TOPOGRAFIE

GENERALITATI
- METODE DE EXPLORARE
RADIOIMAGISTICĂ
PLANURI:

• Frontal
• Transvers
al
• Sagital
• în special medio
-sagital
• Oblic
• orice diagonala
Orientări
anatomice
Orientări
anatomice
Cavităţile corpului
SCHELETUL CAPULUI
NEUROCRANIU
 VISCEROCRANIU

•14oase,
• 2 nepereche : vomerulşi mandibula
• 6 pereche: maxilare , palatine,
nazale, lacrimale, zigomatice ,
cornetenazaleinferioare .
OASELE CRANIULUI
–
VEDERE INFERIOARĂ
VASCULARIZAŢIA ARTERIALĂ, VENOASĂ ŞI LIMFATICĂ
A CAPULU
I
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE CAPULUI ŞI
GÂTULUI 1 frontal mastoidian
.2 ă
parietal 15 ă
laterală a
.3 ă
occipital .16 gâtului
cefe
.4 ă
temporal . ai fosa
.5 ă . suprasternal
nazal
b ă
triunghiul
.6 ă
labial
. submandibul
.7 ă
mentonier ar
c triunghiul
.8 ă
palpebral . carotidia
.9 ă
genian d n
triunghiul
.10 ă . omoclavicula
maseterian
e rtriunghiul
.11 ă
parotidian
. omotrapezia
.12 ă
infrahioidian n
.13 ă
suprahioidian
.14 ă
stern-cleid-
. o o
 Regiunea fronto -parieto-occipitală:

limite: •anterior: glabela şi marginile

supraorbitare,
•posterior: protuberanţa occipitală
externă, liniile nuchale superioare,
•lateral: liniile temporale superioare,
baza procesului mastoidian,

Regiunea temporală:
limite: •inferior: arcul zigomatic,
•în rest: linia temporală superioară,

Regiunea nazală:
limite: •superior: depresiunea suglabelară,
•inferior: linia care trece prin părţile mobile ale
septului nazal şi a orificiilor narinare,
•lateral: şanţurile nazo -orbitare şi nazogeniene,
 Regiunea labială:
limite: •superior: linia curbă cu concavitatea inferioară ce trece
prin marginea posterioară a nărilor, şanţul nazo -labial,
•inferior: şanţul mento -labial,
•lateral: linii convenţionale situate la 1 cm. lateral de
comisurile bucale,

Regiunea mentonieră:
limite: •superior: şanţul mento -labial,
•inferior: marginea inferioară a corpului mandibulei,
•lateral: linii convenţionale situate la 1 cm. lateral de
comisurile bucale,

Regiunea palpebrală:
limite: •marginile aditusului orbital,

Regiunea geniană:
limite: •anterior: şanţul nazo -genian,
•posterior: marginea anterioară a muşchiului maseter,
•superior: marginea inferioară a bazei orbitei,
•inferior: marginea inferioară a corpului mandibulei,
Regiunea maseteriană:
limite: •anterior: marginea anterioară a muşchiului maseter,
•posterior: marginea posterioară a ramurii mandibulei,
•superior: arcul zigomatic,
•inferior: marginea inferioară a mandibulei,

Regiunea parotidiană:

limite: •anterior: marginea posterioară a

ramurii mandibulei,
•posterior: procesul mastoidian,
marginea anterioară a muşchiului sterno -
cleido-mastoidian,
•superior: porul acustic extern,
•inferior: orizontala care continuă
marginea inferioară a mandibulei,
CRANIAL TOPOGRAPHY
APLICAŢII
- TOPOGRAFIE
 GÂTUL
limite: • :
posterior: linia convenţională -claviculare,
care uneşte cele 2 articulaţii
-a 7-a
trecând prin procesul spinos al celei devertebre cervicale
acromo

• superior: marginea inferioară a corpului mandibulei, orizontala convenţională ce

sternocleidomastoidian
trece prin marginea anterioară a muşchiului , muşchiul
sternocleidomastoidian, procesul mastoidian, linia nuchală superioară,
protuberanţa occipitală externă
- sterno
• inferior: incizura jugulară a sternului, faţa superioară a articulaţiei
claviculare şi a claviculei
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE GÂTULUI
1. regiunea parotidiană
2. triunghiul submandibular
3. triunghiul submental
4. regiunea infrahioidiană
5. fosa suprasternală
6. triunghiul carotidian
7. regiunea sterno
-cleido-
mastoidiană
8. triunghiul omotrapezian
9. triunghiul omoclavicular
10.regiunea cefei
 Regiunea suprahioidiană:
limite: •superior: marginea inferioară a corpului mandibulei,
•inferior: marginea superioară a hioidului,
•lateral: marginile anterioare a muşchiului sterno-
cleido-mastoidian,

Regiunea sterno -cleido-mastoidiană:

limite: • anterior: marginile anterioare a muşchiului sterno-
cleido-mastoidian,
• posterior: marginile posterioare a muşchiului
sternocleidomastoidian,
• superior: baza procesului mastoidian,
• inferior: clavicula şi articulaţia sterno -claviculară,

Regiunea laterală a gâtului:

limite: • anterior: marginile posterioare a muşchiului sterno-cleido-
mastoidian,
• posterior: marginea laterală a trapezului,
• superior: marginile muşchilor sternocleidomastoidian,
• inferior: faţa superioară a corpului claviculei,
VASCULARIZAŢIA GÂTULUI
REGIUNI TOPOGRAFICE ALE GÂTULUI
 TRIUNGHIUL CAROTIDIAN
•muşchiul digastric •vena facială (cf, fv)
•sternocleidomastoidian •vena retromandibular (rm)
•hioid •vena auriculară posterioară
(pav)

•vena jugulară externă (ej)

•vena jugulară anterioară (aj)
NERVII– REGIUNEA GÂTULUI
hipoglos (XII)
rădăcina C1
fibre C1 + fibre ale
nervului hipoglos
(inervaţia musculaturii
din regiunea tiroidiană
(nth)
rădăcini C2 -C3
ansa cervicală (ac)
GLANDA TIROIDĂ
 TRUNCHIUL:
limite: • superior: incizura jugulară a sternului, faţa superioară a articulaţiei-sterno
claviculare şi a claviculei,
• inferior: simfiza pubiană, marginea superioară a pubelui, ligamentul inghinal,
-superioară, vârful coccigelui,
creasta iliacă, spina iliacă postero

linii convenţionale:
linia medio-sternală- linia mediană anterioară,
linia parasternală- de-a lungul marginii sternale,

linia medio-claviculară: verticala care coboară prin papila mamară (mijlocul claviculei),
linia axilară anterioară: verticala ce coboară prin marginea anterioară a şanţului axilar, linia
medio-axilară - verticala coborâtă prin vârful axilei, linia axilară posterioară: verticala ce
coboară prin marginea posterioară a şanţului axilar, linia scapulară: verticala ce coboară
prin unghiul inferior al scapulei, linia paravertebrală: verticala ce coboară prin vârful
proceselor transversale,
Linii convenţionale de orientare:

-linia scapulară
-verticala coborâtă prin
unghiul inferior alscapulei

-linia paravertebrală
-verticala care coboară prin
vârful proceselor transverse;
-se poate preciza doar pe
radiografii

-linia mediană posterioară

- coboară pe linia mediană a
spatelui, de-a lungul
proceselor spinoase.
Linii convenţionale de orientare:
-linia axilară anterioară
verticala ce coboară prin
marginea anterioară a
şanţului axilar
-când braţul este în
abducţie sau ridicat
vertical corespunde
marginii anterioare a
muşchiului pectoral mare

-linia medioaxilară
- verticala coborâtă din
vârful axilei;

-linia axilară posterioară este

verticala ce descinde prin
marginea posterioară a
şanţului axilar
- corespunde marginii
laterale a muşchiului
dorsal mare;
 -linia mediosternală
Linii convenţionale de orientare: - linia medianăanterioară

-linia parasternală
- descinde de-a lungul
marginiisternului

-linia mamelonară
- verticala care coboară prin
papila mamară;
- trece superior prin locul
de unire a1/3 mediale cu
cele 2/3 laterale ale
claviculei;
-din cauza situaţiei variabile
a mamelonului, mai ales la
femeie, este folosită de
obicei linia
-linia medioclaviculară
- verticala care coboară prin
mijlocul claviculei;
 Liniile convenţionale ale trunchiului

•linia mediană anterioară

•linia parasternală
•linia medio-claviculară
•linia mamelonară
•linia axilară anterioară
•linia axilară mijlocie
•linia axilară posterioară

.linia mediană posterioară

.linia paravertebrală
.linia scapulară
REGIUNILE TOPOGRAFICE PARIETALE ALE
ŞI REGIUNILE
TORACELUI
UMĂRULUI
1. deltoidiană
2. axilară
3. subclaviculară
4. mamară
5. costală
6. antero
-inferioară a regiunii
costale
7. antero
-superioară a regiunii
costale
8. sternală
9. brahială anterioară
10. brahială posterioară
REGIUNILE TOPOGRAFICE PARIETALE ALE
ŞI REGIUNILE
TORACELUI
UMĂRULUI
1. ceafa
2. rahidiană toracică
3. rahidiană lombară
4. sacro-coccigiană
5. gluteală
6. costo-iliacă
7. costală
8. scapulară
9. brahială posterioară
10. brahială anterioară
11. deltoidiană
 limite: lateral: marginile sternului, articulaţiile sterno -condrale,
Regiunea sternală: superior: incizura jugulară,
inferior: baza procesului xifoid,
Regiunea costală: limite: anterior: marginea laterală a sternului,
posterior: marginea laterală a musculaturii ce ocupă
şanţurile vertebrale,
superior: prima coastă,
inferior: linia oblică în jos şi înapoi ce trece prin arcul
costal, vârful coastelor XI şi XII,
Regiunea mamară:
limite: •medial: marginea sternului,
•lateral: linia axilară anterioară,
•superior: coasta a III -a,
•inferior: coasta a VI, VII,
COLOANA VERTEBRALĂ
- 33- 34 vertebre
regiunea
cervicala

regiunea -prezinta 5 curburi (regiuni)

dorsala datorita pozitiei verticale

regiunea
lombara

regiunea
sacrala
REGIUNEA TORACICĂ
 ABDOMENU
limite: • L: xifoid, discul intervertebral
superior: baza procesului -L , arcul
12 T1 costal, coasta X,
vârful coastelor XI şi XII, marginea inferioară a coastei XII,
• inferior: simfiza pubiană, marginea superioară a pubelui, plica inghinală, creasta
5- S
iliacă, discul intervertebral L1,

Linii convenţionale:

•verticale: •prin mijlocul plicilor inghinale,

•orizontale: •superioară: prin extremitatea
anterioară a coastelor X,
•inferioară: prin punctul cel mai
înalt al crestelor iliace,
 ABDOMENUL
:
etajul cadranul localizar organe
e
superior epigastru în mijloc lobul stâng al ficatului, o parte a stomacului,
duodenul, pancreasul,
hipocondrul lateral lobul drept al ficatului, căile biliare,
drept
hipocondrul lateral o parte a stomacului, splină,
stâng
mijlociu zona ombilicală în mijloc ansele intestinului subţire, colonul transvers,
flancul drept lateral colon ascendent,
flancul stâng lateral colon descendent,
inferior hipogastru în mijloc ansele intestinului subţire, colonul sigmoidian, vezica
urinară,
fosa iliacă lateral cec, apendicele vermicular,
dreaptă
fosa iliacă lateral colon sigmoidian,
stângă
REGIUNILE CLINICO
-TOPOGRAFICE:

H, H' hipocondrul drept şi stâng

Ep - epigastru
F, F' flancul drept şi stâng
O - regiunea ombilicală
I, I' fosa iliacă dreaptă şi stângă
Hp - hipogastru
REGIUNILE TOPOGRAFICE PARIETALE

sterno-costo- pubiană
ombilicală
costo- iliacă
inghinală
fixată mult mai jos
 REGIUNEA DIAFRAGMATICĂ
- regiunea parietală inferioară
a toracelui
- un singur plan - muşchiului
diafragma .
- separă cavitatea toracică de
cea abdominală,
- forma - prezintă pe linia
mediană o boltire cu
convexitatea în sus, în timp ce
periferia regiunii corespunzând
inserţiilor musculare, rămâne

- pe o secţiune transversală
trecând prin baza toracelui, vom
întâlni atât organe toracice cât şi
organe abdominale, deşi cele două
cavităţi sunt separate prin
diafragmă.
Componenta musculară trei
porţiuni.
- Porţiunea lombară are:
Stâlpul drept se insera pe
corpul primelor trei vertebre
lombare şi pe discurile
intervertebrale dintre acestea;
Stâlpul stâng de pe primele
două vertebre lombare şi de pe
discurile învecinate.

Marginile mediale, tendinoase,

ale celor doi stâlpi se întâlnesc
pe linia mediană, pentru a
forma ligamentul arcuat
median, situat înaintea aortei;
apoi, stâlpii schimbă o serie de
fascicule musculare între ei.
Cea de-a doua componentă a
porţiunii lombare ia naştere de pe
două perechi de arcade aponevrotice,
situate lateral de stâlpii precedenţi:
- ligamentul arcuat medial întins de la
corpul vertebrei L2 la procesul costal
al primei vertebre lombare; pe sub
acest ligament trece muşchiul psoas.
- Cea de a doua arcadă aponevrotică
este ligamentul arcuat lateral
(arcada pătratului lombelor) trece ca
o punte peste muşchiul pătrat al
lombelor; ligamentul se prinde pe
procesul costal al vertebrei L1 şi pe
coasta Xll-a.
Porţiunea costală a diafragmei îşi are
originea pe feţele mediale ale ultimelor
şase coaste, prin digitaţii încrucişate cu
cele ale transversului abdominal.
Porţiunea sternală naşte prin două
fascicule de pe procesul xifoid.
Porţiunea
Porţiunea
sternală naşte prin
sternală naşte prin
două fascicule de
pedouă fascicule
procesul de
xifoid.
pe procesul xifoid
Toate fibrele
musculare ale
acestor porţiuni se
termină pe centrul
tendinos.
. Toate fibrele
musculare ale
acestor porţiuni se
termină pe centrul
tendinos.
 Orificiile diaframei

Hiatul aortic este delimitat între

vertebra T12, cei doi stâlpi ai
diafragmei şi ligamentul arcuat
median.
- trecere aorta, ductul toracic.

Hiatul esofagian, situat pe un

plan mai anterior şi superior faţă
de precedentul (în dreptul
vertebrei T10), este cuprins de
cele mai multe ori în grosimea
stâlpului drept al diafragmei.
Orificiul venei cave inferioare
este situat în centrul tendinos, la
unirea foliolei anterioare cu cea
dreaptă.
Faţa superioară a diafragmei răspunde:
- în partea centrală - pericardului care
aderă de foliola anterioară,
- de o parte şi de cealaltă - pleurei
diafragmatice şi bazei plămânilor.

Faţa inferioară a diafragmei, tapetată

de peritoneul parietal, răspunde - de la
dreapta la stânga –
- feţei diafragmatice a ficatului,
fundului stomacului şi feţei
diafragmatice a splinei;
- în partea posterioară este în raport
cu rinichii şi glandele suprarenale.
Stâlpii diafragmei vin în raport înainte
cu: area nuda a ficatului, cu duodenul şi
cu pancreasul, iar prin bursa omentală,
cu faţa posterioară a stomacului.
 MEMBRUL SUPERIOR:
limite: • faţă de gât:
– linia curbă care trece prin marginea superioară a
scapulei, marginea laterală a acromionului,
marginea anterioară a claviculei,
• faţă de torace:
– anterior - verticala coborâtă de la unirea treimii
laterale cu cea mijlocie a claviculei,
– posterior - marginea medială a scapulei,
– distal - linia orizontală de pe peretele toracic care
trece pe marginile inferioare ale muşchilor
pectoral mare, dorsal mare, rotund mare,
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE MEMBRULUI
SUPERIOR
Regiunile anterioare
:
1. şanţul delto-pectoral
2. regiunea deltoidiană
3. peretele anterior al axilei
4. regiunea brahială anterioară
5. regiunea plicii cotului
6. regiunea antebrahială anterioară
7. regiunea anterioară a gâtului
mâinii
8. regiunea palmară a mâinii
9. regiunea palmară a degetelor
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE MEMBRULUI
SUPERIOR
Regiunile posterioare
:
1. regiunea deltoidiană
2. regiunea scapulară
3. regiunea brahială posterioară
4. regiunea costală
5. regiunea costo-iliacă
6. regiunea olecraniană
7. regiunea antebrahială posterioară
8. regiunea posterioară a gâtului
mâinii
9. regiunea dorsală a mâinii
10. regiunea dorsală a degetelor
Regiunea deltoidiană:
limite: •anterior: marginea anterioară a muşchiului deltoid,
•posterior: linia ce uneşte unghiului acromionului cu tuberozitatea
deltoidiană a humerusului,
•proximal: clavicula, acromionul,
•distal: planul ce trece pe sub inserţia muşchiului pectoral mare,
Regiunea scapulară:

limite: •medial: marginea medială a scapulei,

•lateral: linia ce uneşte unghiului acromionului cu
tuberozitatea deltoidiană,
•proximal: marginea superioară a scapulei,
•distal: marginea inferioară a muşchiului rotund mare,
Regiunea axilară:

limite: •superior: clavicula,

•inferior: marginea inferioară a muşchiului pectoral mare,
•lateral: şanţul delto -pectoral,
•medial: verticala coborâtă la unirea treimii laterale cu cele
2 treimi mediale ale claviculei,
Braţul:
limite: •proximal: linia circulară care trece prin marginea
inferioară a pectoralului mare,
•distal: planul transversal ce trece la două lăţimi de degete
deasupra celor 2 epicondili humerali,

Cotul:

limite: •proximal: planul transversal ce trece la două lăţimi de

degete deasupra celor 2 epicondili humerali,
•distal: planul transversal ce trece la două lăţimi de degete
sub cei 2 epicondili humerali

Antebraţul:

limite: •proximal: planul transversal ce trece la două lăţimi de

degete sub cei 2 epicondili humerali,
•distal: planul transversal ce trece la 2 centimetri deasupra
procesului stiloidian al ulnei,
VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA
MEMBRULUISUPERIO
R
Gâtul mâinii:

limite: •proximal: planul transversal ce trece la 2 cm.

deasupra procesului stiloidian al ulnei,
•distal: planul ce trece pe sub pisiform,

Mâna:
limite: proximal: planul ce trece pe sub pisiform
 MEMBRUL INFERIOR:
limite: faţă de torace: partea anterioară a tuberculului pubelui, plica
-femural
inghinală, creasta iliacă, şanţul intergluteal, şanţul genito
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE MEMBRULUI
INFERIOR

Regiunile anterioare
:
1.triunghiul femural Scarpa
2.scrotul
3.regiunea anterioară a coapsei
4.regiunea anterioară a genunchiului
5.regiunea anterioară a gambei
6.regiunea anterioară a gâtului piciorului
7.regiunea dorsală a piciorului
8.regiunea dorsală a degetelor
REGIUNILE TOPOGRAFICE ALE MEMBRULUI
INFERIOR
Regiunile posterioare
:
1. regiunea sacro
-coccigiană
2. regiunea gluteală
3. regiunea posterioară a coapsei
4. regiunea posterioară a genunchiului
5. regiunea posterioară a gambei
6. regiunea posterioară a gâtului piciorului
7. regiunea plantară
8. regiunea plantară a degetelor
 Regiunea gluteală limite:

•medial: linia ce uneşte spina

iliacă postero -superioară cu
vârful coccigelui,
•lateral: linia ce uneşte spina
iliacă antero -superioară
trohanterul mare şi
extremitatea laterală a şanţului
gluteal,
•proximal: creasta iliacă,
•distal: şanţul gluteal
Coapsa:

•proximal: linia circulară care trece

prin tuberculul pubian, plica
inghinală, şanţul genito -femural,
•distal: planul transversal ce trece la
două lăţimi de degete deasupra bazei
patelei,
Genunchiul:
limite: •proximal: planul transversal ce trece la două lăţimi de degete deasupra
bazei patelei,
•distal: planul transversal ce trece la două lăţimi de degete sub baza patelei,
Gamba:
limite: •proximal: planul transversal ce trece la două lăţimi de degete sub baza patelei,
•distal: planul transversal ce trece prin baza celor
maleole
2

Gâtul piciorului- glezna:

limite: •proximal: planul transversal ce trece prin baza celor 2
maleole,
•distal: planul ce trece la 3 cm sub plica de flexiune- talo
crurale,
•lateral şi medial: 1 cm sub vârful maleolelor,

Piciorul:
limite: •proximal: planul ce trece pe sub pisiform,
•lateral şi medial: 1 cm sub vârful maleolelor.
CIRCULAŢIA ARTERIALĂ ŞI VENOASĂ
CIRCULAŢIA VENOASĂ A MEMBRULUI
INFERIOR
 METODE DE EXPLORARE
RADIOIMAGISTICĂ
Radioscopia
- Metoda cea mai simplă, rapidă şi ieftină, constă în examinarea la ecranul aparatului
Roentgen a imaginilor pe care le formează fascicolul de raze X după ce a traversat o
anumită regiune anatomică şi se bazează pe următoarele proprietăţi ale razelor X:
propagare în linie dreaptă, penetrabilitate, absorbţie inegală şi fluorescenţă.
- furnizează date importante asupra aspectului morfologic (de ansamblu, raporturile,
mobilitatea, punctele dureroase ale organelor) şi funcţional; disociază imaginile.
- trebuie efectuată sistematic după un anumit plan începând cu examenul de ansamblu,
continuând cu examenul pe regiuni, succesiv şi simetric în diferite incidenţe.
- trebuie să aibă o durată scurtă pentru a iradia cât mai puţin bolnavul şi examinatorul.
AVANTAJELE RADIOSCOPIEI
- Este o metodă ieftină;
- Permite examinarea aspectului morfologic şi funcţional al organelor;
- Permite disocierea imaginilor prin posibilitatea examinării bolnavului în mai multe
incidenţe.
DEZAVANTAJELE RADIOSCOPIEI
- Nu identifică leziunile mici (sub 5-6 mm);
- Este o metodă subiectivă;
- Nu se obţine un document pentru controlul ulterior; - Iradiază mult bolnavul şi
examinatorul.
RADIOSCOPIA CU AMPLIFICATOR DE - reduce doza de radiaţii cu aproape
IMAGINE ŞI TELEVIZIUNE 50%, asigurând protecţia ideală a
bolnavului şi medicului
- măreşte gradul de luminozitate a
ecranului de 3.000 până la 6.000 ori
avantaje:
faţă de radioscopia obişnuită
- realizează imagini care pot fi analizate şi
interpretate la lumina zilei
- evidenţiază leziuni mici
- imaginea poate fi transmisă la distanţă de
ecran pe aparate de televiziune aflate în alte
încăperi
- imaginea poate fi înregistrată pe film
radiografic sau bandă magnetică cu
posibilitatea redării ei ulterioare
Amplificatorul de imagine tub electronic
care prezintă vid în interior şi este dotat cu
două ecrane: ecranul primar situat la
intrarea în tub - este format dintr-un ecran
fluorescent care transformă fotonii X în
RADIOSCOPIA CU AMPLIFICATOR DE IMAGINE ŞI
TELEVIZIUNE reduce doza de radiaţii cu
aproape 50%,
fotoni luminoşi şi un strat fotoelectric
care transformă fotonii luminoşi în
electroni, sunt acceleraţi într-un câmp
electric şi focalizaţi spre ecranul
secundar cu dimensiuni mai mici, dar
un efect luminos cu mult mai mare.
Ecranul anodic fosforescent formează
o imagine mai mică decât secţiunea
regiunii examinate, care apoi este
reflectată pe o oglindă de unde va fi
transmisă pe ecranul de televiziune, la
o cameră fotografică sau înregistrată
pe film.
 măreşte gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 până la 6.000 ori faţă de
radioscopia obişnuită
realizează imagini care pot fi analizate şi interpretate la lumina zilei evidenţiază
leziuni mici

RADIOGRAFIA
radiografia este metoda de explorare radiologică care se bazează pe proprietatea razelor
x de a impresiona emulsia filmelor radiografice pe care le face capabile după developare să
redea imaginea obiectului străbătut de fascicolul de raze x.
imaginea radiografică este negativul imaginii radioscopice avantajele
radiografiei: este o metodă obiectivă, reprezintă un document care să se poată compara cu
alte imagini, poate pune în evidenţă leziunile mici chiar de câţiva milimetri, iradierea
bolnavului este mai mică.
filmul radiografic este alcătuit dintr-un suport central de celuloză acetil acetată, de 0,15-
0,25 mm sau dintr-un poliester. de o parte şi de alta a acestui strat urmeză: un strat adeziv,
emulsie fotosensibilă (formată din bromură de argint înglobată în gelatină), un strat
protector.
 Avantajele radiografiei
: este o metodă obiectivă, reprezintă un
document care să se poată compara cu alte imagini, poate pune în evidenţă
leziunile mici chiar de câţiva milimetri, iradierea bolnavului este mai mică.
Dezavantaje: este mai costisitoare decât radioscopia, necesită
numeroase filme pentru a putea urmări funcţia unor organe.

FILMUL RADIOGRAFIC
-un suport central de celuloză
Filmul radiografic este alcătuit dintr
-0,25 mm sau dintr
acetil acetată, de 0,15 -un poliester. De o parte şi de alta a
acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie fotosensibilă (formată din
bromură de argint înglobată în gelatină), un strat protector.
Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18, 18/24, 24/30,
30/40, 35/35 şi 15/40 cm, iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. Ele sunt
păstrate în cutii bine închise, ferite de acţiunea luminii.
 TELERADIOGRAFIA
o radiografie obişnuită se face de la distanţa de 80 cm - 1 m. distanţa focar - film de 2 m este
considerată distanţa la care razele x sunt paralele, obţinându-se o imagine aproape reală ca formă,
dimensiuni şi detalii structurale

RADIOGRAFIA CU RAZE DURE SAU CU SUPRAVOLTAJ

acest tip de radiografie se efectuează cu 110 -150 kv şi este utilizată pentru studiul structurii unor
imagini complexe.

RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE

constă în efectuarea a două expuneri succesive pe acelaşi film.

DIGRAFIA
este o variantă a radiografiei cu dublă expunere. digrafia necesită utilizarea unei grile de plumb
aşezată longitudinal care se interpune între bolnav şi film. se efectuează o primă expunere în inspir, apoi
se deplasează grila lateral, acoperindu-se fâşiile expuse şi apoi se efectuează o a doua expunere în expir
profund.
 POLIRADIOGRAFIA
este utilizată pentru aprecierea mişcărilor unui organ (de exemplu: a peristaltismului gastric) şi constă în
efectuarea mai multor expuneri pe acelaşi film.

SERIOGRAFIA
în situaţia în care trebuie să se studieze diversele aspecte ale unui organ în mişcare sau diferitele faze
ale aceluiaşi fenomen care se succed în mod rapid, există dispozitive speciale numite seriografe care
permit să se efectueze pe aceeaşi peliculă două sau mai multe radiografii la intervale de timp mai
mult sau mai puţin scurte.
RADIOFOTOGRAFIA MEDICALĂ
radiofotografia medicală este o metodă de investigaţie radiologică care constă în
fotografierea imaginii obţinută la ecranul de radioscopie, pe filme de 7/7 cm sau 10/10 cm.
AMPLIFOTOGRAFIA constă în efectuarea de fotografii a imaginii radiologice la
amplificatorul de imagine
STEREORADIOGRAFIA
stereoradiografia este o metodă radiologică care permite obţinerea de imagini în relief.
 TOMOGRAFIA LINIARĂ
tomografia, stratigrafia sau planigrafia este o metodă prin care se realizează
reprezentarea radiografică a unui singur strat din grosimea corpului examinat, pe cât
posibil degajat de suprapunerea imaginilor straturilor suprapuse din alte planuri.
metoda se bazează pe utilizarea unui dispozitiv care permite inprimarea unei mişcări a
tubului radiogen şi a filmului radiografic în timpul expunerii, corpul de radiografiat
rămânând nemişcat.
ZONOGRAFIA
este o tomografie efectuată cu un unghi de baleaj mic 3-6 grade obţinându-se în acest fel
imaginea unui strat de câţiva cm grosime.
 PANTOMOGRAFIA
pantomografia este o metodă de explorare radiologică prin care se obţine
o imagine panoramică a întregii danturi.

ROENTGENCINEMATOGRAFIA
roentgencinematografia se realizează filmând ecranul întăritorului de
imagine. această metodă permite obţinerea de secvenţe cinematografice cu o
frecvenţă până la 100 fotograme/secundă

XERORADIOGRAFIA
xeroradiografia este o metodă de investigaţie care se bazează pe
proprietatea razelor x de a produce variaţii de rezistenţă electrică a unor cristale
semiconductoare.

TERMOGRAFIA MEDICALĂ
la nivelul pielii se proiectează radiaţiile termice infraroşii emise de
ţesuturi şi organe. ele pot fi captate -printr
un sistem optic, transformate în
semnale elecrice şi amplificate electronic.
 TOMOGRAFIA AXIALĂ
COMPUTERIZATĂ
nu produce o imagine directă prin fascicolul
emergent ci prin intermediul unor foarte numeroase măsurători
dozimetrice cu prelucrarea matematică a datelor culese , ea
construieşte prin calcul imaginea radiologică a unui strat
traversal al corpului examinat.
- din fascicolul de fotoni x emis de un tub radiogen este
utilizat numai un mic mănunchi de radiaţii centrale care
traversând perpendicular axa longitudinală a corpului examinat
ajunge la un detector adică un dozimetru care măsoară doza
emergentă şi o transformă într - o valoare numerică
proporţională cu coeficientul de atenuare medie a ţesuturilor
explorate. A stfel computerul memorează un număr mare de
valori, divizează stratul explorat în numeroase suprafeţe cu
secţiune pătrată. Pentru fiecare din microvolumele realizate
de aceste măsurători computerul este capabil să aprecieze
coeficientul de atenuare şi să determine o valoare numerică de
radioopacitate sau radiotransparenţă.
-I maginea reconstruită geometric de calculator este transmisă
pe un monitor şi pe o memorie cu disc sau bandă magnetică .
 ULTRASONOGRAFIA
- ultrasonografia este o metodă importantă de investigaţie introdusă relativ recent în
practica medicală. se bazează pe utilizarea ultrasunetelor care sunt reflectate sub formă
de ecouri în funcţie de proprietăţile mecanice ale ţesuturilor solide şi lichide, proporţional
cu rezintenţa la pătrundere (impedanţă a fiecărui organ).

- ultrasunetele sunt unde mecanice, care au la bază oscilaţiile particulelor materiei. de

aceea ele nu exită în vid şi au o lungime de undă peste 18000 hz. cele mai utilizate game
de frecvenţe se situează între 2-10mhz .

- formarea ultrasunetelor - se bazează pe efectul piezoelectric ultrasunetele se formează şi

sunt recepţionate la nivelul transducerului. iniţial se utiliza cristalul de cuarţ. astăzi în
locul cristalului de cuarţ sunt utlizate ceramici sintetice (zirconat de pb, titanat de ba) sau
mase plastice (florura de poliviniliden) care produc la o singură stimulare numai 2-3
oscilaţii, ceea ce permite o rezoluţie mai bună a imaginii.
- transducerul poate fi: liniar sau sectorial (mecanic, convex).
- în funcţie de frecvenţă distingem transducer de 2, 3, 5, 6, 7, 10, 30Mhz
- sistemul doppler măsurarea vitezei de curgere a sângelui folosind ultrasunetele se
bazează pe fenomenul general prin care frecvenţa unei unde este dependentă de viteza
relativă dintre emiţătorul şi receptorul acesteia IMAGISTICA PRIN
REZONANŢĂ MAGNETICĂ NUCLEARĂ
IRM constituie o metodă de investigaţie care se bazează pe fenomenul fizic al rotaţiei
protonilor de h în jurul axului propriu care se numeşte spin. In stare de repaus protonii de h
din corpul omenesc sunt orientaţi anarhic. dacă îi supunem unui câmp magnetic static
intens care acţionează din afara corpului la o temperatură joasă, ei se aliniază cu axul lor
paralel sau antiparalel cu direcţia câmpului magnetic. Sub acţiunea unui alt câmp exterior
protonii îşi pierd orientarea şi alinierea revenind la poziţia lor iniţială de echilibru, trec
printr-o fază de tangaj care constă într-o mişcare de rotaţie analogă mişcării unui titirez în
timpul căreia emit un semnal de rezonanţă recepţionat de bobinele detectoare. amplitudinea
semnalului recepţionat este proporţională cu numărul de nuclei din probă.
 TOMOGRAFIA PRIN EMISIE DE POZITRONI

Unele componente ale materiei vii o, c, n, prin bombardarea cu particole

I au naştere
accelerate de ciclotron pot fi aduse în starea de izotopi radioactivi.
astfel izotopi radioactivi artificiali care au proprietatea de a emite pozitroni o
perioadă foarte scurtă de timp.

EXPLORĂRILE DIGITALE

A chiziţionarea imaginilor digitale constă în convertirea imaginii în date

numerice, numit sistem analog digital şi readucerea pe ecran -unprintr
convertitor
digital analog a imaginii digitale memorate pe calculator.
R ezoluţia imaginii este limitată la un număr de puncte, date orizontale şi
verticale. cu cât sunt mai multe puncte, imaginea este mai clară.
I maginea este definită printr
-un număr de nuanţe de gri.
• METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ CU SUBSTANŢE DE
CONTRAST

Radioscopia, radiografia şi tomografia axială computerizată permit evidenţierea

unor organe şi formaţii patologice a căror grosime şi coeficient de atenuare
realizează un contrast natural cu ţesuturile din jur. Acest contrast poate fi mărit
-ziselor
sau chiar creat când el nu există prin intermediul aşasubstanţe de
contrast artificiale. Acestea sunt constituite din elemente sau compuşi cu o
greutate specifică diferită a ţesuturilor examinate şi care intrând în spaţii virtuale
sau în cavităţi naturale realizează un mulaj şi produc imagini de o opacitate
corespunzătoare în cazul sau de o
substanţelor de contrast radioopace
transparenţă majoră în cazul
substanţelor de contrast radiotransparente sau
gazoase.
Fenomenele de intoleranţă care pot apare în urma utilizării substanţelor de contrast
iodate sunt de regulă uşoare şi dispar spontan. Aceste fenomene pot fi digestive (căldură
abdominală, greaţă, vărsături), respiratorii (prurit nazal, strănut, tuse, senzaţie de
constricţie laringiană), nervoase (senzaţie de nelinişte, cefalee, tulburări vizuale). Mai
rare, manifestările de intoleranţă grave, pot fi şi mortale. ele sunt cutanate (urticarie
gigantiformă, eritrodermie generalizată, crize astmatice, edem pulmonar acut, edem al
glotei), nervoase (convulsii, comă), digestive (dureri abdominale acute, vărsături
incoercibile), cardiovasculare (colaps, stop cardiac).

In cazul în care reacţia adversă se produce este necesar:

- întreruperea administrării de substanţă de contrast
- puncţionarea, cateterizarea unei vene cu ajutorul unei flexule şi instalarea perfuziei
- administrarea de hemisuccinat de hidrocortizon în doze variabile între 100
- 1000 mg
- administarea de antihistaminice
- tratament simptomatic (noradrenalină, diazepam, calciu)
- solicitarea serviciului de ATI, în cazul în care cu mijloacele mai sus menţionate nu se
obţin rezultate.