Subiectul 11

Definirea personalitãţii umane din perspectivã sistemicã şi psihosocialã

 Perspectiva sistemică are la bază teoria sistemică având ca punct de referinţă sistemul, în
cadrul căruia elementul devine important numai în măsura în care este interpretat ca sistem, deci
ca ansamblu de relaţii, de interacţiuni şi interdependenţe. Elementul trebuie raportat la context,
ceea ce într-un context este element, în altul devine sistem. Acest lucru este posibil pentru că
elementele se unesc în subsisteme.

După S. Freud personalitatea rezultă din acţiunea a trei forţe dispuse la trei niveluri
supraetajate: Sinele, Eul şi supra Eu-l.

Sinele reprezintă nivelul inconştientului, sediul impulsurilor instinctive, dominate de principiul

plăcerii, al reducerii tensiunii, situat în afara raţionalului.

Eu-l (Ego), dimpotrivă este forţa conştientă, organizatoare ce acţionează după principiul
realității şi implică gândire, raţiune, control asupra pornirilor tensionate din inconştient.

Supra Eu-l sau Super Ego-ul reprezintă sistemul normelor social-morale însuşite de individ,
interiorizate pe bază de deprinderi morale, de motive. Supra Eu-l deţine atât o zonă din
inconştient cât şi una din conştient exercitând control, determinare asupra Eu-lui dar şi asupra
Sinelui.

Atâta timp cât între cele trei instanţe există echilibru, viaţa personalităţii decurge firesc, în
schimb atunci când apar tensiuni, cum este cazul unor instincte care nu pot fi satisfăcute, ele sunt
refulate, trimise în inconştient. Acolo nu dispar, nu sunt inactive, ci pot reveni cu forţă sporită
pentru a fi satisfăcute. Cu cât conflictul dintre libidou (forţa, puterea instinctelor sexuale) şi
conştiinţă este mai mare, cu atât instinctele refulate caută căi proprii de a se satisface, chiar
împotriva voinţei şi vrerii conştiinţei.

La nivelul celor trei instanţe apar mecanisme de defulare, de descărcare ce permit organismelor
să se echilibreze: de exemplu unele apar sub forma visului (inconştient), în cazuri mai grave apar
stări morbide, obsesive, nevrotice.

La nivelul subconştientului se dezvoltă actele ratate (lapsusuri, erori de lectură, de scris) bazate
pe automatisme. Dintre cele trei instanțe, după opinia lui Freud, cea mai importantă este a doua,
subconştientul, întrucât trebuie să satisfacă cerinţele Sinelui, ale Supra Eu-lui şi Realităţii.

Perspectiva psihosocială are în vedere cunoaşterea personalităţii concrete, aşa cum reacţionează
firesc în sistemul interrelaţiilor, pe baza statusurilor şi rolurilor îndeplinite. În această
perspectivă, esenţa personalităţii o reprezintă ansamblul relaţiilor sociale, atât cele macrosociale
(economice, politice, juridice, morale, religioase etc.) cât şi cele microsociale (familiale, şcolare,
profesionale, de vecinătate, etc.).
A.Kardiner vorbeşte de un nucleu de bază iar R.Linton de personalităţi de statut, configuraţii
psihologice comune membrilor dintr-un anume mediu social sau cu un anume statut.

Perspectiva psihosocială presupune o triplă interpretare a personalităţii: -situaţională -

personalitatea ca produs al situaţiilor, -relaţională - studiază personalitatea în relaţie cu o alta,
-grupală - raportarea la grup.