Capitolul 1.3.

Tăierea cu plasmă
Principiu:
Un arc constrâns (arcul de plasmă) topeşte local materialul şi-l îndepărtează cu
viteză mare, realizând rostul de tăiere.

Principiul tăierii cu plasmă :

1 – generator de plasmă, 2 – arc de plasmă,
3 – metal de tăiat, 4 – zgură.
Caracteristici:
Procesul a fost dezvoltat după 1950 şi utilizat iniţial pentru tăierea oţelurilor
inoxidabile şi a aluminiului, după care a fost industrializat şi pentru tăierea altor
metale: oteluri carbon, metale neferoase etc.

Avantaje:
 gradul mare de concentrare a energiei şi temperatura ridicată a arcului de
plasmă (10.000 - 14.000°C), fac posibilă tăierea metalelor şi aliajelor metalice,
conducătoare electric, ce nu pot fi tăiate cu oxigen, oţeluri înalt aliate refractare şi
inoxidabile, aluminiu, cupru, titan şi aliajele lor etc.;
 comparativ cu tăierea cu oxigen, energia dezvoltată de arcul de plasmă este
mult superioară, nemaifiind necesară preîncălzea materialului => viteze de tăiere
și productivitate ridicată;
 calitate ridicată a tăieturii (netezime a suprafeţei tăiate), zonă de influenţă
termică de extindere redusă => piesele prelucrate pot fi introduse în procesul de
sudare fără a fi necesară o prelucrare ulterioară;
 procedeul are flexibilitate ridicată, generatorul de plasmă putând fi montat pe
un echipament de tăiere mecanizată sau robot.

Dezavantaje:
 costul ridicat al echipamentului;
 consum energetic mare;
 noxele (gaze şi radiaţii) mai pronunţate.
Evoluţia dezvoltării generatoarelor de plasmă folosind diferite
gaze
Echipamentul tăierii cu plasmă:

Componenţa echipamentului de tăiere cu plasmă

1 - sursa de putere; 2 - generatorul de plasmă; 3 - cutia de comandă; 4 - oscilator de
înaltă frecvenţă; 5 - instalaţia de răcire.
1. Sursa de alimentare a arcului de plasmă - asigură alimentarea electrică a
generatorului de plasmă.
 Poate fi de:
– curent continuu;
– curent alternativ.
 Tensiunea de mers în gol a sursei este variabilă funcţie de gazul plasmagen
utilizat, respectiv:
– 120 - 150 V la utilizarea argonului ca şi gaz plasmagen;
– 250 - 350 V la utilizarea aerului ca şi gaz plasmagen.
 Curentul debitat depinde de puterea generatorului, la tăiere putând varia între
50 - 500 A.

2. Generatorul de plasmă (plasmatronul) - componenta importantă a

echipamentului de tăiere cu plasmă, cea care generează plasma, fiind compus
dintr-un electrod din wolfram, grafit, hafniu etc. şi un ajutaj diuză din cupru răcit
cu apă (gaz).

Plasma este o stare a materiei ca și lichidul, gazul sau solidul, iar in urma adăugării de
căldura moleculele acestuia încep sa vibreze sau să se miște foarte rapid. Când un material
solid este încălzit moleculele încep sa vibreze mai viguros și eventual materialul solid se va
transforma în material lichid. Automat moleculele încep să se miște și să se lovească între
ele. Dacă lichidul este încălzit mai mult, aceste molecule se vor mișca foarte rapid și în urma
coliziunilor acestea se vor transforma în gaz. În urma adăugării unei temperaturi foarte
ridicate moleculele de gaz se vor lovi una de alta și vor forma plasma.
Metode de generare a plasmei:

plasma produsă cu ajutorul unui arc electric de curent continuu,

procedeul de generare cel mai uzual, cu largi posibilităţi de aplicare
industrială;
plasma generată cu ajutorul arcului electric de curent alternativ, procedeul
prezentând dezavantajul unei descărcări mai puţin stabile;
plasma produsă cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă, economică
pentru temperaturi în jur de 6000°C, presiuni inferioare celei atmosferice şi
puteri de ordinul kilowaţilor;
plasma generată cu ajutorul reacţiilor de fisiune nucleară, cu posibilităţi de
temperatură în plasmă până la 50.000°C.

Clasificarea generatoarelor de plasmă:

A. felul curentului;
B. tipul arcului;
C. sistemul de răcire;
D. sistemul de stabilizare a arcului;
E. forma electrodului (catodului);
F. materialul electrodului (catodului);
G. natura gazului plasmagen.
A. După felul curentului:
I. Generatoarele de plasmă de curent continuu, sunt cele mai utilizate, putând fi alimentate
în polaritate directă (electrodul legat la polul ,,-” și ajutajul la polul ,,+”) sau polaritate
inversă.
La alimentarea în polaritate directă (cele mai răspândite) cea mai parte din căldura este
evacuată prin coloana arcului și pata anodică. Pierderile la catod sunt relativ reduse, astfel
ca randamentul generatorului este mai ridicat.

Clasificare:
 cu jet de plasmă - arcul electric este întreţinut între electrodul de wolfram pe post de
catod şi ajutajul din cupru pe post de anod;
 cu arc de plasmă - arcul electric este întreţinut între electrod şi un anod exterior (piesă).

Jet de plasmă Arc de plasmă

1 – electrod (catod); 2 - ajutaj (anod); 3 – jet de 1 – electrod (catod); 2 – ajutaj (anod); 3 – piesă
plasmă; S - sursă (anod);S - sursă
 cu arc transferat (dublu) - primul arc - arcul electric pilot - este întreţinut între
electrod şi ajutaj, iar arcul transferat între acelaşi electrod şi piesă. Arcul pilot se
menţine permanent, fiind alimentat de sursa 9. Arcul transferat se stabilizează pe
piesă numai după închiderea întrerupătorului 11. Alimentarea acestuia se
realizează cu ajutorul sursei

1 – electrod (catod)
2 – ajutaj 1
3 – ajutaj 2
4 – lichid de răcire (apă)
5 – gaz plasmagen
6 – gaz de protecție
7 – arc
8 – HIF – oscilator înaltă frecventă
9 – sursă S1
10 – sursă S2
11 – întrerupător
P – piesă (anod)
 II. Generatoarele de plasmă de curent alternativ

a) b) c)

a) alimentare directă; b) alimentarea arcului pilot prin punte redresoare; c) alimentare în

curent trifazat.

În cazul (a) stabilitatea arcului de plasmă este mai redusă, în (b) se asigură
o redresare a curentului astfel încât electrodul funcţionează doar în polaritate
directă, iar ajutajul ca anod doar în semiperioada cu polaritate inversă, rezultatul
fiind o stabilitate mai bună a arcului comparativ cu (a).
Alimentarea generatorului de plasmă de la un transformator trifazat (c)
asigură o stabilitate bună a arcului pe întreaga durată a procesului, existând un
dezavantaj major, determinat de o construcţie mai complicată a generatorului.
III. Generatoarele de plasmă combinate

a) b)

a) arc pilot între electrod şi ajutaj; b) arc pilot între două ajutaje.

Atât în (a) cât și în (b) arcul de plasmă este alimentat în curent alternativ.
Stabilitatea sa este îmbunătăţită prin alimentarea arcului pilot de putere
mică, fie între electrod şi ajutaj (a), fie între două ajutaje (b).
O astfel de alimentare combinată are avantajul, unei stabiiităţi mai ridicate a
arcului de plasmă comparativ cu alimentare în curent alternativ.
IV. Generatoare de plasmă alimentate cu curenţi de înaltă frecvenţă

a) b)

a) alimentare normală; b) alimentare prin electrod radioactiv

În varianta (b) amorsarea procesului de generare a plasmei este facilitată de

existenţa unui electrod radioactiv.
B. După tipul arcului:

 generatoare de plasmă cu arc direct (a) sau cu arc transferat (vezi

generatoarele de plasmă de curent continuu), la care coloana arcului ce se
formează între electrod și piesa de lucru, este suflată printr-o diuză de gazul
plasmagen introdus longitudinal sau paralel cu electrodul;

 generatoare de plasmă cu arc indirect (b), sau cu arc netransferat (vezi

generatoarele de plasmă de curent continuu), la care arcul este amorsat între
electrod și diuză și este suflat prin diuză de gazul plasmagen introdus transversal
pe coloană.
C. După sistemul de răcire al generatorului respectiv al
electrodului şi ai ajutajului:

a) b)

Sisteme de răcire a generatoarelor de plasmă

a) răcire cu aer; b) răcire cu apă.

Varianta (a) prezintă avantajul simplităţii construcţiei generatorului, dar

capacitatea de răcire a aerului este redusă.
Varianta (b) este cea mai răspândită, apa având capacitatea de răcire mult mai
bună decât aerul, dar prezintă dezavantajul legat de construcţia complicată a
ajutajului, de greutatea sporită a acestuia (datoră existenţei furtunelor) şi de
costul de exploatare ridicat.
D. După sistemul de stabilizare al arcului – ce are rolul de asigură
comprimarea coloanei arcului şi fixarea arcului de plasmă în axa electrodului şi a
ajutajului:
 generatoare stabilizate cu gaz - este metoda cea mai utilizată

a) b) c)

Stabilizarea cu gaz a arcului de plasmă

a) stabilizare prin insuflarea axială a gazului; b) stabilizarea prin insuflarea turbionară a gazului;
c) stabilizarea prin insuflare dublă

Stabilizarea arcului în varianta (a) produce un arc mai liniştit şi permite obţinerea
unui arc mai lung comparativ cu varianta (b). În varianta (c) constrângerea este
mai pronunțată.
 generatoare stabilizate cu apă - vaporii de apă formaţi servesc drept mediu
plasmagen, temperatura coloanei putând atinge 50.000 0C

Dezavantaj: distrugerea prematură a electrodului

de către vaporii de apă, motiv pentru care
electrodul se realizează din grafit şi avansează
mecanizat pe măsura consumării sale.

 generatoare de plasmă cu stabilizare magnetică - se realizează cu ajutorul unui

câmp magnetic longitudinal care comprimă coloana arcului

Avantaj: permite obţinerea unei constricţii a

coloanei arcului, independent de debitul gazului
plasmagen.
Dezavantaj: Metoda asigură o constrângere mai
puţin eficientă a coloanei arcului.
E. După forma catodului:
 generatoare de plasmă cu catod ascuţit – la care pata catodică se fixează pe
vârful catodului asigurând un arc mai stabil, dar în timp vârful catodului se
deteriorează şi catodul trebuie reascuţit;
 generatoare de plasmă cu catod plat – la care plat pata catodică se deplasează
permanent pe suprafaţa acestuia asigurând un arc de plasmă mai puţin stabil.

F. După materialul electrodului:

 generatoare de plasmă cu electrod consumabil - realizat din grafit şi este
avansat în mod mecanizat în arc pe măsura consumării sale:
 generatoare de plasmă cu electrod neconsumabil - realizat din wolfram,
funcţionând în mediu inert (Ar, He) sau reducător (H2, NH3);
 generatoare de plasmă cu electrod cu peliculă de protecţie - formaţi dintr-o
plăcuţă de zirconiu presată într-o manta de cupru.

a) b) c) d) e) f)

Tipuri de electrozi pentru generatoare de plasmă

a) consumabil; b) neconsumabil; c) cu peliculă de protecţie; d), e) disc; f) inelar.
 1
Electrod nou cu pastila de hafniu presată în
2 mantaua din cupru
1. electrod cupru, 2. canale răcire apă, 3. pastilă
de hafniu

1 1

Peliculă de oxid de zirconiu Peliculă de oxid de zirconiu si nitruri de

1. peliculă oxid zirconiu sau hafniu zirconiu
1. nitruri de zirconiu
G. După natura gazului plasmagen - determină efectul chimic pe care gazul
plasmagen îl are asupra electrodului:
 generatoare de plasmă cu gaze inerte - Ar, He;
 generatoare de plasmă cu gaze reducătoare - H2, N2, NH3, CnH2n+2;
 generatoare de plasmă cu gaze oxidante - O2; H2O, H2O+O2, aer.

Elemente constructive ale generatorului de plasmă

– catodul (electrodul);
– porterectrodul – cu rol de a centrare şi fixare a electrodului realizat de
regulă din cupru sau aliaje ale sale;

a) b) c) d) e)

Variante constructive de portelectrod

a) pentru electrod tip bară simplu; b) pentru electrod tip bară înglobat; c), d), e) pentru
electrod cu peliculă de protecţie
– ajutajul - este elementul generatorului de plasmă cel mai solicitat din punct
de vedere termic, motiv pentru care se realizează din cupru, material cu foarte
bună conductibilitate termică. La cele mai uzuale răcirea se realizează cu apă;

Variante constructive de ajutaje răcite cu apă

Variante constructive de ajutaje răcite gaz

– sistemul de admisie al gazului - trebuie realizat etanş astfel încât să se
păstreze parametrii gazului (presiune, debit, puritate) pe toată desfăşurarea
procesului tehnologic. El se realizează diferenţiat corespunzător modului de
suflare a gazului (axial, turbionar) astfel încât să asigure stabilizarea arcului,
comprimarea coloanei arcului şi fixarea arcului în axa geometrică a catodului şi a
ajutajului;

a) b) c) d)

Diferite moduri de realizare a injecţiei de gaze şi vârtejuri

a) o singura injecţie de gaz (axială), b) injecţie de gaz plasmagen turbionară + injecţie de gaz de
protecţie, c) injecţii cu două gaze turbionare (gaz plasmagen pentru centrare şi gaz de protecţie),
d) injecţii cu două gaze turbionare (gaz plasmagen turbionar şi turbion de apă pentru protecţie şi
constrângere)

– sistemul de răcire - asigură debitul necesar de fluid de răcire astfel încât să se

realizeze o răcire eficientă a generatorului (catod şi ajutaj) în scopul creşterii
durabilităţii acestuia.
3. Cutia de comandă
Asigură alimentarea generatorului de plasmă cu energie electrică, gaz
plasmagen, fluid de răcire, permiţând comanda şi reglarea regimului de tăiere.
Are în componenţa sa elemente de reglare şi control uzuale (contactoare, relee
de timp, electroventile, butoane, lămpi de semnalizare etc.) şi poate fi realizată
separat de sursa de alimentare a arcului sau în construcţie monobloc.

4. Instalaţia de răcire
Se realizează în circuit închis sau deschis, trebuind să asigure debitul necesar
al apei de răcire la o presiune adecvată.

5. Dispozitivul purtător al generatorului

Se utilizează o gamă largă de echipamente pentru tăiere mecanizată de la
tractoarele de tăiere termică la echipamentele cu comandă numerică comandate
de calculatoare de proces. Generatoarele de plasmă pot fi ataşate și roboţilor de
sudare în cazul tăierii altor piese decât tablele plate. Are rolul de a realiza și regla
viteza de tăiere în mod continuu.

6. Sistemul de absorbţie a noxelor

Este necesară echiparea posturilor de tăiere cu exhaustor sau sisteme de
ventilaţie forţată a locului de muncă.
Sistemele moderne utilizează mese de tăiere cu pânză de apă sau tăierea sub
perdea de apă.
O altă posibilitate constă în imersionarea piesei de tăiat
TEHNOLOGIA TĂIERII CU PLASMĂ
Corespunzător felului şi grosimii materialelor supuse tăierii precum și a
gazului plasmagen utilizat există diverse procedee de tăiere cu plasmă
diferenţiate prin tipul constructiv al generatorulurde plasmă şi materialul
catodului.
Procedee de tăiere cu plasmă:

 tăierea cu plasmă prin topire - presupune introducerea energiei necesare

topirii materialului din rost prin intermediul arcului de plasmă.
Gaze plasmagene folosite, acelea care nu reacţionează cu electrodul
(catodul) din wolfram, respectiv azotul, argonul, amestecuri de argon +
hidrogen, argon + azot + neon + heliu sau azot + hidrogen.

 tăierea cu plasmă prin oxidare parţială - foloseşte pe lângă energia arcului

de plasmă şi energia dezvoltată de reacţiile exoterme ale oxigenului conţinut
în gazul plasmagen cu elementele de aliere conţinute de materialul tăiat.
Este vorba de tăierea cu plasmă de aer sub presiune sau tăierea cu plasmă
de oxigen.
Gazul plasmagen este aerul sub presiune, uscat, lipsit de impurităţi, iar în
cazul generatoarelor adecvate şi oxigenul pur.
Oxigenul din gazul plasmagen măreşte puterea de tăiere prin oxidarea
elementelorde aliere din materialul rostului de tăiere şi micşorează
formarea bavurii la diferite aliajemetalice.

Electrozii utilizaţi în astfel de situaţii nu trebuie să reacţioneze chimic cu

oxigenul. Se confecţionează din hafniu sau zirconiu, care în prezenţa
oxigenului formează pelicule de protecţie greu fuzibile, dar cu
conductibilitate electrică ridicată.

Parametrii procesului de tăiere cu plasmă:

Principalii parametri ai procesului de tăiere cu plasmă:
 curentul prin arcul de plasmă;
 tensiunea arcului de plasmă;
 viteza de tăiere;
 natura gazului plasmagen;
 poziţionarea generatorului de plasmă faţă de materialul de tăiat (se
referă la unghiul făcut de axa geometrică a generatorului faţă de
suprafaţa materialului. Obişnuit acest unghi este de cca. 900. Pentru a
reduce rizurile de pe suprafaţa tăieturii, unghiul de înclinare al
generatorului în direcţia vitezei de tăiere poate fi mărit cu 10 -150.
 Recomandări privind natura gazului plasmagen

Gaz Gaz de
Materialul de bază
plasmagen Protecţie
Argon, Argon + (2 - 5)
Oţel carbon Argon
Hidrogen
Oţel slab aliat Argon Argon
Argon, Argon + (2 - 5)
Oţel inoxidabil Argon
Hidrogen Heliu
Nichel şi aliajele Argon, Argon + (2 - 5)
Argon
sale Hidrogen
Titan şi aliajele Argon, 75 Heliu + 25
Argon
sale Argon
Cupru şi aliajele Argon, 75 Heliu + 25
Argon
sale Argon
Instalația de tăiere cu plasmă
 F Instalaţia de plasmă
HYPERTHERM Hy Definition
utilizată la tăiere circulară cu
perforare directă
 Instalaţia de tăiere cu plasmă
PEGASUS – ESAB

Instalaţia de tăiere cu oxigen

sub apă ESAB de tipul
NUMOREX 8000
Poluarea ambientului
- la tăierea cu plasmă a oţelurilor inoxidabile şi a metalelor şi aliajelor
neferoase volumul noxelor este mult mai mare, fiind periculos sănătăţii,
- masa de tăiere uzuală dotată cu sistem de absorbţie a noxelor este
insuficientă. Pentru diminuarea noxelor este necesară dotarea cu accesorii
care reduc nivelul de poluare cu substanţe nocive, zgomot şi radiaţii
luminoase.

Tăierea cu plasmă cu perdea de apă (fig. a)

− perdeaua de apă reduce poluarea cu substanţe nocive, zgomot şi radiaţii
luminoase
− perdeaua se poate realiza sub forma unui duş aer – apă sau clopot de
protecţie din apă.
− funcţie de construcţia generatorului, perdeaua de protecţie poate fi formată
din gaz (aer sub presiune) sau amestec aer sub presiune – aer.
− varianta este economică la table groase (peste 15 – 20 mm)

Tăierea cu plasmă deasupra unui jet de apă (fig. b)

− jetul de apă realizat sub piesa de tăiat serveşte la răcirea şi la transportarea
topiturii şi a zgurei suflate din rostul de tăiere
− se aplică la tăierea mecanizată, când generatorul este fix şi piesa se
deplasează cu viteza de tăiere.
Tăierea cu plasmă în apă
- presa de tăiat este poziţionată funcţie de generatorul utilizat: deasupra
apei, pe apă, în apă, sub apă, (fig. c se referă la tăierea sub apă. Efectul cel
mai bun se obţine la tăierea cu generator cu injecţie de apă cu gaz secundar,
când presa se taie la o adâncime de 60 – 80mm de la suprafaţa apei (fig. d)
- La tăierea cu plasmă în apă:
• consumul de energie este mai mare
• ZIT –ul şi deformaţiile sunt mai reduse
• suprafaţa tăieturii – curată, fără oxizi
-oţelurile de construcţie se taie în apă până la 15 mm grosime, iar cele aliate
până la 20 mm grosime.
Calitatea suprafeţelor
 defecte pe muchia tăieturii – stropi, concavităţi;
 defect pe suprafaţa tăieturii – abateri unghiulare, suprafaţa ondulată,
profil concav, rizuri deviate, capăt netăiat, tăietură nepătrunsă.

Criterii care se au în vedere la stabilirea claselor de calitate a tăieturilor:

• denivelarea suprafeţelor tăieturii;

• adâncimea rizurilor;
• numărul şi dimensiunile defectelor locale;
• rotunjirea muchiei tăieturii.
 a) stropi pe muchia superioară; b) stropi pe muchia inferioară a tăieturii;
c) concavitate; d), e) rost lărgit superior sau inferior; f) abatere unghiulară;
g) suprafaţă ondulată, h) profil concav, i), j) rizuri deviate în urmă sau concave,
k), l) rizuri de adâncime excesivă sau neuniforme; m) capăt netăiat; n) tăietură
nepătrunsă; o) zgură aderentă, p) fisuri interioare sau exterioare