Prelegerile 11, 12

§19. Inducția electromagnetică

a) Caracteristică generală a inducției electromagnetice
În prima jumătate a sec. 19 fizicianul englez M.Faraday a efectuat o serie de experiențe cu
scopul de a confirma propria ipoteză, conform căreia câmpul magnetic poafe fi sursa unui
curent electric. Ipoteza a fost confirmată de către Faraday după 10 ani de cercetări.

Pe figura de mai sus este reprezentată schema unei instalații a lui Faraday: pe un miez
neferomagnetic sunt înfășurate două bobine. Una din ele este conectată la sursă (circuit primar),
cealaltă (circuit secundar) – la un galvanometru. Dacă întrerupătorul K este închis și prin bobina
de sus circulă curent cu intensitatea constantă, atunci galvanometrul indică absența curentului în
bobina de jos. Curenți cu sensuri opuse și de scurtă durată, numiți curenți induși, apar în
circuitul secundar doar la închiderea și respectiv la deschiderea întrerupătorului K. Am putea
indica două procese ce provoacă apariția curentului indus: 1) variația curentului prin circuitul
primar; 2)variația câmpului magnetic generat de circuitul primar.
Dacă înlăturăm miezul și întrerupătorul circuitele închise devin mobile și le apropiem sau le
îndepărtăm una de alta. Constatăm apariția curenților în circuitul secundar, sensul curentului la
apropiere fiind opus celui de la îndepărtare. Concluzie: cauza apariției curentului indus într- un
circuit electric închis este variația câmpului magnetic, numit câmp magnetic inductor, ce
străbate suprafața acestui circuit.
Analizând rezultatele altor numeroase experiențe, care de asemenea au avut drept rezultat
apariția unui curent indus, Faraday a formulat o concluzie mai generală, numită legea lui
Faraday pentru fenomenul studiat, numit inducție electromagnetică:tensiunea electromotoare
de inducție ce apare în orice contur conductor este egală numeric cu viteza variației
fluxului magnetic prin suprafața mărginită de conturul conductor, luată cu semnul opus,
(19.1)

Conform acestei legi în orice contur conductor, suprafața căruia este străbătută de un flux

1
magnetic variabil în timp, apare tensiune electromotoare (tem), numită indusă ( ). Dacă
conturul conductor este închis, atunci în el apare curent indus (ii).Fenomenul se produce
indiferent de cauza datorită căreia variază fluxul: variația inducției câmpului magnetic inductor
(câmp magnetic variabil); variația suprafeței conturului conductor (deformarea conturului sau
mișcarea de translație a unei porțiuni a lui); variația unghiului dintre inducția magnetică a
câmpului inductor și normala la suprafața conturului (rotația conturului în câmp magnetic sau a
câmpului față de contur).Valorile tem induse , a curentului indus,
, (19.2)

unde R este rezistența conturului cât și a sarcinii induse

∫ ∫ (19.3)

sunt determinate de viteza variației (variația în unitatea de timp) a fluxului magnetic inductor,

∫ ⃗ ∫

Semnul minus din legea (19.1) indică: dacă fluxul magnetic inductor crește în timp, ,

fluxul câmpului magnetic al curentului indus are semn opus față de semnul fluxului magnetic
inductor, adică inducția magnetică a curentului indus este orientată opus inducției magnetice a

câmpului inductor; dacă fluxul magnetic inductor descrește în timp, , fluxul câmpului

magnetic al curentului indus are același semn ca și fluxul magnetic inductor, adică inducția
magnetică a curentului indus este orientată ca și inducția magnetică a câmpului inductor.
Aceste afirmații, în baza cărora se determină sensul curentului indus prin conturul conductor,
reprezintă regula lui Lenz pentru inducția electromagnetică, care într-o formă mai generală se
formulează astfel: curentul de inducție are un astfel de sens, încât prin câmpul magnetic pe care
îl generează se opune variației fluxului magnetic inductor.
În cazul în care tem indusă și curentul indus apar în rezultatul mișcării conturului sau a unei
părți a lui în câmp magnetic staționar inducția electromagnetică se explică prin acțiunea asupra
sarcinilor din conductor, în mișcare împreună cu el, a componentei magnetice a forței
Lorentz.(vezi figura)

Pentru sarcinile pozitive (ioni din nodurule rețelei cristaline) această forță este orientată spre
capătul C al laturii mobile EC, în mișcare cu viteza v spre dreapta,iar forța ce acționează asupra
sarcinilor negative (electroni liberi) – spre capătul E (săgeți segmentate). În rezultat, ținând cont

2
de sensul curentului electric (care este sensul mișcării sarcinilor pozitive) conturul este străbătut
de curentul indus I, indicat pe figură. Astfel, în acest caz componenta magnetică a forței
Lorentz este forța secundară (extraelectrică) sub acțiunea căreia apare tem indusă și curentul
indus. Menționăm că tem indusă la capetele laturii mobile EC pune în mișcare sarcinile libere și
din celelalte laturi ale conturului.
În cazul în care tem se induce într-un contur imobil situat în câmp magnetic variabil în timp
explicația de mai sus nu este valabilă. În acest caz explicația îi aparține lui Maxwell, care a
formulat ipoteza, ulterior confirmată experimental: orice câmp magnetic variabil în timp
generează în spațiu un câmp electric indus, de asemenea variabil, sub acțiunea căruia apare tem
indusă și curentul indus. Câmpul indus se caracterizează prin intensitatea ⃗⃗⃗⃗ , circulația căreia
pe un contur conductor imobil închis L reprezintă tem indusă,

∮ ⃗⃗⃗⃗ . (19.4)

Amintim,că circulația vectorului intensității unui câmp are sensul fizic de lucru mecanic efectuat
de acest câmp pentru deplasarea unei sarcini unitare pozitive în lungul conturului arbitrar închis.
Deoarece pentru câmpul electric indus circulația este diferită de zero.constatăm că acest câmp
nu este potențial,dar este turbionar. Utilizând definiția fluxului câmpului magnetic,

∫ ⃗ , relația (19.4) devine

∮ ⃗⃗⃗⃗ ∫ ⃗ ,

unde S este suprafața mărginită de conturul L. Reeșind din faptul că conturul conductor este
imobil , deci aria S mărginită de el nu variază în timp, operațiile de derivare și de integrare se
pot schimba cu locul. Totodată, pentru a accentua că derivata vectorului B se calculează doar în
raport cu timpul, se trece la derivata parțială. Urmează,
⃗
∮ ⃗⃗⃗⃗ ∫ . (19.5)

Conform (19.5) circulația vectorului intensității câmpului electric turbionar, indus de câmpul
magnetic variabil, calculată în lungul unui contur conductor situat în acest câmp magnetic este
egală cu fluxul vectorului B/ t prin suprafața mărginită de acest contur.
Relația 19.5) care poartă denumirea de ecuație a lui Maxwell pentru inducția electromagnetică
sau prima ecuație a lui Maxwell, are următorul sens fizic: surse ale câmpului electric sunt nu
numai sarcinile electrice, care fiind în repaus generează câmp electric potențial, dar și câmpurile
magnetice variabile în timp, care generează câmpurri electrice turbionare.

b)Curenți turbionari
Curenții induși apar nu numai în contururi conductoare constituite din conductoare liniare

3
(de dimensiuni transversale mici), ci și în conductoare masive, având dimensiuni geometrice
mari. La plasarea acestor conductoare în câmp magnetic variabil în interiorul lor se formează
curenți închiși, turbionari, numiți și curenții Foucault. Intensitatea curenților Foucault poate
atinge valori foarte mari, întrucât rezistența electrică a conductoarelor de dimensiuni mari este
mică Dar, cu cât este mai mare intensitatea curentului, cu atât mai multă căldură se va degaja
în conductor. Din această cauză conductoarele masive situate în câmpuri magnetice variabile
de frecvență înaltă se încălzesc puternic. Acest fenomen se utilizează la topirea metalelor în
cuptoare electrice (cuptoare cu inducție).

c)Autoinducția, inductanța circuitului electric.

Cazul particular al inducției electromagnetice, numit autoinducție, constă în apariția unui
curent, numit autoindus, într-un circuit parcurs de curent electric variabil în timp, pe care îl
numim curent electric inductor.
Fie un contur parcurs de curent inductor variabil, i = i(t).Inducția magnetică a câmpului
generat de acest curent este direct proporțională cu i, B~ i , iar fluxul magnetic ce străbate
suprafața conturului este direct proporțional cu B, ~B. Deci, ~i. Urmează,
= Li. (19.6)
Deoarece atât B cât și depind de dimensiunile și forma geometrică a conturului, urmează
că de ele depinde coeficientul de proporționalitate L, numit inductanță a conturului
conductor (a circuitului electric). Concluzie: inductanța este o caracteristică a conturului și
de valoarea ei depinde valoarea fluxului pe care îl generează conturul parcurs de curent
prin suprafața sa. Prin urmare, inductanțe mari posedă circuitele electrice cu bobine, în
particular cu solenoizi.
Să calculăm, în calitate de exemplu inductanța solenoidului lung, pentru care

. (19.7)

Comparând (19.7) cu (19.6) urmează,

(19.8)

Relația (19.8) confirmă concluzia de mai sus și totodată constatăm că inductanțe constante
posedă circuitele: 1) ce generează câmp magnetic în medii permeabilitatea magnetică a
cărora nu depinde de inducția magnetică a câmpului ce se propagă în ele; 2) imobile și
nedeformabile.
Substituim (19.6) în legea inducției electromagnetice (19.1). Rezultă,

4
 ( ) ( ) (19.9)

Dacă condițiile indicate mai sus se respectă și L = const atunci

. (19.10)

Fiecare din relațiile (19.9), (19.10), în anumite condiții, reprezintă legea autoinducției.
Dacă ne referim la (19.10) această lege se formulează astfel: tem autoindusă este direct
proporțională cu viteza variației intensității curentului inductor prin circuit di/dt și depinde
de caracteristicile lui geometrice , cât și de mediu, prin valoarea inductanței L. Semnul
minus se referă la regula lui Lenz, conform căreia se determină sensul curentului autoindus
: curentul autoindus are un astfel de sens, încât se opune variației curentului

electric inductor. Urmează: dacă di/dt > 0, atunci are sensul opus față de sensul lui i ;
dacă di/dt < 0, atunci ambii curenți au același sens al curentului inductor.
Autoinducția explică rezultatele experimentale, conform cărora la deconectarea (
conectarea) unui circuit de la sursă intensitatea curentului descrește (crește) lent. În
rezultatul integrării în raport cu timpul a legii lui Ohm pentru un circuit închis cu rezistența
totală R, inductanța L, conectat la sursa cu tensiunea electromotoare se obțin următoarele
dependențe de timp ale intensității curentului prin circuit,

1) deconectare: (19.11)

2) conectare: ⌈ ⌉ (19.12)

Conform (19.11) curentul descrește exponențial la deconectarea circuitului de la sursă.

Descreșterea este cu atât mai rapidă cu cât este mai mare raportul R/L, adică curentul
descrește mai rapid în circuitele cu inductanță mică și mai lent–în cele cu inductanță mare.
La conectarea circuitului la sursă curentul crește exponențial cu timpul (formula 19.12).
Creșterea este mai rapidă dacă inductanța L este mică, iar raportul R/L– mare, în caz
contrar (inductanță mare, iar R/L mic) curentul crește lent.

§20. Energia câmpului electric

Câmpul magnetic care apare și dispare odată cu apariția, respectiv dispariția curentului prin
conductor, efectuiază lucru mecanic asupra altor conductoare cu curent plasate în câmp,
deci posedă energie. În baza legii conservării energiei, afirmăm: energia câmpului
magnetic este egală cu lucrul efectuat de curentul prin conductor la generarea acestui câmp.
Fie un contur închis cu inductanța L, parcurs de curentul i. Acest curent generează prin
suprafața mărginită de contur un flux magnetic = Li. La variația curentului cu di fluxul

5
 variază cu Totodată, pentru a varia fluxul cu trebuie efectuat
lucrul mecanic elementar dA = I . Am notat lucrul mecanic cu litera A
pentru a nu-l confunda cu inductanța. Urmează: pentru a varia fluxul de la zero până la
este necesar să se efectueze lucrul mecanic A,

∫ . (20.1)

Prin urmare, energia câmpului magnetic, căruia îi aparține acest flux, este

. (20.2)

Formula (20.2) exprimă energia câmpului magnetic prin mărimile fizice L și i , ce

caracterizează sursa câmpului. Vom obține o relație, ce exprimă energia câmpului prin
mărimile fizice, ce îl caracterizează, anume prin inducția magnetică B. Analizăm cazul
particular al câmpului magnetic omogen din interiorul solenoidului lung, inductanța căruia
(formula 19.8) o substituim în (20.2). Obținem,

(20.3)

unde V=lS este volumul câmpului din solenoid. Pentru a obține ultima egalitate din (20.3)
am substituit formula pentru inducția magnetică din interiorul solenoidului lung,

Atunci energia ce revine unei unități de volum a câmpului magnetic, numită

densitate de volum a energiei, este

. (20.4)

Am obținut (20.4) pentru câmpul magnetic omogen, dar această formulă se generalizează,
adică este valabilă și pentru densitatea de volum a energiei câmpurilor magnetice
neomogene.

§21. Ecuațiile lui Maxwell pentru câmp electromagnetic

În rezultatul generalizării legii inducției electromagnetice, legii curentului total, teoremelor lui
Gauss pentru câmpurile electric și magnetic cât și în baza datelor experimentale savantul
J.Maxwell a pus bazele teoriei macroscopice a câmpului electromagnetic, care a scos în evidență
legătura indisolubilă dintre fenomenele electrice și cele magnetice, a permis explicarea rezultatelor
experimentale, a prezis existența unor fenomene fizice necunoscute la acel moment, cum ar fi
existența undelor electromagnetice.
La baza teoriei lui Maxwell se află patru ecuații, pe care le vom analiza în continuare.

6
1.Prima ecuație a lui Maxwell
Există câmp electric potențial, generat de sarcini în repaus, caracterizat prin intensitatea ⃗ ,
circulația căruia în lungul unui contur arbitrar închis este egală cu zero. Dar există și câmp electric
turbionar, generat de câmpuri magnetice variabile în timp, caracterizat prin intensitatea ⃗
circulația căruia în lungul unui contur arbitrar închis nu este egală cu zero (vezi relația 19.5).
Intensitatea rezultantă a ambelor câmpuri este
⃗ ⃗ ⃗ (21.1)
iar pentru circulația acestei intensități rezultante avem
⃗
∮⃗ ∫ (21.2)

Astfel, prima ecuație a lui Maxwell (21.2) indică sursele câmpului electric.

2.A doua ecuație a lui Maxwell

Pentru a scrie această ecuație introducem caracteristica vectorială a câmpului magnetic ⃗ ,
numită intensitate a acestui câmp.,
⃗= ⃗ . (21.3)
Din (21.3) urmează: dacă câmpul magnetic trece dintr-un mediu în altul atunci variază
permeabilitatea magnetică a mediului, variază și inducția magnetică ⃗ , dar intensitatea ⃗ rămâne
neschimbată. Această proprietate a vectorului ⃗ de a nu depinde de mediu se explică prin faptul
că acest vector caracterizează doar câmpul magnetic generat de curenții macroscopici ce circulă
prin conductoare. Spre deosebire de ⃗ vectorul ⃗ caracterizează câmpul magnetic rezultant,
generat atât de curenții macroscopici ce circulă prin conductoare, cât și de curenții microscopici
existenți în interiorul atomilor și moleculelor mediului, prin urmare trebuie să varieze la
schimbarea mediului.Evident,vectorul ⃗ pentru câmp magnetic este analog vectorului deplasare
electrică ⃗ pentru câmp electric, ambii fiind independenți de proprietățile mediului.
Teorema circulației vectorului ⃗ (21.4), valabilă în orice mediu , este mai generală decât
teorema circulației vectorului ⃗ , care este valabilă doar în vid.
⃗
∮ ⃗ ∫ ( ) . (21.4)

Conform (21.4) câmpul magnetic, caracterizat prin intensitatea ⃗ , este generat de două surse: 1)
curent macroscopic cu densitatea ; 2) un câmp electric variabil în timp, caracterizat prin
vectorul deplasare electrică ⃗ . Această ecuație a lui Maxwell reflectă a doua ipoteză formulată
de el: orice câmp electric variabil în timp generează în spațiu un câmp magnetic turbionar, de
asemenea variabil în timp.

7
3.A treia ecuație a lui Maxwell
Această ecuație reprezintă teorema Gauss pentru câmp electric,

∮ ⃗ ∑ (21.5)
in care se folosește vectorul deplasare electrică.

1. A patra ecuație a lui Maxwell

Această ecuație reprezintă teorema Gauss pentru câmp magnetic, care poate fi scrisă folosind
atât vectorul ⃗ , cât și vectorul ⃗ ,

∮ ⃗ . (21.6)
Constatăm că teoremele Gauss au aspect asimetric pentru câmpurile electric și magnetic, ceea ce
urmează din faptul că în natură există sarcini electrice- surse ale câmpului electric, dar în natură
nu există sarcini magnetice -surse de câmp magnetic. Ecuațiile (21.2), (21.4), (21.5), (21.6) sunt
numite sistemul de ecuații Maxwell în formă integrală. Acest sistem se completează cu
următoarele relații dintre caracteristicile câmpurilor:
⃗ ⃗ ,
⃗= ⃗ ,
⃗ .
Din ecuațiile Maxwell urmează că câmpurile variabile electric și magnetic, generându–se
reciproc, sunt inseparabile, formând ansamblul, numit câmp electromagnetic. capabil să se
propage în spațiu cu viteza c=3 108 m/s. Descoperirea experimentală a undelor
electromagnetice reprezintă o justificare absolută a teoriei electrodinamice a lui Maxwell.