Universitatea Politehnica Facultatea de Inginerie

București Electrică

Tema de casă 1

T3. Certificarea. Marcajul Conformității. Acreditarea.

Auditul calității.

Student: OPRIȘ Narcis Florian

Grupa: 142SE
 Cuprins

1. Certificarea.............................................................................................................. 3

1.1. Certificarea conformităţii în Uniunea Europeană .......................................... 4

1.2. Certificarea calităţii în România .................................................................. 5

2. Marcajul Conformității .......................................................................................... 6

2.1. Cum se poate obtine marcajul CE? ............................................................... 7

3. Acreditarea .............................................................................................................. 7

4. Auditul calității ....................................................................................................... 8

5. Bibliografie ............................................................................................................ 11
 1. Certificarea

In planul mondializarii pietelor, al diversificarii si innoirii ofertei de marfuri, precum si sub

impactul dezvoltarii rapide a stiintei si tehnicii, facilitata de progresele inregistrate in toate
domeniile, pe fondul cresterii exigentelor clientilor si ale societatii, calitatea produselor si
serviciilor s-a impus ca factor determinant al competitivitatii.
Siguranta si calitatea produselor devin prioritati majore in toata lumea. Aceste atribute devin
factori cheie in diferentierea produselor. Desi exista standarde si norme nationale si
internationale care ajuta produsul sa se mentina la un anumit nivel, sunt necesare si semnale
directe, vizibile, care sa fie transmise consumatorilor.
Comercializarea produselor in spatiul Comunitatii Europene este conditionata de aplicarea
marcajului CE. Pentru a se putea aplica marcajul CE, pe fiecare categorie de produse, exista o
directiva europeana sau regulament european, care detaliaza cerintele ce trebuiesc indeplinite de
produse care se vor a fi comercializate in spatiul european. Un produs poate face obiectul mai
multor directive sau regulamente europene, atunci el trebuie sa indeplineasca cerintele din toate
reglementarile aplicabile.
Întrucât eficacitatea oricărei aplicaţii a examinărilor nedistructive (END) depinde de
capabilităţile persoanelor care realizează examinarea sau răspund de aceasta, a fost elaborată o
procedură pentru a pune la dispoziţie un mijloc de evaluare şi de documentare a competenţei
personalului ale cărui sarcini cer o cunoaştere teoretică şi practică adecvată a examinărilor
nedistructive pe care le realizează, specifică, supervizează, supraveghează sau evaluează.
Atunci când certificarea personalului END este cerută în standarde de produs, reglementări,
coduri sau specificaţii, este importantă certificarea acestui personal în conformitate cu acest
standard internaţional.
Atunci când în legislaţie, în standard sau în comanda de certificare a personalului END nu
există nicio cerinţă, le revine angajatorilor unui astfel de personal să decidă modul în care trebuie
să se asigure că acesta este suficient de competent pentru a se achita de obligaţiile sale. Astfel, ei
pot angaja personal deja certificat sau îşi pot mobiliza propria experienţă pentru a se asigura că
angajatul lor are competenţa necesară. În acest ultim caz, un angajator prudent va utiliza fără
nicio îndoială acest standard internaţional ca un document de referinţă.
Standardul SR EN ISO 9712:2013 specifică cerinţe pentru principiile de calificare şi
certificare a personalului care efectuează examinări nedistructive (END) industriale. Sistemul
specificat în acest standard internaţional poate fi aplicat şi altor metode END sau unor tehnici noi
din cadrul unei metode END stabilite, cu condiţia să existe o schemă completă de certificare şi
metoda sau tehnica să fie acoperită de standarde internaţionale, regionale sau naţionale sau ca
noua metodă sau tehnică să fi fost demonstrată ca fiind eficace spre satisfacţia organismului de
certificare.
Certificarea acoperă competenţa într-una sau în mai multe din următoarele metode:
a) examinarea prin emisie acustică;
b) examinarea prin curenţi turbionari;
c) examinarea prin termografie cu radiaţii infraroşii;
d) verificarea etanşeităţii (încercările hidraulice de presiune fiind excluse);
e) examinarea magnetoscopică (cu pulberi magnetice şi prin flux magnetic de scăpări);
f) examinarea cu lichide penetrante;
g) examinarea radiografică;
h) verificarea tensiunilor cu traductor tensometric;
i) examinarea cu ultrasunete;
j) examinarea vizuală (sunt excluse examinările vizuale directe cu ochiul liber şi cele efectuate în
timpul aplicării altei metode END).
Sistemul de certificare, care trebuie controlat şi administrat de către organismul de certificare
(cu ajutorul organismelor de calificare autorizate, dacă este necesar) cuprinde toate procedurile
necesare pentru a demonstra calificarea unei persoane pentru a realiza sarcini referitoare la o
metodă END specifică şi un produs sau un sector industrial specific, conducând la certificarea
competenţei sale.

1.1.Certificarea conformităţii în Uniunea Europeană

Tratatul de la Roma (1958) de constituire şi amendamentele din 1987 la Actul unic european
stabilesc liniile directoare ale Uniunii în vederea realizării pieţii interioare cu circulaţia liberă a
mărfurilor şi serviciilor. În acest sens, Tratatul impune apropierea dispoziţiilor legislative ale
membrilor Uniunii privind funcţionarea pieţei comune. Din această dispoziţie decurg directivele
de armonizare tehnică ale Uniunii. Documentul fundamental privind abordarea globală în
materie de evaluare a conformităţii este Rezoluţia Consiliului Comunităţilor Europene din 1989.
Această “abordare globală” are drept scop menţinerea încrederii reciproce între statele membre şi
crearea încrederii în activitatea producătorului şi în organismele de certificare şi acreditare.
Câteva din principiile fundamentale ale rezoluţiei sunt:
 asigurarea unei abordări coerente în legislaţia comunitară a fazelor procesului de
evaluare a conformităţii, a criteriilor de desemnare şi certificare a organismelor care
intervin în proceduri şi utilizarea mărcii C.E.;
 utilizarea generalizată a standardelor europene privind asigurarea calităţii (EN
29000), crearea de sisteme de acreditare, aplicarea de tehnici de intercomparare;
 promovarea de acorduri de recunoaştere reciprocă în materie de certificare şi
încercări în interiorul Uniunii şi cu terţe ţări.
Potrivit ideii de dereglementare din legislaţia comunitară, în domeniul certificării de
conformitate este dominantă tendinţa ca performanţele şi caracteristicile de calitate să nu fie
impuse din afară, ci ele să rămână exclusiv în competenţa producătorului care, însă, este obligat
să declare onest aceste performanţe şi caracteristici.
Trebuie, totuşi, respectate cerinţele esenţiale prevăzute în directivele sau standardele europene
obligatorii. Între aceste cerinţe esenţiale, obligatorii, se găsesc cele privind protecţia sănătăţii şi a
mediului.
Pe lângă directivele comunitare, şi o serie de alte documente internaţionale stau la baza
certificării de conformitate. Aşa sunt, de exemplu, normele emise de CODEX Alimentarius
Comission, organ comun al WHO - FAO.
Procedurile de certificare a conformităţii ale Uniunii Europene sunt modulate pe diferite faze
ale evaluării între care controlul intern, fabricaţie, examinare de tip, conformitate cu
tipul, asigurare calitate completă. Organele care intervin în certificarea sistemelor de calitate sunt
private, acreditate de organisme naţionale şi reunite în reţeaua EQNET, creată în 1990.
În Uniunea Europeană, pentru produsele din “domeniul reglementat”, care întrunesc “cerinţele
esenţiale” prevăzute în directivele UE se aplică marca “CE”. Pentru produsele din “domeniul
nereglementat” se aplică “marca de certificare”. În acest sens a fost înfinţată Organizaţia
Europeană de Încercări şi Certificare (EOTC).
Existenţa acestei organizaţii, formată din grupuri naţionale şi internaţionale implicate în
certificări în domeniu nereglementat, asigură recunoaşterea reciprocă a rezultatelor încercărilor şi
crează un nivel ridicat al încrederii în ele, elimină încercările şi certificările repetate, oferă
servicii descentralizate de evaluare a conformităţii.
Infrastructura europeană de acreditare şi certificare mai cuprinde Organizaţia Europeană
pentru Promovarea Cooperării între Laboratoarele de Încercări EUROLAB şi Cooperarea
Europeană pentru Acreditare CEA. Aceste organisme cooperează cu organismele internaţionale
similare: Cooperarea Internaţională în Acreditarea Laboratoarelor ILAC şi Forumul Acreditării
Internaţionale IAF. Pentru armonizarea evaluării conformităţii în domeniul nereglementat se
implementează acorduri de recunoaştere reciprocă şi mărci de conformitate comune. Sistemele
de certificare şi mărcile de conformitate comune atestă conformitatea cu standardele europene
armonizate. În acest fel a apărut Sistemul de Mărci Europene prin care unui produs i se atribuie o
singură marcă europeană recunoscută de toate statele membre. Astfel este, de exemplu, marca
voluntară KEYMARK acordată de organisme independente care îndeplinesc cerinţele Sistemuli
Mărcii Europene CEN/CENELEC.

1.2. Certificarea calităţii în România

Constituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de certificare a calităţii în România sunt

reglementate legal. Sistemul naţional de certificare a calităţii cuprinde ansamblul organismelor
de certificare a produselor şi serviciilor, a organismelor de acreditare a laboratoarelor de
încercări, a persoanelor şi ansamblul laboratoarelor de încercări acreditate. Sistemul este
coordonat de Asociaţia Română de Standardizare ASRO, iar acreditarea este coordonată de
Asocoaţia Reţelei Naţionale de Acreditare RENAR. Ambele sunt persoane juridice de drept
privat, de interes public. Laboratoarele acreditate sunt grupate în reţeaua RELAR.Organismele
de certificare pot fi acreditate numai dacă îndeplinesc condiţiile impuse prin standardele
româneşti, în concordanţă cu standardele internaţionale.

Certificarea conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor calităţii se face, în România,

după aceleaşi reguli ca şi în Uniunea Europeană. Se practică şi în România certificarea
obligatorie şi cerificarea voluntară. Pentru certificarea conformităţii cu standardele române de
referinţă se foloseşte marca SR, iar pentru certificarea conformităţii cu standardele de securitate
de utilizează marca SR-S. Marca SR-S se referă la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi la
protecţia mediului înconjurător. Marcajul se aplică pe produse, ambalaje, etichete sau pe
documentele produselor.
 2. Marcajul Conformității

Marcajul CE este un indicator cheie al conformitatii unui produs cu legislatia UE si permite

libera circulatie a produselor pe piata europeana. Prin aplicarea marcajului CE pe un produs, un
producator declara, pe propria raspundere, conformitatea produselor sale cu toate normele
juridice de obtinere a marcajului CE si, prin urmare, asigura validitatea comercializarii acelui
produs in Zona Economica Europeana (EEA, cele 27 state membre ale UE si tarile EFTA –
Islanda, Norvegia, Liechtenstein), precum si Turcia. Aceasta se aplica si produselor fabricate in
tari terte care sunt vandute in EEA si Turcia.
Marcajul CE reprezinta aplicarea practica, in cadrul Comunitatii Europene, a caracteristicilor
si cerintelor esentiale pentru produse. Aceasta inseamna ca, daca un produs este certificat in baza
acestor cerinte esentiale, el poate fi comercializat in mod liber pe piata Uniunii Europene. Atunci
cand un produs este proiectat si apoi fabricat in conformitate cu cerintele de baza ale unei
directive a CE, pentru a demonstra si a-i asigura de acest lucru pe toti utilizatorii din tarile
europene si pentru a fi comercializat in mod legal, produsul trebuie sa poarte marcajul CE.
Marcajul CE nu reprezinta o certificare a calitatii, ci este o conditie prealabila obligatorie de
libera circulatie a produselor, vizand sanatatea sau siguranta publica. Marcajul CE arata ca un
produs, indiferent unde este fabricat, este conform unei reglementari CE.
Cerintele marcajului CE pentru anumite produse vizeaza demonstrarea capacitatii
producatorului de a realiza o productie constanta, iar cea mai buna cale pentru a dovedi acest
lucru este conducerea sistemului de productie utilizand un sistem de management al calitatii
precum ISO 9000. In conditii normale, acest tip de sistem poate fi facultativ, dar pentru marcajul
CE el devine obligatoriu.
Responsabilitatile privind produsele marcate CE Producatorul are responsabilitatea unica si
finala de a garanta ca un produs care se intentioneaza a fi lansat pe piata Comunitatii este
proiectat, fabricat si conformitatea sa este evaluata in acord cu cerintele de baza ale Directivei /
Directivelor corespunzatoare. Raspunderea producatorului se aplica, de asemenea, asupra
oricarei persoane fizice sau juridice care asambleaza, impacheteaza, prelucreaza sau eticheteaza
produsele finite, in scopul introducerii acestora pe piata Comunitatii. Odata cu aplicarea
marcajului CE, producatorul are obligatia de a semna Declaratia de Conformitate.
Declaratia de Conformitate CE (DoC) este un document care insoteste un produs si prin care
producatorul sau reprezentantul sau autorizat din cadrul Spatiului Economic European (SEE),
indica faptul ca respectivul produs indeplineste toate cerintele din directivele aplicabile
produsului respectiv. De asemenea, DoC va contine numele si adresa producatorului, precum si
informatii despre produs, cum ar fi marca si numarul de serie. DoC trebuie sa fie semnata de
catre o persoana care lucreaza pentru producator sau pentru reprezentantul autorizat al acestuia;
de asemenea, trebuie mentionata pozitia in firma a respectivului angajat. Indiferent daca a fost
implicat un organism notificat sau nu, producatorul trebuie sa intocmeasca si sa semneze
Declaratia de Conformitate CE.
Producatorul poate folosi produse finite, piese si componente sau poate subcontracta diferite
activitati. Cu toate acestea, el trebuie sa pastreze intotdeauna controlul general si sa aiba
competenta necesara pentru a-si asuma responsabilitatea asupra produsului integral. La
asamblarea sau instalarea unui produs se cere asigurarea faptului ca s-au luat toate masurile
pentru ca articolul final asamblat sa fie conform cu Directiva in cauza, in special in cazul in care
un produs nu poate fi folosit decat dupa realizarea asamblarii, instalarii sau a altei manipulari.

2.1.Cum se poate obtine marcajul CE?

Multe produse necesită marcaj CE înainte de a putea fi vândute în SEE (Spatiul Economic
European). Marcajul CE dovedește că produsul dvs. a fost evaluat și respectă cerințele UE
privind siguranța, sănătatea și protecția mediului. Este valabil pentru produsele fabricate atât în
interiorul, cât și în afara SEE, care sunt apoi comercializate în interiorul SEE.
Pentru a aplica marcajul CE pe produsul dumneavoastră, trebuie să redactați un dosar tehnic
care să demonstreze că produsul îndeplinește toate cerințele la nivelul UE. În calitate de
producător, aveți responsabilitatea de a declararea conformitatea cu toate cerințele. După ce
produsul poartă marcajul CE, ar trebui să furnizați distribuitorilor și / sau importatorilor toți
documentația justificativă referitoare la marcajul CE.

3. Acreditarea

Acreditarea reprezintă recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare.

Pentru ca procesul de acreditare să se desfăşoare într-un cadru unitar, au fost elaborate
standardele europene EN seria 45000. Aceste standarde au fost adoptate şi în România, şi sunt
simbolizate SR EN 45001 şi în continuare.
Există şi posibilitatea ca pentru anumite produse furnizorul să declare conformitatea
produsului pe proprie răspundere. Standardul EN 45014 stabileşte criteriile generale pentru
declaraţia de conformitate a furnizorului prin care acesta declară pe propria răspundere că un
anumit produs este în conformitate cu un document de referinţă, standard sau act normativ.
În sensul celor de mai sus, furnizor poate fi un producător, importator, distribuitor, prestator
de servicii etc, iar declaraţia de conformitate poate avea forma unui document, a unei etichete
sau o altă formă echivalentă, aplicată pe un catalog, factură sau pe instrucţiunile de utilizare.
În cadrul procedurii de certificare, principalele caracteristici ale produsului sunt determinate
în laboratoare acreditate, iar rezultatele sunt comparate cu specificaţiile, standardul ori norma
tehnică. Organismul de certificare, în baza rezultatelor acestor analize poate emite certificatul de
conformitate şi marca de conformitate.
 4. Auditul calității

Auditul calității (engleză Quality audit; franceză Audit qualité) reprezintă un ansamblu de
activități sistematice și independente, destinate să verifice conformitatea unei situații sau unui
sistem de management în raport cu un referențial prestabilit, cu scopul de a depista abaterile față
de acel referențial. Un audit al calității are ca scopuri evaluarea conformității, proceselor,
produselor sau serviciilor în raport cu standarde sau documente normative (de referință). De
asemenea, se poate efectua evaluarea conformității întregului sistem de management al calității sau
doar a unor elemente ale acestuia în raport cu cerințe specificate. Un element de bază al auditului
îl reprezintă detectarea neconformităților, stabilirea acțiunilor corective pentru eliminarea pe viitor
a acestor neconformități.
Termenul de audit provine de la termenul latin audio care în latină înseamnă a asculta. În
domeniul managementului calității, auditul semnifică o examinare a calității produselor,
proceselor, serviciilor unei organizații sau a sistemelor calității în ansamblu. Definiția auditului
formulată de către Divizia de Audit a Societății Americane pentru Calitate (American Society for
Quality) este următoarea: „Auditul este o evaluare planificată, independentă și documentată pentru
a determina dacă cerințele de calitate asupra cărora s-a căzut de acord sunt satisfăcute și vor
continua să fie satisfăcute”. Dicționarul Le Grand Dictionnaire Terminologique (2012) oferă
următoarea definiție: „Auditul este o operație de diagnostic care este îndreptată asupra unei
activități particulare sau asupra situației unei organizații, realizată cu ajutorul studiilor, examinării
sistematice și verificărilor ale căror rezultate sunt evaluate în mod independent și care servește
pentru a emite un aviz sau pentru a propune măsuri corective durabile”. În baza rezultatelor
auditului sunt definite acțiunile corective necesare care vor identifica și elimina cauzele
neconformităților constatate. Standardele SR EN ISO 9000:2006 și ISO 19011/2011 definesc
astfel termenii referitori la audit:
Auditul calității este un proces sistematic, independent și documentat în scopul obținerii
de dovezi de audit și al evaluării lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt
îndeplinite criteriile de audit. Dovezile de audit sunt înregistrări, enunțarea faptelor sau alte
informații care sunt relevante în raport cu criteriile de audit și sunt verificabile. Criteriile de
audit sunt un ansamblu de politici, proceduri sau cerințe utilizate ca referință.
Auditul poate fi realizat:
 În scopuri interne - pentru informarea conducerii organizației și creșterea încrederii
acesteia că procesul este stăpânit și că obiectivele declarate ale sistemului calității sunt
atinse. Este un audit așa-numit „de primă parte”, fiind efectuat de specialiștii în audit ai
organizației.
 În scopuri externe -pentru informarea clienților externi și creșterea încrederii lor în
produsele și serviciile furnizate de organizație (audit „de secundă parte”). De asemenea,
auditul extern poate fi efectuat de organisme de certificare competente, la solicitarea
organizației, la cererea unor clienți sau a unor organisme neutre, asupra cărora s-a căzut de
acord printr-un contract (audit „de terță parte”). Auditul efectuat de organisme de
certificare poate realiza certificarea independentă a produsului, procesului sau sistemului
auditat.
 Auditul nu trebuie confundat cu „supravegherea calității” sau cu „inspecția”, activități care
sunt efectuate în scopul de a controla procesul sau de a accepta produsul.
Auditurile se efectuează în toate domeniile și aspectele în relație cu calitatea. Astfel se disting:
 Auditul de produs are rolul de a verifica dacă produsul realizat îndeplinește cerințele
prescrise de calitate. Se efectuează după ce s-au terminat activitățile de inspecție, la
produsul gata de livrare. La baza auditului de produs stă documentația de fabricație,
fișele de încercări, de inspecție etc.
 Auditul de proces are ca scop să estimeze dacă cerințele procesului specificate în
instrucțiunile de lucru, procedurile și normele pentru desfășurarea procesului de
fabricație sunt corespunzătoare pentru atingerea obiectivelor de calitate. La baza
auditului de proces stau procedurile/instrucțiunile de lucru, documentația tehnologică,
cerințele pentru calificarea personalului, documentele de supraveghere a proceselor.
Scopul unui audit de proces poate fi un proces unic, de exemplu, marcare, matrițare,
acoperire metalică, montare sau instalare. Auditarea unui proces nu este o auditare de
produs.
 Auditul sistemului calității are ca scop aprecierea eficacității sistemului de
management al calității în organizația respectivă, efectuat de personal din interiorul
sau exteriorul organizației. Prin auditul de sistem se determină dacă cerințele pentru
sistem (manualul calității, politicile companiei, standardele, reglementările etc.) sunt
satisfăcute. Reprezentanții guvernamentali efectuează audituri obligatorii asupra
centralelor nucleare, liniilor aeriene și producătorilor de dispozitive medicale, pentru
a oferi asigurarea securității pentru public.
 Auditul politicii în domeniul calității - pentru a verifica faptul că politicile
documentate promulgă cerințele standardului și obiectivele afacerii.
 Auditul organizației - se verifică dacă organizația este echipată și are resurse pentru a
aplica politicile calității și a îndeplini obiectivele declarate.
 Auditurile calității se efectuează în baza unor documentații ca: proceduri, chestionare,
înregistrări etc., de aceea constituie un ansamblu de activități „documentate”.
Auditurile interne ale calității sunt de obicei planificate și organizate de
compartimentul „Asigurarea calității”. Responsabilul pentru calitate al organizației
selecționează obiectivele auditului intern și compartimentele de auditat, în funcție de
dificultățile existente. Elementele sistemului calității trebuie auditate așa cum este
stabilit în planul auditurilor interne. Frecvența auditurilor calității, specificată în planul
auditurilor va depinde de stadiul de implementare a sistemului calității. În stadiile
inițiale, auditurile calității trebuie efectuate frecvent, de exemplu o dată pe trimestru.
După implementarea sistemului, frecvența auditurilor interne trebuie să fie de cel puțin
un audit pe an.
Organizațiile își pot realiza auditurile în două moduri:
 se programează fiecare compartiment pentru audit și apoi se verifică toate cerințele din
standardele ISO 9000 care se aplică acelui compartiment; acesta reprezintă un audit
funcțional;
 se planifică pentru audit toate cerințele standardelor ISO 9000 și apoi se verifică
compartimentele la care se aplică acea cerință; acesta reprezintă un audit de cerințe.
Auditul poate fi efectuat de o echipă de audit condusă de un șef de echipă sau uneori de o
persoană. In primul caz, un auditor șef (șeful de echipă) este investit cu responsabilitatea generală
a conducerii auditului în toate fazele sale. La efectuarea auditului se utilizează o listă de verificare
tipizată sub forma unui chestionar de audit, la care fiecare răspuns al personalului auditat poate fi
cuantificat gradual, de la un scor maxim până la unul minim admisibil. Întrebările chestionarului
sunt specifice și nu generale, detaliind sistemul calității supus auditării și ținând seama de natura
produselor, de structura organizatorică a organizației etc.
Etapele auditului calității sunt următoarele:
 planificarea auditului presupune inițierea auditului, stabilirea obiectului auditului, a
frecvenței lui și analiza preliminară a documentației;
 pregătirea auditului implică elaborarea unui plan de audit, organizarea echipei de audit și
stabilirea documentelor de lucru ce vor fi utilizate în timpul auditului. Planul de audit
descrie activitățile și acordurile pentru audit;
 efectuarea auditului presupune: organizarea ședinței de deschidere, examinarea sistemului
de management și detectarea deficiențelor de sistem, organizarea ședințelor intermediare,
elaborarea raportului de audit, organizarea ședinței de închidere; în efectuarea auditului se
poate apela la fișe-chestionar de audit (check list);
 raportarea auditului are ca scop elaborarea raportului de audit care urmează să fie adus la
cunoștința personalului care are responsabilități în zona auditată. Baza raportului de audit
este constituită din dovezile de audit și metodele de selectare a dovezilor. În raport se includ
neconformitățile/conformitățile, constatări, respectări/nerespectări, defecte etc.;
 urmărirea implementării acțiunilor corective - revine organizației auditate. Principalul
rezultat al auditului constă în elaborarea unui „plan de acțiuni corective și preventive”,
incluzând eventual efectuarea unor „audituri de verificare”.
Se recomandă repetarea periodică a auditului și evidențierea scorului global de audit, în contextul
evoluției dinamice a cerințelor pieței/clienților referitoare la calitate.
În standardul SR EN ISO 9001:2008 se menționează, în paragraful 8.2.2, cerințele pentru auditul
intern. Acest standard specifică faptul că în programul (planul) de audit trebuie definite criteriile,
domeniul de aplicare, frecvența și metodele auditului.
Standardul SR EN ISO 19011-2011: Ghid pentru auditarea sistemelor de management al
calității prevede îndrumări-ghid pentru toate tipurile de audit al sistemelor de management.
Standardul internațional ISO 19011:2018 introduce, față de edițiile precedente, definția unui nou
principiu de auditare: „Abordarea bazată pe risc este o abordare a auditului care ia în considerare
riscurile și oportunitățile. Abordarea bazată pe risc ar trebui să influențeze în mod real planificarea,
conducerea și raportarea auditurilor, pentru a asigura că auditurile sunt concentrate pe subiecte
care sunt semnificative pentru auditat și pentru atingerea obiectivelor programului de audit.”
 5. Bibliografie

 https://conspecte.com/Expertiza-Merceologica/certificarea-calitatii.html
 https://anmcs.gov.ro/web/acreditarea-spitalelor/acreditarea-pe-intelesul-tuturor/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Auditul_calit%C4%83%C8%9Bii
 https://standardizare.wordpress.com/2013/02/27/sr-en-iso-97122013-examinari-
nedistructive-calificarea-si-certificarea-personalului-pentru-examinari-nedistructive-
armonizat-cu-directiva-europeana-d-9723ce-echipamente-sub-presiune/
 https://www.srac.ro/ro/certificare-produs
 https://www.pardoselicopii.ro/wp-content/uploads/2017/12/marcajul-ce.pdf
 https://isogoldconsult.ro/2019/08/11/cum-puteti-obtine-marcajul-ce/