Titlul nuvelei „Moara cu noroc”, scrisa de Ioan Slavici, are caracter analitic, fiind format

dintr-un grup de cuvinte care reprezinta numele unei foste mori pe care Ghita,
protagonistul operei, o ia in arenda pentru a o transforma intr-o carciuma. De asemenea,
din punct de vedere denotativ, „Moara cu noroc” reprezinta locul in jurul caruia se
invarte intreaga actiune.
La nivelul textului se remarca faptul ca „norocul” este folosit ironic, „Moara cu noroc”
dovedindu-se a fi un loc plin de primejdii. In esenta, ea este purtatoare de ghinion.
Toposul ales, cârciuma numită MOARA CU NOROC înseamnă de fapt MOARA CU
GHINION, MOARA CARE ADUCE NENOROCIREA, pentru că uşurinţa câştigurilor de
aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea şi crima). Se remarca, pe parcursul textului,
faptul ca situatia se agraveaza din ce in ce mai mult, accentuandu-se ironia pe care o
transmite numele morii.
Tot aici, regasim si simbolul morii parasite. Moara atrage duhurile necurate, reprezentand
un loc în care timpul nu mai acţionează, materia se află în stagnare şi îşi pierde sensul de
devenire continuă. Ghiţă ia în arendă o circiumă, aşezată la răscruce de drumuri, în loc
pustiu, langă o moară părăsită. Dorinţa onestă a personajului de a-şi schimpă condiţiile
de viata degenerează. El îşi pierde măsura, apoi şi sensul existenţial. Incepe sa minta, sa
se indeparteze de familie, ucide ajungand ca in final acesta sa fie ucis. Elementul care
accentueaza foarte mult ideea de loc blestemat este finalul tragic in care moara este
incendiata.
In ciuda perspectivelor de afacere prospera, "moara cu noroc" este un univers al
patimilor prin care omul ajunge la o adevarata "coborare in infern" (Ghita - patima
banilor, Ana - caderea in pacat, simtul valorilor este pervertit, Lica - patima de a stapani
oamenii, betia puterii). Oamenii pustiului sunt personaje infernale, cum este Lica, de
aceea destinul lui suporta rigorile unui taram lipsit de umanitate.