Marea Schismă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Europa dupǎ Marea Schismă, împǎrțitǎ între ortodocși (albastru) și catolici (portocaliu).

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari

ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși
tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină și cea greacă. Principalele
cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul
de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția
asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.

Cuprins

 1Origini
 2Generalități
 3Schisma
o 3.1Catalizatori
o 3.2Eveniment premergător
 4Legături externe

Origini[modificare | modificare sursă]
Încă de la începuturi, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți
patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Lor li s-au
alăturat episcopul Constantinopolului și episcopul Ierusalimului, confirmați în
cadrul Conciliului din Calcedon din 451 (vezi Pentarhia). Patriarhii erau superiori
celorlalți episcopi ai bisericii. În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei
poziții mai înalte pe argumentul că era "Noua Romă", patriarhul Romei considera că el,
ca succesor al Sfântului Petru, primul dintre apostoli, trebuia să aibă întâietate.
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul
Bisericii. Teodosie cel Mare, care a murit în anul 395, a fost ultimul împărat care a
domnit peste un Imperiu Roman unit; după moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două
jumătăți, estică și vestică, fiecare având propriul împărat. La sfârșitul secolului al V-
lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în
timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel,
unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat.

Generalități[modificare | modificare sursă]
Papa Leon al IX-lea (1049-1054) și Patriarhul Constantinopolului Mihail I
Cerularie (1043-1058) au desăvârșit ruptura definitivă dintre cele două biserici în
anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremație în lumea
creștină, divergențe teologice etc.). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub
numele de Marea Schismă.
Astfel, au apărut două biserici distincte, una occidental-latină (Biserica Catolică)
condusă de Papă și una oriental-grecească (Biserica Ortodoxă) condusă de Patriarhul
Constantinopolului. Din această perioadă este inițiată o adevărată competiție între cele
două Biserici. Fiecare dintre ele va încerca să-și extindă aria de influență și să
mărească numărul credincioșilor aflați sub ascultarea sa.
De asemenea, Patriarhul Constantinopolului este și în prezent considerat de către
bisericile ortodoxe drept șef onorific, simbolic, al ortodoxiei. Este binecunoscută poziția
de „Primul dintre egali” pe care o are față de celelalte biserici autocefale aflate în
deplină comuniune liturgică.

Schisma[modificare | modificare sursă]
Catalizatori[modificare | modificare sursă]
Tensiunile dintre est și vest au avut mai multe cauze:

 Leon al III-lea Isauricul a interzis venerarea icoanelor în secolul al VIII-lea.

Această abordare a primit numele de iconoclasm, și a provocat tensiuni puternice în
Imperiul Bizantin, fiind respinsă complet de papi;
 Inserarea în Apus a Clauzei Filioque în Crezul de la Niceea;
 Dispute în Balcani, Italia de sud și Sicilia, asupra cui avea jurisdicție în acele
zone (biserica apuseană sau cea răsăriteană);
 Titlul Patriarhului Constantinopolului de patriarh ecumenic, înțeles la Roma
ca patriarh universal, și, deci, disputat;
 Dispute asupra faptului că patriarhul Romei, papa, ar trebui să aibă o mai mare
autoritate decât ceilalți patriarhi;
 Conceptul cezaropapismului, o concentrare a puterii religioase și politice în
mâinile aceleiași persoane;
 După ascensiunea islamului, slăbirea relativă a influenței patriarhilor Antiohiei,
Ierusalimului și Alexandriei a dus la polarizarea politicii interne a Bisericii între Roma
și Constantinopol;
 Anumite practici liturgice din Occident care erau considerate inovații nedorite
în Orient, de exemplu, folosirea pâinii nedospite pentru euharistie;
 Celibatul între preoții din Occident, obligatoriu, față de cel din Orient, unde
oamenii căsătoriți aveau, totuși, acces la funcții bisericești;
 Practica în Răsărit a Isihasmului , rugăciunea sincronizată cu ritmul respirator;

Ramurile creștinismului

Eveniment premergător[modificare | modificare sursă]

Pe 18 iunie 1053, la Civitate (Civitella del Fortore, lângă Foggia de astăzi), o coaliție
inițiată de Papa Leon al IX-lea și formată din mercenari suabi, din italieni și
din lombarzi a fost înfrântă sever de normanzi, iar Suveranul Pontif a fost luat prizonier,
captivitatea lui Leon al IX-lea durând aproape nouă luni. Eliberarea a avut loc pe 12
martie 1054, cu puțin înaintea decesului survenit pe 19 aprilie 1054. Marea Schismă s-a
petrecut