rapoartele împuterniciţilor locali
indicau nume concrete de persoane care făceau propagandă şi agitau spiritele; construirea fără
aprobare; cazuri când şefii posturilor de miliţie, cadre didactice, preşedinţi CAP, organe de conducere
judeţene şi centrale sunt stilişti sau din familii de stilişti; port ilegal de uniformă; injurii la adresa
Bisericii Ortodoxe Române