RESURSELE UMANE ÎN TURISM

8.1. Particularităţile muncii în turism

Relaţia dintre turism şi capitalul uman este complexă, de intercondiţionare, fiecare dintre cele
două elemente având deopotrivă rolul de cauză şi efect.
Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de caracteristici:
¤ Consum mare de muncă vie comparativ cu alte ramuri. Turismul face parte din sectorul
terţiar, iar aici introducerea progresului tehnic nu este recomandată în toate cazurile. Înlocuirea omului
cu maşina nu este o soluţie fericită pentru serviciile de cazare, recepţie, alimentaţie, servire.
¤ Răspundere materială şi morală superioară. Calităţile unui bun lucrător în domeniul
turismului constau în: corectitudine maximă, răbdare, solicitudine, capacitatea de a anticipa nevoile
turistului.
¤ Nivel ridicat şi complex de pregătire. Munca în turism reclamă pe lângă cunoştinţe de
ordin tehnic şi un nivel general de instruire şi cultură ridicat, apropiat de cel al turiştilor. Lucrătorul în
turism trebuie să aibă abilităţi de comunicare şi o mare flexibilitate. Însuşirile fizice şi ţinuta sunt
obligatorii.
¤ Relaţii directe lucrători-client, printr-o participare – într-o proporţie mai mare sau mai
mică a turistului la realizarea serviciului propriu-zis.
¤ Sezonalitate accentuată şi fluctuaţie mare a personalului comparativ cu alte sectoare de
activitate, datorită concentrării sezoniere a circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei
importante părţi a bazei tehnico-materiale.
¤ Utilizarea modelului muncii cu timp parţial. Este vorba de angajări în week-end, cu prilejul
diverselor evenimente sau sărbători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori sportivi, personal
ajutător la partidele de vânătoare, etc.)
¤ Feminizarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată, angajarea întregului timp de
muncă al unei zile, etc.
Toate acestea influenţează nemijlocit numărul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora,
nivelul productivităţii muncii, sistemele de cointeresare şi, corespunzător, politica de selecţie şi
recrutare, organizarea pregătirii profesionale45.

8.2. Evoluţia şi structura personalului

ocupat în turism
Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului ocupat în această
ramură. Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei, creşterea numărului lucrătorilor
reflectă, pe de o parte, tendinţele din evoluţia fenomenului turistic şi, pe de altă parte, caracteristicile
muncii în acest sector.
Numărul total al lucrătorilor din turim conform WTTC a evoluat astfel:

Tabelul 6
Contribuţia directă a turismului la numărul de locuri de muncă

Mondia 200 20 200 200 20 20 20 20

l 3 04 5 6 07 08 09 10
Creştere
1,4 5,1 0,6 2,7 3,1 -4 - -0,8
a
reală 3
(%) ,
1
%
9,2 9,5 9,4 9,5 9,6 9,1 8, 8,6
Pondere
în total 8
Mil.
locuri 242 254 256 263 271 260 25 250
de ,3 ,7 ,5 ,5 ,8 ,8 2,7 ,5
muncă

Sursa: WTTC

Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel, ţările situate în top în
privinţa circulaţiei turistice – precum Franţa, Spania, SUA – se caracterizează şi printr-o bună dotare cu
personal, cu ponderi importante ale acestuia în totalul forţei de muncă (peste 10%), în al doilea
eşantion se situează ţări lansate relativ recent în circulaţia turistică (Turcia, Mexic, Canada), ţări
emiţătoare ca
45
Rodica Minciu, Op. cit., p. 205
Marea Britanie, Germania. Un grup distinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde ponderea
lucrătorilor în turism, relativ ridicată, se menţine constantă (Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg). Ţări cu
un număr modest de lucrători în turism (1-2% în total PO), în această categorie intrând şi ţara noastră
(vezi tabelul 7).

Tabelul 7
Evoluţia populaţiei ocupată în turism în perioada 2002-2010

Indicatori 20 2003 2004 20 2006 20 20 20 2010

02 05 07 08 09
Populaţia
ocupată
(PO) în 95 105 133 13 134 15 16 12 133
hoteluri şi 3 6 2 5
restauran
te (mii)
PO în
economie 83 8306 8238 83 8469 87 87 84 8371
(mii) 29 90 26 47 11
Ponderea PO
în turism în 1, 1,26 1,61 1, 1,58 1, 1, 1, 1,58
total 14 58 78 85 48
PO

Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 103

Cercetători străini apreciază diversitatea angajaţilor din acest sector apreciind că în unele zone
geografice, turismul şi ospitalitatea oferă un mediu atractiv, un statut înalt, condiţii competitive şi salarii
bune, care au o cerere mare pe piaţa muncii, însă la polul opus se află, de asemenea, personalul
necalificat, fiindu-i caracteristice condiţii slabe, salarii mici, fiind recrutat din grupuri dezavantajate
social, neavând abilităţile şi profesionalismul cerute acestui sector de activitate46.
În caracterizarea forţei de muncă, alături de aspectele cantitative, ne interesează şi mutaţiile
structurale. Cea mai frecvent întâlnită modalitate de grupare a lucrătorilor o reprezintă funcţia
îndeplinită.
Astfel, din punct de vedere al sectorului în care lucrează avem personal ocupat în47:
 hotelărie, reprezentând, la scară globală, 40-50% din total;
 alimentaţie, cu 30-40%;
 agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5%;
 administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2%;
 alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activităţi sportive şi culturale etc.), cu
3-4%.
Din punct de vedre al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii din turism îndeplinesc
 funcţii directe (proprii domeniului) – în hotelărie, alimentaţie, agenţii de voiaj, transport – 90%
di totalul angajaţilor;
 funcţii indirecte – în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de divertisment – 10% din
personal.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale:
 Cadre de conducere cu studii superioare – 10%;
 tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate – 8%;
 personal de bază având calificare de specialitate (medie şi submedie) – 42%;
 personal de bază fără calificare – 40%.
Structura pe sexe a forţei de muncă evidenţiază tendinţa de feminizare a personalului, orientare
comună celor mai multe ramuri ale terţiarului.
Structura pe vârste a personalului din turism ne evidenţiază faptul că forţa de muncă în turism
este relativ tânără, circa 40% din totalul angajaţilor având mai puţin de 35 de ani.

Tabelul 8
Structura pe grupe de vârstă a lucrătorilor din “hoteluri şi restaurante” în România

Grupa 15-24 ani 25-34 ani 35-49 ani 50-64 ani 65 de ani şi peste
de 20 2010 2003 20 2003 2010 20 20 2003 2010
vârst 03 10 03 10
ă
% 13 15,0 35,0 34 40,0 26,8 11 17 0,1 0,2
,4 ,2 ,5 ,4
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 94

46
Baum, T. (1995) Managing Human Resources in the European Hospitality and Tourism Industry – A Strategic Approach.
Chapman and Hall, London., p. 151
47
Rodica Minciu, Op. cit., p. 207
 Structura lucrătorilor în funcţie de statutul profesional evidenţiază că peste 90% din angajaţi au
statutul de salariaţi, 7,3% patroni şi aproape 3% lucrători pe cont propriu 48.
Şi pe viitor se preconizează o creştere a numărului şi ponderii lucrătorilor din turism, paralel cu
o diversificare a profesiunilor, ca rezultat al adaptării la evoluţiile cererii.

8.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism

Productivitatea muncii constituie şi pentru domeniul turismului unul din principalii indicatori ai
calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii utilizării resurselor umane 49.
Productivitatea muncii poate fi definită prin cantitatea de bunuri şi servicii produse în unitatea
de timp. Modalitatea cea mai potrivită de caracterizare a productivităţii muncii în domeniul turismului o
reprezintă exprimarea valorică: încasări, procent din PIB, valoarea adăugată pe lucrători şi/sau unitate
de timp.
Productivitatea muncii în exprimarea valorică nu oglindeşte în totalitate efectul economic şi, mai
ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea combinată a indicatorilor valorici
şi fizici pentru a se obţine o imagine completă a modului în care este utilizată forţa de muncă şi
eficienţa ei. Indicatorii productivităţii muncii se calculează atât la nivel macroeconomic, pentru
ansamblul activităţii turistice, cât şi pe diverse componente (hotelărie, alimentaţie, etc.) sau
structuri (sisteme
organizatorice, verigi ale aparatului turistic, categorii de personal) în funcţie de obiectivele urmărite.
Productivitatea muncii în domeniul turismului ia valori mai mici decât în alte ramuri ale
economiei (însă peste media pe economie), datorită consumului mare de muncă vie şi posibilităţilor
reduse de introducere a progresului tehnic.

Tabelul 9
Productivitatea muncii pe o persoană ocupată în
România lei/persoană
2005 2006 2007 2008
Total economie 2754 3260 3933 4895
1,5 9,5 4,1 8,0
Hoteluri şi 4138 5568 6116 6403
restaurante 1,3 9,7 8,2 0,1
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 336

Productivitatea muncii în turism este influenţată de o serie de factori direcţi şi indirecţi. Din
categoria factorilor direcţi fac parte 50:
 Nivelul de pregătire al lucrătorilor. Este evident că un nivel înalt de pregătire permite
exercitarea în bune condiţii a funcţiilor şi obţinerea unor performanţe superioare.
 Organizarea muncii, adică necesitatea organizării ştiinţifice a muncii în scopul reducerii
consumului de muncă şi fluidizării activităţii.
 Gradul de înzestrare tehnică. Este evident că o înzestrare tehnică superioară cu aparaturi de
înaltă performanţă va permite obţinerea de rezultate mai bune.
În categoria factorilor indirecţi se includ:
 nivelul preţurilor şi al tarifelor şi modificarea acestora;
 sezonalitatea activităţii turistice;
 structura turiştilor.
În categoria factorilor determinanţi ai productivităţii muncii în turism mai putem include:
amplasarea unităţilor faţă de principalele orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a diferitelor
zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul turiştilor, cu efecte asupra cererii şi activităţii depuse.

8.4. Cointeresarea personalului

Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, în
conexiune cu economisirea muncii sociale şi creşterea productivităţii, presupune crearea unui sistem
adecvat de cointeresare a lucrătorilor, de remunerare a lor.

50

Idem, p. 212
48
Idem, p. 209
49
Idem

50

Idem, p. 212
 Pentru un angajat, remunerarea înseamnă în primul rând o sursă de venit care îi asigură
existenţa, dar care îi oferă şi siguranţă, independenţă, un anumit statut social (el va urmări un nivel
ridicat al veniturilor şi o creştere periodică a acestora)
Pentru firmă, remuneraţia reprezintă un cost, o cheltuială – adesea cea mai importantă –
care va afecta rezultatele financiare; apoi este privită şi ca o pârghie de dezvoltare, de atragere şi
fidelizare a lucrătorilor.
Sistemul de remunerare trebuie să asigure – sub aspect economic, material – o răsplată a
muncii depuse de fiecare lucrător, o recompensă pentru performanţele individuale şi colective;
totodată trebuie să se ţină seama de realizarea obiectivelor generale ale organizaţiei, ramurii sau
domeniului de activitate.
Remuneraţia îmbracă forma salariului, la care se adaugă diverse premii şi bonusuri în
funcţie de rezultatele individuale sau ale grupului, precum şi alte avantaje (participarea la capital şi
la profit) şi facilităţi (locuinţă, maşină, împrumuturi în condiţii avantajoase, ajutoare diverse) 51.
În stabilirea formelor de remunerare şi, mai ales, a nivelului recompenselor este necesară
respectarea unor principii, concentrate pe două direcţii: echitatea şi performanţa.
În privinţa echităţii trebuie urmărită cea internă, ce vizează realizarea unui echilibru între
nivelul recompenselor pentru locurile de muncă având cerinţe şi responsabilităţi apropiate, cât şi
cea externă, rezultată din comparaţia cu oferta altor organizaţii similare sau chiar altor domenii de
activitate. Raportat la acest ultim aspect, nivelul salariului în “hoteluri şi restaurante” se situează, în
ţara noastră, printre cele mai reduse, fapt ce nu răspunde importanţei turismului în economie şi nu
încurajează dezvoltarea acestuia.

Tabelul 10

Câştigul salarial mediu lunar net pe activităţi ale economiei naţionale în 2008/2010

Lei/ Raportul faţă de salariul mediu

Ramura de activitate persoa pe
nă economie
2008 20 2008 20
10 10
Total economie 1309 13 1,0 1,
91 0
Agricultură 930 10 0,71 0,
24 73
Industrie 1193 13 0,91 0,
88 99
Construcţii 1156 11 0,88 0,
25 80
Comerţ 1040 11 0,79 0,
66 83
Hoteluri şi restaurante 773 78 0,59 0,
6 56
Transporturi 1576 15 1,21 1,
57 11
Intermedieri financiare 3208 32 2,45 2,
00 30
Sursa: Anuarul Statistic al României (2011), Bucureşti: Institutul Naţional de Statistică, p. 148

Respectarea principiului echităţii în complexitatea sa are menirea de a atrage şi fideliza

personalul, de a asigura satisfacţia materială şi psihosocială a acestuia 52.
Legat de performanţă, trebuie avute în vedere realizările personale şi de grup – respectiv,
asigurarea unui echilibru între contribuţia angajaţilor şi retribuţia lor – precum şi rezultatele
economice (profit, productivitate) sau îndeplinea altor obiective legate de poziţia pe piaţă,
prestigiul, echilibrul cultural.
La nivel macroeconomic se vorbeşte de o adevărată „regulă de aur”, respectarea ei ducând
la creşterea eficienţei activităţii economice. Astfel, creşterea productivităţii muncii trebuie să o
depăşească pe cea a creşterii salariului mediu.