Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Ingineria și

Managementul Sistemelor Tehnologice


MASTER ECMP

REFERAT

Ultrasunete 1

Ș.l. Dr. Ing. DUMITRACHE-RUJINSKI.Alexandru

Masterand: PRODAN (MOREGA) Ionela Adriana


Examinarea cu ultrasunete

1. Notiuni generale. Terminologie

Prin defectoscopie se întelege un ansamblu de încercări fizice ale materialelor, semifabricatelor,


pieselor şi uneori ale ansamblurilor de piese, efectuate în scopul punerii în evidenţă a defectelor
macrostructurale interne sau de suprafaţă, fără prelucrare de material, fără distrugerea piesei şi
fără demontare.

Principalele defecte care pot fi puse în evidenţă prin metode adecvate de control difera în
funcţie de procedeul de fabricare al pieselor supuse controlului. Astfel, pentru piesele turnate se
pot evidenţia: retasuri, pori, sufluri, incluziuni nemetalice, fisuri şi crăpături. Pentru piesele
obţinute prin deformare plastică se pot pune în evidenţă fisuri şi crăpături, suprapuneri de
material, etc. O gamă largă de defecte se poate identifica la piesele sudate sau lipite: retasuri,
pori, sufluri, incluziuni nemetalice, fisuri, nepătrunderi, lipsa legăturii materialului de bază cu cel
de adaos şi altele.
In functie de poziţia defectelor faţă de suprafaţa piesei acestea pot fi:
- defecte de suprafaţă;
- defecte situate în apropierea suprafeţei;
- defecte de interior.
Metodele utilizate pentru detectarea defectelor sunt foarte numeroase, o mare răspândire
avand-o urmatoarele metode: - cu lichide penetrante;
- cu pulberi magnetice;
- cu ultrasunete;
- cu radiatii penetrante;
- în curenţi turbionari;
- cu emisie acustică;
- prin termografie în infraroşu.
Alegerea metodei optime de control defectoscopic se face pe baza tipului de defecte ce se
urmăresc a se pune în evidenţă, a tipului de piese controlate, a aparaturii disponibile, a
economicitatii metodei, etc.
Defectoscopia cu ultrasunete

Scopul lucrării

Lucrarea are drept scop însuşirea cunoştinţelor de bază privind metoda de control nedistructiv cu
ultrasunete şi anume: tipuri de undă, proprietăţile undelor ultrasonore, metode de control,
aparatura folosită, modul de interpretare a rezultatelor obţinute.

Defectoscopia ultrasonică este una dintre metodele cele mai răspândite de control nedistructiv al
materialelor şi produselor. Controlul cu ultrasunete prezintă o serie de avantaje dar şi dezavantaje
faţă de alte procedee de control nedistructiv.

Printre avantaje se pot enumera: - sensibilitatea foarte ridicată, permiţând detectarea unor fisuri
cu o deschidere de câţiva microni; - puterea de pătrundere foarte mare, defectoscoapele moderne
putând fi folosite la controlul unor piese cu grosimi de 5…20 m; - posibilităţile foarte largi de
control, acelaşi aparat putând fi folosit la controlul defectelor de adâncime a unor fisuri
superficiale, a structurii materialului, dar şi la determinarea şi măsurarea unor grosimi; -
efectuarea controlului nu necesită faze pregătitoare complicate şi costisitoare, putând-se efectua
rapid şi eficace chiar în flux tehnologic de producţie.

Principalul dezavantaj se datorează sensibilităţii foarte ridicate a metodei, conducând uneori la o


interpretare nesigură a rezultatelor, de aceea, pentru mărirea siguranţei în interpretarea
rezultatelor, această metodă se completează uneori cu alte metode.

Definiţii, scheme de principiu


Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu o frecvenţă mai mare de 16 KHz mergând până la
1014 Hz.
Intocmai ca toate undele elastice, undele ultrasonice pot fi de diverse tipuri în raport cu
traiectoria pe care o pot avea particulele mediului şi cu natura şi dimensiunile mediului în care se
propagă.
In cazul în care traiectoria este liniară şi deplasarea particulelor se produce în direcţia
propagării undelor (fig. 20.12,a) acestea se numesc unde longitudinale. Asemenea unde se pot
propaga în orice tip de mediu. Când traiectoria este tot liniară însă deplasarea particulelor se face
într-o direcţie perpendiculară pe direcţia propagării undelor, acestea se numesc unde transversale
(fig. 20.12,b). Asemenea unde se pot propaga numai în medii solide sau în lichide foarte
vâscoase.
In cazul în care traiectoria este un cerc cu centrul în poziţia de repaos a particulei, sau o
elipsă într-un plan paralel la direcţia de propagare a undelor acestea se numesc unde de suprafaţă
sau unde Rayleigh (fig. 20.12,c). Ele se întâlnesc în semispaţii lichide sau solide la suprafaţa de
separaţie a unor asemenea medii în contact cu vidul sau cu un mediu suficient de rarefiat.
In concluzie, într-un corp solid se pot propaga simultan mai multe feluri de unde.
Fig. 20.12. Diferite tipuri de unde ultrasonice:
a- longitudinale; b- transversale; c- de suprafaţă; - lungimea de undă.
Undele ultrasonice prezintă o serie de proprietăţi care sunt necesare a fi cunoscute pentru
a putea alege metoda optimă de control şi pentru o interpretare corectă a rezultatelor. Cele mai
importante proprietăţi sunt:
- viteze de propagare diferite, în funcţie de natura mediului în care se propagă (de
exemplu viteza de propagare a undelor longitudinale în oţel este 5870 m/s, în cupru
4700 m/s, în fontă 5500 m/s, aluminiu 6260 m/s, plexiglas 2640 m/s, apă 1400 m/s,
aer 350 m/s etc);
- reflexia şi refracţia undelor ultrasonore la suprafaţa de separare a două medii. In
medii lichide sau gazoase, unda incidentă reflectată şi refractată poate fi numai
longitudinală (fig. 20.13,a) pe când în medii solide se obţin simultan unde reflectate şi
refractate longitudinale şi transversale, indiferent de natura undei incidente (fig.
20.13,b şi c).
Fig.20.13. Reflexia şi refracţia undelor ultrasonore:
S-S plan de separaţie, R- unghi de reflexie r- unghiul de refracţie făcut de undele longitudinale
sau transversale cu normala N-N, LR – undă longitudinală reflectată, Lr- undă longitunală
refractată, TR- undă transversală reflectată, Tr-undă transversală refractată .
- difracţia ultrasunetelor: în cazul în care mediul în care se propagă are o
discontinuitate (defect, incluziune) de dimensiuni apropiate de mărimea lungimii de
undă , a ultrasunetelor se produce difracţia cauzând o reducere a domeniului de
umbră din spate;
- atenuarea undelor ultrasonice. La propagarea ultrasunetelor într-un mediu oarecare,
intensitatea undelor ultrasonice I, scade cu distanţa străbătută x, după o lege
exponenţială de forma:

I = I0  e-2 x (20.6 )

Defectoscoapele cu impulsuri existente se împart în trei grupe după modul de prezentare


a rezultatelor şi anume:
- modul de prezentare “A” cel mai uzual, redă pe ecranul osciloscopului, semnale
distanţate pe orizontală, proporţionale cu distanţele şi sensul adâncimii piesei (fig. 20.14,a).
Osciloscopul este astfel utilizat încât pentru coordonatele ecranului corespunde în abscisă timpul
de parcurs al impulsului iar în ordonată intensitatea impulsului ultrasonic;
- modul de prezentare “B” redă pe ecranul unui tub catodic cu inerţie optică mare situaţia
locurilor defecte într-o secţiune a piesei (fig. 20.14,b). In acest caz este necesară o mişcare
continuă a palpatorului de-a lungul secţiunii, ecourile apărând ca puncte luminoase care în
ansamblu redau locul şi forma defectului în secţiunea aleasă. Pentru coordonatele ecranului
osciloscopului corespunde în abscisă drumul parcurs de palpator iar în ordonată timpul de
parcurs al impulsului ultrasonic;
- modul de prezentare “C” redă o imagine similară cu cea obţinută în cazul examinării cu
raze X. Coordonatele rectangulare sau polare ale ecranului osciloscopului corespund cu
coordonatele suprafeţei de examinare (fig. 20.14,c).

Fig. 20.14. Defectoscopia cu impulsuri: a- modul de prezentare A; b- modul de prezentare B; c-


modul de prezentare C, I- semnalul de intrare, F- semnalul de fund, D- semnalul de defect, lp-
grosimea piesei, ld- adâncimea la care se află defectul.

Dintre cele trei moduri de prezentare a rezultatelor cea mai raspandită metodă este
metoda de prezentarea “A” deoarece necesită o aparatură mai simplă.

Aparatura folosită
Defectoscoapele ultrasonice moderne au numeroase posibilităţi de lucru şi de interpretare
a rezultatelor putând determina cu precizie defecte de orice mărime aflate în diferite poziţii,
prezentarea rezultatelor făcându-se în diferite moduri, mergând până la convertirea imaginii
electrice în imagine vizuală, operaţie realizată cu mijloace specifice televiziunii.
Schema bloc a unui defectoscop ultrasonic este prezentată în fig. 20.15.
Fig. 20.15. Schema bloc a unui defectoscop ultrasonic.
In laborator se va folosi defectoscopul prezentat în fig. 20.16.

Fig. 20.16. Defectoscopul utilizat în laborator DI 4P.


Defectoscopul DI 4P are următoarea funcţionare:
1- butoanele denumite amplificare permit reglarea amplitudinii ecoului iniţial din zece în zece
dB sau din dB în dB; 2- mufa pentru cuplarea cablului palpatorului de emisie E; 3-led de
funcţionare; 4- mufa pentru cuplarea cablului palpatorului de recepţie R; 5- reglarea energiei de
intrare; 6- reglarea poziţiei semnalului de intrare; 7- reglarea poziţiei de prag; 8- reglarea
domeniului de lucru; 9- reglerea monitorului; 10- reglarea vitezei.
Iamginea afişaţă pe osciloscop este în varianta A de prezentare ceea ce înseamnă: - axa
orizontală este bază de timp şi se foloseşte drept scală a distanţelor (pentru viteză constantă); -
axa verticală reprezintă axa amplitudine a semnalului.

Modul de lucru
In laborator se vor controla diferite tipuri de piese, la indicaţia cadrului didactic precizând
metoda de examinare corespunzătoare.
Metoda cu impuls transmis constă în trimiterea unor impulsuri ultrasonice, produse de un
palpator emiţător E în piesa de examinat (fig. 20.17). Aceste unde sunt recepţionate de un
palpator receptor R, aflat pe partea opusă a piesei. Prezenţa impulsului recepţionat este indicată
de un aparat electronic de masură, sau pe ecranul unui osciloscop O. dacă în calea impulsului
apare un defect, acesta va creea o zonă de umbră în spatele lui lucru semnalat imediat de
palpatorul receptor R şi aparatul de măsură. Metoda permite identificarea defectului şi marimea
proiecţiei lui pe un plan perpendicular pe direcţia de transmitere a impulsului, însă nu dă indicaţii
referitoare la adâncimea la care el se află. Această metodă se foloseşte la examinarea plăcilor,
tablelor şi bezilor cu grosimi înte 0 şi 200 mm.

Fig. 20.17. Metoda cu impuls transmis:


E- emiţător; R- receptor; O- osciloscop.
Metoda cu impuls reflectat are la bază identificarea defectelor prin diferenţierea după
timpul de parcurs al impulsurilor ultrasonice, reflectate de defect şi de suprafeţele exterioare ale
piesei. Se utilizează un singur palpator E / R, sau două palpatoare unul pentru enisie şi altul
pentru recepţie. In cazul în care se foloseşte un singur palpator (fig. 20.18) acesta emite un
impuls ultrasonic care pătrunzând în materialul de cercetat şi care se reflectă atunci când
întâlneşte puncte opuse ale piesei sau un eventual defect D. Ecoul obţinut este recepţionat de
acelaşi palpator care-l transmite unui osciloscop O pe ecranul căruia apare o succesiune de
impulsuri indicând semnalul de intrare I, semnalul de defect D şi semnalul de fund F.

Fig. 20.18. Metoda cu impuls reflectat:


I- semnal de intrare, D1 şi D2 semnal de defect, F- semnal de fund, E/R- palpator emiţător
receptor.

In vederea realizării unui control nedistructiv a unor piese folosind metoda de control cu
ultrasunete trebuie parcurse următoarele etape:
- alegerea metodei de examinare. Defectoscoapele moderne cu impuls sunt prevăzute cu
diferite palpatoare permiţând examinarea în transmisie sau în reflexie folosind unde
longitudinale, transversale sau de suprafaţă.
Examinarea cu unde longitudinale este cea mai raspandită.
Examinara cu ecouri repetate se foloseşte la piesele de grosime redusă. In cazul în care
undele se reflectă pe suprafaţa unui defect, ecourile repetate se atenuează mai repede decât în
lipsa defectului (fig. 20.19).

Fig. 20.19. Examinarea cu ecouri repetate.

Examinarea prin reflexie cu două palpatoare se foloseşte pentru depistarea eventualelor


defecte existente în zona moartă la piese cu grosime mare (fig. 20.20). Cele două palpatoare, de
emisie E şi de receptie R sunt aşezate sub un unghi faţă de suprafaţa de examinat, prin
intermediul unor pene confecţionate din acelaşi material cu cel de controlat.

Fig. 20.20. Examinarea cu reflexie cu doua palpatoare.

Examinarea cu unde transversale foloseşte palpatoare înclinate sub diverse unghiuri


(35…800) prin intermediul unor pene din material plastic. In cazul în care se face examinarea cu
unde transversale cu impuls transmis este necesar să se asigure recepţionarea semnalelor de către
palpatorul receptorul R, prin deplasarea acestuia într-o parte sau alta când semnalul primit are
intensitatea maxima (fig. 20.21,a).
In cazul în care se foloseşte metoda impulsului refractat palpatorul emiţător / receptor E /
R trebuie să execute şi el aceste mişcări pentru a putea recepţiona ecourile (fig. 20.21,b).
Fig. 20.21. Examinarea cu unde transversale:
a- cu două palpatoare E şi R; b- cu un singur palpator E / R.

- alegerea metodei de cuplare. Prin cuplare se înţelege crearea unei legături între palpator
şi piesa examinată, astfel încât să fie asigurată trecerea satisfăcătoare a ultrasunetelor fără
pierderi mari de energie. Cuplarea se poate face: - prin contact direct când între palpator şi
obiect se intercalează o peliculă de lichid (de regulă ulei) cu impedanţa acustica mai apropiată de
cea a obiectului de studiat; - prin imersie metodă folosită în special la controlul mecanizat al
pieselor care au o formă exterioară complicată sau a celor care prezintă neregularităţi pronunţate
ale suprafeţelor. Piesa de controlat 1, este cufundată în vasul 2, (fig. 20.22) plin cu apă, lichidul
servind la transmiterea ultrasunetelor în timp ce palpatorul E /R este condus mecanic la o
distanţă fixă de suprafaţa piesei. In acest caz nu mai este necesară prelucrarea suprfeţelor piesei,
examinarea putând-se face după toate cele trei metode de prezentare “A”, “B”, “C”.

Fig. 20.22. Examinarea prin imersie: 1- piesa de controlat; 2- vas cu apă.

- etalonarea aparatului. Etalonarea este operaţia cea mai importantă care se face înaintea
operaţiilor de control. Ea constă în reglarea optimă a parametrilor defectoscopului, astfel încât
indicaţiile obţinute prin intermediul fascicolului ultrasonic să fie cât mai corect interpretate.
Pentru aceasta se folosesc etaloane special construite, de dimensiuni precise sau piese cu defecte
cunoscute.
Etalonarea are drept scop determinarea cu precizie a distanţelor străbătute de ultrasunete
în vederea localizării defectelor.
Există mai multe tipuri de etaloane acceptate pe plan internaţional, construite din
plexiglas, oţel sau alte materiale, permiţând etalonarea corectă şi adecvată a scopului propus.
Un astfel de tip de etalon este prezentat în fig. 20.23.

Fig. 20.23. Etalon .

La etalonare se ţine cont că diferitele spaţii parcurse de ultrasunete în etalon echivalează


cu trasee de diferite lungimi străbătute în materialul controlat. Etalonarea se face diferit în
funcţie de metoda de control ultrasonic folosită şi în funcţie de etalonul şi defectoscopul utlizat.

Rezultate experimentale şi concluzii


In urma controlului prin defectoscopie ultrasonică se pot determina cu ajutorul diferitelor
palpatoare atât defectele de suprafaţă cât şi defectele de interior ale pieselor.
In funcţie de metoda de defectoscopie ultrasonică se pot controla piese cu diferite grosimi
de la grosimi foarte mici la grosimi de până la 20 m.
Bibliografie:

 M. Voicu, A. Mihai, A.D.Rujinski, G. Mateiasi, C. Dumitrascu, V. Popovici, S. Funar, D.


Pausan , „Examinari nedistructive”, Lucrari practice de laborator-Indrumar, Ghid pentru
proiectarea inspectiei produsului, Editura Printech, Bucuresti 2011
 Gheorghe Amza, „Tehnologii speciale”, volumul 1 si 2, Editura Printech, Bucuresti , 2012
 ASTM E 1316 ,”Terminology for Nondestructive Examination”
 Nondestructive Testing Handbook, Second edition, American Society for Nondestructive
Testing, USA, 1996
 Colectiile SR EN, ISO si SR ISO in domeniul Metode nedistructive de examinare

 www.ndt.net

 www.aroend.ro

 www.asnt.org

 www.ntiac.com