Analiza Si Calculul Prizei de Putere Pentru Un Echipament de S - Pat Pu - Uri de Fântân - Ata - at Unui Utilaj de Baz

Analiza si calculul prizei de putere pentru un echipament de săpat puțuri de fântână atașat unui utilaj de bază
CUPRINS
CAPITOLUI I Aspecte generale despre forajul de mica adâncime PAG. 2
CAPITOLUL II Solicitările garniturii de foraj PAG.20
CAPITOLUL III Stabilirea variantelor constructive optime PAG.30
CAPITOLUL IV Accidente tehnice si complicatii de foraj PAG.52
CAPITOLUL V Întreținera garniturii de foraj si a utilajului de baza PAG.55
CAPITOLUL VI Concluzii si contributii personale PAG.56
1
Capitolul I
Aspecte generale despre forajul de mică adâincime
1. Dezvoltarea forării sondelor

Primele deschideri prin foraj sunt cunoscute din antichitate. În Egipt în timpul construirii piramidelor
s-au executat sondaje cu ajutorul unor tuburi din bronz, armate cu grăunţi de diamant. În China (cu
1700 ani î.e.n.) se săpau sonde cu adâncimi de 500m în sistemul percutant, cu prăjini de bambus şi cu
acţionare manuală.
Instalatie de forat pe camion
Exploatare şi prelucrarea petrolului a determinat dezvoltare forajului. Până la utilizarea forajului în

exploatarea petrolului, aceasta se realiza prin puţuri săpate manual.
Prima sondă pentru petrol a fost forată în Rusia, lângă Baku (1848), în sistem percutant uscat. Abia
în 1859, se forează prima sondă pentru petrol în SUA (Pensylvania).
În România, prima sondă de petrol (mijloace mecanice) a fost forată în 1861 la Mosoare (Târgu
Ocna). A fost folosit sistemul percutant uscat cu prăjini de lemn.
Primele sonde se sapă în sistemul percutant uscat, dar se trece la forajul percutant hidraulic, la care
evacuarea detritusului se realiza continuu, prin circulaţia apei. Acest sistem permitea adâncimi mai
mari de forare şi creşterea siguranţei de lucru. În România sistemul a fost aplicat în 1896 în Prahova
(Băicoi).
Când apare sistemul sistemul rotativ (sistemul rotary)? La începutul secolului 20 apare în SUA. În
România, primele sonde în acest sistem, au fost forate în 1906 (Moreni-Prahova, Tescani –Bacău).
Dezvoltare sistemului rotativ hidraulic duce la creşterea vitezelor de forare şi a adâncimilor sondelor.
În fosta URSS, după 1922 se introduce forajul cu turbină, care este un sistem de foraj rotativ, cu un
motor amplasat deasupra sapei. La noi s-a aplicat după 1952. Este preferat în cazul rocilor dure şi la
forajul dirijat.
Dintre variantele sistemului de foraj cu motor submersibil un interes deosebit îl prezintă flexo-
forajul. Garnitura de foraj este formată dintr-un tub flexibil, cu o structură specială.
2
Cu toată diversitatea sistemelor şi variantelor, sistemul rotativ cu masă este cel mai folosit.
Recordul de adancime atins pe plan mondial este de 12.390m (Murmansk-Rusia). În România
adâncimea maximă atinsă este de 7025m (Tufeni-Băicoi).
2. Introducere în forarea sondelor
Dezvoltarea societăţii umane a fost şi este dependentă de resursele naturale (apa-potabilă şi
industrială, combustibili fosili-hidrocarburi, cărbuni, minereuri). Plasarea acestora în scoarţa terestră,
la adâncimi nu întotdeauna accesibile, a impus găsirea unor soluţii pentru identificarea şi exploatarea
lor. S-au dezvoltat în consecinţă de-a lungul istoriei tehnicile şi tehnologiile de foraj.
Astăzi lucrările de foraj sunt folosite în mai multe domenii: cercetare geologică, extracţie de petrol şi
gaze, exploatarea apelor subterane, executarea de lucrări miniere (puţuri, găuri de ventilaţie),
cercetări geotehnice.
instalatie de foraj
Sonda este o construcţie minieră specială, de formă cilindrică, verticală sau înclinată, caracterizată
printr-un raport mare între lungime (adâncime) şi diametru, executată cu instalaţii speciale.
Deschiderea de formă cilindrică, fără consolidare cu burlane, se numeşte gaura de sondă. Partea
superioară a unei sonde se numeşte gura sondei, iar parte inferioară –talpa sondei. Gaura de sondă
este delimitată lateral de peretele găurii de sondă.
Forarea (forajul) cuprinde un complex de lucrări de traversare, consolidare şi izolare a rocilor
traversate, necesar executării unei sonde. Este o operaţie de dislocare a rocilor şi de evacuare la
suprafaţă a fragmentelor rezultate (detritus).
Forarea sau săparea sondelor se execută cu ajutorul instalaţiilor de forare (foraj). Funcţie de scopul
urmărit instalaţiile de foraj sunt de capacitate mare (sonde sau instalaţii grele de foraj) şi instalaţii de
foraj de mică adâncime (sondeze, sau instalaţii uşoare de foraj).
Sondele au putere instalată mare (mii de CP), execută găuri la adâncimi mari (mii de metri), cu
diametre mari (sute de mm la 7000mm- forajele de mare diametru). Garnitura de foraj utilizată este
de diametru mare (se măsoară în inci=tol; 1inci=25,4mm).
Sondezele au puteri instalate mici (sute de CP), execută găuri frecvent de până la 1000m, dar pot
ajunge şi la 2000m, găuri cu diametre mici.
Dislocarea rocii în talpa sondei se execută cu instrumente speciale. Scopul executării forajului
3
impune modul în care se face dislocarea rocii în talpa sondei. Pentru forajele de cercetare, care
urmăresc obţinerea unor eşantioane, dislocarea în talpa sondei se face circular, cu ajutorul unui
instrument numit cap de carotieră (freză). În acest caz vorbim de forajul prin carotaj mecanic.
Eşantioanele obţinute se numesc carote.
Dacă dislocarea în talpa sondei este circulară completă, instrumentul de dislocare se numeşte sapă.
Instrumentul de dislocare este antrenat cu ajutorul garniturii de foraj (prăjini de foraj), iar detritusul
este scos la suprafaţă de fluidul de foraj (de circulaţie).
2.1. Componentele instalatiilor de forare

Instalaţiile de forare, sonde sau sondeze, au componentele de bază comune. Aceste componente se
împart în componente de suprafaţă şi componente de interior. Componentele de suprafaţă, funcţie de
rolul lor sunt:
• Grup de forţă-pentru acţionare, format din motoare, motoare electrice de fund;
• Turla cu substructură;
• Sistemul de manevră-pentru intoducerea şi extragerea garniturii de foraj cu instrumentele de
dislocare (sapă, freză). Este alcătuit din macara, troliu, geamblac, cârlig, cablu de foraj, şi scule de
manevră (elevatoare, pene, cleşti);
• Sistemul de rotaţie-antrenează garnitura într-o mişcare rotativă. Cuprinde masa rotativă şi capul
hidraulic;
• Sistemul de circulaţie-asigură circulaţia fluidului de foraj în sondă. Cuprinde pompa de noroi şi
conductele de aspiraţie şi împingere (manifold, din engl. manifold=conductă de aducţie), furtun,
Componentele de interior cuprind: coloana de tubaj, garnitura de foraj şi instrumentele de dislocare.
Ciclul de foraj cuprinde succesiunea operaţiilor executate de la montarea unei instalaţii pe o locaţie şi
până la demontarea şi transportul spre o altă locaţie. El poate cuprinde:
Lucrări de suprafaţă – amenajarea terenului, montajul instalaţiei de foraj şi anexelor;
Lucrări pregătitoare – verificarea stării de funcţionare a utilajelor, săparea şi consolidarea găurii
prăjinii pătrate;
Săparea găurii de sondă – sau forajul propriu-zis, cuprinde un ciclu de operaţii repetat la fiecare
introducere a unei sape noi în locul celei uzate şi a garniturii de prăjini până în talpa sondei. Pe
măsura adâncirii sondei, la garnitura de foraj se adaugă o nouă prăjină de foraj („bucata de
avansare”). O viteză mică de avansare poate indica uzarea sapei. Extragerea garniturii se face în
„paşi” (câte 2-3 prăjini), care se sprijină în turlă, la pod. Toate manevrele se execută cu ajutorul
sistemului de manevră şi a mesei rotative (cap rotativ).
Lucrări de consolidare şi izolare a găurii de sondă – forarea începe cu o sapă cu diametru mare, se
sapă o porţiune, se tubează prima coloană (coloana de ancoraj) şi se cimentează în spatele coloanei.
Se continuă forajul cu o sapă cu diametru mai mic. Funcţie de scopul sondei şi funcţie de condiţiile
geologice (natura rocilor, tectonica regiunii) după coloana de ancoraj se tubează direct coloana de
exploatare, sau 1-2 coloane intermediare şi apoi coloana de exploatare. Tubarea este operaţiunea de
introducere a unor burlane de oţel în gaura de sondă. Burlanele se cimentează în spate în totalitate,
sau parţial, pe o anumită înălţime de la talpă.
Operaţii de investigare – la forarea unei sonde, înainte de operaţiunea de tubare se pot executa
diferite investigaţii geofizice de tipul carotaj electric, carotaj radioactiv, cavernometrie, măsurători de
deviaţie, etc.
4
Lucrări de punere în producţie – au loc la forajele executate în scopul exploatării unor resurse
(hidrocarburi). Sunt specifice la forajele hidrogeologice, sau lipsesc la forajele de cercetare şi la
unele dintre cele speciale.
Lucrări de demontare şi transport – reprezintă etapa de finalizare a forajului.
Lucrări de instrumentaţie – sunt lucrări speciale executate pentru rezolvarea unor accidente în gaura
de sondă (prinderi la puţ, ruperi de prăjini, etc.). Acestea se execută cu ajutorul unor scule de
instrumentaţie.
Unele etape pot să fie suprimate (consolidare şi izolare, investigare) funcţie de scopul forajului.
2.2.Clasificarea forajelor
Clasificarea se face după mai multe criterii.
2.2.1. După scop
- Foraje de cercetare geologică
• foraje de referinţă – sunt destinate cercetărilor regionale, se execută la adâncimi relativ mari, în
carotaj mecanic continuu;
• foraje de prospecţiuni – urmăresc studiul complex al depozitelor dintr-o anumită regiune, cu
precizarea tuturor aspectelor privind litologia, tectonica, resursele minerale, etc. Se execută în carotaj
mecanic continuu;
• foraje de explorare – au drept obiectiv conturarea unor zăcăminte, cu determinarea parametrilor
cantitativi şi calitativi, necesari în calculul rezervelor, precum şi stabilirea condiţiilor geologice de
zăcământ.
- Foraje de exploatare – a hidrocarburilor (petrol, gaze), precum şi a apelor subterane. În această
categorie sunt cuprinse şi sondele de injecţie (pentru refacerea presiunii în zăcămintele de ţiţei) şi
sondele de observaţie care urmăresc procesul de exploatare. Sarea poate fi exploatată cu ajutorul
sondelor.
- Foraje cu destinaţie specială
• de interes minier – se execută la zi, în cariere (derocări prin găuri de explozie), sau în subteran,
pentru cercetare geologică, găuri de puşcare, drenaj, aeraj, consolidare rocilor, etc.;
• foraje hidrogeologice – executate pentru identificarea, stabilirea condiţiilor de zăcământ (parametrii
calitativi şi cantitativi) şi exploatarea apelor subterane (potabile, termale, minerale);
• foraje geotehnice – utilizate pentru cunoaşterea proprietăţilor fizico-mecanice ale rocilor de
fundaţie pentru construcţii civile, industriale, baraje, tuneluri, etc.;
• foraje de interes seismic – utilizate pentru provocarea unor explozii artificiale.
• lucrări de foraj cu diametre mari – utilizate în amenajări hidrotehnice, ca şi lucrări miniere (suitori,
puţuri de aeraj, etc.), sau rezervoare subterane.
- După energia utilizată la acţionarea instalaţiei
- Foraj manual
- Foraj mecanic – acţionarea se face cu motoare cu abur, cu combustie internă, electrice, hidraulice,
sau pneumatice.
2.3. După energia utilizată la dislocarea rocii
• foraj cu dislocare mecanică
• foraj cu dislocare hidromecanică
• foraj cu dislocare termică
2.4. După modul de acţionare asupra rocii forajul mecanic este:
5
2.4.1. Foraj percutant – dislocarea rocii în talpa sondei se face prin lovire repetată cu o sapă
specială, de forma unei dălţi (trepan). Are două variante: percutant-uscat (cu tije sau cablu) şi
percutant-hidraulic. În primul caz sapa este antrenată cu ajutorul unui cablu sau a unei tije (metal,
lemn). Detritusul este evacuat prin introducerea unei cantităţi mici de apă şi extragerea periodică a
noroiului format, cu o lingură cilindrică. În forajul percutant-hidraulic sapa este antrenată cu ajutorul
prăjinilor (ţevi de oţel), prin care se pompează continuu fluid pentru spălarea tălpii de detritus.
2.4.2. Foraj rotativ – cel mai utilizat este forajul rotativ-hidraulic, cu evacuarea materialului
dislocat prin circulaţie de fluid. Are două variante: cu rotaţie de la suprafaţă (cu masă rotativă, sau
cap rotativ la sondeze) şi cu motoare submersibile. Procesul de forare este continuu, cu evacuarea
permanentă a detritusului cu ajutorul fluidului de foraj. Dislocarea rocii se realizează cu diferite
tipuri de sape, care execută o mişcare de rotaţie şi pătrundere în teren.
Metoda rotativ-hidraulică se numeşte şi rotary. Sapa este rotită de motoarele instalaţiei prin
intermediul masei rotative şi a prăjinilor de foraj. Pentru pătrunderea sapei în roci apăsarea este
asigurată de garnitura de foraj.
Fluidul de foraj este pompat în talpă prin interiorul prăjinilor.
3.Proprietăţile fizice şi mecanice ale rocilor
Eficienţa dislocării rocilor în talpa sondei, precum şi stabilitatea pereţilor sondei sunt influenţate de
proprietăţile fizice şi mecanice ale rocilor traversate.
duritate roci
3 .1.1. Proprietăţile fizice ale rocilor
a. Porozitatea – se referă la volumul spaţiilor dintr-o rocă, neocupat de substanţa solidă şi se exprimă
prin raportul dintre volumul golurilor şi volumul total al rocii. Prezenţa porilor reduce duritatea rocii
şi rezistenţa ei la pătrunderea unui corp solid. Într-o primă etapă, până la o anumită valoare a forţei
de apăsare, roca se deformează, fără a obţine dislocare.
b. Permeabilitatea – capacitatea unui corp poros de a permite deplasarea prin golurile sale
comunicante a unui fluid, la crearea unei diferenţe de presiune. În talpa sondei are loc pătrunderea de
fluid de foraj pe o anumită adâncime, ceea ce duce la echilibrarea diferenţei de presiune dintre zona
6
de deasupra şi cea de sub talpă, realizându-se condiţii favorabile dislocării rocii cu instrumentele de
lucru.
c. Neomogenitatea – este specifică rocilor, ele fiind neomogene din punct de vedere al compoziţiei
mineralogice, porozităţii, permeabilităţii, gradului de fisurare, tasare, etc. Această proprietate
condiţionează comportamentul rocilor la solicitările mecanice din timpul dislocării
d. Abrazivitatea – este capacitatea rocilor de a uza prin frecare instrumentele de dislocare.
Capacitatea abrazivă a rocilor se manifestă asupra instrumentelor de dislocare, dar şi asupra altor
componente ale echipamentului de foraj.
Abrazivitatea rocilor este o proprietate relativă. Un oţel poate fi uzat abraziv de o rocă, dar aceeaşi
rocă poate să aibă o capacitate abrazivă nesemnificativă asupra unui aliaj dur, de tipul unor carburi
metalice.
Uzura abrazivă a instrumentelor de dislocare depinde de abrazivitatea rocii, dar mai depinde şi de
rugozitatea suprafeţelor de contact, presiunea de contact, temperatura, viteza relativă de deplasare,
natura şi compoziţia noroiului de foraj, etc.
Abrazivitatea rocilor depinde de microduritatea mineralelor componente, de forma şi dimensiunile
lor, de forma şi proprietăţile suprafeţelor de contact, etc. În general rocile polimenerale, chiar foarte
compacte cum sunt cele magmatice, sunt mai abrazive decât cele monominerale.
Rocile sedimentare cele mai abrazive sunt gresiile cuarţoase. La compoziţii mineralogice similare
rocile detritice rezultate din claste cimentate ulterior, sunt mai abrazive decât rocile cristalizate.
3.1.2. Proprietăţile mecanice ale rocilor
Elasticitatea
Unele roci precum şi minerale componente ale rocilor se comportă asemeni unor corpuri elastice. La
aplicarea unor presiuni exterioare în interiorul lor se produc deformaţii liniare. Rocile poliminerale
nu sunt corpuri elastice.
Plasticitatea
În procesul dislocării unele roci se deformează plastic, deformare care începe atunci când starea de
tensiune depăşeşte limita elasticităţii. Plasticitatea rocilor depinde de compoziţia mineralogică.
Creşterea conţinutului de cuarţ, feldspaţi, sau alte minerale cu duritate mare, reduce plasticitatea
rocilor. Cea mai mare plasticitate o au argilele hidratate.
Plasticitatea rocilor influenţează mult procesul dislocării. În cazul acestor roci (plastice) efortul
pentru separarea de fragmente în talpa sondei este mai mare. Deci contează foarte mult viteza şi tipul
de sapă cu care se acţionează.
Rezistenţa (tăria) rocilor
Rezistenţa unei roci este capacitatea sa de a se opune la deformare, în momentul în care este
solicitată de către o forţă.
Este o proprietate care influenţează în mare măsură procesul de dislocare prin foraj, respectiv viteza
de avansare a sapei, uzura sapelor, tendinţa de deviere, etc. Rezistenţa rocilor este dependentă de
tipul solicitării, care poate fi: compresiune, întindere, sau forfecare. Rezistenţa mecanică a rocilor
este influenţată de factori naturali şi de factori tehnici. Dintre factorii naturali putem aminti:
Compoziţia mineralogică a rocilor – natura mineralelor şi cantitatea;
– tipul şi cantitatea cimentului;
Gradul de fisurare, stratificaţia, clivajul (ex. în roci cu şistuozitate, rezistenţa la compresiune
uniaxială este de două ori mai mare, în planul perpendicular pe cel de şistuozitate);
7
Structura şi textura rocilor- rocile cu structură cristalină fină au o rezistenţă mai mare;
Gradul de porozitate;
Adâncimea rocilor – cu cât sunt situate mai adânc în scoarţa terestră, au o rezistenţă mai mare (vezi
presiunea);
Gradul de alterare.
Factorii tehnici care pot influenţa rezistenţa rocilor:
Tipul solicitării (compresiune, întindere, forfecare);
Durata de acţionare a sarcinii- rezistenţa scade cu creşterea duratei de acţionare;
Viteza de aplicare a forţei de dislocare- experimental s-a constatat că tăria rocilor creşte cu viteza de
aplicare a solicitărilor.
Duritatea sau rezistenţa la pătrundere
Prin rezistenţa la pătrundere se înţelege valoare presiunii din centrul suprafeţei de acţiune a sapei, la
care se atinge starea limită şi roca cedează. Această proprietate este dependentă de chimismul şi
structura cristalină a mineralelor componente.
Deosebim o duritate a mineralelor (duritate absolută) şi o duritate a rocilor (duritate agregativă).
Duritatea mineralelor influenţează durata de uzură a elementelor de dislocare (capul carotierei cu
role, vidia sau diamante), iar duritatea agregativă influenţează viteza de avansare a sculei de
dislocare. Pentru rocile monominerale duritatea se stabileşte cu ajutorul scarii Mohs.
Duritatea rocilor poliminerale se determină cu ajutorul mai multor metode. Una dintre acestea este
metoda lui Schreiner. Metoda permite determinarea durităţii, precum şi a elasticităţii şi plasticităţii
rocilor şi se bazează pe pătrunderea prin apăsare, a unui poanson într-o rocă cu suprafaţa plană, bine
şlefuită. Elementul activ al poansonului este un cilindru cu suprafaţa frontală plană. Sarcina pe
poanson creşte treptat (se încarcă), cu posibilitatea ca la fiecare sarcină, deformaţia să se producă
până la capăt. Dependenţa dintre deformaţie şi sarcina pe poanson este ilustrată cu ajutorul unor
curbe caracteristice, diferitelor tipuri de roci. După această metodă rocile se împart în trei grupe
(slabe, medii şi tari), fiecare grupă cu patru categorii.
Pentru majoritatea rocilor, valoarea rezistenţei la pătrundere este mai mare decât rezistenţa la
compresiune.
3.1.3. Forabilitatea rocilor
În practica săpării sondelor, dificultatea dislocării rocilor se apreciază printr-un indicator global,
numit forabilitate. Forabilitatea depinde de proprităţile fizico-chimice ale rocilor, de duritatea,
structura şi textura rocilor, etc. Depinde în egală măsură de instrumentul de dislocare şi metoda de
foraj aplicată.
Forabilitatea este o proprietate caracteristică a rocilor, în lucrările de planificare şi normare, de ea
depinzând cheltuielile şi durata forajului.
3.1.4. Clasificarea rocilor după rezistenţa lor la forare şi perforare
Rocile se clasifică după proprietăţile lor fizico-mecanice, dar nu există o proprietate care să
caracterizeze complet comportamentul unei roci. Complexitatea interacţiunilor din talpa sondei în
procesul de dislocare al rocii, face imposibilă găsirea unui criteriu unic de clasificare al rocilor.
Interacţiunile complexe sunt generate de comportamentul variabil al rocilor la solicitare, de tipurile
de instrumente care acţionează diferit.
8
Clasificarea rocilor din punctul de vedere al forabilităţii, serveşte la planificarea lucrărilor de foraj, la
elaborarea devizelor şi a normativelor de consum de materiale, precum şi la stabilirea normelor de
lucru pentru echipa de foraj.
Această clasificare împarte rocile în şase grupe (foarte moale, moale, semitare, tare, foarte tare, extra
tare), cu 12 categorii. (fig.)
3.2. Mecanismul dislocării rocilor
Dislocarea rocilor are loc prin pătrunderea sub apăsare, a elementelor active ale instrumentelor de
lucru, acestea având forme şi dimensiuni diferite.
Printre procesele simple de dislocare se numără:
Despicarea – este un proces de dislocare realizat de un corp cu o anumită formă, la simpla pătrundere
în rocă sub acţiunea unei forţe. Se întâlneşte la unele sape cu role şi apare la forarea rocilor elastice şi
plastice foarte tari.
Aşchierea – deformare apărută la pătrunderea unui corp în rocă, de o parte şi alta a suprafeţelor de
contact corp-rocă. Se întâlneşte la argilele moi. În acest caz, pentru a obţine dislocarea rocii, este
necesar ca odată cu pătrunderea, corpul să execute o mişcare de deplasare paralelă cu suprafaţa rocii,
sub acţiunea unei forţe.
Erodarea – proces superficial de dislocare, care apare atunci când instrumentul de lucru are o
suprafaţă mare de contact cu roca şi execută deplasarea paralelă cu suprafaţa ei, fiind sub apăsarea
unei sarcini. Acest tip de dislocare apare la forajul cu sape cu lame, la sapele cu diamante, în roci tari
şi extratari.
3.3. Condiţiile din sondă în procesul de dislocare
Factorii din sondă care influenţează proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor din talpă, deci şi
eficienţa dislocării sunt: temperatura, presiunea şi fluidul din sondă.
Temperatura
În scoarţa terestră temperatura creşte cu adâncimea (gradientul geotermic 2-3 grade/100m).
Gradientul geotermic este variabil de la o zonă la alta, funcţie de o serie de factori din crusta terestră.
La creşterea temperaturii domeniul deformărilor plastice se măreşte, iar limita de curgere şi
rezistenţa se micşorează. Fluidul de foraj prezent în talpa sondei reduce temperatura. Rezistenţa
rocilor argiloase, calcarelor şi dolomitelor scade cu creşterea temperaturii.
Presiunea
La o anumită adâncime în roci se manifestă presiunea litostatică (pg – geostatică), presiunea laterală
(pl – confinare) şi presiunea de strat (ps – presiunea fluidului din porii rocii). În procesul de forare,
asupra rocii din talpă acţionează un sistem de presiuni care duc la compresiune triaxială. În planul
vertical acţionează presiunea fluidului de foraj (pn), iar în plan orizontal presiunea laterală.
Un foraj se execută în condiţii de siguranţă, dacă presiunea fluidului de foraj este mai mare decât
presiunea fluidului din porii rocii. Compresiunea triaxială este uniformă dacă pn=pl şi neuniformă
dacă pn diferit pl.
Fluidul din sondă
Rezistenţa rocilor este influenţată în condiţiile compresiunii triaxiale (uniforme sau neuniforme) de
fluidul pătruns în porii rocilor. Acesta provine de cele mai multe ori din fluidul de foraj. Rocile sunt
corpuri hidrofile şi se umectează uşor. Apa din fluidul de foraj influenţează stabilitatea rocilor. Pot
apărea deformaţii plastice, diverse reacţii chimice, funcţie de substanţele existente în fluidul pătruns
în rocă, influenţând rezistenţa rocii, în sensul creşterii sau scăderii ei.
9
3.4 Instrumente de dislocare a rocilor

Instrumentele de dislocare a rocilor se impart în trei grupe:
a.Sape de foraj – pentru dislocarea pe întreaga suprafaţă a tălpii sondei;
b.Carotiere – folosite pentru extragerea de probe (carote). Dislocarea în acest caz se face pe o
suprafaţă inelară;
c.Instrumente de dislocare cu destinaţie specială – pentru operaţii deosebite în gaura de sondă
4.Garnitura de foraj
.În procesul de foraj, instrumentele de dislocare sunt antrenate în mişcare, cu ajutorul garniturii de
foraj. La forajul executat cu circulaţie de fluid, garnitura este formată din prăjini tubulare, asamblate
prin filete.
Funcţiile garniturii de foraj sunt:
Prajina de foraj
Transmite mişcarea de rotaţie de la suprafaţă la sapă;
Asigură prin propria greutate, apăsarea pe sapă, pentru dislocarea rocii;
Asigură canalele de circulaţie pentru fluidul de foraj. Fluidul curat, circulă spre talpa sondei, prin
interiorul prăjinilor, iar al doilea canal, exterior (între prăjină şi peretele sondei), permite
reîntoarcerea fluidului, încărcat cu detritus;
Constituie ansamblul de introducere şi extragere din talpa sondei a instrumentelor de dislocare şi a
sculelor speciale;
Asigură efectuarea operaţiilor auxiliare: carotaj mecanic, probare de strate, instrumentaţii.
4.1Construcţia garniturii de foraj
Garnitura de foraj este formată din: prăjini grele, prăjini de foraj, prăjina de
antrenare, racorduri şi reducţii. Prăjinile grele se află la parte inferioară a garniturii, prăjina de
antrenare, la partea superioară, iar între ele sunt prăjinile de foraj, ele având lungimea cea mai mare
în garnitură.
 Prăjini grele
10
Prăjinile grele realizează prin greutatea proprie apăsarea pe sapă şi menţin prin rigiditatea lor
verticalitatea găurii, evitând devierea. Ele se montează deasupra sapei sau carotierei şi pot asigura
70-80% din apăsarea pe sapă.
Prăjinile grele sunt de două tipuri:
Prăjinile grele obişnuite, sunt tuburi cilindrice cu peretele gros, construite în variantele:mufă-cep,
mufă-mufă şi cep-cep. Diametrele nominale sunt cuprinse între 3 1/8 ” şi 11″. În aceste cazuri pentru
îmbinare se folosesc racorduri cep sau mufă. Sunt confecţionate din oţel aliat, crom-molibden, sau
crom-nichel. După confecţionare sunt tratate termic. Cele de diametru mare pot fi confecţionate din
oţel carbon.
Prăjinile grele speciale sunt utilizate pentru prevenirea devierii găurii de sondă. Acestea au o
rigiditate mai mare şi reduc flambajul prăjinilor.
 Prăjini de foraj
Prăjinile de foraj sunt tuburi din oţel, aluminiu, sau aliaje uşoare (cu titan). Pentru mărirea capacităţii
de rezistenţă la îmbinări, capetele lor sunt îngroşate (ramforsate). Tăierea filetului în acest caz nu
slăbeşte rezistenţa prăjinii.
Diametrul nominal al prăjinilor de foraj corespunde diametrului exterior al corpului prăjinii şi este
cuprins între 60,3mm (2 3/8 in) şi 168,3mm (6 5/8 in).Pentru fiecare diametru pot exista de la una la
patru grosimi de perete. Îmbinarea prăjinilor se face cu ajutorul racordurilor speciale. Racordul este
format din dintr-un cep special montat la un capăt al prăjinii şi o mufă specială, montată la celălalt
capăt al acesteia. Mufa şi cepul special au filet cu pasul mare, pentru înşurubare-deşurubare în timp
relativ scurt. Racordurile speciale pot fi: înfiletate şi sudate, funcţie de modul cum sunt fixate la
capătul prăjinilor
. Prăjinile de foraj cu racorduri înfiletate au la capete cepuri cu filet normal, cu conicitatea şi pasul,
mai mici decât la filetele speciale.
Prăjinile cu racorduri sudate sunt cele mai utilizate. Se renunţă astfel la filetul normal, mărunt, al
cepului prăjinii, care produce mai multe inconveniente. Se sudează racordul de corpul prăjinii.
 Prăjini de antrenare
Acest tip de prăjini fac legătura între garnitura de foraj şi capul hidraulic. Prăjina primeşte mişcarea
de rotaţie de la masa rotativă, prin intermediul unor piese adaptoare. Pentru a putea primi mişcarea,
prăjinile de antrenare au corpul profilat la exterior. În secţiune transversală au formă de pătrat,
hexagon, octogon, etc. Cele mai folosite sunt cele pătrate şi hexagonale (pentru sonde de mare
adâncime). Racordurile fac corp comun cu corpul prăjinii. Filetele de la parte superioară a prăjiniilor
de antrenare au sensul invers filetelor din garnitură, pentru a evita deşurubarea.
Reducţii
Reducţiile permit legătura dintre prăjinile de foraj de dimensiuni diferite, sau dintre prăjini şi diferite
scule de foraj, sau cu prăjina de antrenare şi prăjina grea. Sunt tuburi scurte (400-700mm), cu filet
cep-cep, mufă-cep, sau mufă-mufă.
Solicitările garniturii de foraj
În procesul de foraj, garnitura este supusă unor solicitări variate funcţie de metoda de foraj aplicată,
condiţiile din sondă, sau tipul de operaţie efectuat. Solicitările pot acţiona simultan sau separat.
La forajul rotativ asupra garniturii acţionează următoarele solicitări:
Întindere axială, produsă de: propria greutate, presiunea în interior ca urmare a circulaţiei fluidului,
frecarea de peretele sondei, forţele de inerţie, etc.;
11
Compresiune axială, consecinţă a forţei de apăsare pe sapă, a frecării de peretele sondei la

introducerea garniturii şi a forţelor de inerţie;
Răsucire, sub acţiunea momentului ce trebuie transmis sapei;
Încovoiere, generată de schimbarea direcţiei găurii de sondă, acţiunea forţelor centrifuge la rotirea
garniturii;
Presiune interioară, de la circulaţia fluidului;
Presiune exterioară, dacă garnitura este goală (fără fluid);
Oscilaţii longitudinale, de răsucire şi transversale, create de acţiunea sapei în talpă şi de
imperfecţiunile garniturii.
În perioada de exploatare prăjinile de foraj sunt supuse unor controale care constau în verificarea
stării racordurilor speciale, a filetelor, a diametrului exterior şi interior, a rectilinităţii şi a rezistenţei.
5. Sape de foraj
Funcţie de tipul dislocării, sapele de foraj se clasifică:
sapa de foraj cu 3 lame
– Sape de tip despicător-aşchietor – prin apăsare se realizează despicarea, iar prin rotaţie,
aşchierea. În această categorie se încadrează sapele cu lame.
– Sape de tip sfărâmător-rozător – sapele cu inserţii şi sapele cu diamante.
– Sape de tip sfărâmător – aşchietor – sapele cu role.
12
1. Sape cu lame
Aceste sape pot fi cu două sau trei lame (la 120º). Sapele cu două lame se numesc şi sape coadă de
peşte (cu lame subţiri şi cu lame groase). Părţile de contact cu roca sunt armate cu material dur prin
sudură.
Sape cu inserţii

Aceste sape se numesc şi sape monolit. Sapa are un corp masiv, în care sunt fixate inserţii de diferite
forme (plăcuţe şi ştifturi) din carbură de wolfram, cu liant de cobalt. Inserţiile se fixează prin lipire
cu un aliaj cu alamă, sau prin presare la rece.
13
2. Sape cu diamante

Sapele cu diamante sunt utilizate în roci cu durităţi variabile, de la roci puţin tari până la roci
extratari. Sunt foarte eficiente la rocile abrasive, în special la adâncimi mari, având o mare rezistenţă
la uzură. Durata lor de utilizare este mare, comparativ cu a altor tipuri de sape.
Diamantele, sunt elementele active (diamante industriale) şi sunt prinse într-o matrice (suport),
realizată din aliaje dure sinterizate, de tipul carburii de wolfram în amestec cu lianţi (cobalt, fier,
cupru, nichel, etc.). Există sape cu diamante insertate, la care granulele de diamant sunt fixate
(împlântate) în matrice, sau sape cu diamante impregnate (granule de dimensiuni mici sunt distribuite
în masa matricei).Sistemul de spălare al sapei permite circulatia fluidului de foraj în vederea
evacuării detritusului, precum şi pentru curăţirea şi răcirea suprafeţelor active.
3. Sape cu role

Sapele cu role au elementele active sub forma unor proeminenţe numite dinţi, care sunt plasaţi pe
suprafaţa unor corpuri de rostogolire, numite rolele. Rotirea sapei în jurul axei sale determină
14
rostogolirea rolelor. Contactul dinţilor cu roca este periodic şi limitat ca timp. Pătrunderea dinţilor în
rocă produce sfărâmarea ei. Când, pe lângă pătrundere, dinţii mai execută o mişcare de translaţie faţă
de talpă, dislocarea rocii se face prin sfărâmare şi aşchiere. În acest caz rolele execută o mişcare
combinată, de rostogolire şi translaţie. Cu cât roca este mai dură şi abrazivă, mişcarea de alunecare
trebuie să fie mai scăzută, ea lipsind la rocile foarte dure şi abrasive.
Cele mai utilizate sape (săparea sondelor pentru petrol, gaze) sunt sapele cu trei role. Mai există sape
cu o rolă, cu două role şi cu mai mult de trei role.

Sapa cu trei role (conuri) este alcătuită din:
– corpul sapei format din trei fălci;
– conurile sapei care sunt purtătoarele dinţilor. Pot fi conuri perfecte sau conuri conjugate (cu două,
sau trei conuri);
– dinţii sapei sunt plasaţi pe suprafaţa activă (de lucru), sub formă de coroane circulare paralele.
Există sape cu dinţi frezaţi şi sape cu dinţi insertaţi (sape cu ştifturi). Ştifturile sunt confecţionate din
carburi sinterizate şi sunt fixate prin presare în locaşuri practicate în corpul rolelor.
În rocile plastice detritusul colmatează spaţiul dintre dinţi, reducând înălţimea dinţilor şi
producând manşonarea sapei, cu blocarea rolelor. Pentru evitarea manşonării, s-au construit sape
cu autocurăţire, la care dinţii coroanelor unui con calcă în canalele dintre coroanele celorlalte conuri.
– lagărele sapei reprezintă sistemul de rulmenţi pentru fixarea în sapă a rolelor şi asigură posibilitatea
de mişcare a acestora.
– dispozitivele de spălare au rolul de a îndepărta detritusul din talpă şi de a curăţa sapa (dinţii). La
sapele moderne spălarea este exterioară, orificiile de circulaţie sunt plasate în exteriorul sapei, între
conuri, aproape de talpă. Orificiile sunt echipate cu duze speciale, iar fluidul de foraj iese sub formă
de jet. (sape maxijet sau cu spălare exterioară joasa).
Sapele au simboluri din combinaţii de litere care dau indicaţii privind tipul de rocă pentru care este
construită, tipul de dantură, tipul de lagăre şi tipul de spălare.
Ex: SM – 9 5/8 KLM = sapă pentru rocă slabă-medie (SM), cu diametrul 9 5/8 in (244,5 mm),
dantură din stifturi insertate (K), cu lagăre etanşe (L) şi spălare exterioară joasă (maxijet) (M).
15
6.Fluide de foraj
Forajul rotativ se caracterizează prin circulaţia continuă a fluidului de foraj (fluid de circulaţie).
Sistemul care asigură circulaţia fluidului are o parte exterioară (elementele de suprafaţă) şi una
interioară (elementele din sondă).
Elementele de suprafaţă sunt: habe sau batale, pompe, manifold, încărcător, furtun de foraj cap
hidraulic, echipament de curăţire a fluidului de foraj. În sondă sistemul cuprinde garnitura de foraj,
sapă, spaţiu inelar (garnitură-peretele sondei).
Circuitul normal al fluidului de foraj (circulaţie directă) este: habe-pompă-manifold-încărcător-
furtun-cap hidraulic-garnitură de foraj-sapă-spaţiu inelar-echipament de curăţire-habă. Circuitul
invers, cu intrarea prin spaţiul inelar şi ieşirea prin garnitura de foraj, poartă numele de circulaţie
inversă.
16
Foraj cu noroi bentonitic

1. Funcţiile noroiului de foraj
Fluidul de foraj îndeplineşte următoarele funcţii:
• Curăţă talpa sondei de detritus şi îl transportă la suprafaţă;
• Menţine detritusul în suspenşie când sonda este oprită;
• Asigură contrapresiunea pe peretele găurii de sondă, împiedicând surparea rocilor friabile,
deformarea celor plastice şi împiedică pătrunderea fluidelor din strate în sondă;
• Colmatează peretele sondei, izolând sonda de rocile traversate;
• Răceşte şi lubrifiază sapa şi garnitura de foraj;
• Reduce rezistenţa rocilor prin umectare şi adsorbţie.
Fluidele de foraj trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
• Să nu influenţeze rocile traversate, respectiv să nu producă umflarea argilelor, să nu contamineze
apele freatice şi să nu blocheze formaţiunile productive;
• Să reziste presiunilor şi temperaturilor din sondă;
• Să nu fie afectate de mineralele solubile (sare, gips), sau de gaze;
• Să nu erodeze şi corodeze echipamentul de foraj;
• Să nu fie toxic şi să nu prezinte pericol de incendiu;
• Să fie uşor de preparat şi de întreţinut;
• Să fie ieftine.
Aceste condiţii sunt îndeplinite în mare măsură de noroaiele de foraj de calitate bună şi de unele
fluide de compoziţie specială.
2. Clasificarea şi caracterizarea fluidelor de foraj

Funcţie de compoziţie şi starea fizică, fluidele de foraj se împart în:
a. fluide lichide – sunt pe bază de apă şi pe bază de produse petroliere;
b. fluide gazoase – aer, gaze naturale, sau gaze de eşapament;
17
c. amestecuri lichid-gaz- noroi aerat, petrol gazat, spumă şi ceaţă.

Fluidele pe bază de apă se împart în: apă (dulce, salină sau cu polimeri) şi noroi de foraj.
- Apa –fluid de foraj
Apa a fost primul fluid de foraj. Folosirea ei este limitată, din cauza depozitelor traversate. Prezenţa
argilelor bentonitice, a unor roci friabile (nisip, siltit), sau a unor săruri, fac imposibilă utilizarea ei.
Avantajele apei sunt date de debitele mari cu care se poate lucra şi de curăţirea eficientă a tălpii şi a
sapei, ceea ce duce la viteze mari de săpare.
- Noroaie de foraj
Noroaiele de foraj sunt cele mai utilizate fluide de foraj. După compoziţie se împart în: noroaie
naturale sau netratate, noroaie tratate, noroaie emulsionate.
a. noroiul natural se formează în timpul forajului din apă şi argila dislocată, sau se prepară la
suprafaţă din apă şi argile hidratabile şi dispersabile (grupa bentonitelor cu mineral principal
montmorillonitul, alături de care mai sunt nontranitul, hectoritul, saponitul). În amestec cu apa, se
produce umflarea şi dispersarea particulelor argiloase.
b. noroaiele tratate se obţin din cele naturale prin adăugare de reactivi de reducere a vâscozităţii şi
filtraţiei şi materiale de îngreuiere. Şi aceste noroaie sunt sensibile la săruri, dar mult mai puţin.
Reducerea densităţii acestor noroaie se face prin adăugare de apă, dar în acest caz, noroiului îi creşte
capacitatea de filtraţie. Este necesar ca noroiul să se îmbogăţească în material coloidal şi se adaugă
argilă bentonitică, activată cu carbonat de calciu (trassgel).
Creşterea densităţii noroiului se face prin adăugare de materiale cu densităţi ridicate (barit, hematit,
magnetit, galena).
Corectarea vâscozităţii se face prin adăugare de argilă coloidală, sau substanţe macromoleculare
hidrofile (creşterea vâscozităţii). Adăugarea de fluidizanţi duce la scăderea vâscozităţii.
c. noroaiele speciale se folosesc atunci când noroaiele tratate nu mai pot fi folosite, datorită
contaminării puternice. Acestea pot fi:noroaie inhibitate (inhibate) şi fluide cu conţinut redus de
solide argiloase. Din categoria noroaielor inhibate noroiul salin saturat se foloseşte la traversarea
masivelor de sare.
d. noroaiele emulsionate se obţin din primele trei tipuri prin adăugare de petrol brut sau motorină,
obţinându-se o emulsie de tipul ulei în apă. Sunt rezistente la sărurile contaminante, rezistă bine la
temperaturi ridicate şi suportă o încărcare mare cu argilă.
-Fluide pe bază de produse petroliere
Din această categorie fac parte fluidele negre, care conţin foarte puţină apă, sau chiar deloc. Fluidul
este petrolul brut sau motorina, iar coloidul este asfaltul oxidat natural, sau suflat cu aer. Filtraţia
fluidului este aproape nulă, este inert la contaminanţi, rezistent la temperatură şi cu capacitate mare
de lubrifiere.
Aceste fluide sunt recomandate la traversarea formaţiunilor argiloase, a celor cu săruri contaminante,
la forajul de mare adâncime, la rezolvarea unor accidente tehnice, etc. Dezavantajele constau în:
preţul ridicat, pericolul de incendiu şi întreţinerea lor dificilă (măsuri de prevenire a pătrunderii apei).
- Fluide de foraj gazoase
Cel mai folosit fluid gazos este aerul, dar siguranţă mai mare, o dau gazele de la eşapamentul
motoarelor cu ardere internă (numai la instalaţiile care funcţionează cu astfel de motoare). La forajul
cu gaze se obţin viteze mari de foraj. Ele asigură evacuarea eficientă a detritusului, precum şi răcirea
sapei. Forajul cu gaze se aplică în roci stabile, fără fluide sub presiune şi fără acvifere.
18
-Fluide de foraj amestec lichid-gaz

Pentru forarea în prin acvifere, roci permeabile sau fisurate, se folosesc noroaiele aerate, care se
obţin prin injectarea în noroiul de foraj, a aerului comprimat, obţinându-se densităţi diferite ale
noroiului. La ieşirea din sondă aerul se separă de noroi.
-Proprietăţile fluidelor de foraj
Proprietăţile fluidelor de foraj sunt cele care dau calitatea unui fluid de foraj.
1. Densitatea crează contrapresiunea asupra depozitelor traversate. Se determină prin cântărire cu
cântare specifice.
2. Proprietăţile reologice (vâscozitatea, tensiunea de forfecare, tixotropia) caracterizează
comportarea fluidului la curgere. Vâscozitatea şi tensiunea de forfecare contribuie la evacuarea
detritusului, la colmatarea peretelui sondei, împiedică depunerea detritusului în sondă şi pătrunderea
fluidului în roci cu permeabilitate mare. Tixotropia este proprietatea noroaielor de foraj de a forma o
structură cu aspect de gel, atunci când este în repaos. Prin agitare structura se distruge şi noroiul
devine fluid (sol). Transformarea sol-gel şi gel-sol se poate repeta de o infinitate de ori. La oprirea
circulaţiei, fragmentele de detritus sunt prinse în structura gelului, fără să se sedimenteze.
3. Capacitatea de filtrare şi de colmatare este proprietatea fluidelor de foraj de a depune pe
peretele sondei (colmatare) o crustă solidă (turtă de colmatare), ca urmare a pătrunderii fazei lichide
din fluidul de foraj, în rocile traversate (filtrare). Fluidul de calitate are filtrare redusă, iar turta de
colmatare este subţire, impermeabilă şi cu mare aderenţă la peretele sondei.
4. Conţinutul de nisip se referă la conţinutul în particule solide, care nu a putut fi separat cu
mijloacele existente în sondă. Un fluid cu mult nisip are proprietăţi abrazive şi produce uzura
componentelor cu care vine în contact.
- Prepararea fluidelor de foraj
Amestecul apei şi argilei se face fie în sondă, pe cale naturală, fie la suprafaţă cu ajutorul unui mixer.
Prima metodă se utilizează atunci când sunt traversate roci cu conţinut mare de bentonită, şi parte din
roca dislocată se dispersează în fluid, care apoi este tratat corespunzător. La metoda a doua argila şi
apa se amestecă la suprafaţă în amestecătorul hidraulic (mixer).
-Curăţirea fluidelor de foraj
Curăţirea fluidelor de foraj încărcate cu detritus se face cu echipamente speciale: site vibratoare,
hidrocicloane, centrifuge, etc. Sitele vibratoare sunt cele mai utilizate dispozitive de curăţire.
Capitolul II
19
Solicitarile garniturii de foraj
- Solicitarea la torsiune
La forajul, momentul de torsiune necesar dislocării rocii este transmis la sapă prin intermediul
garniturii de foraj. Datorită interacțiunii acesteia cu pereții găurii de sondă și cu fluidul de foraj, a
fenomenelor vibratorii și a deformării elastice, este necesar un consum suplimentar de putere pentru
rotirea garniturii de foraj, care reprezintă 70 ... 90% din puterea totală consumata . Aceasta face ca
momentul maxim de torsiune să se dezvolte la partea superioară a garniturii de foraj. Valoarea medie
a momentului de torsiune se determină cu relația
M t =9550 P/n [Nm] (3.19)

in care P este puterea, în kW, iar n este turația, în rot/min•
Tensiunea tangențială corespunzătoare se determină cu relația
τ= M t /W p (3.20)
în care W p este modulul de rezistență polar.

Puterea necesară antrenării garniturii de foraj se consumă pentru rotirea în gol a garniturii de
foraj, Pg și pentru dislocarea rocii și frecarea sapei cu roca , Ps· .
3.2.1. Puterea necesară rotirii garniturii de foraj
Puterea necesară rotirii ganiturii de foraj se determină prin metode analitice, experimentale și
empirice.
Formulele empirice au o largă răspândire, fiind deduse pe baza măsurării puterii absorbite la rotirea
în gol a garniturii suspendate și corectarea acesteia corespunzător pierderilor în mecanismele de
acționare ale instalației de foraj.
Principalele formule empirice pentru determinarea puterii necesare rotirii garniturii de foraj,
în kW
Pg =C·d b ·L·γ f ·n m 3.21
în care C este un coeficient determinat experimental, care ține seama de devierea găurii de
sondă, avînd valorile prezentate în tabelul 3.2. Pentru sonder verticale
C = 18,8 • 10−5
d — diametrul exterior al garniturii de foraj, în m;
L — lungimea garniturii de foraj, în m;
20
n— turația garniturii de firaj, în rot/min

γ f — greutatea specifică a fluidului de foraj, în daN/dm3:
b și m — exponenți (b =2 și m= 1,7) ;
Δ0 —înclinarea medie a sondei, în grd/100m
Valorile coeficientului C din relatia 3.21
α 3...5 6...9 10...16 18...25 26...35

22,6...28,8 29,3...34,6 35,2...40,3 41,5...46,6 47,5...52,2
Se observă că formulele empirice admit, în general, o dependență liniară între puterea de mers în gol
și lungimea garniturii de precum și cu greutatea specifică a fluidului de foraj. Aceste forrnule nu iau
în considerare jocul dintre garnitura de foraj și pereții găurii de și efectul de lubrifiere exercitat de
fluidul de foraj.
Formulele analitice pentru calculul puterii necesare rotirii garniturii de foraj iau în
considerare principalele efecte în care se co puterea: învingerea forțelor de interacțiune cu pereții
găurii de sondă și cu fluidul de foraj, frecarea dintre sapă și rocă, dislocarea rocii întreținerea
vibrațiilor garniturii. La rîndul lor, forțele de interacțiune dintre garnitura de foraj și pereții sondei
depind de forma deformată a garniturii, de coeficientul de frecare, de viteza unghiulară ș.a., astfel
încît aceste formule capătă o formă complicată. O formulă mai simplă de calcul a puteriide rotire
a garniturii în gol în sonde verticale este [134'.
Pg = 13,5 · 10−4·L • d 2• n1,5 • D0,5 ·γ f [kW] (3.24)

în care D este diametrul sondei (sapei), în m.
Puterea necesară antrenării sapei de foraj, Ps·, consumată la dislocarea rocii și la frecarea dintre
sapă și rocă se poate determina cu relații empirice determinate pe baza încercărilor efectuate pe
standuri de probă. Astfel, pentru sapele cu trei conuri avînd diametrul 120 ... 450 mm, in
condițiile forajului în gresii, calcare și. granit,firma Hughes recomandă relația [104) :
Ps =C•10−4·n· D0,4 ·G 1,3
s [kW] (3.25)
în care Gs este apăsarea pe sapă în tf, iar C este un coeficient ce depinde de duritatea rocii. Pentru
calcare dure se recomandă C = 3,71. În condițiile uzării sapei puterea se majorează cu 50 0/0
[134), recomandind C = 7,8 pentru roci moi, C = 6,95 pentru roci cu duritatea medie și C 5,56
pentru roci dure.
21
Puterea necesară la forajul cu carotiere se determină cu relația [134 ]

Ps = P0·F (3.26)
în care F este aria tălpii sondei în cm , iar P0 este puterea specifică ce corespunde unității de
2
suprafață, avînd valori cuprinse între 0,058...0,184 kW/cm2.

Determinarea experimentală a puterii și momentului de torsiune în procesul de foraj se efectuează
prin încercări de mers în gol ale garniturii de foraj și prin înregistrarea parametrilor de lucru la talpa
sondei
Determinarea cantitativă sa momentului de torsiune la sapă prin metoda măsurărilor la mers în gol se
efectuează prin scăderea momentului de torsiune măsurat la masa rotativă la rotirea garniturii cu sapa
ridicată de pe talpa sondei din momentul de torsiune măsurat la masă în timpul forajului. Metoda
permite cercetarea influenței țurației,vitezei de circulație a fluidului de foraj, a protectorilor etc.
asupra puterii de mers în gol [101]. Cercetările au indicat un consum specific de putere cuprins între
2,2 ... 3,7 kW/ 100 m lungime a garniturii de foraj, variabil cu turația. Consumul maxim de putere se
întîlnește în cazul folosirii protectorilor și în cazul folosirii apei ca fluid de foraj (fig. 3.4).
Măsurarea eforturilor și parametŕilor de lucru în condiții reale în diferite zone ale garniturii
foraj cu ajutorul unui echipament autonom [34, 36, 104] a permis determinarea variației puterii și
momentului de torsiune, în lungul garniturii în timpul forajului și la rotirea în gol. În figura 3.5 se
prezintă influența apăsării pe sapă și a turației .asupra momentului de torsiune și asupra
puterii. Se observă că pierderile (consumul) de putere prin fre carea garniturii cu peretele sondei
reprezintă 67... 89 %, ceea ce conduce la un consum specufic de circa 2,84 kW/ 100 m
Fig. 3.4. Variația cu turația a pierderii de putere pe 100 m: 1 — prăjini prevăzute cu protectori; 2 —
în apă; 3 — în noroi
cu = 1,2 daN/dm3 ; 4 — în noroi cu 1,4 daN/dm3. Peste 120 rot/min datele Sînt extrapolate
Fig. 3.5. Variația momentului de torsiune și a puterii cu turația și cu apăsarea pe sapă, la

suprafață (linie întreruptă)' și la talpa sondei (linie continuă) : a — momentul de torsiune; b puterea.
1 22
0
Analiza si calculul prizei de putere pentru un echipament de săpat puțuri de fântână atașat unui utilaj de bază Ł
(diametrul sondei 200 mm, adîncimea de foraj 1280...1690•m, garnitura de foraj 10
Fig. 3.6. Momentul de torsiune la sapă pentru regimuri de lucru normale și intensive.
În figura 3.6 se reprezintă momentul de torsiune la sapă pentru cazul regimurilor normale și
intensive de foraj, pe baza datelor privind practica forajului rotativ [101), introducînd noțiunea de
moment specific, ca raport între momentul de torsiune și apăsarea pe sapă. Se observă că pentru
momentul specific de 100 N • m/tf momentul de torsiune poate ajunge pînă la 3000 N • m, iar pentru
momentul specific de 300 N • m/tf, momentul de torsiune la sapă poate ajunge pînă la 7940 N • m.
Pe baza datelor din lucrarea [130] unde se analizează comparativ regimurile de foraj actuale
și de perspectivă se prezintă în figura 3.7
23
Fig. 3.7. Puterea, momentul de. torsiune și apăsarea pe sapă în condiții de foraj: 1 — normal; -2 —
modern; 3 — intensiv
apăsarea pe sapă, momentul de torsiune și puterea la sapă și la masa rotativă pentru adîncimi de foraj
de pînă la 3800 m. Pentru determinarea puterii la masă s-a admis ipoteza că momentul de torsiune la
sapă este proporțional cu aspăsarea pe sapă, iar puterea consumată prin frecare cu roca este
proporțională cu turația.
- Solicitări variabile la torsiune
Datorită neuniformității procesului de dislocare a rocii, al neuniformitătii transmiterii energiei

de la grupul de acționare la garnitura de foraj și al interacțiunii dintre peretele găurii de sondă și
garnitura de foraj pe lungimea acesteia, în special în condițiile pierderii stabilității și la rotire cu
turații apropiate de turațiile critice, momentul de torsiune are caracter variabil.
Măsurătorile efectuate la talpa sondei [36] au permis determinarea variației în timp a
momentului de torsiune, valorile măsurate fiind in limitele 1100 ... 3450 N • m. Cercetările au arătat
că momentul de torsiune prezintă oscilații periodice, care în majoritatea cazurilor sînt în fază cu
oscilațiile apăsării pe sapă. În figura 3.2, b se prezintă o înregistrare tipică pentru ilustrarea variației
momentului de torsiune, care indică abateri de circa 14% față de valoarea medie de 4750 N • m.
Oscilațiile momentului de torsiune conduc la deplasări unghiulare de +100.
În tabelul 3.1 Sînt prezentate momentele de torsiune medii, abaterea de la valoarea medie și
deplasarea unghiulară corespunzătoare pentru trei experimentări tipice, de unde rezultă că abaterile
au valori între 20 ... 40 %din valoarea medie. De asemenea, Se constată că momentul de torsiune
poate avea și valori negative, tinzând să rotească în formă de spirală garnitura de foraj.
Aplicație. Să se determine puterea la mers în gol și puterea la sapă, cu compararea valorilor
analitice cu cele experimentale.
24
Condițiile forajului Sînt următoarele: adîncimea sondei 1690 m; prăjini de foraj d = 101,6
mm (4 in.) ; diametrul găurii sondei D = 200 mm; apăsarea pe sapă Gs = 222 kN (22,7 tf) ; turația n
= 80 rot/min; greutatea specifică a noroiului Tn 1,8 daN/dm3.
Rezolavre:
Puterea necesară rotirii în gol a garniturii de foraj se determină cu relațiile (3.21).. (3.23).
Relația '(3.21) conduce la obținerea mai multor valori, în funcție de valorile coeficienților și
exponenților propuși de diverși autori [4 II:
Pg =18,8 ·10−5·d 2·L·γ f ·n1,7 =18,8·10−5 ·0.10162 ·1690·1,8·801,7 =¿ 10,1 kW(Freodorov)
Pg =1,15 ·10−4·d 1,6·L·γ f ·n1,6 =1,16·10−4·0.10161,6 ·1690·1,8·801,6 =10kW(Pliușc)
Pg =0,16·10−2 •d 2•L•γ f ·n1,33 =0,16·10−2 · 0.10162·1690·1,8·801,3 =17,06 kW(Șumilov)

Relația(3.22),admițind înclinarea de 10°/100m
Pg =¿·802 +5,2·10−5 ·80)(1+0,35·101,43)16900,68 =13,3kW
Relatia(3.24)
Pg =13,5·10−4·1690·0,10162 ·801,5 ·0,20,5·1,8=13,56kW
Puterea necesară rotirii in gol a garniturii de foraj determinată experimental conduce, pentru
exemplul ales, la următoarele valori: din figura 3.5 rezultă puterea la mers în gol de 43 kW ca
diferență între puterea la masă și la sapă, ceea ce cores punde unei pierderi de putere prin frecare de
2,54 kW/ 100 m. Din figura 3,4 rezultă pierderea de putere între 0,5... 1,25 kW/ 100 m, respectiv
puterea de mers în gol 8,45... 21, 12 kW, cu valoarea ce corespunde cazului studiat de circa 13,5
kW. De asemenea, conform valorilor prezentate în lucrarea [ 130) rezultă că puterea la mers în gol
variază, pentru adîncimea considerată, între 31,6...90 kW.
Rezultă că, în general, valorile calculate ale puterii de mers in gol Sînt inferioare celoc
determinate experimental, indicînd faptul că metodele analitice nu pot lua în considerație toate
condițiile specifice forajului.
Puterea la sapă se determină analitic cu relația (3.25):
Pg =3,71·10−4·80·2000,4 ·22,71,3 =14,3kW
Valorile experimentale ale puterii la sapă se deduc din figura 3.6,b, rezultînd P, = 14 kW, ceea
ce indică o foarte bună concordanță între metoda analitică și cea experimentală.
Aplicație. Să se determine puterea la mers în gol și puterea la sapă, cu compararea valorilor

analitice cu cele experimentale.
25
Condițiile forajului Sînt următoarele: adîncimea sondei 12 m; prăjini de foraj d = 89 mm;

diametrul găurii sondei D = 220 mm; apăsarea pe sapă Gs = 14 kN (1,41 tf) ; turația n = 80 rot/min;
greutatea specifică a noroiului Tn 1,8 daN/dm3.
Rezolavre:
Puterea necesară rotirii în gol a garniturii de foraj se determină cu relațiile (3.21).. (3.23).
Relația '(3.21) conduce la obținerea mai multor valori, în funcție de valorile coeficienților și
exponenților propuși de diverși autori
Pg =C·d b ·L·γ f ·n m =18,8·10−5 ·0.0892·12·1,8·801,7 =0,055kW
Pg =¿·802 +5,2·10−5 ·80)(1+0,35·101,43)120,68=0,458kW
Pg =13,5·10−4·12·0,0892·801,5 ·0,20,5·1,8=0,041kW
Pg =0,16·10−2 •d 2•L•γ f ·n1,33 =0,16·10−2 · 0.0892·12·1,8·801,33 =1,04kW(Șumilov) Ps =C•10−4·n· D0,4 ·

1,3
G s =7,8·10−4·80·0,220,4 ·1,4 1,3=0,052kW
-Solicitarea la încovoiere
Solicitarea la încovoiere a elementelor garniturii de foraj poate surveni ca urmare a devierii

găurii de sondă accidental sau la forajul dirijat, precum și datorită pierderii stabilității sub acțiunea
forțelor centrifuge sau sub acțiunea forțelor de compresiune, care depășesc valoarea sarcinii critice de
flambaj. În funcție de condițiile de lucru, la pierderea stabililității garnitura de foraj se poate roti în
jurul axei proprii sau în jurul axei sondei.
Rotirea garniturii de foraj în găuri deviate conduce întotdeauna la dezvoltarea tensiunilor
alternant simetrice de încovoiere și, deci, la oboseala elementelor garniturii de foraj, în timp ce la
pierderea stabilității, dacă garnitura de foraj se rotește în jurul axei sondei, tensiunile de încovoiere au
caracter static și nu conduc la fenomene de oboseală. Fenomenul de oboseală este cumulativ și nu
poate fi depistat în condiții de șantier. Devierile sondei au și alte consecințe cum Sînt uzarea excesivă
a prăjinilor de foraj și a prăjinilor grele, formarea găurilor „cheie uzarea coloanelor de tubaj, uzarea
excesivă a echipamentului de extracție, creșterea puterii de rotire etc., motiv pentru care acestei
probleme i s-a acordat o atenție deosebită in literatura de specialitate.
În prezentul capitol se analizează tensiunile de încovoiere datorită devierilor găurii de sondă,

iar cele datorite pierderii stabilității se tratează la Cap. 3, S 3.5.
Tensiunile de încovoiere datorită devierilor găurii de sondă au caracter aleatoriu și pot fi determinate
cu exactitate numai după ce s-a desfășurat forajul, pe baza măsurătorilor de deviație. Abordarea
problemei solicitării la încovoiere a garniturii. de foraj în găuri deviate implică două aspecte:
— determinarea devierii (curburii) admisibile a găurii de sondă din condiția nedepășirii rezistenței
admisibile a materialului și impunerea ei ca o condiție restrictivă în timpul forajului ;
26
— determinarea degradării cumulative la oboseală a elementelor garniturii de foraj, care au lucrat

într-o sondă cu devieri (accidentale sau la forajul direcțional).
Garnitura de foraj este supusă, uneori şi la solicitări dinamice, de şoc: când se încearcă
degajarea ei prin bătaie cu geală, când se înţepeneste ori se desprinde brusc în timpul rotirii, când
este scăpată pe o anumită înălţime.
Studiul stării de solicitare este complicat şi din următoarele motive:
- solicităriile nu sunt uniforme de-a lungul garniturii;
- sondele sunt mai mult sau mai puţin înclinate faţă de verticală şi au curburi variabile de-a
lungul lor;
- garniturile sunt alcătuite adeseori din tronsoane cu secţiune transversală diferită;
- dimensiunile transversale se reduce semnificativ în timp, prin uzură;
- racordurile dintre prăjini constituie mase concentrate şi au rigiditate mai mare decât cea a
corpului prăjinilor;
- îmbinările filetate constituie, la anumite solicitări, puncte slabe ale garniturii;
- mediul ambiant este coroziv şi afectează simţitor rezistenţa prăjinilor, îndeosebi la
oboseală.
- Solicitarea la tracţiune şi compresiune
Această solicitare este creată de:
- greutatea proprie a prăjinilor;
- greutatea ansamblurilor introduce în sondă;
- reacţiunea tălpii în timpul forajului;
- forţele de frecare cu pereţii şi cu noroiul din sondă;
- forţele de inerţie la introducerea şi extragerea garniturii din sondă în perioadele de
variaţie a vitezei de manevrare;
- forţele de presiune create de prezenţa şi circulaţia noroiului;
- forţele de tracţiune suplimentară aplicată pentru degajarea garniturii prinse sau atunci
cînd există tendinţa de prindere;
- forţele de presiune create atunci când se încearcă desfundarea garniturii prinse, când se
probează o coloană sau un lyner cu ajutorul prăjinilor.
Solicitarea principală o constituie tracţiunea produsă de greutatea proprie.
3.2.1 Garnitură suspendată
O garnitură de foraj cu secţiune transversală uniformă, suspendată într-o sondă verticală
plină cu fluid de foraj. (fig. 3.3)
Fig. 3.3 Solicitările la tracţiune a unei garnituri cu secţiune uniformă

suspendate într-o sondă plină cu noroi
27
Într-o secţiune oarecare, aflată la distanţa y faţă de capătul inferior, tensiune axială
G −F A A p g− AL pn g
σ z= z = Z 0 = p0gz- pn gL
A A
Unde:
Gz – greutatea porţiunii aflate sub secţiunea considerată;
FA – forţa de presiune aplicată pe suprafaţa de la
baza garniturii; A –aria secţiunii transversale a
prăjinilor;
L – lungimea garniturii;
ρ0 – densitatea materialului
ρn – densitatea fluidului de foraj
Distribuţia tensiunii de-a lungul garniturii este construită însumând efectul
forţei de greutate cu efectul dat de forţa de presiune. Există o secţiune unde
tensiunea axială este nulă. Faţă de bază, această tensiune se află la distanţa:
P
l 0= 0 *L
Pn
Deasupra ei, garnitura este întinsă iar dedesupt comprimată. Tensiunea maximă
la tracţiune este la suprafaţă, z = L
σ z , max=Lg( P0−P n)
Dacă σz,max nu depăşeşte o anumită valoare admisibilă σad, lungimea maximă de utilizare a unei
garnituri cu secţiune uniformă.
σ ad
Lmax =
g ( P 0−Pn )
Indică modalităţi de creştere a adâncimii de introducere a unei garnituri de prăjini. Pentru
materialul introdus în sonde, se foloseşte de obicei masa pe unitatea de lungime. Dacă
notăm
q  A0 - masa unitară, atunci avem:
qz− AL Pn
σ z=g
A
La gaura sondei:
qL−AL P n gqL Pn G Pn
σ z , max= = A (1- P )= g (1- P ¿
A 0 A 0
Pn
1- P -coeficient de flotabilitate
0
28
Lungimea de utilizare a unei garnituri formate din acelaşi tip de prăjini se scrie în acest caz:
A σ ad A R po ,2
Lmax = P = P
qp(1− n ) c s qg(1− n )
P0 P0
R po ,2 - limita de curgere minimă

c s -coeficient de siguranță
Greutatea părţii din garnitură aflată sub secţiunea z poate fi exprimată în raport cu
masa unitară a prăjinilor: Gz – qgz.
Condiţia de echilibru
P
F Ai=Gi-Fpt=Gi-(Fpi-A Pngh)-A Pngh=Gi- F Ai-A Pngh=Gi(1- n ¿-A Pngh
P0
Tensiunea axială din secţiunea dată:
Gi Pn
σ z= (1- ¿- Pngh
A P0
-Greutatea manevrată
La ridicarea şi coborârea garniturii, eventual cu circulaţia fluidului de foraj, apar şi

unele forţe suplimentare, cu valori semnificative în unele situaţii: de frecare cu pereţii
sondei şi cu noroiul din jur, şi de inerţie.
Forţele de inerţie ce acţionează sub p secţiune oarecare este proporţională cu masa
garniturii aflate sub secţiune: F i,z = aGz/g. La extragere, acceleraţia a se poate determina
dacă se
cunoaşte perioada de accelerare (2 – 3 s) până la atingerea vitezei maxime (0,2 – 0,8 m/s
funcţie de sarcina la cârlig şi puterea troliului de foraj): a = 0,1 – 0,4 m/s 2.
Forţele de frecare ce acţionează sub o secţiune dată sunt determinate de: mărimea
coeficienţilor de frecare, diametrul exterior al prăjinilor, prezenţa stabilizatorilor, tendinţa
de manşonare sau de strângere a pereţilor, prezenţa găurilor de cheie, profilul spaţial al
sondei, existenţa cavernelor etc. Pentru scopul simplificării, pentru sonde verticale, forţa de
frecare se consideră proporţională cu greutatea garniturii: F fr,z = sGz. Pentru coeficientul de
„frecare‖ s, care ţine seama şi de eventuala tendinţă de prindere, se acceptă valori cuprinse
între 0,05 şi 0,35. La ridicare, forţele de frecare se adună, iar la coborâre se scad.
Gz Pn a P A
σ y= (1- P + g ±s)+ Z 0 - pn gh
A 0 A
G P a P A
σ z . max= z (1- n + ± s)+ Z 0
A P0 g A
29
Dacă se neglijează efectul circulaţiei şi cel al forţelor de inerţie, se consideră un noroi uzual
cu densitatea 1250 kg/m3 şi un coeficient de frecare s = 0,15.
Capitolul III
Stabilirea variante constructive optime
1.Se va alege ca utilaj de baza terex pt100 cu urmatoarele specificatii tehnice
Specificații
Motor
Număr de cilindri 4
Realizați motorul 2351

Model de motor 1104D-44t
Puterea brută 74,5 kw
Puterea măsurată 2200 rpm
Vârf de vârf 420,4 Nm

30
Deplasare 4.4 L
Aspiraţie turbocharged
Operațional
Greutate de operare 5199,1 kg
Capacitatea de combustibil 113,6 L
Capacitatea lichidului de răcire 16,3 L
Capacitatea uleiului de motor 8,5 L
Capacitatea fluidelor sistemului hidraulic 83,3 L
Tensiune de operare 12 V
Alternator Amperaj livrat 120 de amperi
Viteză maximă - domeniu redus 9,7 km / h
Viteză maximă - gamă mare 16,1 km / h
Șasiu
Aria de contact a solului 1,7 m 2
Presiunea la sol 31,1kPa
Numărul de role pe fiecare parte 24
Lungimea șinei de la sol 1803 mm
Lățimea piesei 457 mm
Încărcător
Sarcina de operare 1814,4 kg
Unghiul de înclinare 3628,3 grade
Hidraulic
Fluxul pompelor 75.8L / min
31
Presiunea supapei de relief 23752,7kPa
Dimensiuni
Lățime deasupra pieselor 1778 mm
Lungime cu cupă 3785 mm
Lungime fără Bucket 2845 mm
Înălțime până la partea de sus a cabinei 2172mm
Curatenie totala 375 mm
Clearance la Max Lift și Dump 2311 mm
2.Prajinele de foraj
Se vor alege prajine de foraj cu diametrul exterior de 89mm si diametrul interior de 70 mm cu o

lungime de 2000 mm cu racorduri filetate, prajinele sunt noi
2.1. Prăjini de foraj pentru racorduri înfiletate. În țara noastră Sînt standardizate și prăjinile de foraj
avînd capetele filetate, destinate a fi asamblate prin mufe sau prin racorduri speciale. Datorită
efectului puternic de concentrare a tensiunilor pe care le exercită filetul, rezistența la oboseală a
acestor prăjini este mult inferioară prăjinilor cu racorduri sudate, motiv pentru care în prezent pe plan
mondial se renunță la utilizarea lor (nestandardizate de API).
Forma și dimensiunile prăjinilor de foraj cu îngroșare interioară (STAS 323—-80) Sînt prezentate în
figura 2.14 și tabelul 2.15.
32
33
3 Pentru executarea gaurii de fântâna se va utilia o sapta cu trei lame cu diametrul de 200mm
34
4. Alegera motorului hidraulic pentru rotirea garniturii de foraj

I .Clasificarea motoarelor hidraulice rotative
Motorul hidrostatic este componenta unei instalații hidraulice care transferă energia preluată de
la un lichid purtător sub formă de presiune și debit, la un echipament (organ de lucru) sub formă de
energie mecanică.
Motoarele se clasifică în funcție de energia purtată de lichid în: Motoare hidrodinamice (turbine
hidraulice);
Motoare hidrostatice.
Motoarelehidrodinamice, sau cinetice, (turbine hidraulice), transformă energia preluată de la un
lichid sub formă de debit masic - viteză, în energie mecanică de rotație la axul motorului (moment-
viteză unghiulară sau turație).
Motoarele hidrostatice, sau volumice, transformă energia preluată de la un lichid sub formă de debit
volumic - presiune în energie mecanică de rotație la axul motorului. Majoritatea pompelor
hidrostatice funcționează și în regim de motor hidrostatic și reciproc, în consecință vor fi denumite
unități hidraulice volumice [8]
O imagine globală a acestei clasificări rezultă din fig. 3.1. [18]
Fig. 3.1. Motoare hidraulice. Clasificare
Motoarele hidrostatice rapide, sunt motoare de turație ridicată (1800- 5000 rot/min) și de cuplu redus
și sunt soluții constructive asemănătoare pompelor volumice, descrise la cap. 2, care respectă
principiu reversibilitatii și care pot funcționa in regim de pompă căt și in regim de motor
Comportarea depinde de modul de intrare a energiei in unitatea respectiva
35
reversibilității și care pot funcționa atât în regim de pompă cât și în regim de rmotor. Comportarea
depinde de modul de intrare a energiei în unitatea respectivă.
Motoarele hidrostatice lente, sunt motoare de turație scăzută (sub
500 rot/min) și de cuplu mare și sunt utilizate în mod preponderent în hidraulica mobilă (tracțiune
rutieră, mașini de tracțiune și mașini de ridicat, trolii, cabestane, etc.), unde sunt necesare viteze
mici de mișcare, dar cupluri mari.
A)Cilindreea motoarelor hidraulice rotative
Având în vedere reversibilitatea funcțională a pompelor și motoarelor hidraulice și

asemănarea constructivă a motoarelor cu pompele hidraulice volumice, cilindreea motoarelor
este aceeași cu cea a pompelor. Soluțiile specifice numai motoarelor hidraulice sunt doar pentru
motoarele cu pistoane radiale și a motoarelor orbitale. Pentru aceste construcții de motoare
expresiile cilindreei sunt date în cele ce urmează.
1.Motoare cu came multiperiodice cu două regimuri de lucru
Legea profilului camei este:
R  R0  c cos n ; (3.1)
2
unde:
R - raza polară a camei; R0 - raza medie a profilului; c - cursa pistonului; n - nr. de
perioade ale camei sinusoidale; - unghiul polar.
Relaţia dintre cilindree şi mărimile constructive este:
V0  2A  z  n  c ; (3.2)
2.Motoare orbitale
Motoarele orbitale sunt construcții speciale de motoare destinate regimurilor de

turație scăzută și cuplu mare. Acestea se realizează în două variante constructive și anume:
motoarele cu stator monobloc și motoarele roller. Aceste construcții sunt prezentate în fig. 3.2.
a,b și c,d.
36
a) b) c) d)
Fig. 3.2. Motoare hidraulice orbitale normale și roller
a) rotor cu patru lobi; b), d) rotor cu șase lobi; c) rotor cu opt lobi;
Cilindreea acestor motoare este asemănătoare motoarelor cu roți dințate cu angrenare

interioară și au expresia:
V0 = 4 rm b h ; (3.3)
r1  r2
unde: r  ; r şi r2 - razele medii ale danturii celor două componente
m 1
2
în angrenare, b-lățimea rotorului și statorului; h-înălțimea lobului (alveolei).
Se remarcă faptul că numărul alveolelor este cu o unitate mai mare decât numărul lobilor
rotorului.
B)Procesul de lucru din motoarele hidraulice rotative
Energia este preluată de la fluidul de lucru și se manifestă asupra rotorului motorului

sub forma unor forțe excentrice produse de presiunea lichidului. Astfel se produce în raport cu
axa rotorului un cuplu care produce rotirea rotorului în momentul în care cuplul activ depășește
cuplul rezistent aplicat rotorului. Modul de realizare a cuplului depinde de fiecare tip de motor,
așa cum rezultă din fig. 3.3.
a) b) c) d)
Fig. 3.3. Modul de realizare a cuplului la motoarele rotative
a) motor cu palete; b) motor cu roți dințate; c) motor cu pistoane axiale; d) motor cu
pistoane radiale.
37
Dacă A este aria suprafeței pe care se manifestă acțiunea lichidului asupra rotorului
motorului și p este presiunea lichidului, care se aplică la distanța b față de axa de rotație, atunci
rezultă cuplul:
M m  pAb; (3.4)
Acesta produce rotația rotorului, în raport cu axa motorului și datorită acestui fapt se
produce și rotația distribuției motorului care va dirija lichidul spre altă suprafață activă
(paletă, flanc de dinte, piston, etc). Astfel, procesul de rotație devine continuu și va fi
perceput la axul motorului sub forma unui cuplu permanent.
Pentru a înțelege mai bine procesul de transfer de energie între pompa instalației și
motorul hidraulic se consideră aplicația de mai jos. Se consideră schema de acţionare ce
realizează o variantă de acţionare I( M, ) - E( M, ). I-intrare în acționare; E- ieșire din
acționare.
Fig. 3.4. Schema unei acționări pompă - motor rotativ

Pentru acţionarea considerată se notează:
V0 p  2ep Ap z - cilindreea pompei ;
p
unde ep - excentricitatea pompei şi
V oM =2 e M A M Z M -pentru cilindreea motorului;
unde eM - excentricitatea motorului, mărimi ce reprezintă cilindreea

pompei, respectiv a motorului.
Conform relaţiilor prezentate la pompe (§.2.6), se pot scrie relaţiile debitului mediu
teoretic în acţionare şi anume:
Qmp  Qp  Vop .nI
; (3.5)
QmM  QM  V0M .nE
Pentru pierderi volumetrice nule în sistem, se consideră:

Qp  QM ,  Vop.n  V0M .nE ,
I
V0
iHm  E nE V0
 
I nI p
38
Relaţia (3.6) reprezintă, raportul de transmitere într-o acţionare hidrostatică şi se

defineşte astfel:
39
Raportul de transmitere hidrostatic (teoretic) este egal cu raportul dintre cilindreea pompei şi
cilindreea motorului hidrostatic al acţionării.
Dacă se consideră că cilindreea pompei este variabilă astfel încât cilindreea
momentană a pompei să fie dată de legea:
V p   pV0 p ; (3.7)
unde:  p 1- reprezintă cazul pompei cu cilindree fixă;  [0,1] - reprezintă

p
cazul pompei cu cilindree variabilă; reversibile,  [1,1]- reprezintă cazul pompei
p
iar: p
V0p - reprezintă cilindreea maximă a pompei se deduce:
iH = ωE nE x p V 0 p (3.8)
ωI
= nI
= V op
Relația (3.8) ilustrează posibilităţile largi ale sistemului de acţionare hidrostatic de a

realiza rapoarte de transmitere variabile, în funcţie de necesităţile maşinii acţionate. Această
soluţie de reglare a parametrilor cinematici ai sistemului de acţionare se numeşte reglare
primară.
Dacă se consideră că şi cilindreea motorului este variabilă astfel încât cilindreea
momentană să fie dată de legea:
V M = X M ·V OM ; (3.9)
unde:  - este funcţia de comandă a cilindreei motorului asfel că:

M
 M [1 0,2], iar - reprezintă cilindreea maximă a motorului, rezultă
V0M
pentru raportul de transmitere:
ωE X p V 0 p X p
iH = = = i
ω I X m V om X m Hm
s-a notat cu
iHm - raportul de transmitere hidrostatic maxim, definit de
relaţia (3.6). Soluţia de reglare realizată pe motorul acţionării se numeşte reglare secundară.
Reglarea simultană a cilindreei pompei şi motorului se numeşte reglare mixtă.
Dacă se evaluează momentele teoretice la axul pompei şi motorului, rezultă:
M I   pV0 p ME mV0m
p - pentru pompă și  p - pentru motor,
2 2
respectiv momentul necesar pentru antrenarea organului de lucru, rezultă:
M I X pV 0p X p
= = i (3.11)
M E X m V om X m Hm
40
C)Pulsația de moment a motorului rotativ
Este o caracteristică specifică unităţilor hidraulice ce funcţionează în regim de motor.

Pulsaţia de moment se defineşte prin relaţia :
M i max −M imin
δ= M imed
·100[%]
unde: Mimax- reprezinta momentul instantaneu maxim al motorului hidraulic;

Mimin-moment instantaneu minim; Mimed-moment mediu;toate definite pentru o rotatie
completa a rotorului motorului hidraulic. Valoarea uzuală a pulsației de moment este pentru
construcțiile existente sub 5%. Modului de variație a momentului instantaneu este prezentat in
fig.3.5 pentru o construcție de motor hidraulic cu pistoane radiale cu excentric
D)Funcționarea și construcția motoarelor volumice
Motoarele volumice rotative sunt construcții asemănătoare pompelor hidraulice și în

multe situații aceeași unitate poate funcționa în regim sau de motor. În acest caz, în
prezentul paragraf al cărții vor fi prezentate numai motoarele la care apar particularizări față
de construcția pompelor volumice.
41
-Construcția și funcționarea motorului
Motorul cu roți dințate se realizează în varianta cu angrenare exterioară și

reprezintă soluții de acționare pentru echipamente de mică putere, cuplu redus dar de
turație medie spre mare (peste 2000 rot/min). Presiunea nominală de alimentare a acestor
motoare este în general medie, de cca 150-200 bar. Sensul de rotație al motorului depinde
de
sensul de alimentare cu lichid, fapt ilustrat în fig. 3.6.
Intrare
Iesire
Intrare
Iesire
Fig. 3.6. Sensul motorului funcție de alimentarea cu lichid

Circulația agentului hidraulic prin motor este prin zonele periferice ale pinioanelor, iar
zona de etanșare între intrarea în motor și ieșire este în zona de angrenare a pinioanelor. Ca și la
pompele cu roți dințate compensarea forțelor axiale și a eliminării pierderilor volumice
prin interstițiile laterale se realizează cu ajutorul unor plăci de compensare (ochelari) în
care sunt practicate și lagărele hidrostatice ale pinioanelor (vezi fig.2.14).
În fig. 3.15 este prezentată o vedere exterioară a unui motor cu roți dințate, cu notarea
racordurilor de alimentare și drenaj
42
Fig. 3.15. Motor cu roți dințate

A,B-racorduri alimentare motor, D-drenaj
Pentru o ilustrare mai bună a componenței unui motor cu roți dințate se prezintă în
fig.3.16 o imagine foto în care se poate observa modul de construcție a componentelor.
Fig. 3.16. Motor cu roți dințate. Foto
E)Caracteristici definitorii și tipodimensiuni uzuale
Mărimile caracteristice ale motoarelor cu roți dințate cu angrenare exterioară sunt:

cilindreea; momentul la axul motorului; turația maximă; turația minim stabilă; diferența de
presiune; puterea; masa.
Motoarele din această categorie sunt realizate pentru aplicații de mică putere de
tipul ventilatoarelor, vibratoarelor mecanice pentru placi vibratoare, acționări auxiliare, etc.
Cilindreele uzuale sunt 8- 40 cm3/rot., ce asigură momente la ax de ordinul 2,8 – 11 daNm, la
presiunea nominală de 250 bar. Gama de turații maxime ale motoarelor este situată în intervalul
3000-4000 rot/min, cu valorile mari la motoarele cu cilindree sub 10 cm 3/rot. Masele pentru
aceste motoare sunt cuprinse în gama 2,5-4,5 kg. Turațiile minim stabile sunt situate în
intervalul 300-400 rot/min cu valorile mari la motoarele sub 10 cm3/rot.
Motoarele prezentate sunt construcții simple și foarte robuste și s e executa pentru sensuri de
rotație stânga, dreapta sau reversibile
43
Gama de motoare este extinsă și pentru cilindree de 40-100 cm3/rot

și cu versiuni speciale la cilindree cuprinsă între 100 - 200 cm3/rot.
II.Motoarele cu roți dințate cu angrenaje planetare Motoarele Gerotor
 Construcția și funcționarea motorului
Aceste motoare se aseamănă mult cu pompele gerotor

Componentele motorului sunt coroana motorului și pinionul care
realizează angrenajul planetar al motorului. Fig.3.17.
Roata
exterioar S
a e
(coroana n
) s
d
e
r
o
t
a
t
i
e
Intrare Iesire
Roata
interioar Planetara
a
(pinion)
44
a) b)
Fig. 3.17. Motorul cu angrenaje planetare (Gerotor)
a) principiul funcțional; b) construcția motorului.
Și în cazul acestui motor, cuplul motor este realizat datorită dezechilibrării

hidrostatice a zonei dintre coroană și pinion care este supusă presiunii p de pe
intrarea în motor, față de zona similară de pe ieșire supusă presiunii de pe
tancul instalației.
 Caracteristici definitorii și tipodimensiuni uzuale
Caracteristicile ce definesc aceste motoare sunt identice cu cele prezentate

la motoarele cu roți dințate. Aceste motoare sunt și ele foarte compacte și simple
ca tehnologie de execuție. Motoarele gerotor sunt reversibile și sunt foarte
silențioase ca funcționare. Au cuplu ridicat atât la pornire (turație joasă) cât și la
turația la regimul de funcționare în sarcină și
45
au comportare bună la turații joase de funcționare. Cilindreele uzuale ale acestor motoare sunt de 50
- 350 cm3/rot și sunt utilizate pentru cupluri active de 4,5 - 30 daNm. Presiunea de lucru uzuală este
în general sub 100 bar, mai exact 60 - 80 bar. Turațiile nominale la debit de alimentare de
20 - 25 l/min sunt de 350 - 60 rot/min, cu valorile mai mari pentru cilindreele mici.Turațiile maxime
ale acestor motoare sunt limitate la 600- 200 rot/min. Și aceste motoare ca și cele cu roți dințate sunt
utilizate la acționări auxiliare de mică putere. O altă gamă de motoare gerotor sunt motoarele
din gama GMS, GMT GMV și GMR produse de [19] care funcționează la presiune mai mare,
respectiv presiune nominală de 160 bar și maximă de vârf de 225 bar,210 bar și 250 bar presiune
de vârf.
Cilindreele uzuale ale motoarelor GMS; GMT și GMV sunt cuprinse între 80-320 cm3/rot, 160-500
cm3/rot și 315-800 cm3/rot și asigură o gamă de momente la ax de 20-54 daNm; 47,5-120 daNm și
93-189 daNm. Pentru motoarele GMR gama de cilindree este de 50-400 cm3/rot și asigură momente
la ax de 10-50 daNm.Turațiile nominale la axul motorului sunt în gamele 819-240 rot/min; 625-240
rot/min și 505-250 rot/min, la gama GMS, GMT GMV și 775-170 rot/ min la GMR. Gama de
motoare este prezentată în fig.3.18.
a) b)
Fig. 3.18. Motoare gerotor, după [19]

a) Motoarele GMS,GMT GMV; b) Motoarele GMR
46
III.Motoarele cu palete
 Construcția și funcționarea motorului
Motoarele cu palete sunt asemănătoare pompelor cu palete, dar se execută doar în

varianta cu rotor echilibrat, care încarcă simetric rotorul motorului cu forțele induse de
presiunea de intrare ș i ieșire din motor. În fig. 3.19 se prezintă schema funcțională a unui
asemenea motor și vederi externe asupra construcției unor motoare cu palete. Din fig.
3.19a se observă că cele două zone 1A și 1B care asigură distribuția agentului de lucru în motor
pentru un sens și 2A și 2B pentru celălalt sens, realizează pe rotor forțe hidrostatice a căror
rezultantă este nulă. Aceasta realizează descărcarea lagărelor motorului de forțele hidrostatice
de acționare.
Fig. 3.19. Motorul cu palete. Construcție și schema funcțională
Motoarele cu palete sunt utilizate pentru acționări auxiliare, de mică putere și oriunde
sunt necesare turații mari și cupluri mici la axul motorului. Pentru motoarele cu palete, spre
deosebire de pompe, pentru menținerea paletelor în contact cu statorul se folosesc arcuri
elicoidale amplasate în locașe speciale cilindrice practicate în paletă. Arcurile asigură contactul
permanent cu statorul, în special la repaus, până când forța centrifugă și presiunea pe motor
crește iar forțele hidrostatice aplicate spatelui paletei asigură contactul acesteia și etanșarea
alveoleor pompei. În fig. 3.20 se prezintă acestă soluție utilizată la motoarele cu palete.
a) Vedere frontală b) Vedere în secțiune

Fig. 3.20. Detalii de construcție a motoarelor cu palete [18]
45
 Caracteristici definitorii și tipodimensiuni uzuale
Motoarele cu palete au aceleași caracteristici definitorii ca și celelalte motoare prezentate

anterior. Caracteristica care departajează tipodimensiunile constructive ale acestora este
cilindreea, a căror valori sunt în majoritatea aplicațiilor sub 50 cm3/rot. Presiunea nominală a
acestor motoare este de 100-150 bar. Turașiile obținute la axul motorului sunt în general sub
1500 rot/min. Motoarele cu palete și cilindree variabilă nu au o fabricație care să promită
aplicații suficiente în practică.
IV.Motoarele orbitale
Aceste motoare se realizează în două variante constructive anume:

 Motoarele orbitale clasice;
 Motoarele orbitale roller.
Ambele variante constructive folosesc același principiu funcțional, dar au soluții
tehnologice de construcție diferite, așa cum se va prezenta în continuare.
 Motoarele orbitale clasice
Construcția și funcționarea motorului
Aceste motoare sunt motoare de turație mică și de cuplu ridicat și sunt incluse în
categoria motoarelor lente, față de soluțiile prezentate anterior care sunt incluse în categoria
motoarelor volumice rapide.
Soluția motorului se bazează pe poziționarea
excentrică a rotorului în raport cu statorul și
utilizarea unor axe cardanice care să asigure
F transmiterea mișcării la axul de ieșire al
motorului. Alveolele realizate între stator și
rotor permit realizarea forțelor hidrostatice
excentrice, care produc cuplul motor pe
rotorul motorului (Fig. 3.21).
Intrare
Iesire
Fig. 3.21. Principiul motorului orbital
46
Etanșarea dintre
stator și rotor se realizează între
vârfurile profilelor rotorului
și flancurile profilului statorului,
pentru toate cele k profile ale
rotorului și k+1 profile ale
statorului. În mod practic rotorul se
rostogolește peste stator schimbând
sucesiv poziția contactelor de
etanșare, dar modificând permanent
și distribuția lichidului în motor.
În fig. 3.22 se prezintă filmul
unei rotații complete a rotorului în
raport cu statorul [18]. Se observă
cum flanculrotorului, pastrând
contactul cu flancurile profilelor
statorului, se rotește schimbând și
poziția centrului de rotație al
acestuia. Această mișcare excentrică
continuă presu- pune transmiterea
mișcării de la rotor printr-un ax
cardanic.
Fig. 3. 22. Filmul mișcării rotorului motorului orbital [18]
Pentru a realiza o imagine foarte clară asupra construcției motorului orbital și

transmiterii mișcării între componentele acestuia, în fig. 3.23 este prezentată o vedere
axonometrică transparentă a unui asemenea motor. Componentele principale, notate în figură
a,b,c,d sunt: (a)- axul motorului care conține pe el și canalele de distribuție (b) pentru
lichid (agentul hidraulic); (c)-axul cardanic, care transmite mișcarea de la rotorul motorului la
axul (a) al motorului; (d)-motorul orbital propriuzis. Din figură se observă cum distribuția
lichidului este realizată cu niște fante axiale practicate pe axul motorului, fante care asigură
alternanța continuă a fazelor intrare- ieșire din motor.
47
Fig. 3.23. Motor hidrostatic orbital. Construcție [28]

a.a xul motorului; b-distribuție; c-ax cardanic; d-motorul propriuzis.
În fig. 3.24 sunt prezentate două variante constructive de motoare orbital, cu rotor cu
patru și șase lobi, variante frecvent întâlnite în practica acționărilor volumice.
a) b)
Fig. 3.24. Motoare orbitale. Variante constructive [28]
a) motor cu patru lobi; b) motor cu șase lobi
1-carcasa; 2-ax și distribuție; 3-ax cardanic; 4-statorul motorului; 5- rotorul motorului
 Motoare orbitale roller
48
Aceste motoare respectă

principiul motorului orbital clasic,
dar modul de construcție al
profilului statorului este realizat cu
ajutorul unor role cilindrice plasate
în locașe speciale ale statorului
(vezi fig. 3.26). Profilulrotorului
este asemănător cu cel din
motorul clasic. Organizarea
constructivă a motorului este alta
față de soluția clasică în
ceea ce privește dispunerea
componentelor interne.
Fig. 3.26. Motor orbital roller. Construcție

a.a x; b-ax cardanic; c-motor orbital roller; d-ax distribuție; e-supapă ; f-distribuție radială
Și aceste motoare se realizează în variante diverse de construcție funcție de numărul

lobilor rotorului și rolelor statorului (Fig. 3.27).
a) b)
Fig. 3.27. Motor orbital roller. Variante constructive
a) motor cu șase lobi și distribuție axială; b) motor cu opt lobi și distribuție radială
49
Caracteristici definitorii și tipodimensiuni uzuale
Motoarele orbitale clasice
Motoarele orbitale sunt caracterizate de aceleași date principale ce definesc caracteristicile definitorii
sau de catalog a motoarelor hidraulice. Principala caracteristică a acestor motoare este cilindreea care
realizează clasarea pe tipodimensiuni a acestor motoare. Domeniul cilindreelor uzuale ale motoarelor
orbitale este cuprins între 8-160 cm3/rot, la presiuni nominale de 170 bar și maximă de 200 bar.
Turațiile nominale sunt de ordinul 2000-350 rot/min, iar turațiile minim stabile sunt 50-10 rot/ min.
Motoarele orbitale roller

Și în cazul acestor motoare caracteristicile funcționale sunt dependente de soluția adoptată.
Pentru motoarele roller din varianta distribuției clasice caracteristicile cele mai utilizate sunt:
cilindree 50-250 cm3/rot; presiune 150-175 bar; turația maximă 775-300 rot/min; turații minime
stabile 10 rot/min; cuplul maxim 10-60 daNm.
Pentru motoarele cu distribuție radială caracteristicile sunt: cilindree 80-800 cm3/rot; presiune
nominală 175 bar; presiune maximă 210 bar; turație maximă 810-250 rot/min; turație minimă 10-5
rot/ min; cuplul maxim 20-180 daNm. Aplicațiile acestor motoare sunt prezentate în fig. 3.28.
Fig. 3.28. Aplicațiile motoarelor orbitale

a) tracțiune rutieră; b) acționări cabestane; c), d) acționări reductoare
Se va alege un motor orbital M+S seria MH400 echivalent Danfoss OMH sunt motoare cu turatie
50
redusa ce genereaza cuplu ridicat pe intrega plaja de turatie, folosite in special pentru benzi
transportoare sisteme de alimentare, sisteme de manipulare sarcini, masini unelte. Cu urmatoarele
specificatii tehnice.
M M M MH MH
Type
H H H 400 500
20 25 31
0 0 5
Displacement, cm³/rev [in³/rev] 201,3 [12.3] 252 [15.4] 314,9 396,8 502,4
[19.2] [24.2] [30.7]
Max. Speed, Cont. 37 295 235 185 150
0
[RPM] Int.* 44 350 285 225 180
5
Max. Torque Cont. 51 [4510] 61 [5398] 74 [6548] 84 [7434] 82 [7257]
daNm [lb-in] Int.* 58 [5130] 70 [6195] 82 [7257] 98 [8673] 104 [9204]
Peak** 64 [5064] 79 [6992] 98 [8673] 109 [9647] 117
[10350]
Max. Output Cont. 16 [21] 16 [21] 14 [18.7] 12,5 [16.7] 11 [14.7]
kW [HP] Int.* 18,5 [24.8] 18,5 15,5 [20.7] 15 [20.1] 14 [18.7]
[24.8]
Max. Pressure Cont. 175 [2540] 175 175 [2540] 155 [2240] 125 [1810]
[2540]
Drop Int.* 200 [2900] 200 200 [2900] 190 [2750] 160 [2320]
[2900]
bar [PSI]
Peak** 225 [3260] 225 225 [3260] 210 [3045] 180 [2610]
[3260]
Max. Oil Flow Cont. 75 [19.81] 75 [19.81] 75 [19.81] 75 [19.81] 75 [19.81]
lpm [GPM] Int.* 90 [23.78] 90 [23.78] 90 [23.78] 90 [23.78] 90 [23.78]
Max. Inlet Pressure Cont. 200 [2900] 200 200 [2900] 200 [2900] 200 [2900]
[2900]
bar [PSI] Int.* 225 [3260] 225 225 [3260] 225 [3260] 225 [3260]
[3260]
Peak** 250 [3626] 250 250 [3626] 250 [3626] 250 [3626]
[3626]
Max. Starting Pressure with
Unloaded Shaft, bar [PSI] 5 [72] 5 [72] 5 [72] 5 5

[72] [72]
Min. Starting Torque, At max.press.dropCont 39 [3450] 52 [4600] 66 [5840] 72 [6370] 72 [6370]
daNm [lb-in] At max.press.drop Int.* 45 [3980] 59 [5221] 73 [6460] 88 [7788] 88 [7788]
Min. Speed***, [RPM] 10 10 8 5 5
Weight, kg [lb] 10,5 [23.2] 11 [24.3] 11,5 [25.4] 12,3 [27.1] 13 [28.7]
CAPITOLUL IV
51
Accidente tehnice si complicatii de foraj
Accidentele tehnice si complicatiile intrerup procesul de foraj, cresc durata forajului (din
cauza timpului neproductiv), cresc cheltuielile si exista posibilitatea abandonarii sondei.
Accidentele presupun intreruperea procesului de foraj, ca urmare a blocarii gaurii de sonda

(nu exista acces la talpa sondei).
Complicatiile sunt evenimente la care gura si talpa sondei sunt accesibile, cel putin in stadiul
initial.
 Clasificarea accidentelor tehnice si complicatiilor
Accidentele sunt extrem de diverse si complexe, dar criteriul cel mai sugestiv, este cel care
are in vedere natura accidentului si elementul care a produs accidentul.
 Cauzele accidentelor si complicatiilor
Exceptand cauzele obiective, de tipul unor pierderi de circulatie in roci fisurate, sau foarte
poroase, cauzele sunt subiective.
 Calificarea necorespunzatoare a personalului;

 Stabilirea unor programe de lucru incorecte, sau nerespectarea unui program corect;
 Utilizarea unor fluide de foraj neadaptate conditiilor concrete din sonda;
 Utilizarea unor scule si instrumente neadecvate operatiilor ce trebuiesc executate;
 Lipsa unei aparaturi de control a procesului, sau lipsa acesteia.
 Prinderi in gaura de sonda
Pot fi prinse sape, garnitura de foraj, coloana de tubare, sau dispozitivele de investigare a gaurilor
de sonda. Cauzele sunt numeroase:
a. fluide de foraj necorespunzatoare

 in zone cu roci neconsolidate;
 in strate cu inclinare mare, rocile sunt deranjate, instabile si tind sa inchida sonda;
 reducerea diametrului gaurii de sonda (umflarea rocilor si turta de colmataj groasa);
 lucrul cu debite insuficiente duce la incarcarea cu detritus si mansonarea sapelor;
 utilizarea unor fluide de foraj cu rezistenta de forfecare si tixotropie redusa provoaca
depunerea detritusului la oprirea circulatiei;
 garnitura de foraj si coloana de tubare lasate in sonda nemiscate – apare fenomenul de
prindere ca urmare a lipirii coloanei de perete;
52
b. forma gaurii de sonda

 gauri de sonda cu diametrul mai mare decat diametrul sapei – se formeaza
gauri ocnite si gauri telescopice;
 traversarea unor roci cu abrazivitate ridicata – impanarea sapei;
 zone deviate – gaura de cheie.
c. Împănari la introducerea garniturii de foraj
- În roci instabile sau plastice care „ strâng‖ gaura sondei:argile, sare la adâncimi mai mari.
- În găuri cu diamtru redus în apropierea tălpii.
Pentru a rezolva aceste situaţii vom proceda în modul următor:
 Manevrarea garniturii, cu circulaţie, numai „în sus‖.
 Torsionarea garniturii întinse la greutatea ei, până la numărul maxim de ture
admisibil.
 Baie cu fluid de degajare.
La rezultat negativ:
 Determinarea adâncimii de prindere.
 Deşurubarea garniturii libere, prin detonarea şi extragerea ei, cu control. Reîntregirea
garniturii cu reduţie strâmbă, geală de bătaie în sus, prăjini grele şi prăjini de foraj.
 Baie cu flui de degajare.
 Manevrarea garniturii şi bătaie cu geala numai „în sus‖.
 Ruperi si smulgeri
Cauzele acestor accidente sunt:
 Solicitari care depasesc limitele admisibile;

 Uzura si oboseala materialelor;
 Defecte ale materialelor in procesul de fabricatie a produselor finite, defecte ca urmare a
utilizarii gresite, sau in procesul de transport, manipulare si depozitare.
Rezolvarea ruperilor si smulgerilor de prajini se face cu ajutorul unor instrumente adecvate.

Se ia modelul capatului ramas in sonda cu modelul cu plumb. Functie de acesta se utilizeaza
instrumente cum sunt: tuta, dornul (cu palarie), corunca, carlig de indreptat.Pentru extragerea unor
piese din sonda se folosesc: paianjenul si freza magnetica.
 Manifestari si eruptii
Complicatiile grave sunt eruptiile necontrolate, generate de afluxul de fluide in gaura de

sonda. Pana fluidul in surplus poate fi evacuat cu odata cu fluidul de foraj, avem o manifestare
eruptiva. In momentul cand din sonda iese doar fluid provenit din stratele traversate se trece la faza
unei eruptii libere. Daca la gura sondei, iesirea fluidului nu poate fi tinuta sub control, eruptia se
numeste eruptie libera necontrolata.
53
Acest tip de manifestare se poate sesiza prin:
-Scaderea densitatii fluidului de foraj;
-Aparitia de gaze la suprafata;
-Sonda de gaz de la Moftinu- Satu Mare
-Cresterea nivelului fluidului de foraj in haba sau rezervor;
-Reducerea presiunii de lucru la pompe, fluidul fiind antrenat de fluidele din strat.
 Pierderi de circulatie
Pierderea de fluid in diferite strate poate fi : mica (pana la 10%), mijlocie (10-50%) si mare
(> 50%). Cauzele pot fi geologice, sau tehnologice (utilizarea unor fluide cu densitate mare, lucrul cu
debite mari, reluarea brusca a circulatiei dupa o pauza).
Combaterea unor astfel de fenomene se face prin reconditionarea fluidului de foraj si prin
metoda blocarii. In ultima metoda se folosesc materiale de blocare, amestecate in fluid. Acestea pot
fi: materiale fibroase (coaja de copac, deseuri de bumbac, azbest), lamelare (fulgi de mica, fasii de
celofan sau polietilena, deseuri de piele), granulare (granule de perlit, materiale plastice, coji de
nuca). La aceasta metoda este dificila curatirea fluidului de materiale blocante. O metoda eficienta
este cimentarea zonei cu pierderi.
CAPITOLUL V
54
Întreținera garniturii de foraj si a utilajului de baza
Pentru utilajul de baza(Terex pt100) se recomanda:
-Schimbările regulate ale uleiului sunt necesare pentru a menține un motor cu funcționare puternică.
Terex recomandă un schimb de ulei normal de 250 de ore sau la fiecare șase luni.
-Uleiul hidraulic trebuie schimbatla fiecare 1000 de ore de serviciu
Filtrul hidraulic trebuie schimbat la fiecare 250 de ore. Componente hidrostatice necesită ulei extrem
de curat pentru a avea o durată de viață lungă
Filtrul de combustibil si de aer ar trebui schimbat la fiecare 500 de ore de serviciu, sau după cum
este necesar.
Zilnic se vor verifica:
 Nivelul uleiului hidraulic
 Nivelul uleiului de motor
 Verificarea vizuala dupa eventuale pierderi de lichid
Pentru garniture de foraj se recomanda:

Prăjinile trebuie manipulate cu grijă, evitându-se trântirea de la înălţime, lovirea sau
izbirea filetelor. Prăjinile sunt depozitate pe rampe metalice, cu înălţimea minimă de 0,50 m,
filetele trebuie apărate cu protectoare.
Înaintea introducerii la puţ, fiecare prăjină este controlată vizual pentru a se detecta eventualele
turtiri, fisuri sau filete defecte. De asemenea, interiorul prăjinii se şablonează, iar filetele se curăţă cu
o perie şi se ung cu unsoare grafitată. Prăjinile defecte nu se introduc în puţ. Lucrul brutal cu
garnitura în timpul manevrelor poate produce eforturi periculoase sau
deformări prin încovoiere. Pentru a evita ruperile prin oboseală, nu se admite ca prăjinile de foraj să
lucreze în compresiune; pentru realizarea apăsării pe sapă se lasă numai o parte din greutatea
prăjinilor grele. Din cauza manipulării greşite, pe corpul prăjinilor se pot produce zgârieturi care sunt
agravate de eroziunea şi coroziunea fluidului de foraj ducând, în final, la ruperea garniturii de foraj.
Controlul principal care se face în baza tubulară fiecărei prăjini cuprinde următoarele
operaţii:
• spălarea şi curăţirea filetelor, examinarea vizuală pentru a stabili rectilinitatea prăjinii şi
gradul de uzură a filetelor;
• măsurarea lungimii şi compararea cu lungimea iniţială;
• măsurarea durităţii la mijloc, la extremităţi şi pe fiecare racord în parte;
• cântărirea;
• controlul diametrului exterior al prăjinii şi al racordului special, precum şi al conicităţii
filetelor folosind calibre şi şabloane
CAPITOLUL VI
55
Concluzii si contributii personale
Alcătuirea garniturii de foraj se realizeaza astfel încât toate operațiunile executate de operatori să se
desfasoare in conditii de siguranță .
Pentru a executa o lucrare de foraj într-un timp cît mai scrut si cu rezultate favorabile pentru un puț
de apă de mică adâncime se au in vedere urmatoarele aspecte:
 Alegerea unui utilaj de baza care indeplinește cerintele date și poate ajunge la locul forajului
 Alcătuirea instalației de foraj astfel încât sa aiba un consum de energie cît mai mic si cu
randament foarte mare
Contribuții personale:
- Realizarea unui ghid despre toate elementele componente ale unei instalații de foraj de mică
adâncime
- Realizarea documentației necesare pentru a fora un puț de mică adincime
- Optimizarea tuturor elementelor unei instaltii de foraj pentru executarea unui put de apă potabilă
la o adâncime de 12 metri
BIBLIOGRAFIE
56
1.Vlad Ulmanu, Dumitru Raseev –CONSTRUCTIA SI EXPLUATAREA GARNITURII DE

FORAJ.Editura Tehnică,1986
2.Grigore Tatu, CARNET TEHNIC - FORAREA SONDELOR, EDITURA TEHNICĂ,
Bucureşti, 1983
3.TEHNOLOGIA FORAJULUI ROTATIV - Septimiu Seiceanu, Teodor Justel Editura Tehnica,
Bucuresti - 1974
4.http://www.qreferat.com/referate/geografie/Accidente-tehnice-si-complicat946.php
5.https://www.camsa.ro/product/motoare-hidraulice-ms-seria-mh/
6.http://manuals.gogenielift.com/Parts%20And%20Service%20Manuals/data/Service/Terex/IO/2076-200.pdf
7.https://www.ondrill.ro/blog/general/prajini-de-foraj/
8.https://www.ondrill.ro/blog/general/fluide-de-foraj/
9.https://www.ondrill.ro/blog/general/lucrari-de-foraj-curs/
10.https://www.ondrill.ro/blog/geologie/proprietatile-fizice-si-mecanice-ale-rocilor-traversate-de-foraj/
11.http://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii/Curatirea-depunerilor-de-nisip93512.php
12. V.Cristea-INSTALAȚII ȘI UTILAJE PENTRU FORAREA SONDELOR EDITURA
TEHNICĂ, BUCUREȘTI,1985
57

Analiza Si Calculul Prizei de Putere Pentru Un Echipament de S - Pat Pu - Uri de Fântân - Ata - at Unui Utilaj de Baz

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Si Calculul Prizei de Putere Pentru Un Echipament de S - Pat Pu - Uri de Fântân - Ata - at Unui Utilaj de Baz

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza si calculul prizei de putere pentru un echipament de săpat puțuri de fântână atașat unui utilaj de bază

CAPITOLUI I Aspecte generale despre forajul de mica adâncime PAG. 2

CAPITOLUL II Solicitările garniturii de foraj PAG.20

CAPITOLUL III Stabilirea variantelor constructive optime PAG.30

CAPITOLUL IV Accidente tehnice si complicatii de foraj PAG.52

CAPITOLUL V Întreținera garniturii de foraj si a utilajului de baza PAG.55

CAPITOLUL VI Concluzii si contributii personale PAG.56

Aspecte generale despre forajul de mică adâincime

1. Dezvoltarea forării sondelor

Instalatie de forat pe camion

Exploatare şi prelucrarea petrolului a determinat dezvoltare forajului. Până la utilizarea forajului în

2.1. Componentele instalatiilor de forare

3.4 Instrumente de dislocare a rocilor

Compresiune axială, consecinţă a forţei de apăsare pe sapă, a frecării de peretele sondei la

sapa de foraj cu 3 lame

Foraj cu noroi bentonitic

2. Clasificarea şi caracterizarea fluidelor de foraj

c. amestecuri lichid-gaz- noroi aerat, petrol gazat, spumă şi ceaţă.

-Fluide de foraj amestec lichid-gaz

Solicitarile garniturii de foraj

M t =9550 P/n [Nm] (3.19)

în care W p este modulul de rezistență polar.

3.2.1. Puterea necesară rotirii garniturii de foraj

d — diametrul exterior al garniturii de foraj, în m;

L — lungimea garniturii de foraj, în m;

n— turația garniturii de firaj, în rot/min

Valorile coeficientului C din relatia 3.21

α 3...5 6...9 10...16 18...25 26...35

Pg = 13,5 · 10−4·L • d 2• n1,5 • D0,5 ·γ f [kW] (3.24)

Puterea necesară la forajul cu carotiere se determină cu relația [134 ]

suprafață, avînd valori cuprinse între 0,058...0,184 kW/cm2.

Fig. 3.5. Variația momentului de torsiune și a puterii cu turația și cu apăsarea pe sapă, la

(diametrul sondei 200 mm, adîncimea de foraj 1280...1690•m, garnitura de foraj 10

- Solicitări variabile la torsiune

Datorită neuniformității procesului de dislocare a rocii, al neuniformitătii transmiterii energiei

Pg =18,8 ·10−5·d 2·L·γ f ·n1,7 =18,8·10−5 ·0.10162 ·1690·1,8·801,7 =¿ 10,1 kW(Freodorov)

Pg =1,15 ·10−4·d 1,6·L·γ f ·n1,6 =1,16·10−4·0.10161,6 ·1690·1,8·801,6 =10kW(Pliușc)

Pg =0,16·10−2 •d 2•L•γ f ·n1,33 =0,16·10−2 · 0.10162·1690·1,8·801,3 =17,06 kW(Șumilov)

Pg =¿·802 +5,2·10−5 ·80)(1+0,35·101,43)16900,68 =13,3kW

Pg =13,5·10−4·1690·0,10162 ·801,5 ·0,20,5·1,8=13,56kW

Pg =3,71·10−4·80·2000,4 ·22,71,3 =14,3kW

Aplicație. Să se determine puterea la mers în gol și puterea la sapă, cu compararea valorilor

Condițiile forajului Sînt următoarele: adîncimea sondei 12 m; prăjini de foraj d = 89 mm;

Pg =C·d b ·L·γ f ·n m =18,8·10−5 ·0.0892·12·1,8·801,7 =0,055kW

Pg =¿·802 +5,2·10−5 ·80)(1+0,35·101,43)120,68=0,458kW

Pg =0,16·10−2 •d 2•L•γ f ·n1,33 =0,16·10−2 · 0.0892·12·1,8·801,33 =1,04kW(Șumilov) Ps =C•10−4·n· D0,4 ·

Solicitarea la încovoiere a elementelor garniturii de foraj poate surveni ca urmare a devierii

În prezentul capitol se analizează tensiunile de încovoiere datorită devierilor găurii de sondă,

— determinarea degradării cumulative la oboseală a elementelor garniturii de foraj, care au lucrat

Fig. 3.3 Solicitările la tracţiune a unei garnituri cu secţiune uniformă

R po ,2 - limita de curgere minimă

La ridicarea şi coborârea garniturii, eventual cu circulaţia fluidului de foraj, apar şi

Stabilirea variante constructive optime

1.Se va alege ca utilaj de baza terex pt100 cu urmatoarele specificatii tehnice

Realizați motorul 2351

Puterea brută 74,5 kw

Puterea măsurată 2200 rpm

Vârf de vârf 420,4 Nm

Greutate de operare 5199,1 kg

Capacitatea de combustibil 113,6 L

Capacitatea lichidului de răcire 16,3 L

Capacitatea uleiului de motor 8,5 L

Capacitatea fluidelor sistemului hidraulic 83,3 L