Traseul real al unei sonde poate fi sensibil diferit de cel calculat.

Consecintele sunt uneori grave: de la

hărţi sau secţiuni geologice inexacte şi scheme de exploatare a zăcământului incorecte până la „coliziunea”
nedorită a două sonde vecine sau ratarea obiectivului preconizat. La forajul unei sonde de salvare, care urmăreşte
să întâlnească sau să se apropie cât mai mult de sonda scăpată de sub control, incertitudinea poziţiei relative a
celor două sonde întârzie rezolvarea accidentului, necesitând uneori resăparea sondei de salvare de la o anumită
adâncime.
Situatii nedorite pot interveni şi atunci când ţinta se află în vecinătatea conturului unui zăcământ, a
limitelor apă-petrol şi gaze-petrol. Problema devine serioasă la forajul sondelor orizontale când stratele urmărite
sunt subţiri sau când domeniul ţintelor este redus, la forajul sondelor multiple şi în cazul reintrărilor.
Traseul calculat poate diferi de cel real din două motive: aproximaţiile introduse de modelul matematic
ales pentru descrierea curbei reale care reprezintă axa sondei şi erorile măsurătorilor de deviere. Atât erorile
introduse de modelul matematic, cât şi cele de măsurare se pot cumula cu fiecare punct de calcul şi traseul
determinat se îndepărtează continuu de cel real, abaterile ajungând la zeci de metri. Efectul ambelor surse de
erori, îndeosebi cel introdus de modelul de calcul, este diminuat dacă distanţa dintre punctele de măsurare a
devierii este suficient de mică.
S-au dezvoltat şi modele de calcul mai precise, dar şi mai laborioase, totuşi, la precizia aparatelor de
măsurare uzuale, ele nu conferă o certitudine mai mare a traseului calculat. Cauza principală a abaterii traseului
stabilit faţă de cel real o constituie erorile măsurătorilor de deviere, mai exact, erorile introduse de condiţiile de
operare în sonde (fluctuaţiile magnetice, nealinierea aparatului cu axa sondei etc.), modul de stabilire a
declinaţiei magnetice.
Aşa cum se ştie, erorile de măsurare sunt sistematice sau întâmplătoare. Chiar dacă sunt mai mici decât
celelalte, erorile sistematice se pot cumula de la un punct la altul şi efectul lor este de câteva ori, mai mare,
pentru că erorile întâmplătoare au o tendinţă de compensare reciprocă.
Unele erori sunt caracteristice senzorilor de măsurare, altele au drept cauze influenţe externe
(nealiniere, interferenţe magnetice, orientare imprecisă).
O parte dintre erori sunt comune tuturor tipurilor de aparate de deviere, iar altele sunt specifice
diverselor tipuri de instrumente utilizate, magnetice sau giroscopice.
Mărimea erorilor depinde de foarte mulţi factori: construcţia şi precizia aparatului de deviere, centrarea
lui în gaura de sondă, înclinarea, azimutul şi curbura locală a sondei, amplasarea geografică a sondei (în primul
rând latitudinea locului), durata operaţiei (pentru giroscoape), temperatura, starea găurii de sondă, tehnologia de
operare s.a. Sunt afectate de erori mai ales măsurătorile de înclinare şi de orientare, mai puţin cele de adâncime.
Erorile comune tuturor tipurilor de aparate sunt provocate de :
- nealinierea instrumentelor cu axa sondei;
- toleranţele constructive (centrare, paralelism) şi de funcţionare;
- calibrarea imprecisă;
- funcţionarea defectuoasă (frecări mari în lagăre, în articulaţii şi în mediul de lucru);
- citirea imprecisă a indicaţiilor;
- măsurarea eronată a cablului de lansare sau a garniturii de prăjini;
- oscilaţiile curentului de alimentare.
Erorile de aliniere pot fi semnificative (figura 1). Mărimea lor depinde de modul de operare (cu cablu,
în gaură libera, prin prăjini, în sistem MWD), de înclinarea şi curbura sondei, de prezenta ocnirilor. În sonde
apropiate de verticală, în găuri escavate, în zone cu intensităţi mari de curbură investigate cu aparate lungi, dacă
au diametrul redus în raport cu cel al sondei şi nu sunt centrate (figura 1, a), dar şi în sonde cu înclinări mari
unde centrorii de la capete (când există) se deformează inegal, aparatele introduse cu cablu nu sunt paralele cu
axa sondei.
La masuratorile prin pr’jini, inclusiv cele în sistem MWD, prăjina în care se află aparatul de deviere
este de obicei încovoiată (figura 1, b, şi c). Mărimea erorii de aliniere în acest caz este determinată de rigiditatea
prăjinilor din zonă, diametrul găurii de sondă, amplasarea stabilizatorilor, prezenţa unui motor dezaxat, poziţia
aparatului, înclinarea sondei, apăsarea pe sapă. În prăjini nestabilizate eroarea ajunge la 0,2 - 0,3° şi se consideră
sistematică.
La sistemele MWD, erori de aliniere sunt introduse şi de toleranţele privind montarea senzorilor în
carcasele lor, fixarea carcaselor în prăjina grea, liniaritatea acesteia din urmă.
Erorile de calibrare sunt diminuate dacă instrumentele sunt calibrate periodic şi rezultatele operaţiei
sunt cunoscute.
Citirea imprecisă poate interveni în cazul imaginilor fotografice. Dacă ele sunt citite de doi operatori
independenţi, precizia de citire poate fi îmbunătăţită.
 Figura 1 Aparatele de măsurare a devierii sunt adeseori nealiniate cu axa sondei
a) aparat necentrat în sondă; b) şi c) prăjini încovoiate

Exceptand greşelile grosolane de măsurare a cablului, de numarare a prăjinilor sau de evidenţă a

imaginilor fotografice, pot interveni şi erori de lungime ca urmare a alungirii cablului (garniturii) provocate de
tracţiune, presiune interioară, dilatare termică.
Masuratorile cu aparate magnetice sunt afectate de :
- interferenţele magnetice din vecinătatea corpurilor feroase (coloane de burlane, prăjini,
platforme metalice);
- fluctuatiile declinaţiei magnetice (diurne, seculare, crustale, neregulate);
- anomaliile magnetice locale (semnificative în apropierea polilor);
- magnetizarea longitudinală a prăjinilor, ca urmare a rotirii şi a manevrării lor în câmpul
magnetic terestru şi a inspectării lor electromagnetice;
- existenta unor zone magnetice în prăjinile grele amagnetice, de obicei în apropierea
capetelor;
- automagnetizarea aparatelor de deviere;
- vecinătatea bateriilor galvanice.
Unele dintre aceste erori pot ajunge pana la 10°.
Pentru a reduce efectul interferenţelor magnetice provocate de prăjinile de foraj, lungimea prăjinilor
grele amagnetice trebuie să fie suficient de mare. Aparatul se plasează cât mai departe de capetele acestora (la
latitudini mari, se folosesc chiar două sau trei prajini amagnetice).
Masuratorile cu aparate giroscopice sunt afectate de :
- precizia orientării iniţiale;
- precizia corecţiilor de deriva;
- latitudinea locului geografic;
- înclinarea sondei.
Erorile de mai sus se intalnesc la giroscoape obişnuite, fără corecţia automată a derivei şi căutarea
permanentă a nordului geografic. Aceste giroscoape nu sunt utilizabile la înclinari mari, peste 70°, şi la latitudini
mari.
Între deriva calculată, presupusă proportională cu timpul, şi cea reală poate exista o diferenţă, în plus
sau în minus, care uneori ajunge la cateva grade /h. Din acest motiv, la multe giroscoape obisnuite, durata
operaţiei şi, implicit, adâncimea de folosire sunt limitate.
Presupunând că există un număr suficient de mare de măsurători, eventual în aceleaşi puncte şi cu
aparate diferite, şi că erorile sistematice şi cele întâmplătoare au o anumită comportare, ele pot fi prelucrate
probabilistic în acest sens, s-a introdus noţiunea de elipsoid de incertitudine (în plan, elipsă de incertitudine):
fiind dat un anumit nivel de încredere, un punct oarecare de-a lungul sondei se afla, cu o anumita probabilitate,
în interiorul unui elipsoid ale carui dimensiuni pot fi calculate. Cu aparate uzuale, la 2000 - 3000 m, cu o
probabilitate de 99 %, de exemplu, punctul se afla în interiorul unui elipsoid cu axele de ordinul zecilor de metri.
 Figura 2 “Conul” de incertitudine al unei sonde

Dimensiunile elipselor de incertitudine aflate în plane perpendiculare pe axa sondei cresc cu lungimea
acesteia, cu nivelul de încredere impus, dar se reduc cu precizia aparaturii folosite. Se poate considera astfel că
sonda reală se află în interiorul unui „con" de incertitudine (figura 2).
Erorile sistematice pot fi cunoscute pentru diverse aparate, în diferite situaţii. Erorile de natură
magnetică pot fi identificate dacă se folosesc, pentru comparaţie, şi instrumente giroscopice.
Adeseori, erorile sunt cuantificate, măsuratorile sunt corectate şi se tratează probabilistic doar erorile
reziduale, considerate întâmplătoare. Unele aparate furnizează datele deja corectate.
Precizia măsurătorilor este marită prin centrarea aparatelor în gaura de sondă, investigarea ei atât la
introducere, cât şi la extragere, utilizarea a două instrumente ân tandem, calibrarea periodică a aparatelor. Când
exista bănuiala unor interferenţe magnetice se verifică măsuratorile executate cu instrumente magnetice cu un
giroscop.
Exista si alt gen de erori, cum sunt cele provocate de curbura pamantului. care nu pot fi ignorate la
sonde orizontale lungi şi cu ţinte mici.