TRANSPORTURILE TURISTICE

10.1. Transporturile şi dezvoltarea turismului

Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice, asigurând
deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la cel de petrecere a vacanţei, în cazul turismului de sejur,
sau pe toată durata călătoriei, în cazul celui itinerant 57.
Serviciul de transport are un conţinut complex, vizând, pe lângă voiajul propriu-zis, ansamblul
operaţiunilor, condiţiilor şi facilităţilor legate de organizarea deplasării fizice a turiştilor, a bagajelor şi a
mărfurilor destinate consumului acestora.
Transporturile turistice , ca parte componentă a prestaţiei turistice, prezintă caracteristicile
generale ale acesteia, între care sezonalitate accentuată în exploatare, rigiditate datorată capacităţii
limitate, participarea unui număr mare de prestatori din domenii diferite (transport, turism, industrie) la
realizarea lor.
Serviciile de transport au şi o serie de trăsături distinctive în raport cu celelalte servicii şi anume:
manifestă o receptivitate ridicată faţă de progresul tehnic, sunt intensive în capital, necesitând investiţii
foarte mari, oferă oportunităţi pentru economia de scală, au o vulnerabilitate mare la crizele
internaţionale, economice şi politice.
De nivelul de dezvoltare a transporturilor şi, mai ales, de organizarea lor, depinde calitatea
prestaţiei turistice şi extinderea activităţii în sfera turismului.
Timpul total de vacanţă al unui turist poate fi descompus în două componente: timp de transport
(călătorie) şi timp de sejur. Pentru a da o cât mai bună utilizare vacanţei, turistul este interesat în
efectuarea unor deplasări rapide, deci cu o cheltuială de timp minimă şi cât mai confortabile.
O altă faţetă a relaţiei turist-transporturi este reliefată de influenţa costurilor. Parte constitutivă a
preţului global al vacanţei, cu ponderi variind între ¼ şi ½ din total, în funcţie de forma de turism,
modalitatea de transport, mijlocul folosit, sezon, distanţă, costul serviciilor de transport influenţează
nemijlocit nivelul general al preţurilor produselor turistice şi, indirect, cererea de vacanţe.
Între transporturi şi turism există o dublă legătură cauză-efect. Pentru a răspunde exigenţelor în
privinţa calităţii serviciilor, timpului de deplasare, confortului, nivelului costurilor se impune ca obiectiv
strategic dezvoltarea şi modernizarea continuă a transporturilor (dotarea cu noi capacităţi de transport,
creşterea gradului de confort, îmbunătăţirea performanţelor de viteză şi siguranţă, crearea unei reţele
de căi de comunicaţie, etc.).

10.2. Forme de transport utilizate în turism

10.2.1. Locul formelor de transport de transport în structura traficului turistic

În caracterizarea formelor de transport turistic, analiza avantajelor şi limitelor acestora, se

porneşte deseori de la gruparea acestora după natura mijlocului folosit. Astfel, după natura mijlocului
folosit, putem vorbi de:
 transport aerian;
 transport feroviar;
 transport naval;
 transport rutier.
Pe ansamblul traficului turistic internaţional se remarcă o “bătălie” pentru supremaţie între
transporturilor aeriene (51% în 2010 faţă de 39% în 2001) şi cele rutiere (41% în 2010 faţă de 51% în
2001), în favoarea primelor, urmate de cele navale (6% în 2010 faţă de 7% în 2001) şi feroviare (2% în
2010 faţă de 3% în 2001).
O analiză pe ţări pune în evidenţă o distribuţie neuniformă în ceea ce priveşte opţiunea turiştilor
pentru un anumit mijloc de transport. Preferinţele manifestate reflectă, pe lângă acţiunea factorilor
specifici călătoriei (preţ, confort, rapiditate, securitate, certitudine, caracteristicile itinerariilor), structura
turiştilor în funcţie de locul de origine şi motivul deplasării, precum şi nivelul de dezvoltare a
transporturilor din ţările respective 58. În ţările din Extremul Orient, spre exemplu, majoritatea turiştilor
provin din Europa şi America, folosind transportul aerian în proporţie de peste 90%.

57
Idem., p. 235

58
6
 În cazul României, mijloacele rutiere deţin locul principal, respectiv peste 80%, atât în cazul
sosirilor, cât şi în cel al plecărilor de turişti, ca urmare a ponderii mari – 60-70% - a schimburilor
turistice cu ţările vecine, a comodităţilor oferite de aceste mijloace pe distanţe apropiate şi, nu în ultimul
rând, a creşterii sensibile a înzestrării populaţiei cu automobile. Urmează cele aeriene, feroviare şi
navale.

10.2.2. Transporturile turistice aeriene

Mijloacele aeriene sunt utilizate cu preponderenţă pe distanţe lungi şi foarte lungi (avionul este
folosit ca mijloc de deplasare în proporţie de 50% pe distanţe între 1000 şi 4000 de km şi aproape în
exclusivitate pe rute ce depăşesc 4000 km) 59.
Faptul că au ajuns să predomine în alegerile turiştilor se explică şi prin transformările radicale
produse în planul tehnologiei şi în cel al managementului:
 sporirea vitezei;
 înmulţirea liniilor directe şi creşterea frecvenţei zborurilor;
 folosirea unor nave de mare capacitate şi independenţa lor pe rute foarte lungi.
 reducerea costurilor de exploatare a echipamentelor de zbor;
 introducerea de noi aranjamente şi facilităţi.
Transporturile aeriene au şi câteva neajunsuri
însă:
 dependenţa acestora de condiţiile naturale;
 investiţiile mari pe care le reclamă construirea şi exploatare unor aeroporturi moderne;
 impactul negativ asupra penuriei de combustibil, a terorismului, a crizelor economice şi
politice.
În ceea ce priveşte producţia, observăm o segmentare a producătorilor în funcţie de
capacitatea de transport:
 în cazul celor de mare capacitate (150-500 pasageri) se înregistrează o concentrare
puternică, fie că este vorba de aeronave (Boeing, Airbus şi McDonnell-Douglas) sau de motoare (Pratt
and Whitney, Rolls Royce, General Electric) – piaţa este controlată de două companii din SUA şi una
din Europa;
 în cazul celor de capacitate mică (până la 20 de locuri), piaţa este divizată între producători
din Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Suedia, Canada şi Brazilia.
De menţionat progresele remarcabile referitoare la sistemul de propulsare (jet sau turbo), viteza
de croazieră, independenţa de zbor, siguranţa, consumul de carburant.
Corespunzător acestor evoluţii ale producţiei, flota cunoaşte, de asemenea, o creştere şi
modernizare. Şi aici remarcăm fenomenul de concentrare – companiile nord-americane deţin o poziţie
dominantă, multe dispunând de capacităţi de circa 500 aeronave, urmate de companiile din Europa, cu
150-250 aeronave, şi cele din Asia şi Pacific cu mai puţin de 100 de aeronave.
În privinţa aeroporturilor, apar probleme legate de proprietate, administrare (control şi operare) şi
cheltuieli de funcţionare
Pentru a înregistra rezultate pozitive, aeroporturile trebuie să-şi proiecteze o structură adecvată
a activităţii, respectiv a raportului între transporturile de pasageri, cargo şi corespondenţă (mail). Multe
din ele realizează o bună parte din venituri din alte activităţi comerciale: magazine duty free, servicii
catering, închirieri de automobile.
Tabelul 11
Topul primelor 10 aeroporturi după traficul de pasageri şi cargo 2000/2010
20 20
00 10
Aerop Nr. Aerop Nr.
ort pasa ort pasa
geri geri
Mil. Mil.
1. Atlanta 80,2 1. Atlanta 89,3
2. Chicago-O'Hare 72,1 2. Beijing 73,9
3. Los Angeles 68,5 3. Chicago- O'Hare 67,0
4. Londra-Heathrow 56,9 4. Londra-Heathrow 65,8
5. Dallas/Fort Worth 56,1 5. Tokyo– Haneda 64,0
6. Paris - CDG 43,6 6. Los Angeles 58,9
7. Frankfurt/Main 40,4 7. Paris – CDG 58,1
8. Tokyo – Haneda 40,1 8. Dallas/Fort Worth 56,8
59

Idem, p. 241
7
9. San Francisco 39,5 9. Frankfurt/Main 52,9
10. Denver 37,2 10. Denver 52,2

59

Idem, p. 241
7
Sursa: ICAO, Annual Report of the Council, 2010

Având în vedere relaţia specifică turism-transporturi aeriene, trebuie subliniat că o foarte mare
parte a traficului de pasageri – circa 80% - este constituită din cei care călătoresc în scopuri turistice,
fapt relevat şi de prezenţa în topul aeroporturilor a celor din Miami, Paris sau Hong Kong, situate în
imediata vecinătate a unor zone turistice consacrate.
Serviciile furnizate de liniile aeriene reprezintă componenta cu cea mai mare incidenţă asupra
activităţii turistice. Acestea sunt subdivizate în:
 servicii regulate sau curse de linie;
 servicii neprogramate sau charter;
 servicii de taxi aerian.
Cursele regulate operează pe rute fixe, bine definite, interne şi internaţionale, pentru fiecare
dintre ele existând licenţă de zbor garantat guvernamental. Acestea sunt solicitate de persoanele care
se deplasează individual, pe cont propriu, al căror traseu coincide cu rutele stabilite de companiile
aeriene şi care sunt dispuse/acceptă să plătească mai mult pentru aceste servicii, în sensul că se
achită costul integral al transportului60.
În cadrul acestei grupe sunt foarte populare “inclusive tours” (IT) şi “part-charter”.
Aranjamentul IT (voiajul forfetar) este o călătorie turistică organizată de un touroperator sau o
agenţie de voiaj şi o companie aeriană, prin intermediul unei curse regulate. Preţul este o sumă
globală, dinainte stabilită, ce acoperă costul transportului, cazarea şi masa, un minim de program de
agrement şi cheltuielile organizatorului. Preţul transportului este inferior tarifului obişnuit pentru clasa
economică (cu până la 50%) şi este acceptat de companiile aeriene în scopul asigurării unui grad mai
ridicat de ocupare a navelor.
Formula “part-charter” constă în închirierea parţială de către touroperator a cursei de linie şi
vânzarea locurilor în sistem charter.
Cursele charter (la cerere) – nu operează pe baza unor orare prestabilite şi, în general, sunt
promovate de touroperatori. Ei închiriază aeronavele pentru o sumă fixă şi preiau întreaga
responsabilitate privind comercializarea locurilor, stabilirea frecvenţei zborurilor şi chiar rutele.
Tipuri:
 charter de grup cu sau fără afinitate - turiştii beneficiază de facilităţi speciale pentru transport;
 charter inclusive tours – turistul plăteşte o sumă globală ce include transportul, cazarea, masa şi alte
servicii, numai că deplasarea se face prin intermediul navelor închiriate în sistem charter;
 charter pentru uz propriu (owen-use) – o persoană fizică sau juridică închiriază o aeronavă
pentru uz propriu, cu scopul de a deplasa persoane (uneori şi bunuri);
 charter specializat – admise atunci când un grup nu are posibilitatea respectării condiţiilor impuse
de formula rezervării anticipate (participarea la un eveniment cultural, sportiv, de afaceri).
Servicii de taxi aerian sunt oferite de curse charter private, având capacitate de 4-18 locuri şi
independenţă de zbor de 500-600 km; sunt practicate cu prioritate în călătoriile de afaceri, oferind
avantaje de flexibilitate şi confort.
În stimularea călătoriilor turistice pe calea aerului şi diversificarea tipologiei aranjamentelor o
contribuţie importantă revine procesului liberalizării (dereglementării) acestor transporturi.
Reglementările în transporturile aeriene vizează trei categorii majore de probleme:
 rutele regulate internaţionale, care sunt stabilite pe baza unor înţelegeri guvernamentale între
ţările participante la trafic; reglementările privesc traseele propriu-zise, frecvenţa, zborurile, capacităţile
de transport etc.;
 tarifele la cursele regulate, care sunt supuse controlului administrativ al statului sau chiar
organismelor internaţionale specializate, pentru a se evita creşterea nejustificată a acestora şi a se
asigura o concordanţă între preţ şi calitatea serviciilor;
 pe plan naţional, guvernele licenţiază transportatorii care pot opera pe cursele regulate
interne; acestea pot fi companii naţionale sau internaţionale;
Preţul călătoriei depinde de costurile de exploatare ale companiilor aeriene, precum şi de o
serie de elemente proprii organizării şi anume 61:
 mărimea şi tipul navei;
 densitatea traficului şi nivelul concurenţei;
 regularizarea fluxului cererii şi extinderea lui în ambele sensuri;

60
Ibidem, p. 244
61
Ibidem, p. 250-251

8
  tipul cererii (clasa I, business, economică, IT, alte facilităţi);
 nivelul minim estimat al gradului de umplere a aeronavei.
Costurile de exploatare ale companiilor aeriene sunt alcătuite
din:
 cheltuieli directe, subdivizate în: cheltuieli legate de desfăşurarea zborurilor (carburanţi şi
lubrifianţi, asigurarea navei, a echipajului, pasagerilor şi bagajelor, cost aeroport) şi cheltuieli/costuri
materiale (amortizare, chiria echipamentelor, cheltuieli de întreţinere); acestea reprezintă circa ½ din
total;
 cheltuieli indirecte de operare, în principal de marketing şi administrative, reprezentate de:
staţionare şi costuri la sol (handling, taxe aeroportuare), servirea pasagerilor (masă, tranzit), rezervări
(tiketing, magazine cu amănuntul, comisioane plătite agenţiilor de voiaj) şi costuri generale de
administraţie
 cheltuieli de personal (costul muncii)
Comercializarea locurilor – în cadrul acestui proces se urmăreşte adoptarea unor formule
care să permită o reducere a tarifelor şi o îmbunătăţire a coeficientului de utilizare a capacităţilor. Aici
un rol deosebit revine sistemelor de rezervare computerizată – CRS.
Cele mai importante sisteme existente în prezent sunt:
 Galileo Internaţional;
 Sabre;
 Amadeus;
 Worldspan;
 System One;
 Abacus.
Relaţiile dintre aceste sisteme vor duce în viitor la realizarea unui sistem global, acesta urmând
să folosească reţele neutre şi să asigure accesul nediscriminatoriu al companiilor aeriene şi al
agenţiilor de voiaj la oricare CRS.

10.2.3. Transporturi turistice rutiere

Transporturile rutiere se află pe locul doi ca pondere în totalul mijloacelor de transport folosite
în scopuri turistice.
În multe ţări, ele reprezintă forma dominantă de deplasare în călătoriile interne, întrunind 60-
70% din opţiuni şi adeseori şi pentru cele efectuate în afara graniţelor.
Transporturile rutiere se realizează prin intermediul autocarelor, microbuzelor şi autoturismelor.
Autocarele şi microbuzele sunt utilizate, cu prioritate, în cadrul formelor organizate de turism,
sunt destinate transporturilor colective şi se află în proprietatea şi/sau administrarea organizatorilor de
turism (societăţi de transport, agenţii de voiaj şi touroperatori, chiar întreprinderi hoteliere).
Autoturismele sunt folosite, de regulă, pentru călătoriile pe cont propriu, iar în ce priveşte
proprietatea, ele aparţin în cea mai mare parte turiştilor (sectorul non-comercial) sau unor întreprinderi
specializate (sectorul comercial) şi exploatate prin sistemul închirierilor (servicii “rent a car”) 62.
Deplasările cu autocarul ocupă o pondere de 15-20% pe piaţa voiajelor, în continuă adaptare la
cerere, serviciile oferite de transportatorii specializaţi grupându-se astfel:
 rute expres – interne şi internaţionale;
 închirierea de autocare sau rute la cerere (charter);
 organizarea de circuite sau excursii;
 operaţiuni de transfer.
Sub aspectul organizării, se poate vorbi de existenţa unor întreprinderi specializate în operarea
pe curse de linie sau charter, cu activitate de sine stătătoare sau integrate turismului, independente
sau asociate în lanţuri.
Automobilul deţine o poziţie privilegiată în structura formelor de transport turistice, datorită
avantajelor sale: volum mare al bagajelor, flexibilitatea orarului, posibilitatea realizării unor opriri
multiple, libertatea alegerii traseului, supleţe, costul cel mai mic în cazul utilizării la capacitate, etc.
62
Rodica Minciu, op. cit., p. 253
 Dezvoltarea transporturilor turistice rutiere este influenţată de înzestrarea cu automobile, de
tendinţele înregistrate în evoluţia producţiei, de evoluţia preţului la carburanţi şi de existenţa unei reţele
adecvate de drumuri (naţionale şi autostrăzi)
Serviciile de transport turistic automobilistic, în cazul deplasărilor cu mijloace persoanle, se
referă la asigurarea condiţiilor de călătorie: căi de acces, puncte de aprovizionare, locuri de campare,
organizarea de programe (circuite) sau acordarea unor facilităţi: rezervări, bonuri de benzină.
Automobilul este tot mai prezent în călătoriile cu mijloace combinate, ceea ce a favorizat
consacrarea şi larga utilizare a aranjamentelor FLY and DRIVE (constând în deplasarea cu avionul în
formula IT sau charter şi închirierea de automobil – rent a car) sau RAIL ROUTE (turistul călătoreşte cu
trenul împreună cu automobilul său).

10.2.4. Transporturi turistice feroviare

Transporturile feroviare reprezintă una din cele mai vechi forme de călătorie şi a jucat un rol
important în dezvoltarea turismului în prima jumătate a acestui secol.
Caracteristici:
 regularitatea şi certitudinea realizării voiajului, ca urmare a independenţei faţă de starea vremii;
 costul mai redus al călătoriei comparativ cu celelalte forme;
 comodităţile oferite prin vagonul restaurant şi vagonul de dormit;
 posibilităţile mai largi de vizionare a peisajului;
 viteza de deplasare relativ mare şi, implicit, rapiditatea călătoriei.
Perfecţionările realizate ca urmare a introducerii progresului tehnic: creşterea gradului de
confort în interiorul mijloacelor, creşterea vitezei de deplasare, dezvoltarea gamei serviciilor
suplimentare oferite, garnituri care asigură deplasarea simultană a turistului şi automobilului său (RAIL
ROUTE).
S-au creat trenuri recreative (India, China, Spania, Elveţia), au fost revitalizate sau create rute care
îmbină deplasarea cu distracţia (Trans-Siberian Express, Orient-Express, Veneţia Simplon Orient-Express,
American Orient-Express).
Aici putem aminti şi nostalgicii vechilor trenuri cu aburi. Pentru ei, există două forme de transport
– fie se folosesc trenurile clasice, fie se folosesc rutele clasice. Putem aminti aici El Andalus Express
(Spania), Royal Hungarian Express (Ungaria), Danube Express, Victoria Express, Pride of Africa
(South Africa), etc.63.
În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât cursele regulate, cât
şi cele speciale (charter).
Cel mai cunoscut aranjament este RIT (Rail Inclusive Tour) – constă în comercializarea, de
către agenţia de voiaj, la un preţ global, a unui pacht de servicii ce include: călătoria cu trenul, cazarea
şi masa şi un minim de prestaţii de agrement; el se adresează turismului organizat, de grup sau
individual.
Aranjamentul RIT se poate realiza în mai multe variante:
 circuite, călătorii dus-întors, călătorii într-o singură direcţie, curse combinate;
 se poate diferenţia în funcţie de mărimea grupului, perioada de organizare, categoria de vârstă
a clienţilor;
 în fiecare caz în parte se stabilesc tarifele şi condiţiile/restricţiile de desfăşurare a călătoriei,
înţelegeri (contracte) între agenţia de voiaj şi compania de cale ferată;
 se pot oferi unele facilităţi: reduceri 50% pentru copii, elevi şi studenţi, bonificaţii pentru
conducătorii de grup, etc.64.
Tipologia acestor aranjamente, modernizările care s-au făcut în direcţia confortului, vitezei,
conectării la sistemele computerizate de rezervare, diversificării ofertei de servicii – ne dovedesc
eforturile de adaptare a transporturilor feroviare la nevoile turismului de masă dar şi a celui de nişă.

10.2.5. Transporturi turistice navale

Transporturile turistice pe cale nautică au evoluat de la o simplă formă de călătorie spre una
care îmbină deplasarea cu agrementul, dând naştere croazierelor.
Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor navale pot fi subdivizate în 65:

63
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall, Harlow, 2009, p. 455-
456
64
Rodica Minciu, op. cit., p. 259
65
J. Ch. Halloway, C. Humphreys, R. Davidson, The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall, Harlow, 2009, p. 402-
403
  curse (rute) de linie;
 linii de croazieră;
 deplasări scurte (ferry) sau mini-croaziere;
 călătorii (excursii) în interior pe râuri, lacuri, canale;
 călătorii individuale cu vase de agrement, proprietate privată sau închiriate.
Croaziera se defineşte ca un produs turistic – pachet de vacanţă – pentru care se plăteşte
un preţ global ce acoperă deplasarea şi serviciile de cazare, masă şi distracţie la bordul navelor.
Tipologia croazierelor o redăm mai jos:
 croaziere de vacanţă (nave de mare capacitate, 1000-2000 de pasageri, itinerarii medii de
circa 7 zile, clientelă diversă, destinaţii obişnuite);
 croaziere de lux (nave de capacitate mai mică, 150-900 pasageri, inventar de lux, confort
superior, personal de înaltă calificare, itinerarii de 14-30 de zile);
 croaziere exotice sau de aventură (nave de capacitate mică, destinaţii originale, turişti
amatori de explorări, servicii specifice, personal cu instruire specială, scufundări, etc.)
Destinaţiile cele mai căutate sunt:
 Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi coastele de est ale Americii Centrale
şi de Sud (cea mai importantă destinaţie, concentrând peste jumătate din numărul călătoriilor);
 Coasta de vest a Americii de Nord, cu trasee ce leagă Mexicul, SUA şi Canada, cu
prelungiri până în Alaska, pe locul 2 în preferinţele turiştilor;
 Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului;
 Orientul Îndepărtat – linii între ţările (insulele) din zona Pacificului;
 Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice;
 Africa de Vest cu insulele Canare şi Madeira;
 Circuite în jurul lumii.
La acestea mai pot fi adăugate deplasările scurte cu ferry-boat-ul sau minicroaziere între
insule sau de-a lungul coastelor, acolo unde condiţiile geografice şi dezvoltarea economică au
favorizat astfel de călătorii. Un loc distinct în structura croazierelor îl ocupă călătoriile pe râurile
interioare, cele mai cunoscute trasee fiind pe Nil, Dunăre, Rin, Mississippi, Yangzi, Amazon 66.
Perspectivele turismului de croazieră vor fi influenţate de evoluţiile capacităţii de transport,
caracteristicile clientelei, apariţia de noi destinaţii şi diversificarea ofertei de servicii.