Legea mozaica (Iesire 20-Deuteronom 27)

Decalogul. Poziția sa în cadrul legislaţiei mozaice, în iudaism şi în creştinism

Decalogul – adică „Cele 10 cuvinte” (de la grecescul deka logoi) sau, mai uzual, „Cele
zece porunci”.
Denumirea este de origine biblică, fiind întâlnită pentru prima dată în Deuteronom:

„Atunci v-a descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe care v-a poruncit să le
împliniţi, şi le-a scris pe două lespezi de piatră.” (Deut 4,13)

„Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le
spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul
mie.”(Deut 10,4)

În Vechiul Testament, Decalogul este cuprins în capitolul 20 din Ieșire, fiind apoi reluat,
cu unele diferențe, în capitolul 5 din Deuteronom.

Iesire 20
1 20:2 "Eu sunt Domnul Dumnezeul tă u, Care te-a scos din pă mâ ntul Egiptului şi din
casa robiei. 20:3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
2 20:4 Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în
cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!
20:5 Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un
Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine,
până la al treilea şi al patrulea neam, 20:6 Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către
cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3 20:7 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul
nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
4 20:8 Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. 20:9 Lucrează şase zile şi-ţi fă în
acelea toate treburile tale, 20:10 Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău:
să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici
slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne
la tine,
5 20:11 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe
pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
6 20:12 Să nu ucizi!
7 20:13 Să nu fii desfrânat!
8 20:14 Să nu furi!
9 20:15 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10 20:16 Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul
lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele
lui şi nimic din câte are aproapele tău!"
 „Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor, şi a văzut muntele
fumegând; şi văzând, tot poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se.
Apoi a zis către Moise: «Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar Dumnezeu să nu
grăiască cu noi, ca să nu murim» [...] Şi a stat tot poporul departe, iar Moise s-a
apropiat de întunericul unde era Dumnezeu.” (Ieș 20,18-19.21)

Decalogul este așezat în fruntea legii mozaice, bucurându-se așadar de o poziție privilegiată
între celelalte norme legislative.

Decalogul e rostit de Dumnezeu Însuși, ceea ce reflectă și mai mult importanța sa în

comparație cu restul legilor, care sunt rostite de către (sau prin) Moise.

În al treilea rând, poporul reacționează înfricoșat la auzul celor zece porunci.

Filon din Alexandria, un remarcabil filosof și scriitor iudeu, grupa legile mozaice în
zece categorii, derivate din cele zece porunci. Legile din Tora = o dezvoltare și aplicare a
principiilor enunțate în Decalog.

Tradiția talmudică: în Tora sunt cuprinse un număr de 613 legi.

Unii învățați iudei din Evul Mediu: 613 litere conținute în textul ebraic al celor zece
porunci.
Concluzia: Decalogul apare ca un fel de sinteză, o quintesenţă a întregii Legi.

Biserica creştină: Decalogul și-a păstrat autoritatea normativă în viața creştinilor până în
ziua de astăzi.
Cele zece porunci sunt cuprinse în mai toate cărțile de rugăciune tipărite în Biserica
Ortodoxă Română, la capitolul îndatoriri ale creștinilor.

Mântuitorul se referă în mai multe rânduri la poruncile din Decalog, îndeosebi la cele
cuprinse în a doua tablă a Legii.
Mt 5:17 Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să
împlinesc.
5:21 Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de
osândă. 5:22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi
cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice:
nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

5:27 Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter".
5:28 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea
în inima lui.

Mc 10:19 Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti

strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
 Rom 13,9: „Pentru că poruncile: Să nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu
mărturisești strâmb; să nu poftești ... și orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt:
Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”

Didahia, Epistola lui Barnaba: cele zece porunci erau incluse în cateheza baptismală a
Bisericii (fiind aprofundate de cei care se pregăteau să primească Botezul).
Sf. Irineu, Sf. Iustin, Tertulian: a doua parte a poruncilor din Decalog se regăsesc în
principiile etice ale altor popoare, întrucât țin de o morală naturală.
Fericitului Augustin: împărțirea celor zece porunci în două grupe: primele patru se
referă la iubirea pe care o datorăm lui Dumnezeu, iar următoarele șase la iubirea față de
aproapele.

Legislațiile statelor moderne: furtul, deposedarea abuzivă și violentă, omuciderea sau

mărturia mincinoasă constituie fapte condamnate de lege.
Pe aceste porunci se fundamentează drepturile omului în societatea actuală.
Ele reprezintă moștenirea culturală a iudeo-creștinismului într-o lume secularizată.
Ele constituie fundamentul oricărei etici sociale pentru că sunt un alfabet al umanizării
omului. „Blestem asupra omului care va zice: «nu mai sunt valabile»!” (Thomas Mann)
 Numărul zece delimitează conținuturi tematice în textul Decalogului.

Deosebirile privind receptarea confesională a Decalogului:

Conținut Iudaism B.Ortodoxă B.Reformată B.Catolică B.Luterană

abreviat ; B.Anglicană
„Eu sunt
1 Prolog
Domnul...”
1
„Să nu ai alți
1 1 1
dumnezei...”
2
„Să nu-ți faci
2 2
chip...”
„Să nu iei
numele
3 3 3 2 2
Domnului în
deșert...”
„Adu-ți aminte
de ziua 4 4 4 3 3
odihnei...”
„Cinstește pe
tatăl tău și pe 5 5 5 4 4
mama ta...”
„Să nu ucizi” 6 6 6 5 5
„Să nu
7 7 7 6 6
desfrânezi”
„Să nu furi” 8 8 8 7 7
„Să nu
mărturisești 9 9 9 8 8
strâmb...”
„Să nu 9 (femeia) 9 (casa)
dorești...” 10 10 10 10 (casa și (10 femeia și
bunurile) bunurile)

tabla I conține îndatoririle creștinului față de Dumnezeu (poruncile 1-4),

tabla a II-a pe cele față de ceilalți oameni (poruncile 5-10).

2 porunci sunt formulate ca injonctive, adică se referă la obligații impuse unui individ:
„Respectă (adu-ți aminte de) ziua odihnei...!”, respectiv „Cinstește pe tatăl tău și pe mama
ta...!”
8 opt sunt prohibitive, indicând ce acțiuni nu trebuie înfăptuite : „Să nu ai alți
dumnezei...!”, „Să nu-ți faci chip...!”, „Să nu iei numele Domnului în deșert...!”, „Să nu
ucizi!”, „Să nu desfrânezi!”, „Să nu furi!”, „Să nu mărturisești strâmb...!”, „Să nu dorești
nimic din ce este al aproapelui tău...!”.

în Vechiului Testament se întâlnesc două feluri de porunci prohibitive, pentru că există

două negații în ebraica biblică.
Cele care conțin negația ’al se referă la acțiuni punctuale.
„Să nu te temi de ei, căci Eu sunt cu tine!” (Ier 1,8)
 negației lo’, cum este cazul celor din Decalog, este vorba de interdicția permanentă,
indiferent de context, de a săvârși o acțiune. Astfel, porunca „Să nu ucizi!” nu oprește
omuciderea într-un anumit moment, ci interzice în mod general și permanent această faptă.

Formulări apodictice și cazuistice.

Omuciderea in formulare cazuistica:

„De se vor sfădi doi oameni şi unul va lovi pe celălalt cu o piatră, sau cu pumnul, şi
acela nu va muri, ci va cădea la pat,
de se va scula şi va ieşi din casă cu ajutorul cârjei, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de
moarte, ci va plăti numai împiedicarea aceluia de la muncă şi vindecarea lui.” (Ieș
21,18-19)

Aceeași faptă – omuciderea – în formulare apodictică:

„Cel ce lovește pe un alt om încât acela moare, trebuie să fie dat morţii.” (Ieș 21,12)

Poruncile nu trebuie privite strict prin prisma juridică, ca norme de drept.

Prin formularea lor generală, nelimitată în timp, poruncile Decalogului sunt mai degrabă
principii etice.
Ele au ca scop prezervarea integrității individului, a familiei și, implicit, a armoniei
sociale.
Poruncile Decalogului doresc să prevină fapte care ar afecta grav relațiile interumane
dintr-o comunitate.

Pr. conf. dr. Constantin Oancea