Uniunea Europeană - istoric, evoluţie, obiective

Uniunea Europeană este o organizaţie care include 25 de state de pe continentul european: Austria,
Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia,
Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria, formând un spaţiu cu peste 450 de milioane de locuitori.

Obiectivele Uniunii Europene sunt următoarele:

- crearea unei cetăţenii europene;
- consolidarea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei;
- promovarea progresului economic şi social ;
- afirmarea rolului Europei în lume.

PESTE 50 DE ANI DE ISTORIE

Creată în scopul de a garanta o pace durabilă, construcţia europeană s-a concretizat după cel de al
Doilea Război Mondial. Pe 9 mai 1950 Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman,
propune, pe baza unei idei a lui Jean Monnet, punerea în comun a resurselor de cărbune şi de oţel ale
Franţei şi Germaniei în cadrul unei organizaţii deschise către celelalte ţări europene.

La apel au răspuns încă patru state, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice a Cărbunelui şi a
Oţelului (CECO) fiind semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de către Franţa, Germania, Belgia, Italia,
Luxemburg şi Olanda. Tratatul CECO a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 (notă: Tratatul CECO a
expirat în 2002). La 25 martie 1957, cele şase state membre ale CECO semnează, la Roma, Tratatele de
instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(Euratom), denumite generic “Tratatele de la Roma”.

La cele trei Comunităţi au aderat în anii următori nouă state: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie în
1973, Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în 1995. La 1 mai 2004,
zece state au aderat la Uniunea Europeană: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica
Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, s-a
constituit Uniunea Europeană, având la bază cei trei piloni:
1. Comunităţile Europene, permite instituţiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse
domenii (Piaţa unică, transporturi, concurenţă, moneda unică, ocuparea forţei de muncă, sănătate
publică, protecţia consumatorilor, cercetare, protecţia mediului, agricultură, ş.a.), urmând obiectivul de
coeziune economică şi socială;

2. Politica externă şi de securitate comună, reprezintă cadrul acţiunilor comune ale statelor membre ale
Uniunii Europene în acest domeniu;
3. Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, este cadrul cooperării dintre organele de
poliţie şi de justiţie din cele 15 state membre pentru consolidarea securităţii interne.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţinea
prevederi în următoarele domenii: drepturile cetăţenilor (în special, protecţia drepturilor fundamentale),
cooperarea în domeniul securităţii şi justiţiei (integrarea acquis-ului Schengen în competenţele Uniunii
Europene), Politica
externă şi de securitate comună (alegerea unui Înalt Reprezentant pentru PESC) şi consolidarea
democraţiei. Tratatul de la Amsterdam a extins aria politicii de protecţie a consumatorilor, a stabilit ca
obiectiv dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător, a conferit Uniunii Europene o nouă competenţă
în materie de ocupare a forţei de muncă, a consolidat protecţia socială în domeniul egalităţii de şanse şi
al luptei împotriva excluderii.

Tratatul de la Nisa a fost semnat pe 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce
a fost ratificat de fiecare Stat Membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum.
Tratatul de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, conţine prevederi pentru a asigura o
bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30 de State Membre,
înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei 3 axe principale sunt: componenţa şi
modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi
consolidarea cooperării între instituţii.

Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa a fost elaborat de către Convenţia
pentru Viitorul Europei la Consiliul European de la Salonic, pe 18 iulie 2003. Textul Proiectului de
Tratat Constituţional este divizat, după cum urmează:
- Partea I: principii, obiective şi prevederi instituţionale;
- Partea a Iia: Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;
- Partea a IIIa: prevederi referitoare la politicile şi modul de funcţionare a Uniunii Europene;
- Partea a IVa: prevederi generale referitoare la intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, la
procedura de revizuire şi la abrogarea tratatelor anterioare.

În urma Conferinţei Interguvernamentale, din 17-18 iunie 2004, Şefii de state sau de guverne ale
Statelor Membre au ajuns la un acord referitor la Proiectul de Constituţie şi a fost elaborat o versiune
consolidată provizorie. Textul Constituţiei urmează să fie transpus într-o forma corecta din punct de
vedere legal, după care urmeaza să fie tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Semnarea
documentului este prevăzută pentru luna octombrie sau noiembrie a.c., in timpul Presedintiei olandeze,
Statele Membre având apoi doi ani la dispoziţie să ratifice textul Constitutiei.

O ORGANIZAŢIE INTERNAŢIONALĂ UNICĂ

Uniunea Europeană se distinge faţă de alte organizaţii internaţionale prin modelul său de integrare care
se situează dincolo de cooperarea tradiţională între state: statele membre ale Uniunii au transferat o
parte din prerogativele lor la nivel comunitar. Astfel, pe lângă puterile naţionale, regionale şi locale,
există şi o putere europeană, având la bază instituţii democratice şi independente, mandatate să
intervină în domeniile în care acţiunea comună este considerată mai eficientă decât acţiune separată a
Statelor Membre (cf. principiului subsidiarităţii1): Piaţa unică pentru circulaţia persoanelor, bunurilor,
serviciilor şi capitalurilor, agricultura, moneda unică, coeziune economică şi socială, protecţia
mediului, cercetarea, etc.

Uniunea Europeană are propriile instituţii şi instanţe comunitare:

- Parlamentul European este reuniunea reprezentanţilor cetăţenilor Uniunii Europene, care, începând cu
1979, au fost aleşi prin vot universal direct. Principalele funcţii ale Parlamentului sunt următoarele:
analizează propunerile Comisiei si participa la procesul legislativ, alături de Consiliul de Miniştri;
confirmă numirea Comisiei (şi are dreptul de a o revoca); are competenţe bugetare, împreună cu
Consiliul de Miniştri.

- Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniştri este principalul for de decizie al Uniunii
Europene, format din miniştrii Statelor Membre, care răspund de problemele aflate pe ordinea de zi:
afaceri externe, agricultură, industrie, transporturi sau oricare alt domeniu. Cu toate că participarea
miniştrilor se realizează în formule diferite, în funcţie de problema aflată în discuţie, Consiliul este o
instituţie unică.

Fiecare ţară din Uniune deţine prin rotaţie preşedinţia pe o perioadă de şase luni.
Consiliul UE nu trebuie confundat cu Consiliul European, termenul folosit pentru a denumi întâlnirile
bianuale ale Şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene. Scopul urmărit de
acest for este de a da Uniunii Europene impulsul necesar pentru dezvoltarea sa în continuare şi de a
defini liniile
politice generale.

- Comisia Europeană este un organ cu atribuţii de iniţiativă, implementare, gestionare, control şi

reprezentare. Este gardianul Tratatelor şi expresia intereselor Comunităţii. Comisia este compusa din
membri independenţi (numiţi şi comisari). Comisia este numită pentru un mandat de cinci ani, cu
acordul Statelor Membre, după ce membrii săi sunt validaţi de către partea Parlamentului European, în
faţa căruia răspund.

- Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este formată din judecători asistaţi de avocaţi generali
numiţi pentru un mandat de şase ani în urma acordului Statelor Membre. Curtea are două funcţii
principale: să verifice compatibilitatea instrumentelor instituţiilor europene şi ale guvernelor cu
Tratatele şi, la solicitarea unei instanţe naţionale, să se pronunţe asupra interpretării sau asupra
valabilităţii prevederilor dreptului comunitar.

- Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989 cu scopul de a consolida garanţiile judiciare
acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare, permiţând astfel
Curţii de Justiţie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei
comunitare.

- Curtea Europeană de Conturi este compusă din membri numiţi pe o perioada de şase ani prin decizia
unanimă a Consiliului UE, după consultarea Parlamentului. Ea controlează veniturile şi cheltuielile
Uniunii, pentru a se asigura de legalitatea şi corectitudinea acestora, şi veghează la o gestiune
financiară sănătoasă.

- Comitetul Economic şi Social este format din membri împărţiţi în trei grupe: angajatori, angajaţi şi
reprezentanţi ai unor domenii de activitate (fermieri, meseriaşi, profesiuni liberale, reprezentanţi ai
consumatorilor etc.). Este consultat obligatoriu de către Comisia Europeană şi de către Consiliul UE în
domenii de interes direct pentru cetăţeni: agricultură, transporturi, educaţie, sănătate publică etc. Prin
Tratatul de la Amsterdam s-a introdus posibilitatea ca şi Parlamentul să consulte CES.

- Comitetul Regiunilor creat prin Tratatul privind Uniunea Europeană, este format din reprezentanţi ai
autorităţilor locale şi regionale numiţi de Consiliul de Miniştri, la propunerea Statelor Membre, pentru
un mandat de patru ani. Acesta este consultat de către Consiliul de Miniştri sau de către Comisie
referitor la unele domenii ce afectează interesele regionale, precum învăţământul, tineretul, cultura,
sănătatea sau coeziunea economica şi socială.

- Banca Europeană de Investiţii este instituţia financiară a Uniunii Europene. Fondurile sale finanţează
proiectele prin care se materializează obiectivele Uniunii Europene în cadrul Uniunii precum şi în alte
120 de ţări.
- Banca Centrală Europeană a fost inaugurată pe 30 iunie 1998. De la 1 ianuarie 1999 a preluat
responsabilitatea implementării politicii monetare europene definită de Sistemul European al Băncilor
Centrale (SEBC). BCE a preluat activitatea Institutului Monetar European (IME), căruia îi succede.

- Fondul European de Investiţii este o instituţie europeană în a cărei competenţă intră sprijinirea
apariţiei, creşterii şi dezvoltării Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Fondul intervine în principal cu capital
de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii, fie de la Banca Europeană de
Investiţii sau Uniunea Europeană, în baza mandatelor acordate.

- Mediatorul European (sau Ombudsman) investighează plângerile privind funcţionarea defectuoasă a

instituţiilor şi a organismelor din cadrul Comunităţii Europene. Cei care pot depune plângeri sunt
cetăţenii statelor membre sau care trăiesc într-un Stat Membru, firmele, asociaţiile sau alte organisme
înregistrate oficial în Uniunea Europeană. Agenţiile, Fundaţiile si Centrele au fost înfiinţate pe baza
deciziilor adoptate de Comisia Europeana sau de
Consiliul Uniunii Europene, dar funcţionează ca organisme cu autonomie deplină:
- Agenţia Europeană a Mediului (EEA);
- Agenţia Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA);
- Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (EAR);
- Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate la Locul de Muncă (OSHA);
- Agenţia Europeană pentru Securitate Maritimă (AESM);
- Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA);
- Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară (EFSA);
- Centrul de Traduceri pentru Instituţiile Uniunii Europene;
- Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri (EMCDDA);
- Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei (EUMC);
- Centrul European pentru Formare Profesională (CEDEFOP);
- Centrul European pentru Observaţii prin Satelit (EUSC);
- Eurojust;
- Europol;
- Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională (ETF);
- Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă;
- Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS);
- Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale (CPVO);
- Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă (OHIM).

Uniunea Europeană se identifică prin următoarele simboluri:

- un drapel: douăsprezece stele galbene pe fond albastru, simbolizând popoarele Europei, formează un
cerc, simbol al uniunii. Numărul de 12 este simbolic şi nu indica numărul de State Membre. Este
invariabil.

- un imn: "Odă bucuriei", preludiul celei de-a patra părţi a Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven,
a fost adoptată ca imn european de către Şefii de State şi de Guverne din Uniunea Europeană, reuniţi în
cadrul Consiliului European, în iunie 1985, la Milano. Fiecare ţară îşi păstrează imnul naţional. Nu s-a
stabilit o versiune oficială pentru textul imnului.

- o zi: 9 mai – ziua Europei în amintirea declaraţiei Schuman din 1950

- o monedă unică: Euro - Începând cu 1 ianuarie 1999, Euro a devenit moneda europeană unică.
Bancnotele şi monedele Euro au fost puse în circulaţie începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei
Euro este inspirată din litera epsilon ε a alfabetului grec şi de prima litera a cuvântului Europa. Cele
două linii paralele simbolizează stabilitatea Euro.

Uniunea Europeană cooperează cu alte organizaţii europene, în special cu:

- Consiliul Europei – înfiinţat în 1949, este o organizaţie inter-guvernamentală cu sediul la Strasbourg,
ale cărei obiective sunt apărarea drepturilor omului şi a democraţiei şi valorificarea identităţii culturale
europene. Este organizaţia în cadrul căreia a fost adoptată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
-
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) – Înfiinţată în 1960, AELS are în prezent patru state
membre: Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Obiectivul AELS este sprijinirea schimburilor
economice dintre statele sale membre prin crearea unei zone de liber schimb.

- Spaţiul Economic European (SEE) – înfiinţat printr-un acord între statele încheiat în 1992, intrat în
vigoare în ianuarie 1994, include statele membre ale Uniunii Europene şi pe cele ale AELS (cu
excepţia Elveţiei). Acordul de înfiinţare prevede extinderea Pieţei interne a Uniunii la statele AELS.
(sursa: Centrul de Informare al Comisiei Europene)