Prelegerea 5

§11 Câmpul electrostatic în mediu dielectric.

a) Dipol electric, moment dipolar
Moleculele substanţelor cum ar fi, de exemplu, moleculele H2O,
HCl ş.a. reprezintă sisteme, formate din două sarcini egale în modul
și de sens contrar. Este clar că proprietăţile electrice ale acestor
sisteme determină proprietățile substanţelor. De aceea studiul
câmpului electric al unui sistem din două sarcini egale ca valoare şi
de semn opus, numit dipol electric, are o importanţă practică
deosebită.Vectorul trasat și orientat de la sarcina negativă până la
cea pozitivă se numește braț al dipolului, iar mărimea fizică
⃗ ⃗ (11.1)
se numește moment electric sau moment dipolar.

b) Polarizarea dielectricilor polari și nepolari

Substanţele, care în condiții obisnuite, adică la temperaturi nu prea

înalte şi în câmpuri electrice nu foarte puternice nu posedă sarcini
libere se numesc dielectrici. În dielectrici toate sarcinile sunt legate în
complexe microscopice neutre, cum ar fi moleculele în fluidele
dielectrice, sau complexe de ioni în cristale (de exemplu, în sarea de
bucătărie ionii de şi de ). Aceste complexe formează o celulă
elementară,care se repetă periodic, astfel obținând un cristal.
În cele ce urmează vom analiza principala proprietate a dielectricilor
care se realizează sub acțiunea câmpului electric, numită polarizare-
fenomen, care constă în apariţia în interiorul dielectricului a unui
moment dipolar macroscopic. Polarizarea depinde de natura și
structura moleculelor dielectricului, deci se explică la nivel
microscopic.
. Moleculele, în care centrele de masă ale sarcinilor negative şi
pozitive nu coincid posedă moment dipolar propriu (care nu depinde
de prezența sau absența câmpului electric), se numesc polare.
Substanţele compuse din astfel de molecule reprezintă dielectrici
polari. Dacă, însă, centrele de masă ale sarcinilor negative şi
pozitive ale moleculelor coincid, atunci ele nu posedă moment
dipolar propriu şi sunt numite nepolare, iar substanţele constituite
din astfel de molecule – dielectrici nepolari.
În absența câmpului electric exterior, vectorii momentelor
dipolare ale moleculelor dintr-un dielectric polar, datorită mişcării
lor dezordonate, sunt orientaţi haotic. În consecinţă, suma vectorială
a momentelor dipolare ale tuturor moleculelor ce se află într-un
volum oarecare al dielectricului este egală cu zero. Introducând
dielectricul într- un câmp electric, moleculele polare tind să se
rotească şi să se orienteze după acest câmp. .Această mișcare se
datorează acțiunii asupra sarcinilor dipolului a două forțe electrice
de sens contrar.În câmp electric omogen suma vectorială a lor este
egală cu zero, dar momentul lor mecanic este diferit de zero și sub
acțiunea lui se produce rotația.

În pofida faptului că mișcarea termică împiedică acest proces, în

dielectric apare o orientare predominantă în sensul câmpului a
momentelor dipolare moleculare.. Cu cât este mai joasă temperatura şi
câmpul mai puternic, cu atât mai completă este orientarea . După cum se
observă din figura de mai sus pe feţele opuse ale dielectricului apar
sarcini electrice negative şi pozitive necompensate, numite sarcini
legate. Procesul descris se numeşte polarizare prin orientare.
Vom clarifica, în continuare, cum se comportă un dielectric
nepolar introdus într-un câmp electric exterior de intensitate E. Sub
acţiunea lui orbita electronului se deformează, în rezultat centrele
sarcinilor pozitive și negative se sepată, apare momentul dipolar. În
cazul câmpurilor electrice exterioare cu intensitatea mult mai mică
decât cea a câmpului creat de nucleu (ultimul atinge valori de ordinul
1011 V / m) deformaţia constă în deplasarea planului orbitei
 electronului pe o distanţă l << r, unde r este raza orbitei electronului,
în sens contrar vectorului E al câmpului exterior. Se deduce câ
deplasarea l este direct proporțională cu intensitatea câmpului
exterior, l ~E. În această stare atomul posedă momentul dipolar p 
4 r3E    E , și reprezintă un dipol, indus de câmpul electric.
Mărimea fizică   4 r 3 este un factor proporţional cu raza orbitei la
puterea a treia, adică cu volumul atomului și se numeşte
polarizabilitate moleculară.
2 e
Dipolii induşi într-un dielectric
nepolar sunt orientaţi după câmp
independent de temperatură Procesul
considerat de polarizare se numeşte
polarizare electronică.
În dielectricii cristalini are loc
polarizarea ionică. Aceasta constă în
deplasarea ionilor pozitivi ai cristalului în sensul intensităţii câmpului
exterior E , iar a ionilor negativi în sens contrar. În acest caz, pe
fiecare din feţele opuse, perpendiculare vectorului E , apar ioni
pozitivi sau negativi, în funcţie de sensul vectorului intensităţii
câmpului electric exterior.

c) Vector de polarizare, permitivitatea dielectricului.

Fenomenul polarizării dielectricilor poate fi descris cantitativ, utilizând

mărimea fizică numită vector de polarizare P , care reprezintă
raportul dintre momentul dipolar al unui volum mic al dielectricului V
și acest volum
⃗⃗ ∑ ⃗
unde este momentul dipolar al moleculei cu numărul i, N este
numărul de molecule din volumul
În cazul unui dielectric nepolar cu concentrația n a moleculelor
conform formulei de mai sus se obține
(11.3)
deoarece toţi vectorii momentelor dipolare ale moleculelor sunt
orientaţi în sensul vectorului intensităţii câmpului E . Substituind
p    E în (11.3), obţinem
P  n0 E  0 E , (11.4)
unde mărimea   nse numeşte susceptibilitate dielectrică a
substanţei .
S-a demonstrat că formula (11.4) este justă şi pentru dielectricii
polari, dar pentru ei susceptibilitatea dielectrică în câmpuri externe
slabe se calculează conform formulei
np2
 , (11.5)
30kT
unde k este constanta lui Boltzmann, iar T – temperatura absolută.
Constatăm: odată cu variația temperaturii nu se mai realizează
dependența direct proporțională dintre P şi E); la creşterea
intensităţii câmpului exterior E se ajunge la o stare de saturaţie
caracterizată de mărimea Ps . În figură acestei stări îi corespunde
porțiunea orizontală a graficului.
 Concluzie. Datorită polarizării dielectricului de orice tip pe
suprafaţa prin care intră liniile de câmp apare sarcină negativă
necompensată (sarcina extremităţilor negative ale dipolilor), iar pe
suprafaţa opusă - sarcină pozitivă (sarcina extremităţilor pozitive ale
dipolilor). Aceste sarcini de polarizare sau legate se distribuie pe
suprafaţa dielectricului cu o anumită densitate superficială  p .
Fie o placă dielectrică de grosime d situată între armăturile unui
condensator plan, încărcat cu densitatea superficială  a sarcinii libere
de pe armături.
Intensitatea E a cîmpului în dielectric este egală cu suma
vectorială a intensităților ⁄ a cîmpului creat de sarcinile
libere de pe armături și intensitatea cămpului creat de sarcinile de
polarizare ⁄
 Prin urmare, câmpul rezultant din dielectric are intensitatea
(11.6)
Momentul dipolar Pv al întregului dielectric cu volumul V și aria
suprafeței încărcate electric egală cu s , calculat conform (11.2) este
Pv= P V =p s d .
Aceeași mărime se calculează, folosind densitatea superficială  p .:
Pv = s d  p .
Urmează: între  p şi mărimea vectorului de polarizare P există o relaţie
simplă, ( se observă că ambele mărimi se măsoară în aceleași unități (în
C/m2):  p = Pn, unde Pn este proiecția pe direcția normalei la suprafața
dielectricului a vectorului P.
Atunci, substituind (11.4) în (11.6) obținem E = Eo – k E, sau
/ ,
unde
Concluzie: permitivitatea dielectricului indică de câte ori
mediul dielectric micșorează intensitatea câmpului electric, în care este
situat.

d) Vectorul deplasare electrică, teorema Gauss pentru câmp

electrostatic în mediu dielectric.
Conform pezultatelor obținute în p.c) valoarea vectorului E se modifică
la trecerea din vid în dielectric sau dintr-un dielectric în altul, adică o
parte din liniile de intensitate electrică se întrerup. Acest neajuns dispare
dacă se introduce altă caracteristică a câmpului electric, numită vectorul
deplasare electrică sau inducție electrică
⃗⃗ ⃗⃗ ⃗⃗ (11.7)
Folosind relația și (11.4), definiția (11.7) se modifică,
indicând legătura dintre vectorii ⃗⃗ ⃗⃗ ⃗⃗
⃗⃗ ⃗⃗ + ⃗⃗ (11.8)
Dacă în forma scalară a (11.8) se substituie

obținem

Astfel, vectorul deplasare electrică este o caracteristică a câmpului

generat de sarcini libere, deci este independent de proprietățile mediului,
în care se propagă. De aici urmează: 1) câmpul se poare reprezenta
grafic prin linii de deplasare electrică , care nu se întrerup la trecerea vid
– dielectric. (amintim, că E este caracteristica câmpului rezultant,
generat atât de sarcini libere, cât și de sarcini legate); 2) vectorul
deplasare electrică se folosește pentru a generaliza teorema Gauss
pentru mediu dielectric
∮ ⃗⃗ ⃗ ∑ (11.9)
unde ∑ reprezintă suma algebrică a sarcinilor electrice libere,
situate în interiorul suprafeței arbitrare închise de arie S .Din (11.9)
urmează ca caz particular teorema Gauss pentru câmp electrostatic în
vid.

Prelegerea 6

§12 Conductoare în câmp electrostatic

a) Inducția electrostatică, sarcini induse

Conductoarele posedă sarcini electrice libere (electroni), care se pot

deplasa în întreg volumul său. La introducerea conductorului în câmp
electric, electronii se deplasează în sens contrar intensității câmpului,
iar ionii pozitivi datorită masei lor mari şi legăturilor pe care le au în
reţeaua cristalină practic nu se deplasează. Astfel, are loc o separare
parţială a sarcinilor pozitive şi negative, ceea ce duce la apariția unui
câmp electric, numit indus. Procesul de separare a sarcinilor durează
până când câmpul indus echilibrează câmpul exterior, ceea ce conduce
la apariţia în diferite regiuni ale conductorului a sarcinilor electrice
necompensate, macroscopice, de semne opuse. Acest fenomen se
numeşte inducţie electrostatică, iar sarcinile ce se separă - sarcini
induse. Influenţa conductorului asupra câmpului electric din exteriorul
său se reduce la influenţa sarcinilor induse asupra acestuia. La finele
inducției electrostatice în conductor se instalează starea de echilibru
adică în conductor dispare mișcarea ordonată a sarcinilor. Prin
urmare, în interiorul conductorului
E0 (12.1)
Dacă aceasta nu s-ar întâmpla, atunci sarcinile libere s-ar afla în
mişcare, ceea ce contravine stării de echilibru.
 Constatăm și faptul că sarcina indusă nu se poate distribui în
interiorul conductorului, ci numai pe suprafaţa lui datorită acţiunii
forţelor de interacțiune dintre ele. Atracţia dintre sarcini conduce la
apropierea şi neutralizarea lor, iar respingerea - la cea mai mare
îndepărtare posibilă şi distribuţia lor pe suprafaţa conductorului. În
rezultat, densitatea superficială a sarcinii trebuie să fie maximă pe
părţile cele mai îndepărtate ale corpului, de exemplu, pe ascuţişuri.
Justețea acestor raționamente se confirmă experimental. O altă
concluzie, care urmează din condiția de echilibru: vectorul
intensităţii câmpului electric este perpendicular pe suprafaţa
conductorului, adică
E  En ; E  0 (12.2)
unde En ; E sunt componentele normală, respectiv tangențială ale
vectorului intensitate electrică pe suprafața conductorului. În caz contrar,
sub acțiunea E sarcinile s-ar deplasa pe suprafața conductorului. Din
condițiile (12.1), (12.2) și relația dintre intensitate și potențial urmează:
potențialul electric în oricare punct din volumul conductorului sau de pe
suprafața lui are aceeași valoare, adică volumul conductorului și suprafața
lui sunt echipotențiale,
  const. (12.3)

Cunoaștem faptul că sarcinile necompensate sunt distribuite pe

suprafaţa conductorului (care în general , are o formă geometrică
neregulată) cu o anumită densitate superficială  ,care depinde de
porțiunea aleasă pe suprafața conductorului.Aplicând teorema
Gauss se determină relația dintre şi En
(12.4)
Relaţia (12.4) poate fi scrisă folosind deplasarea electrică
(12.5)
Această egalitate indică: valoarea vectorului D în apropierea
suprafeţei conductorului este egală cu densitatea superficială a
sarcinii, adică cu sarcina deplasată din interior pe o unitate de arie a
 suprafeţei conductorului. Din această cauză mărimea D se numeşte
deplasare electrică.
Considerăm acum un conductor omogen având o cavitate în care se
află sarcini electrice şi care formează cu suprafaţa lui un strat
conductor (fig).

Trasăm o suprafaţă închisă S ce trece numai prin interiorul

conductorului,deci intensitatea câmpului electric pe ea este egală cu
zero. Conform teoremei lui Gauss va fi nulă şi sarcina totală situată
în interiorul suprafeţei menţionate. Astfel, suma sarcinilor induse q
pe suprafaţa interioară a stratului conductor este egală cu suma
sarcinilor qi înconjurate de acest strat, dar având semn contrar. La
echilibru sarcinile induse q se distribuie astfel, încât
câmpul lor să compenseze în interiorul stratului conductor
câmpul sarcinilor qi.
Astfel de compensare are loc nu numai în interiorul stratului, dar
şi în tot spaţiul exterior acestuia. Pentru a ne convinge de aceasta este
suficient să ne imaginăm că stratul conductor este infinit. Câmpul în
acest mediu este nul şi el nu influenţează nici într-un mod câmpul
electric, întrucât sarcinile pozitive şi negative se compensează în fiecare
punct al mediului. De aceea, dacă eliminăm mediul adăugat şi lăsăm
stratul anterior, câmpul nu se va modifica nicăieri. Acesta va rămâne nul
în tot spaţiul exterior. Astfel ajungem la concluzia: câmpul electric al
sarcinilor înconjurate de un strat conductor şi câmpul sarcinilor
induse pe suprafaţa lui interioară este egal cu zero în tot spaţiul
exterior.
Admitem că sarcinile qi sunt situate în spaţiul exterior al
conductorului. În cazul în care corpul conductor este continuu, câmpul în
interiorul său este nul. Eliminăm o porţiune din interiorul corpului care
este electric neutră. După cum am observat anterior, aceasta nu va
modifica nici câmpul şi nici distribuţia sarcinii, dar în conductor apare o
cavitate. Astfel, dacă în cavitate nu există sarcini, câmpul electric în
interiorul acesteia este nul. Sarcinile externe nu creează câmp electric în
cavitate. Această proprietate se utilizează pentru a proteja diferite corpuri,
de exemplu, aparatele de măsură de acţiunea câmpurilor electrice,
situându le în interiorul unor straturi conductoare

b) Capacitatea electrică, condensatoare.

Fie că conductorul considerat se află foarte departe de alte
corpuri. În acest caz conductorul este numit izolat, iar potenţialul
lui este constant și poate fi considerat nul. Comunicându –i o
anumită sarcină q1, potențialul său devine . Continuând încărcarea
crește direct proporțional și potențialul său. Din experiență se
cunoaștre că conductoare diferite, încărcate cu aceeași sarcină, au
potențiale diferite, deși pentru toate potențialul este direct
proporțional cu sarcina.Pentru un conductor izolat putem scrie
(12.6)
Mărimea fizică
(12.7)
numită capacitate electrică a conductorului izolat, este dependentă
de dimensiunile și forma geometrică a conductorului, dar nu
depinde de natura materialului conductor, de cavitățile din interiorul
lui. Utilizând formula pentru potențialul unei bile de rază R,
încărcată cu sarcina q, îi calculăm capacitatea,

Din formula obținută urmează: capacitatea depinde de raza bilei și

de mediul dielectric în care ea se află; capacitate egală cu 1F ar
avea o bilă cu raza de ordinul 107km, deci Faradul este o unitate de
măsură foarte mare; conductoarele izolate au capacitate electrică
mică.
Pentru a găsi posibilitatea de mărire a capacităţii electrice vom
analiza comportamentul unui conductor A , în apropierea căruia se
află alte conductoare B, D şi E (fig.). Comunicând
conductorului A sarcina q , conductoarele B, D şi E se
electrizează prin influenţă.Sarcinile induse în aceste
conductoare micşorează potenţialul conductorului A
 .

Aceasta se întâmplă din cauză că potenţialul conductorului A acum se determină nu numai de

sarcina q , ci şi de sarcinile induse în conductoarele B, D şi E.. Sarcinile negative
micşorează potenţialul conductorului A , iar cele pozitive îl măresc. Însă efectul de micşorare
este mai puternic, întrucât sarcinile negative se află mai aproape decât cele pozitive. Astfel,
potenţialul conductorului A este mai mic în prezenţa conductoarelor B, D şi E decât
în absenţa lor. În rezultat, capacitatea conductorului A crește.
Din analiza efectuată rezultă că această creştere este cu atât mai mare, cu cât distanţa dintre
conductorul A şi celelalte conductoare este mai mică. Însă, o astfel de modalitate de mărire a
capacităţii electrice este incomodă în practică, întrucât generează o dependenţă foarte
puternică de poziţiile corpurilor care-l înconjoară pe cel cercetat. Unica posibilitate de a
exclude influența poziției corpurilor externe este crearea unor sisteme de conductoare ce nu
permit ieşirea câmpului electric din sistem, adică ar concentra câmpul electric numai între
corpurile sistemului. În acest caz, corpurile externe nu vor influenţa valorile potenţialelor
corpurilor sistemului şi, prin urmare, valoarea capacităţii electrice a acestui sistem. Această
ideea a condus la utilizarea sistemelor din două conductoare cum ar fi, de exemplu, două
plăci situate foarte aproape una de alta, doi cilindri coaxiali, două suprafeţe metalice sferice
concentrice etc., numite condensatoare .
.Pentru capacitatea condensatorului se deduce formula
(12.9)

unde este diferența de potențial dintre armături. Capacitatea condensatorului

depinde numai de dimensiunile, forma şi poziţia reciprocă a armăturilor, precum şi de
proprietăţile mediului
în care este concentrat câmpul electric dintre armături. În calitate de exemple vom considera
condensatorul plan.
Condensatorul plan constă din două plăci metalice paralele de arie S şi situate la o
distanţă mică d una de alta. Plăcile
au sarcinile q şi, respectiv, q . Dacă dimensiunile liniare ale
plăcilor sunt cu mult mai mari decât distanţa d dintre ele, atunci câmpul electric dintre
armături poate fi considerat echivalent câmpului dintre două plane infinite încărcate cu
sarcină, având

Atunci diferența de potențial dintre armături este

În (12.9) se substituie această relație și Obținem formula pentru capacitatea
condesatorului plan,
(12.10)

b) Energia conductorului izolat și a condensatorului. Energia câmpului electric.

Lucrul efectuat pentru a transfera de la infinit sarcina dq, cu care se încarcă un conductor izolat,
se calculează reeșind din definiția potențialului și (12.7). Obținem
. (11.12)
Pentru a încărca conductorul de la potențialul nul până la trebuie efectuat lucrul mecanic
∫ . (12.12)
Energia (notată cu W pentru a evita confundarea cu intensitatea câmpului) transmisă
conductorului izolat este egală cu acest lucru,
. (12.13)
În mod analog se calculează energia condensatorului încărcat, pentru care obținem,
. (12.14)

Fie că în prima egalitate din (12.4) substituim (12.10) și relația dintre diferența de potențial și
intensitatea câmpului omogen dintre armături, . Rezultă formula
(12.15)
unde V =Sd este volumul dintre armături, ocupat de câmpul electric. Atunci energia ce revine
unei unități de volum a câmpului elecrtic numită densitate de volum a energiei, este

, ( ). (12.16)

Formulele obținute exprimă energia și densitatea ei prinsarcina electrică șiintensitatea

câmpului.Este firesc, că apare întrebarea unde este localizată energia și cui aparține, sarcinilor
sau câmpului.Un răspuns univoc s- a obținut în rezultatul studiului câmpurilor variabile electric
și magnetic, care există și se propagă în spațiu independent de sursa lor: enegia este localizată în
câmpul electric, care este deci purtător de energie.