Abordarea dificultatilor gaurilor de foraj

pentru forarea puturilor deviate si orizontale

Cuprins

Generalitati…..…………………………………………………………………………...……..3
Probleme intalnite la sondele deviate de la orizontala………………………………………….5
Probleme întâlnite la sondele cu devieri mari…………………………………….……………10
Combaterea dificultăţilor şi accidentelor întâlnite la sonda……………………………………15

Bibliografie……………………………………………………………………………………..19

1
Generalități

În timpul forajului sau al unor lucrări în sonde se pot produce unele dificultăţi şi
accidente, ca urmare a condițiilor geologice întâlnite, mai ales în momentul când acestea nu sunt
suficient de bine cunoscute.
Dificultățile de foraj constituie situații și fenomene întâlnite în sonde care îngreunează,
prelungesc și scumpesc lucrările de realizare a acestora. Unele dificultăți sunt mai puțin
deranjante, altele însă pot să împiedice continuarea normală a lucrărilor. Dacă nu sunt prevenite
și tratate corespunzător, dificultățile pot duce la avarierea echipamentului de foraj ori a sondei și
chiar la accidente umane sau ecologice.
Dificulățile întâlnite sunt: surparea, strângerea și dizolvarea rocilor din pereții găurii de
sondă, manșonarea sapei și a garniturii cu ditritus lipicios, pierderea noroiului în formațiunile
traversate sau, invers, afluxul nedorit al fluidelor din strate în sondă cu manifestarea ei la
suprafață, devierea sondei de la direcția verticală, intensități mari de deviere care duc la solicitări
excesive ale garniturii de foraj și dificultăți la tubarea coloanelor de burlane, formarea găurilor
de cheie, apariția unor forțe și momente de frecare excesive, agresivitatea unor roci sau fluide
asupra echipamentului de foraj, prezența unor gaze dăunătoare (dioxid de carbon, hidrogen
sulfurat), alterarea proprietăților fluidului de foraj cu contaminanți din rocile traversate, inclusiv
„încărcarea” lui excesivă cu particule solide ori cu aglomerări voluminoase.
Dificultățile de foraj sunt în general de natură geologică, obiectivă, mai rar de natură
geologo-tehnică. Ele sunt determinate de caracteristicile fizice sau chimice ale unor roci
traversate de sonde și ale fluidelor din porii sau fisurile lor. Adeseori, dificultăţile de foraj sunt
provocate și de condiţiile tehnologice, cum ar fi mărimea presiunii în gaura de sondă, viteza de
manevră a garniturii de foraj, fluidul de circulaţie folosit.
Dificultăţile privind menținerea direcţiei găurii de sondă sunt determinate în mare măsură
de natura rocilor întâlnite, dar şi de alcătuirea ansamblului de fund folosit.
O sondă este avariată (accidentată, în avarie) atunci când, prin deteriorarea ei sau a
echipamentului din sondă ori prin blocarea ei cu prăjini, tubing sau alte obiecte prinse, scăpate
sau rămase în timpul unei operații, ori prin scăparea ei de sub control, continuarea lucrărilor nu
mai este posibilă. Rezolvarea avariei și reluarea lucrărilor în sondă presupun consumuri

2
suplimentare de timp, manoperă, materiale și bani, folosirea unor scule și utilaje care nu au fost
prevăzute. Cheltuielile respective sunt considerate neproductive și măresc costul sondei.
Avaria unei sonde poate apărea în urma unor accidente de foraj (prinderea garniturii de
foraj, a coloanei de burlane sau a unui instrument introdus cu cablu, scăparea unor prăjini ori
scule în sonde, scăparea ei de sub control) sau a avarierii echipamentului din sondă (prajini,
motor de fund, sapă, cap de carotieră, tubing flexibil) ori a coloanelor de burlane din sondă, în
timpul tubării sau ulterior.
Accidentele de foraj și avariile sunt clasificate după diverse criterii:
Natura accidentului (avariei): Prinderi în sondă, smulgeri, ruperi, spargeri sau turtiri ale
prăjinilor, coloanelor, tubingului (la punerea în producție), avarii de sape și capete de carotieră,
scăpări de scule, prăjini sau burlane, erupții libere;
Echipamentul avariat: Accidente ale garniturii de foraj, ale coloanei de burlane sau ale
tubingului, inclusiv ale celui flexibil, accidente de sape, capete de carotieră, motoare de fund,
probatoare de strate, carotiere, instrumente geofizice sau de măsurare a devierii;
Operația în timpul căreia se produce accidentul (avaria): În timpul forajului, la
corectarea pereților găurii de sondă, în timpul circulației, la introducerea sau extragerea garniturii
de prăjini, în timpul măsurătorilor geofizice, al tubării sau cimentării, imediat după cimentare, în
timpul măsurătorilor geofizice, al tubării sau cimentării, imediat după cimentare, în timpul
probării din timpul forajului sau al probelor de producție, la perforare, în perioade de repaus.
Natura cauzelor ţine seama de mai mulţi parametri: geologici, tehnici, tehnologici și
factorii umani.
Complicațiile de foraj au loc atunci când un accident sau o dificultate de foraj sunt
urmate de un alt accident sau o altă dificultate. De exemplu, o garnitură de foraj ruptă ori scăpată
în sondă poate fi prinsă; invers, la încercarea de degajare a garniturii prinse, aceasta se rupe ori
se smulge. Turtirea unei coloane poate duce la prinderea garniturii. La încercarea de degajare a
unei garnituri prinse, sonda începe să piardă noroi ori să manifeste eruptiv. Nu rareori, atunci
când se fac încercări de oprire a unei manifestări eruptive, sonda începe să piardă noroi și,
reciproc, după o pierdere urmează o manifestare eruptivă. Multe accidente au loc ca urmare a
unor dificultăți nerezolvate la timp: garnitura este prinsă după scăderea nivelului în sondă,
aceasta poate erupe din aceeași cauză, a denivelării. În toate aceste cazuri, se spune că situația
sondei s-a complicat.

3
Probleme întâlnite la sondele deviate de la verticală

Devierea sondelor de la verticală creează numeroase dificultăţi atât în timpul forajului,

cât şi ulterior. Ele devin cu atât mai serioase cu cât înclinările sunt mai mari şi schimbările de
direcţie mai bruşte. Cele mai multe probleme sunt provocate de faptul că forţele de
greutate (ale garniturii de foraj, coloanelor de burlane, instrumentelor geofizice, particulelor
solide) nu mai acţionează de-a lungul sondei. Forţele laterale şi forţele de frecare cu pereţii
sondei, depunerea particulelor solide sunt la originea acestor probleme.
1. Din cauza frecărilor produse ca urmare a sprijinirii pe pereţii sondei, sarcina la
cârligul instalaţiei de foraj diferă semnificativ de greutatea garniturii sau a coloanei de
burlane liber suspendate, scufundate în noroi. Extragerea gar- niturii de foraj poate
deveni dificilă, controlul apăsării pe sapă este problematic, iar momentul de torsiune
necesar rotirii garniturii capătă valori periculos de mari. În general, forţele de frecare
de-a lungul unei sonde sunt greu de evaluat.

2. Tot din cauza presiunilor de contact şi a forţelor de frecare, uzura prăjinilor şi mai
ales a racordurilor se accentuează. Fenomenul se produce atât în timpul rotirii
garniturii, cât şi în cursul operaţiilor de introducere şi extragere a ei. Din aceeaşi
cauză, coloanele de burlane prin care lucrează garnitura de foraj se uzează şi chiar se pot
sparge.

4
 a.
3. Dacă presiunea de contact pe pereţii găurii de sondă depăşeşte rezistenţa rocilor,
racordurile pot forma găuri de cheie, în dreptul cărora apar dificultăţi la extragerea
garniturii de foraj şi riscul înţepenirii ei.

a.
4. În zonele curbate ale unei sonde, prăjinile de foraj sunt supuse la încovoiere. Dacă
ele sunt şi rotite, solicitarea de încovoiere capătă un caracter variabil, ceea ce duce
la oboseala materialului şi la reducerea duratei de lucru a elementelor garniturii de foraj.

a.

5
5. În sonde deviate creşte pericolul de prindere a prăjinilor grele şi a coloanelor de burlane,
când sunt lăsate în nemişcare, prin lipire şi din cauza diferenţei de presiune sondă-strat în
dreptul formaţiunilor permeabile.
6. Îndepărtarea necorespunzătoare a detritusului poate determina acumularea în spațiul
inelar din partea inferioară a puțului. Detritusul se depune deasupra sapei sau a prăjinilor
grele, fie atunci când debitul de rocă dislocată este exagerat, fie când debitul de circulaţie
şi proprietăţile structurale ale fluidului sunt nesatisfacătoare.

7.

7. Avariile în sonde deviate se rezolvă mai greu decât în cele verticale.

8. Condiţiile de stabilitate a pereţilor unei sonde deviate în dreptul unor roci instabile,
friabile, adesea se înrăutăţesc.

a.

6
9. La forajul în argile şi marne vâscoase şi lipicioase cu fluide pe bază de apă, o parte dintre
particulele de detritus, în drumul lor de la talpă spre suprafată, se dispersează trecând în
noroi, iar altă parte se hidratează doar la suprafaţă. Acestea din urmă se pot lipi între ele
formând aglomerări voluminoase. Unele dintre ele nu sunt evacuate, ci plutesc în zonele
lărgite ori se lipesc de umerii sapei, ai stabilizatorilor şi ai racordurilor.
10. Pierderea circulației este curgerea nedorită a unei porțiuni sau a intregii cantitati de noroi
în formațiune. Există două tipuri de pierderi de circulație: - pierdere parțială, la care doar
o parte din noroi curge în formațiune și restul curge la suprafață - pierdere totală, la care
întregul noroi curge în strat fără întoarcere la suprafață.

a.
11. În forajul dirijat, coloana de foraj se roteste cu o forță laterală, care acționează pe strat si
va provoca o mică gaură în partea laterală a peretelui (canelură).

a.
12. Tubarea coloanelor de burlane, mai ales a celor cu diametrul mare, în găuri de sondă
cu intensităţi severe de deviere, cu dese schimbări de direcţie şi cu jocuri radiale reduse
este îngreunată, uneori chiar imposibilă.

7
 13. La cimentare, coloanele de burlane având o poziţie excentrică în gaura de sondă, noroiul
gelificat din spaţiile înguste nu este dezlocuit, pasta de ciment se canalizează prin
spaţiul mai larg şi unele strate gazeifere sau acvifere rămân neizolate, provocând
dificultăţi ulterioare. Sunt necesari centrori montaţi pe burlane, un regim de
dezlocuire adecvat şi paste de ciment cât mai stabile, pentru a evita segregarea fazelor
acestora.
14. În timpul exploatării, burlanele din coloana de producţie se uzează prin frecare cu
tubingul, iar acesta din cauza frecării cu prăjinile de pompare. Randamentul pompajului
cu prăjini se diminuează.
15. Prin sonde deviate interpretările geologice privind adâncimea, grosimea şi înclinarea
stratelor, forma structurii sau a zăcământului interceptat sunt mai laborioase.
16. Devierea nedorită a sondelor de la traseele şi ţintele prestabilite pot afecta schema
de exploatare a unui zăcământ. Uneori, trebuie forate sonde suplimentare pentru a
completa schema respectivă. Este posibil chiar ca o sondă deviată să nu-şi atingă
obiectivul urmărit, în care caz, ea se resapă de la o anu- mită adâncime.
17. Pentru a atinge obiectivul, lungimea forată cu o sondă înclinată este mai mare decât în
cazul uneia verticale, mărindu-se durata şi costul forajului.
18. Când sondele sunt în apropierea limitelor unei concesiuni pot apare probleme de
încălcare a drepturilor altor operatori. De regulă, în asemenea situaţii, prin clauze
contractuale se impun anumite limite de deviere, iar traseul sondelor trebuie să poată fi
verificat.
În general, dificultăţile care sunt întâmpinate la o sondă cu devieri mari se reflectă în
costul şi în durata ei de execuţie. Uneori sunt necesare marşuri supli- mentare pentru corectarea
pereţilor găurii de sondă, restricţii privind regimul de foraj. Sunt necesare măsurători de deviere,
dar şi multe investigaţii geofizice, în timpul forajului.
În sonde cu unghiuri de înclinare mai mari de 50 – 60o apar şi alte probleme:
 evacuarea dificilă a detritusului;
 imposibilitatea executării unor operaţii cu cablu prin căderea liberă a aparatelor
(carotaj cu cablu, perforare);
 riscul „coliziunii” unor sonde la forajul în grup;

8
  dependenţa de tehnici scumpe şi de serviciile unor firme specializate (de dirijare,
pentru fluide de foraj, de completare a sondei).

Probleme întâlnite la sondele cu devieri mari

Forajul sondelor cu înclinări mari, eventual orizontale, ridică numeroase probleme, care nu se
întâlnesc la forajul vertical.

1. Stabilitatea pereţilor găurii de sondă. Se consideră în general că instabilitatea pereţilor se

accentuează cu înclinarea sondei, dar fenomenul este determinat în mare măsură de
natura rocilor, de poziţia sondei în raport cu planele de stratificaţie şi cu direcţiile
tensiunilor principale din masivul de roci;
2. Forţe de frecare şi momente de antrenare mari. Cei doi parametri limitează adeseori
lungimea maximă a sondelor cu deplasări orizontale mari. Dacă forţele de frecare axiale
sunt foarte mari există pericolul de prindere a garniturii de foraj, dar şi dificultăţi la
introducerea coloanelor de burlane. Frecările care se manifestă la rotirea garniturii
determină în cea mai mare măsură momentele de antrenare. Acestea pot depăşi rezistenţa
la torsiune a prăjinilor şi capacitatea top drive-lui;
3. Controlul şi crearea apăsării pe sapă. La forajul vertical, greutatea prăjinilor grele lăsată
pe sapă este uşor de controlat, de la suprafaţă, permiţând să se optimizeze condiţiile de
lucru la talpă. În sondele înclinate, prăjinile se sprijină pe pereţii sondei, iar forţele de
frecare care apar, proporţionale cu forţele de sprijin, se opun deplasării axiale a garniturii
de foraj. Ca rezultat, valoarea cu care se reduce sarcina la cârligul instalaţiei de foraj nu
coincide cu apăsarea pe sapă. Cum mărimea forţelor de frecare este dificil de evaluat,
controlul apăsării pe sapă, de la suprafaţă, constituie o problemă. Se ştie că, atunci când
apăsarea depăşeşte o valoare critică, prăjinile flambează, şi dacă acesta este elicoidal,
garnitura se poate înţepeni;
4. Controlul traseului sondei. Sondele orizontale presupun o precizie a traseului mult mai
mare decât cele verticale, cu deosebire atunci când stratele productive urmărite sunt
subţiri, când contactul gaze-ţiţei sau apă-ţiţei se află în apropiere. Uneori, toleranţele
verticale nu depăşesc 1 – 2 m. Măsurătorile de deviere periodice cu aparate introduse cu
cablu nu sunt de regulă posibile;
5. Evacuarea detritusului. În sondele cu înclinări mari, detritusul şi chiar barita au tendinţa
să se depună pe peretele inferior al găurii de sondă. Ca rezultat, se măresc forţele şi
momentele de frecare, creşte pericolul de a prindere a garniturii de foraj, când este lăsată
nemişcată, apar dificultăţi la introducerea unor aparate de investigare, a coloanelor de
burlane sau a linerelor;
6. Densităţi echivalente de circulaţie excesive. Căderile de presiune din spaţiul inelar cresc
pe măsură ce sonda se adânceşte. Ele se adaugă la presiunea hidrostatică. Este posibil ca,

9
 la o anumită adâncime, presiunea totală să depăşească presiunea de fisurare a rocilor
întâlnite, care pe intervalul orizontal al son-dei, de exemplu, rămâne constantă.
Consecinţa este o pierdere de circulaţie. De regulă, presiunea totală este evaluată prin
intermediul unei densităţi echivalente;
7. Investigaţii geofizice. Pe porţiunile cu înclinări mai mari de 50 – 60º, aparatele introduse
cu cablu nu coboară sub greutatea proprie, deoarece componenta axială a greutăţii este
mai mică decât forţa de frecare dintre aparat şi pereţii sondei;
8. Tubarea şi cimentarea coloanelor de burlane. În sondele cu înclinări mari pe intervale
lungi este posibil ca forţele axiale create de greutatea coloanelor în timpul tubării să nu
învingă forţele de frecare cu pereţii. În asemenea cazuri, sarcina la cârlig devine negativă:
coloanele trebuie împinse în sondă;
9. Instalaţii de foraj. Pentru forajul sondelor cu lungimi foarte mari este nevoie de instalaţii
puternice, cu sarcina la cârlig până la 1000 tf, top drive cu momente de antrenare ridicate,
până la 100 kNm, pompe de mare capacitate, chiar de peste 2000 CP, cu capacitate mare
de stocare a fluidelor de foraj, cu posibilitatea de manevrare mecanizată a prăjinilor de la
orizontală la verticală şi invers, cu capacitate mare de depozitare a prăjinilor în turlă.

Combaterea dificultăţilor şi accidentelor întâlnite la sonda

Pentru combaterea dificultăţilor apărute la sonda, se pot folosi urmatoarele operaţiuni:

În momentul când se constată că avem pierderi de circulaţie mari, se va retrage garnitura
de foraj într-o zonă sigură, eventual în coloană, şi se lasă sonda câteva ore în repaus. Uneori
circulaţia se restabileşte deoarece canalele de influx se închid ori se blochează cu particule
grosiere din noroi sau cu materiale de blocare. În unele cazuri circulaţia se restabileşte după
pomparea unui volum oarecare de noroi. Când pierderile de circulație sunt mari, în noroi se
introduc materile solide cum ar fi : coajă de nucă, mica, carbonat de calciu , materiale de
polimeri.
În momentul când în timpul forajului întalnim probleme de curățire a găurii de sondă, se
va reduce viteza de avansare a sapei, se va trata fluidul de foraj cu anumite substanţe pentru
mărirea capacității de transport și se va crește debitul de circulație. Dacă este necesar, după
săparea fiecărei bucăți, se circulă un timp de 5-10 minute.
Pentru a preveni surparea pereţilor sondei se va reduce viteza de avansare a sapei. Zonele
cu tendința de prindere se corectează, cu circulație normală, turație redusă și avansare moderată,
iar dacă este necesar se vor efectua corectări repetate.

10
 Tot în același timp se va urmări permanent corelarea dintre densitatea fluidului de foraj
cu cea a fluidelor din porii formațiunilor traversate. Se reduce frecvența de pompare a fluidului la
aproximativ 950 lpm pentru a reduce densitatea fluidului exercitata pe pereții formației luând în
considerare căderile de presiune din zona respectivă.
Se supravegheaza continuu conținutul și natura gazelor din noroi, precum și salinitatea
lui. În momentul când considerăm că fluidul de foraj s-a gazeificat, se va circula fluidul de foraj
până la diminuarea fondului de gaze sub 5% (circulație la bucată sau chiar mai des dacă este
necesar).
În momentul în care avem riscul prinderii în sondă a garniturii de foraj se utilizează fluide
de foraj care reduc minimum tendințele de hidratare, umflare, dispersare, surpare, curgere sau
dizolvare a rocilor traversate, ideal fluide inhibitive, cu o viteză mică de filtrare şi conţinut redus
de particule solide, cu bune proprietăţi lubrifiante si de evacuare a detritusului. Se reduuce la
minim timpul de lăsare a garniturii de foraj în nemişcare și fără circulație.
Când se constată că garniura este prinsă se folosesc unele metode de degajare:
- manevrarea şi rotirea garniturii;
- reducerea presiunii în gaura de sondă;
- producerea de şocuri şi vibraţii în garnitură;
- micşorarea frecărilor dintrea garnitură și pereţii sondei.
Şocurile necesare eliberării garniturii sunt create cu ajutorul unor instrumente amplasate
de-a lungul garniturii de foraj numite geale.
În momentul când degajarea garniturii nu este posibilă, se recuperează porțiunea liberă a
garniturii. Garnitura se pote detaşa prin: deşurubare, tăiere chimică, tăire cu jet exploziv, tăiere
mecanică, tăiere cu arzător radial.
Dacă operaţiile de recuperare a prăjinilor sau a ansamblului prins în sondă nu se mai
justifică din punct de vedere economic, acesta se abandonează, se cimentează, iar sonda se
resapă pe alături.

Fluidele de foraj și rolul acestora în prevenirea / atenuarea problemelor de foraj

Indiferent de tipul sondei – verticală, direcţională sau orizontală –, fluidul de circulaţie trebuie să
asigure curăţirea tălpii sondei şi evacuarea detritusului, stabilitatea pereţilor găurii forate şi
contrapresiunea necesară pentru a împiedica afluxul nedorit de fluide din stratele traversate. Pe

11
cât posibil, fluidul trebuie să-şi păstreze caracteristicile tehnologice în timp şi de-a lungul sondei,
el nu trebuie să interacţioneze cu rocile din pereţi ori să afecteze productivitatea orizonturilor
productive. În sfârşit, fluidul de foraj nu trebuie să fie poluant, toxic, coroziv ori exagerat de
scump.
 Roluri, proprietati, tipuri

Fluidului de foraj i se atribuie, in prezent, urmatoarele roluri principale ce contribuie la

combatarea dificultatilor in foraj:
- Hidrodinamic: dupa iesirea din duzele sapei, fluidul curata particulele de roca dizlocata
de pe talpa sondei si le transporta la suprafata, unde sunt indepartate;
- Hidrostatic: prin contrapresiunea creata asupra peretilor, el impiedica surparea rocilor
slab consolidate si patrunderea nedorita in sonda a fluidelor din formatiunile traversate;
- Colmatare: datorita diferentei de presiune sonda-straturi, in dreptul rocilor permeabile se
depunde prin filtrare o turta din particule solide, care consolideaza pietrisurile, nisipurile,
sau alte roci slab cimentate sau fisurate. Totodata, turta de colmatare reduce frecarile
dintre garnitura de foraj sau coloana de burlane si rocile din pereti, diminueaza uzura
prajinilor si a racordurilor;
- Racire si lubrifiere: fluidul de circulatie raceste si lubrifiaza elementele active ale
elementului de dislocare, prajinile, lagarele sapelor cu role si lagarele motoarelor de fund;
- Motrice: cand se foreaza cu motoare de fund, hidraulice sau pneumatice, fluidul de foraj
constituie elementul de transmitere a energiei de la suprafata la motorul aflat asupra
sapei.

Proprietățile fluidului de foraj au cel mai mare impact asupra calității operației de foraj și previn
problemele în timpul forajului. Alterarea nedorită a proprietăților fluidelor în timpul expunerii la
condiții de foraj este principala preocupare a inginerilor. Atunci când proprietățile fluidelor se
schimbă, acesta nu își pot îndeplini rolurile mentionate mai sus, în mod corespunzător, aparand
astfel probleme. De aceea este necesar să se controleze în mod continuu proprietățile fluidelor de
foraj și să fie in parametrii corespunzători.
Daca trebuie sa vorbim despre proprietatile fluidelor de foraj, atunci ne referim la:
a. Densitatea materialelor pulverulente
Densitatea materialelor pulverulente hirofile (argila betonitica, diatomita, barita, ciment,
nisip etc.) este necesar a fi cunoscuta deoarece serveste la calculul cantitatilor de
materiale necesare prepararii fluidelor de foraj. Aceasta densitate se poate determina cu
ajutorul volumetrului tip Chatelier sau cu picnometrul cu volum fix.
b. Densitatea fluidului de foraj
Densitatea fluidului de foraj reprezinta un parametru important in procesul de foraj. In
timpul realizarii sondei, valoarea densitatii se regleaza astfel incat, prin marirea presiunii
hidrostatice, fluidul de foraj ales sa previna patrunderea particulelor din formatiunile
traversate, surparea sau strangerea peretilor, manifestarile eruptive.

12
 c. Vascozitatea aparenta si gelatia fluidului de foraj
Fluidele de foraj sunt sisteme eterogene ce nu se supun legii de curgere newtoniene:
curgerea lor nu oate fi descrisa prin intermediul unui singur coeficient de vascozitate. Ele
poseda proprietati structural-mecanice mai complexe, air comportarea la curgere este
descrisa de doi sau mai multi parametrii sau constante reologice.
d. Proprietati tixotropice
Capacitatea tixotropica a unui fluid se apreciaza prin valoarea tensiunii statice de
forfecare a gelului care se formeaza dupa o anumita perioada de ramanere in repaus a
fuidului si prin viteza cu care aceasta rezistenta creste in timp.
e. Continutul de lichide solide
Analiza acestui continut se face prin metoda retortei, pentru a stabili compozitia oricarui
fluid, dar mai ales la cele cu continut redus de solide argiloase, unde intereseaza in mod
deosebit procentul de argila si cele pe baza de produse petroliere, la care raportul
motorina/apa si continutul de solide au influenta directa asupra proprietatilor reologico-
coloidale si stabiitatii noroiului.

f. Continutul de bentonita
Argilele bentonitice sunt cele care confera noroiului proprietati structural-mecanice, de
filtrare si colmatare, precum si comportarea lor la diferite tratamente sau in prezenta
contaminantilor. Stabilirea continutului echivalent de bentonita serveste la calcularea
unui indicator important, mai ales la asa zisele fluide cu continut redus de solide
argiloase.

Provocările întâmpinate în timpul operațiunilor de foraj, în mai multe tipuri complicate de

formațiuni, au contribuit la proiectarea diferitelor tipuri de fluide de foraj. Ingredientele
principale ale tuturor fluidelor de foraj sunt fie apă, titei sau gaz. Selecția tipului de fluid depinde
de natura formațiunii care urmează să fie forata. Cel mai utilizat fluid de foraj este noroiul pe
bază de apă (WBM – water based mud), acest lucru se datorandu-se costurilor scazute și a
disponibilității. În timp ce noroiul pe bază de titei(OBM – oil based mud) este mai degrabă
utilizat în formarea sistului pentru a evita umflarea acestuia datorită absorbției apei care poate
duce la o conductă blocată.
Viteza de penetrare este influențată de densitatea noroiului și de proprietățile solidelor. Testele
periodice sunt necesare pentru a observa și monitoriza proprietățile noroiului. Rezultatele testelor
sunt interpretate și se aplică un tratament pentru a menține proprietățile corespunzătoare ale
acestuia. Acest lucru este esențial pentru un program de foraj de succes si pentru a nu intampina
probleme in timpului procesului.

13
 Bibliografie

*
6*8;./D
%)E/+$
(
$/


1. Neculai Macovei, Forajul dirijat-Editia a 2-a revizuita, Editura Universitatii din
Ploiesti,2014
2. Larry W. Lake, Petroleum Engineering Handbook, 2016
3. Ludvine Laurent M. L. – Drilling manual, 2014

14