Universitatea POLITEHNICA din București Facultatea de Ingineria și

Managementul Sistemelor Tehnologice

MASTER ECMP

REFERAT

Metode electromagnetice

Conf.dr.ing. Victor POPOVICI

Masterand: PRODAN (MOREGA) Ionela Adriana

 Examinarea cu pulberi magnetice

1. Notiuni generale. Terminologie

Prin defectoscopie se întelege un ansamblu de încercări fizice ale materialelor, semifabricatelor,

pieselor şi uneori ale ansamblurilor de piese, efectuate în scopul punerii în evidenţă a defectelor
macrostructurale interne sau de suprafaţă, fără prelucrare de material, fără distrugerea piesei şi
fără demontare.

Principalele defecte care pot fi puse în evidenţă prin metode adecvate de control difera în
funcţie de procedeul de fabricare al pieselor supuse controlului. Astfel, pentru piesele turnate se
pot evidenţia: retasuri, pori, sufluri, incluziuni nemetalice, fisuri şi crăpături. Pentru piesele
obţinute prin deformare plastică se pot pune în evidenţă fisuri şi crăpături, suprapuneri de
material, etc. O gamă largă de defecte se poate identifica la piesele sudate sau lipite: retasuri,
pori, sufluri, incluziuni nemetalice, fisuri, nepătrunderi, lipsa legăturii materialului de bază cu cel
de adaos şi altele.
In functie de poziţia defectelor faţă de suprafaţa piesei acestea pot fi:
- defecte de suprafaţă;
- defecte situate în apropierea suprafeţei;
- defecte de interior.
Metodele utilizate pentru detectarea defectelor sunt foarte numeroase, o mare răspândire
avand-o urmatoarele metode: - cu lichide penetrante;
- cu pulberi magnetice;
- cu ultrasunete;
- cu radiatii penetrante;
- în curenţi turbionari;
- cu emisie acustică;
- prin termografie în infraroşu.
Alegerea metodei optime de control defectoscopic se face pe baza tipului de defecte ce se
urmăresc a se pune în evidenţă, a tipului de piese controlate, a aparaturii disponibile, a
economicitatii metodei, etc.
 Defectoscopia cu pulberi magnetice
Scopul lucrării

Lucrarea are drept scop însuşirea cunoştinţelor de bază privind defectoscopia cu pulberi
magnetice folosită pentru punerea în evidenţă a unor defecte de suprafaţă sau aflate în imediata
apropiere a suprafeţei controlate.
Metoda constă în producerea unui câmp magnetic în piesa cercetată şi distribuirea pe
suprafaţa ei a unei pulberi magnetice ce se îngrămădeşte acolo unde există un defect. Această
îngrămădire a pulberilor magnetice se datorează variaţiei bruşte a permeabilităţii magnetice la
trecerea liniilor de câmp magnetic din materialul piesei în cel al defectului.
Se pot pune în evidenţă defecte ale pieselor confecţionate din materiale feromagnetice.
In figura 20.3 se prezintă un material feromagnetic parcurs de liniile unui câmp magnetic
uniform. In locul defectelor liniile de câmp vor fi deviate din cauza permeabilităţii reduse a
materialului defect (de exemplu: aer într-o fisură, alte gaze într-o suflură etc.). In cazul în care
defectul este situat în preajma suprafeţei piesei şi este orientat perpendicular pe direcţia liniilor
de câmp, aceste linii vor ieşi în parte din piesă. Dacă pe această piesă se află un strat subţire de
pulbere magnetică, liniile vor trece în acest loc prin pulbere, care se magnetizează şi formează un
fel de punte peste fisură (figura 20.3.a).
Dacă defectul nu se află chiar pe suprafaţa piesei, ci al o anumită adâcime, el poate fi
evidenţiat numai dacă intensitatea câmpului este suficient de mare (figura 20.3.b).
In cazul unor defecte fine şi orientatea în lungul liniilor câmpului, acestea vor ocoli
defectul fără să iasă din materialul piesei, defectul neputând fi identificat (figura 20.3.c).
Defectele de interior aflate la o adâncime mai mare de 5-8 mm de suprafaţa controlată nu
mai pot fi puse în evidenţă prin această metodă de control nedistructiv (figura 20.3.d).

Figura 20.3. Schema de principiu a metodei de control cu pulberi magnetice: a- punerea în

evidenţă a unui defect de suprafaţă; b- defecte de interior perpendiculare pe liniile de câmp; c-
defecte orientate în lungul liniilor de câmp; d- defecte de interior nesesizabile prin această
metodă de control.

Definiţii, scheme de principiu

Metoda se aplică numai pentru piesele confecţionate din materiale feromagnetice.
Magnetizarea pieselor se poate face în general după două scheme de principiu:
- prin introducerea pieselor într-un câmp magnetic;
 - prin trecerea unui curent electric cu intensitate mare, prin piesă.
Pe baza acestor două scheme se pot utiliza urmatoarele metode de magnetizare:
- magnetizarea liniară (polară);
- magnetizarea circulară (transversală);
- magnetizarea mixtă.
Magnetizarea liniară (polară): se obţine cu ajutorul magneţilor permanenţi (figura 20.4),
al electromagneţilor, sau al bobinelor de magnetizare. Electromagneţii şi bobinele de
magnetizare pot fi alimentate de la surse de curent continuu, alterntiv, sau cu un impuls puternic
de curent. Liniile de forţă fiind paralele cu axul capetelor polare procedeul este denumit în
exploatare şi magnetizare longitudinală.

Figura 20.4. Schema de principiu pentru magnetizarea liniară (polară).

Magnetizarea circulară (transversală) se obţine:

- prin trecerea curentului prin piesa controlată (figura 20.5.a);
- cu ajutorul unei surse ce trimite curent printr-un aliaj sau printr-un gol al piesei
controlate (figura 20.5.b);
- prin formarea unui curent de inducţie în piesa controlată (figura 20.5.c).
Se poate folosi o sursa de curent continuu, alternativ sau pulsator.
Liniile de flux, ce iau naştere se orientează în planuri perpendiculare pe direcţia trecerii
curentului motiv pentru care magnetizarea prin această metodă se mai numeşte
şi magnetizare transversală.
 Figura 20.5. Schema de principiu pentru magnetizarea circulară.

Magnetizarea mixtă se obţine prin folosirea concomitentă a ambelor procedee descrise

mai înainte (figura 20.6).

Figura 20.6. Schema de principiu la magnetizarea mixtă.

Producerea câmpului magnetic se poate face cu curent alternativ, continuu sau pulsant.
Curentul alternativ este uşor de obţinut, pentru aceasta fiind necesar un simplu
transformator legat la reţea.
Defectele fine creează un câmp de dispersie foarte slab, particulele pulberii la frecvenţa
de 50 Hz a curentului folosit, intră în vibraţie ceea ce facilitează deplasarea lor către zonele de
atracţie în care câmpul de dispersie este slab.
Pe de altă parte, curentul alternativ, provoacă un efect particular ceea ce face ca metoda
să prezinte o sensibilitate bună numai pentru defectele de material situate în preajma suprafeţei
piesei.
Pentru magnetizarea pieselor cu lungime mare prin trecerea curentului alternativ prin
piese sunt necesare tensiuni şi intensităţi de curent mari ceea ce constituie un inconvenient.
 Curentul continuu se poate obţine de la baterii de acumulatori sau de la redresoare de
curent alternativ.
Efectul pelicular fiind inexistent se obţine sensibilitate pe o adâncime mare a piesei (de 8
ori mai mare decât la curentul alternativ).
Defectele foarte fine nu se pot pune în evidenţă deoarece particulele pulberii fiind mobile
nu ajung în zonele cu atracţie slabă.
In curent continuu se pot examina piese de lungime mai mare deoarece în acest caz
independenţa piesei se limitează la rezistenţa sa chimică spre deosebire de curentul alternativ la
care impedanţa era ridicată din cauza adaugării componentelor capacitive sau inductive.
Absenţa fenomenului de selfinductie permite alimentarea la curent continuu a
solenoizilor pentru magnetizare longitudinală.
Curentul pulsant se obţine dintr-un curent alternativ monofazat prin reducerea semialternanţelor
negative.
Acest curent prezintă avantajul curentului aletrnativ în privinţa detectării defectelor fine
şi într-o oarecare măsură avantajul curentului continuu în prezenţa sensibilităţii în profunzime.

Tabelul 20.2. Felul curentului de magnetizare şi domeniile de utilizare.

Felul curentului Domeniul de utilizare
Piese cu dimensiuni mici sau mijlocii;
Defecte superficiale;
Alternativ Defecte fine (fisuri de călire);
Construcţii sudate, construcţii metalice, piese pentru
automobile, nave, avioane);
Piese lungi sau de dimensiuni mari;
Cercetarea existenţei incluziunilor;
Continuu Defecte importante (defecte de turnare, de laminare, de
forjare, de sudare);
Construcţii sudate;
Alimentarea solenoizilor;
Piese lungi sau cu dimensiuni mari;
Defecte superficiale sau de adâncime;
Pulsant Defecte fine;
Alimentare posibilă a solenoizilor;
Piese pentru aeronave, turbine.

Utilajul folosit
Pentru controlul unui produs cu pulberi magnetice se utilizează defectoscopul … aflat în
laborator (figura 20.6).
Pentru efectuarea practică a lucrării se folosesc piese din oţel care prezintă atât defecte
naturale cât şi defecte realizate intenţionat.
Sensibilitatea metodei depinde de calitatea prelucrării pieselor controlate.
Suprafeţele acoperite cu ţunder, rugină sau vopsea reduc sensibilitatea metodei, de aceea,
înainte de control piesele se curăţă şi se degresează.
In cazul controlului pe suprafeţele pieselor prelucrate prin aşchiere, rugozitatea suprafeţei
trebuie să nu fie mai mică de 12,5.
Piesele care înainte de control au fost supuse magnetizării se demagnetizează, (controlul
demagnetizarii se face prin “testul busolei”).
Modul de lucru etapizat
In vederea controlului nedistructiv folosind metoda de control cu pulberi magnetice
trebuie parcurse succesiv următoarele etape:
Aplicarea lichidului magnetic. Se foloseşte o suspensie de pulbere magnetică (2 – 5
grame / litru) în ulei mineral cu vâscozitate de 1 – 20 E denumită “lichid magnetic”. Inainte de
aplicare, lichidul magnetic trebuie bine amestecat. Piesele de controlat se aşează în tava de lucru
sprijinită astfel încât suprafeţele ce urmează a fi controlate să fie înclinate cu 5 – 100 faţă de
orizontală, pentru ca surplusul de lichid magnetic să se poată scurge de pe piesă. Aplicarea
lichidului magnetic se face prin pensulare sau cu ajutorul cănilor de ungere.
Magnetizarea piesei. Se execută o magnetizare transversală conform principiului
prezentat anterior. Pentru aceasta se utilizează un transformator electric coborâtor de tensiune tip
ZS 500 cu puterea de 5 kVA şi se execută următoarele operaţii:
- se prind cei doi electrozi mobili ai aparatului de mânerele izolate şi se ţin în aer, fără a
face contact între ei sau cu un alt corp metalic;
- se face legătura transformatorului cu reţeaua, cuplând-se de la întrerupatorul montat pe
peretele lateral al carcasei aparatului;
- se realizează o magnetizare parţială a piesei prin trimiterea curentului prin piesa
examinată; aplicând vârfurile metalice ale celor 2 electrozi mobili pe suprafaţa piesei între
marginile ei. Se repetă operaţia de mai multe ori astfel încât întreaga suprafaţă de controlat să fie
străbătută de câmpul magnetic în două direcţii perpendiculare. Se recomandă ca distanţa dintre
electrozi să fie de maximum 200 mm.
Durata unei operaţii de magnetizare trebuie să fie de 10 – 15 secunde.
După magnetizare se decuplează transformatorul de la întrerupător.
Examinarea piesei. Pulberea magnetică oferă posibilitatea materializării formei
câmpului magnetic de dispersie la suprafaţa piesei. Examinarea piesei se face vizual la lumină
difuză de maximum 500 lux. Sursa de lumină folosită la controlul pieselor nu trebuie să creeze
pe suprafaţa lor umbre sau reflexie. De asemenea, trebuie suprimat şi efectul stroboscopic al
sursei de lumină.
Pentru a se pune în evidenţă aglomerările de pulberi magnetice pe suprafeţe oxidate
acestea se poat acoperi în prealabil suprafaţa piesei examinate cu un strat subţire de vopsea albă.
O metodă mai bună de punere în evidenţă a defectelor constă în folosirea unor pulberi
magnetice colorate în culori deschise sau a unor pulberi fluorescente.

Rezultatele experimentale şi concluzii

Aglomerarea pulberii într-o zonă a piesei indică prezenţa posibilă a unui defect.
Aglomerări de pulberi pot să apară şi în locuri fără defect. In asemenea cazuri se recomandă
repetarea controlului.
Dacă în cazul repetării controlului nu se observă depuneri de pulbere sau se schimbă
locul şi configuraţia depunerii atunci această depunere trebuie considerată întâmplătoare fiind
denumită “indicaţie falsă”.
In cazul în care la repetarea controlului se formează în acelaşi loc depuneri de pulbere
această examinare relevă un defect, locul respectiv numindu-se “indicaţie relevantă”.
Această metodă de control nedistructiv poate fi utilizată pentru punerea în evidenţă a
defectelor superficiale sau a celor aflate în imediata vecinătate a suprafeţei pieselor confecţionate
din materiale feromagnetice .
 Dacă defectul este perpendicular pe direcţia liniilor de câmp şi dacă intensitatea câmpului
magnetic este suficient de mare, se pot vizualiza şi fisuri cu deschiderea de numai 0,001 mm.

Bibliografie:

 M. Voicu, A. Mihai, A.D.Rujinski, G. Mateiasi, C. Dumitrascu, V. Popovici, S. Funar, D.

Pausan , „Examinari nedistructive”, Lucrari practice de laborator-Indrumar, Ghid pentru
proiectarea inspectiei produsului, Editura Printech, Bucuresti 2011
 Gheorghe Amza, „Tehnologii speciale”, volumul 1 si 2, Editura Printech, Bucuresti , 2012
 ASTM E 1316 ,”Terminology for Nondestructive Examination”
 Nondestructive Testing Handbook, Second edition, American Society for Nondestructive
Testing, USA, 1996
 Colectiile SR EN, ISO si SR ISO in domeniul Metode nedistructive de examinare

 www.ndt.net

 www.aroend.ro

 www.asnt.org

 www.ntiac.com