Tipurile

de mediu din Braila şi reflectarea lor în ariile protejate

Un ţinut mic, sub 2% din suprafaţa ţării, judeţul Brăila, deţine două unităţi biogeografice
distincte: stepa şi lunca şi două tipuri de mediu: mediul câmpiilor şi mediul luncilor. Pădurea ocupă
doar 22.000 ha (5% din suprafaţa judeţului), din care 5.368 ha în Insula Mică a Brăilei, 500 ha în
luncile râurilor şi restul, trupuri izolate.
Mediul câmpiilor care ocupă cea mai mare parte a judeţului Brăila se caracterizează prin:
altitudini scăzute; predominarea suprafeţelor orizontale; procese de eroziune cu intensitate slabă
(tasare, sufoziune, deflaţie, acumulare); soluri fertile (clasa cernisoluri), local hidrisoluri, salsodisoluri,
soluri nisipoase; potenţial termic ridicat ; vegetaţia naturală (stepa) a fost înlăturată în cea mai mare
parte (90% din suprafaţa judeţului Brăila) şi înlocuită cu plante de cultură.
Mediul luncilor cuprinde Balta Brăilei şi luncile Siretului, Buzăului şi Călmăţuiului. Este un tip
de mediu aparte, cu pânza freatică la adâncime mică (1-6 m), soluri aluviale stratificate, slab gleizate
sau soluri nisipoase stratificate, vegetaţie higrofilă, zăvoaie de salcie cu plop.
Aceste tipuri de mediu se reflectă în ariile protejate din judeţul Brăila. Deoarece în judeţul Brăila
mediile naturale au fost modificate puternic de către om, este necesară protejarea tuturor regiunilor
care mai păstrează o parte din ecosistemele naturale.
Parcul natural – Balta Mică a Brăilei, format între braţele Dunării: Vâlciu şi Cremenea, are o
suprafaţă de 17.529 ha şi este separat de Balta Mare a Brăilei printr-un dig.
Amenajarea agricolă a Bălţii Mari a Brăilei în
perioada 1964-1970, pe o suprafaţă de 72.382 ha, a
determinat înlocuirea mediului şi habitatelor naturale
specifice zonelor umede cu un mediu antropizat
specific culturilor agricole. Deoarece Balta Mică a
Brăilei a fost puţin afectată de activitatea omului, în
anul 1984 a fost declarată rezervaţie naturală, iar în
anul 2000, Parc Natural.
Parcul natural este inclus în mediul luncilor,
subtipul Lunca Dunării şi se dezvoltă pe teritoriul
comunelor Gropeni, Tufeşti, Stăncuţa, Măraşu şi
Berteşti.
Zona se caracterizează din punct de vedere climatic prin temperaturi medii anuale de peste
11oC şi precipitaţii medii anuale sub 400 mm/an, apărând microclimatul de luncă şi baltă.
Insula Mică este o suprafaţă plană, cu soluri aluvionare, în cadrul său existând numeroase
iezere tip baltă, cu cel mai întins luciu de apă: Gâsca, Dobrele, Sbenghiosu, Lupoiul, Sineţele,
Curcubeul, Jigara, Bălaia şi Cortelele şi iezere tip baltă-mlaştină: Feştilele, Hîrlacu, Motoacele,
Rotundu, Iapa, Zainea, Melintele, Sârbu, Stuparu, Raşpina, Melci, Mitricele, Moşolea, Musteţea,
Chioru, Cojoacele Mari şi Cojoacele Mici
care adăpostesc o faună bogată.
Grindurile sunt acoperite cu păduri
de salcie (Salix albal; Salix fragilis) şi plop
(Populus sp.), fondul forestier deţinând
5.368 ha.
În zonele umede se dezvoltă
vegetaţia higrofilă: stuf (Phragmites
communis), papura (Typha angustifolia),
pipirig (Scirpus lacustris), rogoz (Carex
riparia), stânjenelul galben (Iris
pseudacorus), nufărul (Nymphaea alba;
Nyphar lutea).
 De o mare valoare faunistică sunt: bizamul (Ondatra zibethica), nurca (Mustela Lutreola
lutreola), vidra (Lutra lutra), câinele enot (Nyctereutes procyonoides), pisica sălbatică (Felis silvestris),
egreta (Egretta alba; Egretta garzetta), lopătarul (Platalea leucorodia), pelicanul comun (Pelecanus
onocrotalus), vulturul codalb (Haliaeëtus albicilla).
Pentru asigurarea dezvoltării durabile, în zona tampon este permis pescuitul şi strângerea
fânului, iar în zonele marginale activităţile turistice şi alte activităţi umane, pe când în zona
rezervaţiilor integrale activitatea umană este permisă doar pentru cercetare.

Rezervaţia naturală – Pădurea Viişoara se află la o distanţă de 50 km de Brăila şi 10 km de
oraşul Însurăţei, în lunca Călmăţuiului, ocupând o suprafaţă de 1.897,8 ha, din care doar 300 ha
reprezintă rezervaţie seminologică, pe teritoriul comunelor Berteşti, Spiru-Haret şi Însurăţei. Atestată
documentar de peste 200 de ani, Pădurea Viişoara este declarată rezervaţie seminologică în anul
1978, iar până în 1989 este cunoscută ca rezervaţie naturală forestieră.
Pădurea se suprapune peste două tipuri de mediu: mediul luncilor cu subtipul – luncile
râurilor interioare şi mediul câmpiilor cu subtipul – câmpii tabulare nefragmentate-câmpii cu nisipuri
în diferite stadii de fixare.
Actualul trup de pădure este o relicvă a vechilor codri de stejar ce populau nisipurile de
origine fluviatilă de pe malul drept al Călmăţuiului, pădurea fiind alcătuită dintr-un amestec de
salcâm (Robinia pseudacacia) şi stejar. Predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), care
rezistă mai bine la uscăciunea stepei faţă de stejarul pufos (Quercus pubescens) şi stejarul
pedunculat (Quercus robur). În rezervaţie sunt patru exemplare de stejar brumăriu care au atins
vârsta de 350-400 ani.
Fauna este reprezentată de
mamifere: căprior (Capreolus
capreolus), mistreţ (Sus scrofa),
vulpe (Vulpes vulpes), iepure
(Lepus europaeus), ariciul
(Erinaceus europaeus
romanicus) şi rozătoare. Sunt
nelipsite şopârlele – şopârla de
câmp (Lacerta agilis), guşterul
(Lacerta viridis Laur) – şi
amfibienii – broasca (Rana
dalmatina). Din fauna pădurii
de stejar nelipsite sunt şi
păsările insectivore şi răpitoare: fazan (Phaseanus colchicus), pupăza (Upupa epops), privighetoarea
(Luscinia megarhynchos), şoimul rândunelelor (Falco subbuteo).

Zona de protecţie hidrologică - Lacu Sărat se află la 5,5 km în sud-vestul oraşului, pe
teritoriul comunei Chiscani, legat de oraş printr-o şosea şi o linie de tramvai.
În apa lacului care are o salinitate ridicată, între 50-220%, ce variază în funcţie de precipitaţii şi
intervenţia omului, s-au identificat 59 de specii de plante şi animale, reprezentative printr-un număr
mare de indivizi: bacterii, alge, crustacee (Artemia salina).
În jurul Lacului Sărat sunt fâşii concentrice de vegetaţie: trifoi
(Medicago lupulina), lumânărica (Verbascum blattaria), pelin
(Artemisia maritima), brânca (Salicornia herbaceea).
Pădurea Lacu-Sărat, extinsă pe 450 ha, este formată în general din
salcâm (Robinia pseudacacia) şi stejar (Quercus sp), alături de care mai
apar şi ulmul (Ulmus sp) şi frasinul (Fraxinus sp). Întrucât această
pădure este de agrement, în lungul şoselei ce o străbate, de o parte şi
de alta, au fost plantate două zone de pini (Pinus sp). În acelaşi timp
pădurea are şi rol de filtru şi perdea de protecţie pentru Lacu Sărat.