- Iar te-ai cufundat în stele  Si de-a soarelui caldura 

Si în nori si-n ceruri nalte?  Voi fi rosie ca marul, 

De nu m-ai uita încalte,  Mi-oi desface de-aur parul, 
Sufletul vietii mele. Sa-ti astup cu dânsul gura.

In zadar râuri de soare  De mi-i da o sarutare, 

Gramadesti-n a ta gândire  Nime-n lume n-a s-o stie, 
Si câmpiile asire  Caci va fi sub palarie
Si întunecata mare; S-apoi cine treaba are!

Piramidele-nvechite  Când prin crengi s-a fi ivit 

Urca-n cer vârful lor mare Luna-n noaptea cea de vara, 
Nu cata în departare  Mi-i tinea de subsuoara, 
Fericirea ta, iubite! Te-oi tinea de dupa gât.

Astfel zise mititica,  Pe carare-n bolti de frunze, 

Dulce netezindu-mi parul.  Apucând spre sat în vale, 
Ah! ea spuse adevarul;  Ne-om da sarutari pe cale, 
Eu am râs, n-am zis nimica. Dulci ca florile ascunse.

Hai în codrul cu verdeata,  Si sosind l-al portii prag, 

Und-izvoare plâng în vale,  Vom vorbi-n întunecime; 
Stânca sta sa se pravale  Grija noastra n-aib-o nime, 
In prapastia mareata. Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

Acolo-n ochi de padure,  Inc-o gura si dispare... 

Lânga balta cea senina  Ca un stâlp eu stam în luna! 
Si sub trestia cea lina  Ce frumoasa, ce nebuna 
Vom sedea în foi de mure. E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si mi-i spune-atunci povesti  Si te-ai dus, dulce minune, 

Si minciuni cu-a ta gurita,  S-a murit iubirea noastra
Eu pe-un fir de romanita  Floare-albastra! floare-albastra!... 
Voi cerca de ma iubesti. Totusi este trist în lume!