Ministerul Educației Culturii și Cercetari al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „ Alecu Russo ” din Bălți

Falultatea de Știinte Reale, Economice și ale Mediului

Catedra de științe economice

Proiect la cursul

Filosofie
cu tema:

„ Raportarea Filosofiei la alte

domenii ale vieții spirituale”

A elaborat:

A verificat: Parnovel Valeriu

Bălți, 2019
 CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................................3
Capitolul I. Filosofia și Religia.......................................................................................................4
Capitolul II. Relația Filosofie și știință..........................................................................................5
Capitolul III Filosofia și Arta...................................................................................................7
CONCLUZII....................................................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................9

2
 INTRODUCERE
Filosofia este o componentă a culturii, a vieții spirituale, alături de știinta literaturii, arta,
religie, acestea formeaza cultura si viata societății.
Ea se afla în interelații cu celelalte componente dar nu se confundă cu niciuna dintre ele. Înca din
sec. V î.h. Platon spunea ca filosofia este cel mai frumos dar pe care l-au dat zeii oamenilor.
Hegel spunea ca filosofia este floarea cea mai înaltă a culturii. Alți filosofi au spus ca ea este
Kiutesenta unei culturi. Daca vrei sa cunoști cultura unui popor te duci la filosofia acestuia.
L. Blaga spunea ca filosofia este unul din modurile umane fundamentale pentru a rezolva "ceea
ce este".
C-tin R. Matru - ea este o concepție în care adevarurile vechi sunt îmbracate într-o forma nouă.
Filosofia a aparut ca raspuns la întrebarile oamenilor, întrebari cum ar fi :
Ce este existența ?
Care este raportul dintre existenta subiectiva si obiectivă ?
Cum se constituie valoarea de adevar bine, frumos, dreptate ?
Care sunt cauzele nefericirii omului pe pamânt ?
Ce este fericirea ?
În jurul acestor probleme s-a constituit filosofia încercând sa dea raspunsuri încât filosofia
vizeaza raportul omului cu lumea cu existenta. Filosofia încearca sa explice în ce consta conditia
umana, conceptul de conditie umana, deasemenea situatiile obisnuite si limita. În acelasi timp
filosofia se preocupa de locul si rolul omului îl ajuta pe acesta sa ierarhizeze lumea. Filosofia îl
ajuta pe om sa opteze în cunostinta de cauza de ce oamenii opteaza pentru anumite realieri.
Filosofia îl ajuta pe om sa se cunoasca pe sine sa-si formeze o cunostinta de sine care sunt
propriile sale realari dar raportata la realitatea sociala, sa-si formeze constiinta alteritatii care este
constiinta respectului pentru ceilalti alaturi de care traiesti.
Filosofia s-a format în antichitate la început în obiectul filosofiei erau puse cunostinte din
toate domeniile treptat s-a produs o departajare între discursul filosofic si cel stiintific.

CAPITOLUL 1 Filosofia și Religia

Filosofia este înţelepciune, cu un cuvânt cunoaşterea adevărului. Cunoaşterea
adevărului are drept ţel filosoful — iar pentru aceasta are nevoie neapărată de sora cea
mai mare, care-i religia. Religia tinde să descopere marile mistere ale lumii invizibile, ea
este cu adevărat mare, fiindcă adânceşte materia, trece peste domeniul material străbătând
3
 întreaga inerţie, ajungând în sferele mari cereşti de^ unde contemplă opera nesfârşită a
dumnezeirii, marea taină a lumii acesteia. Omul zilelor noastre nu mai poate rămâne strict
în domeniul ştiinţelor, ştiinţele sunt prea limitate, trebuie să treacă peste barierele prea
înguste, pentruca să poată ajunge la ultima cauză. Filosofia prin esenţa ei lărgeşte foarte
mult domeniul intelectual, dă posibilitate omului ca să aibe o concepţie largă despre
lume, despre fenomenele vieţii umane. Marii gânditori ai umanităţii începând cu Thaîes
din Milet, Platon, Aristotel, fer. Augustin, Toma de Aquino, Bacon, Descartes, Leibnitz,
Kant, până la Bergson şi Boutroux, au căutat să armonizeze pe cât este posibil filosofia
cu religia.. Şi nimic în lume nu-i mai frumos decât căutarea adevărului cu ajutorul religiei
— adică cunoştinţa dobândită cu puterea spiritului. Esenţa filosof iei este armonia.
Armonia se poate dobândi studiind religia, arta şi ştinţa — toate prin excelenţă domenii
importante. Religia cu puterea credinţii ne întăreşte raţiunea, iar experienţa ne confirmă
adevărul enunţat de mai înainte. Există un acord minunat, o îmbinare a raţiunii şi a
spiritului, a materiei şi a sufletului — filosoful şi omul religios le înţelege pe deplin,

Filosofia religiei este gandire filosofica despre religie, nu un instrument de educatie

religioasa. De fapt, nu trebuie sa fie deloc inteleasa dintr-un punct de vedere religios. Ateul,
agnosticul si credinciosul pot filosofa si chiar filosofeaza despre religie. In consecinta, filosofia
religiei nu este o ramura a teologiei (intelegand prin "teologie" o formulare sistematica a
credintelor religioase), ci o ramura a filosofiei. Aceasta studiaza conceptele si afirmatiile
teologiei si rationamentele teologilor, precum si fenomenele anterioare ale experientei religioase
si activitatile de cult pe care, pana la urma, teologia se bazeaza.

Capitolul 2

Relatia Filosofie -Știință

4
 Eseul prezent încearcă să degajeze o concluzie referitoare la raportul filosofie-ştiinţă, din
perspectiva unora dintre discursurile pe această temă din sec. XX, secol în care tema devine
problematică.
Se va contura specificul fiecărui mod de a cunoaşte, se vor identificaa posibilele influenţe
negative ale unuia asupra celuilalt, se vor puncta principalele moduri de a raporta filosofia la
ştiinţă, argumentându-se în favoarea unuia dintre modele.În final, am dori să cercetăm ideea
necesităţii filosofice şi modalitatea acestei necesităţi.
Ortega y Gasset, în “Ce este filosofia?”, pornind de la întrebarea asupra întamplării din
viaţa omului de a filosofa, construieşte ca răspuns un întreg demers filosofic, în cadrul căruia se
articulează şi o viziune asupra relaţiei filosofie- ştiinţă.
Pentru Ortega filosofia este “cunoaşterea universului” , cunoaştere de un dramatism
particular şi un eroism intelectual specific acestea activităţi a spiritului. Am puteaa explicaa acest
eroism, ca acel ceva al filosofiei, care se opune tentaţiei existente în orice organism de a se
desprinde de prezent şi a se face încetul cu încetul arhaic (p.51), un ceva care corespunde unei
asumări a destinului. Filosoful refuză trecutul, cu supoziţiile sale, constituindu-şi filosofarea ca
un sistem de adevăruri constituit, fără a admite ceva ce nu poate fi dovedit în cadrul acestui
sistem. Pentru filosof “universul e vocabula enormă şi monolitică, ce, asemeni unei gesticulaţii
vaste şi vagi, mai degrabă ascunde decât enunţă acest concept viguros : tot ce se găseşte(p.71).
Obiectul filosofiei este straniu şi radical diferit de orice altceva, prin “ tot ceea ce se
găseşte” înţelegându-se lucruri reale, fizice, spirituale, ireale, ideale, fantastice, dar în măsura în
care constitue totul.
Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este filosofului la început total
necunoscut, este nici unul din celelaalte obiecte, el fiind totul, acel tot care nu lasă nimic în afara
sa şi, prin urmare, singurul obiect îşi este suficient sieşi.
În viziunea lui Ortega y Gassett omul de ştiinţă nu se apropie nici pe departe prin gestul
eroic de obiectul său. Omul de ştiinţă începe prin a delimita o porţiune din Univers, prin a-şi
limita problema proprie, care altfel, nefiind absolută, încetează parţial a mai fi problemă. Căci se
începe cu o problemă şi cu ceva care se ştie. Fizicianul şi matematicianul cunosc cu anticipaţie
întinderea şi atibutele esenţiale ale obiectului cunoaşterii lor, începând de fapt cu ceva pe care-l
iau drept ştiut, nu cu o problemă.
O altă diferenţă între filosofie şi ştiinţă este sensul pe care-l are în fiecare din acestea
două moduri vocabula “cunoaştere”. Pentru ştiinţele particulare cunoaşterea e soluţie pozitivă şi
concretă a unei probleme, pătundere perfectă a obiectului de către intelectul subiectului.
Astfel, ştiinţa este concepută ca o serie de soluţii date unor probleme. Pentru a fi filosofie
un ansamblu de reflecţii trebuie să se constituie ca creatie universală, integrală, un sistem absolut
5
al intelectului. Pentru a fi universală, trebuie ca filosofia să-ţi asume constitutiv obligaţia de a se
confrunta cu orice problemă. Aceasta însă presupune un risc. Există posibilitatea ca lumea să fie
o problemă în sine insolubilă. Pentru filosofare are primat conştiinţa problemei, iar nu soluţia,
care se poate să nu fie dată la un moment dat. Pragmatismul, în cadrul căruia o problemă
insolubilă nu este problemă, nu este considerat de Ortega filosofie , ci “teoria sinceră în care se
exprimă modul cognitiv al ştiinţelor particulare” (p. 73).
Adevărul ştiinţific este altfel decât cel filosofiic Ortega y Gasset considerră că exactitatea
şi rigoarea previziunilor ştiinţifice sunt dobândite de ştiinţa experimentală cu preţul menţinerii
sale într-un plan de probleme secundare. Ortega consideră că doar filosofia încearcă să dea
răspuns întrebărilor prime, decisive. Adevărul filosofic va fi astfel suficient, dar inexact;
adevărul ştiinţific este insuficient, dar exact.
Esenţială în cadrul viziunii sale asupra relaţiei filosofie-ştiinţă, această comparaţie a
adevărului ştiinţific cu cel filosofic are drept consecinţă o subordonare fundamentală a ştiintei
faţă de filosofie: “«Adevărul ştiinţific» este un adevăr exact, dar incomplet şi penultim, care se
integrează obligatoriu în altfel de adevăr, ultim şi complet, chiar dacă inexact, pe care n-aş
vedea nici un inconvenient să-l numim “«mit »” (8p. 75).
Adevărul filosofic are calitatea de a fi mai radical, mai esenţial; atributul adevărului ştiinţific de
a fi exact nu este un indiciu de superioritaate al acesstuia întrucât fiind existenţa certă a ştiinţei şi
relaţia adevăr filosofie-adevăr ştiinţific, filosofia devine ea însăşi necesară.
În măsura în care se va dovedi existenţa unui temei în virtutea căruia omul, fiind ceea ce
este, să fie hărăzit filosofiei, filosofia va fi nu numai necesară, ci şi inevitabilă. Faptul că
filosofia este necesară ştiinţei înseamnă că îi este necesar măcar un individ care să fi creat
adevărul filosofic; faptul că filosofia este inevitabilă, implică însă faptul de a fi o necesitate
esenţială filosofia pentru fiecare individ uman în parte, necesitate ce izvorăşte din fiinţa însăşi şi
care nu-i survine în mod accidental din afară.
Filosofia răspunde unei nevoi a intelectului de a fi ceea ce este, afirmă Ortega y Gasset în
lecţia a 5-a din ”Ce este filosofia?”. Ea nu se iveşte dintr-o raţiune de utilitate şi nici dintr-o
iraţiune de capriciu , ci este constitutiv necesară intelectului. Filisofia înseamnă a-i căuta lumii
care ne este dată prin simţuri, integritatea, filosofia completează lumea şi a obţine ca Univers.
Caci lumea este un obiect insuficient şi fragmentar întemeiat pe ceea ce nu este el; “fiinţa”.
Pentru a explica această semnificaţiea filosofiei, ne putem sprijini pe faptul că filosofia
înseamnă ridicarea de probleme teoretice. Problema teoretică este de “a face să nu fie ceea ce
este, dar care, astfel fiind, irită intelectul cu insuficienţa sa”(p. 85), unde acel “ de ce” al
filosofiei înseamnă “ a face să fie ceea ce nu este”. Acest ceva care nu este dat al problemei
filosofice ne irită pentru că nu îşi este sieşi suficient, lipsindu-i raţiune a de a fi. De aceea, dacă
6
îndărătul aparenţei nu se află încă ceva care să-l completeze, existenţa sa este de
neînţeles.Problema teoreticcă este ireductibilă la orice finalitate practică.
Filosofia şi ştiinţa reprezintă două moduri distincte de a pune probleme teoretice.
“Întrucât problema filosofiei este singura absolută, filosofia e unica atitudine pură, radical
teoretică. Ea este cunoaşterea dusă la gradul său maxim , este eroismul intelectual”(p.86). iar
problema filosofică este numită absolută întrucât îmbrăţişează întregul cu o intensitate maximă.
Ştiinţa însă creează probleme parţiale, în cadrul ei păstrându-se un rest de atitudine practică, a
premeditaa să dăm fiinţă unui ceva care încă nu este, dar ne interesează să fie.
Principiile pe care şi le asumă constitutiv filosofia sunt autonomia şi pantonomia.
Autonomia sa derivă din gestul eroic de a nu se sprijini pe prezumţii ce se consideră demonstrate
în afara sistemului său, în timp ce pantonomia este un principiu de tensiuni contrare:
universalismul, năzuind către tot. Pantonimia este principiul care deosebeşte filosofia de
ştiinţele particulaare. Din acest punct de vedere Ortega y Gasset consideră marxismul o
pseudofilosofi.

Capitolul 3 Arta si Filosofia

Faptul ca între filosofie si arta exista o strânsa legatura este de netagaduit, iar acest lucru nu se datoreaza
numai faptului ca atât filosofia, cât si arta sunt parti esentiale ale spiritului uman, ca ambele contureaza
omul scotându-l din animalitate, ci mai ales ca prin filosofie si arta, omul încearca nu numai sa cunoasca
lumea ci si sa creeze o lume, sa devina demiurg al acestei lumi, o lume de care este în continuu
nemultumit si asupra careia îsi exercita necontenit efortul creator, încercând sa o aduca la stadiul de
perfectiune
 Daca filosofia a aparut din nevoia omului de a întelege, arta a aparut din nevoia omului de a exprima
ceea ce întelege ( sau, nu întelege) si ceea ce simte, astfel cele doua discipline sunt complementare, sunt
în strânsa legatura înfluientându-se reciproc.
Filosofia fiind o disciplina de maxima generalîtate, una din trasaturile sale fundamentale fiind de a
exprima judecati de valoare, judecati de ordin axiologic, îsi asuma rolul de a exprima judecati de ordin
etic si estetic asupra tuturor lucrurilor sau faptelor, deci si asupra artei.
Iintrând deseori în conflict cu judecatile de valoare impuse de filosofie, dorind sa îsi impuna modul de
exprimare într-o arie în care sa se sustraga judecatii filosofice, si reprosându-i acesteia ca încerca sa
introduca judecati rationale într-o sfera în care domina irationalul. Bineînteles ca filosofia, fiind prin

7
trasaturile sale o disciplina iscoditoare, cauta intotdeauna sa cerceteze si sa exprime judecati asupra
tuturor lucrurilor, iar arta nu poate scapa de sub lupa sa iscoditoare si de sub ochiul sau necrutator.
Filosofia- cauta sa gaseasca noi moduri de interpretare si întelegere, arta cauta noi moduri de
exprimare, fiind în permaneta nemultumita de modurile de exprimare existente. Astfel cele doua
discipline (arta si filosofia) vizeaza originalitatea, încercând sa sparga barierele oricareî constrângeri si
urmarind întotdeauna libertatea de exprimare a spiritului uman.

8
 CONCLUZII
Trăim intr-o epoca in care filozofia este mai pronunțată ca oricînd . Pentru ca problemele
globale ale omenirii , implicațiile umane ale noilor pagini de istorie , cresterea complexității
situatiilor de decizie , mutatiile survenite in structura interna a stiintei si in modalitatile de
expresie artistică accentuează nevoia de explica lumea in integralitatea si dinamismul ei , de a
ințelege cum e cu putință cutezanta aventura a cunosterii .
Cea mai răspandită prejudecată contra filozofiei o intalnim la cei care o consideră o
disciplină abstractă , străină de viata , cu o terminologie ciudată si greu de priceput , un joc
gratuit al mintii omenesti . Unii robi ai acestei prejudecăți ar putea spune că nu poții rezolva
Filosofia îl ajută pe om să opteze în cunoştinţă de cauză de ce oamenii optează pentru anumite
realieri.
Filosofia îl ajută pe om să se cunoască pe sine să-şi formeze o cunoştinţă de sine care sunt
propriile sale realări dar raportată la realitatea socială, să-şi formeze conştiinţa alterităţii care este
conştiinţa respectului pentru ceilalţi alături de care trăieşti.
În concluzie, trebuie să remarcăm faptul că filosofia ajută omul să apeleze la spiritualitatea lui,
că ea ajută omul să lupte cu scientismul, snobismul tehnocratic și îi oferă posibilitatea de a
înțelege necesitatea integrării științelor particulare. Totodată, un scop primordial al unei educații
autentice îl reprezintă formarea capacității de a exprima în mod distinct și cert esența
problemelor, care pot fi rezolvate prin intermediul înțelegerii filosofice a existenței lumii și
societății.

9
 BIBLIOGRAFIE
José Ortega y Gasset – Ce este filosofia?Ce este cunoaşterea?,Ed. Humanitas,
Bucureşti,1999
Lucian Blaga- Despre conştiinţa filosofică
Karl Popper-Logica cercetării ,Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică ,Bucureşti, 1981
Thomas Kuhn-Structura revoluţiilor ştiinţifice,Ed. Humanitas, Bucureşti ,1999
1.Aristotel. Etica nicomahică. București: Ed. Antet, 2007. 224 p. 2.Aristotel. Metafizica.
Bucuresti: Ed. Humanitas, 2008. 537 p. 3.Aristotel. Topica. În: Aristotel. Organon, vol. II.
București: Ed. IRI, 1998, 672 p. 4. Mill, John Stuart. Inaugural Address delivered to the at the
University of St. Andrews. Feb. 1st 1867. London: Longmans, Green, Reader, and Dyer, 1987.
92 p. 5.Platon. Menon. În: Opere, vol II. București: Ed. Științifică și enciclopedică, 1976. 479 p.
6. Грэкхэм, Л. П. Естествознание, философия и науки о человеческом поведении в
Советском Союзе. Пер. с англ. Москва: Политиздат, 1991. 480 с. 7. Инглхарт, Р.; Вельцель,
К. Модернизация, культурные изменения и демократия Последователь-ность
человеческого развития. Москва: Новое издательство. 2011. 464 с.

10