Analiza riscului de tara a Romaniei

Capitolul I
Delimitarea conceptului de risc de ţară

Definirea conceptului de risc de ţară şi trăsăturile sale

De-a lungul timpului oamenii au fost preocupaţi să cunoască viitorul, chiar dacă
acesta le-ar fi fost favorabil sau nu. Cu timpul ştiinţa a fost cea care a explicat şi
determinat măsura în care se poate prevedea viitorul şi certitudinea acestuia. Filozofii
greci considerau că orice lucru are deopotrivă o cauză cât şi un efect. Astfel, orice
decizie pe care o luăm în prezent va avea consecinţe asupra viitorului, iar cauza
evenimentelor viitoare sunt acţiunile prezente. De obicei, omul încearcă să afle care a
fost cauza unui eveniment, dacă acesta ia adus pierderi activităţii sale. De aici, în timp,
au putut fi identificate unele evenimente care au produs pagube omenirii. Totodată
oamenii de ştiinţă au încercat să determine probabilitatea apariţiei acestor evenimente,
fenomene distructive; şi au tras concluzia că majoritatea evenimentelor şi fenomenelor
nu se produc cu regularitate şi sunt imprevizibile de cele mai multe ori (cutremure,
inundaţii, grindină, etc.). Această concluzie, precum că în natură se produc şi fenomene
aleatoare, care nu se supun unei regularităţi de tip cauză-efect aparţine fizicii cuantice.
Prin aplicarea acestei descoperiri la comportamentul uman s-a ajuns la concluzia că
acesta este rezultatul libertăţii de voinţă a individului. Este adevărat că aria de acţiune a
umană este rezultatul unui motiv bine definit, sau altfel spus are un scop final. Însă
orice acţiune presupune o anumită durată din momentul începerii şi până în momentul
finalizării, pe parcursul ei pot să apară evenimente, informaţii noi care să modifice
însăşi acţiunea. De aceea comportamentul uman, şi în consecinţă şi cel economic, nu se
supune unei regularităţi certe, ci de multe ori imprevizibil.
Pornind de această constatare, şcolile economice şi-au exprimat mai multe
puncte de vedere cu privire la incertitudine:
 şcoala clasică reduce incertitudinea la risc; piaţa este cea care furnizează
agenţilor economici o informaţie presupusă perfectă, care le permite să adopte
alternativele de acţiune cu probabilitatea cea mai mare de a fi cele mai bune;
incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieţei un comportament
convenţional ca instrument necesar pentru cea mai bună înţelegere a anticipărilor;
subiectivismul austriac consideră piaţa un mecanism universal, imposibil de
ocolit, de care se „ciocnesc” toţi indivizii confruntaţi cu incertitudinea absolută.
Incertitudinea este descrisă ca situaţia în care decidentul nu poate identifica
toate sau chiar nici unul dintre evenimentele posibile a se produce şi cu atât mai puţin
de a putea estima probabilitatea producerii lor având semnificaţia de variabilă
incomplet definită. Totodată, incertitudinea exprimă starea de nesiguranţă cu privire la
viitor. Incertitudinea economică are ca sursă fie caracterul impredictibil al unui proces,
fie caracterul incomplet al informaţiilor existente la un moment dat.
Incertitudinea are două componente: obiectivă şi subiectivă. Incertitudinea
subiectivă se referă la producerea unui anumit eveniment generator de risc şi se bazează
pe aprecierile şi percepţiile proprii ale decidentului în funcţie de informaţiile de care
dispune la momentul respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situaţiei în
care toate rezultatele sunt cunoscute şi majoritatea a celor implicaţi în procesul
decizional sunt unanimi în estimarea aceleaşi posibilităţi de producere a fiecăruia dintre
efectele identificate pe cele pe baza datelor furnizate de evoluţii anterioare.
În activitatea economică internaţională, există un număr mare de factori care
influenţează succesul unei anumite acţiuni sau decizii, cei mai mulţi dintre aceştia au un
caracter unic, imprevizibil, astfel încât experienţa, flerul decidentului au un rol
semnificativ pentru succesul unei afaceri. Astfel, putem spune că în activitatea
economică internaţională o mare parte a deciziilor se iau în condiţii de incertitudine
subiectivă.
Incertitudinea, la rândul său, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită
primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil,
adică de a avea un risc. Riscul este un fenomen care provine din circumstanţe pentru
care decidentul este în măsură să identifice evenimente posibile, şi chiar posibilitatea
materializării acestora, fără a fi însă în măsură să identifice cu exactitate care dintre
aceste evenimente se va produce efectiv.
Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită precizie care este
acel eveniment care se va produce efectiv şi va determina un rezultat negativ.
 În literatura de specialitate se pot identifica mai multe definiri ale noţiunii de
risc:
„riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se
producă”1;
„riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment
nesigur, incert”;
„riscul este incertitudinea cu privire la pierdere”;
„riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se
aşteaptă”;
„riscul reprezintă incertitudine cu privire la producerea unei pagube”;
„riscul este acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a
rezultatului sperat”;
„riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine
apariţia unor pierderi, precum şi oportunităţile de câştig”2;
„riscul reprezintă o ameninţare, o posibilitate de producere a unui eveniment
cauzator de pagube, caracterizat prin gravitatea consecinţelor sale şi prin probabilitatea
sa de producere”.3
Prof. univ. dr. Mircea Coşea spunea în introducerea făcută cărţii „Evaluarea
riscului de ţară” de Monica Duduian referitor la risc: „Riscul în economie nu este riscul
la loterie. Este un act responsabil, perfect analizat şi evaluat, este, fără îndoială,
apanajul unor specialişti adevăraţi, a unor factori de decizie eliberaţi de constrângerile
practicilor şi mentalităţilor specifice economiei la comandă”.
Riscul se poate delimita de incertitudine, care exprimă gradul de îndoială în
producerea unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoştinţe şi a
adaptării unor măsuri de prevenire.
Relaţiile economice internaţionale se desfăşoară într-un mediu complex în care
incertitudinea şi riscul sunt condiţii date, care generează o multitudine de posibilităţi şi
opţiuni, ceea ce face şi mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie.
Adevărata problemă constă în faptul că nu avem posibilitatea să alegem între situaţii
incerte sau riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine şi diferite

1
definiţia OCDE din 1983
2
Gheorghe M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom Libris,
Iaşi, 2004, p. 331
3
Nicolae Constantin Lungu, Note de curs – Bazele Asigurărilor.
rezultate posibile ce pot apărea, indiferent dacă decidentul le-a putut identifica complet
sau parţial, sau nu le-a anticipat deloc.
În contextul economic internaţional se manifestă o multitudine de riscuri la care
sunt supuşi participanţii din acest domeniu. Astfel, un participant pe piaţa internaţională
se supune pe larg următoarelor riscuri:
riscuri economice: riscul datorat fluctuaţiilor valutare şi al preţurilor, cel
provenit din neexecutarea obligaţiilor contractuale;
riscuri politice: colapsuri economice, schimbări ale regimului politic, adoptarea
de interdicţii la transferuri valutare, anulări ale autorizaţiilor de transport import, etc.;
riscuri sociale: apărute sub incidenţa factorilor sociali: greve, revoluţii;
riscuri de implementare şi juridice;
riscuri naturale: determinate de cutremure, inundaţii, uragane, şi alte fenomene
naturale cu caracter distrugător.
De asemenea riscurile cu care se confruntă o firmă transnaţională pot fi
clasificate, în funcţie de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri şi
microriscuri. Macroriscurile sunt rezultatul evoluţiei într-un anumit sens a condiţiilor de
mediu de afaceri în care este localizată investiţia. Microriscurile sunt determinate de
factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis
şi/sau de insuficienta corelare între particularităţile activităţii şi limitele impuse de
cadrul general al ţării gazdă.
Riscurile cu care se întâlnesc firmele transnaţionale sunt mult mai complexe şi
mai variate decât acele riscuri cu care se confruntă o firmă care îşi desfăşoară
activitatea la nivel naţional. Cele mai multe riscuri sunt identificate, însă firma îşi va
asuma numai o parte dintre ele, mai exact pe cele majore (capabile să producă pierderi
substanţiale). Rămâne astfel o categorie de riscuri identificate pe care firma le va
exclude în mod voluntar (riscuri majore) şi o categorie de riscuri exclusă involuntar
pentru că nu pot fi identificate.
 Riscuri asumate
Riscuri identificate
(majore)

Riscuri excluse voluntar

Riscuri neidentificate Riscuri excluse involuntar

Figura 1.1. Riscurile întâlnite în afacerile internaţionale4

4
Cristian Păun, Laura Păun, op. cit. p. 28
 Atunci când o firmă ia decizia efectuării unei investiţii într-o altă ţară decât cea
de reşedinţă, ia în calcul mai multe riscuri ce pot apărea: riscul de ţară, riscul de proiect
şi riscul de firmă. Astfel, riscul total al unei investiţii străine directe este dat de formula:
Riscul Total al Investiţiei = (R proiect X R firmă X R ţară)/6
Un statut special între riscurile internaţionale îl are riscul de ţară. Apariţia
acestui concept este legată în principal de intensificarea după cel de al II-lea război
mondial, a împrumuturilor acordate de diverse instituţii financiare unor firme sau
guverne străine. Prima fundamentare teoretică a acestui concept a fost făcută la
începutul anilor ’70 de către economistul Milton Friedman, pe vremea aceea preşedinte
la Citibank. La sfârşitul anilor ’70, războiul civil din Iran şi Nicaragua, invazia din
Afganistan nu au făcut altceva decât să accentueze faptul că riscul de ţară depinde, într-
o oarecare măsură, nu numai de factorii politici, dar şi de cei economici şi sociali. Pe
lângă aceste crize, au mai fost o serie de evenimente nefavorabile care au modificat
percepţia riscului de ţară: cele două şocuri petroliere din 1973 şi 1989, şocul dobânzilor
înalte, şocul aprecierii şi deprecierii succesive a dolarului de-a lungul anilor ’80, crizele
economice ciclice din anii 1975, 1981, 1990, crizele politice internaţionale.
Datorită globalizării evenimentele produse în diferite locuri pe glob ajung să
afecteze în mod rapid evoluţiile economice şi sociale din diverse ţări.
Toate aceste evenimente au adus o modificare rapidă a riscurilor pe plan
mondial determinate de valoarea ridicată a riscului de ţară. Crizele ce stau la baza
acestor riscuri sunt:
criza bursieră provocată de fuga capitalurilor expuse riscului valutar;
epuizarea rezervelor valutare;
devalorizarea bruscă a monedei naţionale;
dificultăţi de plată ale întreprinderilor sau proiectelor de investiţii;
criza sistemului bancar etc.
O altă tendinţă a zilelor noastre este aceea că globalizarea se suprapune pe o
regionalizare accentuată. Unii chiar neagă globalizarea şi subliniază că esenţială este
regionalizarea5. Astfel, viitorul pare să fie cel al blocurilor economico-politice
regionale, reflectând diferenţe de dezvoltare, cultură şi mentalitate:
NAFTA în America de Nord şi Centrală;
MERCOSUR în America de Sud;
5
Joseph E. Stiglitz, Globalizarea-speranţe şi deziluzii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 62
 ASEAN în Asia de Sud – Est;
CSI, Uniunea Europeană în Europa.
Dacă privim investiţiile directe pe care o firmă le realizează în ţări diferite ca
active, compania respectivă va deţine la un moment dat un portofoliu diversificat de
active financiare şi reale care îi oferă rentabilităţi diferite în funcţie şi de localizarea
geografică. Impactul localizării unui activ pe piaţa naţională a unui stat receptor este dat
de nivelul riscului de ţară. Fiecărui astfel de activ îi este asociat un anumit risc de ţară
care influenţează riscul total al portofoliului unui investitor. Cu cât un activ din
portofoliu este expus unui risc de ţară mai mare cu atât profitul adus de acestea trebuie
să fie mai mare (cel puţin egal cu profitul acceptabil plus o primă de risc proporţională
cu riscul de ţară asumat).
La fel ca şi în cazul riscului general, noţiunea de risc de ţară are mai multe
definiri în literatura de specialitate. Astfel, Monica Duduian defineşte riscul de ţară ca
fiind: „probabilitatea pierderilor financiare în afacerile internaţionale, pierderi datorate
unor evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice ţării”, după Gheorghe M.
Voinea riscul de ţară „reflectă un ansamblu de fenomene ce se pot materializa în cadrul
unei ţări ce afectează relaţiile economice internaţionale”. Putem considera riscul de ţară
ca fiind riscul de insucces la care se supune orice investitor atunci când ia decizia de a
investi într-o anumită ţară sau regiune economică.

Principalele forme de manifestare a riscului de ţară şi fapte generatoare

Terminologia specifică riscului de ţară poartă amprenta dezvoltării istorice a

acestui concept. După cel de-al doilea război mondial, o mare cantitate de dolari s-a
acumulat în băncile comerciale din unele ţări europene. În utilizarea acestora s-a
constatat apariţia unui nou tip de risc, în sensul că rambursarea împrumutului acordat de
o bancă comercială unei firme situate în altă ţară putea fi blocata de către guvernul ţării
respective, prin impunerea unor restricţii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a
fost denumit risc de transfer şi care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu
trebuie confundat cu incapacitatea de plată. În această situaţie debitorul este solvabil,
poate şi vrea să-şi îndeplinească obligaţiile de plată, dar guvernul ţării sale impune
restricţii de transfer valutar, ceea ce face imposibilă remiterea sumelor datorate
creditorului extern. Câţiva ani mai târziu, în urma prăbuşirii imperiului colonial,
guvernele noilor state independente au apărut pe pieţele internaţionale de capital în
calitate de solicitanţi de împrumuturi. Ca entităţi suverane, aceşti debitori aveau un
statut special, în sensul că nu li se putea face execuţie silită. Prin urmare, riscul legat de
creditele acordate guvernelor a fost denumit risc suveran . Primul impuls a fost de a se
căuta soluţii prin valorificarea bogatei experienţe a companiilor transnaţionale în
materie de investiţii directe în străinătate, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate.
Riscul care afectează acest gen de investiţii depinde preponderent de evoluţiile de ordin
politic, motiv pentru care este denumit risc politic. Problemele s-au complicat si mai
mult când au apărut în calitate de împrumutaţi şi companii private fără garanţii
guvernamentale, situate în ţări în curs de dezvoltare. În cazul acestora, împrumuturile
acordate sunt supuse riscului ce rezultă dintr-o îmbinare complexa a efectelor
evoluţiilor economice, politice şi sociale6.
Astfel, riscul suveran este un macrorisc care afectează în special creditele
externe acordate unui stat (riscul de ţară afectează nu numai condiţiile de acordare şi
rambursare ale unui credit extern, ci şi afacerile internaţionale localizate într-un spaţiu
naţional) şi poate fi considerat ca risc de ţară în măsura în care nerambursarea
împrumuturilor internaţionale primite se datorează măsurilor neadecvate de politică
economică adoptate de guvern, care limitează capacitatea ţării respective de a face faţă
serviciului datoriei externe şi în condiţiile în care guvernul respectiv nu doreşte acest
lucru şi interzice ieşirile de capital în afara graniţelor. Riscul de transfer apare atunci
când firma multinaţională întâmpină dificultăţi în a repatria profiturile obţinute în ţara
gazdă în ţara de origine a agentului economic (sau o altă ţară). În măsura în care aceste
dificultăţi sunt determinate de măsurile de limitare a ieşirilor de capital adoptate de
guvern şi afectează toate firmele care au investiţii localizate în acel spaţiu. Riscul
politic este riscul considerat, cel mai important ce trebuie luat în considerare atunci
când se ia decizia efectuării unei investiţii. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare
evoluţia unei investiţii deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este
aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un
mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. În această zonă a politicului
trebuie luat în considerare felul partidului de guvernământ, dacă este liberal, social sau
comunist; partidele liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele
sociale sunt de obicei populiste astfel, există riscul creşterii inflaţiei şi a deficitului
bugetar, iar cele comuniste nu sunt de nici un folos economiei de piaţă.

6
Simona Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 355
 Între riscul de ţară şi principalele forme de manifestare a riscurilor există
următoarele relaţii7:
RT = RE + RP
RE = Capacitatea de rambursare a creditului + Disponibil redus de resurse în
moneda străină
RP = Voinţa de a rambursa creditul + Restricţii impuse de guvern asupra
repatrierii capitalului străin
RS = Capacitatea de rambursare a creditului + Voinţa de a rambursa creditul
RTr = Disponibil redus de resurse în moneda străină + Restricţii impuse de
guvern asupra repatrierii capitalului străin unde: RT – riscul de ţară; RE – riscul
economic, inclusiv cel financiar; RP – riscul politic, inclusiv cel social; RS – riscul
suveran; RTr – riscul de transfer.
Ca o concluzie a celor spuse mai sus riscul suveran, riscul politic, riscul de
transfer sunt doar forme de manifestare ale riscului de ţară. De asemenea, între formele
de manifestare şi formele de materializare ale riscului de ţară trebuie făcută aceeaşi
distincţie netă ca între cauză şi efect. Riscul de tara se materializează ca urmare a
interacţiunii complexe dintre evoluţiile politice, sociale si economice şi interferează cu
riscul investiţiilor străine directe.

1.2.1. ..Alte forme de manifestare ale riscului de ţară (riscul specific debitorilor
cvasi-suverani, riscul sistematic, riscul de ţară generalizat)
Riscul specific debitorilor cvasi-suverani apare atunci când sumele datorate
trebuie achitate de agenţii guvernamentale sau de instituţii publice. Riscul de ţară
asociat este apropiat de riscul suveran. Datorită autonomiei şi politicii instituţionale
proprii, o regie autonomă de exemplu, poate ajunge în imposibilitatea de a-şi achita
datoriile către un partener străin fără ca guvernul – care trebuie să-şi asume plata
datoriilor respective – să fie la curent cu gravitatea situaţiei şi să fi prevăzut un capitol
bugetar pentru achitarea sumelor respective. Ca urmare, pot interveni întârzieri datorate
luării deciziei politice de asumare a datoriei, măsurilor birocratice de mobilizare a
fondurilor respective etc., întârzieri care pot duce la pierderi de oportunităţi.
Riscul sistematic. Riscul de ţară este considerat un risc sistematic
(nediversificabil), sfera de cuprindere a celui din urmă fiind mult mai largă. Riscul
sistematic se datorează impactului pe care îl au fenomenele globale asupra economiilor
7
Elena Silvia-Stâna, Riscul de ţară, Teză de deoctorat, 2003, p.17
naţionale şi afectează toate ţările indiferent de caracteristici sau dimensiuni. Dacă spre
exemplu recesiunea este un fenomen care se manifestă la nivel mondial şi guvernul unei
ţări adoptă şi aplică toate măsurile necesare pentru ieşirea din criză, atunci riscul
sistematic nu este catalogat drept risc de ţară. Dacă, însă guvernul respectiv nu adoptă o
politică corectă pentru depăşirea efectelor negative ale recesiunii şi drept urmare
efectele negative vor fi mai mari decât în celelalte ţări, atunci riscul sistematic poate fi
considerat risc de ţară. Riscul de ţară este un risc preponderent sistematic deoarece este
rezultatul unor evoluţii la nivel naţional şi nu poate fi eliminat prin diversificarea
activităţii unei firme şi afectează toate investiţiile străine directe localizate în ţara
respectivă.

Riscul de ţară generalizat.

Riscul de ţară generalizat pentru a caracteriza toate elementele de natură socio-
politică şi macro-economică care, la scara unei ţări, influenţează situaţia unui debitor în
raport cu un creanţer extern, performanţele filialei locale ale unei firme străine,
derularea unui contract comercial etc.. Factorii cei mai importanţi care pot determina
materializarea riscului de ţară generalizat sunt: recesiunea economică, modificări
importante ale politicii economice, tulburări sociale, discriminarea companiilor străine.
Există însă sute de elemente care acoperă practic întreaga sferă a economicului şi socio-
politicului şi a căror interacţiune conturează acest risc.

1.2.2....Evenimente generatoare de risc de ţară

Cele mai importante evenimente care pot deteriora rating-ul unei ţări sau îl pot
creşte sunt: evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială şi cele
de natură politică. Ordinea aşezării acestor factorii nu este neapărat şi ordinea
importanţei lor în diagnosticarea riscului de ţară, consider că cel mai dominant factor în
diagnosticarea riscului de ţară este factorul politic, apoi cel social şi economic.

Evenimentele de natură politică

Factorul economic este factorul principal în ceea ce priveşte stabilirea rating-
ului de ţară. Fenomenele cu caracter politic pot provoca firmelor internaţionale care
investesc într-o anumită ţară pierderi de dimensiuni mult mai mari decât pierderi
cauzate din cauza unor instabilităţi de natură economică. Aceste pierderi pot să meargă
până la pierderea totală a capitalului investit (de exemplu în cazul naţionalizărilor sau
confiscărilor). Cele mai importante evenimente de natură politică care influenţează
catastrofal situaţia unui agent economic chiar şi naţional, nu numai transnaţional sunt:
război, război civil, acte teroriste, invazie militară străină, conflicte regionale generate
de interese politico-economice etc.. Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu
greu controlate şi apoi eliminate de puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste
evenimente sunt de natură ideologică a celor care sunt in grupurile de influenţă a ţărilor
respective.
Climatul de afaceri dintr-o zonă depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile
factorului politic, de politicile economice şi sociale promovate de acesta. În momentul
realizării, firma a luat contact cu un anumit mediu politic (legislaţie, partide politice,
formă de guvernământ).
Ţările cu instabilitate politică ridicată sunt ocolite de investitorii străini şi astfel
excluse din cercul afacerilor internaţionale. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin
politicile şi programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei ţări
poate împiedica accesul şi activitatea investitorilor străini pe piaţa locală. Barierele de
natură fiscală sau administrativă impuse de stat generează eforturi suplimentare din
partea firmelor străine, inhibând, activitatea investiţională.
În ceea ce priveşte forma de guvernământ care este la conducerea unei ţări este
de preferabil ca aceasta să nu fie de natură naţionalistă, deoarece naţionalismul stă la
baza atitudinii ostile faţă de străini şi acesta poate afecta fie pe toţi investitorii străini fie
numai pe cei dintr-o anumită regiune sau ţară. Naţionalismul are de obicei în vedere
promovarea ideii de „menţinere a autonomiei economice a statului”, rezultă de aici că
acesta descurajează activitatea firmelor străine.
Riscul generat de un asemenea context poate să se manifeste cu ocazia unei
naţionalizări, exproprieri, deteriorări a producţiei, restructurări de datorii sau anulări de
contracte.

Evenimentele de natură socială

Evenimentele social care duc la aşa-zisa „materializare” a riscului de ţară sunt:
declanşarea unui război civil, divergenţe sociale de natură interetnice, convulsii de
natură religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaţilor generate de
diverse nemulţumiri etc. Factorii sociali trebuie luaţi în considerare atunci când în ţara
respectivă este făcută o investiţie străină, deoarece aceştia îşi vor reflecta influenţa
asupra rezultatului acesteia. Trebuie luat în considerare în acest caz: gradul de cultură,
nivelul de educaţie, pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc.. Implicarea
factorului social în desfăşurarea activităţii unei societăţi internaţionale este determinată
în funcţii de factorii prezentaţi anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la
conducerea unei astfel de firme nu se află angajaţi locali, chiar în unele cazuri aceştia
nici nu fac parte din cercul decizional al respectivei firme. Ignorarea mediului social din
ţara gazdă poate conduce la o insuficienţă în procesul de comunicare, inadaptarea
structurii organizatorice la specificul local sau chiar la dereglări în procesul decizional.

Evenimente de natură economico-financiară

Climatul economic se situează cam pe acelaşi loc ca importanţă cu cel social în
determinarea riscului de ţară. Factorii economici care determină manifestarea riscului
de ţară sunt: diminuarea ritmului creşterii economice, creşterea costurilor de producţie,
un deficit mare al balanţei de comerţ exterior (creşterea semnificativă a importurilor în
detrimentul exporturilor), creşterea indicelui general al preţurilor ceea ce duce la
creşterea inflaţiei (chiar mai rău existenţa unei inflaţii galopante), etc..
Diminuarea ritmului creşterii economice scoate în evidenţă existenţa unor
tulburări la nivel economico – financiar în ţara gazdă. Această diminuare a creşterii
economice determină pe termen lung scăderea volumului producţiei şi al vânzărilor pe
piaţa locală. Tulburările la nivel evidenţiate prin această scădere a economiei naţionale
antrenează o serie de fenomene macroeconomice negative cum ar fi: creşterea ratei
inflaţiei, apariţia deficitelor (fie comerciale, fie bugetare), dezechilibre în balanţa de
plăţi, o restrângere a oportunităţilor de afaceri, diminuarea venitului naţional, apel la
resurse externe (grad ridicat de îndatorare a ţării respective).
Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării
generale ale economiei şi-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne
fie externe. Evenimentele interne care pot influenţa economia sunt: creşterea inflaţiei,
diminuarea puterii de cumpărare a monedei naţionale, care influenţează, în sens negativ
balanţa de plăţi externe, deficitul acesteia, deficitul bugetar, nivelul de trai al populaţiei
tării respective. Evenimentele economice externe care pot influenţa economia sunt:
scăderea pe piaţa externă a preţurilor principalelor produse exportate de aici rezultând,
de asemenea, o creştere a deficitului balanţei de plăţi (creşterea importurilor în
defavoarea exporturilor), competitivitate mai scăzută la export, scăderea prezenţei pe
piaţa externă a produselor interne, de asemenea creşterea preţurilor la principalele
produse importate (un exemplu recent ar fi creşterea preţului la petrol) duce la tulburări
economico-financiare (deficitul balanţei de plăţi, mai ales în cazul existenţei simultane
a ambelor situaţii de scădere a preţurilor la produsele exportate şi de creştere la cele
importate).
Gradul de instabilitate economică dintr-o tară depinde de factorul politic din
ţara gazdă. Lipsa unei coerenţe şi a unei continuităţi în programul de guvernare sau
adoptarea unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente au efecte de
durată şi nu fac altceva decât să amplifice riscul. În situaţie de crize prelungite,
investitorul are de ales între a-şi ajusta producţia la un nivel mai scăzut al consumului, a
căuta alte pieţe sau a se retrage definitiv de pe piaţa respectivă.
 Capitolul II
Evaluarea riscului de ţară

2.1. Scopul şi necesitatea evaluării riscului de ţară

Evaluarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să apară
în onorarea, de către ţara analizată, a obligaţiilor care decurg din datoria externă,
precum şi din alte obligaţii. Cunoaşterea temeinică a situaţiei economice şi politice a
ţării este fundamentală pentru succesul evaluării şi a gestionării riscului de ţară.
Rezultatul evaluării ajută firmelor internaţionale pentru a lua decizia de
penetrare a pieţei supuse evaluării sau nu. Evaluarea este necesară pentru că prin
intermediul ei se pot cunoaşte trăsăturile esenţiale cu privire la cadrul economic, social
şi politic al tării evaluate. Astfel, investitorul cunoscând aceste lucruri va putea hotărî,
ce măsuri de penetrare a pieţei va alege şi dacă va opta pentru crearea de structuri
proprii sau va opta pentru o cooperare cu un agent economic din ţara gazdă, va şti la ce
riscuri să se aştepte şi îşi va pregăti din timp modalităţi de acoperire a acestora.
Totodată, investitorul trebuie să aibă în vedere vulnerabilităţile cheie ale
economiei ţării gazdă, chiar dacă, pe moment, acestea nu se reflectă în situaţia
economică actuală. Nivelul de risc al ţării este amplificat de dependenţa de importuri de
materii prime, dependenţa energetică de alte state (importuri de petrol, gaze naturale
sau cărbuni), dependenţa de ajutoare din străinătate, dependenţa de veniturile celor care
lucrează în străinătate, de existenţa unor tensiuni regionale latente sau de dependenţa de
exportul unui număr limitat de mărfuri. Analiza riscului de ţară trebuie să aibă în vedere
aceste vulnerabilităţi care nu fac altceva decât să amplifice efectul evoluţiei
nefavorabile ale conjuncturii mondiale asupra economiei ţării gazdă.
Orice analiză de risc de ţară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu
care o să se confrunte investitorul, în mod evident, aceste riscuri nu pot fi în totalitate
identificate de firma străină. Cu cât riscurile rămase neidentificate sunt mai puţine, cu
atât gradul de incertitudine al analizei este mai mic. Trebuie avut, de asemenea, în
vedere faptul că nivelul de risc al unei ţări poate depinde şi de situaţia ţărilor din jur.
Izbucnirea unui război civil (exemplul Iugoslaviei), a unor conflicte religioase sau a
unor revolte cauzate de diferende etnice, prăbuşirea economiei sunt fenomene negative
care pot genera o serie de probleme şi pentru ţara receptoare a investiţiei aflată în
vecinătatea unor astfel de focare. Nu puţine sunt cazurile în care războaiele civile dintr-
o ţară au provocat exodul populaţiei către ţări vecine sau au blocat legăturile comerciale
ale acestora cu restul lumii, siguranţa afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă.
Rezultatul evaluării riscului de ţară este principalul indicator care hotărăşte dacă
acea ţară este favorabilă implementării unei afaceri. Din datele care reies în urma
acestei analize se identifică ceea ce merge şi ceea ce nu merge în mecanismul ţării
gazdă. Niciodată un investitor străin nu va investi într-o ţară fără a lua şi analiza un
raport de evaluare a ţării respective. Putem afirma, în final că aceste rapoarte sunt
asemenea unor cărţi de vizită a ţărilor evaluate.

2.2. Indicatori utilizaţi în evaluarea riscului de ţară

Pentru a reflecta o situaţie cât mai clară a evoluţiei factorilor de risc din ţara
gazdă, este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali şi
politici. Rolul acestora este primordial pentru a determina realitatea stării în care se află
ţara gazdă. În urma analizei acestor indicatori se determină situaţia economică şi
politică a ţării analizate.

2.2.1. Situaţia economică

2.2.1.1. Indicatori macroeconomici
Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei economice interne din perspectiva
riscului de ţară sunt:
a) Produsul intern brut real pe locuitor (PIB/locuitor) relevă gradul în care o ţară
utilizează factorii de producţie în scopul obţinerii de bunuri şi servicii destinate pieţei.
În funcţie de valoarea produsului intern brut real pe locuitor se apreciază nivelul de
dezvoltare al ţării. Acest indicator relevă structura economică a ţării şi capacitatea
acestuia de a suporta şocurile economice, atât cele interne cât şi cele externe. De
exemplu o ţară dezvoltată cum este Franţa care are un PIB/locuitor de 36630 USD va
suporta şi va trece peste aproape orice şoc economic, în timp ce o ţară în curs de
dezvoltare cum este de exemplu România cu un PIB/locuitor de 3700 USD va intra într-
un colaps economic din care nu se ştie în câţi ani va ieşi. PIB evidenţiază structura
economiei respectivei ţări şi de asemenea ponderea şi importanţa fiecărui sector
economic (agricultură, industrie, sectorul public, etc.). Din structura PIB se poate
analiza dependenţa ţărilor de import sau de export, dependenţa de finanţarea externă,
ponderea sectorului public în economia naţională (o pondere ridicată a acestuia
dezvăluie un rol minor al sectorului privat în economie; limitarea sectorului doar la
sănătate, infrastructură, etc. dezvăluie o pondere ridicată a sectorului privat în economie
şi relevă stabilitate şi creştere economică, în timp).
b) Creşterea reală a PIB măsoară creşterea economică şi se analizează atât în
mod absolut. Creşterea trebuie analizată şi pe elementele componente deoarece acestea
reflectă schimbările potenţiale în structura economică. Creşterea reală a PIB trebuie
analizată în corelaţie cu creşterea investiţiilor, a economiilor, a gradului de îndatorare
externă etc..
c) Inflaţia reflectă gradul de stabilitate şi flexibilitate a preţurilor. Cel mai corect
indicator al inflaţiei este deflatorul PIB utilizat la întocmirea conturilor naţionale.
Creşterea inflaţiei se asociază de multe ori cu creşterea dobânzilor care au un impact
negativ asupra investiţiilor.
d) Deficitul bugetar ca procent din PIB este un indicator important al calităţii
managementului economic.
e) Investiţiile interne brute ca procent în PIB este unul dintre indicatorii care
reflectă în mare măsură creşterea economică a oricărei ţări. Este indicat în legătură cu
acest indicator să se calculeze şi raportul dintre creşterea investiţiilor dintr-o perioadă şi
creşterea PIB din perioada următoare, deoarece aceste investiţii pot fi făcute, însă
creşterea economică este mică datorită unei alocări neraţionale a resurselor.
f) Indicatorii structurii financiare reflectă măsura în care sistemul financiar
încurajează formarea economiilor interne. Indicatorii cei mai importanţi sunt:
Economii/PNB, acest indicator este greu de aşezat în practică. În mod general
economiile se calculează astfel:
Economii = Investiţii + Creşterea stocurilor + Exporturi – Importuri + Taxe –
Cheltuieli guvernamentale.
Rata reală a dobânzii se determină în funcţie de indicatorul cu care este
apreciată inflaţia şi astfel analistul trebuie să decidă care este cea mai relevantă rată a
dobânzii în funcţie de specificul fiecărei ţări. Rata dobânzii real pozitivă stimulează
economiile, cu condiţia să existe încredere în instituţiile financiare, în stabilitatea
acestora. Rata reală a dobânzii negativă se asociază, în general, cu o valoare mică a
raportului economii interne brute/investiţii interne brute.
2.2.1.2. Indicatorii balanţei de plăţi

Managementul balanţei de plăţi este fundamental pentru credibilitatea externă a

unui stat. Situaţia balanţei de plăţi reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta
necesară acoperirii datoriei externe şi vulnerabilitatea respectivei ţări la şocurile
externe. Cei mai importanţi indicatori, din perspectiva analizei de risc de ţară, sunt:

a) Indicatori care reflectă performanţa comerţului exterior, şi anume:

ritmul de creştere al importurilor;
ritmul de creştere al exporturilor;
elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele importate, calculată ca
un raport între ritmul de creştere al importurilor şi ritmul de creştere al PIB sau PNB;
elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele exportate, determinată
astfel: ritmul de creştere al exporturilor către principalii parteneri / ritmul de creştere al
PNB al principalilor parteneri înmulţit cu ponderea fiecărui partener în totalul
exporturilor;
gradul de acoperire al importurilor prin exporturi, determinat ca raport între
exporturi şi importuri;
supraevaluarea cursului de schimb.
Aceşti indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării şi
capacitatea sa de a degaja excedente de cont curent care să permită servirea datoriei
externe. Există două tipuri de strategii comerciale: strategiile de substituire a
importurilor cu produse indigene şi strategiile de promovare a exporturilor.8
b) Indicatorii volatilităţii veniturilor externe oferă informaţii cu privire la
capacitatea economiei de a suporta şocuri externe. Cei mai importanţi sunt:
exportul către principalii parteneri, raportat la totalul exporturilor;
dependenţa de export calculată ca raport între valoarea principalelor produse
exportate şi valoarea totală a exportului;
rezervele externe raportate la importul de bunuri şi servicii;
importul de bunuri şi servicii raportat la PIB;

8
Experienţa arată că materializarea riscului de ţară este mai probabilă în ţările care aplică preponderent
strategii de substituire a importurilor.
 importul de bunuri şi servicii neesenţiale raportat la importul total;
importurile petroliere raportate la importurile totale;
importurile alimentare raportate la importurile totale;
Primii doi indicatori reflectă sensibilitatea exporturilor la schimbările
neprevăzute de pe piaţa externă. Următorii cinci exprimă volatilitatea şi gradul de
compresibilitate al importului.9
c) Indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont curent, şi anume:
soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;
soldul contului curent raportat la PIB.
Cu privire la gradul de relevanţă al celor doi indicatori există multe controverse.
O valoare negativă ridicată a primului indicator nu poate fi corectată decât prin
schimbări majore în exporturi şi/sau importuri, care să îmbunătăţească performanţele
comerciale. O valoare negativă mică a celui de-al doilea indicator poate fi corectată prin
modificări mici în destinaţia resurselor, dar pentru ţările puternic îndatorate chiar şi
aceste modificări sunt foarte greu de realizat.
2.2.1.3. Indicatorii datoriei externe

Indicatorul datoriei externe evidenţiază cum este suportată datoria externă de

ţara analizată şi cât de mare este pericolul producerii unei crize de lichiditate.
Indicatorii care sunt cei mai relevanţi pentru datoria externă sunt:
a) Datoria externă raportată la PIB exprimă relaţia dintre nivelul datoriei şi
resursele totale ale economiei. Cu cât raportul este mai mare, cu atât partea din PIB
alocată servirii datoriei externe este mai mare. Analiza acestui indicator trebuie corelată
cu cea a strategiei economice, a profilului datoriei şi a evoluţiei dobânzilor pe piaţa
externă.
b) Datoria externă totală raportată la exportul de bunuri şi servicii. Acest
indicator exprimă capacitatea exportului de a finanţa obligaţiile care decurg din datoria
externă şi este foarte „sensibil” la orice schimbare economică mondială. După mărimea
acestui indicator ţările se grupează în:
ţări puţin îndatorate – sub 100%;
9
Exporturile pot deveni volatile din multiple motive, cum ar fi: fluctuaţii ale preţurilor mondiale,
recolte slabe, protecţionism etc.. În general, cu cât gama produselor exportate este mai mare şi
destinaţiile exporturilor mai numeroase, cu atât vulnerabilitatea este mai mică şi riscul mai scăzut.
Compresibilitatea importurilor exprimă capacitatea unei ţări de a-şi reduce importurile atunci când scad
brusc încasările din export. În practică este greu de făcut o distincţie între importurile esenţiale şi cele
neesenţiale.
 ţări aflate la nivelul critic al îndatorării – între 100% şi 200%;
ţări greu îndatorate – peste 200%.
c) Dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri şi servicii, care arată
care este capacitatea statului analizat de a face faţă costului îndatorării. În general, se
consideră că o valoare de sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă între
10% şi 20% o datorie mare, iar o valoare de peste 20% o datorie foarte mare, probabil
nesustenabilă.
d) Datoriile bancare raportate la exportul de bunuri şi servicii prezintă avantajul
că poate fi uşor de obţinut în toate ţările. Se susţine că este puţin probabil ca ţările cu
datorii bancare mici şi care se confruntă cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi
pot să-şi reeşaloneze datoria comercială, mai degrabă aceste ţări vor apela la ajutorul
Fondului Monetar Internaţional şi al Clubului de la Paris. Proporţiile care exprimă
valoarea acestui indicator sunt următoarele:
sub 75% - nivel redus de îndatorare;
între 75% şi 150% - nivel critic al îndatorării;
peste 150% - nivel înalt al îndatorării.
e) Indicatorii serviciului datoriei externe au fost printre primii utilizaţi pentru
măsurarea gradului de îndatorare externă. Indicatorii serviciului datoriei externe se
găsesc în următoarele variante:
Serviciul datoriei publice pe termen mediu / Exportul de bunuri şi servicii, care
apare în mod tradiţional în rapoartele Băncii Mondiale;
Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânda pe termen scurt / Exportul de
bunuri şi servicii, al cărui nivel critic depinde de valoarea venitului naţional pe cap de
locuitor; astfel, pentru ţările în curs de dezvoltare cu venit mediu, nivelul critic este de
20 - 25%, iar pentru ţările sărace de 15%.
(Serviciul datoriei pe termen mediu + Dobânzile pe termen scurt + Datoria
scadentă pe termen scurt) / Exportul de bunuri şi servicii, numit şi "cash flow ratio”,
care exprimă ponderea plăţilor în contul datoriei, în totalul exporturilor. Nivelul critic al
acestui raport se situează în jurul valorii de 100%;
Serviciul datoriei externe / PIB, a cărui valoare exprimă capacitatea economiei
de a genera fluxurile de valută necesare servirii datoriei.
Rezerve / total plăţi datorate băncilor, indicator care compară rezervele cu
nevoia de finanţare antrenată de servirea datoriei; numitorul conţine datoria mai mică
de un an plus dobânzile plătite. Acest raport estimează capacitatea ţării de a-şi plăti la
timp datoriile şi probabilitatea ca datoriile scadente să fie acoperite cu noi credite.

2.2.2. Situaţia politică

Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-
ului unei ţări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare
evoluţia unei investiţii deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este
aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un
mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. Evenimente ca revoluţia
islamică din Iran sau asasinarea preşedintelui Egiptului au demonstrat impactul
schimbărilor politice asupra riscului de ţară..
2.2.2.1. Situaţia politică internă
Analiza situaţiei politice din interiorul unei ţări este necesară deoarece
urmăreşte identificarea acelor evoluţii ale mediului politic şi social dintr-o ţară, care pot
influenţa riscul de ţară. Evaluarea situaţiei interne se bazează, de obicei, pe patru
categorii de factori: structura socială; cadrul instituţional; personalităţile şi mecanismele
de control.
a) Structura socială reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări şi posibilele
tensiuni dintre diferitele medii sociale. Dintre principalele componente ale structurii
sociale comune pentru toate ţările amintim: micii proprietari de teren săraci din mediul
rural; muncitorii rurali; oamenii de afaceri, proprietari de firme; muncitorii la negru;
funcţionarii publici şi studenţii.
Următoarele modificări pot interveni în structura socială şi sunt importante din
perspectiva riscului de ţară:
1) Creşterea populaţiei din sectorul urban. Populaţia din mediul urban are o
influenţă mai mare asupra mediului politic decât cea din mediul rural.
2) Segmentarea pieţei muncii şi creşterea ponderii sectorului central, care este
caracterizat printr-o mare siguranţă a locurilor de muncă, salarii ridicate şi un înalt
statut social. Puterea politică a salariaţilor din sectorul central este cu atât mai mare cu
cât gradul e organizare în sindicate este mai ridicat.
3) Creşterea clasei de mijloc. În general această clasă are o orientare
democratică şi nu agreează guvernele populiste şi revoluţiile.
 b) Instituţiile. Acestea diferă mult de la o ţară la alta şi sunt mai greu de
identificat decât structura socială. Instituţiile cele mai importante şi care ar trebui
analizate sunt: Constituţia, Birocraţia, Armata, Biserica, Sindicatele, Banca Centrală.
Banca Centrală sau altă autoritate monetară este responsabilă pentru politica
monetară aplicată de guvern. Sindicatele au o foarte mare influenţă asupra politicului.
Birocraţia este foarte importantă în alegerea şi implementarea politicii economice.
c) Personalităţile acestea au un rol important deoarece stabilesc, în anumite ţări,
coordonatele dezvoltării economice, având un rol important în percepţia riscului de
ţară.
d) Mecanismele de control oferă informaţii despre stabilitatea şi continuitatea
regimului şi despre capacitatea sa de a se menţine la putere. Acestea sunt: suportul
popular, represiunea, corupţia, implicarea opoziţiei.
Factorii politici ca revoluţiile, grevele, corupţia etc. sunt adesea imposibil de
previzionat numai pe baza statisticilor existente. Materializarea unui risc politic ţine
mai mult de domeniul incertitudinii decât de cel al riscului. Cu toate acestea, există
câţiva indicatori statistici cu ajutorul cărora analistul de risc îşi poate construi o imagine
asupra mediului politic al unei ţări, cum ar fi:
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, care măsoară, este adevărat cu multă
aproximaţie, nivelul de dezvoltare al ţării.
ponderea salariaţilor din industrie în totalul salariaţilor şi ponderea populaţiei
urbane în totalul populaţiei reflectă gradul de industrializare şi de urbanizare dintr-o
ţară.
ponderea salariaţilor organizaţi în sindicate în totalul salariaţilor reflectă forţa
sindicatelor şi capacitatea lor de a influenţa politica economică a guvernului.
ponderea celei mai numeroase minorităţii în totalul populaţiei poate fi utilă în
estimarea riscului de război civil.
creşterea populaţiei, care oferă informaţii cu privire la problemele economice,
politice şi sociale pe termen lung.
indicatorii repartiţiei venitului, care reflectă tensiunile sociale existente sau
posibile, fragilitatea suportului popular al actualei guvernări onestitatea funcţionarilor
publici ş.a..
numărul populaţiei adulte cu studii în totalul populaţiei măsoară gradul de
dezvoltare umană.
 Situaţia politică internă trebuie studiată în contextul regional şi mondial existent
în momentul evaluării. Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă şi se bazează
mai mult pe experienţa analistului decât pe metode şi tehnici statistice.
2.2.2.2. Situaţia politică externă
În evaluarea situaţiei economice externe se au în vedere, în principal,
următoarele aspecte:
instabilitatea politică regională este cea de care depinde revizuirea graniţelor,
riscul unui război local şi riscul ocupării de către o putere străină. Cu cât instabilitatea
este mai mare, cu atât riscul de ţară este mai ridicat.
importanţa geopolitică se referă la poziţia geografică strategică, la înzestrarea cu
resurse minerale importante pentru celelalte ţări şi la dimensiunile ţării (Kuweit).
apartenenţa la o grupare politică sau economică este un factor de care depinde
accesul unei ţări la anumite forme de finanţare internaţională (apartenenţa la Fondul
Monetar Internaţional condiţionează accesul la resursele financiare ale Băncii
Mondiale).
instabilitatea economică regională are un impact cu atât mai puternic, cu cât
legăturile economice dintre ţările ce compun regiunea sunt mai strânse (ţările
exportatoare de petrol).
Evaluarea riscului politic este prin excelenţă o evaluare de ordin calitativ, iar
rezultatul depinde foarte mult de aprecierea subiectivă a analistului. Cele mai utilizate
surse de informaţii sunt:
statisticile internaţionale publicate de F.M.I., Banca Mondială, O.C.D.E. etc.;
statisticile naţionale;
publicaţiile economice;
rapoartele şi studiile instituţiilor specializate în riscul de ţară;
rapoartele guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor financiare şi
a celor de analiză economică şi politică referitoare la ţara evaluată;
agenţiile de presă;
presa naţională şi regională;
informaţii furnizate de reprezentanţele proprii şi de ambasade.
Pentru o cunoaştere mai bună a stării generale a ţării analizate sunt foarte utile
vizitele şi dialogul cu elitele intelectuale şi cu oamenii de afaceri mai prosperi.
 Capitolul III
Metode de previziune şi acoperire a riscului de ţară

Previziunea riscului de ţară este concepută în mare măsură să vină în ajutorul

investitorului străin cu date cu privire la ţara în care acesta doreşte să investească. Un
model de analiză a riscului de ţară are în vedere un număr mare de indicatori economici
şi macroeconomici, capabili să surprindă toate aspectele importante legate de climatul
general de afaceri din ţara gazdă în care urmează să fie realizat proiectul de investiţii.
De-a lungul timpului, specialiştii în acest domeniu au realizat o multitudine de
sisteme (modele) de analiză a riscului de ţară, axate pe domeniul financiar-bancar.
Pentru ca un model de analiză şi de evaluare a riscului de ţară sau a
componentelor sale să fie valabil trebuie să aibă la bază următoarele elemente:
evaluarea factorilor specifici de risc, determinarea probabilităţii de apariţie a unui
eveniment nefavorabil, determinarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment
nefavorabil, determinarea probabilităţii de materializare a riscului de ţară şi
conştientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor consideraţi, riscul este o
variabilă aleatoare a cărei apariţie nu poate fi întotdeauna anticipată.
În sfera previziunii şi analizei riscului de ţară există mai multe modele de
evaluare a acestuia, dintre acestea le voi prezenta în continuare pe cele mai
semnificative: modelele econometrice (statistice), modelul de analiză pe bază de
scenarii, sistemele formale de evaluare a riscului de ţară, metodele probabilistice de
evaluare a riscului de ţară.

3.1. Sistemele formale de evaluare a riscului de ţară

Acest tip de sistem abordează riscul de ţară din punct de vedere cantitativ, fiind
considerată o metodă simplă. Cel mai simplu sistem formal pentru o ţară este construit
după cum urmează:
se selectează un număr de indicatori relevanţi ca de exemplu: rata creşterii
economice, inflaţia, gradul de îndatorare;
 se aşează fiecare variabilă individuală pe o scară, de exemplu de la 1 la 10 sau
de la 0 la 5;
se calculează scorul prin însumarea punctelor rezultate anterior.
Sistemele formale mai noi au fost îmbunătăţite prin introducerea în calculul
indicelui de risc a factorilor calitativi şi prin structurarea variabilelor în funcţie de
importanţa avută. Din această cauză sistemul devine mult mai subiectiv, dar utilizat de
analişti experimentaţi poate da rezultate foarte bune deoarece:
pentru aceeaşi variabilă se poate modifica ponderea de la o ţara la alta;
în cadrul aceleiaşi ţări se schimbă ponderea de la o perioadă la alta;
variabilele din sistem se pot modifica;
o variabila foarte importantă la un moment dat poate primi o pondere mai mare.
Indicatorii ponderaţi se adună şi suma lor este transformată în procente. Fiecare
ţară primeşte un procent şi, în funcţie de acesta, ţările sunt clasificate în acceptabile sau
inacceptabile astfel: se alege o ţară-etalon care întruneşte condiţiile minime ale
evaluatorului cu privire la risc. Toate ţările care au un risc mai mare decât al ţării-etalon
sunt considerate inacceptabile, restul fiind acceptabile.
Tabelul nr. 1.3. Avantajele VS Dezavantajele sistemelor formale
Dezavantajele sistemelor formale
Avantajele sistemelor formale
luarea în calcul a unui număr mare au un grad scăzut de flexibilitate, deoarece
de indicatori economici şi politici nu pot identifica posibilele „puncte de
evidenţându-se astfel majoritatea cotitură” în evoluţia riscului
aspectelor legate de cunoaşterea ţării
analizate
se asigură ierarhizarea şi prezintă subiectivitate, ponderea şi
posibilitatea de comparare a ţărilor selectarea variabilelor depinde de estimările
analizate în funcţie de „scoring-ul” analistului
obţinut (gradul de risc)
au caracteristica de a funcţiona sub includerea în sistem a variabilelor politice
forma unor „sisteme expert10”, care au este deficitară, predomină variabilele

10
„Un sistem expert este un sistem care emulează abilitatea de a lua decizii a expertului uman;
termenul „emulează” înseamnă că sistemul este menit să acţioneze în toate privinţele ca expertul
uman”, Ioan Andone şi Alexandru Ţugui în Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanţe-
bănci, şi marketing, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pg. 36. după Girratano, S., Riley S., Expert
Systems. Principles & programming, 2nd edition, PWS Pub. Co., Boston, 1993. p.9 ;
termenul de „sistem expert” se mai utilizează cu înţelesul identic termenului „sistem bazat pe
cunoştinţe” sau „Knowlwdge-Based Expert System”; Ioan Andone şi Alexandru Ţugui, op.cit. p. 39
fost realizate de specialişti, după care
pot fi utilizate de analiştii economici
timpul de elaborare a modelului este
relativ redus
costul este mai scăzut decât la
celelalte modele
asigură un înalt grad de transparenţă
economice astfel, evenimentele de tip politic
şi social au o pondere scăzută în previziunea
riscului de ţară
prezintă o anumită dependenţă de trecut, nu
pot anticipa tendinţa viitoare a fenomenelor
analizate
estimează scorul şi clasa ţării în ansamblul
ei şi nu nivelul concret specific al riscului de
ţară
 După cum se observă sistemul foloseşte pentru analiza riscului de ţară
variabilele economice în detrimentul celor politice şi sociale, însă posibilitatea de
comparare a ţărilor analizate, timpul de elaborare scurt şi costul redus face din acest
sistem un model eficient de analiză.

3.2. Modelele econometrice (statistice)

Asemenea modele sunt utilizate de bănci pentru a determina dacă o ţară este
capabilă să-şi ramburseze datoria externă către creditorii săi sau va cere reeşalonarea,
repudierea sau renegocierea acesteia. Modelele statistice utilizează o serie de analize
comparative sau analize logice pentru evaluarea riscului de ţară.
Modelele statistice de analiză a riscului de ţară au la bază următoarea
metodologice:
analistul identifică un set de indicatori consideraţi relevanţi pentru riscul de ţară;
indicatorii sunt ponderaţi în funcţie de importanţa lor relativă;
se selectează un eşantion reprezentativ de ţări care se împart în cele care au avut
probleme economice, sociale sau politice care au deteriorat nivelul riscului pentru
aceste ţări;
se caută o serie de variabile despre care se poate demonstra că sunt
semnificative pentru a analiza distincţia între cele două grupuri de ţări.

Tabel nr. 2.3. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele sistemelor statistice

modelului statistic.
Avantajele sistemelor statistice
oferă celorlalte tehnici de evaluare
fundamente empirice, prin evidenţierea unor
indicatori relevanţi
grad înalt de obiectivitate, elimină
numeroase componente subiective ale
modelelor calitative sau cantitativ –calitative
modelul este uşor de aplicat chiar şi de
nespecialişti
modelul proiectează date din trecut în viitor
iar dacă viitorul nu se dezvoltă pe
coordonatele fixate, modelul nu mai poate fi
aplicat
factorii calitativi necuantificabili (politici,
mentalitatea populaţiei) nu sunt incluşi în
sistem
identifică un număr redus de variabile
relevante
conceperea modelelor este costisitoare şi
se pot folosi doar maxim doi ani
 În ciuda dezavantajelor pe care le prezintă modelul statistic continuă să fie
folosit, însă nu ca unic instrument de determinare a riscului de ţară, ci ca modalitate
concurentă de verificare şi conformare a rezultatelor obţinute prin celelalte metode.

3.3. Metode de analiză pe bază de scenarii

Metoda de analiză pe bază de scenarii constă în elaborarea mai multor scenarii

alternative pentru evoluţia situaţiei politice şi socio-economice a unei ţări în funcţie de
valorile pe care le vor lua anumiţi parametri.
Modelul de analiză pe bază de scenarii presupune parcurgerea următorilor paşi:
identificarea parametrilor pe baza cărora se va precede la efectuarea analizei,
vor fi identificaţi atât parametrii interni cât şi externi;
selectarea unui pachet potrivit de scenarii (minim două scenarii, numărul
scenariilor fiind ales în funcţie de situaţia reală existentă);
identificarea şi asocierea unor probabilităţi subiective fiecărui scenariu;
stabilirea unor chei de control;

Tabelul nr. 3.3. Avantajele VS Dezavantajele analizei pe bază de scenarii

Avantajele metodei de analiză pe bază de
scenarii
evidenţiază posibilităţi neaşteptate de
evoluţie a evenimentelor
Dezavantajele metodei de analiză pe bază de
scenarii
 simplifică foarte mult realitatea şi lasă în
afara analizei numeroşi factori care pot avea
influenţă decisivă asupra riscului la un
moment dat;

 permite o mai bună înţelegere a riscurilor
implicate de evoluţia economiei
 oferă posibilitatea integrării în cadrul
analizei a factorilor calitativi necuantificabili
 poate fi folosită pentru testarea celorlalte
metode de analiză
 este mare consumatoare de bani şi de timp
 nu are aplicabilitate generală, ci vizează
doar cazuri particulare
 are un mare grad de subiectivitate
 La fel ca şi modelul statistic, modelul analizei pe bază de scenarii este utilizat în
completarea altor metode de analiză a riscului de ţară.

3.4. Metode probabilistice de evaluare a riscului de ţară

Sistemul probabilistic de evaluare a riscului de ţară urmăreşte estimarea

probabilităţii de apariţie a unor evenimente, care să influenţeze negativ capacitatea de
plată a datoriei externe. Această estimare se stabileşte pe baza unei liste de factori care
evidenţiază relaţiile de interdependenţă dintre mediul economic şi cel politic al unei
ţări. Completarea listei presupune să se răspundă la o serie de întrebări ce se pun
fiecărui element din lista de factori. Lista conţine atât factori economici, cât şi politici.
Întrebările pe baza cărora se obţine lista factorilor sunt următoarele11:
care este probabilitatea de apariţie a situaţiei nefavorabile?
când exista cea mai mare probabilitate de apariţie a evenimentului?
care este probabilitatea de materializare a componentelor riscului de tara
daca situaţia adversa se produce?
care este probabilitatea de suspendare a plăţilor?
când există cea mai mare probabilitate de apariţie a reeşalonării, renegocierii
sau refuzului de a plăti?
O condiţie foarte importantă este aceea că lista factorilor trebuie completată în
mod logic, pentru evitarea dublei înregistrări a riscului. Astfel, fiecărei probabilităţi
estimate i se atribuie o cifră pe o scară de la 1 la 10 şi prin combinarea cifrelor obţinute,
folosind metodologii specifice, se determină indicele de risc. În funcţie de valoarea
indicelui de risc, prin comparaţie cu alte ţări, se ajunge la o grupare a ţărilor pe clase
omogene de risc ordonate în sensul crescător sau descrescător al riscului.

Tabelul nr. 4.3. Avantajele VS Dezavantajele metodei probabilistice

Avantajele metodei probabilistice
poate fi uşor aplicată de nespecialişti
prezintă o cantitate mare de informaţii faţă
de celelalte modele, astfel, deciziile care vor fi
luate vor fi mai precise
Dezavantajele metodei probabilistice
prezintă un anumit grad se subiectivitate
este un proces complicate şi de lungă durată
care implică costuri ridicate

11
Monica Duduian, op. cit. p. 39
permite să se identifice din timp schimbările implică un coeficient de eroare
majore dintr-o economie
se poate efectua analiza diferenţiată a
riscurilor
 Deşi prezintă unele dezavantaje, faptul că metoda poate fi aplicată uşor de
nespecialişti, cantitatea de mare de informaţii pe care o prelucrează, etc. face ca metoda
probabilistică să fie folosită în continuare în evaluarea riscului de ţară, fie în mod
independent fie ca parte componentă a analizei pe bază de scenarii.

3.5. Studiile de ţară

Acest model reprezintă cel mai amplu sistem de evaluare a riscului de ţară.
Studiile de ţară combină metodele cantitative şi calitative astfel încât se exclude
orice aspect comparativ. Raportarea nu se face la alte ţări, ci la evoluţiile anterioare ale
statului respectiv; finalitatea studiului constă în anticiparea evoluţiilor viitoare.
Studiul de ţară reprezintă o colecţie de rapoarte şi prognoze detaliate, ce acoperă
o perioadă de 3-5 ani şi care se concentrează asupra evoluţiei unor caracteristici
structurale. Studiile de ţară pe termen mediu încearcă să anticipeze evoluţiile balanţei
de plăţi, nivelul structurii datoriei externe sau creşterii economice. Studiile de ţară pe
termen scurt (maxim 2 ani) sunt orientate spre identificarea evoluţiei nivelului
rezervelor disponibile de lichidităţi.
Prin studiile de ţară se identifică problemele legate de: dificultăţile care pot
apărea în balanţa de plăţi, atitudinea pe care o ia guvernul în cazul dificultăţilor anterior
menţionate; riscurile care pot afecta veniturile instituţiilor financiare sau capitalul
investit de acestea peste graniţă.
Pentru a identifica dificultăţile care pot să apară în legătură cu balanţa de plăţi
se impune o analiză minuţioasă a diverşilor factori (atât pe trecut şi prezent). Cercetarea
se realizează în trei etape.
În prima etapă a analizei se cercetează mediul economic şi politic intern, având
în vedere atât factorii cantitativi (ritmul de creştere a exportului, serviciul datoriei, etc.)
cât şi calitativi.
A doua etapă este foarte dificilă şi subiectivă, ea presupunând aprecieri asupra
mediului politic şi social intern, care cuprinde probabilitatea de război sau de revoluţii;
politica economică, politica socială, etc. Astfel, se creează o imagine asupra economiei
interne şi asupra managementului balanţei de plăţi.
 În etapa a treia se analizează condiţiile externe care pot afecta balanţa de plăţi
(de exemplu crizele economice regionale, deteriorarea situaţiei economice a
principalilor parteneri comerciali, creşterea puternică a preţului produselor energetice).
În ceea ce priveşte atitudinea pe care o ia guvernul în faţa situaţiilor de criză,
printre măsurile acestuia se pot enumera:
crearea cadrului necesar unei economii de piaţă funcţionale;
menţinerea unui curs de schimb real fără supraevaluări a monedei naţionale;
creşterea rezervei valutare până când ajunge la nivelul optim;
consolidarea poziţiei Băncii Centrale în cadrul economiei;
crearea unui mediu economic care să fie atrăgător pentru străini;
specializarea serviciilor statistice şi a celor de prognoză;
adaptarea unei politici de ajustare a balanţei de plăţi şi a economiei interne în
general.
A anticipa acţiunile guvernului este foarte dificil, uneori acest lucru fiind chiar
imposibil. Analiştii de risc pe baza datelor de care dispun, pot realiza scenarii, care să
reflecte posibilul răspuns al economiei la diferitele politici posibile.
Studiul de ţară se încheie cu un raport asupra tuturor celorlalte riscuri, implicate
de afacerile cu statul analizat. Aceste riscuri includ printre altele:12
schimbarea fiscalităţii;
schimbarea reglementărilor legale cu privire la investiţiile străine;
interdicţiile guvernamentale cu privire la îndatorarea externă a firmelor private.
În realizarea studiilor de ţară este foarte utilă documentarea pe teritoriul ţării
„studiate”. În urma Documentării pe teritoriul ţării analizate se constată şi completează
date referitoare la:
informaţiile statistice care lipsesc pentru finalizarea studiului;
analiza structurii politice din respectiva ţară;
analiza stării generale a populaţiei, posibilitatea de producere a unor greve,
atitudinea guvernului în astfel de situaţii;
analiza şi înţelegerea politicii economice a guvernului;
Studiile de ţară prezintă la rândul lor unele avantaje şi dezavantaje pe care le
prezint pe scurt în tabelul următor:

12
Monica Duduian, op.cit., p. 45
 Tabelul nr. 5.3. Avantajele VS Dezavantajele studiului de ţară
Avantajele studiului de ţară Dezavantajele studiului de ţară
permite o cunoaştere a ţării analizate în sunt costisitoare (2000-20000 USD/raport)
profunzime
abordarea diferenţiată a riscului de ţară  necesită mult timp
permite identificarea „punctelor de cotitură”  nu permit cuantificarea riscului necesară
în riscul de ţară pentru stabilirea preţului împrumutului
reflectă cu un grad ridicat de acurateţe  reprezintă evaluări absolute ale ţărilor şi nu
oportunităţile şi constrângerile prezente şi oferă direct informaţii despre poziţia ţării
viitoare din ţara analizată evaluate în raport cu alte entităţi suverane
rezultatele sunt utilizate pentru
fundamentarea metodelor cantitative de
evaluare
Chiar dacă studiul de ţară are aceste dezavantaje, această modalitate, de
evaluare a riscului de ţară, rămâne cea mai amplă şi mai precisă.

3.6. Acoperirea riscului de ţară

Scopul principal al acoperirii riscului de ţară este acela de a reduce

vulnerabilitatea firmei la schimbările nefavorabile ale mediului internaţional în vederea
creşterii eficienţei capitalului investit pe o piaţă externă. Pentru a acoperi riscul de ţară,
acesta trebuie identificat, de aceea analiza riscului de ţară are un rol foarte important,
aceasta ajută managerii asupra strategiei de acoperire pe care trebuie să o adopte, îi
avertizează din timp pe manageri cu privire la schimbările care au loc în climatul
economic.
Acoperirea riscului de ţară presupune existenţa unui sistem eficient de
management (gestionare) a riscului de ţară. „Managementul riscului de ţară este o
componentă a managementului internaţional şi se concretizează în totalitatea măsurilor
(strategiilor) întreprinse de firmele ce se internaţionalizează în vederea diminuării
acestuia (riscului de ţară) din operaţiunile lor”.
În vederea construirii unei strategii de acoperire a riscului de ţară trebuie avute
în vedere de către specialişti următoarele etape principale: evaluarea riscului de ţară şi
adoptarea unor măsuri adecvate de gestiune a riscului şi control al riscului.
 Identificarea riscurilor

Evaluarea riscului
Analiza riscurilor
de ţară

Clasificarea riscurilor

Identificarea probabilităţii de
materializare a factorilor de
risc şi a componentei care se
Acoperirea va materializa
(gestionarea)
riscului de ţară
Adoptarea unor măsuri de
protecţie adecvate

Figura nr. 1.3. Principalele elemente de construcţie ale unei strategii de acoperire a
riscului de ţară13

În funcţie de frecvenţa de apariţie şi gravitatea factorilor de risc de ţară,

managerii au la dispoziţie patru categorii de măsuri de acoperire: evitarea,
autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea şi adoptarea de măsuri de protecţie şi
diminuarea riscului de ţară din activităţile firmei.

frecvenţa
ridicată
MĂSURI DE
scăzută PREVENIRE EVITAREA RISCULUI
gravitate
TRANSFERUL ridicată
ASUMAREA RISCULUI
RISCULUI
scăzută

Figura nr. 2.3. Principalele alternative de gestiune a riscului de ţară

13
după Cristian Păun, Laura Păun, op.cit. p.101
 Evitarea este cea mai uşoară şi simplă metodă de reducere a riscului de ţară.
Această tehnică constă în monitorizarea permanentă a riscului de ţară pentru un anumit
grup de pieţe externe (pe care firma acţionează deja sau pe care le vizează viitor). Ca
modalitate de protecţie firma va evita să investească într-o ţară cu un nivel ridicat al
riscului. Astfel, informaţiile pe care le deţine firma trebuie să fie cât mai precise.
Totodată, atunci când se ia decizia de evitare a ţărilor cu instabilitate economică sau
politică ridicată trebuie să se ia in considerare şi oportunităţile de afaceri şi de profit. Se
poate ca decizia pe care o ia firma să fie nefavorabilă datorită pierderilor de oportunităţi
la care aceasta este implicit expusă.
Asumarea riscului este una din condiţiile reuşitei în afaceri („cine nu riscă nu
câştigă”), ele trebuie însă să-l identifice şi să-l gestioneze cât mai bine pentru a obţine
profituri cât mai mari.
Asigurarea împotriva riscului este o altă alternativă de diminuarea a acestuia.
Prin asigurarea parţială sau totală a bunurilor împotriva riscului de ţară, o
societate de asigurări preia parţial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile
politice şi economice de derulare a tranzacţiilor în mediul internaţional.
Strategiile de acoperire a riscului de ţară diferă în funcţie de riscul la care sunt
supuşi exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în
tabelul următor:
Tabelul nr. 6.3. Strategii de acoperire a riscului de ţară
STRATEGII INTERNE STRATEGII EXTERNE
EXPORTATOR diminuarea expunerii la risc: transferarea riscului asupra unui terţ:
diversificarea geografică a o bancă (creditul documentar
exporturilor; irevocabil şi confirmat);
alegerea selectivă a partenerilor. o societate comercială (factor,
ridicarea marjei beneficiarului forfetor);
includerea în preţul de vânzare a asigurător public (ex: COFACE);
unei prime de risc asigurător privat (ex: LLOYD’S)

INVESTITOR diminuarea expunerii la risc: transferarea riscului către un terţ:

subcapitalizarea filialei (limitarea convenţii bilaterale de protejare a
creşterii imobilizărilor corporale, investiţiilor;
finanţarea din credite de la băncile garanţii propuse de organismele
locale, autofinanţarea), coinvestiţia, internaţionale;
 diviziunea internaţională a garanţii publice (COFACE)
producţiei, dezinvestiţia; garanţii private
creşterea ratei de rentabilitate
acceptabile pentru finanţarea
proiectului (prin utilizarea unui
factor de reducere sau a unei prime
de risc.
CREDITOR eliminarea riscului
transferul riscului către o terţă
persoană înainte de apariţia de
apariţia sinistrului;
reducerea expunerii la risc
conversia creanţelor în
obligaţiuni;
conversia creanţelor în fonduri
proprii (transformarea creanţei în
monedă locală şi vânzarea ei către
un potenţial investitor);
schimbarea creanţelor pe piaţa
secundară;
provizionarea creanţelor.
Sursa: Gh. M. Voinea, Bogdan Zugravu, Riscul de ţară: noţiune, evaluare şi
previziune, în volumul „ Mecanismele şi instituţiile economiei de piaţă”, coordonator
prof. univ. dr. V. Turliuc, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 1997, p. 11.

Capitolul IV
Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară

Pe plan internaţional există o serie de agenţii, firme, reviste de specialitate care

au pus la punct şi utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de ţară
pe baza cărora realizează şi publică periodic clasamente de risc de ţară. Voi prezenta în
continuare câteva dintre cele mai importante organisme de evaluare a riscului de ţară
grupate după forma de organizare (agenţii, instituţii bancare, firme, reviste de
specialitate).

4.1. Agenţii de evaluare financiară a riscului de ţară

Agenţiile de evaluare a riscului estimează riscul asociat titlurilor de valoare
tranzacţionate pe piaţa internaţională cât şi riscul de ţară. Atunci când titlurile sunt
emise de către un stat suveran, riscul analizat de către agenţiile de rating este riscul de
suveran. Astfel, agenţiile de evaluare financiară – „ risk rating agencies” – au misiunea
de a formula un diagnostic asupra capacităţii generale a emitentului de obligaţiuni sau
alte instrumente de credit de a-şi îndeplini angajamentele financiare asumate. „ Rating”
reprezintă valoarea unui anumit titlu în raport cu altele emise pe piaţa financiară
internaţională sau pe cea naţională a unei ţări.
În prezent există numeroase agenţii de rating care activează în cadrul economic
mondial. În continuare voi prezenta câteva dintre acele agenţii de evaluare care deţin
supremaţia pe plan mondial: Standard & Poor’s, Moody’s Investitors Services, Fitch –
IBCA
4.1.1. Standard & Poor’s
Standard & Poor’s grupează debitorii suverani în clase de risc care reflectă
capacitatea şi voinţa acestora de a-şi îndeplini obligaţiile financiare. Estimarea riscului
suveran se face pe baza unor raţionamente calitative bazate pe14:
Situaţia politică care include indicatorii: forma de guvernare şi adaptabilitatea
instituţiilor publice; gradul de participare a populaţiei la guvernare; schimbarea non-
violentă a conducerii; gradul de consens asupra obiectivelor politicii economice;
integrarea în comerţul mondial şi în sistemul financiar internaţional; gradul de
securitate internă şi externă.
Structura economiei şi a veniturilor, care cuprinde: nivelul de trai, nivelul
veniturilor pe locuitor şi distribuirea veniturilor în societate; mecanismul economic de
piaţă sau centralizat; cantitatea şi calitatea resurselor şi gradul lor de diversificare.
Flexibilitatea fiscală care grupează indicatorii: soldul bugetului de stat, eficienţa
şi flexibilitatea sistemului de impozitare; presiunile datorate cheltuielilor bugetare.
Perspectivele creşterii economice evidenţiate prin: mărimea şi structura
economiilor şi investiţiilor; ritmul şi tipul creşterii economice.

14
După Monica Duduian, op.cit. p. 71
 Datoria publică caracterizată de: activele financiare ale guvernului; datoria
publică şi dobânda aferentă; structura datoriei publice; obligaţii privind plata pensiilor
etc.
Stabilitatea preţurilor apreciată prin: tendinţele inflaţioniste; ritmul creşterii
masei monetare şi a volumului creditelor; politica ratei de schimb; gradul de autonomie
al băncii centrale.
Flexibilitatea balanţei de plăţi, reflectată de: impactul politicii monetare şi a
celei fiscale asupra balanţei de plăţi; structura contului curent; structura fluxurilor de
capital.
Datoria externă şi lichiditatea: volumul datoriei externe şi monedele în care este
exprimată; ponderea datoriei bancare şi a altor instituţii neguvernamentale; structura
scadenţelor datoriei externe; serviciul datoriei; experienţa rambursării datoriei externe;
nivelul şi structura rezervelor şi activelor publice externe.
Pe baza evaluării acestor indicatori se acordă fiecărei ţări un scor cuprins între 1
(cel mai bun risc) şi 5 ( cel mai slab). Scorul este apoi transformat în clase de risc, pe
baza unei analize calitative realizate de personalul experimentat al agenţiei. Standard &
Poor’s utilizează şapte clase de risc pe termen scurt şi zece clase de risc pe termen lung.
Semnificaţia claselor de risc pe termen lung este următoarea:
Clasa AAA – capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor
financiare;
Clasa AA – capacitate foarte mare de îndeplinire a angajamentelor financiare;
Clasa A – capacitate mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare;
Clasa BBB – capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor financiare este bună, dar
există un anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile;
Clasa BB – vulnerabilitate mică pe termen scurt, dar un grad de sensibilitate mai
mare la şocurile economice, sociale sau politice adverse, decât al grupei BBB
Clasa B – prezent există capacitatea de onorare a angajamentelor externe, dar
viitorul este incert;
Clasa CCC – vulnerabilă în prezent şi depinzând de condiţii economice de
afaceri si financiare favorabile pentru a-şi respecta angajamentele financiare;
Clasa CC – foarte vulnerabilă în prezent;
Clasa C – au fost disfuncţionalităţi în plata datoriei, dar încă nu au fost încetate
plăţile;
 Clasa D – au apărut disfuncţionalităţi în îndeplinirea angajamentelor financiare
externe.
Clasele de risc pot primi semnele plus sau minus, care indică poziţia în cadrul
clasei, superioară, respectiv financiară. Clasele cuprinse între AAA şi BBB au caracter
investiţional, în timp ce celelalte clase au un caracter speculativ. Distincţia între
investiţional şi speculativ are un impact operaţional important deoarece managerii
fondurilor de investiţii pot decide singuri achiziţionarea unui titlu investiţional, în timp
ce pentru titlurile speculative este nevoie de un mandat special.

Tabelul nr. 1.4. Avantajele VS Dezavantajele
metodei utilizate de Standard & Poor’s
Avantajele metodei Standard & Poor’s
prezintă transparenţă şi simplicitate, metoda
putând fi înţeleasă şi de un nespecialist
asigură o bună cunoaştere a ţării, deoarece
se fundamentează pe o gamă largă de
indicatori economici, sociali şi politici.
oferă posibilitatea de comparabilitate
Dezavantajele metodei Standard & Poor’s
 factorii analizaţi sunt aceeaşi pentru toate
ţările şi astfel există posibilitatea ca un factor
neinclus în grila de indicatori să fie
semnificativ pentru ţara analizată
pune mare accent pe trecut şi depinde de
disponibilitatea informaţiilor despre ţara
analizată
existenţa subiectivismului

Deşi prezintă unele insuficienţe, metodologia utilizată de Standard & Poor’s a

condus în timp la rezultate bune, datorită faptului că a fost aplicată de analişti
experimentaţi.

4.1.2. Moody’s Investitors Services

Moody’s Investitors Services reprezintă o agenţie ce îşi are denumirea de la
John Moody care a fundamentat teoria evaluării obligaţiunilor.
Moody’s utilizează un sistem similar cu cel al agenţiei Standard & Poor’s cu
excepţia modului de codificare a claselor pentru titlurile şi creditele pe termen lung.
Moody’s Investitors Services estimează riscul de ţară pe baza următoarelor
clase de risc reflectate în tabelul următor:
Tabelul nr. 2.4. SEMNIFICAŢIE
Clasele de risc
Moddy’s
Investitors
Services
CLASA DE RISC
Aaa obligaţiuni fără riscuri care se caracterizează prin dobânzi
stabile şi condiţii de siguranţă a recuperării capitalului
Aa obligaţiuni de calitate, dar cu fluctuaţie mai ridicată a dobânzilor
A obligaţiuni de calitate medie/ridicată care reflectă unele
dificultăţi pe termen lung
Baa obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente
speculative cu posibile dificultăţi
Ba obligaţiuni a căror evoluţie nu este sigură
B obligaţiuni care nu au caracteristici investiţionale
Caa obligaţiuni cu risc ridicat, deoarece emitenţii au încetat plăţile
sau nu prezintă încredere
Ca obligaţiuni înalt speculative
C obligaţiuni cu cel mai înalt grad de risc
Sursa: Gh. M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare
internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 339

Clasele de risc de la Aaa până la Baa au caracter investiţional, iar clasele de la

Ba la C sunt speculative. Fiecare clasă poate fi divizată prin adăugarea numerelor 1, 2 şi
3. Din 1972, Moody's realizează şi evaluări pe termen scurt, utilizând următoarele
clase:
Prime 1 - capacitate de plată foarte mare
Prime 2 - capacitate "puternică" de plată
Prime 3 - capacitate de plată acceptabilă
Not prime - capacitate redusă de plată
Relaţia dintre clasele de risc pe termen scurt şi cele pe termen lung se prezintă
astfel:
 Aaa Ba1
Ba2
Aa1 Ba3
Aa2 Prime 1
Aa3
B1
A1 B2 Not prime
A2 B3
A3
Prime 2
Baa1 Caa
Baa2 Prime 3 Ca
Baa3 C

Figura nr. 1. Clasele de risc Moody’s15

Tabelul nr. 3.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei Moody’s

metodei Moody’s
Avantajele metodei Moody’s
prezintă o gamă foarte bogată de informaţii  consum ridicat de timp şi de resurse
despre ţara analizată financiare
.permite realizarea de comparaţii între ţări  grad ridicat de subiectivitate

4.1.3. Fitch – IBCA

Agenţia de evaluare a riscului de ţară Fitch – IBCA a luat fiinţă prin fuzionarea ,
în 1997, a agenţiei britanice IBCA cu agenţia americană Fitch Investors Service.
Metodologia de evaluare a riscului de ţară constă în întocmirea unui raport care
cuprinde o analiză amplă, politică, economică şi socială a statului monitorizat şi care
are următoarele capitole:
situaţia politică şi socială;
structura economiei;
politica fiscală, monetară şi valutară;
balanţa de plăţi;
15
După Monica Duduian, op.cit. p. 79
 datoria externă;
Fitch – IBCA încadrează ţările monitorizate în clase de risc omogene, cu
următoarea semnificaţie:
Tabelul nr. 4.4. SEMNIFICAŢIE
Clasele de risc
FITCH – IBCA
CLASA DE RISC
AAA obligaţiuni caracterizate prin cel mai mic risc sau capacitate
extrem de puternică de plată a obligaţiilor financiare
AA obligaţiuni pentru care riscul este foarte mic
A obligaţiuni cu risc mic
BBB obligaţiuni pentru care riscul investiţiei este foarte mic
BB obligaţiuni care sunt supuse riscului
B obligaţiuni caracterizate prin existenţa riscului investiţional
CCC obligaţiuni la care există posibilitatea încetării plăţilor
CC dificultăţi existente în respectarea unor obligaţii de plată
C reflectă titluri care au dificultăţi de plată
Sursa: Gh. M. Voinea, op.cit., p. 340

Clasele de la AAA la BBB sunt investiţionale, iar restul speculative. Clasele de

la AA până la C li se pot atribui semnele „+” sau „-” pentru a se indica poziţia în cadrul
grupei.
Pe termen scurt, clasificarea cuprinde cinci categorii, cu următoarea
semnificaţie:
Clasa A1 – obligaţiunile cu cea mai bună capacitate de plată.
Clasa A2 – capacitate de plată satisfăcătoare, dar sensibilă la modificările
adverse ale condiţiilor de afaceri economice sau financiare.
Clasa A3 – capacitate de plată adecvată, dar mai vulnerabilă decât în clasa
anterioară.
Clasa B – obligaţiuni a căror onorare depinde de modificările favorabile sau
nefavorabile ale mediului economic, politic şi financiar.
Clasa C – obligaţiuni pentru care există un risc mare de neplată sau ai căror
emitenţi au încetat deja plăţile.
Tabelul nr. 5.4. Avantajele VS Dezavantajele Dezavantajele metodei FITCH – IBCA
metodei FITCH – IBCA
Avantajele metodei FITCH – IBCA
oferă informaţii ample despre ţările  subiectivitate ridicată
monitorizate
.permite realizarea de comparaţii între ţări,  dificultate în întocmirea rapoartelor de ţară
concomitent cu o analiză personalizată a ţării şi cost relativ ridicat al analizei
fundamentată pe rapoartele de ţară

TERMEN LUNG TERMEN SCURT

AAA
AA+
AA A1+
AA-
A+
A A1
A- A2
BBB+
BBB A3
BBB-
BB+
BB B
BB-
B+
B
B-
CCC+
CCC C
CCC-
CC
C

Fig. nr. 2.4. Corelaţia dintre indicatorii pe termen scurt şi cei pe termen lung 16

Încadrarea în clase de risc depinde de aprecierile exclusiv subiective ale

specialiştilor în analiza riscului de ţară de care dispune agenţia.

4.1.4. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de

ţară utilizate de agenţiile de rating
16
După Monica Duduian, op.cit. p. 82
 Analiza comparativă a metodelor de evaluare pune în evidentă o serie de
asemănări şi deosebiri între agenţiile prezentate pe scurt în subcapitolele anterioare.
În tabelul următor voi prezenta câteva dintre asemănările şi deosebirile celor trei
agenţii:

Tabelul nr. 6.4. Asemănări şi deosebiri între DEOSEBIRI:

metodele de analiză a agenţiilor de evaluare
financiară a riscului de ţară
ASEMĂNĂRI:
atât Standard & Poor’s cât şi Moody’s şi
Fitch-IBCA estimează riscul suveran la
solicitarea clienţilor săi, debitori suverani
sau/şi investitori potenţiali.
.utilizează o gamă largă de indicatori
economici, politici şi sociali, care sunt în
marea lor majoritate aceeaşi
toate oferă posibilitatea de comparabilitate
între ţările analizate
utilizează în prealabil aceleaşi surse de
informare
Moody’s şi Fitch – IBCA elaborează studii
de ţară ample, utilizând în acest scop atât
analize cantitative/calitative, cât şi scenarii şi
metode probabilistice
Standard & Poor’s utilizează grile de
indicatori pe baza cărora construieşte numai
clasamente sintetice
 Standard & Poor’s acordă o importanţă mai
mică poziţiei regionale decât Fitch –IBCA şi
Moody’s

În cazul agenţiilor de evaluare a riscului de ţară au fost semnalate unele

imperfecţiuni printre care enumerăm:
dependenţa prea mare de trecut;
subiectivitate ridicată, la care se adaugă faptul că decidentul final nu este
funcţionarul din teritoriu, ci cel din sediul central;
lipsa de experienţă a analiştilor de risc sau slaba lor pregătire;
utilizarea unor informaţii statistice incomplete sau eronate.
La imperfecţiunile de mai sus se adaugă şi faptul că agenţiile de evaluare au
tendinţa de a-şi proteja clienţii dându-le un calificativ mai bun decât cel real, calificativ
care le permite accesul mai ieftin la finanţarea internaţională 17. Astfel, deşi au multe

17
Tudoriu Theodor, op.cit. p. 86
 imperfecţiuni, evaluările de risc de ţară ale agenţiilor internaţionale sunt necesare
datorită globalizării pieţelor financiare internaţionale.

4.2. Firme de evaluare a riscului de ţară

Firmele de evaluare a riscului de ţară se evidenţiază printr-o activitatea mai
complexă prin acoperă toată sfera de cuprindere a riscului de ţară.

Principalele caracteristici ale celor mai importante 6 firme de evaluare a riscului

de ţară sunt:

Tabel nr. 7.4. Firme de evaluare a riscului de ţară18

Firma Secţiunea Produsele Sistemul de prezentare
E.I.U. Country Risk Previziuni pe 2 ani asupra riscurilor Încadrarea în 5 clase de
Service; politice şi pe 5 ani pentru indicatorii risc (A-E) şi prezentarea
Country macroeconomici. riscurilor posibile.
Reports; Studii de ţară pentru 180 de state.
Country Informaţii privind tehnicile
Forecasts; financiare şi serviciile bancare din
Country 47 de ţări.
Profiles etc. Evaluări trimestriale ale riscului de
ţară pentru 97 de ţări în curs de
dezvoltare.
Dun & International Previziuni pe 2 ani pentru indicatorii Încadrarea în 7 clase şi
Bradstreet Risk & macroeconomici. prezentarea factorilor de
Payment risc.
Review
Frost & Political Risk Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani - prezentarea concisă a
Sullivan Inc. Country pentru regimuri posibile. riscurilor;
Reports - încadrarea în 12 clase
Political Risk Previziuni pe 18 luni şi pe 5 ani
(A+,D-);
Letter pentru: cel mai probabil regim,
- estimarea probabilităţii
tulburări politice, risc de transfer,
asociate celui mai probabil
risc de investiţie, risc de export.
regim.
Business Country Previziuni pe 5 ani şi pentru 56 de - scor mediu pe categorii
18
după Tudoriu Theodor, op.cit. p. 96
International Assessment factori: 28 de risc, 15 de de factori (0-10);
Corporation Service, oportunitate, 13 de operare; - scor mediu pe ţară (0-
Annual Matricea riscuri/oportunităţi; 100).
Forecast 7 indici de ţară.
Business Previziuni pe 1-5 ani pentru indexul Scorul fiecărei ţări (0-100)
Risk Service riscului politic,indexul riscului de
operare, indexul repatrierii
profitului, indexul oportunităţilor de
profit.
Foreland Riscul creditorului:
- calitativ : evaluarea condiţiilor de operare;
BERI, S.D.
- de mediu: evaluarea condiţiilor de mediu;
- cantitativ: evaluarea computerizată a capacităţii de plată.

Force - Previziuni socio-politice; Analize concise şi

- Previziuni economice; recomandări.
- Previziuni financiare;
- Condiţii de operare.
International International Previziuni pe un an pentru 13 factori Risc politic (0-2);
Reports, Inc. Country Risk de risc politic, 5 factori de risc Risc financiar (0-10)
Guide financiar şi 6 factori de risc Risc economic (0-15)
(ICRG) economic plus indexul general Index general (0-100).

O preocupare esenţială a firmelor de evaluare a riscului de ţară este realizarea a

numeroase prognoze şi previziuni privind evoluţia socio-politică şi macro-economică a
statelor monitorizate.
În continuare voi prezenta trei dintre cele mai importante firme de evaluare a
riscului de ţară: Business Environmental Risk Information, The Economist Intelligence
Unit, International Country Risk Guide.

4.2.1. Business Environmental Risk Information (BERI)

BERI evaluează riscul de ţară cu ajutorul următoarelor servicii:
1) Bussines Risk Service – care oferă previziuni pentru o perioadă de la 1 la 5
ani pentru riscul politic, riscul activităţilor dintr-o anumită ţară (riscul de operare),
oportunităţile de afaceri şi riscul repatrierii profitului.
 2) Foreland – estimează riscul împrumuturilor internaţionale, din punct de
vedere cantitativ, de mediu şi calitativ.
3) Force – este o metodă care se bazează pe metoda scenariilor şi oferă
previziuni asupra domeniului economic, financiar şi socio-politic, prezintă analize
concise şi recomandări în funcţie de specificul ţării analizate.
La modul general BERI (Bussines Environmental Risk Information) utilizează
un model de analiză a riscului de ţară bazat pe scoruri şi pe cuantificarea influenţei
diferiţilor factori de risc. Acest model presupune acordarea de către specialişti a unor
scoruri individuale în număr de zece variabile politice. Fiecare dintre acestea pot primi
până la şapte puncte din partea analistului expert; acest punctaj este echivalent cu o
situaţie de optim, dar se pot adăuga şi bonusuri, putându-se la zece puncte pentru
fiecare variabilă. Numărul maxim de puncte este de 100. Punctele acordate sunt
pozitive şi nu negative ca în cazul altor modele utilizate.
Variabilele folosite de model pentru evaluarea riscului politic al unei ţări sunt:
cauze interne ale riscului politic: fracţionalizarea spectrului politic,
fracţionalizarea grupurilor etnice şi/sau religioase şi puterea fiecărei fracţiuni (aceste
fracţionalizări pot determina distorsiuni şi instabilitate ridicată cu efecte negative asupra
climatului investiţional), măsuri restrictive utilizate pentru menţinerea puterii,
mentalităţi (xenofobie, naţionalism, corupţie), condiţii sociale de viaţă, organizarea şi
puterea forţelor de stânga;
cauze externe ale riscului politic: dependenţa şi/sau importanţa ţării pentru o
putere ostilă, influenţe negative ale puterilor politice regionale;
simptomele riscului politic: conflicte sociale, instabilitate provocată de
schimbări neconstituţionale şi războaie de gherilă.
În funcţie de punctajul total obţinut de fiecare, ţările se pot situa în una din
următoarele grupe19:
risc redus, mediu stabil între 70-100 puncte;
risc moderat existând posibilitatea unor evoluţii nefavorabile de natură să
afecteze operaţiunile pe termen scurt 55 – 69 puncte;
risc ridicat penru afacerile investiţionale străine 40 – 54 puncte;
condiţii de risc inacceptabile pentru derularea de afaceri şi investiţii de către
firmele străine 0 – 39 puncte.

19
Cristian Păun, Laura Păun, op.cit. p. 209
 Indicele BERI de risc de ţară se calculează pe baza scorurilor individuale ale
fiecărei variabile, pentru fiecare ţară. De asemenea, se realizează corelaţii între fiecare
variabilă şi indicatorul BERI de risc şi între variabilele individuale.
Sunt furnizate clasamente diferite pentru situaţia actuală a riscului de ţară pentru
fiecare stat considerat, precum şi previziuni pe 5 respectiv 10 ani.
4.2.2. The Economist Intelligence Unit (E.I.U.)
The Economist Intelligence Unit face parte din cadrul grupului The Economist
şi furnizează opt tipuri de servicii în domeniul evaluării riscului: country risk service,
care oferă informaţii trimestriale trimestriale ale riscului de ţară pentru 97 de state în
curs de dezvoltare; country reports realizează studii de ţară şi acoperă 180 de state;
country profiles realizează evaluare detaliată a fiecărui stat; country forecasts explică
prognozele realizate de E.I.U. pentru următorii 5 ani; business operations reports oferă
informaţii despre situaţia curentă din 36 dintre ţările acoperite de E.I.U.; E.I.U. business
newsletters furnizează informaţii asupra evoluţiilor regionale; investing, lincesing &
trading conditions aboard este un ghid al condiţiilor de afaceri din 60 de ţari; financing
foreign operations oferă informaţii despre tehnicile financiare din 47 de ţări.
Categoriile de indicatori în cazul analizei riscului de ţară sunt următoarele :
riscul de creditare pe termen mediu – lung;
riscul politic şi de politică economică;
riscul comercial pe termen scurt.
Acestor categorii de indicatori li se acordă puncte, apoi sunt ponderaţi cu
următoarele procente 45%, 40%, respectiv 15%, însumaţi şi apoi împărţiţi pe grupele
corespunzătoare:

Tabel nr. 8.4. Scorul pe clase de risc acordat Clasa A

de EUI
0-20 puncte
25-40 puncte Clasa B
45-55 puncte Clasa C
60-75 puncte Clasa D
80-100 puncte Clasa E
Sursa Theodor Tudoriu, Riscul de ţară, Ed. Lucreţius, Bucureşti, 1998

Definiţiile claselor de risc sunt :

 Clasa A: ţări fără constrângeri valutare asupra capacităţii de plată, fără
probleme în finanţarea activităţii comerciale, cu un guvern funcţional, capabil să aplice
eficient politica economică.
Clasa B: ţări fără constrângeri valutare semnificative, dar cu politici economice
sau structuri politice aflate sub semnul întrebării. Au acces la pieţele de capital, nu
există riscuri semnificative privind tranzacţiile comerciale, dar riscul politic şi cel de
politică economică trebuie supravegheat.
Clasa C: ţări cu antecedente privind crize valutare periodice şi probleme
politice, cu dezechilibre interne şi externe persistente, dar controlabile.
Clasa D: ţări cu probleme economice şi politice care au eşuat în implementerea
reformelor ori s-au blocat în fazele lor iniţiale.
Clasa E: ţări cu un nivel înalt şi în creştere al arieratelor, caracterizate de
dezechilibre fiscale severe şi de hiperinflaţie. Acestea se află în pragul războiului civil
sau înregistrează schimbări politice violente. Riscul politic este, de obicei ridicat.
Întreruperea relaţiilor cu FMI. Este un criteriu adiţional, considerându-se că
aceste state întâmpina dificultăţi serioase, pe care nu le vor putea depăşi curând.

4.2.3. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de

ţară utilizate firmele de evaluare
Firmele de evaluare în comparaţie cu agenţiile de rating se caracterizează printr-
o activitate mai complex, care acoperă riscul suveran, dar şi riscul de ţară generalizat.
Modele de analiză folosite de firme acoperă toate tehnicile teoretice cunoscute,
începând cu listele de control şi terminând cu studiile de ţară.
În analiza riscului de ţară de către firmele internaţionale sunt prezente
următoarele elemente: situaţia economică şi stabilitatea politicii economice din care
reies dificultăţile ce apar în capacitatea investiţiilor străine de a genera profit şi
problemele privind repatrierea profitului; stabilitatea politică care urmăreşte
posibilitatea de expropriere .
În evaluarea situaţiei economice, politice şi sociale toate firmele utilizează
indicatori cantitativi şi variabile calitative.

4.3. Evaluarea riscului de ţară de instituţiile bancare

 Riscul la care se supune o bancă comercială într-o activitate de creditare
internaţională este acela ca debitorii să nu dispună la un moment dat, de valuta necesară
pentru plata obligaţiunilor care decurg din împrumutul extern. Dacă acest risc apare din
cauza unor condiţii aflate sub controlul guvernului statului partener, atunci el este risc
suveran. Băncile în relaţiile lor internaţionale au acordat tot mai multe credite statelor şi
astfel au devenit preocupate de evaluarea riscului de ţară.
4.3.1. Metodologia utilizată de Citibank
Sistemul de evaluare a riscului de ţară utilizat de Citibank este organizat ca un
sistem de alarmare rapidă, în elaborarea căruia au fost respectate următoarele
principii20:
construirea unui sistem de comunicare interbancară, care să asigure o circulaţie
rapidă şi continuă a informaţiilor între filialele din străinătate şi centrul decizional;
utilizarea directă a estimărilor de risc de ţară în stabilirea plafoanelor de
împrumut către o anumită ţară;
evitarea unor creşteri bruşte ale expunerii într-o anumită ţară; creşterea
expunerii este decisă numai după o profundă analiză a perspectivelor ţării şi a profitului
bancar.
Sistemul de evaluare a riscului de ţară de către Citibank presupune parcurgerea
următoarelor etape:
evaluare nevoilor şi posibilităţilor clienţilor internaţionali ai Citicorp.;
analiza mediului de afaceri din ţara debitoare, în funcţie de caracteristicile
debitorului şi de orizontul de timp al împrumutului;
analiza şi anticiparea evenimentelor naţionale şi internaţionale cu potenţial
favorabil sau advers asupra afacerilor Citicorp;
aplicarea tehnicilor calitative şi cantitative de prelucrare a informaţiilor cu
privire la ţara împrumutată.
Citibank monitorizează continuu ţările debitoare şi îşi fundamentează
aprecierile calitative pe o mare varietate de indicatori statistici. Aceşti indicatori se
referă la :
condiţiile economice interne ;
situaţia balanţei de plăţi;
accesul la finanţarea internaţională;
datoria externă;
20
Monica Duduian, op.cit. p.51
 situaţia politică şi externă;
rezistenţa la şocurile externe
Indicatorii sunt analizaţi în interdependenţa lor, de către analişti bancari
experimentaţi, care apoi decid nivelul riscului de ţară. Citicorp şi-a construit propria
bază de date cu privire la debitori şi se află într-o căutare continuă de indicatori care să
reflecte cât mai real situaţia generală a unei ţări.
Sistemul de evaluare a riscului de ţară este asistat de calculator, iar rezultatele
evaluării poartă forma unui studiu de ţară.
Tabel nr. 9.4. Avantaje şi dezavantaje ale sistemului Citibank
Avantaje ale sistemului Citibank Dezavantaje ale sistemului
Citibank
bună cunoaştere a debitorilor gradul înalt de subiectivitate
identificarea oportunităţilor de afaceri dintr-o ţară consumul mare de timp
semnalează evenimentele cu potenţial advers asupra consumul mare de resurse
riscului de ţară financiare
fundamentează strategia de împrumuturi internaţionale
atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung
schimbări rapide ale expunerii bancare în funcţie de
nivelul estimat al riscului de ţară
Sursa: Monica Duduian, Evaluarea riscului de ţară, Ed. All Beck, 1998, p. 52-53

4.3.2. Metodologia utilizată de Bank of America

Sistemul de evaluare utilizat de Bank of America diferă mult de cel al Citibank,
în sensul că nu este un sistem de alarmare rapidă, ci unul care combină analiza
cantitativă u cea calitativă.
Bank of America a început să evalueze riscul de ţară încă din anii ’60, evoluând
în timp de la raţionamente pur calitative la sistemele asistate pe calculator. Estimarea
riscului de ţară de către Bank of America presupune parcurgerea următoarelor etape:
Calcularea rating-ului riscului de ţară;
Stabilirea limitelor maxime de expunerea;
Monitorizarea limitelor reale ale expunerii dintr-o anumită ţară.
Evaluarea riscului de ţară începe prin colectarea informaţilor, fie direct din
publicaţiile statistice, fie cu ajutorul unor chestionare completate de economişti şi
consilieri bancari experimentaţi. Chestionarele sunt astfel concepute încât, pe de o parte
să permită includerea unor variabile specifice unei ţări, iar pe de altă parte să permită
posibilitatea realizării de comparaţii între ţări. Pe baza acestor chestionare, se acordă un
punctaj subiectiv fiecărei variabile calitative sau cantitative.
Informaţiile culese din publicaţiile naţionale şi internaţionale sunt grupate în trei
categorii de variabile, şi anume: lichiditate, politică monetară şi fiscală şi structura
economică. Astfel grupate, variabilele sunt integrate într-un sistem econometric care
conduce la calcului indicelui capacităţii de servire a datoriei pe termen scurt, mediu şi
lung, pe o scală de risc de la 0 (risc foarte mare) la 100 (risc 0).
Bank of America a ajuns la concluzia că indicatorii lichidităţii reflectă
capacitatea unei ţări de a-şi onora datoria pe termen scurt (sub un an), în timp ce
indicatorii structurii economice reflectă aceeaşi capacitate pe termen lung (cinci ani).
Pentru datoria pe termen mediu (trei ani) s-a considerat că cea mai bună combinaţie este
cea dintre variabilele structurale şi cele politice.
Chestionarul economic include următorii indicatori economici interni şi externi:
eficacitatea politicii monetare;
eficienţa politicii fiscale guvernamentale, inclusiv a metodelor de acoperire a
deficitului bugetar;
impactul politicilor de ajustare asupra sectorului financiar;
atitudinea guvernamentală faţă de investiţiile interne şi străine;
programul de dezvoltare economică;
calitatea managementului general;
structura economică şi bogăţia în resursele naturale;
calitatea forţei de muncă;
nivelul de dezvoltare al infrastructurii;
structura P.I.B.;
gradul de diversificare al exporturilor şi importurilor pe grupe de măfuri şi zone
geografice;
accesul la credite internaţionale;
politica cursului de schimb;
relaţiile economice regionale;
accesul la credite concesionale.
Chestionarul se încheie cu o întrebare foarte deschisă, referitoare la aspectele pe
care subiectul le consideră importante şi care nu au fost acoperite de întrebările
anterioare.
 Chestionarul politic evaluează capacitatea şi dorinţa unei ţări de a-şi onora
angajamentele externe şi cuprinde trei categorii de factori:
controlul guvernamental;
conflictele sociale potenţiale;
factorii externi.
În ambele chestionare celor intervievaţi li se cere părerea cu privire la
probabilitatea de eroare a evaluării. Rating-ul de ţară obţinut cu ajutorul sistemului
statistic şi al chestionarelor este apoi utilizat pentru:
stabilirea nivelului maxim al împrumuturilor ce pot fi acordate unei ţări;
fundamentarea deciziei de înfiinţare a unor sucursale;
stabilirea provizioanelor pentru pierderile posibile din împrumuturile
internaţionale.

4.3.3. Metodologia utilizată de Credit Lyonnais

În evaluarea riscului de ţară, sistemul elaborat de Credit Lyonnais combină
analizele cantitative cu cele calitative şi cu modelele econometrice. Sistemul este
structurat pe două categorii de indicatori: economici şi socio-politicii Selectarea
indicatorilor relevanţi s-a realizat cu ajutorul unui model econometric, construit pe baza
observaţiilor empirice. în modelul econometric au fost testaţi cincizeci de indicatori,
dintre care nouăsprezece au fost găsiţi relevanţi.
Indicatorii relevanţi au fost grupaţi în cinci categorii după cum urmează:
• Balanţa de plăţi (6 indicatori).
• Datoria externă şi rezervele (4 indicatori).
• Mărimea, structura şi ritmul de creştere al P.N.B. (4 indicatori).
• Bugetul de stat şi preţurile (3 indicatori).
• Situaţia socio-politică (2 indicatori).
Valorile indicatorilor economici sunt transformate în indici pe o scală de la 1 la
99. Indicatorii socio-politici sunt şi ei transformaţi în indici în funcţie de aprecierile
subiective ale specialiştilor bancari, exprimate prin intermediul unui chestionar.
Indicii sunt apoi combinaţi în cadrul a patru categorii, pe baza unor ponderi
stabilite astfel încât indicele agregat pentru fiecare categorie să aibă o valoare cuprinsă
între 0 şi 99. Ponderea variabilelor cantitative rezultă din combinarea testelor
econometrice cu aprecierile subiective, iar cea a variabilelor calitative este exclusiv
subiectivă.
 În funcţie de valoarea indicelui final, ţările analizate sunt grupate separate, pe
termen scurt şi pe termen lung, în patru categorii:

Tabel nr. 10.4. Grupe de risc Grupa

Credit Lyonnais
Valoarea indicelui de risc
Peste 76 1 (cea mai sigură)
51-74 2
26-50 3
Sub 26 4 (cea mai riscantă)
Sursa: Theodor Tudoriu, op. cit. p. 81

Sistemul utilizat de Credit Lyonnais permite realizarea de comparaţii între ţări.

Sistemul este utilizat atât la clasificarea ţărilor debitoare, cât şi la fixarea nivelului
maxim al expunerii bancare.
Printre dezavantajele aplicării acestui sistem se numără subiectivitatea care
decurge mai ales din ponderile acordate diferitelor variabile şi din estimările situaţiei
socio-politice. Sistemul se caracterizează şi printr-o mare simplificare a realităţii.
O dată elaborat, modelul poate fi aplicat cu uşurinţă, dar nu permite
identificarea schimbărilor bruşte ale riscului dintr-o ţară, ca în cazul modelelor Citibank
şi American Security Bank.

4.3.4. Diferenţe şi asemănări în abordarea modelelor de evaluare a riscului de

ţară utilizate de instituţiile bancare

Analiză comparativă a metode lor de evaluare a riscului de ţară folosite de

instituţiile bancare dovedeşte varietatea tehnicilor de evaluare şi lipsa de uniformitate în
tratarea riscului de ţară.

Tabelul nr. 11.4. Citibank Bank of America Credit Lyonnais

Asemănări şi
deosebiri între
instituţiile
bancare de
evaluare a
riscului de ţară

 urmăresc stabilirea nivelului optim al expunerii într-o ţară şi

ASEMĂNĂRI stabilirea provizioanelor, a portofoliului bancar, a strategiei pe
termen lung;
 subiectivitate datorită metodelor de informare pe care le
folosesc.

DEOSEBIRI

Din punct de  utilizează datele utilizează statisticile internaţionale şi

vederea a sursei transmise în mod naţionale şi pe baza de administrare de
de informaţii continuu de chestionare funcţionarilor bancari
funcţionarii bancari
şi informaţiile din
statisticile naţionale
Din punct de studiul de ţară Modelele Modelele
vedere a +sisteme de econometrice + econometrice +
tehnicilor de alarmare rapidă analize analize
evaluare +analize cantitative/calitative cantitaive/calitative
cantitative/calitative

Din punct de
vedere al Rating de ţară Rating de ţară Indicatori de risc +
produsului final matricea
credibilităţii

4.4. Reviste de specialitate

4.4.1 The Economist
Modelul utilizat de revista The Economist a fost publicat pentru prima dată în
anul 1986. În evaluarea riscului de ţară erau utilizate un număr de circa 14 variabile
care totalizau 100 de puncte. Aceste variabile erau grupate în trei categorii:
 factori economici care totalizau 33 de puncte;
factori politici care totalizau 50 de puncte;
factori sociali cărora le erau atribuite 17 puncte.
Modelul presupune realizarea de scoruri pentru fiecare factor şi ţară analizată şi
obţinerea unui indice global al riscului, în funcţie de care se poate realiza o clasificare a
ţărilor analizate

4.4.2. Institutional Investors

Unul din cele mai cunoscute clasamente de risc este cel realizat de revista
Institutional Investors, obţinut ca o medie a estimărilor realizate de 80-100 de instituţii
financiar-bancare. Acest clasament este folosit în prezent ca punct de referinţă de
mediile internaţionale de afaceri. Institutional Investors grupează ţările în cinci clase de
risc notate de la A la E, a cor semnificaţie este următoarea:
Tabelul nr. 12.4. Clasele de risc Institutional Investors
CLASA DE RISC INTERPRETARE
A corespunde unui nivel minim al potenţialului de risc de ţară
B Corespunde unui nivel acceptabil de risc, existând
posibilitatea unor pierderi reduse;
C indică un nivel critic al riscului de ţară, pierderi potenţiale
mari, pentru proiectele pe termen lung se recomandă
obţinerea de garanţii guvernamentale;
D nivel ridicat la riscului de ţară şi pierderile pot fi totale, se
recomandă evitarea sau aşteptarea;
E nivel maxim al riscului de ţară, se recomandă evitarea
orcărui tip de tranzacţie.
Sursa: Cristian Păun, Laura Păun, Riscul de ţară, Ed.Economică, Bucureşti,
1999, p. 21

Capitolul V
Analiza riscului de ţară al României

România a pornit în tranziţia la economia de piaţă, cu un handicap major şi a

avut greutăţi mari în a se desprinde de trecutul ei politic şi economic. După câştigarea
libertăţii atât politice cât şi economice, au apărut mari dispute legate de privatizare,
ritmul reformelor economice, atitudinea faţă de capitolul străin, dispute politice care au
afectat coerenţa şi consecvenţa politicii de reformă.
Între 1990 şi 1992, România a cunoscut o primă recesiune de amploare (aşa
cum a existat în toate ţările de tranziţie), cu rate ale inflaţiei de trei cifre. Între 1993 şi
1996 s-au înregistrat o dinamică pozitivă a producţiei şi o scădere a inflaţiei dar
concomitent, s-au acumulat tensiuni ce s-au reflectat în creşterea rapidă a datoriei şi
dificultăţi mari în finanţarea deficitelor externe.
În 1997, s-au întreprins măsuri de ajustare structurală pornindu-se de la
realitatea că Banca Centrală avea rezerve scăzute (sub 700 milioane USD) şi inflaţia
lunară trecuse o cifră în ultimul trimestru al anului 199621.
Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-şi consolideze rezervele
valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o mare criză în 1999. Pe de altă parte, este de
arătat că măsurile adoptate în acest an (1999) au avut costuri majore şi au condus la un
declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999.
Perioada 2001 - 2003 a fost caracterizată de o creştere a investiţiilor străine,
datorată în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investiţiilor
directe care acordă facilităţi fiscale celor ce aleg să investească în România mai mult de
1 milion de dolari, iar creşterea economică din 2003 a fost de 4,9%.
În anul 2004 situaţia României în cifre stă astfel: creştere economică de 8,1%
(cu mult peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei şi construcţiilor
cu un aport de peste 46,6%; rata inflaţiei a fost de 9%, iar rata şomajului a fost de 4,1%.

5.1. Evaluarea situaţiei economice şi politice a României

5.1.1. Evaluarea situaţiei economico-financiare

Analiza economico-financiară a anului 2003

În anul 2003 economia românească a conţinut tendinţele favorabile din anii
anteriori în privinţa creşterii economice, dezinflaţiei, controlului deficitului bugetar şi
reducerii şomajului.

21
Daniel Dăianu, România şi Uniunea Europeană.Inflaţie, balanţa de plăţi, creştere economică. Ed.
Polirom, Iaşi, 2002, p. 12
 Produsul intern brut la nivelul anului 2003 a avut un ritm anual de creştere de
4,9% (PIB2003=1890778,3 mld lei; PIB2002=1512616,8 mld lei, deflatorul PIB = 119,2%),
produsul intern brut pe locuitor la nivelul anului 2003 era de 86996,3 mii lei/locuitor,
cu 17993,6 mii lei/locuitor mai mult ca în 2002.
Consumul final total a avut în 2003 un ritm anual de creştere de 6,9% şi o
pondere în PIB de 83,3% în creştere cu 1% faţă de 2002 (Consum final
total2002=1243106,9 mld lei; Consum final total2003=1574536,3 mld lei).
Formarea brută de capital fix a înregistrat în 2003 un ritm anual de creştere de
9,2%. Rata de investiţie pentru anul 2003 a fost de 22,52%, cu 1,2 puncte procentuale
mai mare decât cea din anul 2002.
Industria în anul 2003 a avut un ritm anual de creştere de 4,6% şi o pondere de
28,4% în PIB, nivel egal cu cel din 2002. Cele mai semnificative creşteri s-au
consemnat în următoarele ramuri (între 15,9% şi 40,2%): textilă, cauciuc şi mase
plastice, aparatură şi instrumente medicale de precizie, mijloace de transport. Evoluţii
diametral opuse au înregistrat metalurgia şi industria prelucrătoare de ţiţei cu scăderi de
producţie de 19,1% şi respectiv 9,7% comparativ cu 2002.22
Construcţiile au înregistrat în anul 2003 o creştere de 7% şi o pondere în PIB de
5,7% cu 0,1% mai mare decât în 2002.
Agricultura în anul 2003 a avut o variaţie pozitivă de 3% şi o pondere în PIB de
11,7% cu 0,3% mai mare faţă de 2002.
Serviciile au înregistrat un ritm anual de creştere de 5,2% şi o pondere în PIB de
44,6% cu 0,5% mai puţin ca în 2002. Ponderea mai mică a serviciilor în PIB se
datorează creşterii semnificative a agriculturii în PIB cu 3% faţă de anul precedent.
Pe parcursul anului 2003 rata şomajului s-a diminuat cu 1,2%, ajungând în luna
decembrie la 7,2%. La această scădere a şomajului a contribuit creşterea economică şi
măsurile luate de guvern cu privire la stimularea ocupării forţei de muncă, Legea nr.
76/2002.
Rata inflaţiei s-a situat la 14,1%, şi a înregistrat o medie anuală de 15,3%.
Scăderea faţă de anul 2002 este de 3,7% la sfârşitul perioadei şi de 7,2% la media
anuală. Factorii care au influenţat dezinflaţia au fost:
încetinirea deprecierii nominale a monedei naţionale faţă de coşul euro-dolar;

22
rapotul anual BNR pentru 2003 , www.bnro.ro/publicaţii
 reducerea corecţiilor aplicate preţurilor administrate de la 23,5% în 2002 la
17,4% în 2003 şi astfel preţurile administrate au avut o contribuţie de 3,8% la inflaţia
anului 2003, faţa de 4,6% în anul 2002;
evoluţia favorabilă a preţurilor pentru import pentru bunuri industriale şi de
consum, valoarea unitară a importurilor diminuându-se cu 3,3% faţa de anul 2002;
stabilitatea cadrului fiscal care a făcut ca puţinele măsuri cu caracter fiscal să
aibă un impact limitat asupra inflaţiei.
Dintre factorii care au contribuit la creşterea presiunii inflaţioniste sunt23:
creşterea salariului mediu brut cu 23,6% în termeni nominali şi cu 7,2% în
termeni reali;
majorarea cererii de consum, stimulată atât de creşterea veniturilor populaţiei,
cât şi de politica de expansiune agresivă a creditului către gospodării, promovată de
majoritatea băncilor comerciale. Astfel economiile populaţiei (în lei) au scăzut în
termeni reali cu 1,8% în decembrie 2003 faţă de decembrie 2002;
continuarea acumulării de arierate în economie.
Deficitul general consolidat a fost de 2,3% din PIB, veniturile au înregistrat un
nivel de 30% din PIB, în timp ce cheltuielile un nivel de 32,3% din PIB.

Tabel 1.5. Evoluţia soldului bugetului general consolidat

2002 2003
mld. lei % în PIB mld. lei % în PIB
Deficit convenţional -39827 -2,6 -43769 -2,3
Surplus(+)/Deficit(-),primar 5975 0,4 -3749 -0,2
Sursa: Raportul BNR pentru anul 2003

Gradul de fiscalitate calculat ca raport între veniturile fiscale colectate la

bugetul general consolidat şi PIB s-a situat la nivelul anului 2003 la 27,9% din PIB,
având o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de nivelul anului 2002.
În anul 2003, balanţa de plăţi a consemnat adâncirea soldului negativ al contului
curent până la nivelul de 2 877 milioane euro, cu 77,3% superior celui înregistrat în
anul precedent. Ponderea deficitului contului curent în PIB a fost de 5,7%, în creştere
cu 2,3% faţă de anul 2002. Influenţa determinantă asupra contului curent a avut-o
deficitul balanţei comerciale, a cărui pondere în PIB a crescut de la 5,7 % în anul 2002
la 7,9% în anul 2003.
23
raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii
Tabel 2.5. Contul curent (mil. euro) 2002 2003
INDICATOR
a) Sold balanţă comercială (bunuri) -2752 -3955
export (FOB) 14675 15614
import (FOB) 17427 19569
b) Servicii, net 5 62
c) Venituri, net -488 -623
d) Transferuri curente, net 1612 1639
SOLD CONT CURENT -1623 -2877
Sursa: Raportul anual BNR pentru 2003

Investiţiile directe nete ale nerezidenţilor în România au însumat 1 627 milioane

euro, în creştere cu 34,2% faţă de anul 2002, peste 70% din acestea reprezentând
participaţii la capital şi credite acordate de firmele străine întreprinderilor româneşti în
care au investit. Principalele activităţi spre care s-au orientat investiţiile străine directe
au fost: industria, serviciile profesionale, comerţul cu ridicata, transporturile, comerţul
cu amănuntul, construcţiile, turismul şi agricultura. Principalele ţări investitoare au fost:
Franţa, Germania, Italia, Olanda şi SUA.
Finanţarea externă netă din împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung a
însumat 1 034 milioane euro, mai redusă cu 37% decât în anul 2002, evoluţie
determinată îndeosebi de scăderea volumului de credite contractate de sectorul
nebancar şi de influenţele rezultate din variaţia cursului de schimb EUR/USD. Intrările
nete din împrumuturi şi credite pe termen scurt au fost de 381 milioane euro, în creştere
cu 9,2% faţă de anul precedent.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2002
cu 4,8%, ajungând la 15,4 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe în
valoare de 2,1 miliarde euro.
Indicatorii de îndatorare externă s-au situat şi în anul 2003 în limite normale.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a reprezentat 33,4% din PIB la sfârşitul anului
2003 şi 84,2% din exportul de bunuri şi servicii, în scădere faţă de anul precedent. Rata
serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a scăzut de la 21,1% în anul 2002 la
17,6% în anul 2003, tendinţă imprimată de creşterea exportului de bunuri şi servicii. În
acelaşi timp, gradul de acoperire a rezervei oficiale a Băncii Naţionale a României s-a
redus de la 4,2 la 4,1 luni de import, datorită evoluţiei importului de bunuri şi servicii.
 Figura 1.5. Evoluţia indicatorilor datoriei externe24

Rezervele oficiale ale BNR au atins cota de 7,5 miliarde euro, la sfârşitul anului
2003, reprezentând echivalentul a 4,1 luni de importuri de bunuri şi servicii în scădere
faţă anul trecut datorită dinamicii mai rapide a importurilor (4,2 luni de importuri de
bunuri şi servicii în 2002, rezerva de 7 miliarde euro). Acest nivel reprezintă un nivel
adecvat conform standardelor internaţionale.
Moneda naţională s-a apreciat cu 3,3% faţă de coşul valutar euro-dolar. Evoluţia
divergentă a celor două monede a făcut ca leul să se aprecieze faţă de dolarul american
cu 16,3% şi să se deprecieze cu 3,7% faţă de moneda euro.
La începutul anului 2003 Banca Naţională a României a decis trecerea la euro
ca monedă de referinţă a pieţei valutare, ţinând cont de preponderenţa tranzacţiilor
efectuate în această monedă, de structura pe valută a datoriei externe şi de exigenţele
procesului de integrare în UE.

Analiza situaţiei economico-financiară pentru anii 2004-200525

Pentru anul 2004 s-a înregistrat o rată de creştere economică de 8,1% cu 3-4
puncte procentuale peste media europeană, rata inflaţie a fost de 9%, iar rata şomajului
24
după raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii
25
analiza situaţiei economico-financiare din anii 2004 şi 2005 s-a făcut pe baza estimărilor apărute în revistele de
specialitate (Capital, Lumea în 2005) şi pe baza buletinelor intermediare publicate de BNR.
de 4,1%. Creşterea economică aferentă acestui an se datorează în principal agriculturii
(în acest an înregistrându-se producţii record) apoi industriei şi construcţiilor toate
având un aport estimat de 46,6%.26
În ceea ce priveşte domeniul privatizării, vânzarea Petrom către OMV, pentru
suma de 1,7 miliarde dolari, a fost declarată de către Economist Intelligence Unit ca
fiind cea mai valoroasă tranzacţie a anului 2004. În 2005 se presupune că privatizarea
Casei de Economii şi Consemnaţiuni va fi evenimentul anului, aşa cum a fost Petrom în
2004.
Pentru nivelul anului 2005 se estimează un produs intern brut de 80 de miliarde
de dolari (PIB/locuitor de 3700 USD), o inflaţie de 8,5%, o creştere a consumului final
cu 4,4%, industria cu 5,1%, construcţiile cu 8,8%, serviciile cu 5,7% şi agricultura,
pentru care se estimează o creştere de numai 2,9% ,după ce în 2004 creşterea a fost de
15,5%. Pentru exporturi, prognoza anului 2005 indică un avans de 18,9%, sub nivelul
de 21,7% prognozat pentru 2004; pentru importuri se prognozează o creştere de 17,4%,
faţă de 20,1% pentru 2004. La nivelul contului curent, deficitul este estimat la 5,3% faţa
de 5,5% estimat pentru 2004. În 2005 sunt aşteptate creşteri semnificative pe piaţa
farmaceuticelor, la vânzările de autoturisme şi autovehicule şi la categoria electronice şi
electrocasnice.
În ceea ce privesc investiţiile străine sunt două perspective care se aşteaptă a se
realiza. Prima prevede o scădere a fluxului de capital străin în 2005, ca urmare a
introducerii noii legislaţii europene care elimină unele facilităţi acordate investitorilor.
A doua variantă, care este mai optimistă, se referă la noul Investment Grade acordat
României de agenţia FITCH-IBCA, precum şi recunoaşterea de către UE a statutului de
economie de piaţă funcţională, situaţii care ar putea şi alţi investitori să se orienteze să
investească în economia românească.27 Totodată semnarea Tratatului de Aderare la
Uniunea Europeană din 26 aprilie 2005 este un alt atu care ar putea atrage investiţii
străine în ţară şi ar putea influenţa rating-ul acordat de agenţiile specializate asupra
riscului de ţară.
5.1.2. Analiza componentelor politice ale riscului de ţară pentru România
În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când aproape toate
celelalte ţări comuniste începuseră tranziţia, România se adâncea tot mai mult în criză şi
în izolare economică şi politică. Alocarea centralizată şi ineficientă a resurselor şi
26
Capital, Lumea în 2005, p.87
27
Capital, Lumea în 2005, p. 102
restituirea integrală a datoriei externe a condus la reducerea până la stopare a
investiţiilor în industrie, infrastructură şi în sectorul social.
După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, înlocuită cu teama şi atitudinea
precaută în faţa reformelor economice. Pe scena politică au luat naştere numeroase
partide politice ce doreau să preia puterea. Imediat după decembrie 1989, controlul
interimar al ţării a fost luat de Frontul Salvării Naţionale. În 1992 au loc primele alegeri
democratice. Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize
politice, de schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare.
Toate acestea au făcut ca procesul de tranziţie la economia de piaţă să încetinească şi
situaţia economico-socială să se înrăutăţească. Mineriada, grevele angajaţilor din
întreprinderile se stat, grevele cadrelor didactice şi alte evenimente de nemulţumire
socială au înrăutăţit imaginea României peste hotare. În această perioadă nici indicatorii
economici nu arătau prea bine, deficitul PIB era ridicat, rata inflaţiei a avut cote foarte
ridicate de până la 151,4% în 1997, rata şomajului era şi ea foarte ridicată. Lipsa
politicilor economice adecvate a făcut ca situaţia în această perioadă să conducă la
instabilitate economică şi socială.
Instabilitatea cadrului legislativ şi instituţional a afectat puternic investitorii
străini atât direct, cât şi indirect: în mod direct prin descurajarea iniţiativei de investiţie
în condiţiile imposibilităţii pregătirii unui plan de afaceri şi indirect prin afectarea
întregului climat de afaceri şi a întregii evoluţii economice care au devenit total
neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investiţiilor în economie, etc.)
În această perioadă au proliferat o serie de fenomene specifice fazelor de
capitalism sălbatic: extinderea economiei subterane, evaziunea fiscală, privatizările
frauduloase, practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogăţirea unor grupuri de
tip mafiot.
Politicianismul si interesele înguste de partid, din această perioadă, au marcat
adeseori viaţa politică, având influenţe negative asupra programelor de reformă.
Confruntările exacerbate dintre partide, politizarea mişcării sindicale şi fragilitatea
societăţii civile au îngreunat şi schimbarea mentalităţilor sociale.
După anul 2000, chiar de la sfârşitul anului 1999, lucrurile au început să se
îmbunătăţească. Rata inflaţiei, deficitul bugetar, rata şomajului au început să scadă,
nivelul de trai s-a îmbunătăţit, moneda naţională a început o perioadă de stabilizare,
chiar începând cu anul 2000 nici un guvern nu a mai fost schimbat.
 În ceea ce priveşte politica internă guvernul împreună cu Banca Naţională au
avut stabilite unele priorităţi cum ar fi:
asigurarea creşterii economice;
realizarea unei macrostabilizări consolidate;
îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri;
promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii
Europene.
O mare parte dintre aceste priorităţi au fost atinse, drept dovadă sunt indicatorii
economici care reflectă acest lucru.
Situaţia politică din ultima perioadă, creşterea nivelului de trai, reducerea
grevelor şi a acţiunilor de tip revendicativ, creşterea indicatorilor economici cu impact
pozitiv, dovedesc faptul că România pe plan intern începe să devină stabilă atât din
punct de vedere social şi politic cât şi economic.
Pe plan extern România a început să prezinte încredere mai ales aderării la
NATO la sfârşitul anului 2002 şi semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană
la 26 aprilie 2005, prin care România ar urma să adere la Uniunea Europeană în 2007.
Astfel, datorită politicii externe dusă de statul român, alinierii legislaţiei româneşti la
cea europeană, creării cadrului necesar desfăşurării activităţilor economice pe plan
intern, investiţiile străine în România sunt în creştere iar economia începe să prospere.
5.2. Poziţia României în clasamentele internaţionale de risc de ţară

Cu o populaţie de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a

doua piaţă potenţială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage
investitorii străini. De aceea, dacă statul român reuşeşte să-şi îmbunătăţească imaginea
în exterior, profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea
reformei, investiţiile străine ar putea creşte semnificativ, continuând creşterea
economică.
Evaluarea riscului de ţară realizată de agenţiile de rating are un profund caracter
reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonităţii statului respectiv, condiţionând
astfel accesul acestuia la creditele internaţionale, precum şi costurile respectivei
finanţări. Această condiţionare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri
dezvoltarea şi bonitatea statului în cauză sunt esenţial dependente de capacitatea de a
contracta împrumuturi externe, indusă de ratingul acordat. Astfel, se vizează o evaluare
prezentă a cursului ulterior al evenimentelor, dar desfăşurarea ulterioară a
evenimentelor depinde esenţial de valorile prezente atribuite acesteia.
Un alt eveniment de importanţă este constituit de elaborarea metodologiei de
evaluare a riscului suveran, de ierarhizarea importanţei indicatorilor – valorilor – luaţi
în calcul şi de ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii
failibile, putându-se dovedi inadecvate şi nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel
de instrumente au şi ele un caracter reflexiv, în sensul că în condiţii diferite prevalează
valori diferite şi existând un mecanism de tip feed-back care le raportează la condiţiile
efective.
Anul 1996 marchează iniţiativa României de contractare a unor împrumuturi de
pe pieţele internaţionale de capital. Întrucât acest acces era condiţionat de o evaluare a
riscului de ţară, BNR a colaborat în acest scop cu Merril Lynch şi Nomura Securities.
Aceste firme au acţionat în calitate de consultant al BNR în vederea obţinerii
ratingurilor din partea S&P şi Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată aceste
ratinguri acordate, date fiind condiţiile relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv
BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a mandatat Nomura Securities cu plasarea
unei emisiuni de "samurai bonds" şi Merill Lynch cu prima participare pe piaţa
euroobligaţiunilor28.
La acordarea ratingurilor a contat faptul că îndatorarea României era scăzută,
precum şi considerentul că România este a doua piaţă potenţială ca mărime în estul
Europei. Un punct în minus apare în comentariile ce însoţesc evaluările agenţiilor de
rating şi care denotă superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să
ateste un trend negativ chiar la sfârşitul anului 1995 (deprecierea externă puternică,
abandonarea Memorandumului cu FMI).
Ratingurile (BB-, BA3, respectiv BB+) îşi menţin tendinţa stabilă şi în anul
1997, Fitch-IBCA menţionând într-un comunicat nivelul redus al datoriei externe în
PIB, obţinerea asistenţei FMI, schimbarea democratică de regim în urma alegerilor,
capacitatea de rezolvare a problemelor interetnice. Trebuie evidenţiată păstrarea acestor
ratinguri în condiţiile în care reputaţia agenţiilor de evaluare a primit o lovitură grea
prin incapacitatea prevederii crizei asiatice, unele ţări din regiune fiind plasate în clase
investiţionale în momente anterioare declanşării.
Sub aspectul evaluării agenţiilor de rating, anul 1998 este marcat de criza
financiară majoră din Rusia. Cu toate că relaţiile economice la României cu Rusia sunt
28
Monica Duduian, op.cit. p. 131
nesemnificative, agenţiile de rating au avut în vedere un posibil efect de antrenare a
pieţelor emergente din Europa Răsăriteană. Anul 1998 a fost unul catastrofal din
punctul de vedere al evaluării riscului suveran al României, Moody's şi S&P reducând
cu trei poziţii ratingul pe termen lung al ţării într-o perioadă de şase luni (de la Ba3 la
B3, respectiv de la BB- la B-). În această situaţie s-au mai aflat doar Indonezia,
Thailanda, Coreea de Sud, Malaezia, Rusia şi Venezuela (chiar cu mai mult de trei
declasări), comparaţie care certifică percepţia asupra unei iminente crize financiare în
România. „Tonul” pesimist exagerat a fost dat de Moody's, care de altfel a retrogradat
şi ratingul privind forţa financiară a BRD, cu doar câteva luni înaintea privatizării
băncii, cu repercusiuni asupra valorii de piaţă a acesteia. Printre elementele care au stat
la baza acestor reduceri repetate ale ratingului pe termen lung, agenţiile menţionează în
primul rând mediul extern nefavorabil, care face România extrem de vulnerabilă la
şocurile externe. Cauzele interne amintite sunt: sistarea tranşelor FMI şi absenţa
finanţării internaţionale însă, pe bază reflexivă, şi ca urmare a declasărilor succesive, un
serviciu al datoriei extrem de mare pentru 1999, disensiunile politice din guvern,
ajustări structurale lente şi politica fiscală laxă. Mai reţinută s-a dovedit a fi Fitch-
IBCA, care declasează România cu două poziţii, de la BB- la B.
În anul 1999, prestaţia României a fost destul de convingătoare, înregistrându-se
stabilizarea poziţiei ţării, excepţia constituind-o Fitch-IBCA care s-a aliniat celorlalte
două agenţii (de la B la B-), după ce 1998 declasase România cu numai 2 poziţii.
Totuşi, declasarea Fitch s-a făcut în luna martie, când România nu făcuse dovada
capacităţii de plată, iar ajutorul din partea FMI şi Banca Mondială era condiţionat de
contractarea unor credite de pe pieţele financiare private. Practic, poziţia FMI faţă de
România a fost extrem de rigidă, fiind determinată de faptul că în două rânduri Coreea,
decembrie 1997 şi Rusia, iulie 1998 sume importante împrumutate de FMI au fost
practic utilizate pentru plata altor datorii, vizând salvarea creditorilor privaţi..
Anul 2000 debutează cu înscrierea României de către agenţia Standard & Poor’s
într-o grupă de ţări care ar putea intra în incapacitate de plată la sfârşitul anului alături
de Coasta de Fildeş, Zimbabwe. Motivaţia agenţiei este „instabilitatea politică şi
pericolul politizării unor poziţii decizionale cheie în contextul apropiatelor alegeri”.
Fitch-IBCA, în noiembrie 2000, îmbunătăţeşte ratingurile pentru datoria pe
termen lung în monedă naţională şi în valută, de la B- la B. Ratingul aferent îndatorării
pe termen scurt în valută a rămas neschimbat, la B. Factorii determinanţi au fost: ieşirea
României pe pieţele internaţionale de capital, mobilizarea unor credite în favoarea unor
companii româneşti, creşterea exporturilor, achitarea la timp a datoriei externe,
existenţa unei rezerve valutare solide la BNR.
Perspectiva generală pentru riscul de ţară pe termen lung este stabilă. Cu toate
acestea, România rămâne una dintre ţările cele mai slab cotate, fiind încă vulnerabilă la
şocuri externe şi interne.
Anul 2001 aduce îmbunătăţirea ratingurilor atribuite României de către agenţia
Standard & Poor’s cu o treaptă. Ratingul atribuit pentru creditele pe termen lung în
valută a fost ameliorat de la B- la B, calificativul pentru datoria pe termen scurt în
valută de la C la B , iar ratingurile pentru datoria pe termen lung şi cea pe termen scurt
în monedă naţională au fost majorate la B+/B de la B/C. În concluzie, perspectivele
ratingurilor rămân pozitive.
Moody’s a majorat calificativele României până la B1 pentru obligaţiunile
denominate în valută , B2 pentru depozitele bancare în valută şi B1 pentru emisiunile
guvernamentale de obligaţiuni în valută şi în lei.
Agenţia internaţională de evaluare Fitch-IBCA a acordat României calificativul
pentru datoria pe termen lung în valută de la B la B+ şi pe cel pentru creditele în
moneda naţională de la B+ la BB-, ca urmare a rezultatelor în procesul de reformă din
ultimul an şi a creşterii rezervelor internaţionale. Ratingul pentru datoria pe termen
scurt în valută a fost reconfirmat la B , iar perspectiva calificativelor pe termen lung a
fost revizuită de la pozitiv la stabil.
De asemenea, Japan Credit Rating Agency a acordat României calificativul BB
pentru împrumuturile pe termen lung în valută
Agenţia de evaluare Moody’s a acordat României pentru anul 2002 calificativul
B1 pentru emisiunile de obligaţiuni în valută, iar pentru depozitele bancare în valută de
la B3 la B2 .De asemenea agenţia a acordat ratingul B1 pentru emisiunea de obligaţiuni
în lei.
Agenţia Japoneză de Rating Financiar a ameliorat ratingul oferit României cu o
unitate până la BB. Agenţia internaţională Standard & Poor’s a îmbunătăţit ratingul
acordat României în anul 2002. Astfel, împrumuturile suverane pe termen lung în
valută au acum ratingul de BB- , până acum fiind de B+. Pentru împrumuturile
suverane pe termen lung în monedă naţională ratingul ţării noastre a ajuns la BB,
crescând de la BB-. Ratingul acordat împrumuturilor suverane în moneda locală şi în
valută pe termen scurt a fost menţinut la B.
 La 30 oct 2002 Fitch Ratings a îmbunătăţit calificativele acordate României
privind onorarea datoriilor în valută şi moneda naţională la BB- si BB de la B+ si
respectiv BB.
Agenţiile de rating au continuat să îmbunătăţească şi în 2003 calificativele
acordate României. Standard & Poor’s a ridicat în două rânduri (la 27 februarie şi 17
septembrie) rating-ul pentru datoria pe termen lung: de la B+ la BB- şi apoi la BB
pentru cea în valută şi de la BB- la BB şi apoi la BB+ pentru datoria pe termen lung în
monedă naţională, menţinând totodată perspectiva pozitivă acordată ţării noastre. Fitch-
IBCA a îmbunătăţit (în decembrie) calificativele acordate la datoria pe termen lung în
valută de la BB- la BB, iar la cea în monedă naţională, de la BB la BB+. În decembrie
2003, Moody’s a acordat calificative superioare la datoria pe termen lung în valută şi în
lei (de la B1 la Ba3). Totodată, în decembrie, Japan Credit Rating Agency a anunţat
calificativul BB+ pentru datoria în monedă naţională.
În anul 2005 agenţiile de rating au îmbunătăţit ratingurile acordate României.
Astfel pentru primul trimestru Coface a ridicat rating-ul de ţară la B+, după ce în 2004
şi 2003 a fost B. Standard&Poor’s a acordat României pentru primul trimestru
calificativul BB+ pentru împrumuturile pe termen lung şi B pentru creditele pe termen
scurt în valută. Pentru datoria pe termen lung în lei Standard&Poor’s a acordat
calificativul BBB- şi A-3 pentru împrumuturile pe termen scurt în moneda naţională.
Moody’s a îmbunătăţit şi ea calificativul acordat României pentru obligaţiunile
în valută cu 2 trepte de la Ba3 la Ba1; plafonul pentru depozitele bancare în valută a
fost ridicat de la B1 la B2.
Creşterea calificativelor acordate României de agenţiile de rating Coface,
Standard&Poor’s şi Moody’s sau datorat în prealabil creşterii economice peste medie şi
faptului că România urma să semneze pe 26 aprilie Tratatul de Aderare la Uniunea
Europeană. Astfel, România este clasată pe piaţa internaţională ca fiind o ţară cu o
capacitate de îndeplinire a obligaţiilor financiare bună, dar cu un anumit grad de
sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile, sociale sau politice.
 Figura 2.5.

5.3. Instituţii din România specializate în analiza riscului de ţară. Banca de

Export – Import a României

Riscul de ţară este un concept relativ nou în România, cu care băncile au

început să opereze din 1990. Astfel, pentru mulţi agenţi economici din România
evaluarea riscului de ţară şi a formelor specifice lui nu a prezentat interes. Abordarea
măsurilor de protecţie împotriva riscurilor ce apar pe piaţa internaţională au fost luate
de unele firme abia după octombrie 2004, când moneda naţională a început să se
aprecieze faţă de dolar şi euro, acestea pierzând sume importante în urma tranzacţiilor
pe care le desfăşurau. În acest caz agenţii economici au luat măsuri de protejare doar
împotriva riscului valutar.
Instituţiile care înţeleg cel mai bine necesitatea analizei riscului aparţin
sectorului bancar. Acest lucru pentru majoritatea băncilor este necesar datorită
activităţii pe care o desfăşoară şi anume cea de creditare.
Dintre băncile din România, Banca de Export-Imoprt a României pe lângă
caracterul de bancă comercială adaugă şi trăsătura de Export Credit Agency, destinată
sprijinirii exportatorilor români. Acţionând în această calitate, şi fiind supervizată de
Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, BEIR este singura
instituţie financiară din România care include gama produselor puse la dispoziţia
agenţilor economici, asigurarea împotriva materializării riscului de ţară. Astfel,
clasamentele elaborate de Banca de Export Import a României au în vedere riscul de
ţară asociat activităţilor comerciale şi sunt particularizate pentru situaţia exportatorilor
români.
BEIR (Eximbank) evaluează riscul de ţară pe termen scurt pe baza a două
categorii de factori: factorii economici şi factorii politici. Ponderea celor două categorii
de factori în scorul final este identică şi anume de 50%.
Factorii economici implicaţi în analiza riscului sunt:
nivelul de dezvoltare al ţării, exprimat în PIB pe locuitor, se evaluează pe o
scară de la 0 la 10 puncte astfel:
Tabel nr.3.5. Nivel de dezvoltare
PIB/LOCUITOR(USD) SCOR PIB/LOCUITOR(USD) SCOR
0-500 0 3000-4000 5
500-1000 1 4000-5000 6
1000-1500 2 5000-6000 7
1500-2000 3 6000-8000 8
2000-3000 4 8000-10000 9
Pentru valori mai mari de 10000 se acordă 10 puncte.

ritmul real de creştere al PIB poate primi maximum 10 puncte, astfel:

Tabelul nr. 4.5. Ritmul real de creştere al PIB

RITM REAL DE CREŞTERE PIB (%) SCOR
sub -1 0
-1-1 2
1-3 4
3-5 6
5-8 8
peste 8 10

situaţia balanţei de plăţi se calculează ca un raport procentual între soldul

balanţei de plăţi şi PNB, şi se apreciază cu maximum 10 puncte, astfel:

Tabelul nr.5.5. Situaţia balanţei de plăţi SCOR

SOLDUL BALANŢEI DE
PLĂŢI/PNB(%)
sub -10 0
-10 - -5 2
-5 - -3 4
-3 - -1 6
-1 – 2 8
peste 2 10

rata inflaţiei în anul curent, în procente, poate primi maximum 5 puncte, după
cum urmează:

Tabelul nr. 6.5. Rata inflaţiei SCOR

RATA INFLAŢIEI (%)
Peste 50 0
30-50 1
20-30 2
10-20 3
5-10 4
Sub 5 5

În funcţie de dinamica din ultimele trimestre se aplică un coeficient de corecţie

de +/-1.

dependenţa de export se calculează ca un raport procentual între încasările din

principalul produs exportat şi valoarea totală a exportului. Indicatorul poate primi
maximum de 10 puncte, astfel:

Tabelul nr. 7.5. Dependenţa de export SCOR

ÎNCASĂRI DIN PRINCIPALUL PRODUS EXPORTAT(%)
Peste 55 0
55-55.1 1
50-45.1 2
45-40.1 3
40-35.1 4
35-30.1 5
30-25.1 6
25-20.1 7
20-15.1 8
15-10.1 9
Sub 10 10

În funcţie de conjunctura pieţei internaţionale se aplică un coeficient de corecţie

de -1, dacă evoluţia este nefavorabilă şi de +1 în caz contrar.
 gradul de acoperire al importurilor prin exporturi se calculează ca un raport
procentual între valoarea exportului şi cea a importului şi poate primi maximum 10
puncte, după cum se poate observa în tabelul următor:
Tabelul nr.8.5. Gradul de acoperire a SCOR
importului prin exporturi
GRAD DE ACOPERIRE (%
Sub 80 0
80-100 2
100-110 4
110-120 6
120-130 8
Peste 130 10

situaţia rezervelor de luni în importuri ( maximum 15 puncte)

Tabelul nr. 9.5. Situaţia rezervelor SCOR
SITUAŢIA REZERVELOR (LUNI)
Sub o lună 0
1-2 3
2-4 6
4-6 9
6-9 12
Peste 9 15

datoria externă pe termen scurt ca procent în datoria externă totală (maximum

15 puncte)

Tabelul nr. 10.5. Datoria pe termen scurt

DATORIA PE TERMEN
SCURT/TOTAL DATORIE SCOR
(%)
Peste 25 0
20-25 3
15-20 6
10-15 9
5-10 12
Sub 5 15
 situaţia plăţilor externe se determină ca un raport între serviciul datoriei şi
exporturi (maximum 15 puncte) :

Tabelul nr. 11.5. SITUŢIA

Situaţia plăţilor SCOR PLĂŢILOR SCOR
externe EXTERNE (%)
SITUŢIA
PLĂŢILOR
EXTERNE (%)
Peste 70 0 30-40 9
60-70 3 20-30 11
50-60 5 10-20 13
40-50 7 Sub 10 15

Factorii politici se prezintă astfel29:

1) Starea actuală a guvernării (maximum 20 de puncte), care la rândul ei
cuprinde:
guvernare ineficientă, schimbări dese de guvern, nedemocratice, corupţie – 0
puncte
guvernare eficientă, schimbări regulate, normale de guvern – 20 de puncte.

2) Politica economică a guvernului ( maximum 15 puncte) se referă la:

politică economică instabilă, incoerentă şi nefavorabilă capitalului străin – 0
puncte
coerentă rezonabilă, regim relativ restrictiv cu privire la capitalul străin - 7
puncte;
coercntă bună, regim favorabil capitalului străin - 15 puncte.

3) Tensiuni interne (maximum 15 puncte):

război civil - 0 puncte;
tensiuni sociale, etnice, politice, rasiale, culturale, religioase - 2 puncte pentru
fiecare din factorii enumeraţî (în măsura în care nu apar se vor atribui 2 puncte).

29
Monica Duduian, op.cit. p.64
 4) Poziţia internaţională (maximum 20 de puncte):
sanctiuni intemaţionale - 0 puncte;
izolare relativă - 5 puncte;
relaţii diversificate - 10 puncte;
relaţii bune cu marile puteri economice - 15 puncte;
relaţii preferenţiale cu marile puteri economice - 20 de puncte

5) Restructurarea datoriei (maximum 15 puncte):

sistarea plaţilor - 0 puncte;
eşec în negocierile cu F.M.I. - 3 puncte;
reeşalonari repetate - 6 puncte;
reeşalonare - 9 puncte;
fără probleme - 15 puncte.

6) Experienţa relaţiilor bilaterale (maximum 15 puncte):

neplată - 0 puncte;
dificultăţi în reeşalonare — 1 punct;
reeşalonări fără probleme - 3 puncte;
mari întârzieri - 5 puncte.
mici întârzieri - 10 puncte;
fără probleme - 15 puncte;

În funcţie de scorul obţinut, ţările se clasifică în cinci categorii, după cum

urmează:
Tabelul nr. SCOR Definiţia clasei de risc
12.5. Clase de
risc ale
EXIMBANK
CLASA
A 100-73 Dificultăţi de plată apar ca improbabile
AB 72-52 Dificultăţi de plată minore sunt posibile. Dacă se
produc este previzibilă rezolvarea lor fără pierderi
semnificative.
B 51-36 Dificultăţi de plată moderate sunt posibile. Dacă se
 produc sunt posibile pierderi reduse.
BC 35-26 Dificultăţi de plată moderate apar ca previzibile.
Pierderi apreciabile sunt posibile.
C 26-18 Dificultăţi de plată majore apar ca previzibile. Pierderi
moderate sunt posibile.
CD 17-14 Dificultăţi de plată majore apar ca inevitabile. Pierderi
extinse apar ca previzibile.
D 13-0 Pierderile extinse apar ca inevitabile

Metoda EXIMBANK este o combinaţie de analize cantitative şi calitative

asemănătoare mai degrabă cu tehnicile utilizate de firmele internaţionale specializate,
decât cu cele ale instituţiilor bancare. Acest lucru este firesc, deoarece scopul analizei
este mai degrabă de a oferi clienţilor informaţii asupra riscului de ţară, decât de
optimizare a portofoliului bancar. Astfel, pe lângă clasamentele oferite BEIR oferă şi
alte produse având scopul de a ajuta exportatorii români în luare unor decizii corecte.
Sunt avute în vedere aici dosare de ţară, care conţin materiale diverse cu privire la
situaţia politică, economică, financiară a unui stat, semianual este edită o Cartea
Riscului de Ţară, care este o sinteză a informaţiilor politice şi economice privind ţările
monitorizate, analize regionale, studii pe teme specifice realizate la cererea clienţilor
săi.

5.3.1. Cuantificarea şi evaluarea riscului de ţară pentru România utilizând

modelul analitic al EXIMBANK, pentru anul 2003
În rândurile ce urmează voi încerca să realizez o analiză a riscului de ţară pe
exemplul României. În această analiză am utilizat date din raportul Băncii Naţionale a
României pentru anul 2003 .

I. Scorul factorilor economici este dat de următoarea formulă:

9
SE = ∑ PFEi = 60 puncte
i =1

1. Nivelul de dezvoltare al ţării calculat sub forma raportului PIB/locuitor =

2669 USD astfel PFE1= 4 puncte.
2. Ritmul anual de creştere PIB a fost pentru anul 2003 de 4,9% rezultând
PFE2= 6 puncte.
 3. Situaţia balanţei de plăţi este dată de valoarea raportului dintre soldul balanţei
(SBP) de plăţi şi PIB, rezultând:
SBP − 3955(milEUR)
× 100 = × 100 = −8,6%
PIB 45985,3(milEUR)
==> PFE3 = 2 puncte
4. Rata inflaţiei a fost de 14,1% ==> PFE4 = 3 puncte
5. Dependenţa de export, DEX, este calculată ca raport între încasările dintre
principalul produs exportat şi valoarea totală a exporturilor. În acest caz PFE5 = 10
puncte.
6. Gradul de acoperire a importului prin exporturi, Gac, este calculat ca raport
între exportul de bunuri şi servicii şi importul de bunuri şi servicii, astfel:
Exporturi 15614 (milEUR )
Gac = × 100 = × 100 = 79,8%
importuri 19569 (milEUR ) ==> PFE6 = 0 puncte
7. Situaţia rezervelor în luni de importuri se calculează ca raport între rezervele
valutare şi importurile fiecărei luni a anului. Această valoare conform BNR este de 4,1
luni ==> PFE7 = 9 puncte
8. Valoarea raportului dintre datoria pe termen scurt şi datoria externă totală
este:
DTS 381(milEUR)
× 100 = × 100 = 2,47%
DTML 15379 (milEUR) ==> PFE8 = 15 puncte
9. Situaţia plăţilor externe este dată de rata serviciului datoriei externe:
SDex 3,2(mldEUR)
Spex = RSDex = × 100 = × 100 = 20,48%
Ex 15,614( mldEUR) ==>PFE9 = 15
puncte

II. Scorul factorilor politici este dat de următoarea relaţie:

6
SP = ∑ PFPj = 64 puncte
j =1

1. Starea actuală a guvernării ==> PFP1 = 15 puncte

În 1990, România, a pus bazele unui sistem politic democratic, cu schimbări
normale de guvern. Anul 2003 este caracterizat prin prezenţa la putere a unui partid
democrat. Orientările acestui partid privesc aderarea României la Uniunea Europeană şi
îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale. Punctajul pe care l-am acordat respectivei
guvernări pe anul respectiv este de 15 puncte, acest lucru s-a datorat faptului că
elementul corupţiei încă mai era prezent la acel moment în structura acelei guvernări.
2. Politica economică a guvernului ==> PFP2 = 10 puncte
Politica economică a guvernului este una orientată spre creştere economică şi
este de asemenea favorabilă atragerii de capital străin. În acest caz am acordat 10
puncte pentru politica economică a guvernului, deoarece nu a luat măsurile necesare din
punct de vedere legislativ pentru a grăbi reformele ce privesc investiţiile străine,
barierile comerciale netarifare şi politica fiscală.
3. Tensiuni interne ==> PFP3 = 10 puncte
Am acordat pentru fiecare câte 2 puncte înafară de tensiunile sociale, deoarece
în timpul acestui an au existat unele nemulţumiri din partea sindicatelor, unele dintre
ele soldându-se cu grevă.
4. Poziţia internaţională ==> PFP4 = 10 puncte
Poziţia internaţională a României a fost caracterizată de relaţii diversificate.
Relaţiile cu vecinii direcţi au fost bune. În relaţiile cu marile puteri economice şi
politice s-au înregistrat îmbunătăţiri.
5. Restructurarea datoriei ==> PFP5 = 9 puncte
În relaţia cu FMI, anul 2003 se remarcă prin finalizarea, pentru prima dată, a
unui angajament stand-by, dintre cele 6 încheiate din 1991 până în prezent. Astfel,
pentru acest an am acordat 9 puncte în ceea ce priveşte restructurarea datoriei.
6. Experienţa relaţiilor bilaterale ==> PFP6 = 10 puncte
În relaţiile bilaterale am putut observa, în general, o respectare a contractelor
încheiate, între cele două părţi existând doar întârzieri.
În final aplicând formula de calcul al scorului final :
SE × SP 60 × 64
SF = = = 38,4 puncte
100 100
Cu acest scor, România s-a situat la nivelul anului 2003 în clasa de risc B (36 –
51 puncte). Această situaţie corespunde unei ipostaze în care ar fi fost posibile
dificultăţi de plată, iar în cazul în care acestea s-ar fi concretizat, s-ar fi înregistrat
pierderi reduse cu influenţe moderate asupra economiei şi vieţii social-politice a ţării.

Concluzii şi propuneri
 Riscul este fenomenul care însoţeşte activitatea economică pretutindeni şi care
câştigă mereu noi poziţii în arhitectura societăţii. Prin studierea riscului se poate trage
concluzia că în economie nimic nu este întâmplător, nimic nu poate fi lăsat în seama
hazardului.
Riscul de ţară reprezintă o parte a riscului general care a apărut în contextul
procesului mondial de globalizare a economiei. Globalizarea reprezintă forma cea mai
complexă de desfăşurare a activităţii unei firme, formă ce combină o multitudine de
operaţiuni financiare, o anumită doză de risc, management şi o pregătire a resurselor
umane pentru a putea face faţă noilor cerinţe derivate din înscrierea firmei în circuitul
economic mondial. Astfel, riscul de ţară joacă, în acest context, un rol determinant în
selectarea afacerii la nivel de firmă, fiind una dintre cele mai importante etape în luarea
deciziei de internaţionalizare.
În urma studiului impus de redactarea lucrării pe care am realizat-o am desprins
următoarele concluzii şi propuneri pe care le voi prezenta în continuare.
În teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu certitudini absolute, cu
estimări precise ale evoluţiei unui anumit element sau fenomen, ci decidenţii recurg tot
mai des la estimări probabile, incerte, la noţiuni de risc şi de incertitudine. Cele mai
multe decizii se iau în condiţii de risc şi incertitudine, incompleta cunoaştere a uneia
sau mai multor variabile fiind o constantă a activităţii economice internaţionale.
Majoritatea acţiunilor umane prezintă o anumită doză de incertitudine şi de risc,
datorată atât celui ce acţionează, cât şi unor factori din mediul înconjurător. Fiecare
dintre cele trei noţiuni este definită în relaţie cu celelalte două. În funcţie de gradul de
cunoaştere a evoluţiei şi efectelor viitoare ale unui eveniment, cele trei concepte pot fi
ierarhizate astfel: certitudinea şi incertitudinea la extreme, iar riscul între ele.
Certitudinea poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a
evenimentelor, consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori
sau evenimente neaşteptate.
Incertitudinea, reprezintă factorii pe care îi are în vedere omul atunci când
întreprinde o acţiune şi care se caracterizează printr-o lipsă de certitudine, printr-o
anumită nesiguranţă.
Incertitudinea, la rândul ei, generează posibilitatea de a ajunge într-o anumită
primejdie, de a avea de înfruntat un necaz, de a suporta o pagubă sau un pericol posibil,
adică de a avea un risc. Astfel, riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o
anumită acurateţe care este evenimentul posibil identificat de decident şi care se va
materializa şi va determina un anumit rezultate negativ.
O componentă importantă a riscului general o reprezintă riscul de ţară. Acest
concept a apărut în ultimele decenii ale secolului XX şi este generat de interacţiunea
unei multitudini de factori politici, economici şi sociali, şi care se manifestă ca o
realitate complexă ce afectează orice tranziţie economică şi socială.
Riscul de ţară este un concept multidimensional care cuprinde: riscul suveran şi
riscul de transfer. Riscul suveran exprimă probabilitatea ca un stat suveran să nu poată
sau să nu dorească să-şi onoreze angajamentele externe, iar riscul de transfer exprimă
probabilitatea ca guvernul să nu poată sau să nu dorească să pună la dispoziţia firmelor
private valuta solicitată pentru a-şi putea achita obligaţiile externe.
Riscul de ţară este generat de o multitudine de evenimente şi stări, însă cele mai
importante sunt cele politice (război, conflicte de interese politico-economice,
revendicări teritoriale), sociale (revolte ale populaţiei, sindicalism militant) şi
economice (descreştere economică, creşterea deficitului balanţei de plăţi, inflaţie
ridicată).
Analiza riscului de ţară permite identificarea tuturor riscurilor majore cu care
poate să se confrunte un investitor atunci când doreşte să investească într-o ţară străină.
Principalele elemente luate în calcul atunci când se face analiza riscului de ţară sunt:
situaţia economică a ţării analizate; aici sunt analizaţi indicatorii eficienţei
economice, indicatorii balanţei de plăţi şi indicatorii datoriei externe. Prin analiza
situaţiei economice se determină capacitatea economică a ţării de respectare a
obligaţiilor pe care şi le-a asumat din punct de vedere economic precum şi climatul
economic în care investitorul străin doreşte să investească;
situaţia politică; în acest caz analiza se axează pe analiza politicii interne şi
externe. Fiind un domeniu relativ nou, apar diferite opinii cu privire la
metodologia folosită în evaluarea riscului de ţară. Chiar din abordare specialiştilor în
acest domeniu apar divergenţe care îşi găsesc motivaţii obiective, cum ar fi:
studierea, evaluarea şi prognozarea evoluţiilor politice este o activitate cu o
predictibilitate redusă care necesită utilizarea în analiză a unor elemente cu un înalt grad
de subiectivitate;
numărul redus de centre de analiză, concurenţa dintre ele şi confidenţialitatea
justificată a acestui tip de analiză împiedică libera circulaţie a informaţiilor aferente
acestui domeniu, cu precădere la nivelul metodologiilor şi al evaluărilor calitative;
 finalitatea diferită a analizei conduce la diferenţierea conceptelor şi
metodologiilor folosite.
În aceste condiţii limitele certitudinii se îndepărtează tot mai mult chiar dacă
cunoaşterea noastră teoretică capătă valenţe noi, superioare.
Evaluarea riscului de ţară se realizează ţinând cont de anumite criterii. Astfel, în
primul rând trebuie ca cel care face analiza să cunoască în profunzime ţara analizată,
apoi prelucrarea datelor obţinute, ajustarea acestora pentru a se asigura comparabilitatea
lor între ţări, estimarea datelor lipsă, calcularea indicatorilor relevanţi şi, în final,
elaborarea de previziuni şi clasamente.
În evaluarea riscului de ţară specialiştii folosesc diferite metode de analiză. Cele
mai importante astfel de metode sunt: econometrice, probabilistice, formale, studiile de
ţară. În prezent, în practica financiară internaţională specialiştii folosesc concomitent
aceste metode de evaluare, pentru a obţine rezultate cât mai ample şi cât mai apropiate
de realitate.
Determinarea şi evaluarea riscului de ţară sunt făcute de către specialişti din
cadrul instituţiilor specializate în evaluarea riscului de ţară. Cele mai importante astfel
de instituţii sunt: Standard & Poor’s, Moody’s. Fitch-IBCA, B.E.R.I., E.I.U., Citibank,
Bank of America, P.R.S. Group.
Aceste firme, agenţii şi bănci implicate în analiza riscului de ţară au o
importanţă deosebită, prin clasamentele pe care le publică, asupra activităţii de creditare
internaţională. În urma clasamentelor pe care le publică firmele se hotărăsc dacă să
investească în ţara respectivă, iar băncile hotărăsc dacă creditează sau nu respectiva
ţară.
Nevoia de cunoaştere a riscului de ţară nu vine numai din partea investitorului
străin care doreşte să-şi extindă afacerea ci şi din partea ţării gazdă. Astfel, ţara
analizată este interesată în obţinerea unui scor cât mai favorabil pentru a avea un acces
cât mai ridicat la resursele financiare internaţionale, precum şi pentru a atrage capital
străin într-o proporţie mult mai mare.
Varietatea instituţiilor de evaluare a riscului de ţară dă naştere la deosebiri, iar
acestea sunt prezente în evaluările pe care acestea le realizează:
băncile şi agenţiile de rating evaluează, în principal, riscul suveran, pe când
firmele specializate estimează toate categoriile riscului de ţară;
multe bănci se limitează doar la o abordare ordinală a riscului de ţară, pe când
firmele specializate estimează toate categoriile riscului de ţară;
 importanţa atribuită factorilor de risc este diferită;
forma pe care o îmbracă rezultatele estimărilor de risc de ţară diferă mult de la o
instituţie la alta, băncile preferând rapoartele de risc detaliate, iar agenţiile de rating
clasamentele de risc;
comparând metodele de evaluare, nu se poate afirma că una dintre ele ar fi
metoda ideală. Fiecare are avantajele şi dezavantajele specifice tehnicilor aplicate şi
calităţii informaţiilor şi a resurselor umane disponibile.
Totuşi nici punctele comune nu lipsesc:
scopul ultim al evaluării riscului de ţară este reducerea incertitudinii aferente
afacerilor internaţionale;
toate entităţile pleacă de la informaţiile statistice existente în publicaţiile
naţionale şi internaţionale;
instituţiile financiare combină, în proporţii diferite, analizele cantitative şi
calitative;
toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici,
politici şi sociali care permit cunoaşterea în profunzime a ţărilor analizate.
La toate acestea se adaugă subiectivitatea, inventivitatea, intuiţia şi uneori chiar
“viziunea” celui care realizează evaluările. Dacă tehnicile presupun sisteme informatice
complexe care nu se abat de la standarde, surpriza, ineditul poate veni de la analistul
uman, cel care filtrează prin propriul intelect şi chiar imaginaţie datele . Astfel, întreaga
activitate de evaluare a riscului de ţară devine o artă, arta de a obţine informaţii corecte
de a le prelucra corespunzător şi de a le adăuga acea sclipire a creierului uman.
Studiind metodele de analiză a riscului de ţară putem conchide că pentru a
obţine un rezultat cât mai realist în evaluarea pe care o realizăm trebuie utilizate
majoritatea acestor metode, pentru că se completează una pe alta. Prezentarea
rezultatelor, consider că ar trebui fi prezentate sub forma unor rapoarte atât sub formă
de scoruri cât şi sub formă de studii.
Analizând situaţia economică şi politică a României se poate observa o
îmbunătăţire a ambelor criterii. Astfel, în ultimii ani România a înregistrat creşteri
economice (2004 – 8,1%) şi scăderi a ratei şomajului şi inflaţiei. În ceea ce priveşte
relaţia cu instituţiile de evaluare a riscului de ţară, România este încadrată de către
acestea în clasamentele pe care le publică în clasele de incertitudine şi vulnerabilitate,
deşi România a făcut unele progrese în ceea ce priveşte cadrul economic şi legislativ.
Singura problemă care însă pare să rămână încă nerezolvată, după părerea evaluatorilor
este corupţia.
Ultimele evenimente care au avut loc au influenţat în sens pozitiv modul cum
este privită ţara noastră de către aceste firme. Astfel, ultimele publicaţii din luna aprilie
şi martie 2005 arată că România se situează în clasa de risc BB+ (după Standard &
Poor’s) ceea ce înseamnă că România este o ţară cu un risc acceptabil, având
capacitatea de rambursare a datoriilor însă fiind sensibilă la şocurile economice, sociale
sau politice.
Consider că România, pentru a-şi obţine în continuare un rating cât mai bun pe
termen lung, care să ducă la o creştere tot mai mare a încrederii în economia
românească şi pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de forurile internaţionale trebuie
să urmărească următoarele probleme majore privind politicile economice, sociale şi
politice:
o consolidare a sistemului bancar şi financiar, precum şi dezvoltarea pieţei de
capital, dezvoltarea bursei de valori pentru a conferi o funcţionalitate cât mai ridicată
economiei de piaţă, privatizarea granzilor sistemului bancar de stat B.C.R. şi C.E.C.,
participarea mai activă şi mai determinantă a băncilor comerciale la efortul de
restructurare a economiei;
relansarea investiţiilor – pentru retehnologizarea şi modernizarea
infrastructurilor şi orientarea producţiei spre export – direcţii ce ar trebui să devină
priorităţi naţionale pentru a putea reduce deficitul destul de ridicat şi în creştere a
balanţei de plăţi;
atingerea obiectivelor economice şi sociale stabilite prin Tratatul de Aderare,
astfel încât 2007 să reprezinte anul integrării;
alinierea legislaţiei româneşti la cea europeană;
creşterea capacităţii instituţionale a administraţiei publice;
limitarea corupţiei prin restrângerea ariei de cuprindere a deciziei publice,
renunţarea definitivă la poziţia de monopol în furnizarea utilităţilor publice, renunţarea
la presiunile de ordin politic exercitate asupra managerilor, etc..
În România studiul riscului de ţară este foarte puţin dezvoltat, singura instituţie
specializată în analiza acestui concept fiind Banca de Export-Import a României
(EMINBANK).
Banca de Export-Import a României este o bancă comercială care-şi adaugă
trăsătura de Export Credit Agency, destinată sprijinirii exportatorilor români. BEIR este
singura instituţie financiară din România care include gama produselor puse la
dispoziţia agenţilor economici, asigurarea împotriva materializării riscului de ţară.
Astfel, clasamentele elaborate de Banca de Export Import a României au în vedere
riscul de ţară asociat activităţilor comerciale şi sunt particularizate pentru situaţia
exportatorilor români.
Analiza şi evaluarea riscului de ţară este un subiect dinamic şi de actualitate. În
condiţiile globalizării, nu mai putem vorbi de acţiunea unei firme pe pieţe naţionale
individuale, ci de acţiunea firmei pe piaţa globală, de portofolii eficiente de afaceri
construite pe criteriul localizării geografice.
Chiar dacă este recunoscut ca fiind un concept foarte important al gândirii
economice, totuşi, nici până în acest moment, nu s-a ajuns la o metodologie unitară de
evaluare a riscului de ţară. Aceasta deoarece conceptul de risc de ţară continuă să ridice
şi în prezent multe probleme specialiştilor din acest domeniu datorită caracterului
necontrolabil al factorilor de risc de ţară.
Conchid prin a spune că riscul de ţară este asemenea unui diamant cu multe
faţete pe care mulţi doresc să le desluşească.