Stilismul în Basarabia

Problemele cele mai serioase în legătură cu calendarul se înregistrau, fără îndoială, în

Basarabia. În perioada aceea, Imperiul Țarist ocupa teritoriul Basarabiei impunând acesteia
rusificarea. De aceea, bisericile prezentau pe pereții acestor portrete de sfinți ai meleagurilor
țariste, preoții erau hirotoniți de ierarhi ruși și bineînțeles se impusese și respectarea stilul vechi.

Documentele atestă că populația Basarabiei în marea ei majoritate, nu s-a supus hotărârii

Bisericii Ortodoxe privind îndreptarea calendarului, de aceea, în zilele de sărbătoare stabilite de
calendarul îndreptat, basarabenii mergeau la muncă, în timp ce atunci când exista o sărbătoare
stabilită în calendarul vechi, toți oamenii încetau orice activitate. Un rol deosebit de important
privind menținerea acestei rezistențe anti-calendaristice l-a reprezentat mișcarea inochentistă.

Legătura dintre mișcarea stilistă din Basarabia și cea din Vechiul Regat era atât de
strânsă, încât doi cetățeni din localitatea basarabeană Albineț, Ion Pietraru și Alexei Scalatiki au
luat legătura cu Glicherie Tănase cerându-i un preot pentru acea localitate. Acesta din urmă l-a
trimis pe Ieremia Pletosu cu singura condiție de a i se asigura locuință și pază. În sfârșit, locația
acestuia a fost stabilită în casa lui Ion Pietraru, instituindu-se un important bastion stilist. Din
acest moment, mulți credincioși ai BOR s-au afliliat noii mișcări stiliste.

În 1935, în localitatea Albineț-Bălți a sosit un agitator rus, preotul Nicolae Climovici de

personalitatea căruia se va lega un lung șir de incidente. Aceasta îl pomenea în cadrul slujbelor
(între cei adormiți) pe țarul Nicolae al II-lea , iar răspunsurile liturgice erau date în lb. rusă, deși
toți locuitorii Albinețului erau români. De aici, Nicolae Climovici conducea agitațiile și în satele
vecine, însă scopul său nu era numai de origine religioasă, ci și politică. Cu timpul, au avut loc
câteva ciocniri între stiliștii conduși de Climovici și Jandarmerie, iar cel mai important moment a
avut loc pe data de 18/19 august 1935, când jandarmii au acționat pentru arestarea lui Climovici,
însă fără sorți de izbândă. În final, Climovici a fost arestat în octombrie 1936.

Stilismul – problemă de siguranță națională și reacția autorităților

În ziarul Universul se consemna faptul că cele doua agitații din 1935 (Albineț) și 1936
(Piatra Neamț) n-au fost altceva decât acțiuni ale comunismului. Aceste acțiuni au format 3
categorii de oameni: instigatori comuniști, profitori și credinciși fanatici. Arhivele Administrației

1
Patriarhale păstrează câteva documente care atestă faptul că printre susținătorii stilismului se
număra și Ana Pauker, care se infiltrase în mișcarea stilistă și promisese că în momentul în care
va ajunge la putere, va determina BOR să revină la calendarul iulian. După acest moment, mulți
adepți ai stilismului s-au înscris în Partidul Comunist.

Alte documente surprind faptul că au existat întâlniri între Ana Pauker și Glicherie
Tănase în urma cărora cei doi au luat parte la agitația din 1936 din Piatra Neamț. Tot în acest an,
Jandarmeria a descins în mai multe case stiliste și au găsit arme, cartușe și grenade. Mulți adepți
au fost arestați fiind considerați dușmani ai poporului. În timpul regimului Antonescu, cultul
stilist a fost unit cu Biserica Ortodoxă.

Prin Legea 927/1942, se interzice activitatea oricărei secte sau asociații religioase, iar
bunurile stiliștilor sunt trecute în proprietatea Statului. Între 1942-1943, stiliștii nu mai sunt
menționați în rubricile curentelor religioase.

Stilismul în perioada comunistă. Mișcarea stilistă în primii ani ai regimului

comunist (1945-1954)

După 23 august 1944, guvernul Petru Groza a restabilit dialogurile cu mișcările

religioase, oferind tratament egal tuturor cultelor. Acest pas a fost făcut pentru a servi alegerilor
electorale din 1946, dar și pentru a ține în șah BOR. În urma acestor hotărâri, stiliștii au început
să facă propagandă în masă și să ceară inapoierea vechilor biserici confiscate cu puțin timp
înainte.

În 1946 s-a format organizația Cultul Creștin Tradiționalist condus de laicul Ion
Movileanu și totodată, stiliștii și-au alcătuit și un Statut de organizare și funcționare.

În 1947 s-a format o altă organizație stilistă numită Asociația Religioasă a Creștinilor
Tradiționaliști de Răsărit, condusă de Glicherie Tănase. Tot în acest timp a început și construirea
mănăstirii Schimbarea la față de la Slătioara. Între aceste două organizații a existat o rivalitate
accentuată.

În 1948 s-a dat legea 177 prin care se oferea libertate religioasă tuturor cultelor și
asociațiilor religioase (legea prevedea, de asemenea, că și asociațiile religioase trebuie să fie

2
numite culte), însă acestea aveau obligația de a prezenta Ministerului Cultelor un statut de
organizare. Cu toate acestea, stiliștii nu au fost recunoscuți.

În urma unor dispute dintre cele doua grupări stiliste s-a luat hatărârea ca acestea să se
unifice. Acest lucru a avut loc la data de 7 octombrie 1954, cultul primind numele de Cultul
Creștin Tradiționalist, însă unirea a fost de scurt durată, deoarece în 1955 grupările apar din nou
dezbinate.

Galaction Cordun și organizarea stilismului (1955-1959)

Istoria a pus în lumină faptul că asociația stiliștilor au trecut printr-o criză în ce privește
lipsa Sfintelor Antimise și a ierarhiei sacramentale, bisericile lor fiind sfințite de ieromonahi
caterisiți ca Tănase Glicherie. Astfel, în 1955 Galaction Cordun acceptă să devină mitropolit al
stiliștilor în urma unor tatonări care au durat mai mulți ani.

Gheorghe Cordun s-a născut în 1883 în com. Brehuești, jud. Botoșani. În privința
hirotonirii sale, documentele devin contradictorii. Unele surprind faptul că acesta a fost hirotonit
ierodiacon de către Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian care i-ar fi oferit și o bursă la Seminarul
Teologic din Odessa, iar apoi a fost hirotesit arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din Iași de
către Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei. Altele, în schimb, susțin că a fost hirotonit la
Căldărușani. În 1905 a plecat la Iași, iar în cartea sa canonică era precizat că „s-a arătat nesupus
și s-a răsculat împotriva starețului, aducându-i felurite calomnii”. Între 1908-1911 s-a aflat în
Rusia, apoi a revenit în țară slujind la mănăstirile Neamț, Agapia și Agafton. În 1916 a devenit
arhimandrit.

În timpul Primului Război Mondial, pe când Bucureștiul se afla sub dominație germană,
Galacion Cordun s-a opus introducerii calendarului gregorian în practica litrugică a BOR, iar
acest fapt este puternic invocat de către stiliști. Refuzul său nu a fost făcut din cauza unor greșeli
dogmatice, ci era legat de considerente care țin de tradiție și de resentimente anti-catolice.

În 1935 a devenit arhiereu-vicar, primind titulatura de Craioveanul în cuprinsul

Episcopiei Râmnicului și Noului Severin. La scurt timp, Episcopul Vartolomeu Stănescu îl acuza
pe Cordun de defăimare și neascultare. De asemenea, Galaction Craioveanul era acuzat că ar fi

3
jefuit anumite mănăstiri de odoare de mare preț, prezenta o viață imorală și săvârșise numeroase
abuzuri.

Ajunge în urma hotărârilor Sf. Sinod la Constanța unde este numit ca episcop vicar cu
titulatura de Silistreanul. Între 1935-1948 a ocupat funcția de secretar al Sf. Sinod și stareț al
mănăstirilor Neamț și Secu.

La 13 aprilie 1955, Galaction Cordun părăsește BOR și intră în rândul stiliștilor ca

mitropolit al lor făcând numeroase hirotonii printre care și pe cea a cântărețului Petru Mihu. În
august 1955 Galaction Cordun și Glicherie Tănase au fost aduși la Ploiești pentru interogatorii
stabilindu-se domiciliul forțat la mănăstirea Cernica (petru Cordun) și localitatea Răchitoasa
(pentru Tănase). Aflat la Cernica, a trimis o scrisoare Patriarhului Justinian prin care își cerea
iertare față de greșelile făcute, făgăduind că va întrerupe orice legătură cu stiliștii, însă lucrurile
nu au stat așa. El a continuat să facă hirotonii. Moare la Slătioara la data de 21 iulie 1959.