Controlul electromagnetic al calității produselor

Tema de casă 2

T12. Alte metode de examinare

Student: OPRIȘ Narcis Florian

Grupa: 142SE
 Cuprins

1. Noțiuni generale ...................................................................................................................... 3

2. Principalele metode nedistructive de examinare si evaluare ................................................... 4

2.1. Curenți turbionari ................................................................................................................. 4

2.2. Ultrasunete .......................................................................................................................... 5

2.3. Lichide penetrante ................................................................................................................ 5

2.4. Controlul visual.................................................................................................................... 6

2.5. Magnetoscopie .................................................................................................................... 6

2.6. Radiații penetrante ............................................................................................................... 7

2.7. Alte metode: ......................................................................................................................... 8

3. Simbolizare .............................................................................................................................. 8

4. Bibliografie .............................................................................................................................. 9
 1. Noțiuni generale

Cele mai vechi examinări nedistructive sunt cele optico-vizuale. Din cele mai vechi timpuri
omul a verificat execuția unui obiect prin examinare atentă cu ochiul liber sau, mai târziu, cu un
instrument optic. Se consideră că primele încercări nedistructive au fost aplicate pentru detectarea
fisurilor de suprafață ale șinelor de cale ferată sau ale unor componente de tren.

Alte metode de examinare, bazate pe proprietăţile ultrasunetelor sau pe proprietăţile

curenţilor turbionari au fost create şi aplicate în timpul celui de–al doilea razboi mondial. La
început, aplicarea acestora viza doar detectarea defectelor, după care a urmat etapa în care
detectarea defectelor s-a asociat cu verificarea acceptabilităţii acestora şi luarea deciziei
admis/respins.

Prin anii ’70, două elemente au condus la schimbarea opticii specialiştilor privind inspecţia
calităţii prin metode nedistructive. In primul rând, dezvoltarea tehnicilor de detectare a permis
semnalarea defectelor din ce în ce mai mici, ceea ce însemna respingerea unui număr tot mai mare
de produse în controlul automat. In al doilea rând, a apărut şi s-a extins rapid disciplina intitulată
mecanica ruperii care permitea predicţia comportării produselor cu defecte în exploatare.
Mecanica ruperii a dezvoltat o serie de metode de estimare a modului de propagare a fisurilor sau
altor tipuri de defecte şi sub acţiunea unor solicitări ciclice, oboseală. Cu ajutorul acestor
instrumente a devenit posibilă acceptarea unor structuri care conţineau defecte dacă dimensiunile,
forma şi modul de evoluţie a acestora erau cunoscute.

În prezent a devenit necesară analiza cantitativă a defectelor, obţinerea de informaţii

referitoare la mărimea şi forma defectelor, informaţii care să constituie date de intrare în calculele
de mecanica ruperii astfel încât să se poată estima durata de viaţa a produsului. Analiza cantitativă
a fost strict impusă în domenii de vârf cum ar fi cel militar şi nuclear. In aceste domenii s-au
dezvoltat o serie de programe de cercetare pentru predicţia duratei de viaţă a produselor ceea ce a
condus la apariţia unei noi discipline: “evaluarea nedistructivă”.

Numărul de metode de control nedistructiv este foarte mare şi în continuă creştere.

Cercetătorii continuă să găsească noi căi de aplicare ale fizicii şi altor discipline ştiinţifice pentru
a dezvolta metode de încercare nedistructivă tot mai bune, cu o sensibilitate cât mai mare şi cu
erori de măsurare cât mai mici. Cu toate acestea, doar opt metode sunt larg răspândite în industrie:
examinare optico-vizuală (Visual and Optical Testing – VT), lichide penetrante (Penetrant Testing
– PT), pulberi magnetice (Magnetic Particle Testing – MT), curenţi turbionari (Eddy Current
Testing – ET), radiaţii penetrante ( RadiographyTesting – RT), ultrasunete (Ultrasonic Testing –
UT), emisie acustică (Acoustic Emission – AE) şi controlul etanşeităţii (Leak Testing – LT).
 2. Principalele metode nedistructive de examinare si evaluare

Alegerea metodei de control nedistructiv utilizată se face în funcție de diferite criterii legate
de utilitatea piesei de controlat, materialul din care este fabricată piesa, amplasament, tipul de
structură, costuri etc. Cele mai utilizate metode de control nedistructiv sunt:
2.1.Curenți turbionari

Metoda curenților turbionari este folosită ca o alternativă sau extensie a controlului

nedistructiv cu particule magnetice, fiind utilizată, în special, pentru controlul țevilor cu diametrul
exterior de maximum 140 mm. Sensibilitatea metodei este maximă la grosimi de perete de până la
5 mm. O dată cu creșterea grosimii pereților, scade eficiența metodei de evidențiere a defectelor
interne, ea rămânând eficace pentru evidențierea defectelor de suprafață și din imediata apropiere
a acesteia.

Metoda constă în inducerea unor curenți turbionari în pereții țevii controlate. Câmpul
magnetic al curenților turbionari induși, datorită prezenței unor discontinuități și neomogenități în
material, modifică impedanța bobinei de măsurare, ceea ce afectează amplitudinea și faza
curenților turbionari. Amplitudinea, defazajul și adâncimea de pătrundere a curenților turbionari,
depind de amplitudinea și frecvența curentului de excitație, de conductibilitatea electrică, de
permeabilitatea magnetică a materialului, de forma piesei controlate, de poziția relativă a bobinelor
față de piesă, precum și de omogenitatea materialului controlat.
 2.2. Ultrasunete

Metoda este bazată pe undele mecanice (ultrasunete) generate de un element piezo-

magnetic excitat la o frecvență cuprinsă de regulă între 2 și 5 Mhz. Controlul presupune
transmiterea, reflexia, absorbția unei unde ultrasonore ce se propagă în piesa de controlat.
Fasciculul de unde emis se reflectă în interiorul piesei și pe defecte, după care revine către
defectoscop ce poate fi în același timp emițător și receptor. Poziționarea defectului se face prin
interpretarea semnalelor.
Metoda prezintă avantajul de a găsi defectele în profunzime datorită unei rezoluții ridicate,
însă este lentă datorită necesității de scanare multiplă a piesei. Uneori este necesară executarea
controlului pe mai multe suprafețe ale piesei. Metoda de control prin ultrasunete este foarte
sensibilă la detectarea defectelor netede.

2.3. Lichide penetrante

Constă în aplicarea unui lichid capilar activ penetrant pe suprafața de examinat,
îndepărtarea penetrantului rămas în afara discontinuităților și aplicarea unui material absorbant, ce
absoarbe penetrantul aflat în discontinuități punând astfel în evidență, prin contrast, defectele
existente; această metodă se aplică pentru depistarea defectelor de suprafață. Se pot pune de
asemenea în evidență fisurile de oboseală și de coroziune. Pentru control trebuie curătată și
pregatită suprafața de examinare.
Metoda este aplicată cu success îmbinărilor sudate, dar se poate face și înainte de sudură
(pentru efectuarea unui control al tuturor suprafețelor înainte de a fi sudate).
 2.4. Controlul visual
Orice tip de investigare trebuie să fie precedată de o examinare vizuală a supafeței.
Procedeul este simplu dar indispensabil, examinarea vizuală presupune respectarea condițiilor de
claritate satisfăcătoare a suprafețelor materialelor, echipamentelor și sudurilor luând în considerare
caracteristicile și proprietățile acestora.
Pentru control vizual se folosesc diferite ustensile optice cum ar fi endoscop, lupe, lămpi
etc. Prin control visual sunt furnizate o serie de indicii legate de aspectul suprafeței metalului
precum și estimarea unor defecte interne (recipiente metalice, butelii de gaze, conducte, tuburi
etc).
Odată cu controlul visual se pot determina și dimensiuile defectelor de îmbinare, grosimile
recipientului sudat, dimensiunile cordonului sudat etc.

2.5. Magnetoscopie

Metoda permite detectarea defectelor materialelor feromagnetice. Un material este

considerat ca fiind feromagnetic atata timp cat este supus la un camp continuu de 2400 A/m si
prezinta o inductie de cel putin 1 tesla.
Poate fi efectuată cu pulberi magnetice sau bandă magnetografică.
➢ controlul cu pulberi (particule) magnetice constă în supunerea zonei de controlat la
acțiunea unui câmp magnetic continuu sau alternativ. Se creează astfel un flux magnetic
intens în interiorul materialului feromagnetic. Defectele întâlnite în calea sa determină
devierea fluxului magnetic generând un câmp magnetic de dispersie la suprafața piesei.
Câmpul de dispersie generat este materializat prin intermediul unei pulberi feromagnetice
(particule colorate sau fluorescente) uscate sau în suspensie liuchidă foarte fine pulverizate
pe suprafața de examinare și atrasă în dreptul defectelor de către forțele magnetice. Aceasta
furnizează o semnatură particulară ce caracterizează defectul. Principalul avantaj al acestei
metode este obținerea de rezultate immediate.
 ➢ metoda magnetografică utilizează o bandă feromagnetică flexibilă care se așează peste
sudura ce trebuie examinată. Prin aplicarea unui scurt puls magnetic de aproximativ 15 ms,
prin intermediul unui acumulator ce magnetizează un jug, câmpurile de distorsiuni sunt
puse în evidență prin imprimarea lor pe bandă. Banda este examinată cu ajutorul unui
traductor magneto-electric, după forma indicațiilor putându-se aprecia natura defectelor
din îmbinarea sudată. Echipamentul constă din jugurile pentru diferite geometrii ale
îmbinărilor sudate, sursa de curent, banda feromagnetică, magneții de fixare ai benzii și
traductorii magnetoelectrici.

2.6. Radiații penetrante

Metoda de examinare cu radiații penetrante sau radiografică constă din interacțiunea

radiațiilor penetrante cu pelicule fotosensibile. Se poate efectua cu raze X sau raze gamma.
Examinarea cu raze X constă în bombardarea piesei supuse controlului cu radiații X,
obținându-se pe filmul radiografic imaginea structurii macroscopice interne a piesei. Generatoarele
de raze X, în funcție de energia ce o furnizează și de domeniul lor de utilizare pot fi: generatoare
de energii mici (tensiuni < 300 kV) pentru controlul pieselor din oțel de grosime mică (< 70 mm),
generatoare de energii
medii (tensiuni de
300...400 kV) pentru
controlul pieselor din
oțel de grosime
mijlocie (100...125
mm) generatoare de
energii mari (tensiuni
de peste 1...2 MV și
betatroane de 15...30
MV) pentru controlul
pieselor din oțel de
grosime mare
(200...300 mm).

Examinare cu
raze gamma
(gammagrafie) constă în iradierea piesei supuse controlului cu radiații gamma, după care se obține
pe filmul radiografic imaginea structurii macroscopice interne a piesei respective, prin acționarea
asupra emulsiei fotogafice.
 Creșterea permanentă a parametrilor funcționali ai instalațiilor industriale moderne (presiune,
temperatură, solicitări mecanice, rezistență la coroziune), au impus examinarea cu raze gamma ca
o metodă modernă de control cu grad ridicat de certitudine.
Elementul de bază al gammagrafiei este sursa de radiații gamma care datorită proprietăților
sale (energie ridicată, masă de repaus nulă, sarcină electrică nulă), o fac deosebit de penetrantă.
Principala sursă de radiații folosită în gammagrafie o constituie izotopii radioactivi de
Cobalt-60, Iridiu-192, Cesiu-137, Cesiu-134, Tuliu-170 și Seleniu-75, obținuți prin activare
deoarece au un preț de cost mai scăzut și avantajul obținerii unor activități mari.
Acești izotopi sunt utilizați astfel: Cobalt-60 pentru oțeluri cu grosime mare (>80 mm),
Iridiu-192 pentru oțeluri cu grosime mijlocie (10-80 mm), iar Tuliu-170 pentru oțeluri cu grosime
mică (<10 mm).

2.7. Alte metode:

➢ Metoda radioscopică sau fluoroscopică, se bazează pe interacțiunea radiațiilor penetrante

cu substanțe fluorescente.
➢ Metoda radiografică în timp real, combină tehnica fluoroscopică cu posibilitățile de
microfocalizare a radiației X.
➢ Metoda sondelor de potențial, funcționează pe principiul variației reluctanței magnetice.
➢ Metoda ferosondelor, discriminează variațiile de inductanță din piesă.
➢ Metodele imagineriei procesate.

3. Simbolizare

Metodelor uzuale de control nedistructiv le corespunde o serie de simboluri reglementate

de norma europeană EN 473 și EN 4179 examinare nedistructivă END.

Metoda Emisie Curenți Etanșeitate Magnetoscopie Lichide Radiografie Ultrasunet Examen Speckle Termografie
END acustică Foucault penetrante vizual

Simbol AT ET LT MT PT RT UT VT ST IRT
 4. Bibliografie
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Control_nedistructiv
• http://www.scribd.com/cipri_ionut/d/89768700/42-Metode-de-incercare-%C5%9Fi-
evaluare-nedistructiv%C4%83
• https://ndt-testing.ro/servicii/examinarea-cu-ultrasunete-metoda-puls-ecou/
• Brânzan, C., Radu, R. – Controlul nedistructiv al materialelor prin metoda radioactivă.
Editura Tehnică, București, 1975