Referat

Folosirea soiurilor de hibrizii producatori

direct in viticulture si reglemantarile
legislative care ii privesc

Profesor: Dorin Costea

Student: Cernica Marian-

Madalin
Master E.V.V
Hibrizii au aparut ca mijloc de refacere a plantatiilor de vii distruse de
filoxera. Aceasta insecta abia vizibila, care a facut ravagii in Europa,
înteapa radacinile vitei de vie, ca sa-si traga seva din ele. Ca sa reziste la
atacul filoxerei, soiurile de vita europene au fost altoite pe radacini de vita
de vie adusa in America, care erau rezistente la boala u cu peste 100.000
ha cu hibrizi, Romănia are cea mai mare suprafata cultivata cu vii hibride
din lume!

în multe publicatii din tara, au aparut si continua sa apara numeroase

confuzii atunci cind se vorbeste despre soiurile romanesti si, in special,
despre hibrizii producatori directi. Hibrizii sint prezentati, in mod gresit, ca
soiuri autohtone sau indigene. în acest sens, se omite aspectul esential ca,
pina acum un secol si jumatate, in Europa, deci si in Romania, nu existau
vii hibride. Hibrizii au aparut ca mijloc de refacere a plantatiilor de vii
distruse de filoxera. Soiurile europene de vita de vie, existente pina la acea
data, erau impartite in vita cultivata (roditoare - Vitis vinifera) si vita
salbatica (neroditoare - Vitis silvestris). Deci, cei care mai afirma astazi ca
soiurile "Capsunica", "Zaibar" sau "Fraga" sint autohtone sau indigene, la
fel cum sunt Crimposie, Galbena sau Zghihara, nu cunosc evolutia
viticulturii de la noi. Articolul de fata are rolul de a lamuri cititorii ce sint
soiurile de hibrizi si cum au ajuns ele in Romania.
Acum opt milenii, omul a inceput sa "domesticeasca" o parte din vita
salbatica ce dadea struguri foarte mici si foarte acri. Ea a fost transformata
in vita cultivata, creindu-se, in timp, o mare diversitate de soiuri cu arome
si culori diferite. înmultirea vitei de vie in Europa se facea simplu, prin
butasi: un segment din coarda unui butuc era introdus direct in pamant si
emitea, in mod natural, radacini si lastari, devenind astfel un nou butuc.
Pina in 1869 (anul introducerii metodei de altoire in viticultura), toate
soiurile de vita de vie cultivate pe continentul european traiau pe radacini
proprii, deci erau soiuri direct producatoare. De asemenea, viile europene,
in acele timpuri, nu cunosteau nici bolile si nici daunatorii cu care se
confrunta astazi. Tehnic, aceasta perioada este cunoscuta in istoria
europeana a cultivarii vitei de vie sub numele de "Perioada prefiloxerica".
Poetic, insa, am putea-o numi si "Perioada de aur" a viticulturii europene.

Aparitia filoxerei intre Europa si SUA

Schimbarea radicala a sistemului traditional de inmultire si de cultura a

vitei de vie in Europa s-a produs dramatic si in timp foarte scurt, incepind
cu anul 1863. Aceasta din cauza distrugerii rapide a suprafetelor viticole
europene de catre o insecta numita "filoxera", adusa din intimplare din
continentul nord american. Filoxera (din grecescul phyllon "frunza" - xeros
"uscat") este o insecta abia vizibila, care, pentru a trai, inteapa radacinile
vitei de vie, ca sa-si traga seva din ele. în locul intepaturilor, se formeaza
niste umflaturi care impiedica trecerea sevei spre frunze, provocind, in
acelasi timp, si distrugerea radacinilor. Pe continentul nord american,
filoxera traia si se inmultea de multa vreme in

contact cu radacinile speciilor vitelor americane, dar nu le putea provoca

mult rau, deoarece, prin specificul lor, aceste vite erau rezistente la
intepaturile insectei. în schimb, soiurile europene erau foarte sensibile la
atacul filoxerei. Ca dovada, atunci cind insecta a ajuns in Europa, a distrus
complet vita de vie cultivata traditional. Istoric, filoxera a ajuns in Europa
in jurul anului 1850, odata cu aducerea in Franta, pentru studiu, a unor
butasi din vitele ce cresteau pe continentul nord american. Cercetatorii de
atunci nu aveau cunostinte suficiente despre aceasta insecta. Deci nu
stiau de pericolul pe care il prezenta filoxera intrind in contact cu
plantatiile viticole ale Europei. 1863 a fost anul in care a fost semnalat
pentru prima data in Europa - sudul Frantei - fenomenul de uscare a viilor.
Explicarea cauzelor uscarii vitei de vie, identificarea insectei filoxera si a
modului ei de atac avea sa fie facuta public la 22 iulie 1868, de catre
renumitul profesor francez Jules-Emile Planchon, de formatie medic. Din
Franta, insecta filoxera s-a raspindit rapid in toate tarile viticole ale
Europei. Astfel, putem spune ca, incepind cu anul 1863, viticultura
europeana intra intr-o noua era, numita "Perioada postfiloxerica".

S-au facut multe incercari nereusite de a distruge filoxera, de exemplu:

tratamente chimice, inundari ale suprafetelor viticole, etc. în final, s-a
ajuns la concluzia ca soiurile europene, pentru a rezista insectei, trebuie
sa traiasca pe radacinile vitelor americane. Acest lucru s-a putut realiza
prin operatia tehnica numita "altoire", descoperita in anul 1869. Ea consta
in imbinarea a doua portiuni viabile, provenind din doua vite de vie
diferite, altoi si portaltoi, capabile sa produca prima tulpina si a doua
radacina, formind un nou butuc. Altoiul, provenit din soiuri europene
(nerezistente la filoxera), isi desfasoara activitatea deasupra solului si da
vinuri de calitate. Portaltoiul, provenit din vite americane (rezistente la
filoxera), dezvolta in pamint un sistem radicular puternic. Deci, dupa 1869
si pina in zilele noastre, soiurile europene nu mai traiesc pe propriile
radacini, ci pe radacinile vitelor provenind din continentul nord american,
vite rezistente la atacul filoxerei.

Viile hibride
Ca urmare a uscarii viilor Europene, pina a se pune la punct tehnologia
altoirii si a crearii unei productii suficiente de vite altoite pentru plantare, a
inceput cultivarea, mai intii in Franta si apoi in alte state, a unor vite de
hibrizi producatori directi, aduse din continentul nord american. Aceste
vite erau denumite hibride, pentru ca proveneau din incrucisarea sau
fecundarea a doua specii sau a doua varietati americane diferite. Vitele de
hibrizi au fost numite si producatoare directe, deoarece se inmulteau si

traiau pe propriile radacini care erau rezistente la filoxera. Acesti hibrizi,

obtinuti in America, purtau denumirea de hibrizi americano-americani. în
timp, Europa a inceput sa renunte la aceste vite hibride americano-
americane, deoarece s-a constatat ca vinurile obtinute sint de calitate
inferioara. Ele aveau multe defecte: productie mica, slab alcoolice,
aciditate mare, aroma si gust foxat (de vulpe, eter, bitum, etc.),
nerezistenta la pastrare, etc. Toate aceste neajunsuri faceau vinurile
aproape improprii pentru consum. De aceea, in Franta, dupa anul 1875,
au inceput cercetari si in directia obtinerii unor hibrizi realizati prin
incrucisarea sau fecundarea intre soiurile europene si vitele americane.
Acesti

hibrizi, numiti franco-americani, aveau insusiri calitative superioare

hibrizilor americano-americani, si satisfaceau, intr-o masura mai mare,
necesarul consumului de vin al Europei. Paralel cu altoirea soiurilor
europene pe radacinile vitelor americane, in Europa a continuat, o
perioada, si cultivarea ambelor grupe de hibrizi. Treptat, unele tari viticole
au renuntat sa mai cultive hibrizii din grupa americano-americana.

Razboi cu filoxera
în Romania, insecta filoxera a intrat in 1877, odata cu soiul Isabelle, un
hibrid americano-american. Profesorul de botanica Ananescu a adus din
Franta, pentru studiu, citiva butasi din Isabelle. Butasii au fost plantati in
via sa, situata pe dealul Chitorani, comuna Bucov, judetul Prahova. Ca
urmare, la 14 iunie 1884, s-a declarat oficial si in Romania existenta
filoxerei, la acea data fiind deja distruse circa 1000 ha. de soiuri romanesti
de vita de vie. Romania, care de-abia isi revenise in urma Razboiului de

Independenta (1877-1878), nu a fost pregatita suficient pentru acest nou

"razboi" contra filoxerei. De aceea, uscarea rapida a vitelor, necunosterea
tehnicii altoitului, nemobilizarea suficienta a institutiilor statului si lipsa
unor specialisti formati, a facut ca Romania sa importe multi hibrizi la
intimplare, dintre care unii erau deja perimati in Occident.

Tirasa si Zaibar, soiuri de import

Astfel, incepind cu 1885, se importa urmatorii hibrizi americano-

americani: Isabelle (capsunica rosie), Lidia (capsunica roza), Noah (fraga
alba, capsunica), Othello (fraga neagra), Delaware (delivara), Jacquez,
Herbemont, Concord. Deci, 1885 este anul de referinta in istoria viticulturii
romanesti,

pentru ca de atunci a inceput importul hibrizilor in Romania. Mai tirziu, in

1895, se importa din Franta si soiuri hibride franco- americane. De la
pepiniera lui Marcien Terras s-a importat soiul Terras 20, cunoscut in
popor sub numele de Terasa sau Tirasa, de la pepiniera lui Albert Seibel s-
a importat Seibel 1, 2, 14, 128, 156, 1.000, 2653 (Flot d\'or), 4986 (Rayon
d\'or) s.a. soiuri cunoscute in tara noastra sub numele de "Zaibar". Lista
poate continua. Curios este faptul ca, numai intr-o suta de ani, de cind
soiurile hibride, americane si franceze, exista in Romania, au devenit la fel
de populare ca si soiurile vechi romanesti. De aceea, s-a creat o eronata
parere ca soiurile Capsunica, Tirasa, Zaibar ar fi "indigene". Iata marea
confuzie pe care o fac o parte dintre cei ce scriu despre soiurile
autohtone.

Pastrarea viilor hibride

Acceptarea de catre viticultorul roman, timp de un secol, a mentinerii in

cultura a viilor hibride avea urmatoarele cauze:

- nu necesita investitii mari pentru plantare;

- nu necesita cheltuieli financiare mari pentru intretinere;

- cele doua razboaie mondiale au avut mari repercusiuni negative asupra

localitatilor viticole, atit din punct de vedere economic cit si ca forta
umana;

- exodul masiv de forta de munca spre oras, in special al tineretului, in anii

industrializarii fortate, a diminuat mult populatia rurala;

- succedarea a trei forme de proprietate funciara in timp de un secol

(particulara, socialista, particulara);

- o parte importanta a taranimii a fost improprietarita de-abia dupa anul

1920.
Defrisarea culturilor hibride

în unele tari, suprafetele cultivate cu hibrizi producatori directi au disparut

complet, iar in alte state aceste suprafete sint in curs de lichidare. în acest
context, putem spune ca Romania, tara cu veche traditie viticola, a ramas
foarte mult in urma, in ceea ce priveste defrisarea suprafetelor cu vii
hibride. Cu cele peste 100.000 ha. cu hibrizi, Romania are cea mai mare
suprafata cultivata cu vii hibride din lume! Aceasta suprafata mare de
hibrizi constituie un balast in viticultura tarii noastre, deoarece productia
de vin obtinuta nu este competitiva nici la export nici pe piata interna.
Masuri de reducere

a suprafetelor plantate cu hibrizi in Romania au existat tot timpul, ca o

necesitate interna si nu impuse din exterior, asa cum se interpreteaza
uneori. Astfel, in decursul anilor, in Romania, au fost emise legi tehnice
viti-vinicole (1885, 1891, 1932, 1936, 1959, 1971, 1997, 2002), toate avind
ca scop diminuarea si lichidarea suprafetelor cultivate cu hibrizi si
promovarea cultivarii soiurilor romanesti si europene de calitate.

Plantarea viilor nobile

în Romania, interzicerea plantarii hibrizilor americano-americani, prin

legea nr. 244 din 29 aprilie 2002, este deja un pas inainte pe calea
restringerii suprafetelor cultivate cu hibrizi. Astfel, s-a interzis cultivarea
soiurilor Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton si Herbemont. Este
permisa plantarea hibrizilor interspecifici, adica a celor care sint obtinuti
prin hibridari (incrucisari) complexe intre soiuri
apartinind speciei Vitis vinifera (vita roditoare - europeana) si soiuri
apartinind altor specii ale genului Vitis (vite americane). Hibrizii
interspecifici pot fi plantati pe o suprafata maxima de 1.000 metri patrati
de familie si numai in intravilanul localitatilor situate in afara arealelor
viticole, pentru satisfacerea consumului familial. Deci, nu este vorba -
pentru moment - de defrisarea completa a hibrizilor, asa cum s-a crezut!
Paralel cu programul de defrisare a viilor hibride, a fost elaborat si un
program de plantare cu soiuri de vita nobila, romanesti si straine, in
arealele viticole consacrate. în realizarea acestor obiective, de mare
importanta economica, trebuie ca, pe linga implicarea tututor institutiilor
interesate ale statului, sa fie alocate si suficiente fonduri financiare, care
sa asigure crearea unei viticulturi moderne romanesti. în acest mod,
Romania isi va ocupa locul ce i se cuvine in marea familie a tarilor viticole
europene.

Dr. Ing. Ec. Ion Pusca - Oenolog "Casa Vinului - Dr. Pusca"