Tehnologii electrice speciale

Defectoscopia magnetică nedistructivă

1 Metode ale defectoscopiei nedistructive
Defectoscopia nedistructivă are ca scop controlul de calitate privind
depistarea defecţiunilor de fabricaţie sau apărute în cursul exploatării. Energetica,
industria aeronautică, energetica nucleară, construcţiile navale, metalurgia,
electrotehnica - sunt câteva domenii de vârf la care se aplică metodele de control
nedistructiv.
Principalele metode de control nedistructiv sunt prezentate sintetic în tabelul
1, unde sunt date şi valori privind sensibilitatea fiecărei metode.
Tabel 1 Metode de control nedistructiv
Metoda Dimensiuni minime ale defectelor [mm]
Lăţime Adâncime Întindere
Control optico-vizual 0,005…0,01 - 0,1
Metoda colorării 0,001…0,002 0,01…0,03 0,1…0,3
Pulberi magnetice 0,001 0,01…0,05 0,3
Curenţi de inducţie 0,0005…0,001 0, 15…0,2 0,6…2
Ultrasunete 0,001…0,03 0, 1…0,3 -
Raze X 1,5…3% din grosime
Raze gamma 4…6% din grosime

Controlul optico-vizual se bazează pe inspecţia vizuală, utilizând eventual

şi dispozitive optice: lupe, oglinzi, microscop. Este o metodă simplă, rapidă şi
necostisitoare. Nu se pot observa decât defecte de suprafaţă, cu precizie
diferenţiată de la individ la individ sau funcţie de starea oboseală/concentrare.
Precizia creşte dacă se foloseşte tehnica fotografică (eventual video), cu realizarea
de fotografii mult mărite (sau zoom pe imagine) .
Metoda colorării constă în acoperirea suprafeţei cu un lichid (petrol, de
exemplu) penetrant, urmată de ştergerea suprafeţei. Apoi se pudreză suprafaţa cu
un praf (de exemplu carbonat de calciu), care se colorează în dreptul fisurilor în
care a pătruns lichidul, punându-le în evidenţă. Metoda este simplă, dar permite
numai depistarea defectelor de suprafaţă, iar suprafaţa trebuie bine pregătită.
Suprafeţe cu rugozitate mare sau cu rizuri nu pot fi controlate.
Controlul cu ultrasunete a fost tratat la Capitolul de tehnologii cu
ultrasunete.
Controlul cu radiaţii penetrante X sau gamma se bazează pe
radiofotografierea materialelor permiţând controlul pieselor pline sau a îmbinărilor.
Rezultatele sunt edificatoare, dar aparatura este scumpă şi necesită luarea de
măsuri speciale de protecţie biologică.
Tehnologii în câmp magnetic

Defectoscopia magnetică nedistructivă este o metodă simplă, aplicabilă

pieselor feromagnetice, punând în evidenţă defecte de suprafaţă sau de interior,
aflate în imediata apropiere a suprafeţei. Cazurile tipice în care se aplică cu succes
această metodă sunt:
a) defecte provenind din procesul de fabricaţie:
 în semifabricate (forjate, ştanţate) se depistează suprapuneri, fisuri
şi rupturi cu ieşire la suprafaţă;
 în table şi plăci se depistează exfolieri sau fisuri;
b) în piese prelucrate sau reparate:
 la piese sudate: fisuri sau nepătrunderi;
 la piese prelucrate mecanic: fisuri de prelucrare;
 la piese tratate termic: fisuri de prelucrare;
 la piese turnate: fisuri de suprafaţă;
c) defecte apărute în exploatare: detectarea fisurilor generate de fenomene
de oboseală.
În continuare, se prezintă metode specifice defectoscopiei magnetice.
2. Metoda de control cu revelatori magnetici
Metoda constă în magnetizarea piesei care trebuie controlată şi aplicarea de
particule magnetice sub formă de pulberi, uscate sau în suspensie, pe suprafaţa
piesei. Zona de defect determină o deformare a liniilor de câmp magnetic şi un
câmp magnetic de scăpări mărit. Particulele conferă câmpului magnetic de scăpări
o reluctanţă mai mică decât a aerului, de aceea ele se vor concentra în zona de
defect. În acest mod defectul este vizualizat.
Moduri de magnetizare a piesei
Pentru punerea clară în evidenţă a defectului este necesar ca liniile câmpului
magnetic să fie perpendiculare pe cea mai mare dimensiune a defectului. Dacă
defectul este paralel cu liniile de câmp, el nu va fi pus în evidenţă deoarece nu
produce o deformare sensibilă a acestora.
Dacă nu se cunoşte dinainte orientarea defectelor, se recurge la
magnetizarea pieselor succesiv, pe două direcţii perpendiculare: longitudinală şi
transversală.
Magnetizarea transversală (circulară) se poate realiza în mai multe moduri:
 prin trecerea curentului electric direct prin piesa de controlat, după
fixarea acesteia în dispozitivul de control. Liniile de câmp magnetic formează
curbe închise într-un plan perpendicular pe direcţia curentului. Se pot pune în
evidenţă defecte paralele cu axa longitudinală a piesei (figura 12).

H
I Piesă Defect I I I
Piesă Defect

Fig. 12 Magnetizare transversală Fig. 13 Magnetizarea pieselor

directă tubulare
 Tehnologii electrice speciale

 prin trecerea curentului electric intens printr-un conductor plasat în

interiorul piesei. Metoda se aplică pieselor tubulare (figura 13).
 prin trecerea locală a curentului
electric prin materialul piesei. Metoda se
foloseşte la piese de mari dimensiuni, prin
aplicarea la suprafaţă a doi electrozi la o
I I anumită distanţă. Apare un câmp magnetic
H
Piesă de suprafaţă, perpendicular pe direcţia
curentului, deci pe axa ce uneşte electrozii
Defect (figura 14).
Magnetizarea longitudinală se poate
Fig. 14 Magnetizarea locală
realiza prin:
 plasarea piesei între polii unui magnet permanent sau ai unui
electromagnet. Câmpul magnetic traversează piesa de controlat, liniile de
câmp magnetic având sensul de la polul nord spre polul sud (figura 15).
 plasarea piesei în interiorul unui solenoid, unde câmpul magnetic
are direcţie longitudinală (figura 16).
Piesă Defect Pol
reglabil
N H S
Defect
H

Piesă

N.I
Fig. 15 Magnetizarea cu electromagnet Fig. 16 Magnetizarea cu solenoid
exterior
Stabilirea curentului necesar pentru magnetizare
În unele din situaţiile prezentate, câmpul magnetic este produs prin trecerea
curentului electric printr-un material conductor (piesa de controlat sau un solenoid).
În funcţie de situaţie, se foloseşte:
- curentul alternativ, care aduce avantajul obţinerii facile a intensităţilor mari
folosind transformatoare coborâtoare de tensiune. Un avantaj în plus, este faptul
că frecvenţa de 50 Hz produce vibraţia particulelor magnetice, uşurând deplasarea
lor spre locul de defect.
Dejavantajele principale sunt legate de efectul pelicular, câmpul magnetic
pătrunzând pe o adâncime mică în piesă. La 50 Hz, la piese din oţel, adâncimea
de pătrundere este sub 3 mm. Se pot detecta numai defecte superficiale sau cu
ieşire la suprafaţă.
Piesele de lungime mare, sau cu forme complexe, au inductivităţi proprii
suficient de mari ca să determine limitarea valorii curentului intens.
- curentul continuu are avantajul unei distribuţii uniforme a densităţii
curentului, în toată secţiunea piesei. Se pot detecta fisuri fine, se pot alimenta
piese de lungime mare, precum şi bobine sau solenoizi. În curent continuu nu
intervine inductivitatea piesei. În schimb, particulele se mobilizează mai greu.
Tehnologii în câmp magnetic

- curentul redresat monoalternanţă aduce atât avantajele curentului

alternativ, legate de mobilitatea particulelor, cât şi ale curentului continuu, legate
de alimentarea pieselor mari şi ale bobinelor. De regulă, pentru piese mici şi medii
(curenţi sub 4 kA) se foloseşte această soluţie.
Intensitatea curentului pentru magnetizarea transversală (vezi figurile 12, 13
şi 14) se poate calcula cu relaţia empirică:
I  a  D [A] (5)
unde a este o constantă (frecvent a = 25), iar D este diametrul piesei, în mm.
În cazul bobinelor folosite pentru magnetizarea longitudinală (vezi figurile 14
şi 15) solenaţia necesară se poate calcula cu relaţia:
45000  D
NI  [Asp] (6)
L
unde D şi L sunt diametrul, respectiv lungimea piesei, relaţia fiind valabilă pentru
rapoarte L / D = 2…15.
Folosind relaţiile de mai sus, se obţine intensitatea minimă a câmpului
magnetic:
- 12 kA/m, pentru magnetizarea longitudinală;
- 8…10 kA/m, pentru magnetizarea transversală;
- 6,5 kA/m, pentru magnetizarea locală.
Piesele feromagnetice, după control, trebuie demagnetizate. În caz contrar,
în funcţionare captează pulberi feromagnetice şi se uzează rapid.
Demagnetizarea se face prin inversarea succesivă a sensului curentului de
magnetizare simultan cu scăderea valorii acestuia. În cazul curentului alternativ, se
scade lent valoarea curentului de magnetizare spre zero. O altă cale, pentru piese
mici, este trecerea pieselor printr-un câmp magnetic de frecvenţă mărită. Odată cu
ieşirea din câmp are loc şi demagnetizarea pieselor.
În toate aceste cazuri, se parcurg cicli de histerezis tot mai mici, de inducţie
remanentă tot mai mică.
Revelatori magnetici
Revelatorii folosiţi sunt particule fine de oxizi de fier, cu diferite coloraţii.
Pot fi uscaţi sau lichizi. Revelatorii lichizi conţin particulele feromagnetice în
suspensie în petrol, în kerosen sau în apă.
Revelatorii coloraţi (negru, roşu sau galben) dau indicaţii la lumina zilei sau
la expunere cu lămpi electrice, iar cei fluorescenţi, la radiaţie ultravioletă.
Revelatorii se aplică fie în cursul magnetizării pieselor (cel mai des), sau
după magnetizare (la piese magnetic dure, care au magnetism remanent
important).
Un spectru dens, cu margini clare, indică un defect cu ieşire la suprafaţă, iar
un spetru mai puţin clar indică un defect aflat în profunzime.
Industrial, pentru piese de serie mare, se folosesc instalaţii de control
automatizate cu revelatori magnetici. Aceste instalaţii, printr-o singură prindere
realizează atât magnetizarea transversală (după principiul din fig. 12), cât şi
magnetizarea longitudinală (după principiul din fig. 15).
Un sistem de acţionare cu servomotor asigură rotirea piesei.
 Tehnologii electrice speciale

Piesa este stropită cu revelator magnetic în mod automat, după care se

aplică câmpul magnetic. Pentru vizualizarea defectelor, piesa se află într-o cabină
obscură iluminată cu ultraviolete.
Urmează, pe aceeaşi instalaţie, demagnetizarea piesei.
O astfel de instalaţie produsă în ţară, de concepţie ICPE Bucureşti, este
destinată controlului arborilor cotiţi [1], [2].
3 Metoda de control cu măsurarea directă a câmpului de scăpări
Principiul acestei metode este prezentat în figura 17. La magnetizarea unei
piese, în zona unei defect superficial sau apropiat de suprafaţă, câmpul magnetic
se închide prin aer. Cu ajutorul unei sonde S, care se deplasează la mică distanţă
de suprafaţă, se pune în evidenţă câmpul magnetic de dispersie.
Câmp de Sondele care pun în evidenţă câmpul de
S
dispersie dispersie pot fi: ferosonde (bobine cu miez, care
transformă mărimea magnetică în tensiune electrică
pe baza inducţiei electromagnetice) sau traductoare
H de câmp (cu sonde Hall, cu efect magnetostrictiv,
etc.).
Pentru rejectarea influenţei câmpurilor
magnetice externe perturbatoare se folosesc două
Fig. 17 Principiul metodei
sonde în montaj diferenţial.
La folosirea ferosondelor, o viteză relativă mică între defect şi sondă şi un
câmp magnetic constant în timp determină o tensiune electrică indusă infimă.
Apare necesitatea realizării unui câmp magnetic variabil în timp, de frecvenţă f.
Tensiunea electrică indusă, deci sensibilitatea metodei, este proporţională cu
numărul de spire a bobinei sondă, dar şi cu frecvenţa câmpului.
În anumite cazuri (figura 18 a şi b), câmpul magnetic este produs de o
bobină B, situată pe un circuit magnetic auxiliar CM, iar bobina sondă BS este
fixată şi ea de acest dispozitiv care se aplică pe suprafaţa piesei.
B

CM

BS

a) b)
Fig. 18 Dispozitiv de măsură pentru controlul pieselor
în mişcare de translaţie (a) sau rotaţie (b)

Avantajele metodei:
 este rapidă;
 permite depistarea defectelor pe suprafeţe rugoase;
 permite testarea suprafeţelor fierbinţi, căci nu există contact cu
suprafaţa;
 permite automatizarea procesului.
Tehnologii în câmp magnetic

Dezavantajele metodei:
o necesită câmpuri magnetice intense pentru aducerea la saturaţie a
materialului;
o defectele largi şi puţin adânci dau un flux de scăpări
nesemnificativ, deci metoda nu este aplicabilă în aceste cazuri.
4 Metoda de control cu curenţi turbionari
Controlul cu curenţi turbionari se aplică cilindrilor, tuburilor, plăcilor,
acoperirilor. Permite detectarea defectelor, determinarea conductivităţii, respectiv
măsurarea grosimii acoperirilor cu vopsea sau cu alte metale.
Echipamentul de control are elementele de bază: generatorul de curent
alternativ, traductorul şi instrumentele indicatoare.
Generatorul de curent alternativ de frecvenţă ridicată (zeci…sute de kHz)
are o construcţie complexă, în scopul asigurării fie a unei frecvenţe fixe, fie de
frecvenţe fin reglabile.
Traductoarele sunt bobine, de diferite forme constructive, în montaj simplu
sau diferenţial.
Metodele de control cu curenţi turbionari se clasifică în:
- metode de analiză a impendanţelor;
- metode de analiză a fazei;
- metode de analiză a modulaţiei.
Analiza impendanţelor se bazează pe faptul că la apropierea unei bobine,
parcursă de curent de înaltă frecvenţă, de un obiect metalic are loc modificarea
impendanţei acesteia.
Sondă
În figura 19 se indică principiul I I
metodei. Curentul măsurat I îşi
modifică valoarea în zona unui
defect din cauza modificării Defect
circulaţiei curenţilor turbionari.
Pentru măsurări de Piesă
conductivitate se are în vedere că
Curenţi turbionari
valoarea curentului I se schimbă la
modificarea conductivităţii plăcii Fig. 19 Principiul metodei de control cu curenţi turbionari
metalice (sau a unei soluţii).
Pentru măsurarea grosimii unui strat depus prin vopsire sau galvanizare se
are în vedere că valoarea curentului I se modifică la variaţia distanţei dintre bobină
şi placă.
Celelalte metode sunt mai dificile. Analiza fazei permite separarea unor
factori perturbatori, iar analiza modulaţiei, care necesită mişcarea obiectului
investigat, permite separarea mai multor variabile [20].
Avantajele metodelor de control cu curenţi turbionari se referă la:
 rapiditatea de control;
 măsurarea precisă a conductivităţii;
 detectarea discontinuităţilor superficiale;
 măsurarea precisă a grosimilor;
 folosirea eficientă a calculatoarelor în analiza semnalelor.
 Tehnologii electrice speciale

5 Imagini sugestive defectoscopie prin metode magnetice

www.ferret.com.au
www.ccipope.com.au
Defectoscopie magnetică cu revelatori magnetici şi magnetizare locală

www.americancrane.com

www.twi.co.uk
Defectoscopie magnetică cu revelatori magnetici, respectiv cu curenţi turbionari

www.qualityoneinspection.com
www.alpinemachine.com

Aspectul fisurilor evidenţiate prin metoda de control cu revelatori magnetici